Zodia Cancerului - M. Sadoveanu
Categoria: Referat
Romana
Descriere:
Romanul istoric “Zodia cancerului” are o semnificatie deosebita in
cadrul creatiei lui Sadoveanu, caci tema lui nu poate fi inteleasa daca
este redusa doar la povestirea unor aventuri romantice proiectate pe
fundalul intunecat al evului mediu românesc. De asemenea nici evocarea
de epoca, magistrala, nu constituie singura valoarea artistica si
ideologica a cartii, desi contribuie in mare masura la aceasta... |
|
|
1
CLASA
Sadoveanu este cel care introduce in literatura
romāna specia romanului de inspiratie istorica. In evolutia acestei se
pot surprinde cāteva perioade semnificative: romanele de inceput precum
“Soimii” realizeaza o evocare istorica in spirit romantic punāndu-se
accent asupra trasaturilor de caracter ale personajelor si urmarindu-se
intāmplari spectaculoase pe fundalul unei istorii neguroase si pline de
neprevazut. Scriitorul are mai putin vedere imaginea unei epoci,
axāndu-se asupra unor elemente pline de spectaculos si neprevazut, in
spiritul romanului european. In a doua etapa, cānd se refera la
perioada de echilibru si progres in istoria Moldovei, documentarea este
riguroasa iar atmosfera de epoca este redata in chip veridic. Este
cazul epocii de gloria a lui Stefan cel Mare, aceasta fiind una din
putinele perioade de afirmare a energiilor creatoare ale neamului. In
concordanta evocare istorica este ampla, totala, lucru refelctat de
romanul fluviu “Fratii Jderi”. Perioada urmatoare este una de decadere,
de involutie, reflectate de opere precum “Neamul Soimarestilor” si
“Vremea Ducai-Voda”. Evocarea se invaluie intr-un aer de balada si
legenda, in prim plan ies personaje cu trasaturi alese dar care nu au
forta sa readuca lucrurile pe fagas normal. E o perioada tulbure de
spoliere crāncena a poporului, de lupte pentru putere cu consecinte
nefate. In spiritul viziunii lui Dimitrie Cantemir, autorul are in
vedre momente de stralucire si de decadere, de crestere si de
descrestere, specifice eviolutiei istorice.
E un roman cu o constructie ampla, echilibrata,
urmarind un fir narativ bine conturat (2 teme---tema social-istorica si
tema erotica). Actiunea romanului se petrece in Moldova di a doua
jumatate a secolului al-17-lea in periada domniei lui Geogie Duca-Voda,
personaj al carui caracter isi impune amprenta asupra vietii sociale si
politice a tarii in mod nefast.
Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda
De Mihail Sadoveanu
(caracterizarea lui Alecu Russet in antiteza cu Duca-Voda)
Romanul istoric “Zodia cancerului” are o semnificatie deosebita in
cadrul creatiei lui Sadoveanu, caci tema lui nu poate fi inteleasa daca
este redusa doar la povestirea unor aventuri romantice proiectate pe
fundalul intunecat al evului mediu romānesc. De asemenea nici evocarea
de epoca, magistrala, nu constituie singura valoarea artistica si
ideologica a cartii, desi contribuie in mare masura la aceasta.
“Zodia cancerului sau Vremea Ducai-Voda” trebuie vazuta in suita
istorica, plina de semnificatii, anuntata de “Neamul Soimarestilor”.
Aici lupta stramosilor pentru apararea razasiei era in culmea ei.
Taranii liberi se luptau pe viata si pe moarte pentru libertatea lor,
respingānd cu vitejie jugul boieresc. Vremurile erau mai tragice si,
dintr-o anume perspectiva, mai eroice.
In “Vremea Ducai-voda” vechea lupta e aproape de final. Transformarea
razasimii in iobagie e un proces, incheiat si pecetluit, pe care
rabufnirile eroice nu-l mai pot rasturna. Istoria isi va continua
drumul, va cunoaste noile lupte ale taranimii lipsite de pamant si va
redeschide stravechea drama a taranului muncitor, oprimat, in cazul
perioadei prezentate, nu numai de domnul uzurpator ci si de boierii
lacomi si hrapareti.
