1
Prometheus = previziune, prudenta pentru viitor-a fi prevazator, a
purta de grija cuiva;
In greceste, Prometeu inseamna prevazator. Nu s-ar zice, din fericire,
ca si-a respectat numele. Ceea ce s-a intamplat pe munte, unde Zeus a
trimis un vultur sa-i devoreze ficatul, dovedeste nu numai ca titanul a
furat focul de la zei, dar ca merita sa-l fure.
Mitul
Prometeu a fost un Titan razvratit impotriva lui Zeus, dar prieten al
oamenilor care le-a daruit focul si ratiunea si i-a invatat
mestesugurile esentiale; este pedepsit de Zeus pentru activitateasa de
erou civilizator.
Pe un povārniş al Olimpului, Prometeu se destăinuie iubitei sale, nimfa
Eromeni: părăsind odată incinta fastuosului palat al lui Zeus, īntālnit
două fiinţe oropsite de zei şi adăpostite īn peşteri, pe Than şi Li.
Erau primii oameni pe care titanul i-a īnvătat sa vorbeasca, sa rada,
si ,,sa umble drept, cu fruntea in sus!” Dorinta lui fiind sa faca
,,din fiare oameni,din om – un semizeu”, Prometeu fura focul din
Olimp si-l aduce pe Pamant. Desi nu-i dezaproba fapta, zeita Themis,
mama lui, se teme ca aceasta poate avea urmari neplacute. Temerile ei
se adeveresc in urmatoarele doua acte.
Hefaistos se plange lui Zeus ca focul i-a fost furat, si vinovatul este
adus in lanturi. Zeus intentionase sa scuture ,,parazitii pamantului’’
si sa zvarle ,,in lume un pumn de oameni noi’’, dar Prometeu ia
zadarnicit planurile prin fapta lui nesabuita. Titanul il infrunta pe
Zeus si-i spune ca stie cine il va detrona. Pentru ca refuza sa
destainuie numele uzurpatorului, Phoibos Apolom si Hefaistos il duc
sa-l tintuiasca pe un pisc stancos al Muntelui Caucaz, unde un vultur
ii va ciuguli ficatul. In speranta ca vor obtine iertarea, Themis si
Eromeni staruie zadarnic pe langa Zeus, care nu se invoieste sa-l
elibereze pe razvratit, daca acesta nu-I va spune cine il va detrona.
Hefaistos se arata fara pic de mila in timp ce il tintuieste pe
Prometeu de stanca si blandul Phoibos Apolom cauta sa-i tempereze zelul
diabolic. Dupa plecarea lor intra in scena Eromeni si Themis si-l roaga
pe titan sa cada la invoiala, rascumparandu-si libertatea prin
dezvaluirea tainei ce-l sperie pe Zeus. Dar Prometeu se impotriveste si
le cere sa vina peste o mie de ani.
Prometeu e elibarat intamplator de Herakles, care ucide vulturul.
Ceea ce impune la Prometeu este dispretul sau fata de zei, asa cum la
arbustii prafosi de pe dambul din spatele casei impune faptul ca nu iau
culoarea pietrei. Pedepsit de zei ,,pentru ca a iubit prea mult
oamenii’’, cum zice Eschil, titanul trebuia sa stie ca amnezia are
aspectul stancii , si ca maretia lui sta in curajul de a-si infrunta,
cu acelasi orgoliu cu care a furat focul , greata dureroasa pe care o
simte in timp ce vulturul ii sfasie carnea. Adevaratul Prometeu sufera
infricosator, singur pe o stanca siroind de soare, amintindu-si cum
s-au petrecut lucrurile, mai intai la impartirea unui animal sacrificat
unde el, titanul, l-a maniat pe Zeus reservandu-i partea cea mai rea,
apoi celelalte; focul, care este pentru el ceea ce era Sfinxul pentru
Oedip, puncte unde viata i s-a schimbat esential, capatand un sens la
care va raporta apoi totul…Singur, intr-o betie de lumina, de albastru
si sa nu poti sa uiti, sa nu poti sa ierti, sa deschizi ochii doar
pentru a privi sumbrul cer, sa deschizi buzele doar pentru a murmura ca
nimeni nu poate fi egalul zeilor decat dupa ce a dispretuit frica si
si-a contemplat mainile, toate acestea cer, firesc, un inteles mai
adanc ca sa aiba dreptul la glorie. Prometeu se crispeaza, pentru a nu
urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferintei sale. Il
doare carnea sfasiata de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovada a
focului furat de la zei. Vorbele lui sunt din ce in ce mai limpezi, pe
masura ce ghearele vulturului il fac sa striveasca de durere cuvintele…
,, Acest vultur
e dovada libertatii mele in fata cerului. El imi scurma ficatul, dar
ceea ce urmareste Zeus este sa-mi ucida memoria, sa ma faca sa uit ca
am furat focul si l-am dat oamenilor…’’
,,Dar n-am furat
focul ca sa-l arunc in noroi..’’
