Toxicomania - abuzul de substante si de droguri
Categoria: Referat
Medicina
Descriere:
Toxicomania este o stare de intoxicare periodica sau cronica, daunatoare
individului si societatii, provocata de consumul repetat al unui drog
(natural sau artificial). Caracteristicile sale sunt:... |
|
|
1
UNIVERSITATEA DE VEST’’ VASILE GOLDIS’’ARAD
MEDICINA GENERALA
TOXICOMANIA
ABUZUL DE SUBSTANTE SI DE DROGURI
BURCUSEL LOREDANA
ANUL III ,GRUPA I
Toxicomania este apetenta anormala si prelungita manifestata de anumite
persoane pentru substante toxice sau droguri, pe care acestea le-au
cunoscut in mod intimplator sau prin cautarea voluntara a efectului
analgezic, euforizant sau dynalic, apetenta care devine repede o
obisnuinta tiranica, atragind dupa sine marirea progresiva a dozelor.
Aceste substante toxice, datorita unei mari nocivitati proprii, ii fac
pe unii autori sa se refere la puterea lor toxicomanogena (alcaloizi ai
opiului) sau printr-o folosire foarte intensiva si prelungita (alcool)
provoaca in organism reactii de adaptare ce se traduc prin toleranta
paradoxala, printr-o stare de nevoie imperioasa si prin accidente mai
mult sau mai putin impresionante in cazul unei intreruperi bruste a
consumului. Anumite toxicomanii pot determina degradari organice, unele
soldindu-se uneori, intr-un interval de timp mai mult sau mai putin
lung, cu decaderea fizica si mintala a individului.
Exista cazuri justificate de toxicomanie: in ultimele faze ale
cancerului, de exemplu, sau pentru potolirea durerilor atroce ale unui
grav ranit. Exista insa si o toxicomanie inconstienta, care se
instaleaza pe nesimtite, prin tratarea insomniilor, nevrozelor, tusei.
Toxicomania este o stare de intoxicare periodica sau cronica,
daunatoare individului si societatii, provocata de consumul repetat al
unui drog (natural sau artificial). Caracteristicile sale sunt:
1. Dorinta invincibila sau nevoia de a continua
consumul drogului si de a-l procura prin toate mijloacele.
2. Tendinta de a mari dozele.
3. Dependenta de ordin psihic (psihologic) si,
uneori, fizic fata de efectele drogului
Sindromul toxicomanic are etapele urmatoare:
1. Euforia initiala, stare tranzitorie. Ea este
caracteristica numai anumitor stupefiante (mai ales opiului si
morfinei). Este un fel de anestezie care-i da toxicomanului senzatia de
plutire intr-o lume imponderabila, cu vagi momente de “fericire
vegetala”. In aceasta stare de supraexcitare a imaginatiei, sub forma
de vise stranii si deseori erotice, omul isi pierde controlul si
esueaza.
2. Toleranta, care se instaleaza lent, are un
caracter temporar, pentru ca poate sa dispara daca subiectul renunta la
drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleranta se explica prin
reactia organismului fata de efectele aceleiasi doze de substanta
administrate in mod repetat. Incetul cu incetul, organismul
reactioneaza mai slab, pe masura ce are loc o adaptare functionala.
Este momentul in care ficatul neutralizeaza si metabolizeaza drogul.
3. Dependenta. Majoritatea cercetatorilor au ajuns la
concluzia ca este un fenomen fizic si psihic totodata, ce se manifesta
prin simptomele clasice de abstinenta pe care toxicomanul le suporta
foarte greu si cu riscul unor crize organice ori functionale severe.
Formele de manifestare difera de la individ la individ.
4. Abstinenta se produce la 12-48 ore de la incetarea
administrarii drogului. Toxicomanul nu poate suporta aceasta stare,
care-i provoaca tulburari nervoase, tahicardie, spasme viscerale si
musculare, varsaturi, salivatie abundenta, diaree, hipersecretii
glandulare. Asemenea manifestari sunt insotite de simptome psihice,
insomnie, anxietate, agitatie psihomotorie, crize de isterie.
Wolff respinge termenul de obisnuinta: obisnuinta nu este decit o stare
de care te poti elibera oricind printr-un efort de vointa, asa cum este
dovedit in cazul tutunului, in timp ce in toxicomania adevarata exista
intotdeauna o dubla dependenta, psihica si fizica, care nu poate fi
oricind invinsa. Dependenta psihica, specifica in multe privinte
toxicomaniei, tine de personalitatea proprie a subiectului.
Dependenta
Cautind acel element comun care sa caracterizeze abuzul de droguri,
Comitetul de experti al OMS a stabilit, in 1964, ca acesta este starea
de dependenta, fizica sau psihica, ori ambele. Ei recomandau
specialistilor inlocuirea termenilor de toxicomanie, farmacodependenta
sau obisnuinta cu acela de dependenta, indicind totodata si drogul care
a generat aceasta stare aparte: dependenta de tip morfinic, ori
cocainica, ori barbuturica etc. Exista tot atitea tipuri de dependente,
cite droguri sunt.
Dependenta, conform definitiei date de OMS in 1969 si unanim acceptata
este: “starea psihica sau fizica ce rezulta din interactiunea unui
organism si a unui medicament caracterizata prin modificari de
comportament si alte reactii, insotite intotdeauna de nevoia de a lua
substanta in mod continuu sau periodic pentru a-i resimti efectele sale
psihice si uneori pentru a evita suferintele. Starea de dependenta este
insotita sau nu de
toleranta”.
Dependenta este de doua tipuri: psihica si fizica. Consumatorii sustin
ca unele droguri dau numai dependenta psihica (dorinta de placere),
desi in realitate aceasta este dublata si de modificari fiziologice.
Cele doua componente, fizica si psihica, nu pot fi disociate pentru ca
pun in cauza interventia diencefalului, care exercita comanda
deopotriva asupra pulsatiilor vietii afective si asupra centrilor
neurovegetativi.
Dependenta fizica se mai numeste adictie. Ea apare la reducerea marcata
a dozelor, la intreruperea completa a administrarii sau la aminarea
acesteia peste limitele suportabile ale
organismului.
Exista si o dependenta transmisa dobindita de fat in perioada
intrauterina, daca mama este toxicomana. La citeva ore de la nastere
acesti copii fac criza de intarcare sau sevraj. Majoritatea acestor
copii decedeaza sau au malformatii.
Riscul instalarii farmacodependentei rezulta din actiunea conjugata a 3
factori, asa cum preciza OMS in 1973:
• Particularitatile personale ale subiectului.
• Natura mediului social-cultural si imediat.
• Proprietatile farmacologice ale substantei in
cauza, in corelatie cu cantitatea consumata, frecventa utilizarii si
modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare subcutanata
sau intravenoasa).
Sindromul de abstinenta (sevrajul, intarcarea) difera in functie de
drog (ca natura a simptomelor, cit si ca durata; e mai accentuata la
opiacee si la barbiturice).
