Urmarirea silita mobiliara

Categoria: Referat Drept

Descriere:

A doua etapă a executării silite mobiliare este vânzarea bunurilor sechestrateîn vederea obÅ£inerii unei sume de bani necesare pentru acoperirea creanÅ£ei creditorului urmăritor, a cheltuielilor de executare ÅŸi, eventual, a creanÅ£elor unor creditori intervenienÅ£i...

Umărirea silită mobiliară este reglementă de art. 411 – 449 C. proc. civ. Prin acest mijloc creanţele băneşti alew debitorului se realizează prin valorificarea bunurilor mobile ale debitorului urmărit. Procedura de executare cunoaşte tre faze: 1) identificarea şi sechestrarea bunurilor; 2) vânzarea bunurilor la licitaţie; şi 3) distribuirea sumei.

            1. Identificarea şi sechestrarea bunurilor

Executarea este precedată de somaţia prevăzută de art. 387 C. proc. civ., procedură în care i se conferă debitorului o zi liberă pentru a face plata voluntar, potrivit art. 411 alin 1 C. proc. civ. care prevede că „Dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte suma datorată, executorul judecătoresc de pe lângă instanţa de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ”.

Astfel dacă somaţia nu este urmată de executare, după trecerea unui timp de cel puţin o zi executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde se află bunurile mobile proprietatea debitorului şi va proceda la invetarierea şi apoi sechestrarea lor. În acest sens executorul judecătoresc va întocmi un proces verbal de sechestru care va cuprinde lista bunurilor sechestrate, preţul bunurilor sechestrate în măsura în care acestea au fost evaluate de către executorul judecătoresc cu acordul părţilor, iar în lipsa unui asemenea acord va solicita efecutarea unei expertize.

În cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la cererea creditorului sau a executorului  judecătoresc, preşedintele instanţei de executareva putea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, ca o dată cu înmânarea somaţiei să se aplice şi sechestrul. Această măsură este una de excepţia întrucât în mod obişnuit trebuie să i se ofere debitorului posibilitatea de a plăti în termen de o zi de la primirea somaţiei. De aceea, măsura sechestrării bunuruilor odată cu somaţia trebuie luată doar dacă exista pericol evident de sustragere a bunurilor.

Legea detrmină şi situaţiile în care executorul judecătoresc trebuie să fie însoţit, sub sancţiunea nulităţii, de un ofiţer de poliţie sau de ajutorul său, iar în lipsa acestora de primar sau de un viceprimar. Astfel potrivit art. 412 C. proc. civ. prezenţa organelor de poliţie sau administrative este indispesabilă în următoarele situaţii:

-          dacă uşile debitorului sunt închise şi nu voieşte să le deschidă;

-          dacă nu voieşte a deschide camerele sau mobilele;

-          dacă debitorul lipseşte şi nu este de nicio rudă care locuişte cu el.

Prezenţa organelor de stat este necesară numai la deschiderea uşilor sau mobilelor pentru a nu se putea vorbi de o violare de domiciliu sau de abuz în serviciu, astfel odată efectuată această operaţiune, ele se pot retrage, art. 413 C. proc. civ. prevede că organele de poliţie sau administrative pot fi înlocuite prin doi martori majori. Creditorul nu este obligat să participe la aceste operaţiuni de executare silită.

Executorul judecătoresc va întocmi un proces verbal, care va trebui să cuprindă: numele, prenumele şi domiciliul părţilor, ale executorului judecătoresc, precum şi ale celorlalte persoane care au de faţă la urmărire; enunţarea titlului executor în baza căruia se face executarea; arătarea bunurilor pe care creditorul le-a solicitat să fie urmărite, dacă este cazul; somaţia verbală facută debitorului să plătească, precum şi răspunsul acestuia dacă a fost de faţă; descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii fiecaruia, după aprecierea executorului judecătoresc, dacă aceasta este cu putinţă; arătarea locului, zilei şi orei  când s-a facut urmărirea. Procesul verbal de sechestru se va semna de către executorul judecătoresc precum şi de către toate persoanele care au fost de faţă. Menţiunile de mai sus sunt expres prevăzute în art. 416 C. proc. civ.

