1
Joc si joaca
Moto: “Copilul rade :
<<Intelepciunea si iubirea mea e jocul!>>
Tanarul canta :
<<Jocul si
intelepciunea mea-i iubirea!>>
Batranul tace :
<<Iubirea
si jocul meu e-ntelepciunea!>>”
Lucian Blaga-“Trei
fete”
Dintotdeauna omul a iubit jocul, caci in scenariile
diferitelor jocuri se ascund principalele moduri de a crea fiinte ale
existentei .Ca si intrecerea intre viata si moarte, orice joc este un
mod de initiere, prin reconstituirea simbolica a marilor incercari ale
vietii sau a unei parti din ea .
Jocul s-a nascut inainte de om, sustin marii
creatori ai lumii, caci a fost nevoie de jocul numit metaforic
“nuntire” ca increatul sa se transforme in creat .Omul inceputurilor a
numit “joc” toate ritualurile care il puteau pune in legatura cu sacrul
.Asa au aparut, la greci si la romani, marile jocuri publice consacrate
zeilor tutelari ai cetatilor .Chiar si jocul de fotbal se pare ca
ilustreaza sugestiv un mit :disputarea globului soarelui de catre doua
fratii rivale .
Inca din Antichitate s-a descoperit faptul ca arta
seamana cu jocul, orice creatie imita imaginea lumii .Arta nu doar
modifica, ci construieste o alta lume prin intermediul jocului .In
spatiul pur al ideilor, jocul acapareaza si instapaneste fiinta .
Indiferent in care din categoriile enumerate de
Roger Caillois in “Jocurile si oamenii” s-ar incadra
(jocurile-competitii, simulacru, vertij sau de noroc), toate scenariile
umane izvorate din dragostea pentru ludic sunt nevoite sa respecte un
tipar .Ele trebuie sa se desfasoare intr-un cadru dinainte stabilit, sa
reproduca viata reala, sa asocieze notiunile de totalitate, regula si
libertate . Jocul este un intreg univers, in care fiecare trebuie, cu
sanse si riscuri, sa-si afle locul .Pentru a reusi mai repede si mai
usor, omul a folosit intregul sau arsenal imaginativ si emotiv .Analiza
psihologica a vazut in joc un soi de transfer de energie psihica, fie
ca aceasta se schimba intre doi jucatori, fie ca sa transmita viata
obiectelor (papusi, zmei, trenulete) .
Copiii reusesc cel mai bine, datorita
spontaneitatii, sa se defineasca prin joc si sa-si gaseasca locul in
lume .Ei intra dezinvolt in dialog cu nevazutul si savarsesc
inconstient metamorfoze .De exemplu, pot schimba lumea reala in
paradis, daca privim prin ochii lui Nica din Humulesti sau se pot
transforma prin auto-metamorfozare in diferite personaje :”…Inchizand
ochii, Danut deschise turbinca lui Ivan…Danut e pasa sau sultan :n-are
a face ! […] Sultanul sta pe un tron de aur […] Harapii o infasca pe
Olguta. Olguta da din picioare si se stramba la sultan .Asa !Bine
!...Harapul ridica securea…Olguta e speriata…N-are pe nimeni s-o apere
decat pe fratele ei Danut…Si-ntr-adevar, in fruntea unei osti, ca Mihai
Viteazul, vine Danut […] si scapa de la moarte pe Olguta si Monica”
(Ionel Teodoreanu – “La Medeleni”)
Din greseala insa un copil isi poate asuma si roluri
improprii varstei .Eroul din poemul lui Ion Barbu, “Dupa melci”, vrea
sa fie solomonar (vrajitor) si, prin urmare, rosteste un descantec
.Cuvantul vrajit reuseste sa scoata afara din cochilie, in plina iarna,
un melc .De frig, acesta moare, iar copilul ramane cu sentimentul
vinovatiei .E drept ca in urma unei asemenea experiente orice copil se
maturizeaza brusc .Intelege intr-o clipa ca jocul e facut pentru cei
initiati, ca, daca nu-i respecta regulile, poate sa faca rau celor din
jur si, implicit, siesi .Dar merita, in numele initierii, o jertfa ?!