“Intarcarea” brusca a toxicomanului dezlantuie manifestari
spectaculoase si extrem de periculoase, care pot provoca adevarate
stari de colaps (asa cum se intimpla cu morfinomanii). Sunt variante
ale cumplitului delirium tremens ale alcoolicului care nu-si poate
procura bautura. Criza are o baza fiziologica, otrava devenind aproape
indispensabila intr-un proces intim de metabolism vital. Dupa ce l-a
ademenit pe toxicoman prin placere, drogul il retine prin durere.
Toleranta
Toleranta este cunoscuta si sub denumirea de mitridatism (Mitridate,
regele Pontului de acum 2.000 de ani, obisnuia sa ingereze cantitati
crescinde de otrava, pentru a se imuniza; ajunsese sa suporte doze
mortale pentru orice alta persoana). Este o sensibilitate redusa sau
absenta a unui organism la unele actiuni ale substantelor farmacologice
asupra lui. Ea se bazeaza pe cresterea capacitatii ficatului de a
neutraliza toxinele. Dupa un timp, pentru a obtine acelasi efect este
necesara marirea treptata a dozei.
Toleranta se caracterizeaza prin:
a) reversibilitate: dupa un anumit interval de timp de la intreruperea
administrarii, organismul isi redobindeste sensibilitatea sa initiala
b) cresterea pragului de suportabilitate a dozelor de ordin toxic
sau letal, pina la un punct, dincolo de care se instaleaza intoxicatia
cronica sau chiar moartea.
Particularitati ale perceperii spatiului si timpului in toxicomanie
In toxicomanie apar perturbari in sfera perceperii si trairii spatiului
si timpului. Astfel apar patru categorii de senzatii ca efecte ale
drogarii: senzatia de "planare", "de zbor"; senzatia de "calatorie";
senzatia de "fulgerare" si senzatia de "viteza".
Fiecare din aceste efecte, legate de un
drog sau de o serie de droguri, determina o anumita transformare a
campului perceptiv si senzorio-motor, aceste efecte fiind izolate,
asociate sau succesive. In doze mari derivatii "cannabis" pot provoca
veritabile halucinatii.
1. Senzatia de "planare" ("de zbor")
apare in cazul utilizarii derivatilor "cannabis" (canepii indiene) si a
opiului. Efectul "planare" este determinat de un filtraj atenuant al
senzatiilor dezagreabile, accentuandu-se unele perceptii precum si o
lentoare psihomotorie. In extremis, aceasta traire se apropie de unele
bufee delirante. In particular, se pot intalni sen¬zatii si perceptii
ale unor modificari corporale asociate uneori cu un sindrom de
dismorfofobie. Acest sindrom apare mai frecvent la preadolescenti si la
adolescenti.
2. Senzatia de "calatorie" este
caracteristica halucinogenelor, in special, LSD-ului, care provoaca o
adevarata psihoza experimentala. Aici nu este vorba de modificari de
tip "filtru", ci de producerea unei alte logici spatio-temporale,
astfel incat organizarea Eu-lui poate fi busculta pana la pierderea
cvasitotala a realitatii. Se cunoaste clasic al clasic al drogatului
care supunandu-se unui "ordin categoric", venit de nu se stie unde,
deschide fereastra pentru a ajunge in strada si cade de la inaltimea
acesteia.
3. Senzatia de "fulgerare" este efectul
cautat de cei care consuma heroina. La heroinomani senzatia de
fulgerare se ingemaneaza cu senzatia de planare. Declansata imediat
dupa injectare sau in cazul absorbtiei declansata dupa o anumita
perioada de timp, senzatia fulgerare se manifesta ca o "explozie
orgastica". Dimensiunea temporala este total perturbata prin combinarea
vertijului cu senzatia de accelerare. Pe acest fond apare o puternica
tahicardie. O consecinta a acestei stari o reprezinta aparitia la
toxicomani, in mod frecvent, a endocarditelor.
4. Senzatia "viteza" este obsinuta prin
amfetamine si prin cocaina. Injectarea de amfetamine declanseaza, de
asemenea, si senzatia "fulgerare", dar prin aceste subsatnte
toxicomanii cauta mai ales senzatia "vitezei". Este o accelerare nu
numai perceptiva, ci si a proceselor intelectuale.
Absorbtia masiva de amfetamine
care sunt utilizate medical pentru scaderea apetitului si pentru
slabire decanseaza o stare de veghe, de insomnie prelungita si o
concentrare ideatica pe teme care devin compulsive, uneori chiar
persecutive. Contra-efectul pe termen mai lung este un "monoideism" de
alura paranoica si o imensa oboseala, chiar o depresie de tip
melancolic.
Inhalarea de cocaina provoaca aceleasi
efecte ale concentrarii gandirii, cu accent pe activitatile ideatice.
Dar efectul accelerarii se asociaza cu o oarecare anestezie
ajungandu-se uneori la sentimentul "derealizarii" corporale, al
"irealitatii" corporale.
Aceste patru categorii de senzatii au ca
note comune transformarile timpului si spatiului cotidian si producrea
unui alt timp si unui alt spatiu, apropiat fenomenologic de modurile de
percepere psihotice. Este ca si cand drogurile ar permite accesul la o
a patra dimensiune. Pe adolescent, aceasta intalnire, pasagera sau
durabila, cu experienta drogarii il face sa traiasca o amagitoare
perceptie a infinitului. Este vorba mai ales de trairea unui infinit
spatial, nemasurabil, caruia adesea i s-a subliniat aspectul
inspaimantator.
Toxicomania a devenit un flagel mondial de la sfirsitul anilor 1960. In
1985 in lume ar fi existat 50 milioane de consumatori de droguri.
Stupefiantele sunt obiectul unor conventii internationale. Tratamentul
consta intr-o “intarcare” progresiva, asociata cu psihoterapia.
Cine consuma droguri? Francaise Fay a publicat un studiu intr-un numar
special din Science et vie, o ancheta pe 4.846 de toxicomani: 10 %
intre 15-19 ani; 39% intre 20-24 ani; 29% intre 25-29 ani; 15% peste 30
ani.
In Franta, un alt studiu, a gasit ca, dupa sex: 74% sunt barbati; 26%
femei.
Dupa nivelul studiilor:5% au studii superioare; 11% bacalaureati; 11%
studii gimnaziale; 24 nu au depasit primul ciclu.
Dupa ocupatie: 30 % functionari; 26% muncitori; 24% someri; 10% liber
profesionisti.
De ce devin unii dependenti de droguri, mai ales tinerii?
