Evaziunea fiscala

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Comparativ cu Legea nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, in noua Lege nr.241/2005 se prevede patru elemente principale de noutate: se consacra faptul ca noua lege stabileşte si masuri de prevenire a evaziunii fiscale; s-au instituit noi sancţiuni denumite infracţiuni in legătura cu infracţiunile de evaziune fiscala; s-au incriminat mai multe fapte ca infracţiuni de pericol; s-au definit mai mulţi termeni folosiţi in lege pentru o mai mare precizie...

I.                  NOŢIUNE

Codul penal, precum si orice lege, trebuie sa admită si sa sancţioneze

orice incalcare a prevederilor sale imperative. In domeniul fiscal raportul fiscal este definitiv statornicit si este izvorât din dreptul pe care îl are statul, persoana juridica, de a obliga alte persoane fizice sau juridice la o prestaţie, imediata si viitoare, dar fara o contraprestaţie imediata si echivalenta. In cadrul raportului fiscal are loc o transmisiune de proprietati din proprietate a unei persoane in patrimoniul statului, cu caracter obligatoriu si gratuit, fara insa a avea caracter de penalizare sau expropriere.[1]

         Cheltuielile publice prezintă interes fie pentru comunitatea naţionala, in ansamblul ei, in măsura in care privesc sarcinile financiare generale ale statului, fie pentru comunităţile autohtone administrativ-teritoriale daca se refera la cheltuielile ce se afla in grija administraţiei publice locale.

         Contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice se realizează prin plata de impozite si taxe.

         Dispoziţia constituţionala potrivit căreia se instituie obligativitatea stabilirii numai prin lege a impozitelor, taxelor si a altor venituri care susţin bugetul de stat, cat si bugetul asigurărilor sociale de stat, constituie o implicita garantare a dreptului de proprietate a averii tuturor cetăţenilor.

         Mai precis, trebuie subliniat ca subiectele plătitoare de impozite si taxe sunt atât persoanele fizice, cat si persoanele juridice.

         Pornind de la evoluţia de ansamblu a criminalităţii economico-financiare promovarea unei noi legi (Legea nr.241/2005) pentru prevenirea si combaterea cu mai multa eficienta a acestor categorii de infracţiuni s-a impus cu necesitate.

         Aceasta lege are o dubla destinaţie, pe de o parte de a aviza contribuabilii- persoane fizice si juridice straine- despre obligaţia de a contribui, prin impozite si taxe, la suportarea cheltuielilor publice si de a preveni asupra consecinţelor sancţionatorii la care se expun in cazul sustragerii frauduloase de la îndeplinirea îndatoririlor fiscale, iar pe de alta parte, de a constitui instrumentul juridic in temeiul căruia sa fie angajata răspunderea penala a celor cu rea-credinţa, incalca prevederile legii.

         Comparativ cu Legea nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, in noua Lege nr.241/2005 se prevede patru elemente principale de noutate: se consacra faptul ca noua lege stabileşte si masuri de prevenire a evaziunii fiscale; s-au instituit noi sancţiuni denumite infracţiuni in legătura cu infracţiunile de evaziune fiscala; s-au incriminat mai multe fapte ca infracţiuni de pericol; s-au definit mai mulţi termeni folosiţi in lege pentru o mai mare precizie.

Infracţiunea de evaziune fiscala reprezintă, in materialitatea ei,

o infracţiune de prejudiciu, dar si de pericol si se poate realiza in una din următoarele forme in scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

II.               EVAZIUNEA FISCALĂ ÎNTRE RĂU

EVIDENT ŞI RĂU NECESAR

Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maxima importanta cu care statele de astăzi se confrunta si ale cărui consecinţe nedorite caută sa le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibila. Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor fiscale, conduce la distorsiuni in mecanismul pieţii si poate contribui la inechitati sociale datorate „accesului” si „înclinaţiei” diferite la evaziunea fiscala din partea contribuabililor. Daca nu ar fi decât aceste „rele” aduse de evaziunea fiscala, dar ele nu se rezuma la atât, si statul ar trebui sa se preocupe sistematic si eficient de preîntâmpinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale.

Cu toate acestea, statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala urmărind, in principal, doua scopuri:

a)     un scop „pozitiv” argumentat de dorinţa de a stimula formarea capitalului si

b)    un scop „negativ” reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinţe.

