Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor
Categoria: Referat
Medicina
Descriere:
Absorbtia rectala a tetraciclinelor este redusa. Injectarea pe cale
i.v.realizeaza rapid concentratii inalte. Nu se aplica pe seroase si nu
se administreaza sub forma de aerosoli, fiind iritante. Sunt bine
suportate in aplicatii pe tegumente, cea mai putin sensibilizanta fiind
clortetraciclina... |
|
|
1
Particularitati farmacocinetice
ale tetraciclinelor
Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg.
Folosirea lor este actualmente limitata din cauza frecventei relativ
mari a tulpinelor bacteriene rezistente la tetracicline.
Teraciclinele sunt antibiotice produse de diferiti Srteptomices. Ele
cuprind in structura un nucleu policiclic naftacencarboxamidic. Au
actiune bacteriostatica fata de un numar mare de microorganisme
patogene. Primele antibiotice din aceasta grupa
-clortetraciclina, oxitetraciclina, tetraciclina demeclociclina - le-au
urmat tetraciclinele din a doua generatie - doxiciclina si minociclina
care prezinta unele avantaje terapeutice.
Tetraciclinele sunt pulberi cristaline, de culoare galbena, inodore, cu
gust amar, sensibile la lumina si caldura. In conditii corespunzatoare,
se mentin nealterate 4-5 ani. Tetraciclinele nu sunt influentate de
sucurile digestive si flora intestinala. Cea mai stabila si rezistenta
dintre medicamentele acestui grup este tetraciclina propriu-zisa.
Tetraciclinele in general sunt instabile in prezenta ionilor metalelor
grele.
Intre structura chimica si efectul farmacodinamic exista o stransa
legatura. S-a demonstrar ca actiunea antibacteriana este in
directa corelatie cu gruparile fenol-oxo a partii infgerioare a celor
patru cicluri. Modificarea acestot grupuri duce la disparitia
efectelor. Acest fapt a fost explicat prin rolul chelator al acestor
grupari.
Tetraciclinele au actiune aproape exclusic bacteriostatica actionand
prin chelarea cationilor metalelor bivalente, cu inhibitia ulterioara a
unoe sisteme enzimatice bacteriene. La nivelul ribozomilor bacterieni
este inhibata selectiv legatura dintre aminoacizi si ARN avand drept
consecinta blocarea sintezei proteice.
Farmacocinetica
Administrata per os, absorbtia este partiala, o cantitate din
medicament ramanand si la nivelul intestinului. Absorbtia este
diminuata de lactate si substante care contin calciu. Absorbtia
digestiva a tetraciclinelor este in general buna desi incompleta.
Totusi, realizeaza concentratii sanguine eficiente. Cresterea dozelor
de tetracicline, nu este urmata de o crestere proportionala a
absorbtiei in sange, in schimb cresc concentratiile intestinale.
Absorbtia tetraciclinelor este influentata de prezenta ionilor mecanici
in lumenul intestinal. Absorbtia lor este scazuta in caz de
hipoaciditate gastrica si in prezenta alimentelor, mai ales a
produselor lactate si a substantelor ce contin cationi bivalenti si
trivalenti cu care formeaza chelati neabsorbabili.
Administrarea concomitenta de tetracicline cu substante absorbante,
rasini schimbatoare de ioni sau aubstante bogate in calciu, fier,
bismut ( carbonat bazic de bismut ),
aluminiu (
hidroxid de aluminiu ) , inclusiv calciu din lapte duce la formarea
unor complexe greu absorbabile. In schimb, administrarea de acid
citric, metafosfat de sodiu, sorbitol, manitol, glucozamina, prin
competitie cu tetraciclinele pentru ionii bivalenti, cresc procentul de
tetracicline absorbite.
Absorbtia rectala a tetraciclinelor este redusa. Injectarea pe cale
i.v.realizeaza rapid concentratii inalte. Nu se aplica pe seroase si nu
se administreaza sub forma de aerosoli, fiind iritante. Sunt bine
suportate in aplicatii pe tegumente, cea mai putin sensibilizanta fiind
clortetraciclina.
