1
Caracterizare Ion
Personajul Ion este unul de referinta litarara
romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele
decenii ale acestui secol.
Inca de la inceputul romanului, la hora satului se
evidenteaza dintre jucatori, feciorului lui Alexandru Pop Glanetasu,
Ion , urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, ‘’parca nedumerire si un
viclesug neprefacut’’, apoi o vede pe Florica ‘’mai frumoasa ca oricand
(…) fata vaduvei lui Maxim Oprea’’. Desi ii era draga Florica, Ion este
constient ca ‘’Ana avea locuri si case si vite multe’’. Conflictul
interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la
inceputul romanului. ‘’Iute si harnic ca ma-sa’’, chipes, voinic dar
sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si ‘’bocotanii’’ satului
ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice ‘’fleandura, sarantoc, hot si
talhar’’, Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza
violent. De la inceput Ion este sfasiat de doua forte, glasul
pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.
Patima pentru pamant il macina pentru ca ‘’pamantul
ii e drag ca ochii din cap’’. Toata fiinta lui este mistuita de ‘’dorul
de a avea pamant mult, cat mai mult’’, deaoarece ‘’iubirea pamantului
l-a stapanit de mic copil (…) de pe atunci pamantul i-a fost mai drag
ca o mama’’. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat,
stapanit de o dorinta navalnica, un temperament controlat de instincte
primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean,
Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei.
Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale,
facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie
este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: ‘’glasul
pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare,
coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in
picioare.’’ Alta data, Ion exclama impatimit: ‘’cat pamant, Doamne.’’
Dupa ce planul ii reuseste datorita ‘’inteligentei
ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense’’, Ion,
intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o
placere ‘’nesfarsita’’. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede
‘’mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o
ceata de balauri ingrozitori’’.
Dupa ce o lasa insarcinata pe
Ana, atitudinea lui Ion este rece, distanta, cinica, refuza sa
vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand
trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este ‘’semet si cu nasul
in vant’’, sfidator, constient ca detine controlul absolute asupra
situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise,
astfel in urma comportamentului sau, Ion fiind caracterizat indirect.
Cand s-a insurat cu Ana , Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei,
sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul ‘’Nunta’’
il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci
interioare, mai intai ‘’ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi
amandoi in lume sa scap de uratenia asta’’, ca apoi, in clipa imediata
urmatoare sa gandeasca in sine cu dispret ‘’si sa raman tot calic
pentru o muiere…’’.
Trairile lui Ion in lupta pentru a intra in posesia
pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate,
violenta, la prefacatorie si incantare, astfel el fiind caracterizat
indirect.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt
glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce
fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de catre
George, care ii prinde pe cei doi in flagrant. Astfel personajul este
drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare
morala, raspunzator de viata Anei si al copilului lor, tulburand
lunistea unui camin, a unei intregi colectivitati.
|