1

ALTE INSTITUTII PROCESUALE

LEGATE DE COMPETENTA

1. Controlul competentei penale

         In vederea asigurarii respectarii normelor de competenta in materie penaSa, iegiuitorui a instituit pentru organele judiciare, obligatia de a-§i verifica competenta atat in momentul sesizarii cu o cauza penaia, cat sj pe tot parcursul procesului penal, cand se ivesc situatii care ar putea determina o aita competenta.

         Aceasta verificare (sau control) se realizeaza, asadar, în doua modalitati

a) prin autocontrolul instantei, care se realizeaza prin verificarea, de

catre instanta sesizata, a propriei competente;

b) prin controlul instantei superioare, care se realizeaza fie prin verificarea competentei de catre instanta superioara la care se exercita o cale de atac, fie prin intermediul conflictului de competent ivit între doua sau mai multe instante inferioare. Autocontrolul instantei sesizate poate avea loc:

- din oficiu (cand instanta este obligate sa-si verifice, la primul termen,

competenta);

  la cererea partilor sau a procurorului, prin intermediul exceptiei de

necompetenta.

         Exceptia de necompetenta reprezinta mijlocul juridic prin care procurorul sj partite pot invoca lipsa de competenta a instantei sesizate cu judecarea

cauzei penaie.

         Codul de procedure penala stabiieste, in art. 39 alin. 1 momentul pana la care pot fi ridicate exceptiile de necompetenta, in cursul procesului penal. Astfel, exceptia de necompetenfa materials si dupa calitatea persoanei pot fi ridicate in tot cursu! procesului penal, pana la pronuntarea hotararii definitive. Dupa pronuntarea hotararii de catre prima instanta de judecata, lipsa de competenta se invoca prin intermediul caii de atac sau poate fi luata in corisiderare, din oficiu, de catre instanta de control judiciar.

Dispozitia art. 39 alin. 1 C.proc.pen. este în concordanta cu textul art. 197

alin. 2 si 3 C.proc.pen., care prevad sanctiunea nulitatii abso!ute pentru incalcarea dispozititlor relative la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei. Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pana la citirea actului de_sesizarem fata primei instante de judecata (art. 39 alin. 2 C.proc.pen.). Asadar, exceptia de necompetenta teritoriala trebuie ridicata Inainte de Inceputui cercetarii judecatoresti.

         Nerespectarea acestui termen atrage decaderea din exercitiul dreptului,

astfel ca instanta trebuie sa respinga exceptia, ca fiind tardiv invocata.

         In urma verificarii competentei, prin ambele modalitati de autocontrol, exista doua posibilitati:

- fie instanta constata ca este competenta, caz In care continua

judecarea cauzei, fie instanta constata ca nu este competenta, se dezinvesteste si trimite cauza instantei competente (prin declinarea competentei).

2. Declinarea de competenta

In urma verificarii competent.ei, din oficiu sau la cerere, instanta poate

constata ca nu este competenta, potrivit legii, sa judece cauza cu care a fost legal sesizata. in acest caz, instanta îsi declina competenta in favoarea instantei de judecata pe care o apreciaza ca fiind competenta. Potrivit art. 42 alin. 1 C.proc.pen., instanta de judecata care îsi declina competenta trimite dosarul instantei de judecata aratata ca fiind competenta prin hotararea de declinare.

         Declinarea de competenta constituie o dezinvestire a instantei, astfel ca hotararea de declinare este o sentinta, care nu este supuse apelului si nici recursului (art. 42 alin. 4 C.proc.pen.). Sentinta de declinare a competentei are un dublu efect: de dezinvestire a instantei ce dispune declinarea de competenta si de învestire a instantei aratata ca fiind competenta prin hotararea de declinare. Instanta sesizata in urma declinarii competentei este obligata sa-sj verifice competenta, învestindu-se cu judecarea cauzei, daca se considera competenta, sau declinandu-sj, la randul ei, competenta, fie in favoarea instantei care i-a trimis cauza, fie la o alta instanta. In cazul in care instanta se investeste cu judecarea cauzei, se pune problema daca actele si masurile dispuse de instanta desesizata pot fi folosite sau nu. Codul nostru de procedure penala prevede o reglementare distincta, in functie de felul competentei care a determinat declinarea. Potrivit art. 42 alin. 2 C.proc.pen., daca declinarea a fost determinate de competenta

materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite si poate mentine masurile dispuse de instanta desesizata.

