ARHITECTURA, MUZICA SI LITERATURA
Dupa cel de-al doilea razboi mondial inovatia francmasonica s-a extins la arhitectura, scria parintele Leonard Feeney, unde formele traditionale ale locuintelor au fost inlocuite cu "forme functionale", care sa satisfaca nevoile biologice in modul cel mai evident posibil. Si aceste cuburi joase de ciment si sticla in care ne satisfacem nevoile biologice sunt mobilate cu obiecte asemanatoare. Walter Gropius, finantat de Arnold Schoenberg (compozitorul atonalist), Franz Werfel (scriitorul) si Albert Einstein (geniu declarat) au infiintat comuna de artisti a scolii de arhitectura Bauhaus, care s-a mutat dupa 1933 la Cambridge, in Anglia. Discipolul sau Laszlo Moholy-Nagy a deschis o sucursala la Chicago, care a rezolvat o problema esentiala a plutocratiei: construirea staulelor pentru vitele cu fata umana. Si asa s-au nascut "blocurile muncitoresti", numite in Statele Unite "proiecte de cazare", pepiniere de crima si insalubritate, scrie parintele Feeney.
Multi cred ca atunci cand Nicolae Ceausescu demola satele, bisericile si monumentele arhitectonice ale Romaniei, o facea din dementa si nu la ordin. Dar demolarea satelor, infometarea romanilor, demolarea bisericilor, au fost conform programului francmasonic de la care Ceausescu n-a deviat; si n-a fost lichidat pentru acele fapte, ci pentru cu totul altceva. Si nu pentru ca marilor bancheri le-a fost mila de poporul roman, ca tremura de frig iarna, ci pentru ca s-a lacomit si a platit datoriile externe ale Romaniei, refuzand astfel sa mai plateasca dobanzile care umfla cuferele casei Rothschild.
Este clar ca programul de demolare al ambiantei arhitectonice a civilizatiei crestine europene este global, nu specific lui Ceausescu, si poate fi urmarit cu usurinta in occident. Planul francmasoneriei internationale este sa transforme civilizatia de tip european crestin, in care individul este dotat cu liber arbitru si este responsabil pentru actele sale, intr-o tiranie globala in care plebea, gloata, vitele cu fata umana, cei multi, traiesc in comun, in cirezi conduse de "tehnocrati", adica de o patura birocratica privilegiata care executa ordinele directoratului si sunt rasplatiti cu un nivel de trai putin mai ridicat decat al gloatei. In America, aceasta societate a viitorului, a Noii Ordini Mondiale, este numita "plantatia globala" (the global plantation), caci asa traiau sclavii pe plantatiile de bumbac, dormind in dormitorul comunal, mancand de la cantina, facand ce li se spune. In Uniunea Sovietica si in tarile socialiste, asa traiau membrii de partid si de nomenclatura. Cine nu-si aduce aminte ce bine era "la comun", cu baia si bucataria comune mai multor familii? Francmasonul Ceausescu darama satele si bisericile ca sa extermine crestinismul si civilizatia lui si sa transforme taranii in sclavi care traiesc "la bloc", "la comun".
Diferenta dintre viata goimilor, a vitelor cu fata umana, in plantatia globala, si viata crestinului de tip european nu e imediat vizibila. Mai mult, la prima vedere, viata cirezii pare mai prospera decat a omului liber. Statele Unite ale Americii se indreapta spre socialism, caci numai socialismul pare americanilor capabil sa vindece relele sociale - somajul, saracia, foametea, lipsa de ingrijire medicala. Tot socialiste sunt guvernele Marii Britanii, Frantei, Canadei. Iata cum este descris socialismul de catre unul care il cunoaste bine: Viktor Suvorov, fost inalt ofiter in armata sovietica:
"Marele ideal al socialismului e simplu si poate fi inteles de oricine.
Societatea este construita pe baze rationale. Somajul nu mai exista. Ingrijirea medicala este gratuita si mancarea, in cantitati rezonabile, este gratuita. Fiecare om are o camera separata cu lumina si ventilatie. Apa, canalizarea si incalzirea sunt gratis. Tot omul are dreptul la timp liber. Nu exista impartire in bogati si saraci. Toata lumea are haine confortabile si solide, potrivite cu anotimpul - si hainele sunt, desigur, tot gratuite. Si toti sunt egali in fata legii.
Ai sa spui ca este doar un vis frumos si ca nimeni n-a reusit sa construiasca socialismul pur. Aiurea. In fiecare tara exista deja insule de socialism pur, neintinat, in care fiecare din aceste conditii este indeplinita.
Exista o inchisoare in orasul vostru? Daca da, du-te si uita-te la ea - si ai sa vezi o societate in care toti oamenii au mancare, au de lucru si in care hainele, locuinta si incalzirea sunt pe gratis.
Comunistilor sovietici li se reproseaza adesea ca au incercat sa construiasca o societate socialista dar in schimb au produs ceva ce seamana indeaproape cu o inchisoare. Acuza este pe deplin nejustificata. In Uniunea Sovietica unii prizonieri au celule mai mari ca altii, unii mananca bine, altii prost. E o totala confuzie - mai sunt multe de facut pentru a face ordine. Adevaratul socialism, in care toti oamenii sunt cu adevarat egali, nu seamana doar cu o inchisoare - este o inchisoare. Nu poate exista decat inconjurata de ziduri inalte, turnuri de paza si caini de paza, caci oamenii incearca tot timpul sa fuga din orice regim socialist, exact cum incearca sa fuga din inchisori."