Caracterizare lui Duca-Voda
Duca Voda este un domnitor habotnic, lacom si avar, un batrān ambitios
care a pauperizat (saracit) tara pentru a recāstiga domnia pierduta si
a-si achita angajamentele banesti exorbitante luate fata de turci.
Ajuns pe tronul tarii prin mazilerea lui Antonie Russet, el isi
indeparteaza dusmanii nemilos, ucigāndu-I unul cāte unul fara ezitare
si fara remuscari, singurul sau interes fiind sa domenasca. Chiar el
recunoaste ”Ma gāndesc ca dincolo, la divan au intrat faptasii pe care
nu-I cunoastem. Fii deci mut. Nimeni sa nu simta nimic, pāna ce nu
dezlegam cu cheie de foc, limba sulgerului Lupu”. Duca Voda are toate
motivele pentru a o astfel de purtare, caci boierii pamānteni sunt de
partea celui ce are puterea si nu a celui ce detine adevarul,
razvratindu-se uneori, in momente de restriste pentru ca mai apoi
asprimea si intransigenta domnului sa-I aduca din nou in rāndurile
celor credinciosi lui. Caci toti cei ce stau impotriva lui Duca-Voda
“vor patimi ca acest Ursachi, pe care-l scot in fiecare zi din butuc
slujitorii si-l bat la talpi ca sa-si plateasca datoriile, fie catre
negustorul liovean, fie catre domnul sau”. {Insa} aceasta prigoana
impotriva boirilor nu este la Duca-Voda un lucru firesc, determinat de
o fire demonica, ca la Alexandru-Lapusneanul, ci dimpotriva este o
masura impusa de conjunctura in care este aplicata.”Ucide sau vei fi
ucis”, aceasta este singura regula care mai era valabila in haosul
acelor vremuri. Deci mai cuminte pentru cei aflati sub continua
observatie este sa taca si sa faca, exemplu preluat si de Alecu Russet
, care insa, nu-l pune in aplicare datorita unui alt conflict ce rasare
din umbra… iubirea sa pentru domnita Catrina, fiica dusmanului sau si a
familiei sale.
Aceata slabiciune, domnul o foloseste in favoarea sa, cu toate ca
incearca sa-I impuna fiicei sale un alt beizade, pe Stefan. Din acest
punct de vedere Duca este despotul de tip turcesc, machivelic, prin
natura si traditie,intrigant si trufas, intreaga sa activitate
gravitānd in jurul setei da marire si de bogatii. {Caci} domnul nu se
gāndeste nici un moment la independenta sau la bunastarea poporului si
nici a propriei familii, el vazāndu-si supusii doar ca o sursa aparent
inepuizabila de venit. Duca Voda este o fire cruda si cinica, el
cerāndu-I hatmanului Buhus sa reprime in sānge revolta orheienilor, iar
primul cap taiat sa-I fie adus inainte. Pe boierii care refuza sa mai
spolieze poporul ii judeca sumar si ii executa. Spre deosebire de
adevaratii voievozi care au inzestrat tara cu biserici, mānastiri si
schituri, construind lacasuri de cult si monunetnte de arta,
religiozitatea lui Duca este falsa, caci, prin rugaciuni el cere
divinitatii sprijin in planurile lui de pedepsire a inamicilor
personali, el este un om fara suflet, care na trait niciodata
satisfactia morala de a veni in ajutorul semenilor lui. Ultima lui
fapta sāngeroasa este uciderea lui Alecu Russet, in ziua nuntii fiicei
sale cu Stefan Beizade, lasānd-o pe mireasa sa se confrunte cu imaginea
chipului desfigurat al iubitului.
Beizade Alecu este insa un intelectual, el cunoscānd cultura Bizantului
si pe cea slava, si, prin studiile primite la universitea Camenita,
avand cunostiinte despre cultura occidentala de tip classic.
Impresioneaza vestimentatia boiereasca, supletea tinutei, paliditatea
nobila a figurii, privirea zāmbitoare ce indica o fire deschisa. Toate
acesta il fac sa nu se simta cu nimic inferior in discutiile cu abatele
Paul de Marenne. {Dar} acest fiu de print genilom (fiul domnitorului
mazilit), care n-ar face nota discordanta in saloanele franceze,
traieste intr-o societate inapoiata, care in cele mai bune situatii
atinge cel mult un ev mediu intunecat, in timp ce taraminea si
popualtia saraca este trimisa chiar intr-o epoca mai indepartata, in
care oamenii se adpostesc prin colibe de frica navalitorilor straini si
se apara cu un umil par in fata garzii inarmate ce-l duce pe oapetele
francez intr-un paradis, care datorita existentei componentei umane
pare un paradis devastat.