Aceasta facultate pe care legiuitorul o confera instantei competente reprezinta o derogare de la dispozitiile art. 197 alin. 2 si 3 C.proc.pen., conform carora actele efectuate si masurile luate de o instanta necompetenta dupa materie si dupa calitatea persoanei, ar trebui sa fie lovite de nulitate absoluta.

         In cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, instanta careia i s-a trimis cauza are obligatia sa mentina actele mdeplinite si masurile luate de instanta care a dispus declinarea de competenta.

3. Conflictele de competenta

A) Notiune

         Prin conflict de competenta se Tntelege situatia juridica in care doua sau mai multe

instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza ori îsi declina competenta, una alteia.

         Din economia textului art. 43 C.proc.pen., rezulta. ca, pentru existenta conflictului de competenta se cer indeplinite urmatoarele conditii:

a) sa existe un conflict de competenta între doua sau mai multe instante.

Acest conflict apare, de regula, între doua sau mai multe instante care simultan

sau succesiv se declara competente sau îsi declina competenta într-o anumita cauza. Legiuitorul a avut in vedere - desi nu a prevazut in mod expres - prin reglementarea acestui text, conflictui de competenta între instantele penale romane din sistemul organelor judecatoresti,

b) asumarea sau declinarea competentei. instantele penale aflate in conflict

trebuie sa-si asume competenta (conflict pozitiv de competenta) sau sa-si

decline competenta (conflict negativ de competenta) de a judeca aceeasi cauza.

Conflictui pozitiv de competenta exista atunci cand doua sau mai multe

instante judecatoresti, sesizate cu judecarea aceleiasi cauze penale, se

recunosc competente a o judeca.

- Conflictui negativ de competenta exista atunci cand doua sau mai multe instante îsi declina, succesiv, una in favoarea celeilalte competenta de judecare a aceleiasi cauze. In doctrina, s-a ridicat problema daca hotararile prin care instantele se pronunta asupra

competentei/incompetentei trebuie sa fie sau nu definitive. Codul de procedura penal actual reglementeaza aceste situatii distinct, dupa cum urmeaza:

- in ipoteza conflictului negativ, C.proc.pen. prevede ca hotararea de

declinare de competenta este definitiva, astfel ca nu se mai pune

problema definitivarii hotararii.

- in cazul conflictului pozitiv, instantei se declara competente prin

respingerea exceptiilor de necompetenta ridicate în fata lor - printr-o

incheiere, care poate fi atacata numai odata cu fondul.

c) identitatea cauzei. Instantele aflate in conflict de competenta trebuie sa se

considere competente sau necompetente de a judeca aceeasi cauza.

In literatura juridica s-a afirmat ca, prin expresia ,,aceeasi cauza" trebuie sa intelegem atat o singura fapta (infractiune), cat si mai; multe fapte (infractiuni) conexe, care trebuie sa fie aceeasj sau, respectiv, aceleasj la toate instantele in conflict.

B) Procedura de rezolvare a conflictului de competenta

         Conflictui pozitiv sau negativ de competenta se solutioneaza de instanta ierarhic

superioara comuna instantelor in conflict (art. 43 alin. 1 C.proc.pen.).

Instanta ierarhic superioara comuna (regulator de competenta) va fi determi-nata in

functie de gradul, categoria sj raza teritoriala a instantelor aflate in conflict.

In caz de conflict de competenta intre instante de aceeasi categorie si de acelasi grad (intre doua judecatorii) din raza teritoriala a aceluiasi tribunal, instanta ierarhic superioara comuna este tribunalul; conflictui de competenta ivit intre doua judecatorii din raza unei curti de apel va fi solutionat de catre aceasta, iar daca nu sunt din raza unei curti de apel. competenta va fi l.C.C.J. Conflictul de competenta ivit intre o instanta civila si una militara va fi solutionat de l.C.C.J. Sesizarea instantei ierarhic superioare cormune se face, în caz de conflict pozitiv, de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta, iar in caz de conflict negativ, de catre instania care si-a declinat cea din urma competenta. Sesizarea se poate face, in toate cazuri!e, de procuror sau parti. Ca si oricare alta instanta sesizata, instanta superioara comuna este obiigata sa-si venfice, din oficiu, la prima infatisare, regularitatea actului de sesizare (art. 300 C.proc.pen.).       Daca va constata ca nu este competenta sa solutioneze conflictui, isi va declina competenta in favoarea instantei pe care o considera competenta.

