referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Politica de colonizare a Basarabiei

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

*Termenul de Basarabia , desemna Bugeacul, zona restrînsă de la nordul gurilor Dunării, care se afla sub dominaÅ£ia otomană. Ulterior a fost extins la întreg teritoriul cuprins între Nistru ÅŸi Prut...

Varianta Printabila 


1
                              
                                                                                                     
                                      Titlu:

,,Politica de colonizare a ţarismului în Basarabia şi consecinţele ei .’’          


                                    Planul :

1.Anexarea Basarabiei la Rusia………………….......2

2.Organizarea politico-administrativă.........................2

3.Politica de colonizare...............................................5

4.Evoluţia social economică........................................7

5.Viaţa religioasă.......................................................13

6.Viaţa culturală.........................................................14

7.Politica rusificatoare a ţarismului...........................16

8.Bibliografie.............................................................18









                                 
                          Anexarea Basarabiei la Rusia
        
      În urma semnării tratatului de pace de la Bucureşti (16/28 mai 1812), Imperiul rus anexează pămînturile de la est de Prut ale Moldovei, numite ulterior (1813) Basarabia.
       *Termenul de Basarabia , desemna Bugeacul, zona restrînsă de la nordul gurilor Dunării, care se afla sub dominaţia otomană. Ulterior a fost extins la întreg teritoriul cuprins între Nistru şi Prut.
      Din momentul anexării şi pe parcursul deceniilor secolului al XIX-lea ţarismul a urmărit două scopuri principale în politica sa în Basarabia.Un scop presupunea integrarea cît mai rapidă a provinciei în structurile social-politice ale imperiului , lichidarea specificului naţional local şi rusificarea populaţiei autohtone.Cel de-al doilea scop ţinea de interesele geopolitice şi strategice ale Ţarismului în Sud-Estul Europei.El presupunea cultivarea unei imagini atractive a modelului rusesc de bună guvernare în ochii poparelor balcanice. Aceste două scopuri se aflau în permanentă contradicţie. În primele două decenii după anexare s-a acordat preferinţă celui de-al doilea scop, nefiind neglijat nici primul, care va deveni dominant începînd cu sfîrşitul anilor 20 ai secolului al XIX-lea.
      Politica ţarismului s-a manifestat în organizarea  politică-administrativă, în relaţiile social-economică şi viaţa naţional-culturală.

                                Organizarea teritorial-administrativă a Basarabiei
       
        La momentul anexării , teritoriul Basarabiei era alcătuit , sub aspect administrativ, din două părţi: teritoriul , care se aflase în componenţa Principatului Moldovei şi teritoriul aflat sub dominaţia otomană şi a tătarilor nogai din Bugeac. Cetăţile Hotin, Bender(Tighina), Akkerman(Cetatea Albă), Chilia şi Ismail cu împrejurimile şi aşezările din jur alcătuiseră raiale turceşti. La est de Prut se aflau următoarele ţinuturi ale Moldovei:Lăpuşna-Orhei, Soroca, partea de răsărit a ţinutului Iaşi (viitorul ţinut Bălţi), Codru, Gireceni, Hotărniceni. În 1812 , în spaţiul dintre Prut şi Nistru au fost create 12 ţinuturi, iar în 1818 numărul ţinuturilor a fost redus la 6:Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail.În 1830 a fost creată circumscripţia oraşului Ismail, care includea oraşele Ismail, Reni şi Chilia cu satele din împrejurimi. Această unitate administrativă a fost constituită în scopuri strategice , pentru a controla mai eficient zona Dunării. Partea care a rămas din fostul ţinut Ismail a fost inclusă în ţinutul nou format –Leova.În 1835 iarăşi au apărut schimbări:a fost restabilit ţinutul Soroca, iar din componenţa unei părţi a ţinutului Orhei a fost constituit ţinutul Chişinău. Centrul administrativ al ţinutului Leova a fost transferat în localitatea Frumoasa, care a fost numită Cahul, în memoria luptei da la Cahul din 1770. Acest nume i-a fost dat şi judeţului.
        După anexare la Rusia , a suportat anumite schimbări teritoriul din stînga Nistrului Suprafaţa era de 45.630 km² cu o populaţie de 482.630 locuitori.. Ţinutul Oceacov, a fost inclus în componenţa guberniei Herson.Partea stîngă a Nistrului, situată la nord de rîul Iagorlîc, a fost inclusă în componenţa guberniei Podolia.În aceste gubernii politica nu se deosebia cu nimic de cea a Rusiei.
        În viaţa politică în scopul  excluderii unor eventuale tensionări a situaţiei în provincia anexată, la 23 iulie 1812 a fost semnată de către amiralul P.Ciceagov , comandantul armatei Dunărene din Principatele Române, o lege specială , numită ,,Regulamentul administrării provizorii a Basarabiei” prin care a fost introdusă o nouă autonomie administrativă. Locuitorilor le se permitea să se folosească de legislaţia locală, adică de cea a statului Ţara Moldovei.Guvernatorul civil al Basarabiei, era declarat şeful administrării locale.
       *Guvernul provizoriu al provinciei era alcătuit, conform Regulamentului , din 2 departamente. În componenţa primului departament intrau problemele de ordin legislativ, judecătoresc, poliţenesc şi cele ale învăţamîntului. În atribuţiile celui de-al doilea urmau să intre:statistica regiunii, veniturile, vămile, comerţtul, industria.
      Guvernul era subordonat direct comandantului suprem al Armatei Dunărene (Amiralul P.Ciceagov). Limba română îşi păstra dreptul de a fi utlizată în organele administrative , juridice, în oficierea serviciului divin şi în şcoală. Aceleaşi drepturi au fost acordate şi limbii ruse. Aceasta va permite în perspectivă autorităţilor ţariste să limiteze în mod fraudulos arealul de acţiune a limbii române în viaţa Basarabiei.
   Instrucţiunile date de Pavel Ciceagov lui Scarlat  
                              Sturdza, 1812  
,,Este necesar de a da posibilitate locuitorilor din Basarabia să resimtă avantajele unei administraţii părinteşti şi generoase şi să se atragă, în chip ingenios, atenţia popoarelor vecine asupra acestei provincii. Ultimul război a antrenat minţile şi speranţele moldovenilor, sîrbilor şi ale altor popoare ataşate de Rusia[…] este necesar să menţinem ataşamentul acestor popoare şi să-l  ocrotim de influenţa duşmanilor noştri. Această constatare vă va servi drept bază pentru toate acţiunile Dumneavoastră în funcţia respectivă.           
        Pentru a da senzaţia unei perpetuări a vechilor stări de lucru şi pentru a asigura o tranzaţie lentă de la un regim la altul, amiralul P. Ciceagov a numit la 23 iulie 1812, ca noul guvernator civil al Basarabiei pe un boier român Scaralat Sturdza, refugiat de multă vreme în Rusia. (doc 1).    Documente şi materiale
       În decursul primului an de ocupaţie ţinutul a fost administrat conform vechilor obiceiuri şi legi ale Modovei. Abia la 2 februarie 1813 este instituit guvernul provizoriu al Basarabiei, alcătuit din două departamente. Boierii moldoveni deţineau majoritatea funcţiilor în guvern (în proprţie de 7:12). Celelalte fuctii le deţineau foştii funcţionari ruşi care au activat în Principatele Române în perioada 1807-1812. La 7 iunie 1813 Scarlat Sturdza este eliberat pe motiv de boală din funcţie de guvernator al Basarabiei şi înlocuit de generalul I.Hartingh. Acesta , ignorînd stipulaţiile Regulamentului  referitoare la conservarea legislaţiei şi obiceiurilor locale, accelerează procesul de transformare a Basarabiei într-o obişnuită gubernie rusească. Are loc substituirea funcţionarilor moldoveni cu funcţonari ruşi, legislaţia locală tot mai fregvent este ignorată.
      Boierii moldoveni alarmaţi de aceste abuzuri, prin intermediul mitropolitului G.Bănulescu-Bodoni, expediază împăratului Alexandru I, Consiliului de miniştri şi Consiliului de stat o suită de plîngeri, chiar şi numirea unui guvernator din rîndul boierilor autohtoni.
      Dezacordul şi totodată protestul faţă de răsluirea Moldovei de răsărit şi faţă de politica rusificatoare şi-a gasit expresie şi strămutările masive ale populaţiei din Basarabia în dreapta Prutului.
        *Fenomenul migraţiei masive a populaţiei româneşti din Basarabia avea la bază mai multe motive. Unul dintre ele a fost teama ţăranului modovean de eventuala introducere a şerbiei în provincia ocupată. Din această cauză au fost cazuri în care sate întregi , în frute cu preoţii lor,  ,,au fugit piste Prut”.Abandonarea Basarabiei de către miile de români era dictată şi de maltratările şi umilirea la care erau supuşi românii basarabeni din partea autorităţilor ţariste. Vexaţiunile cazacilor şi soldaţilor ruşi, încartiruiţi  pe la casele băştinaşilor, comportamentul discrimatoriu al poliţiei ruseşti faţă de populaţia românească din tîrgurile şi satele basarabene, a constituit o altă cauză a acestui exod.
        Amplificarea migraţiei alarma autorităţile ruseşti. Acest fenomen dăuna imaginea ţarismului în faţa popoarelor balcanice. Pentru a opri procesul a fost fortificat hotarul pe Prut . Cu toate acestea , exodul n-a fost curmat.
        Datorită izbucnirii acestor conflicte , Petersburgul a însărcinat în 1815 pe un funcţionar al ministerului de externe cu studierea obiceiurilor şi legilor moldoveneşti. La începutul anului 1816, pentru a calma populaţia , s-a luat măsura înlocuirii generalului Harting din funcţia de guvernator. Prin ukazul de la 1 aprilie, Alexandru I promitea aşezarea cîrmuirii noii provincii pe temeiul vechilor ,,ei obiceiuri şi drepturi”. Locuitorii au fost scutiţi de orice obligaţii financiare faţă de stat, pe termen de 3 ani.        
      Prin rescriptul de la 1 aprilie 1816, adresat mitropolitului Gavriil, Alexandru I intenţiona să spulbere irascibilitatea boierilor basarabeni şi să contribuie la stoparea migraţiei. Ţarul se obliga să ofere acestei regiuni o cîrmuire politică ,,potrivită cu nărăvurile, obiceiurile şi legiuirile ei”.    La 29 aprilie 1818 , cu ocazia vizitei lui Alexanru I la Chişinău, este promulgată legea numită  ,,Aşezămîntul pentru înfiinţarea regiunii Basarabia” .Conform lui , în fruntea provinciei funcţiona un guvernator civil împreună cu un Consiliu Suprem (Înaltul Sfat) care era organul administrativ , legislativ suprem şi judiciar compus din 11 membri , dintre care 5 erau numiţi, 6-aleşi pe un termen de 3 ani din rîndul boierilor băştinaşi. În timpul votării aceştia aveau preponderenţă numerică.Limba română alături de cea rusă este recunoscută oficială în instituţiile publice din Basarabia. Acest act legislativ a avut o anumită importanţă pentru ţinutul dintre Prut şi Nistru, deoarece îi conserva , pentru o anumită peroadă, o relativă autonomie.
     În scurt timp ţarismul procedează la suprimarea elementelor de autonomie locală, care contraveneau sistemului centralizat al guvernării absolutiste şi politicii de integrare a provinciei în imperiu. Tot mai fregvent sunt demişi din posturile de ispravnici boierii autohtoni, iar în locul acestora sunt numiţi ofiţeri ruşi.
       *În componenţa Consiliului Suprem au fost incluşi doi membri permanenţi din partea coroanei. În consecinţă, boierii moldoveni pierd votul preponderant în luarea deciziilor. În 1820 guvernatorul general , care exercită funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem, obţine dreptul de vot asupra deciziilor în toate problemele, cu excepţia celor judiciare. În vara anului 1825 , Înaltului Sfat i-au fost suprimate atribuţiile judecătoreşti , pentru ca, după încă aproape trei ani,el să fie desfiinţat.
      La 28 februarie 1828 , prin ucazul lui Nicolaie I, este anulat Aşezămîntul de la 1818 şi promulgat unul nou, care a fost elaborat fără concursul boierilor locali. Prin el autonomia Basarabiei era suprimată. În locul Consiliului Suprem a fost instituit un Consiliu provincial, membrii săi fiind numiţi de guvernator. Atribuţiile acestui organism se rezumau la elaborarea unor rapoarte informative numai referitoare la chestiunile de ordin economic. Din cei 7 membri ai consiliului provincial, doar mareşalul nobilimii era ales, ceilalţi fiind numiţi de împărat.
      Noul Aşezămînt extindea acţiunea directă a legislaţiei ruseşti asupra Basarabiei şi limita, în mod evident, sfera de acţiune a legislaţiei locale. Tribunalele sînt reorganizate după calapodul rusesc. În fucţiile de judecători tot mai fregvenţi sînt numiţi ruşi.Limba oficială devine rusa, iar româna urmînd a fi utilizată doar în caz de necesitate.În conformitate cu noua lege, căpitanii, ispravnicii în judeţe sunt înlocuiţi cu funcţionari ruşi.
      Dar ultimele rămăşiţe ale prticularităţilor naţionale în viaţa social-politică a Basarabiei au fost anulate la 1874 odată cu transformarea regiunii într-o simplă gubernie a Imperiului ţarist.
                                         