,,Ar trebui sa
le strig zeilor: Iata de ce am furat focul si l-am dat oamenilor;
pentru ca voi nu-l meritati! La flacara lui, oamenii vor spera, in
schimb buzele voastre surad la fel pe intuneric ori in
lumina…’’
1
Socotit fiu al Titanului Iapetos si al Nimfei
Klymene, Prometeu e
insa o divinitate complexa, in unele variante, un demiurg participand
impreuna cu fratele sau Epimetheus, din sarcina zeilor, la antropogonie
(oamenilor, facuti din resturi de materie ramase de la crearea
animalelor, le echilibreaza fiinta cu focul furat de la Hephaistos si
ratiunea furata de la Athena), apoi singur la instruirea omenirii, pe
care o invata navigatia si agricultura, ca si numeroase alte arte si
mestesuguri; apoi, o salveaza ca specie de la potop, ajutand si
instruind perechea supravietuitoare Deukalion si Pyrrha; de asemenea,
dupa o versiune, in cele din urma iertat si primit in Olimp, dupa ce,
ranit si vrand sa scape de suferinta, Centaurul Hiron isi schimba
nemurirea pe mortalitatea lui Prometeu. Mitografiile vechi ii reduceau
activitatea numai la rapirea focului: ,,Viteazul fiu al lui Iapetos a
stiut sa-l amageasca [pe Zeus] si a furat, intr-o nuia gaunoasa, lumin
stralucitoare a neostenitului foc’’ (Hesoid, Theogonia, v. 561-569).
Aceasta ii si deruta pe unii comentatori, adesea improvzati, care au
incercat sa descifreze originea mitizarii focului: ,,Primejdia pe care
o reprezentau pentru aristocratia preoteasca incercarea de a pune
stapanire pe fortele naturii constituie sensul fundamental al mitului
lui Prometeu. Focul a apartinut de la inceput cerului: omul nu
avea
nici un drept sa si-l insuseasca’’ (John D. Bernal ). Raportul
cronologic e insa invers: desoperirea focului precede construirea
religiei; cum se vede mai clar in cultul focului la iranieni, focul a
fost sacralizat tocmai spre a nu fi uitata sau respinsa de oameni
producerea lui artificiala. Focul furat a fost adus de Prometeu intr-o
tulpina de trestie mediteraneana, din specia nartex (ferula communis)
care are intr-adevar o maduva lent combustibila, arzand mocnit fara a
incendia lemnul tulpinii. In acest sens, Prometeu are mai multi
similari in mitologia generala. Filologii indianisti au sugerat, pentru
numele Prometheus, un etimon sanscrit: pramatha (producator de foc prin
frecare), care insa nu se acorda cu ideea mitica a foculuifurat din
cersi ascuns intr-o ferula, o idee ce pare mai legata de
obtinerea
indrazneata a focului dintr-o padure incendiata de traznet. La origine,
in simbolul prometeic este continuata vechea dualitate arica a focului,
care reiese mult mai clar din mitologia vedica (cei doi Agni :focul
benefic si focul malefic).Traditia greaca a redus insa, prin sinteza,
atributele prometeice la cele pozitive, recompunand personajul in
ipostaza de erou civilizator complex, intrucatva un Adam, creator
de
semintii omenesti, insa numai dupa potopul universal. Dar catalogul
atributelor prometeice este mult mai bogat : ,,Numai eu - spune
Prometeu - am stat stavila pentru ca, doborate de traznet, fapturile
omenesti sa nu ajunga sa populeze tinutul lui Hades’’. Smulgandu-i pe
oameni ,,din prostia in care zaceau’’, Prometeu i-a facut ,,iscoditori