Dar unde sa fugi din plantatia globala? Unde sa fugi dintr-o inchisoare care acopera toate continentele?
In urma cu cativa ani am vazut o emisiune cultural-educativa la televizor. Un egiptolog a descifrat inscriptiile de pe peretii unui mormant din Valea Regilor si-a vazut ca un perete continea un fel de jurnal intim al unui satean care povestea un eveniment din viata satului. Naratiunea din acest jurnal, vechi de mii de ani, insotita de imagini ale locurilor si monumentelor, au constituit o imagine fascinanta - dar si ingrozitoare. Caci ce vedeam era viata noastra socialista cea de toate zilele. Viata de care s-au bucurat romanii ca scapa in 1989, viata pe care guvernul american o pregateste in Statele Unite, viata pe care Fondul Monetar International o pregateste celor carora le acorda imprumuturi; viata pe care o vor avea tarile care se contopesc in Europa Unita.
Satul era o aglomerare de casute inghesuite (ca apartamentele dintr-un bloc) in care traiau o ciurda de oameni, toti angajati la construirea maretelor morminte ale demnitarilor, toti instruiti exact atat cat e nevoie ca sa execute operatia ce le este atribuita (diviziunea muncii), toti imbracati la fel, bucurandu-se de aceeasi ingrijre medicala, la fel de saraci sau bogati, participand in grup la fiecare activitate, egali in fata autoritatilor. Erau total scutiti de orice grija materiala, caci autoritatile le asigurau locul de munca (nu exista somaj) si tot autoritatile le trimiteau carutele cu mancare, punctual si democratic (nu exista foamete si nu existau bogati si saraci). Dar diavolul si-a varat coada in acest paradis terestru socialist: unii sateni au conceput planul de a fura o parte din comorile cu care impodobeau monumentele ce le construiau, de a le vinde si de a incerca viata pe cont propriu, viata individuala. Natural, au fost prinsi. Inteleapta si iubita conducere a tarii nu i-a executat decat pe cei vinovati dar, in scop educativ, pentru a descuraja restul poporului de la astfel de idei nastrusnice, a luat o masura administrativa: a oprit carutele cu alimente. Si astfel, satenii, in mod preventiv si exemplar, au murit de foame. Caci proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, eliminarea exploatarii omului de catre om, si toate celelalte, adusesera poporul din raiul socialist in fericita situatie in care mancarea nu se producea individual si nu se vindea pe piata libera ci se "dadea", sau, cum zice romanul acum, "se baga".
In urma cu 2500 de ani, Euripide a vazut si el socialismul in actiune. Cand Medea parasita ii reproseaza lui Iason inconstanta, aratandu-i ca ea il salvase din primejdie de moarte, Iason ii raspunde: "Da, dar ai primit mai mult decat mi-ai dat, caci acum traiesti in Elada si nu in tara ta barbara, si ai invatat ce inseamna dreptatea si cum se traieste dupa lege, si nu dupa dictatul fortei brute". Socialismul in actiune este tirania totalitara, unde varful piramidei dicteaza si greutatea apasa pe cei de jos. Societatea socialista are forma unei piramide, cu diferitele straturi ale nomenclaturii ridicandu-se unul peste celalalt, pana la varful in care este cocotat grupul dictatorial. Uitati-va la dolarul american: in partea stanga are insignele ocultei masonice, piramida cu varful iluminat, si dedesubt inscriptia Novus Ordo Seclorum - Noua Ordine Mondiala. Ordinea socialismului global. Ordinea piramidei, in care nu se traieste dupa lege ci dupa hotararile luate la varf.
Piramida, aceasta forma arhitecturala a sclaviei egiptene, a inceput sa fie construita peste tot, spre delectarea culturati-lor, care apaluda tot ce este absurd si monstruos, crezandu-se astfel deasupra "vulgului". La inceput, cand se faceau sapaturile am crezut ca se excaveaza si se studiaza zidurile Louvre-ului medieval, adanci si puternice, sub pavajul curtii Louvre-ului renascentist si baroc. Dar, sapaturile s-au facut pentru construirea unei piramide compuse din 666 de triunghiuri de sticla (iar cei care au citit Apocalipsa remarca semnificatia cifrei), care desfigureaza astazi curtea interioara a Louvre-ului. Inainte de construirea piramidei, se intra in Louvre pe poarta Denon din pavilionul Denon, direct din curte, pe propriile picioare, facand cativa pasi la lumina zilei: pe gratis, fara coada, fara inghesuiala, usor, comod. Acum vizitatorul trebuie intai sa coboare de la nivelul solului, jos, in interiorul piramidei, pe care o traverseaza, pentru a urca apoi din nou la nivelul solului ca sa patrunda in cladire. Piramida trebuie luminata electric tot timpul. Ascensoarele si scarile rulante care duc in jos si in sus pentru a intra in muzeu sunt tot electrice. Ascensorul pentru cei care nu pot umbla prea bine e condus de un paznic. Se defecteaza tot timpul, si tehnicienii sunt de serviciu pentru a-l depana, altfel raman vizitatorii captivi, atarnati in aer. Toate acestea costa bani, o cheltuiala inutila si neproductiva, al carei unic scop este implantarea piramidei in inima Parisului. Doua mii de ani de crestinism au construit o