“Lasānd indarat lucirea mareata a asfintitului, abatele de Marenne
incepu sa coboare, intrebāndu-se ce cai minunate si cotite ii rezerva
clipa viitoare in aceste singuratati. Dintr-odata, pe neasteptate,
dintr-o rāpa nebanuita, ii aparul omul. …Tresari, caci acesta apritie
nu era in armonie cu sentimentul si cu aprecierile sale din clipa
precedenta. Nu era in armonie nici cu ceea ce in chip obisnuit cunostea
el despre aceasta nobila opera a celui prea puternic”. {Caci,}
In aceasta tarisoara manipulata continuu de-a lungul veacurilor de prea
puternicii sai dusmani “Din risipiturile celor cāteva colibe
acoperite cu stuh, gramadite in rovina, o fiinta in zdrente rasari
amenintoare, ianrmata cu un par, rupt din lastarii de aproape. Privea
speriata, printre pletele pe care i le zbatea vāntul dinaintea ochilor,
incālcindu-le cu barba zburlita. O droaie de cāini slabi – arciuti si
cu cozile subpuse, un fel de lupi ai foamei – iesisera la carare in
juru-I latrānd salbatic si urlānd.”
1
Foametei supusilor I se opune ospatul de la curtea domaneasca care are
loc ”in odaia cea mare a spatariei, impodobita cu un mic iconstas si cu
trei candele in coltul rasaritului si cu marcile tinutului Moldovei
zugravite de jur imprejur pe peretii albi”. Insa nu acest ospat este
cea mai elocventa forma a ospitalitatii si opulentei, in limitele
posibilului, a Moldovei, ci masa data de satrarul Lazarel Griga, care
desi nu se numara printre asa zisii oameni mari ai tarii, stie sa-si
cinsteasca oaspetele cu se cuvine. Caci in acea casa aflata asunsa
intr-o poienita abatele de Marenne a gustat un vin mai bun decāt cel
servit la masa domneasca, unde un “boier māndru, infierbāntāndu-se,
intra in istorie, stiinta si teorie, ca sa puie probe inaintea
nedumeririi nobilului francez. De Marenne nu era numai nedumerit, ci cu
totul neincrezator. Ninic din acest hotar barbar nu putea aminti de
maretia fiilor lupoaicei. ‘manie de savant si basme de necrezut’,
cugeta el, ascultānd distrat pe tovarasul sau.”
Prin aceste amanunte, asezate in puncte cheie ale romanului, Sadoveanu
incearca sa demonstreze ca Duca Voda este , ca si domnii de dinaintea
lui , ca si cei care-I vor urma, un personaj vremelnic, ajuns in
fruntea unei tari pe care n-o cunoaste, sau pe care nu vrea s-o
cunoasca, fiind interesat doar de propriai-I bunastare. El nu are
incredere in nimeni si nici nu are sustinatori, el omoara ca sa nu fie
omorāt, aflāndu-se astfel intr-o pozitie pe cāt de ingrata pe atāt de
rāvnita, la care majoritatea boierilor vor sa acceada. In aceasta
conjunctura nefavorabila Duca-Voda face cea mai mara greseala pe care o
poate face un domnitor, isi ucide toti oamenii, si pe cei de incredere
si pe cei tradatori, lipsindu-se astfel de orice ajutor in perspectiva
unor vremi grele. Omoara fara scrupule, omoara fara judecata, omara
fara sa vada problema supravietuirii in ansamblu preocupāndu-se doar de
agonisirea unei cāt mai mari averi. Si avānd in vedere caracterul slab
al domnitorului tara este lasata in māinile dusmanilor, observatia
omului din padure, intalnit de beizade Alecu spunānd totul: ”oi,
boierilor si domnilor, parca eu pot sti cine ne-a pradat, zic sa fi
fost cazaci ori lesi, altii socot c-au fost oamenii stapānirii care
implineasc birul”.
