Ion Creanga - Amintiri din copilarie
Categoria: Referat
Romana
Descriere:
“Amintiri din copilarie” reprezinta opera de maturitate artistica a lui Creanga, dovedind un scriitor pe deplin format, cu un stil rafinat si cu o exceptionala capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana... |
|
|
1
Amintiri din copilarie
de Ion Creanga
“Amintiri din copilarie” reprezinta opera de maturitate artistica a lui
Creanga, dovedind un scriitor pe deplin format, cu un stil rafinat si
cu o exceptionala capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut
pana atunci in literatura romana.
Cartea este un “roman” al varstei inocente si al formarii, al modelarii
umane. Proiectata in spatiul unui sat moldovenesc de munte de la
mijlocul secolului trecut, copilaria nu reflecta numai dominantele
varstei, ci si specificul mediului ambiant. De aceea, “Amintiri din
copilarie” este si o evocare a satului traditional, un tablou fidel al
unei lumi traind in spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenta
multimilenara.
Principala grija a autorului este insa evocarea varstei de aur pentru
ca, daca prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa cum i-o
pastreaza amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este “copilul
universal” (G. Calinescu): “asa eram eu la varsta cea fericita si asa
cred ca au fost toti copiii de cand lumea asta si pamantul”.
Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice, iar evocarea se face din
perspectiva indepartata a maturitatii, fiind dominata de un impuls
afectiv greu de stapanit: nostalgia.
Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei clasice. In cele
patru parti, scriitorul nu urmareste o ordine cronologica a
desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce constituie
puncte de referinta in formarea eroului.
Partea I se deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania
parintelui, unde s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care
si Nica. Dar copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in
dar pe “Calul Balan” si “Sfantul Nicolai” pentru a-i indemna in acest
sens. Nica va raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului
David Creanga.
Rupt de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala
din Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii:
caderea in Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie
capreasca, fuga cu pluta pe Bistrita.
Inceputul partii a II-a sta sub semnul lirismului nostalgic, evocarea
indreptandu-se asupra casei parintesti. Apare chipul mamei, odata cu
intamplarile din copilarie: uratul de Anul Nou, pupaza din tei, la
scaldat, etc.
Rememorarile intereseaza in masura in care au contribuit la formarea
lui Nica, ca om, dandu-i o imagine asupra lumii, imbogatindu-i
universul cunoasterii.
Dialogul cu propriul cuget (din debutul partii a III-a) este o
modalitate de disimulare a intentiilor unui artist genial, constient de
valoarea propriei creatii.
In acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in
continuare drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului,
apoi la scoala de catiheti din Falticeni. Scriitorul urmareste procesul
formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu viata sociala, cu
conditiile in care tinerii urmau scoala.
In capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama
adolescentului care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma
seminarul de la Socola. Aceasta despartire reprezinta dezradacinarea
din universul Humulestilor, iesirea din taramul miraculos al
copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care
tocmai a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii
si a timpului ireversibil.
Numarul personajelor ce apar in “Amintiri din copilarie” este relativ
mare, fara ca portretul care l-i se face sa fie adancit in mod
deosebit. Aproape toate sunt conturate sumar, prin caracterizare
directa, prin actiune ori limbaj. Creanga reuseste sa le schiteze o
individualitate prin tehnica detaliului, care ii permite sa nuanteze
caracterele.
Multe personaje se retin prin lapidarele si expresivele caracterizari
pe care le face autorul: Smarandita e o “zgatie de fata”, badita Vasile
- “harnic si rusinos ca o fata mare” etc. Altele seamana cu eroii din
basme: Mogorogea e certaret ca Gerila, Nica Oslobanu pare o varianta a
lui Chirica din povestea “Stan Patitul”.
Mai bine conturate sunt portretele parintilor: Stefan a Petrii e barbat
harnic si gospodar, dar dispretuieste invatatura. Ca fire e moale, dar
Creanga il lauda pentru placerea de a se juca cu cei mici si pentru
munca depusa pentru a-si intretine familia.
1
Smaranda este fiica de vornic si avand frati cu invatatura se socoteste
superioara sotului ei ca putere de intelegere a lucrurilor. Tipologic,
ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara, dar
si cu tact pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa.
Absenta portretului fizic concentreaza atentia spre cel
caracteriologic. Creanga o evoca mai intai ca pe o fiinta cu daruri
fantastice: “cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga
norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in
alte parti, infigand toporul in pamant, afara, dinaintea usii” etc.
Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa si
de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa
neclintita, care isi iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un
devotament nemarginit.
Insa, dincolo de toate celelalte portrete, Nica este personajul
constitutiv al textului, si in jurul sau sunt reunite toate
semnificatiile. Ca structura a unei existente, Nica se contureaza de la
indeterminare la autodeterminare.
Urmarind evolutia scolara a lui Nica, scriitorul surprinde cu
luciditate procesul anevoios al devenirii sale intelectuale. Eroul
este: “slavit de lenes”, “un pierde vara” impins spre invatatura de
mama si bunicul sau. Ipostazele devenirii releva fatetele
personalitatii sale, nu lipsita de contradictii. “Om din doi oameni”,
framantat din “huma din Humulesti”, si inzestrat cu har, apartine si
spiritului inalt si lutului din care se trage.
