Posibilitati de optimizare a deciziei in gestiunea stocurilor
Categoria: Referat
Romana
Descriere:
Posibilitati de optimizare a deciziei in gestiunea stocurilor - Intre
ritmicitatea productiei, a vanzarii marfurilor si ritmicitatea
aprovizionarii unitatilor este necesar sa existe o permanenta
sincronizare. Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un
caracter intermitent din cauza volumului si diversitatii resurselor
materiale necesare desfasurarii activitatii intreprinderii,raspandirii
teritoriale a furnizorilor,in timp ce procesul de productie are un
caracter continuu... |
|
|
1
POSIBILITATI DE
OPTIMIZARE A DECIZIEI IN GESTIUNEA STOCURILOR
GESTIUNEA STOCURILOR DE MATERII PRIME SI MATERIALE
Intre
ritmicitatea productiei, a vanzarii marfurilor si ritmicitatea
aprovizionarii unitatilor este necesar sa existe o permanenta
sincronizare.
Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un caracter
intermitent din cauza volumului si diversitatii resurselor materiale
necesare desfasurarii activitatii intreprinderii,raspandirii
teritoriale a furnizorilor,in timp ce procesul de productie are un
caracter continuu. Astfel asigurarea concordantei intre aprovizionare
si productie se realizeaza prin constituirea in intreprindere a
stocurilor de marime si asortiment determinast la nivelul capacitatii
de prelucrare si al cererii pe piata. Uneori este imposibil si
neeconomic sa se aprovizioneze materii prime si materiale in momentul
cand sunt cerute in productie. In unele ramuri, materialele nu pot fi
utilizate in procesul de productie imediat, fara o conditionare
prealabila.
Pe de alta parte, unitatea beneficiara se poate gasi in alta localitate
decat unitatea de la care se aprovizioneaza si in acest caz este
imposibil ca materia prima sa soseasca in intreprindere chiar in
momentul cand este necesar sa fie consumata in procesul de productie.
Aceste considerente economice fac necesara constituirea unui stoc care
reprezinta un volum de materiale provizoriu neutilizat.
Stocurile de productie reprezinta totalitatea resurselor
materiale destinate consumului productiei, aflate in depozitul
intreprinderilor consumatoare.
Stocul de productie este format din:
- stoc curent
- stoc de siguranta
- stoc pentru transport intern
- stoc de iarna
Fiecare categorie de stoc indeplineste functii specifice.
Stocul curent reprezinta cantitatea de materiale necesare pentru
asigurarea procesului de productie intre doua aprovizionari
consecutive. Marimea sa este este deteminata de consumul mediu zilnic
si de intervalul de timp dintre doua aprovizionari succesive. Stocul
curent este o marime dinamica care inregistreaza un nivel maxim la data
cand se primeste un lot de livrare de la furnizori; nivelul minim se
inregistreaza la incheierea intervalului dintre doua aprovizionari
succesive, prin trecerea in consum a ultimelor cantitati aflate in
stoc. Pentru desfasurarea continua a procesului de productie este
necesar ca atunci cand stocul curent atinge nivelul minim sa soseasca o
noua comanda. In cazul in care furnizorul nu respecta termenele de
livrare, lotul de livrare nu corespunde cantitativ sau calitativ sau
ritmul consumului a fost mai rapid decat cel estimat, stocul curent nu
poate fi reantregit in momentul atingerii nivelului minim, iar procesul
de productie poate inregistra intreruperi. Pentru a evita aceasta
situatie se formeaza un stoc de siguranta.
Stocul de
siguranta reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea
continuitatii procesului de productie in cazul eventualelor intreruperi
in aprovizionare, ca urmare a unor neregularitati in procesul de
productie al furnizorului sau in transport, precum si in cazul in care
a crescut consumul mediu zilnic, stocul curent fiind epuizat mai repede.
Stocul de
siguranta se modifica in timp, in functie de natura si structura
productiei, particularitatile tehnologiei de fabricatie, conditiile de
aprovizionare, el constituindu-se diferentiat pe fiecare tip de
materie prima, material, semifabricat.
Stocul de conditionare sau de pregatire cuprinde cantitatea de
materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de
productie in cazul eventualelor stationari ale materialelor inainte de
a fi introduse in productie in scopul efectuarii unor operatii de
conditionare impuse de procesul tehnologic.