Dar daca Duca-Voda este un domnitor incompetent, nepatriot, complet
dezinteresat de prestigiul politic al Moldovei si de apararea
intereselor statului in fata adversarilor lui traditionali, beizade
Alecu isi iubeste tara dar sigur ar fi un domn dezinteresat, incapabil
sa-si asume acest rol, sa schimbe starea nefasta a lucrurilor de care
este constient. Desi cu educatia primita il depaseste cu mult pe
rivalul sau el se plafoneaza la imaginea de Don Juan moldav,
neincercānd in nici un fel sa imbunatateasca traiul supusilor tatalui
sau. Constata si atāt, lucru pe care abate de Marenne il dezaproba
total. Totodata, fiul de domn mazilit nu vede in inlaturarea lui Duca
Voda o eliberare a unei tari asuprite ci propria revansa. Caci Alecu
Russet inceara sa-si creeze imaginea unui om stapānit, cumpatat, sigur
pe sine, c¬ānd in realitate el are mentalitatea unui fugar (care si-a
irosit tineretea in petreceri si aventuri erotice), lucru ce se observa
in mare parte din actiunile sale. El nu are vointa, caci cu putin
inainte de a-si atinge un scop atentia ii era deturnata in alta
directie toate comploturile si sacrificiile facute pāna atunci, fiind
absolut inutile. Aceat mod de a fi se schimba insa in mod radical in
final cānd onoarea il impidica sa mai fuga. Din acel moment in care el
alege calea dreptatii si cavalerismului, lui nu ii mai este rusine de
sine insusi, acceptānd chiar si moartea pentru o cauza, care dupa multe
amanari, se dovedeste a fi onorabila. El aplica astfel modelul clasic
francez in care orica barbat este un gentilom, singura nepotrivire
fiind locul aplicarii acestor idei. Dupa cum spune si abatele de
Marenne “Aici era o dezolare a singuratatilor pe care amicii sai ramasi
in Franta nici n-o putea banui, ori de cāta imaginatie ar fi fost
inzestrati, caci la antipodul civilizatiei se gasesc uneori asemenea
lucruri, ramase neschimbate dintru inceputul creatiei, pastrāndu-si
frumusetea lor misterioasa”. Iar frumusetea aceasta misterioasa poate
fi considerata ca provenind din nobletea unor oameni ale caror
caractere le depasesc cu mult pe a celor cu functii mari, in general,
corupti si inculti, dar care insa echilibreaza ordinea umana si cea
naturala, lasata de Dumnezeu.
Desi viata lui Alecu Russet se adānceste in
tragedie, el se
salveaza moral datorita prieteniei sincere pentru Paul de Marenne si
iubirii pentru Catrina Duca ( iubire ce-l va duce la moarte ),
prietenia si dragostea dānd sens existentei sale si innobilānd-o prin
ofranda sacrificiului de sine.
“Dumnezeu a pus aici un paradis
E adevarat : un paradis devastat”
In aceasta lume divizata intre asupritori si asupriti vine abatele Paul
de Marenne, care vazānd speldidele peisaje din Moldova numeste acest
loc un paradis. In sa beizede Alecu il readuce la realitate, caci tara
sa e un paradis devestat, afirmatie ce este intru totul aceeptata de
abate cānd acesta intra in contact cu oamenii acestui pamānt. “Lasānd
indarat lucirea mareata a asfintitului, abatele de Marenne incepu sa
coboare, intrbāndu-se ce cai minunate si cotite ii rezerva clipa
viitoare in aceste singuratati. Dintr-o data, pe neasteptate, intr-o
rāpa nebanuita, in partea padurii ii aparu omul. …Tresari caci acesta
aparitie nu era in armonie cu sentimentul si cu aprecierile sale din
clipa precedenta. Nu era in armonie nici cu ceea ce in chip neobisnuit
cunostea el despre aceasta nobila opera a Celui prea puternic.” Caci
peisajului grandios i se opune acum latura umana, atāt de asuprita si
chinuita incāt prin punerea laolalta a celor doua componente, cea umana
si cea naturala se observa o mare discrepanta. Si desi Paul de Marenne
nu incearca nici un moment sa compare Moldova cu patria sa , el
ramāne
profund surprins. Nu se astepta la drumuri pavate, la poduri, este bine
dispus de incercarile nastrusnice prin care trece (prevestirea furturii
si trecerea prin vad), dar la vederea locuitorilor acestui tinut are un
adevarat soc, pe care nu incearca nici macar sa-l ascunda. Alecu Russet
dimpotriva este obisnuit cu numeroasele atacuri din partea numerosilor
dusmani, nefiind mirat nici de nestiinta locuitorului satului Nastureni
cu privire la originea atacatorilor si nici de totalul dezinteres al
politiei domnesti, care in acele vremuri era mai mult folosita la
strāngerea birurilor decāt la apararea populatiei neajutorate.