Daca se considera competenta, in urma sesizarii, pana la solutionarea conflictului pozitiv de competenta, judecata la instantele aflate in conflict se suspenda (art. 43 alin. 5

C.proc.pen.). De la aceasta regula, exista o singura exceptie, cu privire la masurile si actele ce reclama urgenta (cum sunt masurile preventive). Acestea se vor dispune sau VOT fi effectuate de catre instanta care s>a declinat competenta ori s-a declarat competenta cea din urma (art. 43 alin. 6 C.pr.pen.).

         Solutionarea conflictului de competenta se face in conditii de oralitate, pubiicitate si

contradictorialitate. In acest sens, art. 43 alin. 7 C.proc.pen. prevede ca instanta ierarhic

superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competenta cu citarea partiior.

Cand instanta sesizata cu solutionarea conflictului de competenta constata ca acea

cauza este de competenta altei instante decat cele intre care a intervenit conflictui si fata de care nu este instanta superioara comuna, trimite dosarui instantei superioare comune.

         Daca este competenta sa solutioneze conflictu, prin hotararea pe care o pronunta, se va indica instanta competenta, careia i se va trimite cauza spre judecata.

         Hotararea prin care se rezolva conflictui de competenta are caracterul unei riecizii, care nu poate fi supusa unei cai de atac.

         Hotararea instantei regulator de competenta, prin care s-a stabilit instanta ccmpetenta are doua efecfe: este atributiva de competenta, in sensul ca instanta careia i s-a trimis cauza prin hotararea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta.

         Prin exceptie, daca in urma completarii cercetarii judecatoresti rezulta o noua

situatie de fapt, care determina o alta incadrare juridica, de competenta altei

instante, instanta îsi poate declina din nou competenta. Noua situatie de fapt este data de imprejurarile sau circumstantele care rezulta din completarea cercetarii judecatoresti - si nu din lucrarile deja existente la dosar - si care sunt de natura sa schimbe incadrarea juridica initials a faptei, astfe! ca fapta, in noua ei incadrare, este de competenta materiala a altei instante. in literatura juridica, s-a afirrnat opinia ca exceptia se poate extinde pentru identitate de ratiune si in unele situatii privind competenta personala;

al doilea efect priveste actele indeplinite sj masurile dispuse de instanta desesizata.

         Potrivit art. 43 alin. 10 raportat la art. 42 alin. 2 C.proc.pen., instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite si masurile dispuse de instanta desesizata.

4. incompatibilitatea

Desfasurarea in bune conditii a procesului penal presupune - alaturi de necesitatea

reglementarii normelor de competenta a organelor judiciare - ca membrii unui organ judiciar sa îsi exercite atributiile temeinic si legal, in conditiile stabilite prin lege.

         Exercitarea temeinica si legala a acestor atributii implica indeplinirea unor conditii

privitoare la obiectivitatea si impartialitatea organului judiciar, probitatea lor social-morale

(încrederea cetatenilor in organele judiciare care infaptuiesc justitia) si calificarea profesionala

(suticienta pregatire teoretica si practica) a acestora.

Din momentul inceperii unui proces penal, pot aparea situatii sau imprejurari de natura

sa provoace neîncredere, suspiciune cu privire la obiectivitatea si impartialitatea organeior judiciare care îsi exercita atributiile in acea cauza penala.

Pentru prevenirea sau înlaturarea unor astfe! de situatii sau cauze de suspiciune, in care

prezumtia de obiectivitate si impartialitate ar fi pusa la indoiala, legiuitorul a prevazut mai

multe remedii procesuale, cum sunt: incompatibilitatea, abtinerea, recuzarea sj stramutarea.

A) Notiune

Incompatibilitatea este situatia in care se poate afla un subiect procesual, atunci cand

intr-o anumita cauza, la care participa, este susceptibil de a fi banuit, pentru anumite cauze expres prevazute de lege, de impartialitate sau iipsa de obiectivitate.

         In aceste situatii, subiectul procesual incompatibil nu îsi mai poate exercita atributiile in cauza respectiva, fiind impiedicat sa mai participe la desfasurarea activitatii procesuale din acel proces.

