Arhitectura greaca si romana Categoria: Referat Istorie
Descriere: Spatiul sacru al templului nu era accesibil masei de credinciosi. Pentru
cetatenii polisului imaginea care se oferea era a exteriorului
edificiului religios, perceputa fie ca masa dominanta in cadrul
asezarii, fieprin parcurgerea unui traseup precis... |
|
||
|
|
|||
|
1 Programul de cult in antichitatea greaca si romana Arhitectura greaca s-a constituit si s-a dezvoltat conditionata de anumiti factori cu actiune larga care i-au determinat tendintele majore, definitorii: - o configuratie geografica particulara care a situat teritoriul grec la confluenta unor vechi si prestigioase culturi; contactele realizate cu alte civilizatii au permis omului grec o deschidere a orizonturilor; arhitectura s-a imbogatit prin cunoasterea si asimilarea ,cu un acut simt selectiv, a unor experiente si idei constructive; - existenta, pe acelasi teritoriu a unor traditii prehelenice care au furnizat modele si experiente arhitecturale elaborate intr-un spirit nou, marcand insa un proces de continuitate; - o comanda sociala specifica; arhitectura greaca s-a constituit ca un instrument al comunitatii umane libere careia trebuia sa-i asigure cadrul material al existentei si sa-I afirme presigiul; -o inclinatie proprie lumii elene carte armonie, echilibru, simtul masurii, evitarea exceselor; evolutia arhitecturii a stat sub semnul perfectionarilor lente nu al modificarilor spectaculoase iar in geneza formelor sale a interevenit in mod constant raportatrea la scara umana in detrimentul monumentalizarii abstracte; - un simt al naturii profund ancorat in mentalitatile lumii grecesti care a condus catre o consecventa raportare a arhitecturii la mediul inconjurator, la stabilirea unei relatii intime, neantagonizarea intre creatia omului si cea naturala; - un pronuntat individualism al omului grec sursa a varietatii formelor, a refuzului uniformizarii rezolvarilor, in conditiile mentinerii unui caracter unitar al arhitecturii. Cadrul general de dezvoltare al civilizatiei romane permite selectarea unui grup de factori a caror actiune asupra evolutiei fenomenului arhitectural a fost definitorie: - o arie geografica de mare amploare obligand la o activitate constructiva intensa si asigurand contactul continuu cu alte civilizatii; sursa permanenta de improspatare a gandirii arhitecturale; - existenta unor traditii paleoitalice si etrusce pe fondul carora au fost asimilate experiantele unei culturi de elevata tinuta- cea greco-elenistica; -un caracter predominant urban cu implicatiile corespunzatoare in stiinta constructiilor de asezari si a spatiilor urbane, precum si in continutul unor programe de arhitectura; - comanda sociala care solicita- atat prin arhitectura capitalei cat si prin cea exportata in teritoriile ocupate- exprimarea fortei si autoritatii imperiului; - o inclinatie pronuntata catre ratiune, echilibru, ordine riguroasa, simt practic, trasatura definitorie pentru mentalitatile lumii romane care poate fi pusa in legatura cu un anumit fond etnic latino-etrusc; aceste caracteristici se pastreaza pana in perioada imperiala timpurie; - o tehnica de constructie exceptionala care trebuind sa raspunda solicitarilor complexe ale unei activitati constructive de mare anvergura a generat o multitudine de procedee capabile sa materializeze o gama extinsa de forme si spatii arhitecturale. Constructiile religioase in Grecia antica s-au constituit ca program dominant, marele lor numar precum si atentia care li s-a acordat din punctul de vedere al materialelor folosite si, in special, din cel al expresivitatii formelor gasindu-si explicatia in rolul important pe care il detinea religia in conceptiile lumii antice atat la nivelul indivizilor cat si al societatii. Templul grec a fost conceput ca o locuinta simbolica a zeului matrializand printr-o reprezentare antropomorfa- statuia. Modelul care a fost ales este locuinta princiara de tip megaron. Incaperea principala