                                                  Politica de colonizare
       O parte componentă a politicii sociale, promovată de ţarism, a constituit-o politica de colonizare a Basarabiei cu populaţie nou-venită. Prin această politică se urmăreau 2 scopuri:crearea unui suport social al ţarismului în ţinut, în persoana coloniştilor, şi diminuarea elementului autohton. După anexarea Basarabiei populaţia românească a provinciei alcătuia o majoritate covîrşitoare (86%), dar în rezultatul unei masive colonizări a ţinutului, ponderea acesteia va înregistra o continuă scădere.        
        Înţelegînd că Basarabia are o poziţie favorabilă din punct de vedere strategic, guvernul ţarist a căutat să ia măsuri suplimentare pentru a crea în această regiune o situaţie mai stabilă. Cu scopul de a-şi constitui o bază socială trainică , el a iniţiat o amplă acţiune de colonizare. În primul rînd, era colonizată zona de sud a Basarabiei (Bugeacul),de unde în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 cîteva mii de nohai au părăsit Bugeacul, retregîndu-se la sud de Dunăre, în Dobrogea. În anii 1808-1809 autorităţile ţariste transferă restul populaţiei nohaice din Basarabia  în regiunea Taurida. Teritoriul rămas pustiu este trecut în posesia statului rus. În loc să împartă acest pămînt stăpînilor reali a ţinutului-moldovenilor, deoarece ei aveau puţin pămînt, autorităţile ţariste operează transferări masive de populaţie alogenă în acest teritoriu:bulgari, găgăuzi, germani, avrei, greci, polonezi, ruşi etc.
        *Pentru a stimula afluxul de noi colonişti, administraţia rusă le garantează celor sosiţi numeroase privilegii:scutirea de impozite şi alte prestaţii pentru o perioadă de 10 ani, acordarea unor imense loturi de pământ (între10 şi 60 desetine), a unor credite avantajoase pe un termen lung, scutirea de încartiruire şi de serviciul militar pentru o perioadă de 50 ani (pentru etnicii germani pentru totdeauna), autonomie religioasă şi culturală  etc.    (doc 2).   Documente şi materiale
              Din decretul Senatului despre privilegiile                                                
            coloniştilor veniţi în Basarabia de peste Dunăre  
                                          Anul 1819
,,1.Coloniştilor de peste Dunăre sub al căror nume se subînţeleg bulgarii şi alţi de aceeaşi credinţă cu noi, veniţi de peste Dunăre, care sunt de acum aşezaţi sau urmează să fie aşezaţi în basarabia, să le se dăruiască drepturile şi avantajele conferite străinilor în guberniile Novorosia şi Basarabia sub denumirea de colonişti.
2. Pentru ca aceşti colonişti să ştie în ce constau anume drepturile şi privilegiile ce li se acordă, să le se elibereze din parte Ministerului Afacerilor Interne un act în scris.
3.Coloniştii veniţi de peste Dunăre în timpul stăpînirii turceşti şi trăitori în diferite locuri ale Basarabiei, iar acum trecuţi pe domeniul statului, să fie scutiţi pe timp de trei ani de dările şi prestaţiile de stat.
4.Coloniştii veniţi de peste Dunăre în timpul ultimului război şi după el să fie scutiţi de aceleaşi dări şi prestaţii pe un termen de 7 ani.’’
                        