Dacă vreuna dintre aceste persoane refuză să semneze ori nu poate, executorul judecătoresc va menţiona acest fapt. Procesul verbal prezintă o importanţă deosebită, deorece el determină momentul începerii urmăririi silite mobiliare; în acelaşi timp, stabileşte bunurile asupra cărora se va desfăşura urmărirea, idisponibilizându-le.

Pentru păstrarea bunurilor sechestrate executorul judecătoresc va putea să aplice peceţi sau să numească un custode pentru paza lor.

Dacă debitorul refuză să primească bunurile în custodie sau nu este prezent la aplicarea sechestrului, precum şi în cazul ridicării bunurilor, executorul judecătoresc dă în păstrare bunurilesechestrate unui custode numit cu precădere dintre persoanele indicate de creditor. Conform art. 420 C. proc. civ. obiectele sechestrate se vor putea strămuta, din locul unde se află pe cheltuiala celui interesat, cu acordul executorului judecătoresc.

În continuare art. 421 C. proc. civ., prevede că în cazul în care custode este o altă persoană decât debitorul, aceasta are dreptul la o remuneraţie ce se va fixa de executor judecătoresc ţinând seama de activitatea depusă. Remuneraţia şi cheltuielile custodelui vor fi plătite cu anticipaţie de către creditorul urmăritor care le va prelua cu precădere din preţul bunurilor urmărite. Custodele va fi răspunzător de orice pagubă ce va aduce credâitorului, din cauza neglijenţei sale, putând fi, după împrejurări, suspus şi la pedeaspa arătată de legea penală pentru abuz de încredere.

Articolul 425 C. proc. civ. prevede că  „dacă bunul ce se sechestrază se află în proprietate comună sau asupra lui există un drept de gaj ori privilegiu constituit în favoarea unei alte persoane, executorul judecătoresc, luând cunoştinţă despre acest drept, va înştiinţa acea persoană despre aplicarea sechestrului şi o va cita la termenele fixate pentru vânzarea bunul respectiv”, nerespectarea lui atrăgând sancţiuni disciplinare pentru executor, care va putea fi obligat şi la eventuale despăgubiri faţă de creditor.

2. Vânzarea bunurilor la licitaţie.

A doua etapă a executării silite mobiliare este vânzarea bunurilor sechestrateîn vederea obţinerii unei sume de bani necesare pentru acoperirea creanţei creditorului urmăritor, a cheltuielilor de executare şi, eventual, a creanţelor unor creditori intervenienţi.

Executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege.

Dacă valorificarea bunurilor urmează să se facă prin vânzare la licitaţie publică, executorul judecătoresc, în termen de cle mult o zi de la întocmirea procesului verbal de sechestru sau de la expirarea termenului prevăzut de art. 431 alin. 2 C. proc. civ. a fixa data, ora şi locul licitaţiei. Vânzarea la licitaţie se va face în locul unde se află bunurile sechestrate sau dacă există motive temeinice, în alt loc. Vânzarea nu se va putea face în mai puţin de două săptămâni, nici în mai mult de două luini de la data întocmirii procesului verbal de sechestru sau de la expirarea termenului prevăzut de art. 431 alin. 2 C. proc. civ.

De altfel art. 435 C. proc. civ. permite creditorului şi debitorului să se înţeleagă cu privire la scurtarea sau prelungirea termenului vânzării, iar art. 454 autorizează înstanţa de judecată să scurteze, chiar şi din oficiu termenu vânzării, dacă bunurile urmărite se pot strica sau pot pieri. Nerespectarea celor două termene poate duce la nulitatea vânzării silite, dar numai în condiţiile prevăzute de art. 105 alin. 2 C. proc. civ. Numai debitorul poate invoca nulitatea vânzării decurgând din nerespectarea termenului de 2 săptămâni, stabilit de lege în favoarea sa, dacă dovedeşte că i s-a creat un poate fi înlaăturat decât prin anularea actelor de executare ce a urmat încheierii de fixare a termenului vânzării, chiar şi în această situaţie sechestrul aplicat rămâne în fiinţă.

