Istoria astronomiei
Categoria: Referat
Istorie
Descriere:
Aristah din Samos (310 – 230 î.e.n.). A fost elev al lui Straton din
Lampsakos şi de la el s-a păstrat o singură lucrare, Despre dimensiunile
ÅŸi distanÅ£ele Soarelui ÅŸi Lunii unde încearcă să determine distanÅ£ele
până la Lună ÅŸi Soare. În ceea ce priveÅŸte concepÅ£ia cosmologică a lui
Aristah, lui i se atribuie admiterea pentru Pământ a unei miÅŸcări
combinate... |
|
|
1
Evenimente importante din istoria astronomiei
De obicei se afirmă că astronomia este una din cele
mai vechi ştiinţe. Se mai menţionează că începuturile astronomiei ar
data din epoca culturii asiro-babiloniene, care înflorea în
Mesopotamia, cu circa 3 – 4 000 de ani î.e.n. Cercetări relativ recente
consideră acest început al astronomiei în negura preistoriei, în
perioada când omul de Cro Magnon, un veritabil “homo sapiens”, venea să
înlocuiască omul de Neanderthal. Este aproximativ anul 35 000 î.e.n.,
din care par să dateze o serie de oase pe care erau gravate fazele
Lunii. În realitate credem că începuturile astronomiei sunt şi mai
vechi, ele putându-se situa în momentul apariţiei poziţiei bipede la
om, ceea ce i-a permis să vadă şi să observe CERUL.
Date mai sigure, bazate pe înscrisuri, avem din
epoca marilor civilizaţii indo-europene, în special al civilizaţiei
antice greceşti. Dacă am căuta să exemplificăm cu nume ilustre unele
realizări ale astronomiei elenistice, nu putem să nu cităm pe unii din
marii săi filosofi. Astfel, Tales din Milet (sec. VII - VI î.e.n.) era
considerat şi iscusit astronom. Un alt nume celebru este cel al lui
Pitagora (c. 560 – c.500 î.e.n.), care denumeşte cerul COSMOS şi
declară că Pământul are formă sferică. Parmenide din Eleea (c.540
– 450) care, după Teophrast, ar fi susţinut şi el teoria sfericităţii
Pământului, ar mai fi afirmat, după cum menţionează Plutarh, că “Luna
mişcându-se în jurul Pământului iluminează nopţile cu o lumină
împrumutată”.
Viziuni şi concepţii aproape de realitate a susţinut
şi Democrit din Abdera (460 - 360 î.e.n.), care nu numai că a
preconizat existenţa atomilor, dar a şi interpretat corect aspectul
albicios al Căii Lactee, prin prezenţa a nenumărate stele slabe pe care
ochiul omenesc nu le poate distinge, fapt ce a putut fi confirmat după
circa 2 000 de ani prin primele observaţii telescopice ale lui Galilei.
Timp de 2 000 de ani cunoştinţele despre Univers şi
astrele ce-l populează s-au acumulat graţie activităţii neobosite ale
unor savanţi ca Brahe, Copernic, Galilei, Kepler, Newton, Gauss,
Herschel şi alţii până în prezent.
Aristah din Samos (310 – 230 î.e.n.). A fost elev al
lui Straton din Lampsakos şi de la el s-a păstrat o singură lucrare,
Despre dimensiunile şi distanţele Soarelui şi Lunii unde încearcă să
determine distanţele până la Lună şi Soare. În ceea ce priveşte
concepţia cosmologică a lui Aristah, lui i se atribuie admiterea pentru
Pământ a unei mişcări combinate.
Hiparh din Niceea (c.190 – c.125 î.e.n.). Este
considerat cel mai mare astronom al antichităţii greceşti. El ajunge la
o foarte exactă apreciere a lungimii anului, considerându-l ca având
365 zile şi un sfert fără 1/300 dintr-o zi. El apreciază foarte exact
şi durata lunii sinodice, la 29 zile 12 ore 44 minute şi 2,5 secunde
(valoarea acceptată azi se termină cu 2,8 secunde). O altă contribuţie
a lui Hiparh este alcătuirea unui catalog de stele, conţinând peste 850
obiecte. În acest catalog el împarte stelele vizibile cu ochiul liber
în 6 clase de strălucire, clasificare care, cu unele perfecţionări, s-a
păstrat până azi. Hiparh a introdus sistemul hexazecimal, sistem
folosit înainte numai de babilonieni, după care cercul se împarte în
360º, fiecare grad fiind compus din 60’, fiecare minut având la rândul
său 60’’.
Claudiu Ptolemeu (c.90 – c.168). În afara
dezvoltării sistemului geocentric care-i poartă numele şi a acelui
catalog cu 1025 stele aduse la epocă, Ptolemeu a mai avut şi alte
contribuţii remarcabile: descoperă ecveţia Lunii şi calculează paralaxa
Lunii cu destul de mare precizie.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|