Inconstientul colectiv in viziunea lui Yung Categoria: Referat Psihologie
Descriere: Acest strat abisal al inconÅŸtientului nu este numai general uman,
ci ÅŸi general animal, sediu al arhetipurilor,al Sinelui. „Åžinele
individual — spune Jung — este parte,porÅ£iune sau reprezentant al unui
fel de flux psihologic care există pretutindeni ÅŸi în toate fiinÅ£ele, cu
nuanţe particulare, şi care renaşte mereu cu fiece fiinţă... |
|
||
|
|
|||
|
1 Inconştientul colectiv la C.G.Jung Inconştientul colectiv, strat al Psyche alcătuit dintr-o serie de conţinuturi impersonale, posibilităţi congenitale de funcţionare a psihicului în general, constând în primul rând din structura ereditară a creierului, reprezentată de „conexiuni mitologice", de motive şi imagini care se reproduc fără încetare la toţi oamenii, în afara tradiţiei sau a migraţiei istorice. Acest strat abisal al inconştientului nu este numai general uman, ci şi general animal, sediu al arhetipurilor,al Sinelui. „Şinele individual — spune Jung — este parte,porţiune sau reprezentant al unui fel de flux psihologic care există pretutindeni şi în toate fiinţele, cu nuanţe particulare, şi care renaşte mereu cu fiece fiinţă. Viziunea lui Jung cu privire la inconştient este mai pozitivă decât aceea care vede în acesta un simplu depozit a orice este inadmisibil, a orice este infantil — ba chiar animal —în noi înşine, a tot ceea ce dorim să dăm uitării. Aceste lucruri, e adevărat, au devenit inconştiente, iar mare parte din ceea ce apare în conştiinţă este haotic şi inform, dar inconştientul este matricea conştiinţei şi în el sunt de găsit germenii unor noi posibilităţi de viaţă. Latura conştientă a psihicului ar putea fi comparată cu o insulă care se ridică din mare, căreia îi vedem numai partea de deasupra apei, pe când un domeniu necunoscut mult mai vast se întinde dedesubt, acesta putând fi asemuit cu inconştientul. Insula este Eul, cunoaşterea, acel „eu" care voieşte, centrul conştiinţei. Dar ceea ce aparţine conştiinţei, ceea ce cunosc despre mine şi despre lume şi pot direcţiona şi controla nu este pe deplin conştient în permanenţă. Uit sau reprim ceea ce nu-mi place sau ceea ce nu este socialmente acceptabil. Refulare înseamnă o mai mult sau mai puţin deliberată şi continuă retragere a atenţiei, aşa încâtideea, sentimentul, întâmplarea sortite reprimării sunt în cele din urmă expulzate din conştiinţă şi suntem incapabili să ni le reamintim. Suprimarea — care este uneori confundată cu refularea — este necesara retragere a atenţiei de la unele lucruri, aşa încât putem fi atenţi la altele, dar în acest caz ele pot fi reamintite după vrere. Am, de asemenea, percepţii senzoriale insuficient de puternice ca să ajungă la conştiinţă şi trăiesc multe lucruri doar parţial înţelese sau de care nu devin pe deplin conştient. Aceste percepţii subliminale, laolaltă cu amintirile reprimate sau uitate, alcătuiesc un fel de ţară a umbrelor care se întinde între Eu şi inconştient şi care poate — de fapt ar trebui —să aparţină Eului; dar, ca să recurgem la altă metaforă, aceasta este o ţară care nu este mereu acoperită de mare şi care poate fi recuperată. Jung numeşte această ţară a umbrelor inconştient personal, ca să-1 distingă de inconştientul colectiv, prin care el desemnează acea latură a psihicului care este inconştientă în deplinul sens al termenului. Inconştientul personal aparţine individului; el este format din impulsiile şi dorinţele sale infantile refulate, din percepţii subliminale şi dintr-o puzderie de trăiri uitate; acest inconştient îi aparţine doar sieşi. Amintirile din inconştientul personal, deşi nu se găsesc cu totul sub controlul voinţei, pot, atunci când refularea slăbeşte (ca, de exemplu, în somn) să fie rechemate; uneori ele revin din proprie iniţiativă; câteodată o asociaţie întâmplătoare sau un şoc le va scoate la lumină; alteori apar oarecum deghizate în vise şi fantazări; alteori, îndeosebi dacă provoacă perturbaţii, ca în nevroză, ele trebuie „dezgropate". Metoda lui Jung de a ajunge la aceste amintiri este analitică şi va fi discutată mai târziu ceva mai detaliat. In stadiile de început ale operei sale el utiliza ceea ce este cunoscut drept „teste de asociaţie" spre a ajunge la aceste amintiri. Testele de asociaţie au dezvăluit o particularitate a structurii psihice, anume tendinţa ideilor de a se asocia în jurul unor