civilizatie centrata in jurul bisericii, a carei forma contine, atat expresia perfectiunii functionale a cladirii, cat si expresia esteticii care a produs-o. Dar, in plantatia globala, in sclavia egipteana, in socialismul mondial, forma orasului european, forma satului crestin, trebuie distruse; locuinta vitelor umane este in cuburi, "la bloc", si peisajul urban al vitelor umane este piramida care reprezinta structura societatii. Asta pentru vitele umane; pentru ei, francmasonii si-au rezervat palatele si castelele construite de arhitectii, sculptorii si pictorii crestini din trecut. Alice Gwynne Vanderbilt si-a construit la New York, pe Fifth Avenue, o copie fidela a castelului de la Blois. Alva Vanderbilt si-a construit la Newport o replica perfecta a palatului Petit Trianon. Dar, dupa 1945 si-au dat seama ca diferenta dintre formele arhitecturale rezervate stapanilor de sclavi si cele rezervate gloatei ar putea fi prea vizibila. In opera de distrugere a aspectului citadin si a arhitecturii civilizatiei noastre, nomenclatura directoratului francmasonic international a inceput sa accepte sa locuiasca partial si temporar in aceleasi forme hidoase ale socialismului mondial. "Fiecare copil (din Statele Unite ale Americii) se duce la scoala intr-o cladire care arata ca o magazie de depozitare a pieselor pentru masini de copiat. Nici macar comisia scolilor, care a comandat si aprobat planurile, nu stie cum se face. Tot ce-i preocupa este cum sa evite sa dea explicatii parintilor". Cazematele si magaziile in care merg copiii la scoala n-au ferestre, ci sunt luminate exclusiv electric. Toti tinerii de 20 de ani pe care-i cunosc poarta ochelari pentru citit. Daca se strica instalatia de aer conditionat, copiii trebuie trimisi acasa caci se sufoca. Bineinteles, iluminatul si ventilatul artifical costa bani.
"Fiecare firma de avocati din New York se muta fara sa murmure intr-o cladire de birouri ca o cutie de sticla cu podea de ciment si plafon de beton de doi metri si jumatate de la sol si pereti de paianta si coridoare minuscule - si apoi angajeaza decorator si-i da un buget de sute de mii de dolari ca sa trasnforme cuburile astea meschine intr-un vis orizontal despre o casa de pe vremea restauratiei", zice Tom Wolfe. Oamenii adauga mobile ca sa se fereasca de hidosenia cuburilor de sticla si ciment ale arhitecturii moderne. Pana si arhitectii moderni glumesc pe socoteala "cutiilor de sticla", care sunt de-acuma fumate, depasite, si vin cu noi cutii de sticla in care sticla e ca oglinda si reflecta cutiile de sticla invecinate, facandu-le sa para curbe. Apar noile scoli de arhitectura: post-modernismul, modernismul tarziu, rationalismul, arhitectura participanta, neo-corbusierismul, argintiii din Los Angeles, si asa mai departe. "Dupa 1945 plutrocratii nostri, birocratii, membrii comitetului, sefii executivi ai companiilor, membrii comisiilor si presedintii universitatilor au suferit o transformare inexplicabila... Dintr-o data s-au declarat dispusi sa accepte acel dus de apa rece, acea palma in obraz, acea cazna pentru osanza sufletului nostru burghez, care este arhitectura moderna. Si pentru ce? Nici ei nu stiu. Se uita la cladirile goale pe care le-au cumparat, aceste mari gramezi structurale pe care le urasc din tot sufletul, si nu-si pot da seama nici ei", zice Tom Wolfe. Dar sefii care ne dau ordin sa traim in ele, locuiesc in castelul de la Blois sau in Petit Trianon.
Tom Wolfe face o scurta istorie a arhitecturii moderne. A inceput, zice el, dupa primul razboi mondial in Germania, unde s-au adunat o suma de tineri arhitecti, scriitori, artisti americani care si-au zis "generatia pierduta" si care au gasit, in ruinele unei Europe devastate si distruse de razboi, modele ca André Breton, Louis Aragon, Jean Cocteau, Tristan Tzara, Picasso, Matisse, Arnold Schoenberg, Paul Valéry (sa nu uitam ca Picasso, Louis Aragon, si probabil ca si altii erau membri activi, purtatori de carnet, ai partidului comunist; si Paul Valéry nu facea nici un secret din perversiunile lui). Modelul arhitectilor a fost Walter Gropius, care a deschis scoala de arhitectura Bauhaus la Berlin in 1919. Bauhaus, scrie Wolfe, era "mai mult decat o scoala; era o comuna, o miscare spirituala". In jurul lui Gropius gravitau pictori ca Paul Klee si arhitecti ca Marcel Breer, Ludwig Mies van der Rohe, Laszlo Moholy-Nagy, Herbert Bayer, Henry van de Velde, dedicati lucrarii de a "o lua de la zero", pe fundalul unei Germanii social-democrate, care astepta de la o zi la alta infaptuirea bolsevismului.
De la zero, adica: "afara cu civilizatia crestina europeana. Am bombardat-o, am distrus-o fizic in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Am facut una cu pamantul splendida catedrala din Dresda, a doua ca marime in Europa, care insuma veacuri de creatie si nesfarsita frumusete. Am bombardat si avariat domul din Milano, domul din Köln. Am daramat cat am putut din bisericile istorice ale Romaniei. Acum distrugem traditia acestei civilizatii crestine".
