Padurea spanzuratilor - comentariu
Categoria: Referat
Romana
Descriere:
Padurea spanzuratilor - Liviu Rebreanu a scris acest roman in
amintirea fratelui sau, Emil, executat de austro-unguri pe frontul
romanesc in anul 1917. Bologa e fiul unui semnatar al Memorandului,
azvarlit in inchisoare pentru atitudinea lui darza in problema
nationala. Padurea spanzuratilor... |
|
|
1
Pădurea spanzuratilor
de Liviu
Rebreanu
(comentariu)
Liviu Rebreanu a scris acest roman in amintirea fratelui
sau, Emil, executat de austro-unguri pe frontul romanesc in anul 1917.
Bologa e fiul unui semnatar al Memorandului, azvarlit in
inchisoare pentru atitudinea lui darza in problema nationala. Cu
preocupari filozofice idealiste, predispus la crize mistice de o
educatie religioasa, in vesnic duel cu divinitatea pe care, intocmai ca
misticii, cand o detesta, cand o iubeste pasionat, Bologa duce o viata
stearsa, la Padina, o comuna din Ardeal. Pe front ajunge mai degraba
dintr-o ambitie juvenila de a face pe viteazul in fata Martei,
logodnica sa, fiinta usuratica, vioaie, cocheta, fermecata de
uniformele ulanilor.
Bologa e omul „datoriei”. Unic fiu al unor burghezi avuti,
el considera „datoria”, adica respectul ordinelor si legilor statului
austro-ungar, o chezasie a propriei sale linisti sufletesti, si
„filozofia” sa religioasa se impa ca foarte bine cu aceste conceptii
sociale. De aceea, luptator pe diferite fronturi: in Galitia, Italia,
etc., se comporta vitejeste, capata decoratii, e citat pentru bravura
si se simte mandru ca face parte din tribunalul militar care-l
osandeste la spanzuratoare pe cehul Swoboda, ofiter al armatei
austro-ungare, dezertor la inamic, descoperit in timpul fugii.
Bologa considera actul cehului o crima si supraveghează
personal executia, ba chiar incearca trainicia streangului cu propria-i
mana. O discutie la cantina, unde i-au parte cehi, polonezi, ruteni, ii
zdruncina insa siguranta morala. In timp ce Swoboda lupta pe front,
acasa tatal sau fusese spanzurat sub o invinuire oarecare. Capitanul
Klapka, ceh si el, ii povesteste lui bologa despre padurile cu
spanzurati, care se astern de-a lungul frontului. Eroul afla intre timp
ca regimentul sau va trece in Ardeal. Stirea ii produce oroare.
Incearca sa obtina ramanerea pe loc, nu reuseste si se hotareste sa
dezerteze. In locul sigurantei de la inceput si-a facut loc o imensa
spaima. Bologa incepe sa socoteasca o crima monstruasa participarea sa
la razboi. Imaginea cehului spanzurat il obsedeaza. Exaltarea sa
mistica se transforma intr-o criza nationalista. Rupe logodna cu Marta
Domsa, numai pentru ca fata vorbise ungureste cu un ofiter de honvezi,
dar in acelasi timp se logodeste cu Ilona Vidor, o tarancuta maghiara,
fata gospodarului din satul unde regimentul sau poposise. Bologa
incercase intai sa dezerteze pe frontul rusesc, cand aflase stirea ca
regimentul sau va pleca in Ardeal. Fusese ranit si silit sa-si amane
hotararea. Ajuns pe front si fiind folosit la munca de cancelarie,
situatia nu i se pare inca disperata. Cand e numit insa in tribunalul
militar instituit in vederea judecati tarnilor romani localnici,
invinuiti de fraternizare cu inamicul, Bologa porneste catre linile
romanesti ca un halucinat. E prins si condamnat la spanzuratoare.
Cum se vede, romanul, in acelasi spirit cu nuvelele, are
meritul de a suscita un complex de probleme interesante. Se creeaza
prin acumularea unor amanunte variate, foarte sugestive, impresia de
cruzime si monstruzitate proprie razboiului imperialist si felului cum
se pricep sa-l duca statele burgheze. Cancelariile de pe front
functioneaza ca niste mecanisme perfecte, in sensul ca-si indeplinesc
cu o oarba indiferenta rosturile criminale. Soldatii, ofiterii sunt
numere, nume. „Datoria” e ceva care prinde fiinta, fara sa stie prea
bine pe ce baza materiala sau morala e cladita. Batosul general
Karg tipa, se face vanat cand Bologa ii spune ca e roman si cere sa nu
fie trimis pe frontul din Ardeal. La fel Bologa vorbeste la inceput cam
tot asa cu Klapka. Infumuratul Varga, elegantul ofiter de cavalerie,
foloseste un ton similar in care se amesteca inocenta ca cinismul.
