1
1. Noţiunea,
obiectul şi definiţia dreptului comercial
Noţiunea de comert este folosită în mai
multe sensuri:
sens etimologic:
provine din cuvântul latin „comercium” care reprezintă justapunere a
cuvintelor „cu” şi „mertz”, care înseamnă „cu marfă”, adică operaţiuni
cu mărfuri.
sens economic:
apare ca o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia
mărfurilor de la producător la consumator.
sens juridic:
noţiunea are un sens mai larg decât sensul economic al acestuia,
deoarece pe lângă operaţiuni de schimb şi circulaţie sunt avute în
vedere în acest sens şi activităţile de producţie (realizate de
producător), de prestare de servicii (realizate de antrepenori sau
prestatori de servicii), de executare de lucrări şi operaţiuni de
punere în circulaţie.
Dreptul
comercial are o sferă mai cuprinzătoare deoarece el cuprinde normele
care
reglementează activităţile specifice.
În
ceea ce
priveşte obiectul dreptului
comercial, potrivit concepţiei clasice, există 2 sisteme care permit
stabilirea
sferei dreptului comercial:
·
sitemul obiectiv: care are ca
obiect
normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice,
fapte
juridice şi operaţiuni economice calificate de lege ca fapte de comerţ,
indiferent de persoana care le săvârşeşte. Acest sistem a fost inspirat
de
ideile Revoluţiei Franceze de la 1789, pentru suprimarea corporaţilor
existente
la acea vreme. Acest sistem a inspirat reglementarea comerţului din
alte ţări.
·
sistemul subiectiv: dreptul
comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile comercianţilor şi din acest punct de
vedere
este un drept profesional, care se aplică tuturor persoanelor care au
calitatea
de comercianţi. Acest sistem a stat la baza primelor reglementări
legale ale
activităţii comerciale, anterioare codificării dreptul comercial de la
începutul secolului XIX. Ulterior sistemul subiect a fost adoptat de
codul
comercial german din 1900, valabil până în prezent. (are la baza
sistemul
obiectiv).
Articolul
3
din codul comercial stabileşte actele juridice, faptele juridice şi
operaţiunile economice considerate fapte de comerţ, cărora li se aplică
codul
comercial (şi legile comerciale speciale), indiferent de persoana care
le
săvârşeşte (are sau nu calitatea de comerciant).
Dreptul
comercial – act de comerţ, fapt de comerţ
Dreptul
comercial are ca obiect normele juridice referitoare la faptele de
comerţ şi
comerciale.
Definiţie: dreptul comercial este un
ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile:
-
raporturilor juridice izvorâte din
săvârşirea
actelor sau faptelor considerate de lege de comerţ;
-
raporturilor juridice la care
participă persoane
care au calitatea de comercianţi.
2. Corelaţia dreptului comercial cu alte
ramuri ale dreptului
Dreptul comercial şi dreptul civil:
ambele sunt de drep privat deoarece reglementează drepturile
patrimoniale,
bazate pe egalitatea părţilor.
-
corelaţia lor se găseşte în
articolul 1: În comerţ se aplică legea de faţă, unde ea
nu corespunde se aplică codul civil.
-
dreptul comercial ca drept special
se completează
cu codul civil, care este drept comun în materia dreptului privat.
Dreptul comercial şi dreptul procesual
civil: în dreptul comercial sunt cuprinse pe lângă normede
drept
substanţial(?) şi norme de drep procesual civil, în cartea a 4-a,
referitor la
exercitarea actelor comerciale.
-
norme cu caracteristici procesuale
se găsesc şi
în legile speciale comerciale (legea registrului comerţului, legea
cambiei şi a
biletului la ordin).
-
Normele cu caracter procesual care
au caracter
derogator sunt prevăzute la articolul 889 codul comercial.
Dreptul comercial şi dreptul
internaţional: ambele ramuri reglementează raporturi
patrimoniale,
adică raporturi născute din săvârşirea faptelor de comerţ.
-
dreptul comercial are ca obiect
raporturile de
drept intern, dintre cetăţenii români, iar dreptul comercial
internaţional se
referă la raporturi cu elemente de extraneitate (raporturi la care
participă
persoane fizice sau juridice străine).
Dreptul comercial şi dreptul
administrativ: statul foloseşte
mijloace specifice rolului său, inclusiv cele administrative, prin
crearea unor
instituţii necesare desfăşurării activităţii comerciale (camerele de
comerţ şi
industrii, bursele de valori – ocrotirea unor interese generale,
registrul
comerţului).
Dreptul comercial şi dreptul financiar:
deoarece activitatea desfîşurată de comercianţi este aducătoare de
profit,
comercianţii se află sub incidenţa
reglementărilor în materie fiscală.