         In reglementarea actuala a Codului de procedure penala dupa modificarile aduse prin O.U.G. nr. 109/2003 si Legea nr. 281/2003,

Tot asa, s-a admis ca nu este incompatibii sa judece cauza judecatorul care a

solutionat in prima instanta o cerere de revizuire ori o contestatie in anulare.

3. Judecatorul cares§i-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data in acea cauza251.

         Parerea exprimata anterior trebuie sa priveasca solutia care ar putea fi data in cauza (cu privire la vinovatia inculpatului sau existenta infractiunii), iar nu simple aspecte procesuale ale acesteia (de ex., luarea unor masuri asiguratorii; extinderea din oficiu a actiunii penale sau a procesului penal; constatarea unei infractiuni de audienta).

         De asemenea, s-a decis ca exista antepronuntare si, deci, incompatibilitate de a judeca cauza, daca judecatorul a dispus anterior, in aceeasi cauza, arestarea preventiva, iar, in motivarea incheierii, a retinut sau a lasat sa se inteleaga ca invinuitul sau inculpatul arestat este autoru! f'aptei imputate.

         Exprimarea parerii poate avea loc in cursul desfas.urarii procesului (de ex., respingand o exceptie, judecatorul isi exprima parerea indirect, si cu privire la vinovatia inculpatului) sau in afara desfasurarii procesului penal (cu ocazia unei convor'biri particulare).

         Indiferent daca este in cursul sau in afara desfasurarii procesului penal,

parerea trebuie sa fie exprimata anterior dezbaterilor judiciare si pronuntarii

hotararii.

b) Alte cauze de incompatibilitate

1. Judecatorul care a pus în miscare actiunea penala sau a dispus

trimiterea in judecata ori a pus concluzii in fond in calitate de procurer la instanta de judecata sau a emis mandatul de arestare preventiva in cursul urmarmi penale.

         Noua reglementare a textului art. 48 alin. 1 lit.a C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, raspunde necesitatii armonizarii dispozitiilor legislatiei noastre procesual penale cu principiul european al separatiei functiilor de urmarire penala de cele de judecata in cadrul autoritatilor procesului penal, principiu care decurge din art. 6 par. 1 din Conventia europeana s.i din art. 14 par. 1 din Pactul International cu privire la drepturile civile s.i politice.

         Pentru prima oara reglementat in sistemul nostru, acest caz de

incompatibilitate referitor la judecatorul care a emis mandatul de arestare

preventiva in cursul urmaririi penale" delimiteaza functia de urmarire de cea de judecata, dand satisfactie unui principiu european menit sa asigure impartialitatea membrilor organelor judiciare.

         Sub acest aspect, Codul nostru de procedure penala este in consens cu

recentele reglementari din legislate procesuala franceza care in art. 137-1

C.proc.pen. introdus prin Legea din 15 ianuarie 2000 prevede expres ca

judecatorul libertatiior si detentiei ,,nu poate, sub sanctiunea nulitatii, sa participe la judecarea cauzelor penale pe care le-a cunoscut.

Ratiunea instituirii acestui caz de incompatibilitate consta în faptul ca procurorul, care

pune în miscare actiunea penala, dispune trimiterea în judecata sau pune concluzii în fond în fata instantei îsi exprima prin aceste activitati procesuale o parere anticipate asupra solutiei care ar putea fi data în cauza.

         In literatura de specialitate s-a apreciat ca exista incompatibilitate si atunci cand

procurorul pune în miscare actiunea penala, la instanta, în cazul extinderii procesului penal pentru alte fapte sau persoane. Punerea de concluzii în fond trebuie înteleasa în sensul ca procurorul s-a pronuntat asupra existentei faptei, a vinovatiei inculpatului si asupra aplicarii legii penale, nu sj atunci cand pune concluzii în chestiuni incidente sau în cereri privind desfasurarea judecatii.

2. Fost reprezentant sau aparator

Judecatorul care a fost reprezentant sau aparator al vreuneia dintre parti nu poate

participa în aceeasi cauza ca judecator.Incompatibilitatea exista chiar daca Judecatorul, în calitate de aparator al vreuneia dintre parti, nu s-a prezentat la nici un termen de judecata, fiind suficient sa fi fost angajat sau desemnat ca aparator (nu are importanta durata acestei calitati). Ratiunea acestei incompatibilitati se bazeaza pe realitatea ca cele doua pozitii, de judecator sj aparator, sunt de neconciliat.