Nica se defineste si in relatia cu celelalte personaje ale operei
menite sa infatiseze varietatea firii umane.
Din punct de vedere al artei narative, Creanga este un povestitor
desavarsit, impresionand prin modul in care “spune”. In aceasta
privinta, el se afla intre Ion Neculce si Mihail Sadoveanu, toti trei
alcatuind in literatura romana o serie usor de recunoscut prin
elementele comune ale artei lor narative. Principala trasatura a operei
lui Creanga este tendinta scenica, tehnica orala a spunerii. El scrie
ca si cum ar trebui sa-si interpreteze textul, placandu-i sa imite, sa
parodieze, sa exagereze, sa gesticuleze, sa treaca de la monolog la
dialog, sa intre in pielea fiecarui personaj. In nici o imprejurare
nu-si uita insa interlocutorii imaginari, carora li se adreseaza
direct: “Si dupa cum am cinstea sa va spun” sau “va puteti imagina
(…)”, “Insa ce ma priveste? Mai bine sa ne cautam de ale noastre”.
O alta trasatura a operei “Amintiri din copilarie” este dinamismul
anecdotic, uluitoarea
navala a intamplarilor, rapiditatea cu care se deruleaza ispravile. Nu
intotdeauna intre ele exista legaturi de fond, drept pentru care
naratorul gaseste formula de trecere, de marcare a schimbarii, cum ar
fi: “D-apoi cu smantanitul oalelor, ce calamandros a fost”, pastrand
astfel coerenta si unitatea episoadelor.
Adevarata forta a lui Creanga se manifesta cand incepe sa nareze.
Atunci, exprimarea este vie, autentica, fraza, bogata in verbe, devine
puternic evocatoare, iar intamplarile si oamenii prind viata.
Creanga isi pastreaza in “Amintiri din copilarie”, ca si in povesti,
placerea de a glumi. Scriitorul provoaca rasul permanent (cu rare
momente de seriozitate nostalgica), privind totul dintr-o perspectiva
care amuza, exagerand, zeflemizand, autoironizandu-se.
Umorul lui Creanga se vadeste mai ales in exprimarea poznasa, mucalita,
intr-o siretenie a frazei, in care cazi ca intr-o capcana. Alteori
cuvintele capata forme neasteptate sau sunt asezate in combinatii
surprinzatoare. Astfel, mos Chiospec ciubotarul il intampina pe Nica
strigand: “He, he! bine ai venit, nepurcele!”, boala de care sufera
eroul este o “cinstita de holera”, iar in postura de elev acelasi erou
este “slavit de lenes”.
Rasul este starnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire
este sa ingroase, sa exagereze, sa caricaturizeze: fetele sunt
“dracoase”, iar baietii “mangositi”, “prostalai”, “ghiavoli”,
“hojmalai” etc.
Voia buna este intretinuta si de placerea autorului de a presara
naratiunea cu zicale, cu expresii populare si vorbe de duh, prin care
se caracterizeaza o situatie, se ingroasa o trasatura, se face o aluzie
ironica sau, pur si simplu, se provoaca rasul (“Tot patitu-i priceput”,
“Ursul nu joaca de buna voie” etc).
Acelasi umor este starnit si prin caracterizare ironica (fata Irinucai
era “balcaza si lalaie de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa”),
prin nume sau porecle amuzante (Traznea, Gatlan, Chiorpec), prin
autopersiflare (Nica era “slavit de lenes”) sau prin prezentarea unor
oameni si scene care starnesc hazul.
Arta lui Cranga nu se opreste insa aici. Limbajul sau il face
inconfundabil, prin termenii specifici folositi, prin modul exprimarii
si prin oralitatea stilului.
Cuvintele cele mai numeroase din “Amintiri din copilarie” sunt de
origine populara, unele au aspect fonetic moldovenesc, multe sunt
regionalisme; lipsesc aproape complet neologismele.
Creanga nu povesteste rece, indiferent; el se implica, participa
sufleteste, apreciaza, solicita interlocutorii, si prin aceasta
atitudine limbajul primeste accente afective. Autorul isi marcheaza
participarea sufleteasca prin interjectii, exclamatii, dativ etic, etc.
Scrisul lui Creanga este lipsit de metafore, expresivitatea limbii sale
provine din comparatii si din prezenta altor tropi: “plangea ca o
mireasa”, “mi-i era a invata cum nu ii e cainelui a linge sare”.
Desi scrise, frazele humulesteanului urmaresc sa creeze impresia de
spunere. Semnul distinct al oralitatii este, mai intai, abundenta
expresiilor onomatopeice, a interjectiilor si verbelor imitative
(“troscpleosc”, “a bancani”, “a bazai”, “huta” etc.) dar si multimea
zicerilor tipice, a expresiilor specifice limbii vorbite sau a
intrebarilor si exclamarilor. Alteori in text apar versuri populare sau
forme ritmate.
Orala e si sinteze frazei. Autorul lasa cuvintele sa se insire dupa o
ordine a vorbirii, si nu a scrisului, unde topica este mai controlata.
Dar, in ciuda aparentelor, ne aflam in prezenta unui limbaj artistic, a
unui stil foarte original. Creanga nu copiaza limba taraneasca, ci o
recreaza si o toarna in tiparele unei rostiri individuale, de unde
provine si originalitatea.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|