Romancierul lumineaza absurditatea luptei in care sunt
azvarliti oamenii, nedreptatea tipatoare pentru care sunt ucisi. Dar
Rebreanu reuseste sa mearga mai departe. In roman se arata ca „datoria”
aceasta nu e decat apararea unui confort, a unui privilegiu de clasa.
Toti cei care vorbesc in carte de „datorie” sunt ofiteri, oameni mai
mult sau mai putin bine situati, indivizi pe care asuprirea nationala
ii loveste, dar intr-o masura mult mai mica, datorita avantajoasei
pozitii sociale.
1
Klapka isi apara caminul sau, nevasta, copiii cu un egoism salbatic. El
marturiseste ca ar merge pana la ultima treapta a umilintei ca sa-si
conserve viata si situatia. La fel procedeaza si ceilalti. Chiar
Bologa, atat timp cat persecutia nationala nu-l loveste direct, e gata
sa masacreze cu seninatate rusi, polonezi sau cehi. Individualismul
burghez tasneste aica la suprafata: Bologa renunta chiar la proiectul
de dezertare atunci cand nu i se cere personal sa participe la batalie,
desi munca pe care o face constituie o contributie directa la lupta
impotriva natiunii sale. Palagiesu, renegatul de la Padina, l-ar
trimite si pe taica-su la spanzuratoare ca sa nu calce cumva legile
autoritatilor imparatesti. Si preotul Constantin, colegul de liceu al
lui Bologa, se leapada inspaimantat de prietenul sau cand aude ca e
vorba sa transmita un mesaj catre doamna Bologa, dupa dezertare.
Preotul isi ocroteste cu furie caminul propriu, tanara nevasta, mica
pace personala. Rebreanu izbuteste sa arate in Padurea spanzuratilor
fata adevaraya a burgheziei in lupta pentru eliberarea nationala.
Prapastia intre realitate si ceea ce au devenit in gura burgheziei,
notiuile de patrie, onoare, datorie este ilustrata dramatic si reuseste
sa dezvaluie impasul moral al unor personaje interesante prinse in
momente semnificative. Fara sa prezinte efectiv inclestarea frontului,
Rebreanu reliefeaza un tablou foarte pregnant al razboiului, cu
atmosfera apasatoare a complicitatii la imensa crima colectiva, cu
obsesiva prezenta a mizeriei, suferintei si mortii.
Un peisaj dezolant de toamna mohorata, cer rece, sever,
peste o
campie neagra cu zarea pacloasa, punctata ici-acolo de arbori
desfrunziti si de silueta sinistra a sarmelor ghimpate, deschide
romanul, picurand in suflet spaima si deznadejde. Un intuneric greu,
material, se lasa peste scena executiei.
Bine prinsa e abrutizarea pe care o creeaza obisnuinta cu
ideea
mortii. Oamenii capata gesturi masinale, limitate doar la necesitatile
unei existente vegetative. Linistea e insa numai aparenta pentru ca in
fundul sufletului staruie o agitatie chinuitoare.
Sub streang, Bologa inregistreaza, cu un sentiment de
instrainare pe
care-l da prabusirea completa a oricarei sperante, semnele apropiatului
sau sfarsit.
Padurea spanzuratilor e scrisa fara urma de sovinism, cu
multa intelegre a dureroasei dileme in care sunt azvarliti eroii.
Totusi Rebreanu reduce analiza la problematica lui Bologa
si a celor
de o seama cu el, a oamenilor carora pozitia avantajoasa sociala le
dicta sentimentul datoriei, al respectului fata de statul burghez. In
discutie nu patrund si gandurile marii majoritati a soldatilor,
muncitori si tarani, pe umerii carora apasa mai ales greul razboiului
imperialist. Acestia puneau cu totul altfel problema. Nici o „datorie”
nu-i lega de statul care-i oprima pe toate caile. Asuprirea
sociala se
impletea pentru ei cu cea nationala si oamenii nu vedeau nici un motiv
pentru care si-ar ucise fratii, dar nici pentru care ar ucide alti
muncitori si tarani cehi, ruteni sau polonezi. Or, in constiinta
acestor milioane de exploatati se afla dezlegarea dramei razboiului,
dezlegarea problemelor care-l chinuiau pe Bologa, pe Klapka sau pe
Cervenco, intrucat dupa doborarea ezploatatorilor nu mai exista nici un
motiv de invrajbire a natiunilor, una impotriva celeilalte.
Prin calitatile ei, Padurea spanzuratilor a fost socotita,
nu fara
dreptate, una din marturiile cele mai zguduitoare aduse din experienta
primului razboi mondial. Alaturi de Strada Lapusneanu a lui M.
Sadoveanu, de Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi a lui
Camil Petrescu, de Intunecare, romanul lui Cezar Petrescu si Balaurul,
cartea Hortensiei Papadat-Bengescu, romanul lui Rebreanu inregistra
sentimentul de oroare intiparit in constiinta unei generatii de
scriitori care traisera grozavia razboiului imperialist.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|