Ajunse in sange tetraciclinele formeaza in procente variabile ( 40 - 80
% ), complexe cu proteinele plasmatice. Concentratia sanghina dupa
administrarea orala este in functie de substanta, a dozei egale
prezentand ordinea descrescanda: tetraciclina > oxitetraciclina >
clortetraciclina. Dintre preparatele de semisinteza
dimetilclortetraciclina are un timp de injumatatire 44 % mai lung decat
al tetraciclinei, nivelul sanguin este ridicat si efectul
bacteriostatic se mentine cel putin 48 ore. Difuziunea tetraciclinelor
este buna si rapida insa inegala la nivelul tesuturilor. Im bila se
constata o concentartie de 10 ori mai mare dacat nivelul sanguin. O
parte din substanta activa ajunsa in bila este resorbita intestinal -
circuit enterohepatoc -, fapt ce contribuie la mentinerea pentru o
perioada mai lunaga de timp a unor nivele plasmatice crescute. In bila
concentratiile ajung la valori de 5 - 30 ori mai mari ca in
plasma ( atunci cand caile biliare sunt libere ).
In LCR tetraciclina realizeaza concentratii de 10 -10 % din nivelul
sanguin, iar oxi si clortetraciclina numai 5-10 % din acest nivel. Deci
concentratiile in LCR sunt mici, ineficace cand administrarea se face
oral.
Tetraciclinele strabat bariera placentara, realizand concentratii de
circa 70 % in sangele fetal, fata de concentratia din sangele matern.
Difuzeaza si in lapte. Tetraciclinele patrund nu numai in spatiile
intercelulare, dar si intracelular. O difuziune particulara a
tetraciclinelor se observa la nivelul oaselor si dintilor determinand
coloratia galben - cafeniu a primei dentitii ( cand sunt administrate
in ultimul trimestru al sarcinii, perioada neonatala si chiar in primii
2 ani de viata ). Concentratii active se gasesc dupa 96 ore de la
administrare, prezenta lor putand fi depistata si dupa circa 4 luni.
Metabolizarea tetraciclinelor in organism este diferita, in
raport cu substanta. In timp ce oxitetraciclina se transforma numai 20
%, tetraciclina se metabolizeaza in proportie mai mare. Tetraciclinele
din generatia a II-a realizeaza concentratii mari in organele genitale
masculine si feminine, ,in plamani, bila, sputa si saliva, iar
minociclina difuzeaza bine in LCR si lacrimi, fapt ce-i permite
iradicarea stratusului de purtator cronic de meningococ.
Eliminarea tetraciclinelor se face pe diferite cai. Viteza de eliminare
depinde de natura substantei. Tetraciclina se elimina in proportie de
40 % prin scaun, sub forma activa, motiv pentru care poate provoca
frecvent fenomene de disbacterioza intestinala ceea ce explica
influentarea marcata a florei intestinale. Eliminarea renala prin
filtrare glomerurala, intereseaza aproximativ 60 % din forma activa.
Insuficienta renala determina acumularea si creste toxicitatea
tetraciclinelor. Prin urina urina se elimina astfel aproximativ 90 %
din cantitatea
administrata.
Doxicilina face exceptie eliminandu-se prin colon de aceea influenteaza
mai putin flora intestinala si nu se acumuleaza in insuficienta
hepatica si renala. Eliminarea astfel a doxicilinei reprezinta un
avantaj din punct de vedere a reactiilor adverse digestive si al
faptului ca epurarea nu este practic influentata de stare functionala a
ficatului si rinichilor.
Eliminarea tetraciclinelor se face prin bila unde antibioticul atinge
concentratii de 10 ori mai mare decat in sange si prin urina unde se
realizeaza o concentratie de 5 ori mai mare decat cea sanguina.
Tetraciclinele se administreaza obisnuit pe cale orala mai rar
parenteral. Aplicarea locala trebuie evitata ( cu exceptia formelor
oftalmice ), din cauza potentialului mare de sensibilizare.
Introducerea intrarahidiana nu este recomandabila, deoarece solutiile
injectabile sunt iritante. Antibioticul se recomanda a fi administrat
cu o ora sau doua dupa masa. Bolnavul are voie sa manance lapte, iaurt
si branza de vaci doar dupa a II-a sau a III-a ora dupa
tetraciclina. Absorbtia este
favorizata de ingerarea unui mililitru de lichid pentru fiecare
miligram de tetraciclina.
Spectrul de actiune al tetraciclinelor este larg. Actioneaza asupra
unor coci gram pozitivi: streptococ beta-hemolitic, stafilococ
aureu, pneumococ, enterococ, asupra unor coci gram negativi:
gonococ, meningococ, ( mai ales tetraciclina ), impotriva unor bacili
gram negativi: colii.