Locul vânzării se fixează, după caz, înaintea judecătoriei, la locul unde se află bunurile sechestrate sau în locurile obişnuite pentru vânzări publice. Debitorul trebuie să fie înştiiţat despre ziua vânzării. Cu cel puţin trei zile înainte de vânzare se face publicitate, prin anunţuri la uşa instanţei de executare, la sediul primăriei, la locul unde vânzarea va avea loc, şoi în alte părţi unde se obişnuieşte astfel de afişare.

În ziua şi la ora fixată se face vânzarea prin licitaţie. Bunurile se adjucă persoanei care, după a treia strigare, a oferit preţul cel mai mare. Îndată ce din validarea bunurilor vândute se vor acopericreanţele urmărite şi cheltuielile de executare licitaţia se va termina, iar debitorul va primi înapoi lucrurile rămase şi prososul preţului. Suma realizată la licitaţie va fi depusă de organu de executare la C.E.C.

3. Distribuirea preţului

Faza a treia urmăririi silite mobiliare o constituie distribuirea preţului realizat din vânzare.

În situaţia unde există un singur creditor, acesta acesta va primi cheltuielile de urmărire şi suma corespunzătoare creanţei, distribuirea după acoperirea cheltuielor de urmărire se face potrivit ordinii de preferinţă din dreptul comun. Când suma realizată din vânzare nu acoperă toate creanţele şi acestea sunt de acelaşi rang, fiecare creditor va primii o sumâ proporţionalăcu creanţa sa, respectându-se astfel principiul egalităţii între creditori. Creditorul urmăritor se bucură doar de cheltuielilede urmărire.

Eventualele contestaţii referitoare la rangul privilegiuluiinvocat sau la cuantumul sumei solicitate de fiecare creditor, vor fi rezolvate de către instanţa de executare.

În cadrul acestei proceduri de executare silită, prezintă interes privilegiile generale asupra bunurilor mobile, precum şi privilegiile speciale asupra anumitor bunuri mobile cu menţiunea că acestea din urmă poartă numai asupra bunurilor vizate expres de lege.

Codul civil stabileşte o anumită ordine de preferinţă în caz de concurs asupra privilegiilor mobilelor. Cu prioritate, se vor ssatisface cheltuielile de executare. În situaţia unui concurs între creanţe care se bucură de privilegii generale asupra mobilelor, ordinea de preferinţă este cea care rezultă din anumerarea făcută de art. 1729 C. civ. Concursul între privilegiile generale şi cele speciale se rezolvă astfel: mai întâi se satisface privilegiul cheltuielor de înmormântare, apoi privilegiile speciale, iar apoi privilegiile prevăzute de art. 1729, art. 3-5 C. civ. Dacă vin în concurs mai multe privilegii speciale mobiliare, soluţiile oferite de C. civ. sunt următoarele: cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului trec înaintea privilegiilor anterioare; privilegiile creditorului gajist, hotelierului, cămătarului primează în faţa privilegiului vânzătorului neplătit al bunului mobil cu excepţia cazului în care ei au ştiut, când au primit bunul respectiv că preţul nu era încă plătit; privilegiile locatarului şi proprietarului terenului arendat premerg privilegiuluivânzătorului neplătit, afară de cazul în care vânzătorul, la transportarea bunurilorîn locurile închiriate, a făcut cunoscut proprietaruluică preţul încă nu i s-a plătit; privilegiul sumelor datorate pentru seminţesau pentru cheltuielile recoltei de peste un an, ori penttru instrumentele de exploatare trec înaintea privilegiului proprietarului terenului arendat.