Flori de mucigai Categoria: Referat Romana
Descriere: Volumul Flori de mucigai este situat, prin excelenţă, în zodia
esteticii urâtului, in sensul ca , tot ceea ce nu apucă să treacă
dincolo de ,,nivelul prag” al frumosului, dându-i-se acestuia, o
coordonată pozitivă este, cu consecvenţă, atribuit urâtului estetic... |
|
||
|
|
|||
|
1 FLORI DE MUCIGAI – Tudor Arghezi Conform dicţionarului de estetică, ur�tul s-a definit iniţial �n opoziţie cu frumosul, aşa cum şi grotescul se defineşte �n opoziţie cu sublimul. �n acest context, graniţa dintre ,,frumos” şi ,,ur�t” este aleatorie, pentru că oric�te canoane ale frumuseţii s-ar contura, generarea acelei senzaţii de plăcere, specifice esteticii ,,frumosului” ţine �n fond de măsura �n care individul este mişcat sufleteşte, de acel ,,nivel prag” al intensităţii informaţiei necesare declanşării senzaţiei. Astfel, tot ceea ce nu apucă să treacă dincolo de ,,nivelul prag” al frumosului, d�ndu-i-se acestuia, obligatoriu, o coordonată pozitivă este, cu consecvenţă, atribuit ur�tului estetic, acesta ajung�nd să se desfăşoare de la faza subliminală frumosului, trec�nd prin normalitate şi cobor�nd spre expresia generatoare de disconfort, p�nă la graniţa cu grotescul, şi ea, la r�ndu-i, subiectivă. Din această perspectivă, a categoriilor estetice, ne va fi mai uşor să situăm estetica argheziană. Volumul Flori de mucigai este situat, prin excelenţă, �n zodia esteticii ur�tului. Nu de st�ngăcie poate fi acuzat Arghezi aici, �n acest ciclu de poeme, ci de �ncr�ncenare. El se vede pe sine �n postura unui evanghelist, mai mare şi mai chinuit dec�t cei biblici, d�nd de veste lumii că versurile prezente: ,,Sunt stihuri fără an, /Stihuri de groază, /De sete de apă/ Şi de foame şi de scrum/Stihurile de acum”. Ispititoare �n Flori de mucigai nu este doar imaginea poetului infirmizat iremediabil de propria lui r�vnă, ci şi aluzia la tablele legii lui Moise, despre care se spune �n Exod 31-18. ,,C�nd a isprvit Domnul de vorbit cu Moise, pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu”. Urmărind condiţiile teoretice de fiinţare ale poeziei, putem observa că sunt �ntrunite toate elementele unei poetici clasice: rima, extrem de reuşită, ritmul, melodicitatea deosebită, sentimente complexe şi intense communicate �n regim direct. Se pune atunci problema care ar fi domeniul repreoşat lui Arghezi de către critică, din structura prozodiei sale? �n acest volum poetul reuşeşte o extrem de puternică re�ncarnare a cuv�ntului cu sens, cu alte cuvinte, �n termenii poeticii moderne, o resemantizare. Bunăoară, �n limbaj cotidian, cuv�ntul unghie este departe de a fi poetic, ba chiar dimpotrivă, s-ar putea spune. O unghie pe tencuială, la fel ca �n poemul arghezian, devine, �nsă, de�ndată, altceva. Se realizează un nou tip de asociere semantică, declanş�nd un alt fel de imagini poetice: ,,Am lăsat-o să crească/Şi nu a mai crescut./Şi mă durea m�na ca o ghiară,/Neputincioasă să se str�ngă”. Se poate observa că acum sfera semantică s-a extins, m�na devenind ghiară, senzaţia declanşată �n conştiinţa cititorului amplific�ndu-se extrem de mult. Imaginea dezvoltată �n versul: ,,şi m-am silit să scriu cu unghiile de la m�na st�ngă” este şocantă pentru percepţia noastră obişnuită. Actantul nu numai că nu �şi oblojeşte rana