Tetrciclinele sunt active fata de rickettsii, spirochete, leptospire si
in masura mai redusa pe amoebe . Tetraciclinele au efecte reduse pe
bacilul tific si sunt lipsite de actiune pe bacilul coc, fungi, levuri.
Parte dintre tulpini sunt rezistente la tetraciclina si celelalte
antibiotice apartinand primei generatii, dar rezistenta fata de
doxiciclina si minociclina este rara.Enterococul este rezistent la
concentratiile realizate de dozele terapeutice. Gonococul si
meningococul sunt afectati la concentratiii mici. Unii bacili gram
pozitivi B. antharcis, Listeria- sunt sensibili. Dsemenea
Brucella, Vibrio choleare, Yesinia, Francisella tularensis sunt in
general sensibile. Mare parte din tulpinele de E. coli, Klebsiella,
Enterobacter, H. influenzae si Proteus indol - pozitiv sunt reziztente,
ca si majoritatea tulpinelor dee Pr. vulgaris si Ps. aeruginoasa.
Rikettsiile, spirochetele, microplasmele si chlamidiile sunt inhibate
la concentratii mici. Legionella este inhibata indeosebi de
tetraciclinele din a doua generatie.
Tetraciclinele traverseaza prin difuziune membrana externa a bacililor
gram negativi si sunt transportate activ prin membrana citoplasmatica a
celulelor microbiene, acumulandu-se intracelular. Mecanismul de actiune
este bacteriostatic si se datoreste legarii specifice de subunitatile
ribozomiale 30S, cu blocarea consecutiva a legarii aminoacil- ARNt de
complexul ARNm - ribozomi. este impedicata sinteza proteinelor
bacteriene.
Tetraciclinele sunt mai active in timpul metabolismului microbian
intens din faza de diviziune. La baza mecanismului s-a crezut la
inceput ca sta exclusiv mecanismul chelator asupra unor ioni metalici
esentiali. Cercetari ulterioare au aratat ca inhibitia sintezei
proteice care reprezinta principalul mecanism de actiune are loc in
faza transferului amioacizilor de pe aminoacil-ARNt in vederea legarii
lor in polipeptide dupa secventa dictata de ARNm de pe ribozomi.
Azand in vedere ca tetraciclinele impiedica bacteriile de a ajunge in
faza de diviziune logaritmica, nu trebuie administrate inaintea
penicilinei care actioneaza tocmai in aceasta
faza.
Pentru a evita eventualul antagonism intre penicilina si tetraciclina,
cand este necesara asocierea lor, tetraciclinele se vor administra dupa
penicilina, si nici intr-un caz concomitent cu acestea . Tetraciclinele
pot avea efecte sinergice cu streptomicina, cloranfenicolul,
sulfamidele, nitrofuranii. Asocierea novobiocinei cu penicilina sau
streptomicina sau tetraciclina este activa fata de unele tulpini de
stafilococ si avand ca rezultat inrarzierea instalarii rezistentei.
Cinetica
antibioticelor poate fi influentata de unele asocieri. Astfel, Brodskii
( 1969 ) a aratat ca, la sobolan, heparina ( 200u / kilocorp i.v. )
mareste absorbtia clortetraciclinei ( 50000u / kilocorp i.p.), in
primele 15 minute si patrunderea acesteia in tesuturi. In urmatoarele
30 – 60 minute concentratia clortetraciclinei descreste in sange,
inima, plamani, ficat, rinichi, splina si muschi. Excretia urinara a
clortetraciclinei creste in primele 30 minute dupa heparina, apoi scade.
1
Reziztenta microbiana la tetracicline se instaleaza treptat mai ales
dupa tratamente repetate prelungite. Aceasta rezistenta se datoreaza
expunerii la antibiotic si este mediata plasmidic.
Rezistenta bacteriana este importanta indeosebi pentru
tetraciclinele
din prima generatie . Se datoreste deficiemtei sistemului transportor
avtiv sau micsorarii permeabilitatii membranare, ceea ce face ca
antibioticul sa nu realizeze concentratii active in celulele
bacteriene. Plasmidele pot fi si purtatoare ale unor gene responsabile
de rezistenta la alte antibiotice – aminoglicozide, cloramfenicol,
sulfamide. Plasmidele pot fi transmise la alti germeni, prin traducere
sau conjugare.
In momentul de fata o serie de tulpini, odinioara
tetraciclino-sensibile, au devenit rezistente ceea ce a facut ca
atat
indicatiile cat si eficienta lor clinica sa fie considerate limitate,
locul lor fiind luat de tetraciclinele de semisinteza sau alte
antibiotice, mai ales penicilinele cu spectru larg de actiune.