devine naosul templului, locul vetrei fiind luat de statuia zeului si alcatuieste, impreuna cu vestibulul deschis, pronaosul, un nucleu care a devenit un arhetip reluat , cu unele prelucrari, in epocile urmatoare. Vestibulul de intrare a fost reluat in partea opusa a naosului printr-un spatiu similar, opistodomus. Spatiul sacru al templului nu era accesibil masei de credinciosi. Pentru cetatenii polisului imaginea care se oferea era a exteriorului edificiului religios, perceputa fie ca masa dominanta in cadrul asezarii, fieprin parcurgerea unui traseup precis. In aceste conditii imaginea relativ simpla a megaronului prehelenic, cu o singura fatada accentuata de prezenta unor coloane nu ar fi fost suficient de expresiva, nu ar fi avut puterea necesara asupra publicului. Astfel a fost introdus un nou element al carui rol era cel de a conferi plasticii arhitecturale a edificiului un plus de expresivitate: un sir de coloane care inconjoara edificiul pe toate laturile alcatuind un portic, pteorma. Tratarea echivalenta a celor patru fatade, fara accentuarea unui uneia dintre ele ca fiind principala a rezultat din insusi modul de perceptie a consstructiei, dinamic, urmarindu-se ca imaginile care se succed sa-si pastreze expresivitatea. Templele se inscriu in ansamblurile complexe ale sanctuarelor care alcatuiesc zona sacra a fiecarui polis, fiind asezate de obicei pe o inaltime, acropola. In cadrul incintei sacre, temenosul, limitat de ziduri si accesibil prin porti monumentale (propileele), se detaseaza dominante templele, ierarhizate in functie de semnificatia lor; li se adauga altare de sacrificiu si numeroase statui cu caracter votiv. Templul roman a preluat de la civilizatia etrusca ideea de limita sacra trasata de auguri, templum-ul, in interiorul caruia, aflat sub protectia zeilor se desfasura ritualul. Edificarea constructiei era precedata de trasarea celor doua axe majore, cardo si decumanos, cladirea templului era divizata in doua parti aproximativ egale: pars antica, un amplu portic unde protii practicau formele de cult si pars postica, cella inchisa destinata zeilor, uneori impartita in trei spatii corespunzatoare triadei divine. Ne aflam in fata unei alte conceptii, diferita de cea a grecilor care vedeau in templu locuinta zeului, o mare sculptura in spatiu, pe care participantii la procesiune o inconjurau. Practicare ritualului roman se facea in prezenta unui public static particularitate functionala care a determinat rezolvarea constructiei in alt mod. Templul roman este organizat pe baza unui ax longitudinal care dirijaza atentia spre pars antica, spatiul de practicare a cultului. In aceste conditii fatadele se diferentiaza una din ele devenind principala si fiind tratata in consecinta. O astfel de constructie se insereaza firesc in tesutul urban sau intr-un ansamblu monumental: amplasarea ei se face in centrul unui spatiu avand nevoie numai de o suprafata libera in fata constructiei. Traditiile etrusco-latine, constituite pe baza unor conditionari specifice de clima si relief au sugerat formula ridicarii templului pe unsubasment puternic, un podium accesibil printr-o scara monumentala care accentua ideea de axialitate. Influenta greaca s-a manifestat prin introducerea pteormei, care insa a fost prelucrata: sirul de coloane nu mai inconjoara ca un portic ci se limiteaza la fatada principala si uneori la cele doua fatade laterale accentuind ideea de axialitate. Colonada posterioara si cele laterale sunt angajate zidului cellei. Acest tip de templu a fost caracteristic, in special, perioadei republicane si a celei imperiale timpurii. Ulterior templul cu ax longitudinal a evoluat, ca urmare a aparitiei ideii de divinizare a imperatorului, a complicarii cultului prin introducerea de divinitati noi, provenind din lumea orientului sau a unor idei arhitecturale inovatoare. Fata de formele clasice ale templului Fortunei Virilis, cel dedicat de Adrian Venerei si Romei, cu cele doua spatii de cult