Medicamente cu hormoni feminini de sinteza Categoria: Referat Medicina
Descriere: Stimulii senzoriali externi ajung să determine impulsuri nervoase la
nivelul centrilor hipotalamici, iar celulele nervoase ale acestor centri
le transformă în factori umorali (declanÅŸatori de secreÅ£ie), care
determină elaborarea şi eliberarea hormonilor hipofizei... |
|
||
|
|
|||
|
1 Medicamente cu hormoni feminini de sinteză Cap. I. I.1.Generalitaţi Prin hormoni se înţeleg substanţe indinspensabile organismului pentru desfăşurarea normală a anumitor funcţii şi pe care organismul le produce în organe specializate denumite glande cu secreţie internă ( după Abderhalden). (1) Hormonii sunt biocatalizatori foarte activi, care împreună cu fermenţii şi viataminele , menţin şi reglează funcţiile vitale ale organismului . Hormonii produşi de diferite glande care nu au canal excretor ajung la locurile de elecţie - organele receptoare - pe cale sangvină (hemocrină) sau pe cale nervoasă (neurocrină). Gonadele femele , cât şi cele mascule , pe lângă funcţia de glande cu secreţie externă, îndeplinesc şi funcţia de glandă cu secreţie internă. Descoperirea hormonilor sexuali a constituit unul din cele mai mari succese ale epocii noastre în domeniul ştiinţelor biologice. (1) I.2.Aspecte privind endocrinologia reproducţiei Pentru reglarea funcţiei sexuale, din sistemul endocrin sunt responsabile trei trepte principale funcţionale care se stimulează sau se inhibă reciproc: hipotalamusul, hipofiza şi gonadele (la femele şi corpul galben); însă în coordonarea activităţii reproductive intervin şi alte glande cu secreţie internă (tiroida, suprarenala ş. a.). I.2.1.Hormonii hipotalamici Hipotalamusul , regiune a cortexului cerebral, este locul de adunare a impulsurilor nervoase care sosesc prin numeroase legături funcţionale, pe care acesta le are cu scoarţa cerebrală. Situat la baza diencefalului, hipotalamusul este o adevărată intersecţie între sistemul nervos şi aparatul endocrin, fiind cuprins într-un ansamblu de organizare nervoasă extrem de complicată. Hipotalamusul este apreciat ca un organ de integrare definitivă cu rol principal de reglare al secreţiei endocrine. La nivelul hipotalamusului cel mai mare interes îl prezintă o serie de centri din nucleii hipotalamici, ca cel supraoptic, paraventricular, cenuşiu etc. Hipotalamusul prezintă numeroase conexiuni în direcţia cortexului cerebral, corpului striat, talamusului şi formaţiei reticulare. Legătura directă şi preferenţială o are hipotalamusul cu hipofiza, rezultând astfel sistemul hipotalamo-hipofizar. Printr-un aparat masiv de filete nervoase provenite din nucleii supraoptici şi paraventriculari, hipotalamusul face legătură cu lobul posterior al hipofizei (neurohipofiza), constituind conexiunea neurohipofizară, prin care se transmite hormonul ocitocic şi vasopresina de la hipotalamus, care se acumulează apoi în neurohipofiză. (2) Conexiunile nervoase cu adenohipofiza (lobul anterior) sunt mai reduse şi constituite dintr-un fascicul tubero-hipofizar, rezultat în mare parte din axonii diferitelor nuclee hipotalamice. Fibrele acestui fascicul se termină în punctul de contact al vaselor din reţeaua primară. Hipotalamusul este bine vascularizat, mai ales la nivelul nucleilor hipotalamici, unde fiecare celulă este în legătură cu 2-3 capilare, dintre care unele pătrund în celule. Rezultă, în acest fel, un plex capilar primar de la care pleacă vase mai mari ce se reunesc în trunchiuri care se îndreaptă infero-caudal prin tija hipofizei şi se termină în hipofiză. În jurul celulelor adenohipofizei (lobului anterior al hipofizei). Se formează un plex capilar secundar. Rezultă în acest fel sistemul vascular port-hipotalamo-hipofizar, prin care se transmit neurosecreţiile din celulele nucleilor hipotalamici către hipofiză. Stimulii senzoriali externi ajung să determine impulsuri nervoase la nivelul centrilor hipotalamici, iar celulele nervoase ale acestor centri le transformă în factori umorali (declanşatori de secreţie), care determină elaborarea şi eliberarea hormonilor hipofizei. Această transformare ale impulsurilor nervoase în factori umorali se datorează celulelor neurosecretoare care au în acelaşi timp caracterele celulei nervoase, precum şi ale celulei glandulare. Celulele neurosecretoare primesc stimulii veniţi de la nivelul centrilor nervoşi superiori şi reacţionează prin eliberarea de hormoni stimulatori, «Releasing factors» sau «Releasing hormons» şi inhibitori, prin care se reglează activitatea hipofizei. Pentru reproducţie, o mare însemnătate o au următorii hormoni hipotalamici: Gn-RH – hormonul de eliberare a gonadotropinelor; P-RH şi PIH – hormonul de eliberare şi respectiv de inhibare a prolactinei; Oxitocina.