Stocul pentru transport intern reprezinta cantitatea de materiale
necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in
cazul in care sunt necesare transporturi de la un depozit central la
punctele de consum.
Stocul de iarna cuprinde cantitatea de materiale necesara pentru
asigurarea continuitatii procesului de productie in timpul iernii, cand
nu este posibila exploatarea unor materiale datorita conditiilor
climaterice nefavorabile.
Normatarea stoculuicurent in unitati de timp se face fie pe baza
termenelor contractuale, fie pe baza intervalului mediu intre
aprovizionarile consecutive realizate in anul de baza.
Stocul curent exprimat in unitati naturale se determina pe baza
intervalului mediu dintre livrarile succesive si necesarul mediu zilnic.
Stocul curent exprimat in unitati valorice se obtine prin inmultirea
marimii absolute a stocului curent exprimat in unitati naturale cu
pretul unitar.
Stocurile contribuie la accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor
circulante in masura in care ele sunt constituite la un nivel
determinat dupa criterii economice. Astfel, daca existenta stocurilor
intr-o intreprindere este o necesitate, marimea acestora se
impune a fi determinata la strictul necesar, ca rezultat al unei
temeinice examinari a volumului de activitate, a consumurilor
specifice, a conditiilor de aprovizionare, depozitare, a implicatiilor
financiare pe care le genereaza constituirea si intretinerea lor.
Dimensionarea stocurilor de productie la niveluri mai mari decat
nevoile reale ale productiei duce la aparitia stocurilor
supranormative, ceea ce provoaca imobilizari de capital antrenat in
cumpararea de materiale sau in produsele finite stocate si inca
nevandute.
Dimensionarea la niveluri mai mici decat nevoile reale ale
intreprinderii poate pune in pericol continuitatea procesului de
productie si, ca urmare, provoaca micsorarea productivitatii muncii,
marirea costurilor.
Toate acestea impun efectuarea de analize si calcule economice care sa
determine strategia si politica in domeniul formarii stocurilor de la o
etapa la alta, in functie de noile conditii care apar pe piata de
resurse materiale, de mutatiile in structura cererilor pentru consum
sau de potentialul de furnizare a lor.
Printre factorii de care depinde marimea stocurilor se pot enumera:
- nesiguranta livrarilor;
- spatiul disponibil de depozitare;
- politica intreprinderii in acoperirea cheltuielilor
de depozitare
Exista unele cheltuieli care sunt determinate de aprovizionare sau de
marimea comenzii de productie si alte cheltuieli care cresc o data cu
nivelul stocului. Primele costuri duc la aprovizionari masive si loturi
mari in productie in scopul reducerii la un nivel acceptabil a
costurilor unitare de emitere a comenzii si a costurilor de pregatire.
A doua categorie de cheltuieli duce la loturi mici, in scopul
mentinerii costului stocurilor la nivele acceptabile. Decidentul este
astfel confruntat cu problema gasirii celor mai bune solutii si metode
de echilibrare a diverselor costuri cu tendinte opuse din sistemul
considerat.
Principalele probleme care se pun in fata agentilor economici sunt
“cand?” si “cu cat?” trebuie sa se aprovizioneze o intreprindere astfel
incat costul sa fie cat mai mic, iar productia sa se desfasoare in
conditii bune. Optiunile pentru constituirea si marimea stocurilor sunt
influentate de raspunsul la intrebarea “ce avantaje si ce pierderi se
inregistreaza daca se stocheaza mai mult sau mai putin, pentru perioade
mai lungi sau mai scurte de timp?”
Teoria matematica a stocurilor permite stabilirea momentului si
volumului aprovizionarii astfel incat politica urmarita sa fie optima.
Ea utilizeaza modele matematice pentru determinarea regulilor de
gestiune optima a materiilor prime, materialelor si produselor finite,
cu scopul minimizarii cheltuielilor de aprovizionare-stocare in
conditiile in care sa se asigure realizarea continua, eficienta a
procesului de productie.
Aceste modele economico-matematice permit utilizarea intensiva, cu
maxima eficienta, a capacitatilor de productie si a resurselor de munca
prin furnizarea la timp, in marimea si structura necesara a resurselor
materiale solicitate de procesele productive.