nuclee de bază; aceste idei asociate — colorate afectiv — Jung le-a numit complexe. Inconştientul colectiv este un strat mai adânc al inconştientului decât inconştientul personal; el este substanţa necunoscută din care apare conştiinţa noastră. Putem deduce existenţa sa în parte din observarea comportamentului instinctiv, instinctele fiind definite drept impulsuri la acţiune fără motivaţie conştientă, sau, mai precis —deoarece există multe acţiuni motivate în mod inconştient care sunt cu totul personale şi abia dacă merită să fie numite instinctive —, o acţiune instinctivă este moştenită şi inconştientă şi are loc „în mod uniform şi cu regularitate". Instinctele sunt, în general, recunoscute; dar nu tot aşa stau lucrurile cu faptul că, atunci când suntem obligaţi să ne asigurăm în linii mari acţiunea în circumstanţe specifice, sesizăm şi trăim viaţa într-un fel care a fost determinat de istoria noastră. Prin aceasta Jung nu vrea să spună că experienţa ca atare este moştenită, ci mai degrabă că creierul însuşi a fost modelat şi influenţat de experienţele din trecutul îndepărtat al umanităţii. Dar, „deşi moştenirea noastră constă din circuite fiziologice, totuşi aceste circuite au fost trasate de procese mentale ale strămoşilor noştri. Dacă ele ajungeau din nou la conştiinţă în cazul individului, nu o puteau face decât în forma altor procese mentale; şi deşi aceste procese pot deveni conştiente doar prin experienţa individuală şi, drept urmare, apar ca achiziţii individuale, ele sunt cu toate acestea urme preexistente care sunt pur şi simplu «împlinite» de experienţa individuală. Probabil că orice trăire «impresionantă» este tocmai o astfel de irupţie într-o veche matcă în prealabil inconştientă". Această tendinţă, am putea spune această necesitate de a sesiza şi trăi viaţa într-un mod condiţionat de istoria trecută a umanităţii, Jung o numeşte arhetipală, iar arhetipurile sunt „forme înnăscute, a priori, de «intuiţie»... de percepţie şi aprehensiune... întocmai după cum instinctele îl incită pe om la un mod de existenţă specific uman, tot aşa arhetipurile forţează căile sale de percepţie şi înţelegere în tipare specific umane". Arhetipurile sunt inconştiente şi de aceea nu pot fi decât postulate, dar noi devenim conştienţi de ele prin anumite imagini tipice care se reiterează în Psyche. Jung le-a numit într-o vreme „imagini primordiale" (o expresie luata de la Jacob Burckhardt) dar mai târziu a ajuns să folosească termenul arhetip într-o accepţiune mai largă, spre a ţine seama atât de aspectele conştiente cât şi de cele inconştiente. Putem îndrăzni să presupunem că imaginile primordiale, adică arhetipurile, s-au format ele însele pe parcursul a mii de ani, când creierul uman şi conştiinţa omenească ieşeau dintr-o stare animală, dar că reprezentările lor, adică imaginile arhetipale, cu toate că au o calitate primordială, sunt modificate sau deformate în concordanţă cu era în care apar. Unele, în special acelea care trădează o schimbare importantă în economia psihică, apar într-o formă abstractă sau geometrică, cum sunt pătratul, cercul ori roata şi, fie ca atare, fie combinate într-un mod mai mult sau mai puţin elaborat, constituie un simbol tipic şi deosebit de important. Lucrul acesta va fi discutat pe larg într-un alt capitol. Altele se prezintă ca forme omeneşti sau semiomeneşti, forme de zei şi zeiţe, pitici şi uriaşi, ori apar ca animale şi plante reale sau fantastice, cum avem exemple nenumărate în mitologie. Arhetipurile sunt trăite ca emoţii sau ca imagini, iar efectul lor este deosebit de vizibil în situaţii umane tipice şi pline de tâlc, cum sunt naşterea şi moartea, triumful asupra obstacolelor naturale, stadii de tranziţie ale vieţii ca pubertatea, marile primejdii sau trăirile care inspiră teamă. în aceste împrejurări, o imagine arhetipală care s-ar fi putut contura în peşterile din Auvergrie va apărea adesea în visele celui mai modern dintre oameni. Existenţa inconştientului colectiv poate fi dedusă la omul normal din evidentele urme ale imaginilor mitologice din visele sale, imagini despre care el nu are nici o cunoaştere conştientă prealabilă. Uneori este dificil să dovedeşti că nu a existat vreodată o astfel de cunoaştere (putem totdeauna spune că a existat posibilitatea criptomneziei'y), dar în unele tulburări mentale avem o uimitoare dezvoltare a imagisticii