Aceasta incompatibilitate garanteaza respectarea principiului separatiei functiilor de judecare de cele de aparare.

3. Fost expert sau martor

Nu poate participa la judecarea cauzei Judecatorul care a fost expert sau martor în cauza respectiva.

         Acest caz de incompatibilitate se bazeaza pe ideea ca Judecatorul care trebuie sa

efectueze operatiunea de apreciere a probelor, nu poate fi persoana care a procurat vreo proba (în calitate de expert) sau a servit ca mijloc de proba256 (declaratia în calitate de martor).

     Pentru existenta acestui caz de incompatibilitate nu intereseaza continutul declaratiilor facute de martor sau al concluziilor înfatisate de expert.

4. Interesat in cauza

Potrivit art. 48 lit.d C.proc.pen., judecatorul este incompatibil a judeca daca In cauza

respectiva, exists împrejurari din care rezulta ca este interesat sub orice forma, el, sotul sau vreo ruda apropiata.

C) Invocarea exceptiei de incompatibilitate

Cauza de incompatibilitate poate fi adusa la cunostinta presedintelui instantei,

procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau procuroruiui ierarhic superior, fie prin încunostiintarea facuta de persoana incompatibila (abtinere), fie prin denuntarea cauzei de incompatibilitate de catre vreuna din parti (recuzare).

         Ambele mijloace de invocare a exceptiei de incompatibid'tate au in vedere obtinerea aceluiasj rezultat: înlaturarea persoanei incompatibile.

a) Abtinerea

Abtinerea presupune cunoasterea, de catre persoana incompatibila, a cauzei de

incompatibilitate in care se afla. Potrivit art. 50 alin. 1 C.proc.pen., persoana incompatibila este obligata sa declare, dupa caz, presedintelui instantei, procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau

procurorului ierarhic superior ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

         Obligatia de abtinere opereaza din momentul in care persoana incompatibila cunoasje cauza de incompatibilitate ce ar putea fi invocata impotriva sa. In acest sens, art. 50 alin. 2 C.proc.pen. arata ca declaratia de abtinere se face de îndata ce persoana obligata la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate.

Declaratia de abtinere poate fi retrasa atunci cand:

- a fost facuta din eroare. S-a apreciat ca retragerea declaratiei trebuie sa aiba loc

înainte ca instanta sa hotarasca asupra abtinerii; în cursul judecatii, daca dispare cauza de incompatibiiitate. Aceasta situatie se refera la cauza penala care are ca obiect mai multe infractiuni conexe, iar privitor la aceea care determinase incom-patibilitatea, s-a dispus Tncetarea procesului penal.

b) Recuzarea

         Recuzarea reprezinta un mod subsidiar de invocare a exceptiei de incompatibilitate, deoarece intervine atunci cand persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere. Prin recuzare, oricare dintre parti262 îsi manifesta vointa printr-o cerere ca persoana incompatibila sa fie inlaturata de la judecarea cauzei. Cererea de recuzare poate fi facuta atat în cursul urmaririi penale, cat si în cursul judecatii si se poate formula oral sau scris. Cererea trebuie sa cuprinda manifestarea de vointa a partii de a recuza o anumita persoana si sa indice cazul de incompatibilitate ce constituie motivul recuzarii. In ce priveste termenul în care se poate face cerere de recuzare, textul art. 51 alin. 1 C.proc.pen. prevede ca aceasta trebuie sa aiba loc de indata ce partea a aflat_despre existenta cazului de incompatibilitate. in literatura juridica, s-a aratat ca, in situatia in care partea cunoaste cazul de incompatibilitate ulterior primuiui termen de judecata, in cursul desfasurarii judecatii, cererea de recuzare trebuie sa fie formulata de indata sau eel mai tarziu pana la incheierea dezbateriior etapei respective de judecata, dupa pronuntarea hotararii nemaiexistand posibilitatea recuzarii.

c) Procedure de solutionare a declaratiei de abtinere si a cererii de

recuzare

         Procedura de solutionare difera, in functie de faza procesuala in care a intervejiit

abtinerea sau recuzarea.

         In cursul judecatii, declaratia de abtinere sau cererea de recuzare se solutioneaza de instanta care judeca cauza respectiva. Potrivit art. 52 alin. 1 C.proc.pen., abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat. Prin folosirea expresiei ,,un alt complet", iegiuitorul nu a avut in vedere modificarea lui totala, ci doar inlocuirea judecatorului incompatibil, ceilalti membri ai completuiui ramanand aceiasi,

         Examinarea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare se face de îndata,

ascultandu-se procurorul cand este prezent in instanta, iar, daca se gaseste necesar, si partile, precum si persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.

