Sistemul circulator
Categoria: Referat
Medicina
Descriere:
Vascularizaţia inimii, extrem de bogată este asigurată de cele două
artere coronare care se desprind de la originea aortei ÅŸi se împart în
ramuri care nu se anastomozează între ele.ObstrucÅ£ia unei coronare sau a
ramurilor sale provoacă necroza teritoriului cardiac deservit... |
|
|
1
Sistemul circulator
Sistemul ciculator este format din inimă, vasele sangvine şi limfatice
care alcătuiesc o unitate funcţională coordonată şi permanent adaptată
nevoilor organismului.
Inima
Inima este un organ musculos,cavitar, tetracameral, care pompează
ritmic în artere sângele pe care îl primeste prin vene. Deşi la om
cântăreşte aproximativ 300 g şi are mărimea pumnului unui adult, inima
efectuează o activitate uriaşă, zilnic contractându-se de peste 100000
de ori şi pompând peste 7200 de l de sânge. Secţionând inima, se
constată că este construită din două atrii şi două ventricule, separate
complet prin septurile interatrial şi iterventricular. Fiecare atriu
comunică cu ventriculul respectiv prin orificiile atrio-ventriculare
prevăzute cu valve, care se deschid doar intr-un anumit sens, spre
venticule: stâng (biscupidă) şi drept (triscupidă).
Structura histologică a inimii
Inima este alcătuită din tei straturi concentrice: endocard, miocard şi
epicard.
Endocardul este constituit dintr-un endoteliu situat pe o membrană
bazală ce se continuă cu stratul subendotelial, format din fibre
colagene, fibre de reticulină, fibre elastice, rare celule conjuctive
şi numeroase terminaţii nervoase senzitive.
Miocardul este constituit din fascicule de fibre musculare cardiace,
orientate circular în peretele atriilor, şi din fibre oblic-spiralate
în ventricule.
In peretele inimii. În afara celulelo miocardice, mai există celule
specializate în generarea şi conducerea impulsulilor de contracţie
acestea constituie ţesutul excitoconductor nodal.
Epicardul este o membrană epitelio-conjuctivă subţire ce acoperă
suprafaţa cardiacă şi constituie foiţa viscerală a pericardului. Între
foiţele pericardului se găseşte cavitatea pericardică cu olamă subţire
de lichid, care favorizează alunecarea în timpulactivitaţii cardiace.
Vascularizaţia inimii, extrem de bogată este asigurată de cele două
artere coronare care se desprind de la originea aortei şi se împart în
ramuri care nu se anastomozează între ele.Obstrucţia unei coronare sau
a ramurilor sale provoacă necroza teritoriului cardiac deservit.
Inervaţia extrinsecă a inimii este realizată prin fibre vegetative
simpatice şi parasimpatice formând plexul cardiac. Fibrele simpatice
provin din ganglionii paravertebrali cervicali şi exercită efecte
stimulatoare asupra miocardului şi vasodilatatoare coronariene. Fibrele
parasimpatice provin din nervii vagi, nerveazăpredominant nodulii
sinoatrial şi atrioventricular şi au ca efect diminuarea activitaţii
cordului.
Proprietaţile muşchiului cardiac
Miocardul care din punct de vedere structural este un muşchi striat are
proprietaţi comune cu muşchii striaţi, dar şi o serie de proprietăţi
caracteristice.
-Ritmicitatea este proprietatea cordului de a se
contracta succesiv ca urmare a impulsurilor contracţiile generate de
nodul sinoatrial. Aceste impulsuri sunt urmarea unor modificări
metabolice care au loc în sistemul excitoconductor.
-Conductibilitatea este proprietatea miocardului în
specil a ţesutului nodal de a conduce unde de contracţie de la nivelul
nodului sinoatrial în întreg cordul.
-Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a
răspunde printr-o contracţie la stimuli adecvaţi.
-Contractilitatea este proprietatea miocardului de a
se contracta atuci când este stimulat adecvat. Contracţiile miocardului
se numesc sistole iar relaxările diastole.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|