adosate, acoperite cu bolti cilindrice si inconjurate de o colonada, iese din canoane, dovada a vitalitatii arhitecturii romane. Un caracter special al templului roman este amplasarea acestuia in cadrul ansamblurilor urbane- forurile. Forul a fost conceput ca un element functional indispensabil orasului si, in acelasii timp, ca o manifestare a autoritatii imperiului in noile asezari sau a prestigiului imperatorilor in forurile capitalei. In aceste conditii forul se constituie ca programul major al arhitecturii romane, cel care polarizeaza intreaga capacitate creatoare a constructorilor si a arhitectilor. Este demn de retinut faptul ca in civilizatia romana, caracterizata printr-un mod de viata urban evoluat, programul dominant sub aspectul interesului care i se acorda, nu este un program de arhitectura ci unul urbanistic. Arhitectura ionica isi gaseste un amplu teren de manifestare cu prilejul reconstructiei Acropolei din Atena. In coltul de sud-vest al colinei, pe un promontoriu special amenajat, este executat intr-un timp scurt un mic templu dedicat zeitei Nike Apteros. Ramanand in cadrul stilistic definit de arhitectura ionica elaborata in Asia Mica, templul, a carei executie a fost influentata de experienta realizarii Parthenonului si a Propyleelor, capata trasaturi compozitionale caracteristice pentru arhitectura dorica: inclinarea planurilor verticale ale zidurilor, gradenelor si axelor coloanelor catre centrul stylobatului, o proportie a coloanelor neobisnuita pentru ordinul ionic. 1 Templul Atenei Nike Apteros, proiectat de Kalikrates in anul 499 i.e.n. si realizat mult mai tarziu, se prezinta ca un edificiu amphiprostil, tetrastil, ionic cu cella deschisa in antis, lipsit de pronaos si opistodomus. Cu toate ca dimensiunile sale sunt reduse, datorita proportiilor sale influentate de arhitectura dorica, urmarite in mod deliberat de autorul sau, s-a obtinut o scara care ii confera prestanta si un aspect sever. Dispus pe un promontoriu al Pyrgosului, inconjurat de unparapet de marmura decorat cu reliefuri si precedat de altarul zeitei Nike, avansand catre vest in raport cu Propyleele, templul avea menirea sa imbogateasca imaginea Acropolei ca expresie a victoriei Atenei asupra invadatorilor. Utilizate de turci ca material pentru construirea fortificatiilor de pe Acropola, piesele care alcatuiesc templul au fost recuperate aproape integral si recompuse in anii 1835-1836. Din coasta templului Atenei Nike se percepe partial Parthenonul, fiind pusa pozitia sa dominanta in cadrul ansamblului. Templul Fortunei Virilis din Forum Boarium din Roma inceputului secolului I i.e.n. s-a pastrat foarte bine. Este un templu pseudoperipter, tetrastil, ionic grec-italic, inzestrat cu un portic adanc fara coloane interioare, cu o scara larga de acces prinsa intre antele podiumului. Podiumul inalt si vestibulul larg apartin traditiiilor italice in timp ce silueta eleganta si proportiile ordinului ionic reflecta gustul elenistic. Templul era asezat langa Portus Tiberinus in vremea romanilor. Era dedicat zeului Portumnus, protectorul porturilor si al comertului pe mare. In 872 a fost transformat in biserica crestina. Mica si eleganta cladire este asezata pe un podium inalt si are coloane ionice. Este construit in stilul unui templu grecesc peripteros. Stilului roman ii apartin coloanele adosate zidurilor camerei sacre. Splendoarea si bogatia structurii si decoratiilor sale sunt semnificative in ceea ce priveste importanta acordata zeului. In functie de perioada in care au fost ridicate templele, de dimensiunile lor, de zona geografica sau de anumite conditionari si particularitati ale cultului, s-a constituit o anumita tipologie a constructiilor religioase. Conform acestei tipologii, un templu poate fi definit dupa: - numarul de coloane de pe latura scurta- tetrastil in cazul templului Atenei Nike si in cel al Fortunei Virilis; -configuratia pteormei- cel amfiprostil – cu colonade pe ambele laturi scurte – al Atenei