Gestiunea stocurilor poate fi privita in doua acceptiuni:
a) in sens restrans, de evidenta propriu-zisa, in
care se urmareste miscarea materiilor prime, materialelor ( intrarile,
iesirile, stocul initial, stocul final );
b) in sens larg, de modelare si optimizare a
proceselor de stocare prin luarea in considerare a costurilor implicate
de existenta stocurilor in intreprinderi.
Una din metodele practice utilizate in gestiunea stocurilor curente o
constituie analiza ABC de grupare selectiva a acestora, care
permite un studiu diferentiat al stocurilor indeosebi in legatura cu
tipul de model de optimizare utilizat, lucru ce se realizeaza in
functie de importanta si ponderea valorica a materiilor prime si
materialelor ( in grupa A sunt cuprinse materii prime si materiale care
detin aproximativ 7% ca pondere valorica si numai 10% din numarul total
de materiale din magazii ), asa cum se poate observa in figura 1.
1
Etapele principale de rezolvare a problemelor de stocare
atat in
cazul gestiunii stocurilor in sens larg, cat si in sens restrans sunt
prezentate in figura 2. PRINCIPALELE MODELE DE APROVIZIONARE
In marea majoritate a
cazurilor, constituirea stocurilor nu
adauga valoare bunurilor economice inmagazinate, mai mult, stocarea
genereaza anumite cheltuieli directe si indirecte ca urmare a
achizitionarii, transportului, depozitarii si inregistrarii unor
eventuale pierderi, datorate deprecierii materiilor prime,
materialelor. Existenta in intreprinderea industriala a unui program
optim de productie asigura un nivel minim cheltuielilor ocazionate de
depozitarea materiilor prime, materialelor si de eventualele modificari
ale volumului productiei.
Sistemele
moderne de gestiune a stocurilor presupun ca fiecare unitate economica
sa raspunda urmatoarelor cerinte:
- determinarea cantitatii optime de comandat,
- determinarea perioadei optime de aprovizionat,
- determinarea stocului de siguranta optim in
conditiile minimizarii cheltuielilor.
Definirea modului de
aprovizionare este un obiectiv principal
al problemelor de stocare si reprezinta de fapt “intrare” in sistemele
cibernetice. In lucrarile de specialitate privind teoria matematica a
stocurilor [1, 18], se considera ca elementele principale ale unui
proces de stocare sunt:
A – cerere
pentru consum
B – cantitatea
sau necesarul de aprovizionat
C – lotul de
livrare
D – parametrii
temporali
E – costurile
A – Cererea pentru consum este un element de baza care conditioneaza
nivelul si ritmul eliberarilor de materiale din stocuri si implicit
volumul si ritmul aprovizionarilor care asigura reantregirea lor.
Cererea poate fi cunoscuta pe toata perioada de gestiune, caz in care
procesul de formare a stocurilor si, respectiv, modelele de
dimensionare a acestora sunt deterministe. Cererea poate fi insa
necunoscuta dar previzibila, cum este cazul materialelor destinate
fabricatiei produselor solicitate la prezentare intamplatoare sau pe
baza de comenzi imprevizibile, ca si al resurselor necesare activitatii
auxiliare, a celor destinate efectuarii unor reparatii accidentale; in
acest caz, ea poate fi considerata ca o variabila aleatoare cu
distributie data, iar modelele economico-matematice de calcul sunt de
natura probabilistica. In aceste conditii, natura si caracteristicile
cererii se stabilesc pe baza de observatii, prin studii de prognoza,
serii de date statistice etc.; masa datelor culese se prelucreaza
cu
ajutorul statisticii matematice, acestea reprezentand “informatia
initiala” care conduce atat la alegerea modelului de calcul, cat si la
procedeele de optimizare. De regula, cererea de materii prime, de
componente si subansambluri este dependenta de esalonarea
calendaristica si dimensionala a programelor de fabricatie.
B – Cantitatea sau necesarul de aprovizonat pentru perioada de gestiune
luata in calcul exprima volumul de resurse care urmeaza a fi asigurat
de la terti furnizori; in modelele de optimizare se ia ,fregvent, in
calcul si necesarul pentru indeplinirea programului.
C – Lotul de livrare reprezinta cantitatea de materiale care se aduce
la un moment dat de la furnizori. Baza de calcul este necesarul
de
aprovizonat; aceasta inseamna ca de cantitatea de materiale care se
prevede sau se comanda sa se aduca de la furnizor, cu ocazia
uneireaprovizonari, depinde marimea lotului de livrare. Acest element
imbraca, in practica ceonomica si teoria de specialitate, si denumirea
de lot de reaprovizonare sau cantitate comandata.