Consiliul muncitoresc pentru Arta al Gruparii Noiembrie (probabil 7 noiembrie, data oficiala a revolutiei bolsevice in Rusia), al carui presedinte era Gropius, avea sarcina de a crea o arhitectura "a intregului popor", adica muncitoreasca. Manifestul Gruparii Noiembrie era un ecou al Manifestului Partidului Comunist al lui Marx si Engels: "trebuie sa fim adevarati socialisti - sa crestem cea mai inalta virtute socialista: infratirea tuturor oamenilor". Deci noua arhitectura a lui Gropius urma sa fie: 1) pentru muncitori; 2) anti-burgheza. Functia "anti-burgheza" s-a dovedit foarte utila, pentru ca orice poate fi respins ca fiind "burghez".
Social-democratii din Germania si Olanda au acordat contracte pentru cartiere muncitoresti lui Gropius, Mies van der Rohe, Bruno Traut si J.J.P. Oud, care avea 28 de ani cand a devenit arhitectul sef al orasului Rotterdam si era membrul unui grup numit de Stijl (Stilul). Aceste grupuri compactate si stranse, ca Gruparea Noiembrie, sau de Stijl, credeau in doctrine esoterice, zice Tom Wolfe, tot asa dupa cum picturile lui Braque sau Picasso n-au nimic de a face cu arta ci sunt produsele unui punct de vedere teoretic. Astfel, teoria lui Braque ca pictura nu reprezinta nimic ci e doar o organizare pe o suprafata plana si teoria ca o pictura e ceva simultan, permite asezarea ambilor ochi intr-o fata vazuta din profil, adica vedem simultan ambele profiluri in acelasi plan. Rezulta un gunoi vizual perfect din punct de vedere teoretic. Tot teoria este triumfatoare in muzica lui Arnold Schoenberg, care compunea dupa formule matematice. Suna oribil, dar culturati asculta cu pietate.
Marca "intelectualului" a devenit aprecierea creatiilor acestor comune si celule de artisti; dar, daca pictorii, compozitorii si poetii pot crea chiar fara subventia masiva a burgheziei, arhitectii nu pot. Salvarea arhitecturii moderne a venit de la guvern. In Viena, Otto Wagner a primit comenzi masive de la guvern, care "credea (fara nici o baza reala) ca o noua arhitectura cosmopolita va rezolva ostilitatile acerbe rasiale si etnice din tara", scrie Tom Wolfe. (In realitate, daca cineva ar avea timpul si resursele sa identifice exact persoanele care au determinat subventionarea arhitecturii moderne la Viena ar vedea cu totul alta motivatie si ar vedea poate un tablou mai larg, in care intra Viena ca patria lui Theodore Herzl si Siegmund Freud).
Grupurile de arhitecti moderni - Bauhaus, Wendingen, de Stijl, constructivistii, neoplasticistii, elementaristii, futuristii - au inceput sa prolifereze. In 1922 a avut loc la Düsseldorf primul Congres International de Arta Progresista, unde s-au intrunit arhitecti ca Gropius, Erich Mendelsohn (expresionismul), Van Doesburg. Accentul pe care l-a pus acesta din urma pe calitatea anti-burgheza, imperfect satisfacuta de curbele expresionismului lui Mendelsohn sau de manufactura muncitoreasca a lui Gropius, l-a determinat pe Gropius sa-si schimbe lozinca si sa adopte motto-ul: Arta si Tehnologia. Desi erau uniti in lupta lor comuna impotriva traditiei civilizatiei crestine, toti acesti intelectuali si artisti progresisti se certau foarte mult intre ei, generand astfel nenumarate scoli si curente, grupulete si bisericute - cu cat mai multe cu atat mai bine, pentru confuzia gloatelor. Astfel, marxistul declarat Bruno Taut, care a primit comanda pentru un cartier muncitoresc in Berlin, isi vopsea blocurile muncitoresti in rosu; dar puritatea noii arhitecturi elimina toate culorile in afara de alb si negru si diverse nuante de murdar, si blocurile au renuntat la culoarea steagului comunist. Puritatea formei cere ca acoperisul sa fie plat, caci acoperisul traditional inclinat din tigle cu streasina, care te fereste de ploaie si de zapada e burghez; si cine a avut nenorocul sa locuiasca la bloc la ultimul etaj si i-a plouat in casa toamna, iar vara s-a copt sub soarele de care il ferea stratul de aer de sub acoperisurile inclinate, a avut ocazia sa se sacrifice de dragul puritatii formei arhitecturii progresiste anti-burgheze. Si asa, sub zapezile din nordul Europei, la Berlin, Weimar, Rotterdam, Amsterdam, s-au construit blocuri cu acoperisul plat - pana cand suferinta din cauza zapezii a fost asa de mare, incat teoreticienii anti-burghezismului progresist s-au indurat si-au permis ca acoperisul sa fie inclinat - dar de o singura parte, nu de doua parti ca in trecut.