Tetraciclinele sunt actualmente rareori folosite ca antibiotice de
prima alegere, din cauza frecventei mari a rezistentei bacteriene si a
fenomenelor nedorite legate de spectrul foarte larg de actiune.
Indicatiile terapeutice sunt : infectii cu germeni sensibili la
tetracicline. Sunt utile in infectii cu chamydia, lichetii, in boli
produse de microplasme. Se mai indica in bruceloza, ,frbra recurenta,
,holera, infectii urinare, in bronsite cronice, in prostatire, in
infectii cu germeni anaerobi sensibili. Pot fi utilizate cu succes in
tratamentul diferitelor forme de acnee.Deasemenea pot fi utile in
sifilis, actinomicoza, antrax, dizenterie, angia Vincent, infectiile cu
Listeria , pneomonia pneumococica. Sunt mentionate utilizari ale
tetraciclinelor si in boli produse de spirochete, unele
conjunctivite,
sinuzite, otite, mastoidite, osteomelite. Conform antibioigramei
mai
pot fi administrate in endocardite bacteriene.
In stadiul actual, la indicatiile tetraciclinelor trebuie sa se tina
cont de faptul ca au devenit rezistente 70 % din salmonelle, 30 % din
shigelle, 30 – 40 % din colibacili, multe din tulpinele de stafilococi
chiar la concentratii mari.
Efecte secundare si adverse:
Cele mai intalnite efecte secundare si adverse ale tetraciclinelor
sunt: Iritatia gastrointestinala , diareea, dismiceolisme
intestinale,
greturi, voma, dureri abdominale, senzatie de arsura la defecatie,
pirozisul in cazul administrarii orale.
Au fost semnalate cateva cazuri de ulcere esofagiene asociate cu
pancreatita, de aceea tetraciclinele sunt contraindicate in boala
ulceroasa, colita ulceroasa, predispozitii la micoze.
Alteratiile mucoaselor se datoresc atat intolerantei fata de
tetraciclina cat si infectiei cu candida albicans. Dintre acestea
citam: “limba de antibiotice” neteda si atrofica , limba neagra,
piloasa, cheilita, anorectita si vulvita. Acestea apar deobicei la
cateva zile dupa debutul tratamentului sau la sfarsitul lui.
Se pot dezvolta infectii enterice cu Candida, foarte rar enterocolita
pseudomembranoasa. Fenomenele de dizbacterioza intestinala sunt mai
frecvente pentru tetraciclinele din prima generatie. Hepatotoxicitatea
este favorizata de insuficienta renala, malnutritie, sarcina,
coexistenta altor boli hepatice. La femeile insarcinate se dezvolta
ocazional fenomene de insuficienta hepato-renala, cu icter, acidoza,
retentie azotata si soc.
La bolnavii cu insuficienta renala tetraciclinele sunt contraindicate (
cu exceptia doxiciclinei ) deoarece se acumuleaza, provocand fenomene
toxice, inclusiv afectarea toxica a rinichiului, cu degenerescenta
grasa a celulelor tubula. Tetraciclinele cres azotil neproteic din
sange si eliminarea azotului urinar datorita inhibarii sintezei
proteice, cresc eliminarile de sodiu si apa.
Datorita afinitatii pentru tesuturile pe cale de calcifiere, se depun
in schelet sub forma de ortofosfat tetraciclino – calcic, care poate fi
recunoscut prin fluorescenta pe care o da in ultraviolet. Intrucat
traverseaza bariera placentara se depun pe mugurele dentar la fat, ceea
ce duce ulterior la coloratia in galben a dentinei sau chiar absenyta
emailului dentar. Coloratia se constata si la unghii si par de aceea se
va evita administrarea tetraciclinelor in a doua parte a sarcinii.
Pentru acelasi motiv nu se recomanda la copii, la acestia putand inhiba
cresterea. La sugari poate creste presiunea lichidului
cefalorahidian,
cu bombarea frontalelor ( fenomen reversibil la oprirea tratamentului ).
Preparatele de tetraciclina invechita provoaca uneori o tubulopatie
proximala de tip sindrom, Fanconic, cu albuminurie, glicozurie,
proteinurie, acidoza, greturi si varsaturi. Bolnavii tratati cu
tetraciclina pot prezenta reactii fototoxice insotite uneori de febra
mare. Acestea su fost semnalate mai frecvent de demecociclina si
doxicilina.