(3) Hormonul de eliberare a gonadotropinelor Hormonul de eliberare a gonadotropinelor (Releasing Hormons – RH, Releasing Factors – RF sau Gonadorelina) este un decapeptid care prin sistemul port-hipotalamo-hipofizar ajunge în adenohipofiză (lobul anterior al hipofizei) unde induce secreţia celor două gonadotropine: • FSH – hormonul de stimulare foliculară; • LH – hormonul de luteinizare. Produsele comerciale pure de GnRH (Gonadotrop Releasing Hormone) şi analogii lui au aplicaţie în cadrul biotehnicii transferului de zigoţi pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiilor la femelele donatoare-receptoare. Indicaţiile terapeutice ale GnRH sunt: Chiştii ovarieni foliculari (luteinizarea chiştilor are loc după 7-8 zile, intervalul dintre tratamente şi concepţie este de circa 26 zile); Ovulaţia întârziată; Inducerea căldurilor şi ovulaţiei; Pentru creşterea ratei concepţiei după sincronizarea căldurilor prin gestageni sau prostaglandine. Oxitocina este hormonul peptidic sintetizat în pericarionii nucleilor hipotalamici (supraoptic şi paraventricular). Fiind cuplată cu neurofizina, proteină specifică, oxitocina este transportată de-a lungul axonilor prin conexiunea neuro-hipofizară şi depozitată în lobul posterior al hipofizei (neurohipofiză), iar de aici este eliberată în circulaţie. Oxitocina este preluată de uter, glanda mamară, urină şi muşchii scheletului. Timpul de înjumătăţire în sânge este de 2-4 minute. În uterul animalelor există substanţe de tip chemotripsină, tripsină şi alte peptidaze care neutralizează oxitocina. Aceste enzime provin din celule lipidice. Pe măsură ce se schimbă numărul celulelor lipidice în timpul ciclului sexual, asemănător se schimbă şi puterea de inactivare ocitocică a uterului. Această proprietate de inactivitate este mai evidentă în timpul ovulaţiei şi gestaţiei. Dar numai o parte din oxitocină se inactivează pe această cale. Neutralizarea oxitocinei are loc cu preponderenţă la nivelul ficatului şi în mai mică măsură participă rinichiul şi glanda mamară. În cazul unor nivele plasmatice ridicate, o parte din oxitocină se elimină nedescompusă. Acţiune biologică: Oxitocina are o acţiune specifică asupra musculaturii uterine, producând contracţia celulelor musculare netede. Prin activizarea miometrului în timpul stadiului de excitaţie al ciclului sexual este uşurată înaintarea spermiilor depuşi în timpul montei sau însămânţării artificiale. La parturiţie, oxitocina contribuie în mod efectiv atât la eliminarea fătului, cât şi a învelitorilor fetale. Reacţia de răspuns a musculaturii uterine la acţiunea oxitocinei este legată de nivelul estrogenilor şi progesteronului din perioada respectivă. Astfel, în faza foliculară a ciclului sexual şi în timpul parturiţiei, când estrogenii sunt în cantitate mare, acţiunea oxitocinei asupra miometrului este maximă, în timp ce în faza luteinică şi în timpul gestaţiei, când progesteronul este în cantitate mare, acţiunea oxitocinei asupra miometrului este mult diminuată sau chiar sistată. Cu alte cuvinte, estrogenii sensibilizează, iar progesteronul desensibilizează celulele musculare ale uterului faţă de oxitocină. Sub efectul oxitocinei se contractă celulele mioepiteliale ale acinului mamar, încât laptele ajunge din alveole în sistemul canalelor lactifere. Oxitocina ajută pe calea hipotalamusului la eliberarea de gonadotropine încât, potenţează eliberarea LH-ului în timpul ovulaţiei la vacă. La masculi oxitocina în sinergism cu testosteronul asigură transportul spermiilor prin căile de excreţie şi ejacularea. Aproximativ 10% din oxitocină se eliberează continuu, paralel cu producerea ei. Restul se înmagazinează, aşteptând impusuri de eliberare. Eliberarea oxitocinei se realizează, în principal, pe cale reflexă. Actul copulaţiei, excitaţiile de la nivelul mamelei în timpul suptului sau mulsului, excitaţiile cervico-uterine din timpul parturiţiei, precum şi excitaţiile mecanice ale uterului, cervixului şi clitorisului (masajul) constituie factorii cei mai importanţi care induc eliberarea oxitocinei. Dilatarea căilor genitale (vagin şi cervix) produce contracţii uterine puternice, fiind o altă cale importantă pentru eliberarea oxitocinei. Calea aferentă a reflexului este nervul pelvian, o ramură a acestuia inervează şi regiunea ano-genitală unde la fel se poate produce reflexul menţionat. În timpul dilatării căilor genitale sau prin acţiuni mecanice, apar şi contracţii uterine şi lactoree. Eliberarea de oxitocină poate să fie produsă şi ca urmare a incitaţiilor provenite de la organele de simţ. Astfel, la capră are loc eliberarea oxitocinei încă la apariţia ţapului. La oile în călduri, în prezenţa berbecului are loc o descărcare a oxitocinei cu contracţie uterină antiperistaltică deja înaintea montei. Ocitocinele în principal se obţin pe cale sintetică. Presoxinul este unicul extract apos din neurohipofiza de vacă şi scroafă. Principalele produse farmaceutice care au efecte ocitocice sunt Oxitocinele produse de diferite firme, 1ml de soluţie apoasă conţinând 5 sau 10UI. Oxitocinele de sinteză, cât şi extractul apos de lob hipofizar posterior conţin pe lângă oxitocină şi vasopresină (ex. Pituitrina). Efectul ocitocinelor este de a produce contracţia miometrului, a celulelor mioepiteliale, a canaliculelor lobilor mamari, a musculaturii oviductului, vaginului şi clocii păsărilor ouătoare. Folosirea ocitocinelor în scopuri terapeutice trebuie să se facă cu toată atenţia, numai după ce s-a stabilit diagnosticul şi doza de administrare. Indicaţiile terapeutice ale ocitocinelor sunt: distociile prin hipokinezie; retenţia învelitorilor fetale; metritele şi piometrul (după deschiderea în prealabil a cervixului şi sensibilizarea uterului cu estrogeni); subinvoluţia uterului, pentru a grăbi evacuarea conţinutului uterin; unele forme de mamite; retenţia laptelui; retenţia oului la păsări. Nu se recomandă administrarea oxitocinei la femele în timpul parturiţiei când colul uterin nu este deschis şi în distocii prin exces de volum fetal. I.2.2. Aspecte morfo-funcţionale ale hipofizei Hipofiza este organul neuroglandular situat la faţa ventrală a creierului intermediar (diencefalului), rezultat din unirea anatomică a celor două părţi: hipofiza anterioară (adenohipofiza) hipofiza posterioară (neurohipofiza) Sub raport funcţional în total, la nivelul adenohipofizei se formează 8 hormoni tropi. Dintre aceşti hormoni pentru reproducere o importanţă majoră o au gonadotropinele (FSH şi LH) şi prolactina (LTH). Indirect, activitatea reproductivă este influenţată de hormonul tireotrop (TTH) şi hormonul adrenocorticotrop (ACTH). Adenohipofiza, cu toate că se află sub controlul neuronal hipotalamic, este lipsită de inervaţie secretomotorie. Reglarea funcţiei sale endocrine de către hipotalamus se face prin intermediul sistemului port-hipotalamo-hipofizar. Prin această conexiune vasculară sunt vehiculaţi spre adenohipofiză Releasing-factorii neurosecretaţi în hipotalamus. Hormonii gonadotropi Hormoni gonadotropi (gonadotropinele – Gn) care acţionează asupra aparatului genital sunt: 1. Hormonii gonadotropi hipofizari: FSA – hormonul de stimulare foliculară; LH – hormonul de luteinizare; 2. Hormonii gonadotropi placentari: PMSG – gonadotropina serică; HCG – gonadotropina corionică. Hormonii gonadotropi hipofizari Hormonul de stimulare foliculară – FSH (Folicle Stimulating Hormone), este secretat de către celulele bazofile-beta din adenohipofiză sub impulsul de Gn-RF. Acest hormon se izolează uşor din hipofiza taurului, calului şi porcului. La femele hormonul determină dezvoltarea foliculelor ovarieni primari şi secundari la care determină proliferarea celulelor foliculare şi într-un stadiu ulterior, secreţia de către acestea a lichidului folicular şi formarea cavităţii foliculare; FSH-ul este responsabil de secreţia foliculară a estrogenilor. Stadiul final de maturare a foliculului şi dehiscenţa acestuia necesită acţiunea conjugată a celor două gonadotropine. La masculi, FSH este implicat în dezvoltarea stadiilor incipiente ale spermiogenezei (diviziunea spermiogoniilor până la stadiul de spermiociţi secundari), spermiomorfogeneza fiind coordonată de androgeni, testosteronul asigurând diviziunea reducţională a spermiocitelor primare, formarea spermidei incipiente şi apoi a spermiului. Hormonul luteinizant – LH (Luteinising hormone) sau omologul acestuia ICSH (Interstitial Cells Stimulating Hormone) de la masculi, este produs de celulele bazofile de tipul gama. A fost izolat în stare pură din hipofiza de oaie şi porc şi este format dintr-un amestec de diverse proteine. Secreţia de LH are un anumit ciclu, iar incitaţiile de ordin extern şi intern modifică amplitudinea secreţiei, influenţând într-o mare măsură eliberarea lui. La femele LH acţionează sinergic cu FSH determinând dezvoltarea şi maturarea foliclelor de Grant, dehiscenţa foliculelor ovarieni, formarea corpilor galbeni şi secreţia de progesteron. La vacă, raportul normal dintre FSH şi LH este de 1:3, deci apare o superioritate cantitativă de LH. Pentru acest motiv, căldurile la vacă au o durată scurtă (13-16 ore), iar ovulaţia are loc în faza progesteronică a ciclului sexual, şi anume la circa 10-12 ore de la încetarea căldurilor. La masculi eliberarea în valuri episodice, pulsative sau în vârfuri de secreţie a ICSH induce dezvoltarea celulelor Leydig localizate între dubii seminiferi şi variaţii importante ale nivelurilor plasmatice de androgeni. Nivelurile ICSH şi de androgeni sunt ridicate la armăsar, berbec şi ţap în sezoanele de montă, reglate de modificarea raportului diurn/nocturn şi temperatura ambiantă; în celelalte sezoane masculii sunt fecunzi şi capabili de copulaţie, deşi eficienţa reproductivă este scăzută. Eritrocitele hipofizare de porc, oaie, vacă şi cal – FSH (Follicle Stimulating Hormone) precum şi produsele comerciale pure de FSH şi LH (liofilizate) se folosesc în prezent în practica transferului de zigoţi: – pentru inducerea superovulaţiei la donatoare – pentru sincronizarea ciclului sexual la femelele donatoare şi receptoare Timpul de înjumătăţire a gonadotropinelor hipofizare este de câteva minute pentru LH (10-40min pentru LH-ul ovin) şi de câteva ore pentru FSH (circa 5 ore), de aceea frecvenţa intervenţiilor pentru inducerea superovulaţiei este crescută (2 administrări zilnice timp de 4 zile la oaie şi 5 zile la vacă). (vezi «Transferul de zigoţi») Hormonii gonadotropi placentari Printre multiplele funcţii pe care le îndeplineşte, placenta mai are şi un rol endocrin. Ea secretă hormoni steroizi şi glucoproteici, dintre care unii au acţiune gonadotropă. Gonadotropinele placentare substituie sau completează hormonii hipofizari. Hormonii placentari cu funcţie gonadotropă sunt: hormonul corionic gonadotrop (HCG) şi gonadotropina serică (PMSG). Gonadotropina serică (Pregnant mare Serum gonadotrophin – PMSG sau ser de iapă gestantă – SIG). În prima treime a gestaţiei, în plasma sanguină la iapă se conţine o concentraţie mare de gonadotropine cu proprietăţi de FSH şi accesoriu de LH. Hormonul este produs de cupele endometriale de iapă începând cu a 36-a zi de gestaţie, adică în timpul inplantaţiei; atinge un prag maxim între 55-75 zile, iar între zilele 120-150 producerea hormonului încetează. Rolul fiziologic al PMSG-ului se manifestă în reglarea activităţii foliculare a ovarului din timpul gestaţiei precum şi în formarea corpului galben. PMSG are efect puternic de FSH şi efecte slabe de LH. Stimulează diviziunea celulelor interstiţiale ale ovarului şi dezvoltarea mai multor foliculi ovarieni. FSH-ul singur nu poate produce ovulaţia, fiind