*
* *
In muzica, zice Tom Wolfe, cazul e si mai avansat; compozitorii din universitati sunt asa de ultra-Schoenbergieni, asa de minunat de abstracti, incat nimeni altcineva decat ei nu mai are nici o dorinta sa aiba ceva de-a face cu muzica serioasa moderna. Nici macar culturnicii devotati, care frecventeaza concertele simfonice, nu pot fi determinati sa vina la un concert exclusiv de muzica contemporana; astfel de concerte nu pot avea auditoriu decat la universitati, unde se pot auzi piese de Stockhausen, ansambluri pentru sintetizator de Babbitt, bucati de Easley Blackwood si Jean Barraqué, apoi piese stohastice (adica: sunete la intamplare) pentru pian, sintetizator si computer de Iannis Xenakis. "Aceleasi 35 ori 40 de suflete, toti profesori si studenti post-universitari, constituie publicul la fiecare concert de muzica contemporana", scrie Wolfe, "si spaima e ca nici macar ei nu vor mai veni..." Coregrafia a intrat mai greu pe fagasul modernismului, dar in 1962 George Balanchine, venit din Uniunea Sovietica prin Paris, in 1934, punea in scena balete abstracte la Lincoln Center. La fel s-a modernizat si arta fotografica: John Szarkowski a deschis ochii intelectualilor; cata vreme vulgul crede ca o fotografie arata in mod fidel obiectul fotografiat, culturati se asteapta de la fotografiile artistice sa contina pete, sa fie neclare, sa prezinte deformari grotesti prin unghiuri exagerate, culori nenaturale, hidoase si imagini trunchiate.
Pentru mase, care nu pot fi nici moarte duse la concerte de muzica atonalista, minimalista, si asa mai departe, s-a acaparat si dezvoltat imensa industrie a rock-ului. Dar si aici exista elita care vede hainele cele noi ale imparatului. Citim in Informationweek: "Omul care-a fost pionierul realitatii imaginare (virtual reality), s-a reintors. Albumul recent al lui Jaron Lanier de muzica acustica numit <Instrumentele Schimbarii> aduce o fuziune post-minimalista de virtuozitate. Lanier este un veteran al muzicii care canta la 100 de instrumente si a cantat alaturi de Ornette Coleman si Stanley Jordan. Muzica l-a interesat dintotdeauna: faimoasa manusa digitala a fost conceputa la inceput ca sa genereze sunete realiste cantand la ghitara aeriana.. Lanier va intreprinde un tur de concerte. Spectatorii nu vor avea nevoie de casti speciale." Fotografia lui Lanier insoteste stirea, dar nu se vede decat un par lanos si salbatec, stil african, peste un nas care nici pe departe nu este hamit. La 7 august 1994, la emisiunea <This Week in Bible Prophecy - Aceasta saptamana in prisma profetiilor biblice>, s-a discutat o orchestra de muzica rock din Londra, numita The Devoted Men - Devotatii, condusi de Marele Preot al Templului Olympus. Acest mare preot declara ca primeste textele si muzica pentru spectacolele lui de rock de la "zei demonici" si ca munca lui este dedicata recrutarii prin muzica de discipoli pentru templul lui. Preotesele cultului satanic de la Templul Olympus sunt doua tinere numite Sarah si Julienne, care practica magia neagra si ritualuri de perversiuni sexuale. Dar admiratorii si tinerii care asculta muzica rock nu sunt de la inceput initiati in toate acestea. La inceput li se ofera flori, atmosfera e dulce, suava si delicata, plina de poezii duioase; magia neagra este ascunsa de incepatori. Anunturile lor in ziare sunt tot inocente si duioase: se prezinta ca suflete stinghere care cauta prietenia unora sensibili ca si ei. Dupa initiere, candidatii sunt incetul cu incetul introdusi, la inceput, tot mai adanc in pornografie si prostitutie, ca sa fie apoi cu timpul promovati la magie neagra si satanism, cerandu-li-se in cele din urma sa practice sacrificii umane. Un tanar fost membru al cultului satanic al Templului Olympus a declarat public la televizor, fara sa se ascunda, ca s-a deziluzionat de cult si de muzica lui de cand i s-a nascut primul copil si marele preot i-a cerut sa-l sacrifice pe altar - asa cum trebuiau evreii biblici sa-si sacrifice primul nascut, lui Iehova. Orchestra de rock Motley Crue executa muzica cu astfel de texte ca: "Not a woman, but a whore/ Well now I'm killing you... watch your face turn blue - Nu esti o femeie, esti o c... / Acum te omor... uite cum te invinetesti la fata".
