Dezmembramintele dreptului de proprietate - licenta

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Rezulta deci ca dreptul de proprietate, dintre drepturile reale principale, este dreptul cel mai important, deoarece confera titularului toate cele trei atribute, celelalte drepturi reale principale neconferind titularului lor decat doar unele dintre ele. Aceasta ultima ipoteza se intalneste in situatia in care atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de titulari...

Dezmembramintele dreptului de proprietate

Sectiunea I 

Consideratii generale privind dezmembramintele 

dreptului de proprietate

1.1. Notiune

            Dreptul de proprietate este dreptul cel mai complet asupra unui lucru deoarece confera titularului sau toate cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia. El are un caracter absolut, in sensul ca se manifesta in raporturile proprietarului cu tertii si un caracter exclusiv, in sensul ca numai proprietarul le poate exercita in deplinatatea lor.

            Legea permite insa disocierea acestor atribute si repartizarea lor la titulari diferiti, conform art. 479 C. civ., care dispune ca ,,poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute”.

            Rezulta deci ca dreptul de proprietate, dintre drepturile reale principale, este dreptul cel mai important, deoarece confera titularului toate cele trei atribute, celelalte drepturi reale principale neconferind titularului lor decat doar unele dintre ele. Aceasta ultima ipoteza se intalneste in situatia in care atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de titulari diferiti, astfel ca se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate, in sensul ca atributul dispozitiei revine intotdeauna proprietarului, iar celelalte doua atribute, respectiv posesia si folosinta, sunt exercitate de alte persoane in conditiile stabilite de lege. Indiferent de maniera in care are loc dezmembrarea dreptului de proprietate, atributul dispozitiei va ramâne intotdeauna in mainile proprietarului, deoarece este singurul atribut a carui instrainare duce la pierderea a insusi dreptului de proprietate[1], celelalte atribute nefiind de natura sa duca la disparitia sa.

            Se ajunge astfel la nasterea unor drepturi concurente asupra aceluiaşi bun, respectiv dreptul de proprietate si un alt drept real, însa in aceasta situatie, ambele drepturi reale sunt limitate, in sensul ca dispozitia ramâne la nudul proprietar, iar celelalte doua atribute apartin titularulul dreptului real constituit.

            Prin aceasta separare nu se desfiinteaza dreptul de proprietate, dezmembramintele fiind compatibile numai cu acest drept.

            1. Aspecte istorice. In dreptul roman, jura in re, denumite apoi jura in re aliena, erau drepturile constituite cu privire la bunul altei persoane. Altfel spus, titularul unui asemenea drept nu era proprietarul bunului. Servitutile constituiau cea mai importanta categorie de jura in re aliena, fiind clasificate in servituti prediale si servituti personale[2]. Servitutile prediale erau constituite in favoarea unei persoane ca proprietara a unui imobil in calitate de fond dominant, in timp ce servitutile personale erau constituite in favoarea unei persoane independent de calitate acesteia de proprietara a unui imobil. In categoria servitutilor personale erau incluse dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie si serviciilor sclavilor (operae servorum).

            In legatura cu servitutile a aparut notiunea de possessio juris, distincta de posesia propriu-zisa (possessio, possessio corporis), facandu-se distinctia intre posesia drepturilor ca bunuri incorporale si posesia bunurilor corporale. În realitate,  possessio juris era doar o intuitie juridica a posesiei ca stare de fapt corespunzatoare dezmembramintelor dreptului de proprietate, avand insa ca obiect tot un bun corporal[3].

            2. Conceptul modern de dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata. In dreptul modern insa, drepturile asupra bunului altuia au inceput sa fie privite nu numai in relatie cu bunul care forma obiectul dreptului de proprietate al altei persoane, ci in relatia directa cu dreptul de proprietate respectiv. Aceasta noua perspectiva a condus la notiunea de dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata. Drepturile reale asupra bunului altuia, jura in re aliena, sunt rezultatul dezmembrarii atributelor care intra in continutul juridic al dreptului de proprietate. Cu privire la acelasi bun se exercita mai multe drepturi reale.

[1] {n ceea ce priveşte aspectele istorice ale dezmembr`mintelor  dreptului de proprietate, a se vedea, V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, 2004,  p. 465.

[2] Pe l@ng` servitu\ile personale si servitu\ile prediale, mai erau considerate jura in re aliena dreptul de emfiteoz`, dreptul de superficie, dreptul de gaj ]i dreptul de ipotec`  a se vedea P.F. Girard, Manuel elementaire de droit romain, Artur rousseau Editeur, Paris, 1906,  p. 354.

[3] Pentru aceast` problem`, a se vedea  V. Stoica, Drept civi. Drepurile reale principale, vol I, Ed. Humanitas, 2004, indice  nr. 50, 54 ]i 57.

aceste drepturi reale include in continutul sau juridic unele dintre atributele care formau continutul juridic al dreptului de proprietate initial.