Unii cercetatori au explicat aceasta prin “curiozitate, prin incercarea
de a brava, de a poza in fata celor din jur, de a afisa cunostinte si
experiente proprii intr-un domeniu asa-zis la moda. In alte cazuri,
tinerii iau o tigara de marijuana pentru ca “asa fac si
altii”(imitatie, conformism, “contra-idealul”, fenomenul de grup din
mediul scolar si universitar). Unii sunt tentati sa incerce senzatiile
tari pe care le da drogul nociv L.S.D. Altii sunt atrasi de mrejele
narcomaniei sub influenta unor dezamagiri, a unor dificultati pe care
le intimpina si carora nu stiu sa le faca fata. Dezorientarea, senzatia
de frustrare intr-o lume nedreapta; esecul in viata: somaj, saracie,
violenta, discriminari de tot soiul. Singuratatea si angoasa. Fuga de
realitate, sub pretextul cautarii unui “eu superior”. Fenomenul de
cautare a propriei personalitati, specific adolescentei, proces in care
tinerii traiesc “personalitati de imprumut”, identificindu-se succesiv
cu diferiti idoli, persoane pe care le admira si le iau ca modele. In
final, insa, sclavul drogului esueaza dramatic, pierzindu-si propria
personalitate. Absenta dialogului in familie. Sindromul Presley, de
care sufera cei cu bani, care-si satisfac toate placerile si ajung la
plictiseala, ceea ce-i poate impinge si spre consumul de droguri. In
fine, din varii motive absolut aleatorii si particulare: “Am crezut ca
voi fi mai interesant in fata fetelor”; “Dupa ce l-am citit pe
Baudelaire”; “Dintr-o durere de dinti”.
Prozelitismul este foarte periculos. Se considera ca un drogat
atrage la consum, in medie, 3-5 persoane lunar. Se crede ca orice
consumator dovedeste o dorinta patologica de a-si face adepti,
personalitatea lui nefiind inteleasa de cei nededati viciului. O
marturisire a unui tinar de 19 ani: “…eu nu ma inteleg bine decit cu
drogatii si nu-i suport pe cei ce nu sunt astfel. Nu avem nimic sa ne
spunem”.
Dupa parerea medicilor Osnos si Iaskovitz de la Centrul de
dezintoxicare din New York, trei cauze majore concura la formarea unui
drogat:
1. piata care furnizeaza stupefiantele
2. mediul care favorizeaza sau cel putin tolereaza
folosirea drogurilor
3. o anumita predispozitie individuala fata de viciu.
Predispozitia individuala se refera la sensibilitatea individuala
diferita fata de stupefiante; novicele, de regula, isi supraestimeaza
rezistenta; el isi spune ca se va putea opri la timp, ca este foarte
stapin pe dorintele si actele sale.
Particularitati ale personalitatii toxicofile. Lucrarile de
specialitate au pus in evidenta cateva aspecte ale personalitatii
tinerilor care consuma droguri, dintre care cele mai specifice sunt:
a) spirit competitiv scazut;
b) labilitate afectiva;
c) neintegrare sau dezinsertie profesionala
d) dificultate “de a se proiecta in viitor”;
e) trebuinta intensa de a trai in prezent, in mod cat se poate de
liber, fara constrangeri;
f) sensibilitate mare fata de diferite probleme sociale;
g) anxietate;
h) intoleranta la orice frustrare
Tinerii toxicofili manifesta o
stare de disconfort general, stare care in fapt nu se atenueaza, ci
creste proportional cu consumul de droguri. Adesea, ei nu se considera
inadaptati, ci spun ca parintii, autoritatile, scoala, biserica,
armata, societatea - in general - nu sunt in masura sa le satisfaca
trebuintele lor “firesti”. Tinerii toxicofili incearca un profund
sentiment de insecuritate, legat de credinta ca ei sunt foarte
vulnerabili la situatiile stresante. Pe planul dezvoltarii psihice, ei
apar adesea ca fiind persoane cu imaturitate sociala, incapabile de a
stabili relatii interpersonale adecvate, preferand adesea situatii de
dependenta mai mult sau mai putin regresive. Acesti tineri traiesc sub
imperiul principiului placerii, dovedind o intoleranta marcanta la
orice frustrare si manifesta o puternica trebuinta de satisfacere
imediata a oricarei dornte. Recurgerea la droguri pare a fi un mod de
calmare a angoasei profunde legata de problemele existentiale si o cale
- desigur, ineficienta - de a si cauta identitatea.
Adolescentii se drogheaza
cel mai frecvent cu morfina, heroina, opiu, iar in ultimii ani a
crescut procentajul celor care consuma LSD si amfetamine. Varstele
primelor experiente privind consumul unor droguri se repartizeaza, in
general, conform celor redate in figura 1.
Uzul si abuzul de substante drogante in Romania
In perioada comunista. Fenomen aproape inexistent atit ca uz, cit si ca
tranzit. Cazurile sunt absolut sporadice si singulare: citeva retineri
de catre unii farmacisti, la etatizarea farmaciilor, a unor substante
stupefiente si psihotrope, sustragerea din fabricile de medicamente
(Cluj, Bucuresti) de catre hoti. Toxicomanii pot fi numarati pe degete
si au fost de obicei ocazionali, cu o singura experienta, victime
dependente terapeutic ca urmare a unei medicatii administrate incorect
sau neglijent.
Citeva culturi ilegale, dar absolut insignifiante: in 1980, cannabis in
curtea unui cetatean, la comanda unui student grec de la Universitatea
din Bucuresti; in centrul Bucurestiului, citeva zeci de plante in
apropierea caminelor studentesti in care locuiau studenti straini.
Dupa 1989. Spre deosebire de perioada interbelica, cei mai multi
cetateni implicati in traficul si consumul ilegal de droguri sunt
straini, iar de cele mai multe ori cetatenia lor apartine chiar tarilor
producatoare de droguri ori a celor in care se consuma mai mult sau mai
putin legal si, de regula, in mod traditional asemenea substante si
produse. Marea majoritate a cetatenilor implicati provin din Turcia,
dupa care urmeaza Egiptul si Grecia, apoi Libanul, apoi Iordania,
Italia, Pakistan, Siria, India, Senegal s.a..
Se constata o crestere alarmanta a consumului de droguri in rindul
adolescentilor, mai cu seama elevi si studenti, mai cu seama in
localitatile poarta (Bucuresti, Constanta, Timisoara), mai cu seama la
cei cu posibilitati materiale. Deocamdata consumul de droguri in
Romania este inhibat de saracie, de imposibilitatea de a plati
drogurile. “Copiii strazii” (“aurolacii”) consuma vaporii unor
substante chimice de uz gospodaresc ce se volatilizeaza la temperatura
normala. Efectul este similar celui al drogurilor, dar mult mai slab si
fara sa dea o dependenta fizica prea mare.
TOXICOMANIA LA GRAVIDE
Dependenta de droguri este o problema
majora in toata lumea si devine actualitate si in tara noastra. De
multe ori gravidele dependente de droguri sunt afectate si de boli cu
transmitere sexuala (hepatita, SIDA) din cauza administrarii
intravenoasa a drogurilor si a vietii dezorganizate. Cel mai des
intalnite droguri sunt: marijuana, heroina, cocaina si metadona. In
ultima vreme sunt luate in considerare si sedativele folosite in
practica medicala (benzodiazepinele, amfetamine, morfina).