necesară o cantitate de LH exogen sau endogen. La tineretul nedezvoltat din punct de vedere sexual, cu PMSG se poate obţine o dezvoltare foliculară intensă, iar pentru obţinerea ovulaţiei, este nevoie de administrarea de LH (HCG). La femelele adulte, odată cu dezvoltarea foliculilor rezultă şi cantităţi însemnate de estrogeni, care la rândul lor vor provoca o descărcare de LH. La femele, gonadotropina serică administrată stimulează maturarea şi dezvoltarea foliculilor ovarieni, contribuie la procesul ovulaţiei şi restabileşte desfăşurarea normală a ciclurilor sexuale; la masculi hormonul stimulează procesul de spermiogeneză. În terapia hormonală ori de câte ori dorim să obţinem un efect asemănător celui produs de FSH, vom folosi gonadotropina serică. Deoarece tratamentul cu SJG, stabilizat sau nu cu fenol 0,5%, dă reacţii imunologice foarte evidente, se va proceda la desensibilizarea femelei cu 0,5ml ser, intradermic, în tegumentul vulvar. După 30 minute se administrează întreaga doză. Femelele rămân sub observaţie timp de 2 ore. La nevoie se folosesc antihistaminicele de sinteză (cortizol sau adrenalină, sol. 0,1%, 5-8ml) dacă apar semnele şocului anafilactic. Datorită acestui fapt, preparatele PMSG se comercializează sub formă liofilizată. Produsele comerciale care conţin PMSG sunt: Ser gonadotrop, Serigon, Folligon,Hemoantin. Indicaţiile terapeutice sunt: lipsa ciclicităţii sexuale; căldurile silenţioase; hipoplazia ovariană; sincronizarea căldurilor după un tratament prealabil cu gestageni; producerea poliovulaţiei; stimularea spermiogenezei. După administrări repetate de PMSG este posibilă apariţia de antigonadotropine. Gonadotropina corionică (Human Corionic Gonadotropin – HCG sau Prolan) HCG este secretată de către vilozităţile corionului uman. Hormonul se găseşte în urina şi sângele femeii gravide şi la unele primate, începând de la a 30-a zi de sarcină şi ajunge la valoarea de vârf în jur de 62 zile, după care nivelul hormonal scade. Gonadotropina corionică este bogată în fracţiunea LH, cu toate că conţine şi fracţiunea FSH, motiv pentru care se foloseşte în toate cazurile când se pune problema de a obţine un efect asemănător hormonului LH adenohipofizar. Astfel, se poate afirma că la femelă, honadotropina corionică administrată stimulează ovulaţia şi formarea corpului galben progestativ. La masculi, hormonul acţionează asupra glandelor interstiţiale Leydig, determinând elaborarea androgenilor. Produsele comerciale care conţin HCG sunt: Gonacorul, Ghorulonul, Prolanul E, Praedyn, Chorioman, Hymfalon. Indicaţiile terapeutice ale HCG-ului sunt: controlul ovulaţiei; în repetarea căldurilor silenţioase; în ovulaţia întârziată; în chiştii ovarieni, tratament la care se poate asocia şi progesteron; în stimularea poliovulaţiei şi a gestaţiilor gemelare; pentru profilaxia mortalităţii zigotale de origine hormonală (administrarea HCG în a 4-a zi după însămânţare în vederea stimulării activităţii corpului galben). Prolactina Prolactina (hormonul luteotrop – LTH, hormonul lactogen) este un proteohormon produs de celulele acidofile ale adenohipofizei. Fiind considerată mai multă vreme a treia gonadotropină, prolactina s-a dovedit a avea un efect mamotrop, de întreţinere şi stimulare a corpului galben, în asociere cu LH, şi un efect de inductor al comportamentului matern la mamifere. 1 La masculi acţiunea conjugată a FSH-ului şi a prolactinei stimulează spermiogeneza şi activitatea celulelor glandulare ale prostatei. Prolactina se produce împreună cu somatotropina (STH) şi într-o oarecare măsură îi dublează acţiunea. Prolactina este preluată de glanda mamară, interstiţiul ovarului şi de corpul galben. Principalele efecte ale prolactinei sunt asupra metabolismului lactaţiei şi a funcţiei corpului galben. Efectul prolactinei în secreţia laptelui nu este asemănătoare la toate speciile. La unele specii prolactina ia parte doar la inducerea secreţiei lactate (rol lactogen), pe când la alte specii are şi un rol de menţinere a lactaţiei (lactopoetic). Cele două efecte sunt realizate în asociaţie cu ceilalţi hormoni ai complexului lactotrop. La vacă este foarte important efectul mamotrop al prolactinei. Administrată imediat, înainte şi după fătare, se poate obţine o creştere a glandei mamare. Oprirea prolactinei înainte de fătare, întârzie pornirea secreţiei lactate şi scade conţinutul în lactoză din lapte. Lipsa prolactinei după declanşarea lactaţiei nu are efecte negative nici asupra scăderii cantitative a laptelui şi nu influenţează compoziţia lui, deci efectul lactopoetic nu este important. I.2.3. Hormonii ovarieni Ovarul produce estrogeni, gestageni şi cantităţi mici de androgeni, iar în timpul gestaţiei şi relaxină. Hormonii estrogeni Termenul de estrogeni provine de la cuvântul latin oestrus şi se referă la o categorie de substanţe organice larg răspândite în lumea animală şi vegetală care, deşi diferite din punct de vedere chimic, exercită efecte fiziologice asemănătoare, producând modificări caracteristice stadiului de excitaţie al ciclului sexual la nivelul aparatului genital şi în modul de comportare al femelei. Estrogenii naturali după regnul în care se găsesc se clasifică în: estrogeni animali, estrogeni vegetali sau fitoestrogeni şi estrogeni minerali. Estrogenii animali sunt produşi de ovar prin celulele granuloase şi teacă internă a foliculului galben, corticosuprarenala, placenta, în a doua parte a gestaţiei şi testiculul prin