Joseph R. Shapiro, fondatorul si presedintele muzeului de Arta Contemporana din Chicago, a intrebat: "Poate arta francmasonica supravietui in America? ...Cei care formeaza gustul public, comerciantii obiectelor de arta, nomenclatura muzeelor, directorii, curatorii, sefii catedrelor universitare, colectionarii si criticii sunt predominant francmasoni. In arta, goimii sunt in mod cert in minoritate. Ar trebui sa ne reformulam intrebarea... poate supravietui cultura in America fara francmasoni?" (conferinta tinuta la Forul Comunitatii din Chicago in 1977). Ziarul Jerusalem Post scria in 1989 ca producatorii si regizorii de film sunt in marea lor majoritate evrei in Statele Unite, si 75% din Asociatia Scriitorilor sunt evrei. Gary Smith identifica proprietarii si directorii caselor de filme (Warner Communications, MCA, Universal, Nickelodeon, USA Network, Trans-World Entertainement, Lorimar, Chris Craft, Repu-blic, MGM-United Artists, Orion, Walt Disney), care sunt tot evrei. Agentiile de actori, competitia Miss America, critica de film, sunt in aceleasi maini; si comedia, care a devenit exclusiv concentrata asupra regiunii ano-genitale a protagonistilor, este acum un monopol evreiesc. La fel emisiunile de radio si televiune: moderatorii si prezentatorii emisiunilor istorice, stiintifice, literare, de varietati sunt Howard Stern, Joan Rivers, Robert Klien, Ruth Westheimer, Larry King, Sonya Friedman, Barry Farber, Merv Griffin, dr. Joyce Brothers, Charley Rose, Norman Ornstein, Maury Povich, Mark Green, Rona Barrett, Sally Jesse Raphael, Carl Sagan, Giraldo Riviera, Louis Ruckheiser - nici un goim printre ei. La fel, cantaretii de muzica pop: Andy Williams, Barry Manilow, Neil Sedaka, Bette Midler, Neil Diamond, Melissa Manchester, Barbara Streisand, Simon & Garfunkle. In special industria muzicii rock si a filmelor video rock sunt un monopol evreiesc: Lew Wasserman este proprietarul colosalei MCA Records, Walter Yetnikoff este director la CBS records, care apartine companiei japoneze Sony. In muzica clasica, nu e destul sa fii evreu: trebuie sa fii evreu sionist, ca sa devii "mare" ca Isaak Stern, Itzhak Pearlman, Leonard Bernstein, Aaron Copeland. Daca esti evreu cinstit si talentat, ca Yehudi Menuhin, te trezesti ca nimeni nu mai stie de tine. Si daca nu esti evreu, nici nu incerca.
Truman Capote era un scriitor destul de bine cunoscut pana in martie 1986, cand intr-un interviu acordat revistei Playboy a remarcat ca toate scrierile care nu satisfac cerintele sioniste sunt suprimate in America. De atunci n-a mai auzit nimeni de el. Iata cui apartin toate editurile americane mari: Simon and Schuster, cea mai mare, si Prentice-Hall, sunt controlate de Gulf & Western; Holt, Rhinehart & Winston publica toate manualele scolare ce-i apartin lui Jovanovich; Random House, Vantage, Crown, Ballantine sunt parte din imperiul Newhouse; Putnams ii apartine lui Lew Wasserman; Macmillan, lui Robert Maxwell; si asa mai departe. La fel distribuitorii de carti, cluburile literare, si revistele de critica literara. Istoria o rescria Mihail Roller in Romania; in Statele Unite, o plasmuiesc Barbara Tuchman si Studs Terkel. Timp de 12 ani, directorul Bibliotecii Congresului a fost Daniel Boorstin, tosi acestia fiind evrei.
Iata cum descrie scena literara unul care are dreptul sa o judece - caci figura lui se ridica la mare inaltime pe orizontul secolului nostru: "Inca inainte de primul razboi mondial, aceasta miscare (avangardismul) s-a angajat in distrugerea tuturor formelor de arta larg acceptate - in forma, limba, trasaturi si proprietati - in stradania sa de a crea un fel de «supraarta», care apoi se presupune ca va da nastere la o Viata Noua. S-a propus ca literatura sa o ia de la inceput, cu o foaie alba de hartie. (De fapt, unii au ramas tot cam pe la stadiul acela). Distrugerea a devenit apoteoza acestui avangardism beligerant. Scopul era sa distruga intreaga traditie culturala de secole, sa sparga si sa intrerupa curgerea naturala a dezvoltarii artistice printr-un salt brusc inainte. Acest scop urma sa fie obtinut realizandu-se doar forme goale, noi, ca un scop in sine, concomitent cu coborarea standardelor de maiestrie artistica personala pana la delasare totala si necioplire artistica, uneori combinate cu un inteles asa de ascuns incat devine neinteligibil. Acest impuls agresiv ar putea fi interpretat ca fiind doar produsul ambitiilor personale, daca n-ar fi si faptul ca in Rusia... acest impuls si manifestarile lui au precedat si-au proorocit cea mai distrugatoare (fizic) revolutie a secolului 20. Inainte de a erupe pe strazile Petrogradului, aceasta revolutie cataclismica a erupt in paginile revistelor literare si artistice ale cercurilor boeme din capitala. In ele am auzit pentru prima data atacuri violente impotriva intregului mod de viata rus si european, chemarile la anihilarea tuturor codurilor etice si religioase, la distrugerea tuturor traditiilor culturale existente, alaturi de lauda de sine a disperatilor inovatori, care n-au produs niciodata nimic de valoare".
Zicandu-si futuristi si promovand literatura si arta viitorului, acesti inovatori cereau literalmente, zice Soljenitan, sa se traga cu pustile in tablourile lui Murillo sau Rafael, "ca sa ricoseze gloantele din peretii muzeelor". Dar de-abia a izbucnit revolutia pe strazi (si stim acum ca n-a fost o razmerita populara ci o armata de mercenari platiti si bine organizati), zice Soljenitan, ca acesti artisti ai viitorului, acesti futuristi, s-au aliniat in frontul revolutionar la extrema stanga, iar brutala si sangeroasa dictatura bolsevica a deschis larg portile acestei "hoarde de avangardisti" si i-a numit in pozitii de pe care controleaza cultura. E adevarat ca domnia lor n-a durat mult, caci cu osificarea regimului sovietic totalitar s-a osificat si aceasta pseudocultura si s-a transformat in ceremonialul de curte al despotului numit "realism socialist". Unii, zice Stoljenitan, s-au straduit sa-l analizeze, desi n-au avut ce analiza, caci stilul realist socialist se limita doar la propagarea liniei partidului.