Abuzul de droguri al gravidelor duce la insuficienta dezvoltare
a fatului sau malformatii importante. Aproape intotdeauna este vorba
despre un nou nascut cu intarziere a cresterii intrauterine, o
dismaturitate armonica, ceea ce inseamna o maturare intarziata a
tuturor organelor, desi copilul este nascut la termen. Aceasta forma de
dismaturitate are un prognostic destul de sever cu complicatii pe
termen lung.
La nastere copilul prezinta,
inafara de lipsa dezvoltarii, o suferinta importanta, cu scor Apgar
scazut (hipoxie la nastere). Nou nascutul are tulburari neurologice
care depind de nivelul de impregnare narcotica a gravidei inainte de
nastere, precum si de momentul de debut al consumului de droguri. La
nastere, apar tulburari de tonus si reflexe, stare de agitatie
deosebita sau tremuraturi, uneori convulsii. Pot apare si tulburari
generale nespecifice cum ar fi transpiratii, varsaturi, scaune moi,
diareice care pot duce la stare de deshidratare. Toate aceste
manifestari se regasesc in sindromul de sevraj ce apare in cazul
toxicomaniei, iar daca mama dependenta continua sa consume droguri in
timpul alaptarii, initial poate apare o ameliorare a tabloului clinic
al copilului, dar in final efectele sunt tragice. Cateodata
manifestarile sevrajului nu sunt prezente la nastere dar pot apare
peste 2 - 3 saptamani, sau copilul va prezenta tulburari in timpul
varstei scolare cum ar fi tulburari de comportament, performante
scazute, intelect scazut.
In cazul unor astfel de pacienti, medicul se intalneste cu diverse
situatii sociale. Daca gravida este cunoscuta consumatoare de droguri,
se afla intr-un program de recuperare, atunci copilul beneficiaza de
monitorizare imediata si tratament specializat. Femeile care sunt
dependente intra in stare de sevraj si parasesc spitalul pentru a cauta
o noua doza, iar copilul urmeaza sa prezinte un tablou clinic complex
cu final imprevizibil din cauza necunoasterii antecedentelor familiale.
Clasificarea drogurilor
In functie de efectele psihologice, drogurile pot fi: stimulative sau
excitante, depresive si halucinogene.
Drogurile stimulative
(Excitantele)
Sunt drogurile care stimuleaza sau excita sistemul nervos central.
1. Amfetaminele. Pulbere (sulfat de amfetamine) sau
lichid cu miros aromat (amfetamina baza). Metamfetaminele sunt
substantele chimice de sinteza din clasa amfetaminelor, avind aceleasi
utilizari si efecte. (In ultimii ani a luat amploare traficul de
pemolina, substanta psihotropa cu proprietati similare amfetaminelor).
2. Cocaina.
3. Drogurile acceptate social: nicotina, cafeina.
• Nicotina. Actioneaza asupra sistemului nervos
periferic, astfel incit mesajele de la creier spre muschi ajunge aici
doar partial. Efecte: a) senzatia de letargie, relaxanta pentru unii,
neplacuta pentru altii; b) oboseala mai rapida, interpretata de unii ca
relaxare. Persoanele care renunta la fumat se simt adesea nervoase.
Explicatia: nicotina nu mai blocheaza accesul la destinatie al
intregului mesaj venind de la creier, provocind un raspuns complet.
• Cafeina se gaseste in cafea, ceai si bauturile de
tip cola. Stimulent puternic, care actioneaza direct asupra sistemului
neros central, marind nivelul alertei autonome. Utilizarea masiva si de
durata poate duce la: somn agitat sau insomnie, nervozitate si chiar
anxietate. La unele femei accentueaza durerea menstruala.
Droguri depresive
1. Alcoolul. Drog puternic, cu efecte aparent
exaltante. Efecte:
a) sedativ, incetineste functiile sistemului nervos central
(inhiba receptorii de noradrenalina din creier). Aceasta produce
somnolenta, scaderea vitezei de reactie la stimuli (interzis soferilor
s.a.) si scaderea tensiunii arteriale, ceea ce da impresia falsa de
exaltare, in ciuda faptului ca este sedativ;
b) amnezic: omul baut uita, ceea ce-l face sa se simta mai lipsit
de griji si mai energic. Consumul constant de alcool poate duce la
pierderea memoriei (sindromul lui Korsakoff);
c) distrugerea capacitatii de judecata critica (soferul baut crede ca
conduce mai bine, cind, de fapt, conduce mai periculos);
d) alcoolul activeaza hormonii sexuali, ceea ce ar putea mari
apetitul sexual, ducind la falsa impresie a efectului stimulativ; te
face "sa doresti mai mult, dar sa poti mai putin";
e) dezinhiba la modul real sau la modul asteptat, deci prin
autosugestie (“In vino veritas”). Efectele asupra comportamentului
difera de la o persoana la alta. Totusi, sub concentratia de 0,03%
alcool in cantitatea totala de singe al organismului, omul se simte
relaxat sau frivol/ametit. La 0,1% - dupa trei beri - simturile si
sistemele motorii pot fi afectate atit de mult, incit sofatul devine
riscant. La 0,2% bautorul este incapabil sa faca ceva, iar doza de
peste 0,4% este adeseori letala. Uzul excesiv sau renuntarea la alcool
pot duce la halucinatii: delirium tremens este fenomenul halucinator -
subiectii "vad" gindaci sau animale care se inghesuie pe ei, fac
confuzii mari si tremura din tot trupul.
2. Sedativele=tranchilizante=hipnotice (libriul sau
valiul, diazepamul) sunt tranchilizante prescrise medical impotriva
durerii, a tensiunii sau anxietatii. Efectul lor major consta in
relaxarea muschilor, prin afectarea sistemului nervos central.
3. Narcoticele (produc somnul sau inconstienta),
respectiv opiaceele (drogurile derivate din opium), considerate de
asemenea “droguri dure”: heroina, morfina si codeina (enumerate in
ordinea descrescatoare a puterii).
4. Drogurile designer-ului. “Designer drugs”
constituie un nou tip de droguri (din anii 70) aparute pe piata
clandestina, prin derivarea de la diferite stupefiante. Cele mai
cunoascute tipuri: derivati de fentanil si derivati de petidina. Foarte
periculoase, in special MPTP; aceasta da imediat boala Parkinson, chiar
si la tineri.
Droguri halucinogene
Halucinogenele sunt droguri care produc excitatia sinapselor asociate
cu senzatiile. Produc modificari directe ale starii de constienta,
cauzind halucinatii sau amplificind perceptia senzoriala: drogatul
percepe false sunete, lumini etc. Efectele dureaza putin. Majoritatea
provin din surse naturale si sunt utilizate ilegal ca deconectante, ca
sursa de inspiratie de catre scriitori si artisti plastici (in trecut).