         Urgenta solutionarii este motivata de scopul reluarii judecatii cat mai curand posibil. Cand abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevazut in art. 46 si 49 alin. 1, instanta, admitand recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate, nu va lua parte la judecarea cauzei. in caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili in ce masura actelejndeplinite ori masurile dispuse se mentin. in ipoteza in care abtinerea sau recuzarea priveste intreaga instanta, modificarile aduse textului art. 52 alin. 5 si introducerea alin. 5 C.proc.pen., prin Legea nr. 281/2003 rezolva, pe de o parte, problemele ivite in practica judiciara in cauzul in care se recuza toti judecatorii unei

instante, iar inculpatii sunt arestati, iar, pe de alta parte, se da satisfactie principiului european al dreptului la un al doilea judecator (art. 14 part. 5 din Pactul international cu privire la drepturile civile §i politice si art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului §i a libertatilor fundamentale).

         Astfel, conform art. 52 alin. 5 C.proc.pen., abtinerea sau recuzarea care priveste

întreaga instanta trebuie sa cuprinda indicarea corecta a cazului de incompatibilitate în care se afla fiecare judecator, conditie care în reglementarea anterioara nu era prevazuta. Abtinerea sau recuzarea care priveste întreaga instanta se solutioneaza de instanta ierarhic superioara care, în cazul în care gaseste întemeiata abtinerea sau recuzarea, desemneaza pentru judecarea cauzei o instanta egala în grad cu instanta în fata careia s-a produs abtinerea sau recuzarea. Raspunzand unor cerinte constitutional si europene, textu! art. 51 se constituie intr-o alta garantie menita sa asigure prioritatea cu care instanta trebuie sa dispuna asupra situatiilor în care exista inculpati arestati preventiv. Sub acest aspect, cand se recuza întreaga instanta, instanta ierarhic superioara dispune cu privire ia arestarea preventive în conditiile prevazute de lege, înainte de a se pronunta asupra recuzarii.

Dupa examinarea, în sedinta secreta, a declaratiei de abt.inere sau a cererii de recuzare, instanta se pronunta printr-o mcheiere, fie în sensul admiterii, fie al respingerii abtinerii sau recuzarii.

         In cazul admiterii abtinerii sau recuzarii, persoana incompatibila va fi înlaturata definitiv de la judecarea cauzei, iar, în cazul respingerii, persoana respectiva va participa, în continuare la judecarea cauzei. Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac. In cursul urmaririi penale, abtinerea sau recuzarea persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se solutioneaza de catre procurorul care supravegheaza cercetarea penala sau de procurorul ierarhic superior.

         Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza cercetarea penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. Atunci cand cererea este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este obligata sa o înainteze împreuna cu lamuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fara a întrerupe cursul cercetarii penale.

         Procurorul este obligat sa solutioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanta.

Cererea de recuzare care priveste pe procurer se solutioneaza în acelasi termen si în

aceleasi conditii de procurorul ierarhic superior.

         Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozitiilor din alin. 3 si 4, care se aplica în mod

corespunzator. In cursul judecatii, declaratia de abtinere sau cererea de recuzare se solutioneaza de instanta care judeca cauza respectiva.

         Potrivit art. 52 alin. 1 C.proc.pen., abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat. Prin folosirea expresiei ,,un alt complet", iegiuitorul nu a avut in vedere modificarea lui totala, ci doar inlocuirea judecatorului incompatibil, ceilalti membri ai completuiui ramanand aceiasi, Examinarea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare se face de îndata, ascultandu-se procurorul cand este prezent in instanta, iar, daca se gaseste necesar, si partile, precum si persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.

         Urgenta solutionarii este motivata de scopul reluarii judecatii cat mai curand posibil. Cand abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevazut in art. 46 si 49 alin. 1, instanta, admitand recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate, nu va lua parte la judecarea cauzei. in caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili in ce masura actelejndeplinite ori masurile dispuse se mentin.

in ipoteza in care abtinerea sau recuzarea priveste intreaga instanta, modificarile aduse textului art. 52 alin. 5 si introducerea alin. 51 C.proc.pen., prin Legea nr. 281/2003 rezolva, pe de o parte, problemele ivite in practica judiciara in cauzul in care se recuza toti judecatorii unei instante, iar inculpatii sunt arestati, iar, pe de alta parte, se da satisfactie principiului european al dreptului la un al doilea judecator (art. 14 part. 5 din Pactul international cu privire la drepturile civile §i politice si art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului §i a libertatilor fundamentale).