si mestesugari’’. ,,Nestiind sa foloseasca nici caramizile, nici
cheresteaua pentru a-si cladi case luminoase, [oamenii] traiau ca
lacoma furnica, in bordeie intunecoase sapate sub pamant”; dupa
arhitectura, Prometeu le-a oferit astronomia, facandu-i sa observe
,,rasaritul si, cee ce e si mai greu de recunoscut, asfintitul
astrelor’’. De la starea arcadica primordiala el i-a ridicat la
cunoastere si civilizatie (asa cum sugereaza chiar doua etimologii
propuse pentru numele Prometheus: prometheomai – a purta de grija si
prometheia - previziune); traditia transcrisa de Eschil indica un zeu
poliatributiv: ,,Pentru ei am gasit cea mai frumoasa dintre stiinte:
aceea a numerelor; am alcatuit imbinarea literelor si am intemeiat
memoria, muma Muzelor, sufletul vietii. Eu am fost cel dintai care am
pus vitele la jug. […]. Prin mine, telegarii invatati la ham au ajuns
sa traga carele, intru desfatarea belsugului. Nimeni altul decat mine
n-a inventat aceste trasuri inaripate in care navigatorii pot rataci pe
mari […]. Prin amestecurile salvatoare pe care i-am invatat sa si la
faca, toate bolile se vindeca. Eu am intemeiat, in toate ramurile, arta
de a ghici viitorul. […]. Bunurile folositoare ingropate in pamant:
arama, fierul, argintul si aurul, cine s-ar putea lauda ca le-a
descoperit inainte de mine?” Urmand descrierea atributiva a lui Eschil,
tindem sa vedem in Prometeu simbolul omului ridicat peste conditia
arcaidca a salbaticiei, un homo inventator , mai mult decat un simplu
homo labilis (Eschil, Prometeu inlantuit, I,2,3;III,1).
In concluzie Prometeu reprezinta forta inteligentei care l-a eliberat
pe om de ignoranta si sclavie. Suferintele indurate de Prometeu, deci
de geniul activ, dinamic, temerar, sunt inseparabile de maretia
acestuia care lupta impotriva opresiunii si prejudacatilor de orice
fel.
Eroul cilizator are atributele unui demiurg si se
caracterizeaza ,,prin sfidatoarea lui libertate de creatie’’. Iata apoi
o alta trasatura pe care o vom intalni si la tandremul
Prometeu-Epitemeu : ,,Chipul eroului civilizator ne propune inca o
enigma. Adesea avem in fata o pereche de gemeni, dintre care unul este
cu adevarat eroul, fratele sau marginindu-se la rolul sau nerod care il
parodiaza pe eroul autentic.
Atena a fost orasul unde fiul lui Iapet s-a bucurat de o
popularitate sigura: dovada sunt sarbatorile celebrate in cinstea lui.
Ne-o spune Pausanias:
,,In Academie exista, de asemenea,
un altar al lui Prometeu,
care este punctul de plecare al unei intreceri ce se indreapta spre
oras si care se face tinand in maini torte aprinse. Intrecerea consta
nu numai in a sosi cel dintai, ci si in a pastra torta aprinsa’’.
Sarbatorit la Atena, alaturi de protectoarea cetatii si de
Hefaistos, prometeu, divinitatea olarilor si faurarilor, era contestat
de argieni, care pretindeau ca regele lor Phoroneus, fiul lui Inachos
si fratele urgistiei Io, a adus focul din cer si ,,a adunat lalolalta
el cel dintai pe oamenii care traisera pana atunci raspanditi, locuind
unii intr-o parte, altii intr-alta’’.
Bibliografie:
,,Prometeu, Erou al literaturii universale”, Editura Albatros
|