1. LSD–ul. Numai LSD este sintetic (dietilamida
acidului lizergic). Numai efectul LSD-ului dureaza citeva ore. Efecte
placute sau neplacute, in functie de montajul mintal = expectanta
consumatorului.
2. PCP (fenciclidina hidroclorica), cunoscuta sub
numele de "praful ingerului" ("angel dust"). Se adauga ruperea
contactului cu realitatea, agresivitatea (care poate persista citeva
saptamini). In general se traverseaza fazele: violenta, comportament
psihotic - 5 zile, alte 5 zile de comportament imprevizibil si cu
insomnii si o rapida refacere in ultimele 4 zile. In timp, apar
tulburari diferite.
3. Marijuana: halucinogena, in plus fie depresiva,
fie stimulativa, in functie de doza. La doze mai scazute actioneaza ca
depresiv. La femei perturba ovulatia.
4. Cannabis sau cinepa indiana. Pudra. Fumata,
mestecata, adaugata in produsele de patiserie, alte alimente, in
bauturi. Efectele pudrei de cannabis depind de calitatea sa, de
cantitatea absorbita si de consumator. Dozele mici produc euforie si o
stare de exaltare agreabila care se termina cu somn. Nu provoaca
dependenta fizica ci, la unele persoane firave, dependenta psihica.
Scadere a activitatii, diminuarea atentiei si memoriei, tulburari de
caracter (iritabilitate, instabilitate) si de dispozitie (alternarea
fazelor de depresie cu momente de exaltare). Fiind cel mai ieftin este
larg utilizat (ex. 75 –80% din consumatorii francezi).
5. Hasis. Extras din cannabis. Presat in placute,
capsule sau cuburi, poate fi mincat sau fumat cu o pipa speciala
(“shilom”). Provoaca o betie euforica si expansiva, dar dozele
puternice pot determina crize de depersonalizare (cannabism). Consumul
indelungat duce la apatie si lenevie, alterari ale bronhiilor,
imbatrinire prematura, slabire a sistemului imunologic si tulburari ale
gindirii.
6. Mescalina. Extrasa dintr-un cactus mexican de
desert, numit lophophora. Este un alcaloid halucinogen care se prepara
sub forma de capsule gelatinate. Intrucit produce greata, este evitata.
Cactusul lophophora din nordul Mexicului este alb si provoaca celor ce
consuma o licoare preparata din el viziuni inspaimintatoare sau
ilaritate. Betia poate dura 2-3 zile. Localnicii consuma cantitati
considerabile. Asta le da putere, ii excita la lupta, le anuleaza
frica, ii face rezistenti la foame si sete. Cind narcoticul isi face
efectul, dupa o stare de frenezie individul isi pierde contactul cu
realitatea, se dezorienteaza, cade incetul cu incetul intr-o stare de
transa. Functiile cerebrale se degradeaza pina la anulare.
1
Efecte ale LSD – ca psihedelice sau halucinogene
Psihedelic= ceea ce produce modificari extreme la nivelul mintii
constiente, cum sunt halucinatiile, iluziile, intensificarea
constientei si perceptiei senzoriale etc. Cuvint asociat cu drogurile
psihedelice.
Clasificari ale efectelor.
• Unii autori: a) experiente psihotice:
depersonalizarea,
sentimentul damnatiei, idei mesianice, erori grosolane de interpretare
a situatiilor in care se afla, etc. b) experiente psihedelice,
caracterizate printr-o combinatie de experiente contemplative, extaz si
diferite grade de intuitie spirituala.
• Alti autori le clasifica in: experiente estetice,
reamintiri -
analitice, arhetipale sau simbolice si mistice. Persoana traieste
experiente din domeniul “freudian”, experiente perinatale (numite din
domeniul “rankian” – trairi asemanatoare traumei nasterii), experiente
transpersonale (unele din ele corespund celor arhetipice, respectiv
domeniului “jungian”).
• Claudio Naranjo vorbeste de stari paradisiace, de
infern si de purgatoriu.
Cel mai obisnuit efect asupra comportamentului dupa o doza completa de
LSD sau de un halucinogen similar este sentimentul de “detasare-prin
visare”, care este o atitudine si stare spontana contemplativa. In
transa halucinogena subiectul simte nevoia sa se intinda pe ceva si
sa-si inchida ochii. Cind isi tine ochi deschisi, obiectele devin mai
interesante, placerea de a le privi deriva din privitul insusi.
O stare afectiva rara produsa de halucinogene este aceea de
indiferenta, ca in sindromul catatonic.
Alte stari afective: starile hipomaniacale si maniacale. Acestea pot fe
de doua genuri:
-entuziasmul narcisist fata de minunatia experientei pe care o
traieste, sau a trait-o putin mai inainte si
-un umor irezistibil, ca expresie a reactiei defensive.
In toate starile induse de drogurile halucinogene exista un anumit grad
de detasare. Din detasare se dezvolta experiente contemplative,
mistice, de infern.
Distorsiuni ale perceptiilor vizuale: nivelul cel mai slab –
intensificarea luminii si perceperea unor calitati expresive; pe
nivelul mediu – miscari iluzorii si distorsiuni perceptuale, nivelul
superior – crearea de halucinatii.
Foarte frecvente sunt experientele vizionare abstracte, in care
elementele reale sunt incluse in patternuri abstracte, uneori de tip
caleidoscopic, alteori de tip tunel, spiralat etc.
Efecte asupra cognitivului. Perturba gindirea rationala, lineara,
discursiva si orientata spre scop; are loc o stimulare a formelor
neobisnuite de cunoastere (o “expansiune a cunostintei”, in virtutea
careia este posibil sa contactezi “alte realitati”) si o producere a
gindirii iluzorii. Toate acestea sunt simultane. Ele presupun
suspendarea gindirii rationale, ceea ce permite declansarea gindirii
nerationale, intuitive, analogice, magice, gindire care se poate
manifesta fie intr-o maniera productiva, fie aberanta. Unii autori
sustin ca gindirea rationala nu dispare total (de ex. A. Huxley spune
ca el putea gindi clar si conceptualiza, Michaux incerca sa scrie).
Este permis accesul facil la memorie, la noi conexiuni si la
constelatii de experiente existente in inconstientul nostru.
Halucinogenele (indienii care consuma “peyotl”) pot permite experiente
de perceptie extrasenzoriala (clarviziunea, clarauditia). Gindirea
poate stagna sau disparea (“gol in gindire”, sau se poate accelera).
Uneori apare senzatia opririi in loc a timpului, ceea ce este asociat
cu experienta mistica si cu sentimentul eternitatii.
Prezentare analitica a celor mai importante droguri
Opiul si derivatele lui
(opiaceele)
Opiul se extrage din macul alb, aceasta planta fiind o sursa de aprox.