mitologice, care niciodată nu ar putea fi explicată prin experienţa proprie a individului. Jung dă în această privinţă, ca exemplu, cazul unui pacient dintr-un spital psihiatric, de care el s-a ocupat în anul 1906. Este vorba de un alienat care uneori era foarte agitat, 1 dar care în perioadele sale de linişte descria viziuni ciudate şi producea imagini simbolice şi idei ieşite din comun. Abia în 1910 au putut fi clarificate aceste simboluri, când Jung a dat peste un papirus grecesc care fusese recent descifrat şi care se ocupa de un material similar. Pacientul fusese internat cu câţiva ani înainte ca textul papirusului să apară, ceea ce exclude posibilitatea criptomneziei. Jung a consacrat mult timp studierii miturilor, deoarece el le consideră expresii fundamentale ale naturii umane. Când un mit este făurit şi exprimat în cuvinte, este adevărat că l-a modelat conştiinţa, dar spiritul mitului — imboldul creator reprezentat de el, simţământul căruia îi dă expresie şi pe care îl evocă şi, în mare parte, chiar tematica lui — vine de la inconştientul colectiv. Este adevărat că miturile par adesea încercări de a explica evenimente naturale, cum ar fi răsăritul şi apusul soarelui sau venirea primăverii cu întreaga ei viaţă şi fertilitate, dar în viziunea lui Jung ele sunt mult mai mult decât aceasta, sunt expresia modului în care omul trăieşte aceste lucruri. Răsăritul soarelui devine în acest caz naşterea Zeului-erou din apa mării. El îşi mână rădvanul pe cer, dar de cealaltă parte a orizontului îl aşteaptă o mare cotoroanţă care, seara, îl devorează.In burta zmeoaicei el călătoreşte prin adâncurile mării şi, după o înspăimântătoare luptă cu balaurul nopţii, dimineaţa renaşte. Aceasta este o explicaţie mitică a procesului fizic al răsăritului şi asfinţitului soarelui, dar conţinutul emoţional face din mit mai mult decât aceasta. Oamenii primitivi nu fac o netă deosebită între ei înşişi şi mediul lor, ei trăind în ceea ce L.evy-Bruhl numeşte participation mytique, ceea ce înseamnă că ceea ce se întâmplă în afară se întâmplă şi înăuntru, şi viceversa. De aceea mitul este o expresie a ceea ce se întâmplă în ei când răsare soarele, călătoreşte pe cer şi este pierdut din ochi la căderea nopţii, precum şi reflecţia şi explicaţia acestor evenimente. Deoarece miturile sunt expresia nemijlocită a inconştientului colectiv, ele se găsesc în forme similare la toate popoarele şi în toate epocile, iar când omul îşi pierde capacitatea de mitizare el îşi pierde contactul cu forţele creatoare ale fiinţei sale.Religia, poezia, folclorul şi basmele cu zâne depind, aşadar, de una şi aceeaşi capacitate. Figurile centrale din toate religiile sunt arhetipale, dar, ca şi în mit, la modelarea materialului a participat conştiinţa. în cultele primitive lucrul acesta are loc în mai mică măsură decât în religiile superioare, mai dezvoltate, aşa încât natura lor arhetipală este mai clară. Expresia cea mai directă a inconştientului colectiv este de găsit atunci când arhetipurile, ca imagini primordiale, apar în vise, în stări de spirit neobişnuite sau în fantazări psihotice. în aceste cazuri imaginile arhetipale par să aibă o putere şi o energie proprii — ele se mişcă şi vorbesc, percep şi au scopuri —, ne fascinează şi ne conduc la acţiuni cu totul împotriva intenţiei noastre conştiente. Ele inspiră atât creaţie cât şi distrugere, o operă de artă sau o explozie de gloată în delir, deoarece sunt „tezaurul ascuns la care umanitatea a aspirat din când în când şi din care şi-a plăsmuit zeii şi demonii şi toate acele gânduri puternice şi convingătoare fără de care omul încetează să fie om". De aceea inconştientul, în viziunea lui Jung, nu este pur şi simplu o pivniţă în care omul îşi depune vechiturile, ci sursa conştiinţei şi a spiritului creator sau distructiv al umanităţii. A încerca să defineşti inconştientul colectiv este a încerca imposibilul, întrucât nu putem avea nici o cunoştinţă, nici despre frontierele şi nici despre adevărata sa natură; tot ceea ce putem face este să-i observăm manifestările, să le descriem şi să încercăm să le înţelegem în măsura posibilului, o mare parte din opera lui Jung fiind consacrată acestei sarcini. Despre arhetipuri el spune: ..Bineînţeles, nici chiar gândirea noastră nu le poate sesiza cu claritate, întrucât nicicând nu ca lc-a inventat". Cu toate acestea, a fost posibilă izolarea a