                                 
         Primele colonizări a sudului Basarabiei cu populaţie bulgară şi găgăuză s-au produs în timpul războiului din 1806-1812.Ei veneau în Basarabia din cauza asupririlor ce le sufereau din partea turcilor.Veniţi în ţară , guvernul ţarist ,în 1819, le-a acordat condiţii similare cu cele a germanilor, li s-a pus la dispoziţie în Basarabia o suprafaţă de 557.608 desetine de pămînt.Cele mai multe colonii au fost înfiinţate în anii 1820-1822.Pînă în 1826-1827 găgăuzii şi bulgarii au întemeiat în Basarabia de sud 42 de colonii, care numărau 24.404 de locuitori.Primele localităţi fondate de colonişti au fost Beschioz (1811), Cazaclia(1812), Baurci (1812), etc. Colonizarea Basarabiei cu populaţie bulgară şi găgăuză s-a amplificat în perioada războiului ruso-turc din 1828-1829 şi după terminarea acestuia.
        Colonizarea Basarabiei cu etnici germani s-a derulat în anii 1814-1815. Aceşia au venit aici din Ducatul Warszawa şi din statele germane Bazern şi Wutemberg. Către mijlocul secolului al XIX-lea numărul etnicilor germani atinsese cifra de 40.000de persoane.Coloniştii germani erau cei mai priveligiaţi.Guvernul ţarist le-a acordat suplimentar un credit în bani de la 270 pînă la 700 de ruble pe cap de familie, punîndu-le la dispoziţie cîte 60 de desetine de pămînt (65 ha) şi scutire de toate impozitele pe un termen de 10 ani, precum şi de serviciul militar pe acei care se stabileau în Basarabia şi pe urmaşii lor direcţi. Între ani 1814-1842 în Basarabia de Sud au fost înfiinţate 24 de colonii nemţeşti. Cele 1846 de familii de nemţi (8860de oameni) către anii 1826-1827 posedau deja 131.480 de desetine (143.313 ha de pămînt).Coloniştii nemţi au adus cu ei multe metode şi tehnici agricole moderne, rase superioare de animale, o seriozitate şi o ordine exemplare. Aşezaţi la început în partea de sud a Basarabiei, cu timpul germanii se vor răspîndi şi în regiunile centrale a provinciei.
        Din ducatul Warszawa şi din alte gubernii ruseşti a fost transferată în Basarabia şi populaţie evreiască care căuta să se salveze de persecuţiile din partea administraţiei ruseşti. Ţarul Nicolae I a emis un ukaz prin care se permitea evreilor stabilirea în Basarabia, asigurîndu-le o scutire de orice impozite pe termen de doi ani. Coloniştii evrei se stabileau mai mult în oraşe, încercările administraţiei ţariste de a întemeia colonii eşuînd. Cu timpul , cea mai mare parte a comerţului, industriei, a capitalurilor bancare a încăput în mîna evreilor. Influenţa lor economică era puternică, mai ales în regiunile din nordul şi centrul Basarabiei, unde de altfel numărul evreilor era mai mare, în 1858 erau 20.000 evrei. Către mijlocul secolului trecut comunităţile evreieşti au construit marea sinagogă din Chişinău, precum şi o şcoală confesională şi un spital.
        După lichidarea Secei Zaporojene de pe Nipru, unii cazaci îşi găsiseră refugiul în Dobrogea. După 1812 ţarismul contribue la stabilirea acestora în sudul Basarabiei, dîndu-le pămînturi.
        Din Podolia , Pocuţia în Basarabia veneau, în mod spontan, rutenii (ucrainenii).Aceştia se stabileau cu traiul, mai cu seamă în judeţul Hotin. Primele colonizări cu populaţie ruteană a judeţului Hotin s-au produs după transformarea acestuia în raia turcească (1713). Cu toate acestea, recesămîntul rusesc de la 1817 atestă populaţia românească din judeţ ca fiind în majoritate absolută.        
        Cel mai mare aflux de colonişti străini veneau, însă, din guberniile ruseşti, pe două căi:în mod organizat şi spontan. La propunerea guvernatorului Voronţov, în 1823, în Basarabia au fost strămutaţi 20.000 de tărani.Fiecărei familii le se dădea cite 30 desetine de pămînt, fiind scutiţi de impozite timp de trei ani.Ţăranii ruşi au format circa 100 de localităţi, majoritatea în ţinuturile Akkerman, Bender şi Hotin. Strămutînd ţăranii din guberniile Rusiei centrale, ţarismul nu urmărea numai scopul deznaţionalizării locuitorilor băştinaşi din Basarabia, dar şi cel al slăbirii mişcărilor  ţărăneşti în guberniile centrale ruseşti.
        *Coloniştii ruşi, sosiţi în Basarabia în mod organizat, erau aşezaţi , de regulă, pe imensele domenii obţinute de înalţi demnitari ruşi, în special, în sudul provinciei, care duceau o lipsă acută de braţe de muncă. Contele Benkendorf, spre exemplu, obţinuse 28.000 desetine de pămînt, contele Kankrin-28.000, generalul Sabaneev-10.000de desetine etc.
 O parte a ţăranilor iobagi ruşi, aduşi în Basarabia în mod organizat erau împroprietăriţi din contul domeniilor statului.Aceştia obţineau cîte un lot de 30 desetine de pămînt şi o scutire de impozite pentru o perioadă de 3 ani, cît şi de serviciul militar şi încartiruire.
        A existat , însă, şi o imigrare stihiinică în Basarabia a ţăranilor şerbi din guberniile ruseşti.
        *Aceştia fugeau de pe domeniile boiereşti, salvîndu-se de discriminările inumane la care erau supuşi, sau de serviciul militar ce dura 25 de ani. Printre transfugi existau şi dezertori din armata ţaristă. Între anii 1834-1854 au fost prinşi şi trimişi îndărăt în guberniile ruseşti vreo 48.000 de persoane. Cu toate acestea, afluxul imigrărilor spontane n-a putut fi stopat. Autorităţile ţariste au fost nevoite, în cele din urmă, să se resemneze.
        Cu scopul deznaţionalizării ţăranilor băştinaşi din Basarabia, ţarismul rus dădea doar cîte 10 desetine de pămînt pentru fiecare familie care dorea să se strămute pe alte pămînturi  din Basarabia. În total în Basarabia , în conformitate cu recesămîntul din 1816, trăiau 368.320 de oameni dintre care 49.045 n-aveau pămînt.Colonizarea Basarabiei de către străini se făcea intens, în mod bine dirijat de guvernul ţarist, încît aici procentul de colonizare era mai mare decît în guberniile Taurida, Herson, Ecaterinodar.                                                                            
      Români    Ruşi    Ucraineni    bulgari    evrei    germani
1817    86    3          3       3     3    0,0
Anii 50 ai sec.XIX    51,4    4,28    21,32    10,00    7,25    2,86
1867    51,5    6,8    21,5    5,6    9,5    3,0
1897    48,66    8,05    19,62    8,22    8,00    3,11
        Populaţia Basarabiei a crescut într-un ritm mult mai ridicat , în comparaţie cu celelalte teritorii ale Imperiului ţarist, ajungînd să numere în 1856 peste 990.000 locuitori.Primele locuri  în privinţa densităţii populaţiei sunt ocupate de ţinuturile Hotin şi Chişinău, urmate de Orhei şi Soroca. Această creştere s-a datorat nu atît sporului natural, cît mai ales masivelor colonizări efectuate de administraţia rusească. Pentru intervalul 1837-1857, statisticile oficiale demonstrează că în medie au fost  aduşi anual în teritoriul dintre Nistru şi Prut peste 21.000 de colonişti străini. Coloniştii aşezaţi în Basarabia au adus contribuţia lor la valorificarea teritoriului, dezvoltarea economiei şi culturii regiunii, au stabilit relaţii de colaborare cu populaţia băştinaşă. Adesea în aceleaşi sate se aşezau atît moldovenii , cît şi reprezentanţii altor etnii nou-venite pe aceste meleaguri. În ciuda acestui fapt nu se poate contesta preponderenţa elementului românesc ce reprezintă majoritatea incontestabilă a populaţiei.
    
