1
FORMAREA
MUNTILOR
Odinioara muntii erau considerati tinuturi
misterioase si periculoase.
Teoria revolitionara a placilor tectonice, elaborata in ultimii
douazeci de ani
a dezlegat majoritatea misterelor formarii muntilor.
Unii munti sunt rezultatul activitatii vulcanice,
altii insa s-au format
din straturi de roci plate, ca urmare a unei presiuni laterale
extraordinar de
mari, care le misca si le deforma. Astfel de munti se nasc acolo unde
scoarta
pamantului este in miscare - la marginea placilor rigide, care formeaza
scoarta
dura a Pamantului.
Muntii
vulcanici
Muntii
vulcanici Se forrmeaza
acolo unde placile tectonice se departeaza una de cealalta. Cind marile
mase de
roci se deplaseaza in sensuri opuse, magma fierbinte (roca topita) se
ridica
pentru a umplie rostul creat si astfeli se formeaza o noua roca
cristalina.
Cateodata magma erupe pe fundul oceanuiui, si dacs varfui vulcanului se
ridica
deasupra niveluiui apei, se naste o insula.
Daca
doua placi oceanice se
ciocnesc, una va aluneca sub cealalta. Placa
ce se scufunda se va topi, si daca o parte din magma rezultata din
topirea placii se ridica la suprafata — se vor forma grupuri de insule
— cum
sunt in Oceanul Pacific: Japonia,
Insulele Filipine si Indonezia.
Magma nu ajunge intotdeauna la suprafata prin
vulcani. Cateodata ridica, ca
o bolta, stratunile de roci aflate deasupra ei, de exemplu Muntii Negri
din
S.U.A. statul Dakota. Prin racirea magmei se formeaza granitul, care
ajunge si
el la suprafata dupa ce stratul ce-l acopera se macina prin eroziune.
Dar cele mai lungi si mai frumoase lanturi muntoase
de pe Pamant — printre
care Himalaia, Anzii, Muntii Stancosi si Alpii — sunt roci sedimentare,
supuse
unor forte mecanice uriase. O parte din aceste roci s-au format pe
fundul unor
mari putin adanci, din aluviunile transportate de rauri, adica din mal,
nisip
si faramaturi de roci. Calcarul, in schimb, s-a format in ape mai
adanci, din
carcasele calcaroase ale unor vietuitoare primitive, din erele
geologice
primare.
Muntii
de incretire
Pentru
formarea straturilor
sedimentare, cateodata mai groase de 10 km, a fost nevoie de peste 10
milioane
de ani. Sub actiunea acestei greutati uriase, fundul oceanului s-a
lasat si
s-au format geosinclinale cu suprafete foarte mari, de forma unui
jgheab. Mai
demult oamenii de stiinta presupuneau ca incretirea geosinclinalelor
s-a produs
in momentul surparii fundului marii. Azi majoritatea cercetarilor sunt
siguri
ca presiunea necesara incretirii muntilor este produsa de miscarea
placilor.
Placile
tectonice se deplaseaza
anual doar cativa centimetri. Dar
daca placile, care poarta pe ele continente, se ciocnesc. rocile aflate
pe
marginile lor, impreuna cu straturile sedimentare aflate pe fundul
marii, se
ridica treptat, dand nastere unor noi lanturi muntoase.
Ca rezultat al miscarii placilor se elibereaza o
cantitate mare de energie
termica si se nasc presiuni uriase. Datorita efortului acestor doi
factori,
straturile de roca se inmoaie si se deformeaza, ca un material plastic
expus
caldurii si cedeaza fortei mecanice, adica se incretesc in cute uriase.
Alte
straturi de roci mai reci, sau mai rigide se rup si deseori se separa
de
straturile inferioare.
In intervalele de formare a muntilor (orogenetice)
ca urmare a caldurii
produse la baza placii, se formeaza magma. Impreuna cu straturile
superioare se
ridica si marea masa de magma, se modifica sub forma de granit, ceea ce
va
constitui baza muntilor de incretire.
Acei munti de incretire a caror boltire s-a
incheiat demult si inca nu s-au
erodat complet, sunt dovezile ciocnirilor de odinioara ale
continentelor.
Asemenea munti se gasesc in nord-estul Amenicii de Nord, in Groenlanda
de Est,
in partea de vest a Iriandei si in Scotia. Ei s-au format in urma
ciocnirii
Americii de Nord cu Europa, si s-au unit intr-un continent urias. Acest
lant
muntos foarte vast — denumit Caledonia — s-a divizat acum circa 100
milioane de
ani, cand s-a format Oceanul Atlantic.
Cutele sunt usor de observat in zonele muntoase,
unde apare roca de baza.
Partea concava a cutei, de forma unui jgheab, se numeste sinclinal,
partea
convexa — anticlinal. Daca
cuta “se apleaca” peste straturi vecine de roci, se numeste cuta
culcata.
Fortele ce genereaza incretinea pot rupe cuta de baza, si sa o impinga
pe alte
straturi la sute de kilometri. In acest caz vorbim despre panza
de
sariaj.
In apropierea marginii pliacilor, ca efect al
tensiunilor, se produc
rupturi mari in straturile de roci. Pe langa planele faliilor in unele
cazuri
se ridica blocuri mari de roci, fara
incretire, denumite falii inverse, mod de formare a muntilor
ruiniformi, de
exemplu Muntii Sierra Nevada din California. Deseori, intre doua plane
de falie
se ridica miezul din mijioc — denumita horst — o stanca ce se inalta
abrupt din
suprafata inconjuratoare.
Eroziunea
Muntii sunt inca in crestere si eroziunea a si
inceput sa-i distruga. In
zonele muntoase acest proces este deosebit de spectaculos, deoarece pe
pantele
abrupte efectul gravitatiei este mai vizibil.
Inghetul sfarama rocile, care apoi se rostogolesc
pe panta, sau sunt
transportate de ghetari ori de parauni,
care curg in torent pe rapele muntiior. Aceste forte combinate
ale
natunii, impreuna cu tectonica placilor, creeaza minunatele tinutuni
muntoase.
|