Dezvoltarea unui turism durabil
Categoria: Referat
Geografie
Descriere:
Implementarea politicilor şi planurilor turistice reprezintă o
responsabilitate atât a guvernului, cât ÅŸi a sectorului privat. Sectorul
public răspunde de stabilirea tacticii, planificării şi cercetării,
realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracţii
turistice, stabilirea ÅŸi administrarea normelor de oferire a
facilităţilor şi serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare şi
valorificare a teritoriului ÅŸi de protecÅ£ie a mediului înconjurător,
stabilirea standardelor pentru pregătirea ÅŸi perfecÅ£ionarea în domeniul
turismului, menţinerea sănătăţii şi securităţii publice... |
|
|
1
DEZVOLTAREA UNUI TURISM DURABIL
Turismul durabil acoperă toate formele şi activităţile din industria
ospitalităţii, incluzând turismul convenţional de masă, turismul
cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croazieră,
turismul religios şi turismul sportiv, turismul urban. Procesul de
orientare către durabilitate trebuie să fie, în mod normal, coordonat
la nivel naţional de către factorii guvernamentali şi susţinut de
factori locali, la nivelul comunităţilor.
Durabilitatea, pentru turism la fel ca şi pentru alte industrii, are
trei aspecte independente: economic, social-cultural şi de mediu.
Dezvoltarea durabilă implică permanenţă, ceea ce înseamnă că turismul
durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusiv a
diversităţii biologice), minimizarea impactului negativ economic,
socio-cultural şi ecologic, maximizarea beneficiilor asupra
comunităţilor locale, economiilor naţionale şi asupra conservării
naturii. Ca o consecinţă firească, durabilitatea se referă şi la
structurile manageriale necesare în vederea îndeplinirii acestor
deziderate.
Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat
planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare economică şi socială.
Acţiunile pot acoperi scopuri economice (creşterea veniturilor,
diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul, potenţarea şi
zonarea dezvoltării), scopuri sociale (ameliorarea sărăciei şi a
inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia patrimoniului
socio-cultural indigen, participarea şi implicarea comunităţilor
locale) ori scopuri ecologice (protejarea funcţiilor ecoturismelor,
conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii). Unii specialişti
preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai
degrabă decât despre un turism durabil, primul referindu-se la toate
aspectele dezvoltării, iar al doilea la unele aspecte şi componente ale
turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanţă care pot pur
şi simplu să nu fie durabile, în condiţiile tehnologiilor actuale,
chiar şi cu utilizarea celor mai bune practici.
Implementarea politicilor şi planurilor turistice reprezintă o
responsabilitate atât a guvernului, cât şi a sectorului privat.
Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării şi
cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor
atracţii turistice, stabilirea şi administrarea normelor de oferire a
facilităţilor şi serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare şi
valorificare a teritoriului şi de protecţie a mediului înconjurător,
stabilirea standardelor pentru pregătirea şi perfecţionarea în domeniul
turismului, menţinerea sănătăţii şi securităţii publice.
Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a
operaţiunilor agenţiilor de turism, de activitatea întreprinderilor
comerciale cu specific turistic, şi se bazează pe infrastructură, pe
dezvoltarea unor atracţii turistice şi promovarea acestora prin
activităţi specifice de marketing.
Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră
planificată şi durabilă este esenţial. De asemenea, organizaţiile
nonguvernamentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte
legate de dezvoltarea turismului.
Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic şi
programarea proiectelor de dezvoltare şi a programelor de acţiune
turistică sunt de asemenea importante. În turism trebuie să existe
organizaţii eficiente, atât sectorul public, cât şi în cel privat care
să asigure protecţia mediului înconjurător şi standardele facilităţilor
turistice. Proiectele specifice turismului trebuie dezvoltate într-o
manieră sistematică, aplicându-se metoda drumului critic. Suportul
financiar al proiectelor, atât pentru sectorul public, cât şi pentru
cel privat, este o condiţie foarte importantă. Pentru fiecare
activitate turistică ar trebui să se stabilească o strategie de
finanţare.
Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie să fie o prioritate
în vederea oferirii serviciilor de calitate aşteptate de piaţa
turistică şi necesită o abordare sistematică a proiectării nevoilor de
personal şi stabilirea modalităţilor de instruire necesare pentru a
furniza personal calificat atât în sectorul public, cât şi în cel
privat. Dacă instituţiile naţionale şi regionale specializate în
pregătirea în domeniul hotelier, cateringului şi turismului nu pot
satisface necesităţile locale, atunci trebuie înfiinţată pe plan local
ca o instituţie specializată.