                                      Evoluţia social-economică
       
         Instalarea hotarului pe Prut la 1812 şi izolarea Basarabiei de pieţele externe au avut urmări negative pentru economia ţinutului, deoarece au fost întrerupte relaţiile tradiţionale în interiorul Principatului şi cele cu alte teritorii româneşti, cu Austria şi Imperiul Otoman. Astfel pentru o anumită perioadă, comerţul Basarabiei a fost paralizat, aceasta răsfrîngîndu-se negativ asupra întregii economii a ţinutului. Pînă la 1830, guvernul ţarist a păstrat linia vamală pe Nistru. Abia peste o anumită perioadă, la insistenţa negustorilor basarabeni, au fost restabilite relaţiile comerciale cu Principatul Moldovei şi Austria.
        Toată bogăţia Basarabiei era pusă în serviciul acoperirii nevoilor şi intereselor Imperiului Rus.   Din Basarabia , ruşii proiectau să ia herghelii de cai pentru cavaleria ruseacă, vite cornute, turme de oi, multă producţie agricolă, materiale de construcţie etc. Dacă pînă la contropire ţăranii moldoveni livrau în mod obligatoriu produse agricole, la preţuri reduse, tătarilor şi turcilor, apoi după 1792 şi 1812 acelaşi lucru îl făceau pentru Rusia, care parţial la alegerea sa, le exporta unde dorea, trăgînd foloase mari.               
        După 1812 , în decurs de cîteva decenii, în ţinut continua să predomine sistemul agrar , care îmbina creşterea vitelor cu cultivarea plantelor. Spre mijlocul
 secolului al XIX-lea acest  raport se schimbă treptat în favoarea creşterii plantelor.                          
Se dezvoltau agricutura, pomicultura, grădinăritul.Treptat creşteau suprafeţele de pămînt arabil pentru cultivarea cerealelor, viţei-de-vie, legumelor. Recolta globală de cereale s-a majorat de la 700.000 de centnere în 1814 pînă la 4.5mln. de centnere în 1850-1853. Suprafaţa de pămînt cultivată cu viţă-de-vie a crescut la mai bine de 2,5 ori, iar fabricarea vinului de 3 ori. Pe latifundiile moşiereşti predominau suprafeţele însămînţate cu grîu, destinat pieţei, iar în gospodăriile ţărăneşti-cele cu porumb.Basarabia devenise zonă economică importantă pentru producerea grînelor, porumbului, cînepei, inului, pentru sericicultură, legumicultură, cai, oi, etc.Era răspîndit pe larg pescuitul. Ocnele de sare din zona maritimă , datorată importanţei lor , au fost declarate proprietate a statului şi se dădeau în arendă persoanelor particulare.
        Izolarea Basarabiei de principatul Moldova , reducerea capacitătăţii ei de a face de sine stătător comerţ cu statele europene,  au impus populaţia băştinaşă şi coloniştii să se ocupe mai intens de meşteşugărit, manufacturi şi să procedeze la dezvoltarea industriei. Oraşele Chişinău, Bălţi, Soroca, Orhei, Bender, Dubăsari şi altele jucau un rol important nu numai în cadrul repartizării prin comerţ a mărfurilor industriale, ci şi deveniseră centre de fabricare a mărfurilor, ale manufacturii industriale.
        La început o dezvoltare rapidă a căpătat-o meşteşugăritul casnic. Peste 4.000 de meşteşugari fabricau îmbrăcăminte, unelte de muncă. Numărul meşteşugarilor în oraşe a crescut de la 2,6 mii în 1835 pînă la 7 mii în 1858. Au fost construite înterprinderi pentru producerea manufacturii. În Basarabia se prelucra producţia primă agricolă.Au fost construite şi funcţionau fabrici de săpun, fabrici de textile, fabrici pentru confecţionarea lumînărilor, topitorii de grăsimi, abatoare, fabrici de prelucrare a poamei, fructelor, uscătorii de prune. Funcţionau cam 25 mori de aburi, multe mori de cai, de apă. Erau vestite în aceste părţi fabricile de dărăcit şi filat lîna, de ţesut covoare, producerea mărfurilor textile. Foarte productive lucrau fabricile de cărămidă, ţiglă, alte materiale de construcţii. Numărul interprinderilor şi manufacturilor industriale a crescut de la 150 în 1830 pînă la 450 în 1858.
        Maşinile agricole, tehnica necesară agriculturii şi interprinderilor industriale se importa din Anglia, Franţa, Austria, Germania, Polonia şi din altele.Dar şi în acest domeniu s-a promovat o politică colonială. Ţarismul realiza o politică de protecţie a industriaşilor ruşi. Pe de o parte Rusia nu dispunea de posibilităţi pentru a furniza tehnică agricolă în Basarabia, iar pe de altă parte, a impus taxe vamale foarte înalte pentru tehnica şi mărfurile industriale care se importau în alte ţări. În asemenea condiţii , Basarabia nu dispunea de condiţii favorabile pentru importarea tehnicii pentru dezvoltarea agricuturii, fabricau mărfuri şi le comercializau la preţuri de nimic, iar tarifele vamale pentru import erau, de fapt, tot în folosul Imperiului Rus.
        Relaţiile comerciale a Basarabiei cu străinătatea se întreţineau prin porturile  Ismail,  Reni, Sculeni, Leova, Lipcani. În temei din Basarabia se exportau produse agricole.
        Mărfurile principale pentru export din Basarabia erau :grîul, orzul, secara, porumbul. Dacă în 1812 s-au exportat 81.000puduri, apoi în 1831-857.142 puduri de cereale. Prin creşterea exportului s-a intensificat şi procesul de exploatare a ţăranilor moldoveni. Tot comerţul cu pîine era controlat de băncile , structurile financiare ale Rusiei ţariste, venitul care răminea în centrul Rusiei.
        Într-o stare grea se afla şi comerţul intern. Circulaţia mărfurilor în centrul Basarabiei a avut un aflux mai puternic în 1812-1828 -- 3 639 329 ruble, apoi în 1885 a ajuns pînă la 1 136 407 ruble. La iarmaroacele din Basarabia volumul circulaţiei banilor s-a redus de la 2 648 000 ruble pînă la 254097 ruble în 1850. Regimul colonial a distrus relaţiile sociale foarte grav în Basarabia. După construirea căilor ferate , unele oraşe din aceste ţinuturi ,,cu totul au sărăcit”.
        Colonizarea Basarabiei s-a accentuat şi în relaţiile  şi structurile sociale .      Deosebit de dificilă era situaţia ţăranilor băştinaşi din Basarabia.  La 19 februarie , 3 martie 1861 a fost promulgat ukazul împăratului Alexandru al II-lea prin care ţăranii erau eliberaţi de dependenţa personală a moşierului. În Basarabia nu existau ţărani aserviţi, şerbia fiind lichidată încă în 1749 de către domnul Constantin Mavrocordat. Această lege viza doar o mică categorie a populaţiei Basarabiei (1,17%) care era formată din ţăranii iobagi aduşi în ţinut de către moşierii ruşi şi ţiganii angajaţi în calitate de slugi ale boierilor- toti aceştia fiind condideraţi în continuare iobagi. În conformitate cu această lege , categorie socială dată a fost egalată în drepturi cu ţăranii dependenţi de moşieri şi de mănăstiri, obţinînd astfel libertatea personală.
        Distribuirea de către autorităţile ţariste a imenselor loturi de pămînt elitei militare ruse, funcţionarilor de diferite ranguri şi coloniştilor străini, au generat spre mijlocul sec. a, XIX-lea o criză acută de pămînt.
        Dubla exploatare socială şi naţională a stimulat intensificarea mişcării ţărăneşti. În perioada anilor 1861-1868 în Basarabia s-au produs 46 tulburări ţărăneşti, 16 dintre ele au fost nevoite să aplice reforma agrară şi în Basarabia.
   