Astfel, conform art. 52 alin. 5 C.proc.pen., abtinerea sau recuzarea care priveste

întreaga instanta trebuie sa cuprinda indicarea corecta a cazului de incompatibilitate în care se afla fiecare judecator, conditie care în reglementarea anterioara nu era prevazuta. Abtinerea sau recuzarea care priveste întreaga instanta se solutioneaza de instanta ierarhic superioara care, în cazul în care gaseste întemeiata abtinerea sau recuzarea, desemneaza pentru judecarea cauzei o instanta egala în grad cu instanta în fata careia s-a produs abtinerea sau recuzarea.

         Raspunzand unor cerinte constitutional si europene, textu! art. 51 se constituie intr-o alta garantie menita sa asigure prioritatea cu care instanta trebuie sa dispuna asupra situatiilor în care exista inculpati arestati preventiv.

         Sub acest aspect, cand se recuza întreaga instanta, instanta ierarhic superioara dispune cu privire ia arestarea preventive în conditiile prevazute de lege, înainte de a se pronunta asupra recuzarii. Dupa examinarea, în sedinta secreta, a declaratiei de abt.inere sau a cererii de recuzare, instanta se pronunta printr-o mcheiere, fie în sensul admiterii, fie al respingerii abtinerii sau recuzarii.

         In cazul admiterii abtinerii sau recuzarii, persoana incompatibila va fi înlaturata definitiv de la judecarea cauzei, iar, în cazul respingerii, persoana respectiva va participa, în continuare la judecarea cauzei.

         Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.

         In cursul urmaririi penale, abtinerea sau recuzarea persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se solutioneaza de catre procurorul care supravegheaza cercetarea penala sau de procurorul ierarhic superior.

         Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza cercetarea penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. Atunci cand cererea este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este obligata sa o înainteze împreuna cu lamuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fara a întrerupe cursul cercetarii penale. Procurorul este obligat sa solutioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanta. Cererea de recuzare care priveste pe procurer se solutioneaza în acelasi termen si în aceleasi conditii de procurorul ierarhic superior.

         Abtinerea se solutioneaza potrivit dispozitiilor din alin. 3 si 4, care se aplica în mod

corespunzator. Cererea de recuzare sau declaratia de abtinere a expertului sau interpre-tului se solutioneaza Tn acelea§i conditii, sus-mentionate, functie de faza procesuala în care intervine abtinerea sau recuzarea.

D) Sanctiunea incompatibilitatii

Codul actual de procedure penala nu prevede expres, nici o sanctiune a incompatibilitatii

sau pentru partea care a facut cererea de recuzare cu rea-credinta (în scopul tergiversarii cauzei sau în scop sicanator). In ipoteza in care cauza a fost solutionata, cu participarea unei persoane incompatibile, opiniiie exprimate, în literatura juridica, In legatura cu sanctiunea care se impune au fost diferite. Intr-o prima opinie, s-a considerat ca sanctiunea trebuie sa fie nulitatea absolute, întrucat au fost încalcate dispozitii care reglementeaza compunerea instantei (art. 197 alin. 2 C.proc.pen.).

        Intr-o alta opinie pornind de la motivarea ca incompatibilitatea este o institute diferita de compunerea instantei, s-a apreciat ca sanctiunea care se impune este nulitatea relative (art. 197 alin. 1 si 4 C.proc.pen.).

         In acord cu aceasta ultima opinie, la care ne raliern, consideram ca sunt si dispozitiile art. 52 alin: 4 C.pr.pen., care prevad ca, atunci cand se admite abtinerea sau recuzarea, se va stabili in ce masura actele mdepiinite ori masurile dispuse pana în acel moment se mentin.Desigur, aceasta inseamna ca mentinerea sau desfiintarea actelor mdepiinite si masurilor dispuse depinde de o verificare si apreciere a acestor acte, sub aspectul daca legalitatea si corectitudinea lor a fost sau nu afectata de prezenta în complet a persoanei incompatibile.