epiteliul seminifer. Din punct de vedere chimic estrogenii sunt 18-C steroide cu un ciclu aromatic. Substanţa care stă la baza lor este colesterina. Cei mai importanţi estrogeni naturali sunt 17-beta estradiol, estrona şi estriolul. Adevăratul hormon estrogenic este considerat estradiolul, iar estriolul şi estrona sunt produşi ce rezultă din catabolizarea estradiolului. Estrogenii circulă în sânge în cantităţi mici în stare liberă sau într-o combinaţie complexă, sub formă de estroproteine şi betaproteine. Inactivarea lor se produce în ficat prin convertire şi cuplare, fiind legate de acidul glucuronic şi sulfuric şi apoi eliminate prin urină. Estrogenii prezintă două mari categorii de acţiuni biologice: asupra aparatului genital; asupra întregului organism. Acţiunile asupra aparatului genital feminin sunt: • produc hiperemia, hipersecreţia şi hiperplazia tractului genital în stadiul de excitaţie al ciclului sexual; • sensibilizează miometrul pentru acţiunea ocitocinei; • determină la unele specii dezvoltarea glandei mamare. Acţiunile asupra organismului în ansamblu sunt: • determină apariţia caracterelor sexuale secundare; • determină, în mod ciclic, modificările de comportament sexual caracteristic reacţiei generale şi căldurilor; • acţionează asupra hipofizei, determinând, în funcţie de concentraţia sanguină, mecanismul secreţiei ciclice de FSH şi LH. Sub acţiunea hormonilor estrogeni sunt influenţate diferite aspecte ale metabolismului. Sinergic cu tiroxina, estrogenii reglează metabolismul bazal, care este cel mai activ în timpul stadiului de excitaţie al ciclului sexual şi mai cu seamă în timpul ovulaţiei. Terapia cu estrogeni este mult limitată astăzi în combaterea sterilităţii, deoarece a fost înlocuită cu o medicaţie mai sigură şi mai puţin nocivă. Hormonii estrogeni se utilizează pentru combaterea unor forme de anafrodezie funcţională, pentru deschiderea cervixului şi sensibilizarea uterului pentru ocitocină, în vederea măririi contractilităţii miometrului în cazul unor afecţiuni. Preparatele comerciale care conţin estrogeni naturali sunt: Ginosedol B, Estradiol, Estrolent etc. Produsele farmaceutice care conţin estrogeni sintetici sunt: Dietilstilbestrol, Sintofolin, Sinestrol etc. Efectele secundare apărute după tratamentul cu estrogeni sunt: chiştii ovarieni foliculari, reducerea producţiei de lapte, inversiunea vaginului. În cazul unor tratamente prelungite cu estrogeni se produce demineralizarea oaselor. Estrogenii au, de asemenea, acţiune cancerigenă. Estrogenii vegetali (fitoestrogenii) se găsesc în diferite specii de trifoi, conţinutul lor fiind diferit în funcţie de specie şi de perioada de vegetaţie. În cantităţi mai mici estrogenii se găsesc în lucernă, varză, porumb, cartofi etc. Prin consumarea acestor plante, fitoestrogenii ajung în organismul animal, unde în funcţie de cantitatea lor şi de frecvenţa consumului, pot avea efecte favorabile sau din potrivă pot duce la tulburări ale reproducerii. Animalele păscute timp îndelungat pe trifoi prezintă diferite tulburări funcţionale ale aparatului genital (chişti ovarieni, hiperplazie glandulo-chistică şi chiar avorturi) şi tulburări ale lactaţiei. Hormonii gestageni (progestageni sau progestinele) Hormonii progestageni se pot clasifica în hormoni naturali (pregnenolon, progesteron, 20-α-hidroxiprogesteron) şi hormoni sintetici (Fluorogesto, Medroxiprogesteron, Melengestrolacetat etc.). Cel mai reprezentativ gestagen natural este progesteronul. Secreţia progesteronului o realizează, în principal, corpul galben; cantităţi mai mici de progestine sunt secretate de celulele granuloasei foliculare, testicul, corticosuprarenală şi placentă în ultimele două treimi ale gestaţiei. Biosinteza progesteronului decurge din colesterol. După fenomenul de ovulaţie are loc formarea ţesutului luteinic şi organizarea corpului galben, care împreună cu LTH răspund de secreţia de progesteron. Efectele fiziologice ale hormonilor gestageni constau în acţiunea lor specifică asupra SNC, tractului genital femel şi a glandei mamare. Prin efectul său asupra sistemului nervos central, progesteronul inhibă manifestările psihice caracteristice căldurilor, provocate de către estrogeni; în acest fel, se trece la stadiul luteinic de inhibiţie, în care activitatea centrilor subcorticali este diminuată. Progesteronul pregăteşte mucoasa uterină pentru recepţia şi nidaţia produsului concepţional prin trecerea activităţii uterine din faza proliferativă în cea secretorie. Progesteronul intensifică secreţia oviductului şi uterului, scade cantitatea mucusului cervico-vaginal căruia îi creşte vâscozitatea şi astfel îi dispare proprietatea de a fi penetrat de spermi. Endometrul produce secreţia de embriotrof. Progesteronul inhibă contracţiile uterului şi face să scadă influenţa ocitocinei asupra miometrului; de asemenea, el inhibă secreţia de FSH antihipofizar, fapt care inhibă maturarea unor noi foliculi ovarieni, iar prin urmare şi manifestarea căldurilor. Prin sistarea contracţiilor uterine se asigură dezvoltarea normală a produsului concepţional. Progesteronul are rolul principal în desfăşurarea normală a gestaţiei, asigurând schimburile nutriţionale şi gazoase între mamă şi făt. Enucleerea corpului galben gestativ are ca urmare întreruperea gestaţiei. Progesteronul secretat de corpul galben persistent constituie o frână în desfăşurarea normală a mecanismului ciclului sexual. În sinergism cu estrogenii şi cu