1
Participatia penala
improprie
(imperfecta)
A.
Notiune si
caracterizare.
Sediul materiei este art. 31 din
actualul
Cod penal. Noul Cod penal a preluat acest text, în art. 44, fara
modificari. Participatia improprie este
acea forma de
participatie penala la care persoanele care savârsesc, de comun acord,
o fapta
prevazuta de legea penala, nu actioneaza cu aceeasi forma de vinovatie,
neavând
aceeasi atitudine psihica, în sensul ca unii participanti actioneaza cu
intentie, iar altii din culpa sau fara vinovatie. Ca urmare a acestui
dezacord
în planul laturii subiective, fapta savârsita în participatie apare,
pentru
unii dintre participanti, ca o infractiune intentionata, iar pentru
altii ca o
infractiune de culpa, ori ca o fapta savârsita fara vinovatie, deci
fara
caracter penal.
Participatia improprie poate exista la toate formele de
participatie
penala cunoscute în dreptul nostru. Astfel, participatia improprie
poate exista
la coautorat, în cazul în care unul sau unii dintre coautori actioneaza
cu
intentie, iar altii din culpa ori fara vinovatie; la instigare, în
cazul în
care se savârsesc acte de determinare cu intentie la savârsirea de
catre o alta
persoana, din culpa ori fara vinovatie, a unei fapte prevazute de legea
penala;
la complicitate, în cazul în care o persoana înlesneste sau ajuta cu
intentie o
alta persoana care savârseste din culpa sau fara vinovatie o fapta
prevazuta de
legea penala. Aceste forme improprii de participatie pot exista
separat, dar si
laolalta, în cazul savârsirii, în participatie improprie, a aceleiasi
fapte
prevazute de legea penala.
În literatura de specialitate, si chiar în practica judiciara,
participatia improprie a fost uneori contestata. Argumentul invocat a
fost
acela ca participatia penala n-ar putea fi conceputa fara o întelegere
prealabila între participanti, ceea ce înseamna ca participatia nu este
posibila decât la infractiunile intentionate si la cele din culpa. Cu
atât mai
mult, s-a sustinut ca nu ar exista participatie în cazul în care o
persoana
actioneaza cu intentie, iar alta savârseste fapta fara vinovatie. Adeptii
acestei teze au aratat ca atunci când o persoana a savârsit o fapta
prevazuta
de legea penala fara intentie (din culpa) sau fara vinovatie, fiind
determinata
de o actiune de instigare
efectuata cu intentie de o alta persoana,
cel care a executat fapta trebuie sa fie considerat ca autor imediat,
nepedepsibil, iar cel care l-a instigat cu intentie trebuie
sa
fie considerat ca autor mediat, pedepsibil. Aceasta teorie
a fost
denumita a autorului mediat, de la distanta sau a autorului de
mâna
lunga (longa manus). Potrivit acestei teorii, de vreme ce
autorul
imediat nu raspunde penal (pentru ca este iresponsabil, minor
sub 14
ani, indus în eroare etc.) si nu poate fi subiect al
infractiunii, adevaratul autor trebuie
considerat cel care l-a determinat cu intentie sa savârseasca fapta,
adica
autorul mediat, care s-a folosit de autorul imediat ca de o simpla
unealta. Pe
de alta parte, s-a argumentat ca instigatorul trebuie sa fie considerat
autor
mediat, fiindca altfel el ar ramâne nesanctionat, în absenta unui autor
neputând exista instigare. Într-o alta opinie, pe care o consideram
întemeiata,
se sustine un punct de vedere contrar, aratându-se ca participatia
improprie
este o realitate, iar reglementarea ei legala o necesitate. S-a
precizat, cu
deplin temei, ca pentru existenta participatiei penale este necesara o
întelegere cu privire la savârsirea faptei prevazute de legea penala,
instigatorul sau numai complicele sa actioneze constient, urmarind
savârsirea
faptei si cooperând în acest scop cu autorul, acesta din urma putând
actiona
din culpa sau chiar fara vinovatie. Persoana care savârseste nemijlocit
fapta legea
penala este si ramâne autorul chiar daca nu raspunde penal. În acelasi
timp,
persoana care determina cu intentie o alta persoana sa savârseasca
fapta are
întotdeauna calitatea de instigator, si niciodata pe cea de autor,
atâta vreme
cât el nu a savârsit nemijlocit acea fapta.