Nike si cel pseudoperipter – colonade angajate zidului – al Fortunei Virilis; -ordinul folosit -ionic in ambele cazuri . Materiale si tehnici de constructie Constructorii Greciei antice nu s-a manifestat ca inovatori, nu au creat noi sisteme de acoperire a spatiilor si au utilizat materialele pe care le oferea solul grec: piatra si marmora. Au folosit aceste materiale conform unor tehnici cunoscute si in special sistemul trilitic ca trditie megalitica: arhitrave rezemate pe coloane. Ceea ce caracterizeaza tehnica de constructie greaca si reprezinta un aport incontestabil in evolutia civilizatiei este efortul constant de a conferi sistemului constructiv primar calitatea expresivitatii, printr-un proces de elaborare estetica a formelor. Acest efort a condus catre elaborarea ordinelor de arhitectura. Templul Atenei Nike, primul construit pe ruinele Acropolei dupa invazia persilor, este si primul construit in intregime din marmora. Ceea ce l-a facut cu adevarat unic insa, a fost unitatea de masura in care a fost proiectat care s-a demonstrat a fi unitatea de masura egipteana. Civilizatia romana este beneficiara unei tehnici constructive exceptionale, in plina concordanta cu conceptele arhitecturale ale epocii pe care le-a servit. Intre evolutia fenomenului arhitectural si cea a tehnicilor constructive a functionat o permanenta relatie de interconditionare. Cautarile in domeniul tehnicilor de constructie au urmarit cateva directii principale care au constituit impulsul unei indelungate evolutii marcate de inovatii si perfectionari. La tempul Fortunei Virilis materialele utilizate difera in functie de solicitarea elementelor constructive. Coloanele libere si colturile cellei imbracate cu coloane angajate sunt cioplite din travertin in timp ce zidurile si celelalte coloane sunt executate din tuf. Conceptii spatiale si procedee compozitionale specifice Arhitectura greaca: - spatiul construit este conceput in relatie cu cel natural- concept rezultat din mentalitati greu definibile, profund ancorate in spiritualitatea greaca printre care un interes afectiv pentru formele create de natura. Pe plan concret modul de viata implica desfasurarea activitatilor in mare parte in aer liber; - preocuparile se concentreaza asupra elaborarii expresive a spatiului exterior; - in organizarea spatiilor, geometria riguroasa a componentelor se imbina cu caracterul organic al dispunerii acestora in ansamblu; - spatiile sunt concepute prin raportarea la scara umana atat ca dimensiuni cat si ca modalitati de organizare; se evita monumentaliatea coplesitoare si procedeele care ar duce la un asemenea efect; - in structura spatiilor se pastreaza un echilibru intre sensul vertical si cel orizontal; - constructia se raporteaza la configuratia terenului; se dezvolta pe proeminente al caror caracter spectaculos, dominant in report cu zona inconjuratoare este sporit ca urmare a prezentei elementelor constructive; - spatiul interior rezulta din gruparea unor spatii de forme geometrice simple; principiul organizarii templelor de-a lungul unui ax longitudinal de compozitie; obtinerea unei imagini impresionante asupra statuii zeului. Arhitectura romana: - spatiul construit este conceput ca o negare a celui natural inchis, refuzand contactul cu mediul inconjurator; - optiunea pentru forme spatiale definibile geometric caracterizeaza gandirea spatiala romana- spiritul de ordine si rigoare. Volume simple statice in imagini monumentale corespunzatoare caracterului oficial al arhitecturii conturat in perioada republicii; - simetria spatiilor- ordoneaza si echilibreaza imaginile, le confera un plus de prestanta, in functie de complexitatea compozitionala se utilizeaza una sau mai multe axe de simetrie; - aplicarea principiului frontalitatii prin marcarea unui ax compozitional major care dirijeaza privirea. |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat Word
Free Download Referat PDF |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