De asemenea, este esenţială folosirea tehnicilor şi metodelor
marketingului turistic: stabilirea obiectivelor şi strategiilor de
marketing şi realizarea unui program promoţional. Activităţile de
marketing trebuie să se desfăşoare la nivelul oficiilor de turism
guvernamentale, la oficiul turistic local şi în sectorul turistic
privat pentru că dezvoltarea unei imagini pozitive a noului sector
turistic pe pieţele turistice potenţiale este foarte importantă.
Tehnici de implementare
Implementarea planurilor turistice presupune eforturi de lungă durată.
Modalităţile de realizare a implementării sunt:
• aprobarea politicii şi planului turistic, ca
document oficial al dezvoltării turismului în regiune;
• structurarea dezvoltării pe o perioadă de cinci ani
– programarea proiectelor de dezvoltare, şi a acţiunilor necesare
(denumite în general programe de acţiune turistică);
• organizarea eficientă a sectorului public şi al
celui privat şi menţinerea unei coordonări strânse între sectorul
public, privat şi organizaţiile nonguvernamentale, acolo unde acestea
sunt implicate;
• adoptarea şi aplicarea legislaţiei corespunzătoare
şi a reglementărilor necesare dezvoltării turismului. Acestea includ
reglementări cu privire la facilităţile, standardele şi serviciile
turistice;
• măsurile de protecţie a mediului înconjurător,
standardele dezvoltării (incluse în general în regulamentele cu privire
la valorificarea teritoriului) şi proiectarea ghidului pentru
facilităţile turistice;
• stabilirea circuitelor turistice, a obiectivelor şi
a staţionărilor;
• finanţarea eficientă şi sistematică a proiectelor
turistice individuale;
• finanţarea sectorului public, pentru dezvoltarea
atracţiilor şi infrastructurii turistice. În unele cazuri, pentru
această finanţare poate fi necesară asistenţă externă;
• atragerea investiţiilor din sectorul privat pentru
dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor turistice (prin acordarea unor
stimulente investiţionale pentru atragerea acestor investiţii);
• pregătirea şi perfecţionarea personalului angajat
în toate activităţile turistice – dezvoltarea resurselor umane din
turism;
• implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea
turismului;
• marketingul turistic şi promovarea eficientă a
turismului pentru toată regiunea şi pentru firmele private;
• conducerea eficientă şi susţinută a sectorului
turistic.
Programarea dezvoltării
Programarea dezvoltării este o tehnică importantă pentru abordarea
sistematică şi coordonarea implementării. Deseori, ea ia forma unui
program de acţiune care include atât proiectele de dezvoltare, cât şi
activităţile necesare conexe.
Programul de acţiune în prima etapă a dezvoltării, în general pentru
primii cinci ani ai planului, este realizat ca parte a întregului
proces de programare turistică, pentru ca, apoi, periodic, să fie
actualizat şi revizuit. Programul de acţiune ar trebui să includă atât
proiectele sectorului public şi privat şi infrastructura, cât şi
atracţiile, facilităţile şi serviciile necesare, astfel încât
dezvoltarea să fie integrată şi coordonată. Alte activităţi necesare ar
putea fi, de exemplu, proiectarea şi adoptarea anumitor tipuri de
reglementări. Programul poate include studii speciale sau planificări
detaliate pentru o perioadă de cinci ani.
Un program de acţiune complet va descrie fiecare proiect, va indica
costurile estimate ale dezvoltării, acolo unde este posibil, şi va
desemna factori responsabili pentru realizarea proiectului.
Zonarea
Zonarea este o tehnică importantă pentru implementarea planurilor de
folosire a terenului pentru staţiuni, a facilităţilor turistice în
zonele de atracţie, pentru turismul urban şi alte tipuri de zone
turistice. Reglementarea zonării presupune existenţa unor standarde de
dezvoltare cum ar fi densitatea turistică, limita superioară şi
inferioară a ocupării etc. Acestea pot fi adoptate separat pentru
fiecare sector turistic. Zonarea trebuie efectuată şi pentru
dezvoltarea ariilor din apropierea regiunilor turistice, aşa încât
acestea să fie compatibile cu dezvoltarea sectorului turistic. Zonarea
este folosită în toate cazurile de utilizare a terenului, nu numai în
turism. Dacă există deja reglementări cu privire la zonarea unei
anumite regiuni turistice, acestea pot fi extinse şi pentru celelalte
zone turistice.
Legislaţia privind protecţia mediului înconjurător, dacă nu există
deja, trebuie adoptată. Regulile de bază în construcţii, inclusiv legea
prevenirii şi stingerii incendiilor, trebuie revăzute, astfel încât să
existe certitudinea că ele respectă standardele.