LTH-ul (prolactina), progesteronul influenţează dezvoltarea glandei mamare, a sistemului canaliculo-alveolar, precum şi lactogeneza; concentraţiile mari de gestageni produc un efect secretor şi apariţia de colostru. O progesteronemie ridicată inhibă axa hipotalamo-hipofizo-ovariană, după care urmează o ameliorare a ritmului în secreţia ciclică a FSH-LH-ului şi ameliorarea consecutivă a ovulaţiei. Pe acest principiu se bazează inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei, şi tratamentul unor disfuncţii ovariene (chişti ovarieni, corpi galbeni cu insuficienţă secretorie etc.). Terapia cu progesteron se face, de asemenea, în prevenirea mortalităţii embrionare, avort habitual, iminenţă de avort. Produsele farmaceutice care conţin progesteron sunt Progesteronul, Prolutanul, Gestafortinul. Gestagenii sintetici sunt compuşi de sinteză derivaţi din progesteron; efectele gestagenilor sunt de zeci de ori mai puternice decât ale progesteronului natural; se administrează în doze mult mai mici şi se pot aplica pe cale orală, parenterală, sub formă de implante şi intravaginal. Gestagenii sintetici sunt folosiţi mai ales pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei la femele, dar şi în tratamentul unor tulburări de reproducţie. Relaxina Relaxina este un hormon de natură proteică elaborat de ovar (foliculi, ţesut luteal), de placentă şi de uter. Efectul relaxinei depinde de prezenţa steroizilor sexuali, care precedă eliberarea acesteia. Relaxina intensifică hidratarea ţesuturilor moi ale bazinului, având loc o relaxare a ligamentelor bazinului şi o infiltrare a articulaţiilor înainte de fătare şi timpul parturiţiei. De asemenea, relaxina provoacă, în sinergism cu estrogenii, dilatarea cervixului. Prostaglandinele Prostaglandinele sunt substanţe biologic active, derivate ale acidului prostanoic cu catene lungi nesaturate; ele fac parte din grupul secreţiilor care acţionează, în cantităţi foarte mici, la locul de producere, unde există de altfel şi substanţe antagonice care le limitează acţiunea. Prostaglandinele sunt considerate drept hormoni tisulari, cu rol de mesageri chimici, dar care în stările normale nu părăsesc locul de producere. Pentru prima dată (1930), prostaglandinele au fost puse în evidenţă în lichidul seminal. Denumirea de prostaglandine (PG) a fost dată de Von Euler, indicând totodată şi natura lor chimică generală. În 1957 se reuşeşte cristalizarea şi purificarea lor. Ulterior se realizează sinteza chimică completă, iar apoi sinteza analogului biologic (1966). Pe baza structurii chimice prostaglandinele se împart în 4 grupe: PGA, PGB, PGE şi PGF. Distribuţia prostaglandinelor în ţesuturi variază de la o specie la alta. Astfel, ele au fost găsite în veziculele seminale, creier, măduva spinării, tiroidă, medulosuprarenală, rinichi, pulmoni, cordon ombilical şi lichidul amniotic. Prostata este însă foarte săracă în prostaglandine. La nivelul aparatului genital prostaglandinele se găsesc în cantităţi însemnate şi într-o concentraţie mai mare decât în alte ţesuturi. Ele acţionează în strânsă interrelaţie cu hormonii sexuali. De asemenea, bogăţia aparatului genital în fibre musculare netede permite să se presupună că prostaglandinele intervin şi în stimularea musculaturii netede, în aşa fel încât mobilitatea şi contractibilitatea organelor genitale este dependentă de sistemul prostaglandinic. Prostaglandinele cu o importanţă clinică aparţin grupărilor E2 alfa. În organism PG E2 alfa se formează la nivelul reticulului endoplasmatic din celulele endometriale, a veziculelor seminale şi pulmonare, etc. Prostaglandinele au fost puse în evidenţă la vacă şi oaie şi la nivelul ovarelor, unde intervin în procesele de metabolism steroidic şi influenţează în mod direct steroidogeneza. Dar în timp ce unele prostaglandine stimulează steroidogeneza, altele au o acţiune inhibitoare asupra acesteia. Introducerea pe scară largă a prostaglandinelor în practica medicinii veterinare se bazează în primul rând pe eficacitatea luteolitică a PG E2 alfa şi a analogilor ei. PG E2 alfa este un luteolitic pentru majoritatea speciilor (iapă, vacă, oaie, scroafă, iepure) cu excepţia primatelor. Prostaglandina ajunge din vena uterină în artera ovariană, cât priveşte mecanismul luteolizei se pare că prostaglandina anihilează efectul trofic al LH-ului asupra ţesutului luteinic. În consecinţă, corpul galben se găseşte pe de o parte, sub influenţa efectului trofic al LH-ului şi prolactinei (LTH), iar pe de altă parte a factorului litic (prostaglandina). Spre sfârşitul ciclului sexual (ex. la oaie din ziua a 13-14-a) la nivelul ţesutului luteal apar granule lipoidice, scade activitatea enzimatică, se micşorează volumul celulelor, apare picnoza nucleilor. Prostaglandina E2 alfa are nu numai un efect luteolitic ci şi un puternic efect acitocic. Prostaglandina E2 alfa intervine şi în dehiscenţa foliculară. Conţinutul ridicat în prostaglandine al spermei pune problema existenţei unui raport dintre concentraţia spermei în prostaglandine şi fertilitatea masculului. De asemenea corelaţii între prezenţa spermiilor anormali şi concentraţia scăzută a spermei în prostaglandine. Prezenţa prostaglandinelor în spermă este corelată cu intervenţia lor în procesul de migrare a ovulelor în tractul genital. Prostaglandinele E1 alfa şi E2 alfa contractă toate segmentele oviductului, în timp ce prostaglandina E3 le relaxează. Efectul luteolitic şi acitocic constituie