1
FRANCIZA
Potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie a
României,franciza
reprezintă un sistem de comercializare bazat pe o
colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente
din punct
de vedere financiar, prin care o persoană, denumită Francizor, acordă
unei alte
persoane, denumită Beneficiar sau Francizat, dreptul de a exploata sau
de a
dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.
Revista ” Franchise International ”
defineşte o franciză
ca fiind un concept de afacere prin care francizatul plăteşte pentru
„marca”
(numele) şi „instruirea” (know-how-ul)
în sistemele, operaţiunile şi sistemul comercial al
francizorului printr-o taxă iniţială şi printr-o taxă ulterioară
denumită „taxa
de franciză” (un procent din cifra de afaceri) .
Franciza poate fi :
·
de
distribuţie
·
de
servicii
·
industrială
Contractul
de
franciză
trebuie să cuprindă următoarele
clauze :
·
obiectul
contractului
·
drepturile
şi
obligaţiile părţilor
·
condiţiile
financiare
·
durata
contractului
·
condiţiile
de modificare,
prelungire şi reziliere
Deschiderea
unei afaceri în franciză, beneficiază de o serie de avantaje fără
investiţii
substanţiale. Cât priveşte investiţia iniţială, aceasta presupune,
potrivit
unui studiu realizat de publicaţia Banii Noştri, amenajarea spaţiului
comercial
în funcţie de cerinţele francizorului, realizarea stocului iniţial în
cazul
francizei de retail şi cumpărarea echipamentelor (de obicei furnizate
de
francizor, datorită cunoaşterii specificaţiilor tehnice, reţelei de
distribuţie
şi service) .
În
cazul
acestui gen de afacere, există 3 tipuri de taxe pe care beneficiarul
trebuie să
le plătească : taxa de intrare, care se plăteşte la semnarea
contractului,
redevenţele reprezentând cotele procentuale din cifra de afaceri, care
se
plătesc lunar, şi taxa de publicitate, care este utilizată rareori pe
piaţa
românească.
Taxa
de
intrare poate varia de la 500 de euro, pentru agenţiile imobiliare, de
exemplu,
la peste 2 milioane de euro, în cazul unui lanţ hotelier. Redevenţele
pot varia
şi ele între 0 şi 5% în afacerile de retail, iar pentru francizele din
sfera
serviciilor, aceste taxe ajung între 5 şi 20% din cifra de afaceri.
Printre
cele
mai
cunoscute
afaceri
în
franciză din Romania se numără „Fornetti“ (patiserie), Basic System (renovarea
şi
recondiţionarea
pardoselilor, pereţilor
şi
plafoanelor
suspendate), „Gogoaşa
înfuriata“,
McDonald’s, Pizza Hut, Angst, Gregory ’s.
În
numărul
său din aprilie 2005, revista Idei de
Afaceri prezintă sub titlul „Franciza, sau
cum să faci avere prin metode testate de alţii” o serie de
oportunităţi
oferite de acest gen de afacere :
·
francizorul
va furniza
întregul concept de afacere însoţit de pachetul complet de demarare a
afacerii
·
deveniţi
expert chiar
din prima zi : un concept de marketing testat şi bine pus la punct vă
sprijină
lansarea şi promovarea afacerii pe piaţă
·
secretul
afacerii îl
cunoaşteţi chiar de la început : know-how-ul conceptului de franciză şi
punerea
acestuia în practică sunt lucruri furnizate şi testate de francizor
·
toate
informaţiile le
primiţi în scris: un contract corect întocmit, cu avantaje pentru
ambele părţi
şi un manual al francizei din care descoperiţi întregul know-how al
afacerii,
toate acestea definesc regulile parteneriatului
·
afacerea
dvs. este
protejată: nici un concurent nu va face
viaţa grea cu acelaşi concept de afacere în domeniul dvs. de
activitate
·
riscul
demarării
afacerii este minim
·
găsiţi
rapid un loc în
piaţă graţie conceptului de franciză care este deja cunoscut
·
dvs.
sunteţi patronul
afacerii, şi nu persoana căreia i se dau indicaţii despre cum să
procedeze
·
chiar
din prima zi
câştigaţi un salt în piaţă: presiunea concurenţei este aproape
inexistentă
deoarece întregul know-how al afacerii vă este comunicat de către
francizor în
mod oficial .
Cumpărarea
unei francize poate oferi avantaje substanţiale pe care o companie nou
înfiinţată ne le poate obţine în mod tradiţioinal:
Existenţa
unui brand –
francizele vând de obicei produse pe o piaţă regională,
naţională sau internaţională.