Dreptul comercial şi dreptul penal:
dreptul comercial (şi unele legi speciale) cuprind şi unele norme de
drep
public (penal) prin care se asigură protejarea intereselor generale
(constituirea şi funcţionarea instituţiilor comerciale, nerespectarea
obligaţiilor stabilite prin registrul comerţului, desfăşurarea unei
activităţi
comerciale ilicite, concurenţa neloială).
1
Izvoarele
dreptului comercial
Izvoarele
normative (acte normative):
·
Costituţia României – care
reglementează
principiile acitivităţii economice
·
Codul Comercial – reglementarea de
bază a
activităţii comerciale, are în vedere
instituţiile fundamentale ale dreptului comercial (fapte de
comerţ,
obligaţii comerciale, comercianţi)
·
Legile comerciale speciale: deoarece
nu tot
dreptul comercial se găseşte în codul comercial
·
Legile comerciale generale: legea
31/90, legea
26/0 (registrul comerţului), legea 11/90, legea cambiei şi biletului la
ordin,
legea cecului
·
Decrete legi: legea 54/90 –
organizarea,
desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative
·
Hotărârile şi ordonanţele de guvern:
ordonanţa
21/92 – privind protecşia consumatorului
·
Normele, regulamentele şi ordinele
adopatate de
organele competente
·
Codul Civil (izvor susidiar -
completează)
Izvoare
interpretative: au rolul de a ajuta interpretarea voinţei manifestate
în raporturile comerciale
·
Uzurile comerciale, uzanţele (cutuma
în dreptul
civil)
·
Doctrina comercială
·
Practica judecătorească (jurism
prudenţa).
CURS 2
Uzul
comercial: este o regulă de conduită născută din practica
socială,
folosită vreme îndelungată, respectată ca o normă juridică obligatorie.
·
în dreptul comercial, uzurile
comerciale nu sunt
izvoare normative; ele au rol important în sensul lămuririi voinţei
părţilor
·
referiri la uzul comercial face
Codul Civil în
articolele 970, 980, 981
Doctrina:
nu este izvor de drept, dar este un instrument important
de interpretare a legilor comerciale şi de aplicare a lor
Practica
judecătorească: tradiţional nu a fost recunoscută
ca izvor de drept, dar soluţiile date de instanţele judecătoreşti
contribuie la
interpretarea legilor comerciale, fără a avea puterea precedentului
(judecătoresc)
·
un anumit rol în interpretarea
legilor tinde să
îl dobândească deciziile curţilor de judecată.
Principiile dreptului comercial
1.
Autonomia de
voinţă: - dreptul civil recunoaşte
libertatea contractuală – în interpretarea actelor juridice
prevalează
voinţa internă a contractanţilor, fundamentul fiind autonomia de voinţă.
·
în dreptul comercial primează voinţa
declarată,
folosindu-se înscrisuri imprimate, contracte tip
2.
Rolul aparinţii
(?): - în dreptul comercial aparinţa este produsă de efecte
juridice.
·
în dreptul comercial necesitatea
creditului
determină o recunoaştere mult mai largă a efectelor aparinţii, prin
sacrificarea realităţii; exemple: titlurile comerciale de
valoare,
cambia pentru care legea impune anumite condiţii de formă foarte
riguroase
pentru valabilitatea titlului
3.
Ordinea publică:
- în dpretul civil libertatea contractuală este ţărmuită (?) de normele
privind
ordinea publică
* în dreptul comercial, ordinea
publică ca limită a libertăţii contractuale cuprinde
domenii mai largi (exemplu: contractul
judecătoresc al constituirii societăţii comerciale verifică condiţiile
cerute
pentru desfăşurarea activităţii comerciale)
Principii specifice dreptului comercial
recunoscute de doctrină:
1.
în comerţ actele juridice sunt cu titlu
oneros;
2.
în comerţ întotdeauna banii sunt fructifuri (?);
3.
în contractele comerciale, în caz de dubiu,
se aplică
reglementările ce favorizează circulaţia;
4.
contractarea în favoarea celui de-al
treilea este
obişnuită.
Faptele de comerţ
Articolul 3 Codul
Comercial:
legea consideră că faptele de comerţ.............................
Articolul 4 Codul
Comercial: se
consideră că faptele de comerţ, în afară de acestea (în afară de cele
de la
articolul 3), celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant,
dacă nu
sunt de natură civilă, nu rezultă din însuţi actul (?).
Articolul 56 Codul
Comercial:
dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi
contractanţii
sunt supuşi legiii comerciale cu excepţia dispoziţiilor privitoare la
persoana
chiar a comerciantului şi în cazurile în care legea ar dispune altfel.
|