Dupa un somn de 70 de ani in fundul haului comunist, poporul rus, degradat si umilit, aproape anihilat fizic, nu si-a regasit glasul in literatura inca, cum e si normal; are nevoie de timp, arata Soljenitan. El observa cu durere cum libertatea de expresie regasita este folosita de unii scriitori "pentru a se exprima pe ei insisi... adesea fara sensibilitate pentru relele si cicatricele de azi, cu o inima evident seaca; exprimarea personalitatii unui autor - indiferent daca acesta este valoros sau nu - fara simt de raspundere pentru morala publicului, si mai ales a tineretului, adeseori, incarcand limba cu obsecenitati, care timp de sute de ani au fost considerate de neconceput in presa, dar acum par sa fie la moda".
Nimeni n-ar putea dezvalui mai bine radacina comuna a modernismului si a comunismului si tinta lor comuna: distrugerea civilizatiei crestine, abrutizarea si degradarea maselor de oameni pentru a-i inrobi si transforma in vite in folosul imbogatirii, in continuare, a francmasoneriei. In civilizatia noastra crestina a inflorit economia si au prosperat natiunile, datorita faptului ca schimburile de bunuri si servicii intre oameni se faceau in mod cinstit si echitabil, iar raporturile dintre oameni se bazau pe respect reciproc si intrajutorare. Baza prosperitatii a fost morala. Dar nomenclatura Noii Ordini Mondiale n-are nevoie de oameni liberi si prosperi ci de hoarde de brute tinute in inchisori imense si dominate de frica, caci acestea sunt mai usor de jefuit.
Vedem azi, zice Soljenitan, revenirea aceluiasi fenomen anti-cultural, adica respingerea si dispretul pentru traditie si ostilitatea pentru ce e general acceptat. Avem azi de-a face cu post-modernismul, pentru adeptii caruia nu exista realitate; pentru ei lumea e "un text". De aceea, important este numai eul autorului, care se concentreaza asupra auto-analizei pana ce acesta ajunge sa-l dezguste pe cititor. Autorul nu are responsabilitati iar curajul lui consta din negarea tuturor lucrurilor. Pe post-modernisti ii surclaseaza "conceptualistii", si pe acestia, "post-avangardistii"; toate sunt doar manifestari ale bolii spirituale de care sufera cei lipsiti de etica si idealuri morale. "Daca privim cu atentie", continua Soljenitan, "vedem cum in spatele acestor experimente aparent nevinovate, pe care le gasim peste tot, de a respinge traditiile «invechite», gasim o adanca ostilitate pentru viata spirituala. Acest neostenit cult al noului, care afirma ca arta nu trebuie sa fie buna sau curata, ci trebuie doar sa fie noua, mai noua, si mai noua, ascunde o incercare neabatuta si de lunga durata de a submina, ridiculiza si dezradacina toate preceptele morale. Nu exista Dumnezeu, nu exista adevar, universul e haotic, totul e relativ, «lumea este privita ca un text», un text pe care orice post-modernist e gata sa-l compuna... De cateva zeci de ani, literatura, muzica, pictura si sculptura s-au indreptat... spre dezintegrare intr-o «noutate» frenetica si insidioasa. Decoram locurile publice ridicand statui care estetizeaza uratul in sine - si nici nu ne mai miram... Daca noi, creatorii de arta, ne supunem docili acestei scufundari, daca incetam sa pretuim marea traditie culturala a secolelor trecute impreuna cu baza spirituala din care a crescut, vom contribui la o cadere extrem de periculoasa a spiritului omenesc pe pamant, la degenerarea omenirii spre un fel de stadiu inferior, mai apropiat de lumea animala".
O critica de arta cinematografica, Lillian-Emma Wagner, a vazut la New York, la 15 iulie 1994, filmul romanesc "Patul conjugal", regia si scenariul de Mircea Daneliuc. "Eram 17 oameni intr-o sala de aproximativ 200 de locuri", scrie ea. Si continua: "Critica: mai mult decat favorabila: Bizzare... plenty to laugh about (bizar... ai de ce rade), scria Judy Stone in San Francisco Chronicle. Abrasively funny (de un comic abraziv) - David Straton de la Variety. De asemenea: Official Oscar Entry (filmul a fost inclus oficial) pentru Best Foreign Language Film 1993 (cel mai bun film strain din 1993)." Emisiunea saptamanala de limba romana TV - Dacia New York il recomanda drept o «comedie amara»: "...Romanii sunt nebuni si lichele, toata lumea face prostitutie si trafic de orice. Nimeni nu stie ce vrea si nimeni nu munceste cinstit. Se fura, se santajeaza, toti sunt alienati. Totul se termina (de fapt filmul incepe cu aceleasi imagini) cu profetizarea unei degradari totale ca natiune in care avortonul peltic si cretin este supravietuitorul santajist".
***
Ion Mihai Pacepa scrie: "Fiindca nu putea tine stiloul sau pixul cu degetele lui boante, Dej a inceput sa scrie cu un creion hexagonal, pe care dulgherii il folosesc pentru a linia scandurile acolo unde trebuie taiate. Violetul era culoarea lui favorita si, curand, toate resedintele lui Dej erau pline de creioane de dulgher cu mina violeta, fabricate special pentru el".