1
Arghezi compara drama fiintei cu un joc “de-a v-ati ascuns” .Un
personaj al lui Lucian Blaga spune ca “moartea e ca un joc” (drama
“Mesterul Manole”), iar Eminescu defineste poezia ca “voluntos joc cu
icoane si cu glasuri tremurate” (“Epigonii”) .
In jocul de-a v-ati ascunselea, de care se bucura
majoritatea
copiilor, oamenii se ascund si se cauta, intra si ies dintr-un labirint
precum in lumea reala sau in fictiune .In arta si joc orice este
posibil, realizabil, poti gasi “ceva” sau acel “ceva” te poate gasi pe
tine identic unui joc, nu stii cine si de unde vine, stii ca trebuie sa
cauti, insa nu stii ce .Te pierzi in padurea labirintica, incercand sa
te ascunzi, dar stii tu de cine te ascunzi ?!Poate e mai bine sa fii
gasit !
Obsesia cautarii determina moartea :cu cat cauti mai
mult, ti se
pare ca esti mai aproape de adevar, de descoperirea totala, cu atat
esti mai aproape de nefiinta .Atunci cand reusesti sa intelegi “totul”,
crezi ca esti “Preotul Alb”, dar mare greseala e curajul de a te
compara cu el .Cand s-a ajuns la aceasta intrebare “Oare sunt…?!”,
atunci s-a distrus tot ce s-a cladit intre timp .Insa omul e nevoit sa
caute, altfel nu-i va gasi niciodata pe cei care se ascund si nu se va
simti niciodata calator pe drumul spre implinire .
Poate ca oamenii mari nu se joaca pentru ca le este
frica sa-si
asume riscurile, dar se uita cu incantare la copii si-i lasa sa
traiasca pe aceasta coordonata ideala .In joc frumosul, binele,
distragerea, extazul, libertatea se impletesc intr-o armonie deplina,
in masura in care jucatorii respecta tiparul .Actiunea e insotita de
sentimentul inaltarii, dar si de incordare .
Cand tensiunea atinge punctul maxim, ceea ce nu se
intampla
niciodata in jocul copiilor, jocul este afectat .El se devalorizeaza si
se desemantizeaza .Asa se explica de ce adolescentii, care joaca cu
mare placere jocul dragostei, nu cunosc limita dintre infrangere si
sinucidere .Asta pentru ca uita mereu ca, initial, nu si-au propus
decat sa rescrie cu sufletul individual un scenariu ludic .Oamenii mari
folosesc jocul in masura in care au nevoie sa justifice o stare de
spirit revelatoare :de impacare cu moartea (jocul funerar), cu pamantul
(jocul agrar), cu semenii (jocurile sportive), cu rostirea (jocul
poetic) .Problema e ca sufletul matur nu se poate darui total jocului
.”Nu s-a intamplat / Nimic prea nou si prea ciudat”, spune Arghezi
“bobocilor” sai, insa e speriat si revoltat .Jocul “de-a v-ati asuns”
(cu moartea) are prea multe necunoscute, “arde-le-ar focul !”.
Poetii sunt victimele predestinate ale jocului
.Cuvantul frumos,
care se naste in urma actului creator, este la fel de larg cat intreg
Universul si de aceea are puterea de a fascina pe oricine, dar mai ales
pe poeti .Paul Valery considera actul patrunderii in sensul cel mai
profound al cuvantului o minune divina, iar Ion Barbu, un “joc secund”
.”Corelatia dintre poezie si joc nu se refera –dupa cum constata si
Johan Huizinga in “Homo ludens”-numai la forma exterioara a povestirii
.Ea reiese in mod la fel de esential cu referire la formele
imaginatiei, la motivele ei si la invesmantarea lor in expresie .”
In ziua de astazi cu totii ne inchipuim ca jocul
este o forma
controlata care ne face posibila evadarea .Insa daca ne gandim ca jocul
de-a imaginea pe care-l propune audio-vizualul a scapat de mult de sub
controlul psihicului uman, atunci intelegem de ce se spune ca
mass-media (mai ales televiziunea) este o boala a modernitatii .Prin
urmare ramane fara raspuns intrebarea :omul este atat de puternic sa
controleze jocul sau, din nefericire, jocul a ajuns sa stapaneasca
lumea ?!
|