            Proprietarul initial pastreaza intotdeauna o parte din atributele dreptului de proprietate. El se infatiseaza, de regula ca fiind proprietar. Aceasta idee exprima lipsirea proprietarulul de dreptul de folosinta asupra bunului. Altfel spus, de regula, atributele usus si fructus, reunite in prerogativa mai generala a folosintei, sunt transferate catre unul sau altul dintre titularii dezmembramintelor constituite. Totuşi, in cazul servituţilor, chiar si atunci când acestea sunt veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate, proprietarul fondului aservit poate fi privit ca nud proprietar numai    intr-un sens foarte general. Intr-adevar, in acest caz, ca urmare a particularitatilor dreptului de servitute, proprietarul fondului aservit este lipsit de unele atribute ale dreptuiui sau de proprietate, dar numai in legatura cu o parte din bunul sau, mai mult, uneori, titularul fondului aservit nu este lipsit in totalitate de aceste atribute, el având dreptul sa exercite  in comun cu titularul fondulul dominant.

            Deşi, de obicei, descrierea dezmembramintelor se face prin menţionarea separarii folosinţei (usus si fructus) din  continutul juridic al dreptului de proprietate privata, aceasta descriere este incompleta si imprecisa.

            Este incompleta pentru ca, in aceasta viziune, atributul posesiei ca element de drept (jus possidendi) ar ramâne in totalitate la nudul proprietar. Or o asemenea concluzie ar fi eronata. Jus possidendi este el însuşi divizat între nudul proprietar si titularul dezmembramantului. Nudul proprietar pastreaza dreptul de a-si apropria lucrul, precum si dreptul de a stapâni lucrul, dar, in acest ultim caz, doar in calitate de nud proprietar, iar titularul dezmembramantului dobandeşte dreptul de a stapâni si el bunul, dar nu ca proprietar, ci ca titular al dezmembramantului respectiv. Asadar, dintre cele doua elemente care definesc jus possidendi, respectiv aproprierea si stapânirea[1], aproprierea ramâne integral la nudul proprietar, dar stapânirea se împarte între acesta si tituarul dezmembramantului constituit. Ca urmare, orice dezmembramant al dreptului de proprietate include, in  continutul sau juridic, atributul posesiei. Acest atribut nu se confunda cu jus possidendi care intra in  continutul juridic al dreptului de proprietate privata, ci constituie numai o parte din acesta, ca rezultat al divizarii lui între nudul proprietar si titularul dezmembramantului.

            Este imprecisa pentru ca, desi atributul dispozitei ramân la nudul proprietar, totuşi acest atribut este diminuat sub un dublu aspect. Cat priveste dispozitia juridica, ea este pastrata, dar numai in legatura cu nuda poprietate. Adagiul nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet explica de ce nudul proprietar nu poate sa transmita decat dreptul de nuda  proprietate, iar dobânditorul  acestui drept va fi tinut sa respecte si el dezmembramantul constituit, impreuna cu toate celelalte persoane care formeaza subiectul pasiv, general si nedeterminat specific oricarui drept real principal. Cat priveste dispozitia materiala, nudul proprietar o poate exercita, dar numai in masura in care nu este stânjenit exercitul dezmembramantului. Rezulta ca, prin constituirea unui dezmembramant, atributul dispozitiei materiale este restrâns, uneori, pâna la golirea lui de orice conţinut.

            Dezmembramintele dreptului de proprietate au fost definite ca ,,drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altora, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, care se constituie sau se dobandesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din  continutul juridic al dreptului de proprietate”[2]. Aceasta definiţie trebuie sa fie amendata in lumina consideratiilor facute mai sus, in sensul ca limitarea unor atribute din  continutul juridic al dreptului de proprietate privata nu are semnificaţia constituirii unor dezmembraminte. Este motivul pentru care aşa-numitele servituţi naturate si legale nu sunt veritabile dezmembraminte. În plus, unele servituţi constituite prin fapta omului sunt veritabile dezmembaminte ale dreptului de proprietate privata chiar daca anumite atribute ale dreptului de proprietate asupra fondulul aservit nu sunt desprinse si transmise exclusiv catre proprietarul fondului dominant, ci sunt exercitate in mod concurent de catre cei doi  proprietari.

            Ca urmare, dezmembramintele dreptului de proprietate pot fi definite ca drepturi reale principale derivate asupra bunului altuia care se constituie sau se dobandesc prin transferarea unor elemente din  continutul juridic al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv catre o alta persoana sau prin exercitarea concurenta a acestor elemente de catre proprietarul bunului si o alta persoana.

            Astfel intelese, dezmembamintele dreptului de proprietate sunt limitate ca numar prin lege. Intr-adevar, toate drepturile reale, deci si dezmembramintele dreptului de proprietate privata, au aceasta caracteristica.

[1] Pentru definirea posesiei ca element de drept (jus possidendi), a se vedea V. Stoica, op. cit. indice,  nr. 119.

[2] C.St`nescu, C. B[rsan, Drept civil. Teoria general` a drepturilor reale, Universitatea din Bucure]ti, 1980, p. 224. {n acela]i sens, a se vedea E. Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura ALL Beck, Bucure]ti 2000, p. 156. L.Pop. Dreptul de proprietate ]i dezmembr`mintele sale, Editura Lumina Lex, Bucure]ti, 2001, p. 158.