1     La 14 iulie a fost emis Regulamentul care promulga legea privind reforma agrară  în Basarabia . Spre deosebire de Regulamentul de la 19 februarie 1861, prin această lege loturile de pămînt erau oferite nu obştii săteşti, ci în folosinţa fiecărei familii cu drept de proprietate şi moştenire după răscumpărare. Tuturor famiilor de ţărani li se dădea loturi egale , indiferent de numărul membrilor lor, ceea ce contribuia la diferenţierea socială a ţărănimii. Împroprietărirea  s-a realizat în dependenţă de zonă, de fertilitatea solului şi de densitatea populaţiei. Lotul de pămînt varia între 8 desetine în nordul guberniei şi 13,5 în sudul ei. Deseori boierii recurgeau la subterfugii, propunînd ţăranilor săraci, care nu aveau bani pentru răscumpărare, să le ofere fără plată, ca dar, doar 1\4 din lotul de pămînt ce li se cuvenea.
        *Ţăranul român era obligat să achite moşierului 20% din preţul lotului. Statul achita cele 80% care mai rămîneau, iar ţăranul urma să restituie statului această sumă cu dobîndă, în decurs de 49 de ani. În consecinţă, suma achitată de ţărani pentru pămînt s-a dublat. Ei au plătit 29 mln. ruble statului în timp ce pămîntul valora 13 mln. ruble. Pînă la achitarea preţului pentru tot, ţăranul era nevoit să îndeplinească vechile prestaţii (dijma, boierescul).
                    Reformele administrativă, judiciară şi militară.Concomitent cu reforma agrară ţarismul a fost nevoit să modernizeze administraţie locală şi justiţia.
        În 1864 în Imperiul rus este introdus institutul de zemstvă. În 1870 el va fi extins în Basarabia. Se instituiau consilii eligibile de zemstvă la nivel comunal, judeţean, provincial. Membrii acestor consilii erau aleşi în baza unui cens discriminatoriu, astfel reprezentarea fiind neproporţională. Nobilimea dispunea de 77% din mandate, orăşenii-15,5%, ţăranii-5,5%, clerul-2%.
        În competenţa acestor organe intrau probleme ce ţineau de gospodăria locală, căile de comunicaţii, poştă, serviciul sanitar şi medical, alimentaţie, instrucţiunea publică. În domeniul educaţiei şi instruirii ele au servit în calitate de instrument suplimentar al politicii rusificatoare.
        Schimbările din viaţa economică a Rusiei au impus reformarea justiţiei. În Basarabia sunt introduse instanţe judecătoreştiunice pentru toate categoriile sociale. Se aplică principiul separării puterilor în stat. Tribunalele sunt separate de organele administrative. Este introdus institutul de avocaţi şi curtea de juraţi. Procedura juridică devine publică şi orală. Este garantată inamovibilitatea judecătorilor. Legea proclamă egalitate tuturor cetăţenilor în faţa legii. Este înfiinţată judecătoria de gradul doi-instanţă judiciară superioară, care este subordonată Palatei de la Odesa.
        În acelaşi timp, este restrîns şi mai mult arealul de activitate a legislaţiei moldoveneşti. Procesele judiciare urmau să se efectueze doar în limba rusă.
        Reforma instituţiilor locale judeţene a fost urmată de o reformă a administraţiei municipale. În 1871 în Basarabia este aplicată reforma orăşenească. În 7 oraşe ale provinciei (Chişinău, Cetatea Albă, Tighina,Hotin, Soroca, Bălţi şi Orhei) sunt instituite dume municipale, care erau organe eligibile. Nobilimea şi funcţionarii deţin majoritatea mandatelor în aceste organe de autoadministrare, elementele burgheze fiind în minoritate. Sub aspect naţional reprezentanţii etniei ruse aveau o majoritate covîrşitoare în aceste dume.
        În anul 1874 a fost extinsă şi o reformă militară care prevedea serviciu obligatoriu. Prin reformă a fost impus Basarabenilor serviciul militar, care devine un instrument de rusificare a populaţiei băştinaşe.
        În relaţiile sociale după înfăptirea reformei cei mai împroprietăriţi cu pămînt în satul basarabean erau foştii colonişti care dispuneau în mediu de 16.3 desetine de pămînt. Ţăranii împroprietăriţi de pe moşiile statului aveau în proprietatea lor cîte 9,6 desetine , răzeşii dispuneau de 5,3 desetine, iar ţăranii împropietăriţi de pe moşiile boiereşti- cîte 4 desetine. Cel mai puţin pămînt îl aveau  ţăranii români, care erau cei mai nedreptăţiţi din acest punct de vedere.Aceştia erau concentraţi, în temei, în centrul şi nordul Basarabiei. Foştii colonişti şi ţărani ai statului, care au obţinut suprafeţe mai mari erau situaţi în sudul Basarabiei.
        Odată cu transformarea pămîntului în marfă se accelerează procesul de diferenţiere socială. Acest fenomen era mai mult specific Basarabiei, unde, către începutul sec. XX, 75% din ţărani aveau pămîntul în proprietate privată şi numai 25% - în proprietate colectivă - în obştea ţărănească. În judeţul Tiraspol unde ţăranii de stat alcătuiau majoritatea, situaţia era inversă-la sf. sec. XIX-86% de ţărani utilizau pămîntul în cadrul obştii ţărăneşti.
        Procesul de pauperizare a ţăranului basarabean capătă proporţii enorme. Basarabia , către sf. sec. al XIX-lea ocupa primul loc după numărul de ţărani fără pămînt (23% din gospodăriile ţărăneşti). Deosebit de înalt era acest procent în rîndul românilor basarabeni:doar 10%. Insuficienţa de pămînt îl făcea pe ţăranul român să ia în arendă pămînt boieresc. Plata pentru arendă era în bani şi boieresc.
        Aceeaşi cauză a provocat şi alt fenomen negativ - migraţiunea forţată a populaţiei româneşti în Siberia, regiunea Amur unde aveau loc colonizările pămînturilor libere. Reforma agrară afectează şi moşiile nobilimii basarabene. Suprafeţele acestora s-a diminuat.  Guvernul rus le acordă credite avantajoase şi alte înlesniri.
        Reforma agrară afectează domeniul boieresc. Mulţi moşieri se ruinează, în special din cei români, care pleacă peste Prut. Domeniile lor sunt cumpărate de noua nobilime străină. Guvernul rus le acordă acestora credite avantajoase.
        Prin consecinţele sale, reforma agrară a dus la o dezvoltare mai amplă a agricuturii. La sf.sec. al XIX-lea peste 85% din populaţia Basarabiei era concentrată în agricultură. Relaţiile capitaliste în această ramură a economiei se dezvoltă într-un ritm mai rapid decît în celelalte gubernii ruseşti. Lipsa şerbiei pînă la 1861, condiţiile avantajoase climaterice şi geografice ale Basarabiei, vecinătatea apropiată a pieţelor de desfacere europene, exploatarea noilor căi de comunicaţie- în special a căilor ferate-toţi aceşti factori au favorizat dezvoltarea acestei ramuri a economiei ţinutului.
        Cu toate acestea , în satele ţinutului persistă unele reminiscenţe feudale. Ţăranii mai continuă să fie dependenţi sub aspect economic de marii proprietari.Această situaţie era dictată de răscumpărarea obligatorie a pămîntului obţinut de către ei la 1868 şi de menţinerea unor elemente  de boieresc.
        În ultimii 30 de ani ai sec. al XIX-lea suprafaţa pămîntului arabil s-a dublat. Cantitatea grînelor colectate a crescut de 2,5 ori. Cantităţi mari de grîne sînt exportate în guberniile ruseşti şi în ţările europene.
        Principalele culturi agricole continuau să rămînă păpuşoiul, grîul de primăvară, grîul de toamnă şi orzul. Marii latifundari şi coloniţti străini, în special cei germani, erau principalii producători de grîne pentru piaţă. Ei exportau grîu, orz, ovăz. În mîinele lor fuseseră concentrate cele mai fertile suprafeţe arabile. Ei erau înzestraţi cu cele mai noi maşini agricole şi cele mai multe vite de tracţiune. Autorităţile ţariste le acordau cel mai efectiv ajutor material şi financiar.
        Ţăranii semănau în temei culturi agricole pentru consum intern- porumb, secară, orz, mai puţin grîu. În judeţele din nordul Basarabiei suprafeţele însămînţate cu porumb alcătuiau peste 60% din terenurile arabile.
        Creşterea suprafeţelor arabile a avut drept consecinţă reducerea păşunilor. În rezultat creşterea vitelor- ocupaţie altădată principală a românilor de la est de Prut- cedează după importanţă agriculturii. Are loc reducerea de două ori a numărului ovinelor, cabalinelor, de 1,5 ori a bovinelor. Datorită creşterii suprafeşelor arabile, principalul animal de tracţiune în agricultură devine calul. Către sf. sec. al XIX-lea cresc suprafeţele însămînţate cu culturi tehnice, excepţie constituind doar tutunul a cărui suprafaţă se reduce considerabil. În schimb, floarea-soarelui şi sfecla de zahăr capătă o răspîndire deosebită în judeţele Hotin, Soroca, Bălţi.
        Zarzavaturile şi legumicultura sunt răspîndite în temei în Valea Nistrului.
        Viticultura era practicată în special în judeţele Tighina, Cetatea Albă şi în raioanele de Codru. La sf. sec. al XIX-lea suprafaţa viilor era de 100.000 desetine. Principalii consumatori ai vinurilor moldoveneşti erau guberniile ruseşti.
        Către sf. sec. al XIX-lea o relativă dezvoltare capătă pomicultura. Livezile se întindeau în preajma Codrilor şi în Valea Nistrului pe o suprafaţă de 40.000 desetine.Exportul fructelor stimulează cultivarea unor soiuri de pomi fructiferi. Fructe proaspete şi uscate sunt exportate într-un şir de gubernii ruseşti şi ţări europene.          
        Dezvoltarea industriei, căilor de comunicaţie şi a comerţului.
        În urma reformelor interprinse  în a doua jumătate a sec. XIX-lea  continua să se afle intr-o stare rudimentară industria Basarabiei. Cu toate că se observă o creştere a numărului înterprinderilor industriale, acest proces avea loc doar pe contul celor mici, care prelucrau material primă agricolă locală. Cea mai importantă ramură a industriei Basarabiei era cea alimentară.În 1897 în această sferă erau concentraţi peste 70% din toţi muncitorii angajaţi. În această sferă era produsă producţia  ce alcătuia 87% din valoarea întregii producţii industriale.Cele mai mari înterprinderi  de acest tip erau fabricile de zahăr din Chişinău , Râbniţa, Zarojeni, Stăuceni (de la 300 pînă la 500 muncitori ). Morăritul era principală ramură a industriei locale şi alcătuiau 60% din valoarea producţiei industriale. În această perioadă scade numărul morilor de apă şi a celor cu cai şi creşte numărul celor cu aburi. La începutul sec. XX în Basarabia erau peste 400 mori cu aburi cu nu efectiv de 4000 muncitori.
        Producţia de vinuri, spirt şi bere ocupa locul doi în industria de prelucrare a materiei prime agricole în care lucrau peste 800 muncitori.
        Cu toate că crescuse numărul interprinderilor industriale, industria Basarabiei era totuşi scăzută, Basarabia ocupînd locul doi din Imperiul Rus după volumul producţiei.În gubernia Podolia la 1892 erau aproape de 2 ori interprinderi industriale mai multe decît în Basarabia.
        Căile de comunicaţii jucau  un rol important în viaţa economică a ţinutului. În 1871 a început exploatarea liniei de cale ferată Chişinău-Odesa, în 1872- Chişinău-Orhei, în 1875- Corneşti-Ungheni. În ajunul războiului ruso-româno-turc de la 1877-78 a fost construită linia de cale ferată în Basarabia era dictată, în primul rînd de interesele strategice ale ţarismului. Către începutul sec. XX lungimea căilor ferate din Basarabia alcătuiau aproape 1000 km.La sf. Sec. XIX creşte volumul navigaţiei pe rîurile Nistru, Dunăre, Prut.
        Dezvoltarea căilor de comunicaţii  facilitata şi dezvoltarea comerţului basarabean. În 1990 au fost importate mărfuri în valoare de 1,8 mln. ruble şi exportate - în sumă de 75 mln. ruble. Între anii 1879-1903 importul a crescut de 8 ori, iar exportul de 6,5 ori. Comerţul Basarabiei cu guberniile ruseşti era concentrate la bîlciurile şi iarmaroacele anuale din Chişinău, Bălţi, Akkerman ş.a. Din Basarabia în oraşele ruseşti se exportă cai, bovine, pielărie crudă, tutun, peşte sărat, vin, prune uscate etc.
        Locul întîi în importul de mărfuri în Basarabia îl deţinea Austria.Din această ţară era adus lemnul de construcţie, coase, stofă de mătase, obiecte de fier etc. În Austria din Basarabia se exportau grîne, grăsimi, peşte, cai etc. Aceleaşi produse  se exportau şi în Principatele Unite, iar mai apoi şi în România.
                                       
