Rolul mijloacelor de invatamant in procesul instructiv - educativ
Categoria: Referat
Psihologie
Descriere:
Alături de metodologia didactică, mijloacele de învăţământ reprezintă o
subdiviziune a tehnologiei instruirii ÅŸi autoinstruirii – un proces
complex, care vizează toate etapele procesului de învăţământ, urmărind
legăturile stabilite între acestea: proiectare, realizare,
(auto)evaluare, (auto)reglare... |
|
|
1
ROLUL MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN
PROCESUL INSTRUCTIV – EDUCATIV
Alături de metodologia didactică, mijloacele de
învăţământ reprezintă o subdiviziune a tehnologiei instruirii şi
autoinstruirii – un proces complex, care vizează toate etapele
procesului de învăţământ, urmărind legăturile stabilite între acestea:
proiectare, realizare, (auto)evaluare, (auto)reglare.
Sintagma „mijloace de învăţământ” se referă la
ansamblul materialelor naturale - obiecte din realitatea înconjurătoare
în forma lor naturală: minerale, plante, animale, aparate, instalaţii
etc. sau realizate intenţionat : modele, planşe, hărţi, manuale, cărţi,
fişe de lucru, chestionare, teste, portofolii, jocuri didactice, care
sprijină atingerea obiectivelor activităţii instructiv – educative. De
asemenea, sintagma „mijloace de învăţământ” include ansamblul
cerinţelor pedagogice de selectare şi integrarea lor în strategiile
didactice, în viziune sistemică şi de valorificare eficientă în
procesul instructiv – educativ.
Valenţele psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ se referă la
faptul că ele
- asigură caracterul intuitiv, concret – senzorial,
şi sugestiv al activităţii de învăţare;
- asigură transmiterea şi însuşirea de
informaţii bogate, bine selectate şi prelucrate din punct de vedere
didactic;
Mijloacele de învăţământ dobândesc valoare de instrumente pedagogice –
se interpun între logica ştiinţei şi logica elevului, înlesnesc şi
optimizează comunicarea între profesor – elev şi interacţiunile care se
stabilesc în clasă.
Dezvoltarea ansamblului mijloacelor de învăţământ, valorificarea lor
eficientă în activităţile didactice şi soluţionarea unor probleme
practice ale instrucţiei şi educaţiei, au demonstrat şi demonstrează că
activitatea didactică nu se restrânge la transmiterea verbală a
cunoştinţelor şi că limbajul verbal nu constituie unicul instrument de
predare al cunoştinţelor. În funcţie de caracteristicile situaţiei de
instruire se utilizează mijloacele de învăţământ ale căror funcţii şi
virtuţi le fac eficiente în contextul educaţional respectiv.
Cele mai importante funcţii pedagogice sunt:
Funcţia stimulativă – dezvoltarea motivaţiei
interne a elevilor pentru studiu, în trezirea curiozităţii şi a
dorinţei de cunoaştere;
Funcţia formativă – este asigurată de contribuţia
lor la exersarea şi dezvoltarea gândirii şi a operaţiilor acestora:
analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea etc;
Funcţia informativă – este datorată faptului că
mijloacele de învăţământ oferă în mod direct, un volum de informaţii
despre diferite obiecte, fenomene, procese, evenimente;
Funcţia ilustrativă şi demonstrativă – este
exercitată atunci când mijloacele de învăţământ sunt valorificate ca
material demonstrativ, ca substitute ale realităţii, însoţind
explicaţiile profesorului;
Funcţia de investigare experimentală şi de formare
a priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi practice – este
asigurată în contextele educaţionale cu caracter experimental, în care
elevii îşi formează şi exersează priceperi şi deprinderi intelectuale
şi practice;
Funcţia ergonomică – este funcţia de raţionalizare
a eforturilor profesorilor şi elevilor în timpul activităţilor de
predare – învăţare, respectiv: de reducere a ponderii acţiunilor
repetitive, rutiniere, de eficientizare a acţiunii de organizare şi
ghidare a activităţilor elevilor;
Funcţia substitutivă – este asigurată de
facilităţile pe care le oferă unele mijloace de învăţământ, care permit
realizarea învăţământului la distanţă (de exemplu televiziunea,
computerele, reţele de calculatoare, Internet);
Funcţia de evaluare – este datorată faptului că
unele mijloace de învăţământ pot servi la verificarea şi evaluarea
nivelului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, competenţe ale elevilor;
Funcţia estetică – este asigurată în contextele
educaţionale în care elevii receptează, înţeleg şi evaluează frumosul,
respectiv valori cultural – artistice, morale, sociale;
Funcţia de orientare a intereselor elevilor – este
realizată în secvenţele în care mijloacele de învăţământ le oferă
acestora informaţii în legătură cu anumite profesiuni şi status-uri,
imagini, comentarii.
Pornind de la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor
şi de la caracteristicile situaţiei de instruire, profesorul
proiectează şi organizează secvenţe de instruire care să contribuie
într-o măsură cât mai mare şi cât mai eficient la formarea şi
informarea elevilor, recurgând la mijloace de învăţământ pe care le
consideră cele mai adecvate şi mai eficiente.
După Constantin Cucoş, mijloacele de învăţământ sunt împărţite în două
mari categorii:
Mijloace de învăţământ ce cuprind mesaj didactic;
Mijloace de învăţământ care facilitează
transmiterea mesajelor didactice;
Indiferent de clasificarea acestora, mijloacele de învăţământ se
dovedesc a fi utile în măsura în care sunt integrate mecanic în
contextul lecţiilor. Ele nu pot înlocui niciodată actul de predare –
învăţare, iar folosirea lor prezintă avantaje şi dezavantaje ce trebuie
conştientizate de fiecare cadru didactic.
În prima categorie de mijloace de învăţământ , cele ce cuprind mesaj
didactic, se pot include următoarele mijloace:
• Obiecte naturale, originale : - animale vii sau
conservate
- ierbare
- insectare
- diorame
- acvarii
• Obiecte substitutive, funcţionale şi acţionale :
- machete
- mulaje
- modele
• Suporturi figurative şi grafice:
- hărţi
- planşe iconice
- albume fotografice
- panouri
• Mijloace simbolico – raţionale :
- tabele cu formule
- planşe cu litere
- cuvinte
- scheme structurale sau funcţionale
• Mijloace tehnice audio – vizuale:
- diapozitive
- filme
- discuri
- benzi audio
- benzi video
Printre mijloacele de învăţământ care favorizează transmiterea de
informaţii didactice se pot enumera următoarele:
• Instrumente, aparate şi instalaţii de laborator
• Echipamente tehnice pentru ateliere
• Instrumente muzicale şi aparate sportive
• Maşini de instruit şi calculatoare electronice
• Jocuri didactice
• Simulatoare didactice
• Instalaţii pentru laboratoare fonice
Mijloacele de învăţământ se dovedesc a fi utile în măsura în care sunt
integrate organic în contextul lecţiilor şi li se imprimă o finalitate
pedagogică.
Eficienţa utilizării mijloacelor de învăţământ ţine de inspiraţia şi
experienţa didactică a profesorului în a alege şi a –şi sprijini
discursul pe un suport tehnic.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|