B. Modalitati.
În raport cu natura contributiei
date la savârsirea faptei si cu atitudinea
psihica a celui
care a avut acea
contributie, participatia improprie se poate realiza în patru
modalitati:
1) modalitatea intentie
si
culpa, adica participarea cu intentie la o fapta savârsita
de autor
din culpa;
2) modalitatea intentie
si
lipsa de vinovatie, adica participarea cu intentie
la o fapta
savârsita de autor fara vinovatie;
3) modalitatea culpa
si intentie,
adica participarea din culpa la o fapta savârsita de autor cu
intentie;
4) modalitatea lipsa
de vinovatie
si intentie, adica participarea fara vinovatie la o
fapta savârsita
de autor cu intentie.
Dintre aceste
modalitati, Codul penal
reglementeaza numai primele doua, celelalte fiind considerate ca
lipsite de
semnificatie juridica penala.
1
Modalitatea
intentie si culpa
Este reglementata
prin dispozitiile din art. 31 alin. l C. pen., potrivit carora
constituie
participatie improprie determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice
mod cu
intentie la savârsirea din culpa, de catre o alta persoana, a unei
fapte
prevazute de legea penala.
Ceea ce caracterizeaza participatia improprie, în modalitatea
intentie
si culpa, este împrejurarea ca autorul savârseste fapta din culpa, în
urma
determinarii cu intentie de catre o alta persoana (instigator), sau
sprijinit
în executarea faptei prin înlesnire sau ajutare în orice mod, cu
intentie, de
catre o alta persoana (complice). Aceasta modalitate o întâlnim atunci
când
autorul este instigat sau sprijinit cu intentie în savârsirea faptei
prevazute
de legea penala, fara ca el sa-si dea seama de aceasta, deoarece este
indus sau
lasat în eroare de fapt si în aceasta situatie el
savârseste din
culpa fapta respectiva.
Participatia realizata în aceste conditii este improprie sau imperfecta
sub
raport subiectiv, fiindca lipseste unitatea de scop, care asigura
coeziunea
psihica între participanti, fiecare actionând cu alta forma de
vinovatie.
Contributiilor diferitilor participanti, în cadrul acestei
modalitati a
participatiei improprii (determinarea cu intentie si înlesnirea ori
ajutorul
dat cu intentie la savârsirea faptei), constituie instigare si,
respectiv, complicitate la infractiunea intentionata, iar savârsirea
nemijlocita din culpa a faptei reprezinta autorat la infractiunea
savârsita din
culpa (bineînteles, daca legea incrimineaza
fapta respectiva
si atunci când este
savârsita din culpa). Asa, de exemplu, reprezentantul unui organ de
control,
aflat într-o actiune de verificare a unei gestiuni, având, la un moment
dat, încredere
în cel controlat, în loc sa numere si sa cântareasca produsele
personal, cum
prevedeau atributiile de serviciu, accepta dictarea acestora de catre
cel
controlat, care, profitând, îi transmite si îl determina sa înscrie în
actele
de control date fictive si, astfel, îsi acopera lipsa din gestiune.
Într-o
asemenea situatie, pentru persoana controlata care a determinat
înscrierea unor
date false si acoperirea lipsei din gestiune se va retine instigare,
iar pentru
reprezentantul organului de control se va retine o neglijenta în
serviciu (prin
încalcarea din culpa a atributiilor de serviciu).
Modalitatea
intentie si lipsa de
vinovatie.
Este reglementata
prin dispozitiile alineatului 2 al art. 31 C. pen., potrivit carora
exista
participatie improprie si atunci când are loc o determinare, ajutare
sau
înlesnire în orice mod cu intentie la savârsirea unei fapte prevazute
de legea
penala de catre o persoana care actioneaza fara vinovatie. Spre
deosebire de
modalitatea intentie si culpa, la modalitatea intentie si lipsa de
vinovatie,
autorul, determinat si în acest caz cu intentie sau sprijinit prin
înlesnire
sau ajutor cu intentie, savârseste fapta prevazuta de legea penala fara
vinovatie, datorita iresponsabilitatii (art. 48 C. pen.), minoritatii
faptuitorului (art. 50 C. pen.), erorii de fapt (art. 61 C. pen.),
constrângerii fizice sau morale (art. 46 C. pen.), betiei fortuite
complete
(art. 49 alin. l C. pen.). Trebuie precizat ca, pentru a înlatura
vinovatia
faptuitorului, oricare dintre cauzele la care ne-am referit trebuie sa
existe
în momentul savârsirii faptei. Contributiile
date de participanti (determinarea si înlesnirea sau ajutorul)
constituie si în
acest caz instigare si, respectiv, complicitate la infractiunea
savârsita cu
intentie. Autorul însa nu va raspunde penal, întrucât nu a actionat cu
vinovatie.
|