                          
                            Viaţa religioasă sub dominaţia ţarismului rus

        Fiind smulsă cu forţă din trupul Principatului Moldova, Basarabia a devenit, după 1812, o colonie şi sub aspect spiritual.
        Una dintre cele 2 figuri de prelaţi români din întregul veac trecut o reprezintă Gavriil Bănulescu-Bodoni. Transilvănean de origine,a fost readus în principate din Kiev, unde între anii 1809 şi 1812 a îndeplinit funcţia de axarh a Moldovei şi ţării Româneşti. După încheierea păcii de la Bucureşti, Gavriil s-a retras în stînga Prutului la Chişinău, de unde în noiembrie 1812, a înaintat Sinodului rus cererea de înfiinţare a unei noi eparhii pentru Basarabia iar la 21 august 1813 Alexandru I a aprobat această hotărîre.Autorităţile ruse la data anexării au inventariat 40 de biserici din piatră, una de cărămidă şi 734 de lăcaşe de cult din lemn. Cea mai importantă realizare a fost înfiinţarea la Chişinău a Seminarului teologic în care la cererea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni , se preda în limba moldovenească, latină şi binenţeles rusă şi greacă.Acest seminar a fost deschis în 1813. O altă realizare a acestui preot a fost înfiinţarea tipografiei bisericeşti la fel din Chişinău, în 1814. Un an mai tîrziu ,,Liturgierul” a înaugurat seria cărţilor româneşti tipărite la Chişinău. (doc.3)                                             doc.3    Documente şi materiale    
                  G. Bănulescu – Bodoni
Pe boieri i-am povăţuit personal, iar ţăranilor le-am trimis, prin protopopii ţinutali, cărţi-circulare semnate de mine, în care îi încredinţam că groaza, răspîndită de răuvoitori, e neîntemeiată, că împăratul e milostiv şi drept, că ei vor fi fericiţi şi îndestulaţi sub stăpînirea Rusiei şi că le vor fi lăsate drepturile şi obiceiurile. Aceste cărţi s-au bucurat  de succes , ba chiar protopopii, opreau locuitorii pe loc după ce le citeau şi le lămureau cele scrise.
        Prin acivitatea desfăşurată, Gavriil Bănulescu-Bodoni a pus bazele culturii româneşti din Basarabia. Şi mai mult decît atît, mitropolitul Gavriil, în clipele grele s-a aşezat în fruntea boierilor care luptau pentru respectarea autonomiei Basarabiei în cadrul imperiului, făcînd apel la întreaga autoritate pe care o avea. După mai multe decenii de activitate neobosită pe tărîm bisericesc , Gavriil Bănulescu Bodoni se stinge din viaţă în primăvara anului 1821, la Chişinău.
        Sfîntul Sinod a folosit pretextul morţii mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni pentru a modifica rangul bisericii din Basarabia. Referatul redactat de Sinod şi înaintat ţarului Alexandru Ι precizează că s-a acceptat titlul de mitropolie luîndu-se ,,în consideraţie la aceasta între altele împrejurări şi demnităţile personale ale mitropolitului`` (Gavriil-n.n.)Odată cu decesul acestuia, Sfîntul Sinod cere ca ,, acea eparhie să intre în rangul al doilea``, cu gradul de arhiepiscospie.
        În fruntea bisericii din Basarabia a fost numit arhiepiscopul Dimitrie Sulima. Deşi ucrainean de origine, a continuat tradiţia de păstorie a mitropolitului Gavriil, care i-a fost profesor de seminar în Rusia şi care l-a chemat în principate.Sulima a condus eparhia timp de 23 de ani (1821-1844). El a sprijinit învăţămîntul, tipărirea de cărţi în româneşte, a alcătuit un dicţionar rus-român şi a tradus numeroase cărţi bisericeşti din slavonă în română.
        În toamna anului 1823 Seminarul teologic din Chişinău a fost reorganizat.Prin această reformă, instituţia de învăţămînt bisericesc din Chişinău a fost subordonată Direcţiei Academiei teologice din Kiev.În urma acestei reorganizări, Seminarului  i-a rămas numai clasele superioare împărţite în trei secţiuni. Limba română a continuat să fie obiect de studiu pentru elevi şi după 1823. În acelaşi an s-au înfiinţat şi şcolile duhovnice parohiale de la Akkerman şi Tiraspol. O nouă reformă a învăţămîntului teologic a avut în 1841. În programa şcolară s-au introdus obiecte de studiu cu caracter practic.A fost înlesnit accesul tinerilor absolvenţi ai Seminarului din Chişinău în unele instituţii de învăţămînt superior. De-a lungul primei jumătăţi a veacului trecut se poate constata o creştere a numărului elevilor. Dacă în 1825 cursurile seminarului erau fregventate de 40 de tineri, numărul acestora a crescut, în 1835, la 101, în 1845, la 182 de elevi. Din tipografia eparhială din Chişinău au fost scoase în continuare şi alte cărţi bisericeşti în limba română. Numărul acestora a fost sporit în 1829 de către mitropolitul Ţării Româneşti exilat de autorităţile de ocupaţie ruseşti în Basarabia, prin introducerea cîtorva sute de cărţi bisericeşti în provincia dintre Prut şi Nistru.      