Trainingul –
de obicei
francizorii
acordă trainingul necesar
celor
care cumpără franciză, lucru
deosebit
de important pentru
accederea la un anumit
know-how.
Puterea
cumpărării engross – francizorii de obicei
cumpără
materie primă
şi materiale engross şi au o putere de negociere pe
care o companie mică nu o are. Aceasta va putea să vă ajute în a oferi
un preţ
mai mic sau să vă creşteţi marja profitului. Majoritatea francizelor
presupun
cumpărarea în bloc, ceea ce vă scuteşte de a căuta furnizori.
Publicitatea - de obicei francizorul
face campanii promoţionale intense care ajută pe cei care au cumpărat
francizele. Chiar mai mult, câţiva francizaţi pot să pună în comun
fonduri
pentru a derula o campanie publicitară regională.
Un model de afaceri – mulţi francizori
au atins succesul dintr-un motiv fundamental : modelul afacerii este
testat şi
funcţionează. În decursul activităţii s-au confruntat cu toate
problemele care
v-ar putea apărea, au făcut faţă şi costurile erorii sunt deja plătite.
1
Contabilitatea
şi bugetarea - când
adoptaţi o franciză veţi primi modelele
testate deja şi vă feresc de implementarea unor noi metode şi modele.
Alte
ajutoare – succesul
afacerii dvs. se traduce pentru
francizor în sume mari pe care la încasează. Astfel că ei sunt dispuşi
să vă
furnizeze training de la marketing până la resurse umane.
Potrivit
CHR Consulting, companie de consultanţă pentru francize, în prezent,
există pe
piaţa românească 171 de branduri de franciză, dintre care 87 în
domeniul
distribuţie - retail, 78 – servicii şi 6
în domeniul industrial.
Dacă
cifra de afaceri generată de sistemul de franciză s-a ridicat în 2004
la 730 de
mil. de euro, anul trecut, cifra a urcat spre 900 - 950 de mil. de
euro. Cifra
de afaceri
a
firmelor francizate în 2005 :
·
146
milioane euro (20%
din total) – cifra de afaceri din
domeniul distribuţie – retail (modă, bijuterii şi accesorii, produse
electronice şi electrice, produse petroliere şi de îngrijire a corpului)
·
206
milioane euro (28,2%)
– servicii financiare, publicitate,
resurse umane, întreţinere
·
32
milioane euro (4,4%)
– servicii fast - food
şi alimentare
·
28
milioane euro (3,8%)
– servicii hoteliere
·
318
milioane euro (43,6%)
– industrie (producţie de băuturi
răcoritoare, alcoolice şi materiale de construcţii).
Potrivit
unui studiu al CHR Consulting, la jumătatea anului trecut, numărul de
unităţi
deschise în sistem de franciză se cifra la aproximativ 1.100. Cele mai
extinse
reţele sunt Fornetti (300 de unităţi), Allois Dallmayr Kaffe (117
parteneri) şi
Germanos ( 75 de magazine).
Deşi
poate mai greu de crezut, din cauza distanţei relativ mari faţă de
România,
cele mai multe afaceri de tip franciză (43) provin din SUA. Pe locul 2
este
franciza românească, cu 35 de branduri. Urmează Italia, cu 21 de
branduri şi
Franţa, cu 18.
Dacă anul 2004 a fost considerat
unul de vârf ca intrare pe piaţă a unor noi francize (45), faţă de
2003, cu 30
de noi francize, şi de 2005, cu circa 40 de nume noi, 2006 va depăşi
toate
recordurile : pe piaţă vor intra prin sistemul de franciză 70 de noi
branduri .
Şase noi mărci internaţionale
şi-au anunţat, la Salonul Internaţional de Francize desfăşurat în
perioada 23 -
29 ianuarie 2006 la Bucureşti, intenţia de a intra pe piaţa românească
în
sistem de franciză .
Este vorba de Aion (Grecia ) – retailer
de covoare, Dama Service (Italia), specializată în umplerea cartuşelor
pentru
imprimante, Fas TracKids (SUA), din
domeniul educaţiei pentru copii, Contours Expres (SUA), specializată în
servicii de fitness,
RFC (Austria ) – automate (vending machine) şi Franchise Net (Elveţia ),
specializată în consultanţa în franciză.
Acestea sunt doar câteva dintre
cele 70 de noi branduri care se estimează că vor intra pe piaţa
românească în
acest an, potrivit CHR Consulting, companie de consultanţă pentru
francize.
|