Marea Unire din 1918 si Iuliu Maniu
Categoria: Referat
Istorie
Descriere:
„O necesitate istorică - naÅ£iunea trebuie să trăiască într-un stat
naÅ£ional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid,
culpabil de egoisme sau incompetenţă, ÅŸi, punând în miÅŸcare naÅ£iunea,
i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă
aspiraÅ£iei sale: statul naÅ£ional.”... |
|
|
1
Lup Claudiu Ionel
MAREA UNIRE DIN 1918
„Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea
mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că
desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a
nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii
naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din
străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de
fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică
remarcabilă spre ţelul dorit.”
„Marea Unire nu a fost rezultatul participării
României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor
Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea
monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei
tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va
da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va
da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu
vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape
simultan în frontierele Vechiului Regat.”
„Nu o victorie militară a stat la temelia
României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da
armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.”
„O necesitate istorică - naţiunea trebuie să
trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice
guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în
mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate
adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”
LEGE
asupra
UNIRII TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRIŞANEI, SĂTMARULUI ŞI
MARAMUREŞULUI CU VECHIUL REGAT AL ROMÂNIEI.
ART.UNIC.) Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, Decretul-Lege
No. 3631 din 11 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No.212
din 13 Decembrie 1918, privitor la unirea Transilvaniei, Banatului,
Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României, în
cuprinderea următoare:
F E R D I N A N D I
PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ
REGE AL ROMÂNIEI
LA TOŢI DE FAŢĂ ŞI VIITORI SĂNĂTATE.
Asupra raportului Preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri sub No.
2171 din 1918, - Luând act de hotărârea unanimă a Adunarei Naţionale
din Alba-Iulia,
AM DECRETAT ŞI DECRETĂM:
ART.I) Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunarei Naţionale din
Alba-Iulia Dela 18 Noiembrie 1918, sunt şi rămân de-a pururea unite cu
Regatul României.
ART.II) Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri, este
însărcinat cu aducerea la îndeplinire a Decretului-Lege de faţă.
Dat în Bucureşti la 11 Decembrie 1918.
IULIU MANIU
Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin, în apropiere de Şimleu
Silvaniei - d. 5 februarie 1953, Sighet ), politician român, deputat în
Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al
României, preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic
după 1947, decedat în închisoare.
Originea şi studiile:
Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin,
comuna Pericei, judeţul Sălaj. Şi-a efectuat studiile liceale la Zalău,
iar pe cele universitare (Facultatea de Drept) la Cluj, Budapesta şi
Viena, unde a devenit doctor in drept în anul 1896. Revenit în
Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde şi-a început activitatea de
avocat al Bisericii Române Unite cu Roma.
1
Cariera politică
Şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din
Transilvania, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul
de conducere. În condiţii vitrege de discriminare politică şi socială
din Monarhia Austro-Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul
din Budapesta, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul şi
intransigenţa.Împreună cu personalităţi de primă mărime ale mişcării
naţionale româneşti din Transilvania şi ale Partidului Naţional Român,
precum Vasile Goldiş, Gheorghe Pop de Băseşti, viitorul patriarh Miron
Cristea, şi alţii, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la unirea
Transilvaniei cu Vechiul Regat. În cuvântarea pe care a ţinut-o cu
ocazia Adunării naţionale de la Alba Iulia, Maniu a spus: "Privim în
înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii
româneşti". Pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcţia de preşedinte al
Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcţie echivalentă cu cea de
guvernator.După dizolvarea Consiliului Dirigent în anul 1920 relaţiile
dintre Iuliu Maniu şi politicienii din Bucureşti s-au înrăutăţit.
Acuzând favorizarea PNL şi împingerea intelectualităţii ardelene
într-un con de umbră, Maniu a refuzat să voteze Constituţia din 1923,
considerând-o prea centralistă şi invocând chestiuni de principiu.
Partidul Naţional Român din Transilvania a reclamat prin vocea lui
Iuliu Maniu faptul că modificarea Constituţiei din 1866 putea fi făcută
doar prin alegerea unei Adunări Constituante, aşa cum era prevăzut la
art. 128. În loc să procedeze astfel, guvernul condus de Ion I. C.
Brătianu a profitat de faptul că PNL-ul câştigase alegerile din martie
1922, şi nevrând să rişte alegerea unei constituante, a pus Senatul şi
Camera Deputaţilor să voteze la 26 martie respectiv 27 martie 1923 o
nouă constituţie, folosindu-se astfel de majoritatea de care dispunea
în Parlament. Alegătorii din martie 1922 nu-i învestiseră pe cei pe
care i-au ales cu dreptul de a modifica Legea Fundamentală, ci
aleseseră un parlament obişnuit, cu puteri obişnuite, care trebuia să
se supună prevederilor Constituţiei, nefiind deasupra ei. Aşadar nici
nu se poate vorbi despre un "vot în constituantă", căci nu a existat o
constituantă, ci parlamentul a fost deturnat şi instrumentalizat să
facă ceva ce nu intra în competenţa şi atribuţiunile sale. De aceea
Maniu nu a recunoscut Constituţia din 1923, afirmând că ar fi nulă de
drept, ea neprovenind de la o adunare abilitată. În mai multe rânduri
Iuliu Maniu a reclamat faptul că noua constituţie nu a făcut nimic
altceva decât să cimenteze oligarhia din Vechiul Regat, oligarhie
aflată sub influenţa PNL-ului.
În ultimul deceniu de viaţă a fost implicat în politică ca opozant al
regimului lui Ion Antonescu (fara insa a se implica in actul de la 23
august 1944), apoi - după 23 august 1944 - luptând împotriva preluării
ţării de către comunişti, proces pe care refuzase să-l accepte,
încrezător peste măsură în sprijinul marilor puteri occidentale.A fost
arestat de autorităţile comuniste şi judecat pentru "înaltă trădare" în
procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentinţa dată la 11
noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la temniţă grea pe viaţă.
Având 75 de ani, era practic o condamnare la moarte. Dupa o perioada de
detentie in inchisoarea Galati, a fost transferat, impreuna cu alti
lideri national-taranisti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viata la
5 februarie 1953 în penitenciarul de la Sighet, cadavrul său fiind
aruncat într-o groapă din Cimitirul Saracilor, de la marginea orasului
Sighet.Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanţi oameni politici
dintre cele două războaie mondiale. Victimă a regimului comunist din
România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulţi români, în timpul
anilor grei ai dictaturii staliniste, simbolul speranţei şi al dorinţei
de libertate.
" Pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat,
eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară
şi pentru neam, asta fac". (Iuliu Maniu)
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|