ci parcă, posedat de o voluptate a durerii, �şi autoamplifică tortura. Se pare că avem de-a face cu ceea ce Nicolae Balotă numea supunerea nu unui comandament din afară, ci unui imperativ lăuntric. ,,Nu este aici […] poezia unui poet damnat. Este, �n schimb, mai mult dec�t alte �ncăperi ale edificiului poetic arghezian, o poezie a condamnării �n poezie”. Este, poate, mai degrabă, o situare pe acelaşi plan, a sa proprie, cu Dumnezeu, deoarece, la fel ca �n Psalmi, Arghezi apare drept un revoltat dar şi, deopotrivă, stăp�nitor al unui topos nedorit de Demiurgul cel mare. Poetul se adresează, �n acest poem, unei lumi refuzate. El este un Mesia pentru un spaţiu pe care se pare că Dumnezeu nu şi-l mai revendică, deoarece tot ceea ce era �nsemnat cu pata alterării era aruncat şi menit pieirii. Nicolae Balotă �l vede pe Arghezi un meşter Manole al cuv�ntului, posed�nd vocaţia sacrificiului de sine. El dezvoltă planul de jos al unei lumi imaginar-truculente, stigmatizate de o instinctualitate scăpată din fr�u, merg�nd p�nă la implicaţii patologice, etal�nd o cruditate lexicală fără precedent. Trebuie să vedem �n Flori de mucigai un sistem al rupturii din natură, �ncep�nd cu atitudinea antisacrală. Arghezi �şi afişează satisfacţia de a-şi fi aşternut stihurile �n chilia recluziunii. O biruinţa a eului, voluntar redus la puterea sa demoniacă, ironic minimalizată. Cu toate că este antiromantic �n revolta sa contra naturii, Arghezi cultivă singurătatea, stare prin excelenţă romantică, a cărei emblemă dureros-voluptoasă este claustrarea impusă/autoimpusă. Temniţa ce alcătuieşte scena spectacolului ,,deşănţat” din Flori de mucigai, are semnificaţie ambiguă, de instrument al reprimării săracilor de către bogaţi, dar şi de indice al condiţiei umane. �n Flori de mucigai, Arghezi se dovedeşte un mare regizor al singurătăţii. Se produce un mare scandal (estetic) al acesteia, care constă �n ruperea punţilor cu lumea, prin �mbrăţişarea ostentativă a categoriilor negative: ur�tul, macabrul, grotescul, trivialul. Poetul scrie, deci, cu m�na st�ngă, aceea demonică, renunţ�nd la har şi batjocorindu-i �nfăptuirile. Rezultatul este o fascinaţie a abjectului. O seducţie, cu alte cuvinte, �n răspăr. Arghezi ar putea afirma, precum Baudelaire: ,,C�nd voi fi inspirat dezgustul şi oroarea universală, voi fi cucerit singurătatea”. O primă ţintă a programului degradării o constituie �nsăşi făptura omenească. Selectaţi din mediul pegrei, din cloaca �nvinşilor, a os�ndiţilor, a detracaţilor, a mutilaţilor, eroii poetului (borfaşi, bătăuşi, criminali, nomazi, infirmi etc.), sunt nişte leşuri vii, nişte defuncţi din punct de vedere al societăţii onorabile. Arghezi şi-a propus din capul locului să pună �n paranteză natura, manifest�ndu-se ca un ,,meşteşugar”. Valoarea sa supremă o constituie esteticul, din care decurge Binele specific, �n felul �n care �şi trăia experienţa creatoare autorul Florilor răului. Admiţ�ndu-l pe poetul nostru �n ipostaza de hommo aestheticus, nu-i putem intenta nici un proces de imoralitate, aşa cum s-a �ncercat, nici nu �l putem situa cu fermitate �n eşicherul criticii sociale, idee de care s-a abuzat. |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat PDF
Free Download Referat Word |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