Violetul nu este numai culoarea favorita a unui calau comunist. De vreo 6-8 ani, dar cu furie in ultimii doi ani, absolut toate elementele vietii publice si private trebuie sa arboreze culoarea violeta, care are voie sa oscileze intre violet-purpuriu si violet-albastrui si este adeseori insotita de un galben auriu si de negru. Combinatia intre diversele nuante de violet si diverse nuante de negru este respingatoare; dar cestile, servetelele de hartie, publicatiile de specialitate, jucariile pentru copii, hainele si pantofii pentru femei si copii, camasile si cravatele barbatilor, fatadele cladirilor, covoarele, scaunele, lampile, caietele, creioanele - tot ce vezi e din ce in ce mai violet in America. In special hidoase sunt hainele violete pe oamenii de rasa neagra, caci combinatia intre tenul lor intunecat si intunecimea violetului ii face sa para prafosi si murdari. Intrebati fiind de ce-si cumpara haine violete, oamenii raspund: "Asta e culoarea la moda". Dar cum a ajuns asa? Si de ce chiar asta? Al cui steag e violetul? Exista mai multe raspunsuri. Violetul e culoarea Africii, proclamata printre populatia de culoare din Statele Unite. Violetul e culoarea homosexualilor, care-si tiparesc manifestele si literatura pe hartie de culoarea levanticii. Rosu era steagul comunismului, albastru inchis e al Organizatiei Natiunilor Unite, si prin contopirea lor rezulta violet. Transcriem din Revue des Societés Secretes:
"Conform «Tribunei Ruse» care apare la München in limba rusa (asta era in 1924), iudaismul militant mentine urmatoarele organizatii de lupta de diferite niveluri, in mod mai mult sau mai putin deghizat, dar toate cu scopul pregatirii triumfului internationalei a treia:
1) Internationala aurie (plutocratia si marile finante internationale) in fruntea careia ii gasim: a) in America pe J.P. Morgan, Rockefeller, Vanderbilt si Vanderlippe; b) in Europa casa Rothschild si altii de ordin secundar.
2) Internationala rosie, sau uniunea internationala a democratiei lucratorilor sociali. Aceasta include a) internationala a II-a (cea din Belgia sub Endervelde); b) internationala 2,5 (cea din Viena sub Adler); si c) internationala a III-a sau internationala comunista (cea din Moscova sub Apfelbaum si Radek).
La aceasta hidra cu trei capete, care opereaza separat pentru mai mare usurinta, se adauga cele sase capete ale Oficiului International al Asociatiilor Profesionale cu sediul la Amsterdam, care dicteaza linia francmasonica sindicatelor, care nici macar nu sunt afiliate bolsevismului.
3) Internationala neagra sau uniunea de lupta francmasonica. Ziarul ei principal este raspandit de organizatia universala a francmasonilor (din Londra); de catre Alianta Israelita Universala, fondata la Paris de catre Cremieux, evreu; de catre ordinul evreiesc B'nai Moiche (fiii lui Moise) si societatile evreiesti Henolust, Hitakhdut, Tarbut, Karen-Haysod si sute de altele la fel, mai mult sau mai putin secrete, raspandite prin toate tarile din vechiul continent si din lumea noua.
4) Internationala albastra sau masoneria internationala, care-i uneste pe toti masonii din lume in "Loja Reformata... Unita... Reunita... a Marii Britanii", "Marile Loji ale Frantei" si lojile Grand Orient din Franta, Belgia, Italia, Turcia si celelalte tari. (Centrul activ al acestei congregatii este Marea Loja "Alpina" din Elvetia).
Ordinul iudeo-masonic "B'nai B'rith, care, contrar statutelor lojilor masonice, nu accepta decat evrei si care are peste 426 de loji strict evreiesti in lume, serveste drept curea de legatura intre internationalele descrise mai sus.
Directori la B’nai B’rith sunt evrei: Morgenthau, fost ambasador al Statelor Unite la Constantinopol; Brandeis, fost judecator la Curtea Suprema a Statelor Unite; Mack, sionist; Warburg Felix, bancher; Elkuss; Drauss (Alfred), primul ei presedinte; Schiff, azi mort, care a finantat si organizat emanciparea evreilor in Rusia; Marshall (Louis), sionist."
In fine, tricolorul obsesiv al vietii publice americane devine inteligibil: intai aurul si auriul francmasoneriei internationale preponderent evreiasca. Apoi, negrul Mossad-ului si al echipelor Biroului Tutunului, Alcoolului si Armatelor de Foc al Departamentului Trezoreriei, printre realizarile carora se numara masacrul din Waco, Texas si asasinatele de la Ruby Ridge. Apoi, contopirea stindardului rosu al bolsevismului sovietic, cu albastrul francmasoneriei care a finantat si instaurat bolsevismul, cu albastrul Natiunilor Unite: contopirea lagarului sovietic cu cel imperialist israelo-american, intr-un singur supraguvern modial. Stindardul rezultat din cele doua stindarde, cel rosu si cel albastru, violetul universal, ne anunta triumful Noii Ordini Mondiale.
Nici o culoare clara si luminoasa nu mai este folosita in industrie, in presa, in invatamant, in arhitectura si mobilier, in haine; toate obiectele sunt colorate in culori amestecate, murdare; verde amestecat cu albastru si rosu, diverse nuante de violet amestecate cu diverse gradatii de cenusiu, si asa mai departe. Aceste amestecuri de culori simbolizeaza amestecul tuturor raselor intr-o singura rasa in sclavia globala, dizolvarea culturilor nationale in "multiculturalism".
|
Varianta Printabila 
Free Download Referat Word