“Iasii erau si-n vremea aceea un oras vechi si cu faima. De o suta si
mai bine de ani aflāndu-se o capitala statornica a Moldovei, mahalalele
I se umflasera ulitele din mijlos I se imbulzise de case noua ale
negustorilor si boierilor, iar curtea domneasca isi innoise turnul,
rāndurile de sus si odaile ostimii. Totusi cu tot sporul si cu toate
stralucitele-I lacasuri dumnezeiesti, ramasese o asezare a orientului.
Nu se cunostea in rānduiala sau mai degraba in neorānduiala ulitelor
lui nici un plan.”
Iasul acelor vremuri (mijlocul secolului al 17-lea) era in mare parte
doar un mic oras aflat la poarta Orientului, preluānd multe din
caracteristicile acelui stil de viata. Iar cetatea de scaun a Moldovei,
de mai bine de 100 de ani, atat prin modul de organizare (despre care
s-ar putea spune chiar ca nu exita) cāt si prin viata desfasurata
intr-insa, indica in mod clar situatia economica si politica din
Moldova acelor vremuri. Caci “fiecare pamāntean, asezator in el, fie
boier, fie prost, punea sa I se cladeasca rareori cu mistrii, si mai
ales cu toporul acareturile si casa dupa fantezia momentului, avānd
chiar o deosebita placere sa intoarca dosul ori coasta catre altii,
ghiontindu-i”. Deci avānd in vedere modul in care se construia si de
catre cine, situatia pare dezarmanta… Ca si capitala, fie ea si a unui
stat minuscul dintr-o coasta a marelui Pasalāc, Iasul arata
“lamentabil” (apreciindu-l din punct de vedere modern sau prin
comparatie cu burg-urile germane), casele fiind ”ca de un vānt vesel
semanate, in chipul cel mai capricios”.
Diferentele dintre cei mari si puternici si cei mici si saraci, dar cu
frica de Dumnezeu si inima libera de orice remuscari, se vad si aici ”
lānga o curte de caramida si piatra de Orhei boiereste rasfatata, se
tupila o casuta strāmba de bārne acoperita cu paie ori cu stuh. Dar de
multe ori casuta avea o podoaba de flori inaintea usii, pe cānd curtea
de alaturi pustie, lasa sa-I cada tencuieleile si olanele si sa-I
atārne ca aripi moarte ferestrele”.
Chiar si prin modul cum oamenii isi au grija de casa lor se desprinde
cumintenia omului simplu, care de bine de rau supravietuieste in orice
vreme, avānd obisnuinta muncii si nedāndu-se niciodata deoparte de la
ea, pe cānd oamenii asa zisi mari si bogati, dar mai ales fuduli, sunt
luati de valul lacomiei, care nicicānd nu le da pace si sunt purtati
asa prin orase si tari, de la un stapān la altul, niciodata negasind
fericirea indelung cautata.
{Astfel} Analizānd atent viata orasului, Sadoveanu ilustreaza de fapt
psihologia locuitorilor lui, demonstrānd inca o data inutilitatea
minciunii si a parvenirii, pe care in zadar incerca Duca Voda sa o
ascunda sub masca religiozitatii, care in final nu l-a ajutat cu nimic,
el murind singur, intre straini, asa cum autorul arata intr-una din
povestirile din “Hanul Ancutei”.
Legatura aceasta, intre doua din cele mai cunoscute carti ale sale,
sugereaza clar ideea vremelniciei, si in multe operele sale Sadoveanu
nu uita sa regrete dupa vremurile eroice ale domnilor pamānteni, al
caror reprezentant de seama este Stefan cel Mare.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|