D – Parametrii temporali care intervin in procesele de stocare sunt:
- perioada de gestiune care, de obicei,
se considera a fi de un
an; ea poate fi delimitata si la nivel de semestru sau trimestru in
functie de specificul activitatii unitatii economice ( cu productie
continua sau sezoniera), de natura cererii pentru consum, de
caracteristicile surselor de furnizare sau de conditiile de transport
etc.;
- intervalul de timp dintre doua
aprovizonari succesive
reprezinta perioada de timp care se scurge intre o intrare anterioara
de materiale in unitatea economica si cea imediat urmatoare, sau intre
doua reintregiri succesive ale stocului curent cu resurse de la
furnizori;
- durata de aprovizionare reprezinta
timpul care se scurge din
momentul calendaristic la care s-a emis comanda de aprovizonare(sau s-a
initiat actiunea de aprovizonare) pana la sosirea partii de materiale
livrate de furnizor in depozitele unitatii beneficiare;
- momentul calendaristic de declansare a
actiunii de aprovizonare
reprezentat de data la care se emit comenzile de aprovizonare sau se ia
legatura cu furnizorul pentru efectuarea livrarilor urmatoare
programate ( denumit si data de aprovizionare).
E – Costurile, respectiv cheltuielile care sunt antrenate de
comandarea-cumpararea resurselor materiale si derularea procesului de
aprovizionare-stocare (cheltuielile cu aducerea materialelor,
depozitarea, stocarea etc.), din care, in calcul se iau, de regula,
urmatoarele:
-costul de lansare a
comenzii, care include toate cheltuielile
ce se fac incepand cu intocmirea comenzii, trimiterea acesteia la
furnizor, cheltuielile de transport ale lotului de livrare inclusiv cu
deplasarile de delegati ai beneficiarului la furnizor.In general,
aceste cheltuieli sunt fixe pentru o comanda;
- costul de stocare, care cuprinde suma cheltuielilor
ce trebuie
efectuate pe timpul stationarii resurselor materiale in stoc si anume:
cheltuieli cu primirea-receptia, transportul in interiorul depozitului,
manipulare, depozitare propriu-zisa, conservare, paza, evidenta,
eventuale perisabilitati normale; efectul imobilizarii fondurilor
financiare aferente; dobanzi, taxe, impozite, etc.; cheltuieli cu
amortizarea spatiilor de depozitare, a dotarilor aferente, a celor cu
plata salariilor lucratorilor care isi desfasoara activitatea in cadrul
depozitelor; cheltuieli cu uzura morala a resurselor materiale.
Costurile de stocare cuprind categorii de cheltuieli care
prin natura lor pot fi variabile in raport cu marimea cantitatii
stocate ( cum sunt, de pilda: dobanzile bancare pentru creditarea
cumpararii si stocarii materialelor, efectul imobilizarii fondurilor
financiare, cheltuieli de conservare-pastrare sau cu uzura morala) si
conventional-constante ( cheltuielile cu amortizarea fondurilor fixe,
cu paza si securitatea contra sustragerilor sau incendiilor, cu
evidenta, cu iluminatul, etc.);
-costuri suplimentare corespunzatoare
lipsei materialelor in
stoc, de penalizare sau de penurie, care apar la un moment dat cererea
este mai mare decat stocul si, deci, nu poate fi acoperita; in acest
caz se fac cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea operativa a
cererii pe alte cai ( reaprovizionari suplimentare de la alti
furnizori, urgentarea sosirii mai devreme a loturilor programate,
folosirea de materii prime de alta calitate sau
dimensiune-configuratie). Intotdeauna, epuizarea stocului inainte de
sosirea unui nou lot de materiale conduce la asemenea cheltuieli
suplimentare, care cresc proportional cu partea din cererea
nesatisfacuta si cu durata lipsei resursei respective. De regula, lipsa
de resurse in stoc se evita, pentru ca ii sunt proprii efecte economice
nefavorabile mai mari decat suprastocarea. Penalizarile si amenzile
apar in cazul ruperii de stoc cu comenzi care pot fi amanate. Daca nu
pot fi amanate comenzile, atunci costul ruperii stocului reprezinta
tocmai beneficiul care s-ar obtine prin vanzarea produselor respective.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|