15 alcaloizi care formeaza familia opiaceelor. Varietatea “album” da
flori albe si sucul numit opiu. Macul (papaver somniferum) are
varietatile de: album, glabrum, negrum si setigerum.
Din opiu se obtin, in industria farmaceutica: morfina, papaverina,
tebaina, codeina.
1. Opiul brut. Cel mai valoros este cel colectat de
la macul cultivat in Iran si Taiwan.
2. Ciandu (chandoo, opiul rafinat). Foarte raspindit
in Extremul
Orient pentru fumatul cu pipa sau consumarea sub forma de comprimate.
3. Dross (cenusa opiului fumat). Folosit mai ales de
opiomanii
saraci. Daca are forma si marime unei tigari, are diferite denumiri in
functie de zona geografica. Nu are taria celui rafinat, dar este
suficient de puternic pentru a provoca efectele tipice ale drogului.
4. Morfina (derivat principal al opiului). Un
alcaloid alb si
cristalin care provoaca toxicomania intr-o masura mai mare decit opiul.
Folosit mult in medicina, ca analgezic puternic. Morfina, considerata
arhetipul drogurilor, este substanta de referinta pentru masurarea
puterii analgezice a celorlalte droguri. Produce dependenta concomitent
fizica si psihica, insotita de toleranta. La o doza mica – efecte
euforizante, la doze mai ridicate da somnolenta insotita de vise.
Dependenta psihica se instaleaza ca efect al starii euforice.
Dependenta fizica se manifesta la intreruperea administrarii drogului,
prin instalarea sindromului de abstinenta. El apare la citeva ore de la
ultima administrare, manifestindu-se, pe termen scurt, prin deprimare,
tremuraturi musculare, dureri, slabiciune fizica, insomnie, agitatie,
greata, crampe musculare si abdominale, cresterea tensiuinii,
accelerarea respiratiei, confuzie, apatie, slabire, sterilitate, edem
pulmonar, colaps. Manifestarile neuropsihice duc la psihoze grave.
Consumatorii inraiti renunta la morfina si trec la heroina, apoi la
drogurile sintetice. Edith Piaf, morfinomana, se injecta chiar si pe
scena. Efecte: euforie, apoi anxietate insotita de suferinte cumplite.
Morfina Lady M, se obtine direct din capetele de mac.
5. Heroina (diacetilmorfina). Numita si Hong Kong
Rocks, Brown
Sugar, Vogelfutter (“Hrana pentru pasarele”). Alcaloid opiaceu de 3 ori
mai activ si de 5 ori mai nociv ca morfina, dar mai putin hipnotic.
Descoperita in 1898.
Tipuri:
• heroina de baza (Heroina 2, fata de morfina bruta,
socotita Heroina 1)
• heroina 3 (Brown sugar)
• heroina 4 (“Alba”).
Heroina care nu a cunoscut nici un proces de purificare (heroina
bruta), este numita pur si simplu heroina, la care se poate adauga
numele tarii sau al regiunii geografice de provenienta: heroina
mexicana, heroina iraniana. Cind aceasta heroina este foarte diluata,
pentru a fi vinduta, se numeste heroina strazii (concentratie de 3-6%
heroina).
Actioneaza mai violent ca morfina, provocind crize de abstinenta mai
grave, cu anxietate respiratorie si depresiuni totale. Intoxicarea
cronica se manifesta prin slabiciune generala, insomnie, greturi,
convulsii, dereglari psihice, socuri cardiace si uneori forme de
precolaps. Opereaza rapid, obligindu-si victima sa se injecteze la
fiecare 3 ore. Dependenta instalata de heroina este atit de tiranica,
incit niciodata toxicomanul respectiv nu se va intoarce la opiu.
Heroina este un narcotic ce da o puternica adaptare si nevoia de a mari
doza. Ea stimuleaza atit centrii placerii, cit si centrii care dau
obisnunita si dependenta fizica. Efecte:
a) elimina durerea si creeaza sentimentul de "bine";
b) afecteaza sistemul imunitar natural,
c) insensibilitate la foame,
d) indiferenta generalizata (nici un eveniment extern - social -
nu
mai are semnificatie pentru drogat). Moartea survine ca supradoza, ca
simpla imbolnavire datorita injectarilor nesterile, ca malnutritie.
Injectabila si gen tigari: fumatorii spun ca "vineaza dragonul".
Intens utilizata pretutindeni. Folosita in medicina in unele tari din
Europa Occidentala, dar total interzisa in SUA.
6. Codeina. Calmant al durerilor, mai putin periculos
decit morfina,
dar destul de nociv. Folosita in doze mult prea exagerate, poate da si
ea dependenta (codeinomanie), dar fenomenul este foarte rar.
7. Dilaudid (clorhidrat de dihidromorfina).
Inlocuitor al morfinei ca analgezic si calmant.
8. Laudanum. Este o tinctura de opiu continind 1%
morfina. Unul din
primele medicamente pe baza de opiu, dar mai putin utilizat astazi.
9. Thebaina. Una din cele mai vechi opiacee, produce
otraviri grave, uneori mortale.
10. Papaverina. Are efecte miorelaxante pe
musculatura neteda a
organelor, de unde utilizarea sa ca vasodilatator si sedativ al
colicilor renale, biliare etc. Nu produce obisnuinta.
11. Eukodal. Derivat al papaverinei cu efecte
similare morfinei. Narcotic cu actiune rapida.
Coca si dependenta de tip
cocainic
Legal, frunzele de coca sunt folosite la extragerea unor substante
aromatice sau stimulente ale sistemului nervos central.
Arbustul coca nu trebuie confundat cu unele varietati ale lui (cola
nitida, colax rubra si cola acuminata), din padurile tropicale, ale
caror seminte cu proprietati excitante contin cofeina in proportie de
0,5-3%. Folosite in vinurile si picaturile tonice, in coca-cola,
pepsi-cola si vinul Mariani, un preparat farmaceutic tonic foarte
cunoscut (a carui producere a incetat – fusese brevetat in 1891 de
Angelo Mariani).
In prima faza efectul este reconfortant si euforizant, se elimina
senzatiile de foame si oboseala, dupa care urmeaza apatia, somnolenta.
Consumatorul de frunze de coca are o capacitate de munca redusa,
incapabil de concentrare si dexteritate. Incapabil sa-si asume
responsabilitati, fiind expus accidentelor de munca. Foarte raspindite
sunt hepatitele, datorita suprasolicitarii functiilor antitoxice ale
ficatului, tulburari ale aparatului digestiv si ale sistemului nervos.
Pielea se ingalbeneste, apar tulburari nervoase, dureri cumplite de cap
si anemie. Epuizat si asa din cauza insomniei si a lipsei de apetit,
bolnavul acuza suferinte complexe si in cele din urma moare de casexie
(tulburare metabolica profunda, caracterizata prin pierderea masiva in
greutate, atrofie musculara, tulburari trofice, astenie etc.).