diferite figuri, care apar în vise şi în fantazări şi care dovedesc a avea o semnificaţie tipică pentru fiinţele umane, putând fi corelate cu paralele istorice şi mituri din întreaga lume; pe acestea Jung, după o muncă de cercetare de mare acurateţe, le-a descris ca pe arhetipurile principale care afectează gândirea şi comportamentul oamenilor, numindu-lc persanii, umbra, anima şi animus, bătrânul înţelept, pământul-muma şi Şinele. Aici trebuie iarăşi să reamintim, dacă avem în vedere arhetipurile inconştientului colectiv, că în spirit nu există compartimente etanşe şi că până şi arhetipurile pot avea un aspect personal. Imaginea anima, de exemplu, este condiţionată atât de multimilenara experienţă a bărbaţilor cu femeia cât şi de experienţa personală a bărbatului cu o femeie sau mai multe femei. Unele arhetipuri, însă, sunt mai mult colective decât personale, iar altele, ca persona şi umbra, au un element personal mai extins. Lucrul acesta va deveni limpede atunci când aceste arhetipuri vor fi descrise mai în detaliu. Cari Gustav Jung, căruia Charles Baudouin îi atribuie meritul (iluzoriu, credem noi) de a fi „reintegrat în psihanaliza materialistă de ieri «sufletul» odinioară refulat" şi căruia un compatriot al său îi acordă laurii de explorator al „psihismului ca totalitate", a fost în realitate un promotor al mito-poieticii şi al indeterminismului în psihologie. Aşa-numita „prospectivă" (fortificarea conştiinţei) nu este la Jung decât un simplu ecou al finalităţii psihanalizei freudiene. Psihiatrul elveţian nu era interesat atât de domesticirea inconştientului cât de condiţionarea conştiinţei în vederea acceptării unei guvernări a iraţionalului. In pofida unor aspecte obscure ale operei sale, în care răzbat trăiri de veritabil borderline, Jung rămâne însă în istoria psihologiei prin contribuţii de o certă valoare ştiinţifică prin: a) descrierea tipurilor fundamentale de atitudine umană b) observarea şi descrierea unor trăsături exacte ale vârstelor omului c) dezvoltarea în sens experimental a metodei asociaţiilor d) a introdus în teoria psihologică noţiunea de entropie e) a dedus concluzia caracterului înnăscut al acestor simboluri şi teoria arhetipurilor ereditare f) a încercat să pătrundă substructurile filogenetice ale psihicului g) Jung a pus degetul, nu îndeajuns de conştient însă, pe un mare adevăr: spiritul este de căutat în fenomenele chimice şi electrochimice din neuroni şi din spaţiile sinaptice şi parasinaptice. Impresia de fascinantă bogăţie a operei lui Jung vine de la extensiunea şi diversitatea epicii sale mitologice şi de la imensul travaliu de interpretare comparatistă, ceea ce îl situează mereu dincolo de graniţele psihologiei. Depozitar al unor stocuri uriaşe de informaţie privind filosofia, istoria religiilor, teologia, spiritismul, alchimia, magia, miturile şi simbolistica mai multor culturi (a făcut, în scopuri documentare, călătorii pe continentele unde putea fi studiată civilizaţia primitivă), Jung — arată J.Brown — este mai degrabă un metafizician, teoria sa fiind „mai mult un sistem metafizic decât o şcoală de psihologie ştiinţifică". Aceeaşi părere o împărtăşeşte Curt Boenheim, care spune că „Jung may be called the philosopher among modern psychologists. Cele câteva mari descoperiri ale sale sunt însă de ajuns spre a-i fixa un loc distinct în istoria psihologiei. BIBLIOGRAFIE: 1. Cuvântul înainte al lui Jung la cartea Jolandei Jacobi The Psychology Of C.G. Jung, New Haven and London, 1962. 2 Tipuri de activitate nervoasă superioară la om, Paul Popescu-Neveanu, Editura Academiei, Bucureşti, 1961 3 Istoria universala a psihologiei, Ion Manzat,Bucuresti,1994 4 The Psychological Foundations of Beliefs in Spirits (C.W.. voi. 8.) 5 Instinct and the Unconscious (C.W., voi. 8, paragr. 265). 6 Lucien Levy-Bruhl (1857-1939), Funcţiile mintale în societăţile inferioare (1910) şi Mentalitatea primitivă (1922). (Nota trad.) 7 Before Philosophyde Henri Frankfort et alii (Pelican Books, 1949). 8 Fundamentele Psihologiei, Mihai Golu,Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003 9. Introducere in psihologie, Mielu Zlate, Editura Polirom, 2003 10. Introducere in Psihologia lui C.G. Jung, Frieda Fordham, Editura IRI,1998 |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat PDF
Free Download Referat Word |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