1
Administrarea amplasamentelor, proiectarea arhitecturală şi
peisagistică
Administrarea amplasamentelor, proiectarea arhitecturală şi
peisagistică în zone turistice, cum sunt staţiunile sau regiunile
istorice, trebuie realizate de un comitet sau o comisie de analiză
arhitecturală aleasă în acest scop. Această organizaţie trebuie să
analizeze şi să aducă modificări, dacă este necesar, tuturor
proiectelor de dezvoltare turistică propuse, în conformitate cu
standardele de proiectare stabilite de comisie. Oricum, procedura de
analiză a proiectului asigură compatibilitatea amenajărilor cu
resursele naturale şi armonizarea cu mediul înconjurător local şi
tradiţiile arhitectonice.
O dată cu standardele de calitate ale facilităţilor şi serviciilor
turistice, trebuie elaborate şi adoptate şi alte reglementări, legate
în special de sănătate, siguranţă şi salubritate. Aceste reglementări
cuprind condiţii de funcţionare şi proceduri de verificare a
hotelurilor şi a altor unităţi de cazare, a restaurantelor, a
agenţiilor de voiaj şi turism şi a ghizilor. Este necesar un sistem de
clasificare a hotelurilor şi adoptarea unor măsuri de siguranţă pentru
automobile şi ambarcaţiuni turistice. Standardele tehnice ale
infrastructurilor şi clădirilor ar trebui revizuite pentru a exista
siguranţa că ele fac faţă standardelor în vigoare.
Programarea turistică
Programarea turistică se bazează pe recomandările planului de
diversificare a atracţiilor turistice şi a reţelei de transport.
Programele turistice corect proiectate oferă nu doar o activitate
interesantă pentru turişti, ci şi o distribuţie largă din punct de
vedere geografic şi demografic a beneficiilor economice.
Dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor turistice, cum sunt
restaurantele şi magazinele de artizanat de-a lungul traseelor
turistice încurajează turistul să cheltuiască în timpul popasurilor.
Programele turistice pot include, alături de traseele tradiţionale cu
autobuzul şi taxiul, plimbări şi călărie (sau plimbări cu un alt
animal), plimbări cu barca pe râuri, lacuri, canale, golfuri, în
porturi, trasee feroviare. Plimbările pe râuri pot oferi turiştilor
oportunitatea de a vizita sate izolate, care altfel nu sunt accesibile,
ceea ce aduce venituri localnicilor. Tururile aeriene locale cu avionul
sau elicopterul sunt obişnuite în unele regiuni, deşi generează poluare
fonică.
Proiectul de dezvoltare poate fi un proces complicat, în special
proiectele ample, cum ar fi proiectul de dezvoltare a unei staţiuni, cu
multe hoteluri şi facilităţi. O programare atentă a dezvoltării
necesită utilizarea metodei de analiză a drumului critic. Este o
tehnică de planificare a acţiunilor pentru ca acestea să fie duse la
îndeplinire într-o succesiune raţională şi eficientă şi pentru
implementarea proiectului într-o manieră coordonată.
Destul de rar, proiectele urmăresc cu exactitate planurile prestabilite
şi de aceea pe parcursul derulării proiectului trebuie făcute o serie
de modificări. Oricum, fără un program ce conţine o analiză a drumului
critic, implementarea ar fi mai puţin eficientă şi nu s-ar putea
realiza verificarea şi realizarea activităţilor într-o anumită ordine.
Proiectele comerciale sunt de obicei preluate de sectorul privat.
Proiectele mari, cum sunt staţiunile, necesită investiţii iniţiale
substanţiale, în special pentru infrastructură, şi pot deveni rentabile
doar peste câţiva ani. Asemenea proiecte necesită şi o experienţă
managerială solidă. Dacă sectorul privat local este puţin dezvoltat şi
lipsit de experienţă managerială sau de capital suficient pentru
derularea proiectelor importante, poate fi constituită o societate
publică de dezvoltare, constituită de către guvern sau prin asocierea
acestuia cu sectorul privat, pentru a găsi surse de finanţare şi pentru
angajarea unor manageri cu experienţă. Această societate este
responsabilă de realizarea infrastructurii şi a altor componente non
comerciale ale proiectului şi poate continua să se ocupe de aceste
componente şi după ce s-a realizat dezvoltarea staţiunii. De obicei,
societatea închiriază sectorului privat, în vederea dezvoltării,
componentele comerciale, iar veniturile din închiriere le foloseşte
pentru a acoperi costurile de investiţie şi pentru a suporta
cheltuielile operaţionale ale staţiunii. Societatea de dezvoltare poate
fi constituită pentru a derula mai multe proiecte turistice întro
regiune.