baza farmacodinamică a utilizării prostaglandinei E2 alfa în reproducţia normală şi patologică. Indicaţiile terapeutice cu prostaglandine E2 alfa şi analogii acesteia (Dinaprost, Cloprostenol, Eluoprostenol, Tiaprost, Prostalen, Lutalyse, Estrumat, Enzaprost, Oestrophan etc.) în reproducţie presupun existenţa unui corp galben (CL) bine organizat, funcţional. Astfel, la vacă, utilizarea prostaglandinelor se face în condiţiile existenţei unui CL ciclic la cel puţin 5 zile şi maximul 16 zile; a unui CL de gestaţie până la luna a 5-a sau a unui CL persistent. La femele, prostaglandinoterapia se face în următoarele cazuri: pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor; în căldurile liniştite (silanţioase) indiferent de stadiul ciclului sexual. În cazul în care la data aplicării prostaglandina E2 alfa există un CL funcţional, la 24 ore după tratament se constată o scădere a nivelului progesteronului, iar după 1-2 zile apar căldurile. Dacă după 10-11 zile nu apare stadiul de excitaţie sexuală, se administrează o altă doză de prostaglandine, iar femela va fi însămânţată după 72-96 ore de la tratament, indiferent dacă manifestă sau nu călduri; în cazul corpului galben persistent; pentru tratamentul chiştilor ovarieni luteolitici şi al chiştilor corpului galben; pentru tratamentul endometritelor cu CL şi a piometrului cu corpi galbeni persistenţi; pentru provocarea avortului, care reuşeşte în prima jumătate de gestaţie. Avortul se produce în 3-6 zile după administrarea prostaglandinei, în cazul fătului mumifiat sau macerat fiind necesar să asociem un tratament cu estrogeni; inducerea parturiţiei. Cap. II Hormoni de sinteză feminini II.1.Hormonii gestageni (progestageni sau progestinele) Hormonii progestageni se pot clasifica în hormoni naturali (pregnenolon, progesteron, 20-α-hidroxiprogesteron) şi hormoni sintetici (Fluorogesto, Medroxiprogesteron, Melengestrolacetat etc.). Cel mai reprezentativ gestagen natural este progesteronul. Secreţia progesteronului o realizează, în principal, corpul galben; cantităţi mai mici de progestine sunt secretate de celulele granuloasei foliculare, testicul, corticosuprarenală şi placentă în ultimele două treimi ale gestaţiei. Biosinteza progesteronului decurge din colesterol. După fenomenul de ovulaţie are loc formarea ţesutului luteinic şi organizarea corpului galben, care împreună cu LTH răspund de secreţia de progesteron. Efectele fiziologice ale hormonilor gestageni constau în acţiunea lor specifică asupra SNC, tractului genital femel şi a glandei mamare. Prin efectul său asupra sistemului nervos central, progesteronul inhibă manifestările psihice caracteristice căldurilor, provocate de către estrogeni; în acest fel, se trece la stadiul luteinic de inhibiţie, în care activitatea centrilor subcorticali este diminuată. Progesteronul pregăteşte mucoasa uterină pentru recepţia şi nidaţia produsului concepţional prin trecerea activităţii uterine din faza proliferativă în cea secretorie. Progesteronul intensifică secreţia oviductului şi uterului, scade cantitatea mucusului cervico-vaginal căruia îi creşte vâscozitatea şi astfel îi dispare proprietatea de a fi penetrat de spermi. Endometrul produce secreţia de embriotrof. Progesteronul inhibă contracţiile uterului şi face să scadă influenţa ocitocinei asupra miometrului; de asemenea, el inhibă secreţia de FSH antihipofizar, fapt care inhibă maturarea unor noi foliculi ovarieni, iar prin urmare şi manifestarea căldurilor. Prin sistarea contracţiilor uterine se asigură dezvoltarea normală a produsului concepţional. Progesteronul are rolul principal în desfăşurarea normală a gestaţiei, asigurând schimburile nutriţionale şi gazoase între mamă şi făt. Enucleerea corpului galben gestativ are ca urmare întreruperea gestaţiei. Progesteronul secretat de corpul galben persistent constituie o frână în desfăşurarea normală a mecanismului ciclului sexual. În sinergism cu estrogenii şi cu LTH-ul (prolactina), progesteronul influenţează dezvoltarea glandei mamare, a sistemului canaliculo-alveolar, precum şi lactogeneza; concentraţiile mari de gestageni produc un efect secretor şi apariţia de colostru. O progesteronemie ridicată inhibă axa hipotalamo-hipofizo-ovariană, după care urmează o ameliorare a ritmului în secreţia ciclică a FSH-LH-ului şi ameliorarea consecutivă a ovulaţiei. Pe acest principiu se bazează inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei, şi tratamentul unor disfuncţii ovariene (chişti ovarieni, corpi galbeni cu insuficienţă secretorie etc.). Terapia cu progesteron se face, de asemenea, în prevenirea mortalităţii embrionare, avort habitual, iminenţă de avort. Produsele farmaceutice care conţin progesteron sunt Progesteronul, Prolutanul, Gestafortinul. Gestagenii sintetici sunt compuşi de sinteză derivaţi din progesteron; efectele gestagenilor sunt de zeci de ori mai puternice decât ale progesteronului natural; se administrează în doze mult mai mici şi se pot aplica pe cale orală, parenterală, sub formă de implante şi intravaginal. Gestagenii sintetici sunt folosiţi mai ales pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei la femele, dar şi în tratamentul unor tulburări de reproducţie. Au fost preparate mai multe produse farmaceutice sintetice cu acţiune progestagenă, cum sunt: Clormadinonacetat (CAP), Medroxiprogesteronacetat (MAP), Melegestrolul, Eluorogestonacetat (FGA), Acetoxiprogesteron, Altrenogest, Methallibur etc. Gestagenii