Cocaina (“praful nebuniei”). Este un “drog dur”, din categoria
stupefiantelor (inhiba centrii nervosi, provocind o stare de inertie
psihica si fizica). Alcaloid natural, constituentul chimic principal al
frunzelor de coca (30-50% din alcaloizii acestei frunze). Se obtine din
frunzele de coca, in fazele: pasta de coca (de fapt sub forma solida
sau ca o pudra cu cristale ce se sparg usor la apasare), cocaina-baza
bruta, aceasta se purifica si se consuma ca atare sau se trateaza cu
acid clorhidric si se obtine clorhidratul de cocaina, cel mai larg
utilizat, desi se poate obtine si nitratul de cocaina sau sulfatul de
cocaina. Cocaina se produce in Bolivia, Peru, Columbia, Arhipelagul
Filipine, Indonezia, Jawa, Hawaii, Sri-Lanka.
Efecte terapeutice: anestezic local, aplicata direct pe tesuturile
lezate. Daca este injectata subcutanat are efectul amfetaminelor,
dublat de unul anestezic local.
Cocaina are cele mai variate forme de utilizare: injectarea
subcutanata, masarea gingiilor cu pudra, consumarea de vin cu adaos de
cocaina, masticarea pastei de coca, fumare, prizarea pudrei fiind cel
mai raspindit procedeu. Prizarea provoaca leziuni ale septului nazal,
pina cind cartilajul se necrozeaza, ca urmare a permenentei deficiente
circulatorii locale. Cei bogati isi inlocuiesc cartilagiul distrus cu
placute de argint sau de platina. La citeva minute dupa ce substanta
activa ajunge in circuitul sanguin, aceasta inunda portiuni din creier:
scoarta cerebrala, raspunzatoare de memorie si ratiune; hipotalamusul,
care controleaza simturile, apetitul si somnul; creierul mic,
raspunzator de activitatile motorii. Drogul dezlantuie o adevarata
furtuna nervoasa, mentinind in excitatie continua largi zone ale
creierului, care se comporta ca o centrala telefonica suprasolicitata:
omul este supraexcitat si nu mai poate prelucra normal informatiile si
impulsurile pe care le primeste. Drogatul debiteaza idei aberante, dind
friu liber imaginatiei. Efecte immediate: excitatie euforica,
halucinatii, logoree, intensificarea functiilor intelectuale si
cresterea capacitatii functionale musculare, precum si printr-o
diminuare a senzatiei de oboseala placerea, inveselire, vioiciune,
incredere si un mare nivel al energiei. Cocainomanul isi supraestimeaza
capacitatile. In realitate, randamentul muscular este mai redus. Isi
inhiba senzatiile de foame si sete, provocindu-si o subnutritie care
poate duce la casexie. El devine ori un dezechilibrat psihic, suferind
de persecutie, ori un paranoic agresiv. Controversat este si efectul
afrodisiac; la un consum de durata creste libidoul, dar concomitent se
instaleaza lent si sigur impotenta. Dupa doze mari sau la consum de
durata, cocaina provoaca halucinatii si la dezechilibre mintale grave.
In timpul utilizarii se accelereaza pulsul, se dilata pupila, creste
presiunea sanguina. Destul de rar - atac de cord. In ultimul stadiu se
produc convulsii sau moartea. Victimele isi schimba modul de viata
pentru a obtine acest drog. Pierd rapid in greutate, anemiindu-se, le
scade rezistenta la imbolnaviri.
Durata efectelor: 20-60-120 minute, urmata de o lunga perioada de
depresie. Cind cocainomanul isi revine, are fotofobie (nu suporta
lumina). Nu provoaca niciodata somnul sau suprimarea totala a
luciditatii.
Sindromul de abstinenta este mai putin dramatic la cocainoman, cocaina
nu da toleranta (nu simti nevoia sa maresti doza), in schimb da
dependenta psihica datorita faptului ca activeaza centrii placerii.
Este considerata extrem de periculoasa. Multa vreme a fost considerata
inofensiva si personalitati marcante au utilizat-o. (Freud a testat-o
pe el insusi, a fost incintat un timp de ea, a publicat in 1884 o
brosura in care se arata incintat, dar cu timpul si-a dat seama de
eroare.)
Cocaina baza se prelucreaza si se fumeaza.
Crackul (“Pocnet, traznet, plesnitura) este o noua (citiva ani) forma
de cocaina, sub forma de cristale, cu o mare putere dependogena. Da o
stare euforica intensa (flash), de doar citeva minute, determinindu-l
pe consumator sa utilizeze, in continuare, doze crescute. Periculos
pentru inima, plamini si sistemul nervos central. Folosita in SUA si
Canada. Drog ieftin.
Crankul (numit si speedball) este un amestec de crack si heroina, la
moda in SUA, foarte periculos, care se fumeaza.
Croackul a aparut in 1989 in SUA: amestec intre crack si amfetamina.
Dependenta de tip cocainic (cocainomanie)
Dependenta psihca (nu si fizica) ce se instaleaza rapid; toleranta.
1. Euforie si un sentiment de putere fizica
deosebita. Activitatea
mintala se accentueaza, apare o exaltare, o logoree, agitatie.
Senzatiile de foame, oboseala, somn sunt inlaturate. Aceasta faza,
numita cocada, dureaza 1-2 ore, dupa care isi face aparitia a doua
etapa.
2. Depreciere generala: depresie, suspiciune,
insomnie, halucinatii
vizuale (zoopsie), senzatii tactile aberante, delir, agresivitate.
Pentru a inlatura starea de rau si din dorinta de a resimti starea
euforica initiala consumatorul ia o noua doza.
Consumul repetat induce dependenta psihica si instaleaza toleranta, in
special fata de efectele sale euforice. De asemenea, accentueaza
intoxicatia cronica a organismului, ce se manifesta prin tulburari
psihice grave, cu tendinte de sinucidere si de agresivitate fata de cei
din jur. Moartea poate surveni in urma complicatiilor cardiace si
pulmonare, a bolilor infectioase contactate in urma slabiciunii
avansate a organismului sau atunci cind se folosesc la injectare
aceleasi seringi nesterilizate.
Cocainomanii pot fi remarcati in societate cu usurinta datorita
aspectului cartilaginos nazal, care este inflamat, erodat sau perforat
atunci cind drogul este prizat, leziunile si abcesele prezentate la
locul injectarii, paloare accentuata a fetei, pupile dilatate
(mitriaza), tremuratul de nestapinit al extremitatilor, stare de
slabiciune avansata datorita lipsei poftei de mincare.
Amfetamina, ca si toate drogurile de tip amfetaminic care genereaza
acest tip de dependenta, face parte din categoria stimulentelor cu
efect diret asupra s.n.c. Impulsionarea activitatii mentale consta in
inducerea unei stari generale de buna dispozitie, disparitia
senzatiilor de oboseala si foame, stimularea activitati motorii.