Finanţarea pentru management şi planificare turistică
Finanţarea planificării turistice la nivel local, a planurilor de
turism urban şi ecoturism şi planificarea atracţiilor cu caracter
public, cum sunt parcurile naţionale şi siturile arheologice sau
istorice, intră în aria de responsabilitate a autorităţilor locale şi
centrale. Finanţarea planurilor de dezvoltare detaliate şi a studiilor
de fezabilitate este în mod obişnuit responsabilitatea sectorului
privat.
Planificarea unei staţiuni mai mari poate fi realizată de stat, o
companie privată sau o societate de dezvoltare. Chiar dacă planificarea
e făcută de sectorul privat, guvernul are responsabilitatea de a
stabili standardele aşa cum au fost aprobate iniţial, de a revizui
planurile şi de a le accepta doar dacă îndeplinesc standardele
aprobate. Finanţarea instituţiilor guvernamentale de turism şi de
marketing este asigurată de către guvern, dar chiar pot fi suportate,
şi de către agenţi economici din turism sau chiar de către turişti.
Finanţarea dezvoltării infrastructurii
Principalele componente ale infrastructurii sunt în mod obişnuit
finanţate de guvern sau de întreprinderi publice. Oricum, taxele de
folosinţă pot recupera cea mai mare parte din această investiţie sau
măcar costurile operaţionale. Această infrastructură serveşte nevoilor
generale de dezvoltare. În cadrul unui program de dezvoltare,
finanţarea infrastructurii interioare este realizată de către sectorul
privat, care preia iniţiativa dezvoltării.
Finanţarea principalelor puncte de atracţie
Parcurile locale, regionale şi naţionale, zonele istorice şi
arheologice, muzeele, centrele culturale şi alte tipuri de atracţii
sunt în mod obişnuit finanţate de guvern, iar prin plata unor taxe de
intrare se acoperă o parte din costurile operaţionale. Aceste atracţii
determină turiştii să viziteze o zonă şi să cheltuiască.
Aşa cum a fost explicat anterior, finanţarea restaurării zonelor
istorice poate fi realizată de către sectorul privat, dar cu sprijin
din partea guvernului. Atracţiile de tip comercial, cum sunt parcurile
tematice, sunt finanţate de sectorul privat, în speranţa că vor aduce
profituri.
Finanţarea hotelurilor şi a altor facilităţi şi servicii comerciale
Sectorul privat este sursa obişnuită de finanţare pentru modernizarea
hotelurilor şi a altor facilităţi comerciale, aceasta fiind politica şi
tendinţa în cele mai multe regiuni turistice. Guvernul poate fi
iniţiatorul dezvoltării în zonele turistice noi, înainte ca
investitorii particulari să decidă să facă investiţii, sau poate
coopera cu investitorii particulari pentru anumite proiecte.
În stadiul iniţial de dezvoltare sunt necesare investiţii mari. Câteva
modalităţi de stimulare a investiţiilor:
• asigurarea terenului necesar dezvoltării
facilităţilor turistice
la un preţ moderat sau gratuit. În unele regiuni unde achiziţionarea
terenului de către sectorul privat este dificilă, intervenţia
guvernului este suficientă pentru a stimula investiţiile;
• asigurarea gratuită a infrastructurii exterioare;
• asigurarea întregii infrastructuri interioare sau
numai a unei
părţi pentru care costul poate fi eventual acoperit de taxele de
utilizare sau preţul de închiriere al hotelului sau al altor spaţii
comerciale;
• scutirea totală sau parţială de taxe vamale la
produsele
importante utilizate pentru dezvoltarea iniţială şi pentru punerea în
funcţiune a facilităţilor turistice. Această oportunitate este oferită
de către autoritatea naţională de turism, nu de autorităţile locale;
• scutirea totală sau parţială a societăţilor de la
plata
impozitului pe profit pentru o anumită perioadă de timp. Aceasta este
oferită în mod obişnuit de către guvernul naţional ori regional;
• scutirea totală sau parţială de la plata taxelor pe
proprietatea la nivel local pentru o anumită perioadă de timp;
• acordarea împrumuturilor pentru dezvoltare cu o
rată a dobânzii
normală sau mai scăzută sau garantarea de către guvern a împrumuturilor
făcute de instituţiile private. Se poate acorda o perioadă mai mare de
graţie pentru restituirea împrumuturilor;
• acordarea de subvenţii pentru dezvoltare până la un
anumit procent din
costurile de investiţie sau de subvenţii pentru programele de instruire
a
personalului.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|