sintetici posedamultiple avantaje fata de gestagenii naturali , esentiala fiind posibilitatea gestagenilor sintetici dea putea fi administrati per os , in furaje. Cei mai importanti gestageni sintetici sunt: - Medroxiprogesteronacetat, comprimate a 10 mg si bureti vaginali cu 60 mg substanta activa ; - Clormadinon acetat , prezentat in comert in mai multe ipostaze; - Bovisynchron, solutie 1% de uz veterinar , in flacoane a 500 ml (per os) ; - Fluorogestone (Chronolon) , bureti vaginali cu 30mg substanta activa , de uz veterinar , in flacoane metalice presurizate de 360 ml ; - Alilestrenol (Gestenon), comprimate a 5 mg; - Linestrenol (Orgametril) , comprimate a 5 mg; - PRID (Planificare, Reglare, Inregistrare, Declansare) , spirale acoperite cu elastomeri impregnati cu gestageni sintetici. Pentru sincronizarea caldurilor (estrului), principiul metodei consta in inhibarea eliberarii hormonilor gonadotropi hipofizari (LH si FSH) pe toata perioada administrarii gestagenilor , astfel incat ciclul sexual este suprimat. In momentul intreruperii tratamentului se produce o eliberare masiva de hormoni gonadotropi, ceea ce provoaca maturare foliculara , calduri si ovulatie. In decurs de cateva zile dela oprirea tratamentului , toate animalele intra in calduri. La taurine , sincronizarea caldurilor se poate face (in lipsa prostaglandinelor) cu Bovisynchron, preparat care se administreaza in furaje concentrate , timp de 15 zile , cate 1 ml de 2 ori pe zi. Dupa suprimarea tratamentului , se injecteaza o gonadotropina serica. Caldurile apar la 3 – 5 zile . Prin metoda PRID, spiralele intravaginale sementin 12 – 14 zile, dupa extragere administrandu-se o gonadotropina serica. Caldurile apar la 3 – 5 zile. Gestagenii sintetici Gestagenii sintetici sunt compuşi de sinteză derivaţi din progesteron; efectele gestagenilor sunt de zeci de ori mai puternice decât ale progesteronului natural; se administrează în doze mult mai mici şi se pot aplica pe cale orală, parenterală, sub formă de implante şi intravaginal. Gestagenii sintetici sunt folosiţi mai ales pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei la femele, dar şi în tratamentul unor tulburări de reproducţie. II.2. Produse farmaceutice sinetice Au fost preparate mai multe produse farmaceutice sintetice cu acţiune progestagenă, cum sunt: Clormadinonacetat (CAP), Medroxiprogesteronacetat (MAP), Melegestrolul, Eluorogestonacetat (FGA), Acetoxiprogesteron, Altrenogest, Methallibur etc. Gestagenii sintetici posedă multiple avantaje faţa de gestagenii naturali , esentială fiind posibilitatea gestagenilor sintetici de a putea fi administraţi per os , în furaje. Cei mai importanti gestageni sintetici sunt: - Medroxiprogesteronacetat, comprimate a 10 mg şi bureti vaginali cu 60 mg substanţă activă ; - Clormadinon acetat , prezentat în comert în mai multe ipostaze; - Bovisynchron, soluţie 1% de uz veterinar , în flacoane a 500 ml (per os) ; - Fluorogestone (Chronolon) , bureti vaginali cu 30mg substanţă activă, de uz veterinar , în flacoane metalice presurizate de 360 ml ; - Alilestrenol (Gestenon), comprimate a 5 mg; - Linestrenol (Orgametril) , comprimate a 5 mg; - PRID (Planificare, Reglare, Înregistrare, Declanşare),spirale acoperite cu elastomeri impregnaţi cu gestageni sintetici. Pentru sincronizarea căldurilor (estrului), principiul metodei constă în inhibarea eliberării hormonilor gonadotropi hipofizari (LH şi FSH) pe toata perioada administrării gestagenilor , astfel încât ciclul sexual este suprimat. În momentul întreruperii tratamentului se produce o eliberare masivă de hormoni gonadotropi, ceea ce provoacă maturare foliculară , călduri şi ovulaţie. În decurs de câteva zile de la oprirea tratamentului , toate animalele intră în călduri. La taurine , sincronizarea căldurilor se poate face (în lipsa prostaglandinelor) cu Bovisynchron, preparat care se administrează în furaje concentrate , timp de 15 zile , cate 1 ml de 2 ori pe zi. După suprimarea tratamentului , se injectează o gonadotropină serică. Căldurile apar la 3 – 5 zile . Prin metoda PRID, spiralele intravaginale se menţin 12 – 14 zile, după extragere administrându-se o gonadotropină serică. Căldurile apar la 3 – 5 zile. Alt produs farmaceutic foarte folosit în medicina veterinară este Norgestomet implant , şi se bazează prin implantarea la baza uneia dintre urechi , a unui polimer cu 6 mg de progesteron sintetic .În acelaşi timp, intramuscular se administreaza 5 mg de valerinat de estradiol şi 3 mg de Norgestomed. Implantele se menţin timp de 9 zile. După scoaterea lor, la 56 şi 72 de ore se va face însamantarea artificială. (2) Cap. III. Concluzii - Hormonii sintetici feminini sunt cei mai utilizaţi hormoni - Sunt mult mai activi decât progesteronul natural. - Pot fi administraţi oral (sub formă de pesarii) parenteral, sub formă de implante şi intravaginal. - Sunt folosiţi în tratarea diverselor ovaropatii (tulburări trofice , corp luteal persistent, chişti ovarieni), în sincronizarea estrului la femele . Bibliografie 1. P.Popescu, N.Luca - Reproducţia animalelor domestice, Ed.Agro-silvica Bucuresti.Vol I 2. Drugociu Dan .2005 - Bolile obstetrical-ginecologice la animale , Ed Ion Ionescu dela Brad, Iasi. 3. Drugociu Dan .2001 – Ovaropatiile la taurine – etiologie, diagnostic si terapie |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat PDF
Free Download Referat Word |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