Amfetaminele sunt consumate prin ingerare (comprimate, capsule) sau
prin injectare, singure sau asociate cu alte droguri. Dependenta
psihica apare rapid si este intretinuta de dorinta intensa de a retrai
starea euforica.
Toleranta se instaleaza curind si este accentuata. Consumatorii
pot
suporta cantitati de 10-50 ori mai mari decit un om normal. Ea nu se
instaleaza uniform pentru toate efectele: apreciabila pentru starea
euforica, aparuta la doze din ce in ce mai mari. Apar afectiunile
cardiace, iritabilitatea, agitatia, starea de panica, tulburari de
vorbire, tremuraturi, accelerarea pulsului si batailor inimii, dureri
de cap violente. La citeva saptamini de consum se dezvolta o psihoza
toxica, cu manifestari asemanatoare celor din schizofrenie, insotita de
halucinatii auditive, vizuale, tactile. Deseori apare panica, cu
tentativa de sinucidere. Agresivitatea este crescuta, determinind
savirsirea de actiuni grave. Pentru crearea starii de rau general
indusa de amfetamina, consumatorii o asociaza cu heroina sau
barbiturice, dar aceasta duce la politoxicomanie + dependenta, cu
efecte mult mai dezastzruoase asupra organismului.
Coca-cola a folosit cocaina pina in 1903. De atunci foloseste doar un
suc aroma obtinut din frunzele coca, dupa ce s-a extras cocaina.
Cannabisul (hasisul si/sau marijuana)
Cannabisul este cinepa (sinonime: marijuana, iarba, bhang, vangony
etc.). Unii afirma ca exista mai multe varietati de cinepa (cannabis
sativa, indica, ruderallis etc.). Congresul SUA a conchis ca exista o
singura varietate, drept care se recomanda renuntarea la epitetul
indica atunci cind se vorbeste de cinepa. Exista, totusi, si varietati
fara proprietati toxicomanogene (cinepa de Creta s.a.). Varietatea
cannabis sativa creste si la noi. Are vreo 2 m si este cultivata pentru
fibra si semintele oleaginoase.
Hasisul se gaseste insa in varietatea mai scunda, numita cannabis
indica. Planta femela secreta o rasina cu proprietati fiziologice
active, care, adunata si uscata, este comercializata sub forma de
tablite sau betisoare si in diferite combinatii cu opiu, datura, tutun
etc. capata denumiri diferite: saras, ganjia, bang (India); kif
(Algeria si Maroc); takruri in Tunisia; hasis in Siria si Liban;
marijuana in America de Nord etc. etc. Este arhicunoscutul hasis din
1001 de nopti. Ganja este rasina de cannabis care aglutineaza si
fragmente de frunze tinere si flori, intregul fiind presat intr-o masa
compacta, lipicioasa, modelabila. In unele tari din Asia de S-V se
utilizeaza ca bautura traditionala bhang-ul, un amestec de cannabis si
decoct de orz. Mai exista si uleiul de cannabis (un extract de rasina,
realizat cu solvent sau alcool, prin distilare repetata): se pun 1-2
picaturi pe tigara si se fumeaza, ori pe o bucatica de zahar
Baudelaire scria ca exista temperamente la care acest drog dezlantuie
“o nebunie galagioasa, violenta, ce scoate pe oameni din minti”.
Efectele hasisului sunt diferite, dupa structura fizica si psihica a
oamenilor. Daca unii resimt o efemera atitare a senzatiilor de
voluptate, altii trec prin nelinisti si anxietati, acuzind un
insuportabil rau fizic. Unii traiesc o frenezie senzoriala,
multiplicindu-si iluziile vizuale si auditive, altii au halucinatii.
Cind se trezesc, iesind de sub actiunea stupefiantului, hasisomanii
incearca groaznice dureri de cap, urmate uneori de stari de lipotimie
(lesin) sau de abulie. Oricum, pentru un timp ei sunt inapti sa
presteze o munca sustinuta, organizata. Prin abuz, ei ajung niste
decrepiti, fantose umane ce se strecoara cu mintea ratacita printre
semenii lor. Imposibil de dezintoxicat, pentru ca subiectii nu renunta.
In doze mari duce la delir si nebunie. Obisnuinta duce la abrutizare.
Se spune ca unii seici arabi isi exaltau supusii cu ajutorul hasisului,
trimitindu-i apoi in incursiuni singeroase, de unde si numele de
asasini (hasisieni).
In Mexic hasisul (numit acolo geifa) este fumat in colectiv la anumite
ceremonii rituale, in timpul carora “cigarillos”-ul trece din gura in
gura. In SUA marijuana sau Lady Hamp este si ea prizata sub forma de
tigari, in comun, mai ales de hippisti.
Marijuana: asemanatoare cu un tutun verde, este obtinuta din frunzele
si partea superioara a plantei cannabis sativa.
Cannabisul poate fi preparat pentru a fi mincat, baut sau fumat, sub
aceasta ultima forma fiind consumat mai ales in cele doua Americi.
Efectele sunt aproape exclusiv asupra sistemului nervos central, in
speta asupra scoartei cerebrale si, probabil, si asupra cerebelului,
tinind cont de tulburarile de echilibru coexistente. Efctele se
instaleaza rapid, la citeva minute de la inceputul fumatului sau la
30-60 minute daca marijuana este ingerata. Stare de falsa relaxare.
Ideatia devine tot mai confuza, imaginile se precipita, perceptia
senzoriala devine haotica, iar spatiul si timpul isi pierd dimensiunile
reale. Pot surveni halucinatii. Stare de transa. Comportarea poate
deveni impulsiva; tulburari de coordonare motrice, tremuraturi,
ameteli, si tiuituri in urechi. Dozele toxice duc la confuzii mintale,
la dezorientare, stari de excitatie si anxietate. Alcoolul ii anuleaza
efectele asteptate, motiv pentru care toxicomanii il evita sistematic.
Adeptii cannabis-ului lupta pentru
legalizarea consumului de
cannabis, pe motiv ca alcoolul ar avea efecte mai grave dupa 20 de ani
de consum (hepatomegalia si ciroza), pe cind o persoana care a consumat
zeci de ani cannabis nu ar avea organismul marcat. In realitate
produsele cannabisului afecteaza AND-ul, si prin aceasta mecanismul
diviziunii celulare, creind mari perturbari la nivelul ovulelor,
spermatozoizilor, neuronilor si tesuturilor. Afecteaza sistemele
cardio-vascular si imunitar, functiile endocrine si de reproducere. Se
altereaza capacitatile psihice: scade vointa, puterea de concentrare,
judecata, memoria, persoana devine apatica, isi abandoneaza
preocuparile cotidiene, isi neglijeaza familia.
Oficializarea, permiterea consumului ar duce la un consum cu caracter
epidemic, asa cum s-a intimplat cu opiul in China, dupa 1858 si in
Egipt cu heroina dupa 1920.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|