Mihai Eminescu-Sarmanul Dionis (rezumat)

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Dupa scurta introducere fauta de autor incepe nuvela cu adevarat. Este prezentata o seara mohorata in care ploua si fulgera. Pe drumul satului ne este prezentat un trecator udat de ploaie. Acesta intra intr-o carciuma pentru a astepta pana se linisteste ploaia. Acest trecator este Dionis. El este un copil orfan...

SĂRMANUL DIONIS

de Mihai Eminescu

            Nuvela începe cu o mediataţie a autorului. Acesta susţine că trecutul, prezentul şi viitorul sunt prezente numai în sufletul oamenilor. El susţine şi ideia reîncarnarii.
            După scurta introducere făcută de autor începe nuvela cu adevărat.Este prezentată o seară mohorâta în care ploua şi fulgera. Pe drumul satului ne este prezentat un trecător udat de ploaie. Acesta intră într-o cârciumă pentru a aştepta pâna se linişteşte ploaia. Acest trecător este Dionis. El este un copil orfan.
            Când s-a oprit ploaia Dionis plecă de la cârciumă spre casă. Casa era înconjurată de ierburi si pereţii de abia se mai ţineau. În interior era o masă plină cu cărţi, un pat de scânduri acoperit cu paie iar pe perete era un tablou al tatălui său. Autorul face o comparaţie intre Dionis şi chipul tatălui deducând o foarte mare asemănare.
            Odată aşezat la masă Dionis începe a visa detaşându-se de lumea reală. În primul său vis visează că în castelul de lângă casa sa aude pe cineva cântând la pian. El este atras de acest sunet însă visul se spulberă si Dionis se trezeşte.
            După ce deschide o carte acesta începe a visa. De data aceasta este Dan, un calugăr. Dan se vede pe un câmp citind o carte. După un timp acesta se scoală îndreptându-se spre maestrul Ruben. Maestrul Ruben îi spune că este adevărată teoria egipteană a trecerii sufletului prin mai multe trupuri. El îi dezvaluie lui Dan secretul cărţii. Astfel Dan trebuie să citească pagina a şaptea unde sunt toate cele necesare pentru a intra in eternitate. Când vru să plece de la Ruben, Dan observă că acesta se transformă într-o fiinţă demonică. Apare şi Satan bucuros că a reuşit să-l prindă în sfârşit şi pe Ruben.
            Dintr-o data locul acţiunii se schimbă in casa lui Dan(Dionis). Aici Dan vorbeşte cu umbra sa. Aceasta a fost martora tuturor trupurilor în care a fost sufletul lui Dan. Umbra îi spune că atunci când s-a întrupat în Dan el a baut din apa Lethei care l-a facut să uite totul. Tot umbra îi propune desprinderea sufeltului lui Dan pentru ca acesta să ajungă nemuritor iar umbra sa îi va ţine locul. Umbra se angajează să noteze toate evenimentele care se petrec cât a fost plecat. Aceasta îl avertizează că o secundă în eternitate înseamnă mii de ani pe pământ.
            Dan acceptă şi ajunge să se vadă depărtâdu-se de propriul corp şi îndreptându-se spre cer. Totuşi el se întoarce pentru a o lua şi pe Maria. După ce aceasta acceptă cei doi se îndreaptă spre lună. Aici sunt înconjuraţi de îngeri care le îndeplinesc gândurile. Totuşi ei observă o poartă mare care nu se poate deschide şi după care presupun ei că se află Dumnezeu. Încercând a-i întreba pe îngeri aceştia nu răspund ci doar zâmbesc. Acest lucru îl face să creadă pe Dan că el este Dumnezeu. El nu apucă să rostească tot numele că o mulţime de fulger îl prigonesc din eternitate.
            Locul acţiunii se schibă încă odată. De data aceasta Dan este întins pe podea şi nişte medici îl examinează. Îl vede şi pe Ruben căruia îi spune despre notiţele făcute de umbra sa. Ruben găsi aceste foi într-un sertar. Dar deodată Dan observă că doctorii nu sunt pentru al vindeca ci doresc umbra sa întiparită pe perete. Dan trase concluzia că Ruben l-a vândut chinuitorului de suflete.
            Astfel se termină nuvela propriuzisă. La final intervine dinou autorul. Acesta întreabă cititorii dacă şi-au dat seama care este personajul imaginar Dan sau Dionis. În final Eminescu subliniază ideia vieţii ca teatrul.
            Cu privire la trecerea sufletului de la un corp la altul Eminescu dă un citat din Théophille Gautier: “Îmi pare c-am trăit odată în Orient, şi când în vremea carnavalului mă deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevăratele mele vesminte. Am fost întodeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.”

BIBLIOGRAFIE