[1] C. Voicu, Al.Boroi – “Dreptul penal al afacerilor”, Ediţia 3, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pag.138

De aici desprindem chiar rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau

nu, al politicii fiscale, decurgând direct din cel al fiscalităţii, in general.[1]

Unul din secretele japonezilor in ce priveşte formarea capitalului este

evaziunea fiscala care este încurajata oficial. In mod legal un japonez adult este scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi de acest fel decât numărul populaţiei, inclusiv copiii. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a capitalului. Astfel orice tara care vrea sa fie competitiva intr-o era antreprenoriala trebuie sa-si construiască un sistem de impozite de tipul celui japonez care, printr-o atitudine de ipocrizie semioficiala, încurajează formarea capitalului.[2]

         „Intervenţia” statului in menţinerea unui anumit grad de evaziune fiscala, trebuie analizata prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) si eforturi (o mare risipa de resurse, bugetare sau nu, crearea de inechitate in veniturile disponibile ale contribuabililor, etc.). De asemenea trebuie sa se tina seama ca „Efectul benefic al intervenţiei statului, in special sub raportul legislativ direct, imediat si, ca sa spunem aşa vizibil, in timp ce efectele ei nefaste sunt treptate si indirecte, neperceptibile.[3] Unul din aceste efecte este fenomenul corupţiei care este practic inevitabil însoţitor al evaziunii fiscale.

         Deşi nu se ştie care sunt efectele fraudei, putem considera frauda fiscala ca fiind şansa sistemelor fiscale ca ele sa devina viabile.

         Departe de a fi contrara democraţiei, frauda fiscala nu este, din contra, decât manifestarea bruta a vitalităţii sale. De aceea, tocmai in interesul democraţiei, este necesara o „lupta” permanenta si bine condusa pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

I.                  CLASIFICAREA EVAZIUNII FISCALE

Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun

contribuabililor ca si, sau mai ales, povara acestor obligaţii au făcut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.

         Evaziunea fiscala a fost întotdeauna in special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii in averea lor, ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul bănesc.

         In funcţie de modul cum poate fi savarsita, evaziunea fiscala cunoaşte doua forme de manifestare: evaziune care poate fi realizata la adăpostul legii (evaziune legala) si evaziune care se realizează cu incalcarea legii, fiind, deci, ilicita sau frauduloasa.

                  III.1 Evaziunea fiscală legală

         Evaziunea fiscala realizata la adăpostul legii permite sustragerea unei parţi din materia impozabila fara ca acest lucru sa fie considerat contravenţie sau infracţiune. Evaziunea legala este posibila deoarece legislaţia din diferite tari permite scoaterea de sub incidenta impozitelor a unor venituri, parţi de venituri, componente ale averii ori a anumitor acte si fapte care, in condiţiile respectării riguroase a cerinţelor principiilor generalităţii si echitaţii impunerii, nu ar trebui sa scape de la impozitare.

         In practica, faptele de evaziune fiscala, bazate pe interpretarea favorabila a legii (evaziune fiscala legala), sunt diversificate si numeroase, in funcţie de invetivitatea contribuabililor si largheţea legii. Metodele cele mai frecvent folosite sunt următoarele:

·        Investirea unei parţi din profitul realizat in achiziţii de maşini si utilaje pentru care statul acorda reduceri la impozitul pe profit;

·        Folosirea prevederilor legale privind donaţiile filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu;

·        Scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate, in valoare mai mare decât cele care rezulta din aplicarea cotelor legale;

·        Interpretarea favorabila a dispoziţiilor legale, care prevăd importante facilitaţi pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor social-culturale, ştiinţifice si sportive;

·        Constituirea de fonduri de amortizare sau rezerva intr-un cuantum mai mare decât cel justificat din punct de vedere economic.

Evaziunea legala poate fi evitata prin corectarea, perfecţionarea si

imbunatatirea conţinutului legilor care au făcut-o posibila.

                   III.2 Evaziunea fiscală frauduloasă

[1] N.Hoanta – “Evaziunea Fiscala”, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1997, pag.205

[2] P.E.Drucker – “Inovaţia si sistemul antreprenorial”, Editura Enciclopedica, Bucureşti, 1993, pag.171

[3] N.Hoanţa – “Evaziunea Fiscala”, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1997, pag.206