                                         Cultura Basarabiei

        Învăţămîntul. Cea de-a doua jumătate  a secolului al XVIII-lea,  a constituit o etapă importantă în dezvoltarea învăţămîntului din Principate. Sistemul de îmvăţămînt românesc a fost treptat marginalizat şi substituit cu cel rusesc.Administraţia rusească avea nevoie de funcţionari clerici cunoscători de limba rusă, devotaţi puterii ţariste.        
         Au fost reorganizate Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi (prima înfiinţată în 1695, iar a doua în 1714). În corespundere cu noile cerinţe ale timpului , în programele lor o atenţie primordială era acordată ştiinţelor exacte:matematica, fizica, geografia, etc.Principalele obiecte de studiu erau predate în limba greacă. Contribuind la creşterea nivelului cultural în principate, aceste academii au servit drept bază pentru crearea la începutul sec. al XIX-lea a învăţămîntului de tip superior. În 1813 Gheorghe Asachi crează pe lîngă Academia din Iaşi o şcoală de ingineri, iar în 1818 Gheorghe Lazăr fondează la Bucureşti, pe lîngă Şcoala de la mănăstirea Sf. Sava, o Academie de ştiinţe filosoficeşti şi matematiceşti.
         La sf. sec. al XVIII-lea –începutul sec. al XIX-lea apar şi şcoli bisericeşti episcopale, la care, paralel cu învăţămîntul religios, se predau şi discipline ştiinţifice. În 1830 la Socola de lîngă Iaşi a fost înfiinţat de către Veniamin Costache un seminar teologic.
        Odată cu învăţămîntul mediu a marcat anumite succese şi învăţămîntul primar. Au fost deschise un şir de şcoli orăşeneşti inclusiv şi cea înfiinţată în 1822 la Chişinău iar cu doi ani mai tîrziu s-a înfiinţat una lancasteriană, considerate cele mai bune din Rusia.Primul liceu a fost cel de băieţi din Chişinău (1833), în a cărui programă şcolară se prevedea şi studiul limbii române. Curînd acest obiect a fost declarat facultativ, iar peste cîteva decenii a dispărut cu totul.Desigur la aceste şcoli aveau acces la învăţătură numai copiii de preoţi şi boieri.Dar mai mulţi dintre ei, învăţau la şcoli particulare, erau instruiţi pe lîngă mănăstiri, biserici sau de învăţători ai familiei.Cei care doreau să capete studii superioare îşi continuau învăţătura la centrele universitare europene-la Cracovia, Praga, Viena.
        Ceva mai tîrziu se va înfiinţa o şcoală eparhală, cu program special, pentru fetele de preoţi. Şi în alte oraşe s-au deschis şcoli, astfel încît , în 1850, în Basarabia funcţionau aproximativ 300 de şcoli de diferite grade, în care învăţau aproape 10.000 tineri.
        În sec XIX. -lea apar mai multe manuale şcolare în limba română. Cea mai remarcabilă personalitate în traducerea manualelor a fost episcopul Amfilohie Hotineanul, care a tipărit în 1795, la Iaşi, manuale de geografie, aritmetică, o ,,gramatică teologică ”, lăsînd un manuscris şi un manual de fizică. Pentru învăţămîntul primar au fost tipărite ,,bucoavne”.
       În trăsătură caracteristică a învăţămîntului din Basarabia era orientarea lui spre dezvoltarea ramurilor economiei locale. În 1842 la Chişinău a fost deschisă o şcoală de pomicultură, care pregătea specialişti pentru moşiile boierimii ruse şi locale.Această şcoală a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea culturii basarabene.
        Prin conţinutul învăţămîntului şcoala românească a făcut un pas important pentru modernizarea culturii în Principate.
        Presa. În Basarabia presa de limbă română a avut o soartă vitregă. În primul rînd în 1830 a fost închisă complet frontiera de pe rîul Prut. Din acest an Ţarismul a interzis răspîndirea presei, literaturii româneşti editate în Moldova de peste Prut. Editarea ziarelor şi cărţilor în limba română era categoric interzisă. Biblioteca publică din Chişinău nu putea procura cărţi în limba română. Din cele 20 de mii cărţi aflate în fondurile ei la sf. sec. al XIX-lea nu era nici o carte românească. La intervenţia guvernului ţarist a fost închis ziarul ,,Basarabia” editat la Iaşi de către un grup de intelectuali în frunte cu Zamfir Arbore, în care se reflecta situaţia românilor aflaţi sub ruşi.
        Arta teatrală în Basarabia era foarte slab dezvoltată.Autorităţile din Basarabia nu numai că impiedicau formarea unor teatre  dar şi înterziceau  venirea lor şi a trupelor artistice din Iaşi şi Bucureşti.Spre exemplu, turneul unei trupe din Iaşi a fost autorizat doar cu condiţia că spectacolele şi concertele să fie prezentate numai la Chişinău în prezenţa unui cinovnic care ar cunoaşte limba română, ca nu cumva artiştii să emită idei ce ar atinge sentimentele naţionale ale basarabenilor. În afară de acestea se luau măsuri pentru a limita accesul publicului larg la aceste concerte. Aşa, în 1885, general-gubernatorul Odesei a respins cererea trupei Bucureştene de operă română de a prezenta spectacole în Basarabia.
        Arta muzicală . În Basarabia se dezvolta în continuare folclorul muzical.Aici existau mulţi muzicanţi populari.În cele 1750 de sate, orăşele activau lăutari, cîntăreţi bisericeşti, muzicanţi pe la curţile boiereşti.Erau cunoscute colectivele muzicale, tarafurile boierilor Varfolomei, Ţîmbal, Cruşevanu şi ale altora.Vestiţi lăutari  au fost Barbu Lăutaru, Lemeş de la Bălţi şi alţii.
        Literatura. Procesul literar din Basarabia a evoluat , în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în condiţiile economice, politice, culturale create de Rusia ţaristă. În pofida efoturilor administraţiei ruseşti, în această perioadă s-au menţinut anumite trăsături comune ale literaturii din Basarabia. Această unitate era păstrată şi promovată de necesităţile luptei de eliberare naţională comună, ale dezvoltării culturii naţionale pe întreg areal etnic românesc. Astfel în Basarabia au activat A.Donici, A.Russo originari din Basarabia, iar la Chişinău şi în alte judeţe s-au aflat scriitori de peste Prut ca Matei Millo, Ioan Cantacuzino, C. Conachi. În ianuarie 1830 Curierul Românesc scria că în Basarabia sînt buni români care fac cinste neamului românesc. Printre aceştia se numără C. Stamati, A.Leonard, T. Tufescu şi alţii.
        C.Stamati a fost unul dintre promotorii activi ai romantismului şi iluminismului în literatura românească din Basarabia şi valorificatorii tradiţiilor, folclorului , istoriei poporului, a  analizat mai multe probleme sociale ale sec. al XIX-lea în operele ,,Eroul Ciubăr-Vodă”, ,, Român din Vrancea”, ,,Fiica lui Decebal” etc.
        Scriitorul basarabean Alexandru Hîjdău este autorul de peste 80 de poezii patriotice, a nuvelei ,,Domnia Arnăutului” şi a altor lucrări literare de valoare.El a cîntat şi a elogiat patriotismul, prietenia dintre popoare, dreptatea , adevărul.
        Un alt scriitor a fost Leon Donici (1887-1926) care a scris următoarele ,, În căutarea veşnicului adevăr”, ,,Monplaisir” ,  ,,Noul seminar” etc.    
        În ansamblu , literatura basarabeană păşeşte de la anonim spre apariţia unor personalităţi literare considerabile.Desfăşurarea procesului literar aici a fost determinată de condiţiile grele economice şi politice, care au înfluenţat conştiinţa literară.     
        Începînd cu 1812 regimul ţarist urmărea scopul distrugerii culturii naţionale româneşti.Viaţa culturală se desfăşura în acea perioadă în jurul bisericilor. La zidirea cetăţilor, bisericilor, mănăstirilor se folosea munca şi harul celor mai buni meşteri populari, pictori, arhitecţi.Adevărate monumente ale culturii noastre sunt biserica sf. Dumitru din Orhei zidită de Vasile Lupu, bisericile din Chilia ş.a.
        Toate aceste progrese pe tărîmul culturii vizau, însă, doar centrele urbane.Satele moldoveneşti rămîneau ca mai înaintate, izolate, sărace, ţăranii aveau aceleaşi ocupaţii, respectau aceleaşi obiceiuri. Erau îmbrăcaţi în aceleaşi haine confecţionate din pînză de casă, purtau căciuli de cîrlan, brîie roşii, cojoace, opinci şi rareori ciubote.În satele basarabene se ţeseau covoare, alte articole casnice.