Tetraciclinele produc rar fenomene de sensibilizare alergica: totusi
pot apare eruptii cutanate, febra. Dupa administrarea i.v. de
clortetraciclina, apar iritatii endovenoase cu flebite si tromboze.
Minociclina are o toxicitate vestibulara crescuta, prin acumularea in
epiteliu nervos vestibular, putand provoca frecvent tulburari
vestibulare reversibile. La adult poate determina fenomene benigne de
hipertensiune intracraniana. Tratamentul nu trebuie sa dureze mai mult
de 5 – 7 zile. Pentru a evita micozele se administreaza preventiv
nistadin.
Tetraciclina poate produce tulburari hepatice daca se administreaza
i.v., repede si mai ales la persoane cu afectare hepatice in
antecedente. Cunoscand aceste aspecte tetraciclina nu se asociaza cu
medicamente care pot leza ficatul: sulfamide, tranchilizante, cincofen,
fenil butazona, cloranfenicol, eritromicina.
Tetraciclinele sunt slab curarizante si numai la doze foarte mari. Doza
zilnica de tetraciclina si oxitetraciclina este de 1 –2 g la 12 ore pe
os, ( la adult ).
PREPARATE POSOLOGICE
Tetraciclina este analogul fara clor al clortetraciclinei, obtinut prin
sinteza. Tetraciclina se fixeaza pe proteinele plasmatice in proportie
de circa 65%. Timpul mediu de injumatatire plasmatic este de 10,6 ore.
Penetrabilitatea tisulara este relativ mica.
Tetraciclina clorhidrica se administreaza de regula pe cale
orala.
Exista si preparate destinate injectarii intramusculare sau
intravenoasae, dar acestea sunt rareori folosite, deoarece solutiile
sunt instabile si iritante. Nu se injecteaza intrarahidian.
Tetraciclina are cateva indicatii principale: bruceloza, holera,
infectii cu chlamide, pneumonii cu mycoplasma. Utilizarea in infectii
urinare este limitata, din cauza vrecventei mari a tulpinelor
rezistente de bacili gram negativi. Reactiile adverse sunt cele
obisnuite acestei grupe de medicamente.
Oxitetraciclina se prezinta sub forma de capsule enterosolubile de
clorhidrat de oxitetraciclina care contin 0,250 g substanta activa.
Clortetraciclina se prezinta sub forma de drajeuri de 0,125 si 0,250g
clorhidrat de clortetraciclina.
Demeclociclina se absoarebe digestiv in proportie de 60-65 % . Doza de
500 mg realizeaza o concentratie plasmatica maxima de 2 g / ml.
Concentrati plasmatica se mentine activa mai mult decat in cazul
tetraciclinei, corespunzator unui timp de injumatatire de circa 16 ore.
TETRACICLINE DIN GENERATIA a-II-a
Doxiciclina se absoarbe digestiv in proportie de 93 %, disponibilitatea
fiind putin influentata de alimente, lapte, cationi bivalenti si
trivalenti. Doza de 200 mg, administrata oral, realizeaza concentratia
plasmatica maxima de 2 –3 g / ml la ½ ora. Excretia doxicilinei se
face, in majoritate, prin retrodifuziune in colon, cu formarea de
chelati inactivi care se elimina prin scaun.
Minociclina se absoarbe in totalitate dupa administrarea orala,
disponibilitatea fiind putin influentata de alimente, lapte, cationi
bivalenti si trivalenti. Patrunde relativ bine in LCR realizand
concentratii de 30 % fata de cele din plasma, cand meningele nu sunt
inflamate.
BIBLIOGRAFIE:
Nechifor Mihai – Terapia antibacteriana , antifungica si antivirala in
stomatologie, Editura Glissando, Iasi, 2002
Nechifor Mihai – Farmacologie , I.M.F. Iasi, 1989
Valentin Stroescu – Farmacologie, editia a-III-a revizuita si adaugita
Editura All, Bucuresti 1999
Vlentin Stroescu – Bazele farmacologice ale practicii medicale, Editura
Medicala, Bucuresti - 1997
Dumitru Dobrescu – Asocierea medicamentelor
Incompatibilitatii farmacodinamice, Editura Medicala – Bucuresti – 1971
B. Cuparencu – Curs de farmacologie, vol II. Litiografia I.M.F.-
Cluj-Napoca - 1988
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|