                         Politica rusificatoare a ţarismului în Basarabia

      Tendinţele unioniste ale românilor basarabeni, care se manifestă după Unirea Principatelor Române, suscită măsuri de vigilenţă din partea autorităţilor ţariste. Se înăspreşte şi politica de rusificare în ţinut.
      Pentru a curma contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului sunt adoptate măsuri severe la frontieră şi în interiorul provinciei. Românii sosiţi din Regat, Bucovina în Basarabia sunt supuşi unei supravegheri vigilente.Sunt suspectaţi şi boierii basarabeni care nu inspirau încredera autorităţilor ţariste.
      În 1866 este suprimată predarea limbii române în liceul regional din Chişinău, în 1867-seminarul teologic şi ulterior în şcolile judeţene.
        Reanexarea celor trei judeţe sudbasarabene (1878) la Imperiul rus a condus la înrăutăţirea relaţiilor ruso-române. În consecinţă slăbesc contactele economice şi culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului.
      În această perioadă politica rusificatoare creşte în intensitate.Începînd cu anul 1867 limba română fusese scoasă din şcolile basarabene şi înlocuită cu cea rusă. Batiuşkov scria , intr-o scrisoare oficială, guvernatorilor Rusiei:,,Dacă voiam ca Basarabia să se contopească cu Rusia , atunci trebuie, prin intermediul şcolilor, să ne grăbim a face măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină ruşi.”Anume acest scop  era urmărit de întregul sistem al învăţămîntului public, stabilit de administraţia locală.
        Politica rusificării a avut consecinţe dezastruoase.Copiii băştinaşilor au încetat să fregventeze şcolile.Din cele 1007 şcoli, cîte erau în anul 1912, 70% funcţionau în localităşile cu populaţie românească şi erau întreţinute prin donaşiile băştinaşilor, dar deveniseră şcoli cu predare în limba rusă.Tipografia eparhală din chişinău a fost închisă, deoarece în biserică nu se vorbea în limba rusă.
        Proporţii ameninţătoare capătă politica de rusificare a bisericii ortodoxe româneşti din ţinut. Preoţii care se echivau să oficieze serviciul divin în limba rusă erau concediaţi sau exilaţi în alte gubernii ruseşti.Cărţile de cult tipărite în limba română sunt distruse.   Politica culminează în timpul lui Pavel Lebedev (1871-1882).Pentru a se debarasa de preoţii români acesta a recurs la modificarea parohiilor ce  i-a permis să concedieze mai mulţi preoţi români.Diaconii şi cîntăreţii au fost supuşi examenului de limbă rusă. Cei ce nu reuşeau, erau concediaţi. Zelosul arhipăstor a dispus ca toate registrele de la biserici să se scrie numai ruseşte, inclusiv actele stării civile.
        Clerul din cele 3 judeţe sudbasarabene reanexate era obligat în decurs de 2 ani să însuşească limba rusă, în caz contrar-erau concediaţi.
         În decurs de 12 ani P.Lebedev a închis 340 de biserici. În decursul acestei perioade tipografia eparhală românească practic nu mai funcţiona, iar în 1882 este închisă definitiv.  Procesul de rusificare a condus la apariţia diferitelor secte religioase.                  
        Politica rusificării a avut consecinţe dezastruoase.Copiii băştinaşilor au încetat să fregventeze şcolile.Din cele 1007 şcoli, cîte erau în anul 1912, 70% funcţionau în localităşile cu populaţie românească şi erau întreţinute prin donaţiile băştinaşilor, dar deveniseră şcoli cu predare în limba rusă.Tipografia eparhală din Chişinău a fost închisă, deoarece în biserică nu se vorbea în limba rusă.
        Procesul de rusificare a condus la apariţia diferitelor secte religioase.
       În ciuda acestei politici feroce de rusificare şi de deznaţionalizare în prima jumătate a sec. al XIX-lea , Basarabia îşi păstrează caracterul românesc, românii continuînd să construiască populaţia majoritară a provinciei.

        Analizînd în linii mari, problemele principale ale istoriei basarabiei se poate conchide că acest ţinut a avut o soartă foarte dificilă şi tragică. Prin anexarea şi colonizarea  Basarabiei, promovarea aici a politicii şovine, militarizarea acestor provincii, stoarcerea de puteri şi bunuri a populaţiei ţariste, dar şi promovarea diferitelor înlesniri pentru coloniştii străini, ţarismul şi-a întărit dominaţia în această parte geopolitică a Balcanilor.Dar populaţia băştinaşă, inclusiv intelectualitate, o parte din nobilimea moldovenească, preoţi, toate forţele progresiste nu numai că nu au acceptat jugul apăsător al ţarismului, samovolnicia şi violenţa administraţiei coloniale ruse, dar şi au luptat pentru eliberare basarabiei. Mişcarea unionistăa luat naştere imediat după 1812.Ea s-a manifestat în toate domeniile vieţii economice, politice, şi culturale timp de peste 100 de ani. Multe generaţii de basarabeni şi-au consacrat viaţa luptei pentru reîntregirea neamului. Dar această luptă eroică s-a încununat cu laurii succesului abia în anul 1918.

                                                      Bibliografie :   

Gh. Postică şi I.Varta   ,,Istoria Românilor”  
        Chişinău, 2001

 Geogescu V.    ,,Istoria românilor”  
        Bucureşti , 1992

Ioan Scurtu, Dumitru Almaş ş.a.  ,,Istoria Basarabiei de la începuturi pînă în 1998’’                   Bucureşti, 1998

Anton Moraru   ,,Istoria Românilor”
       Chişinău, 1995

A.Moraru   ,,Istoria românilor. Basarabia şi Transnistria 1812-1993’’        Chişinău, 1995

Ion Nistor   ,,Istoria Basarabiei”  
       Chişinău,  1991

Ion Varta , Nicolae Enciu   ,,Istoria Românilor’’
       Chişinău, 2004


Aurel V. Sava    ,,Viaţa Basarabiei’’
         Chişinău 1993
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica