Procedura plangerii prealabile

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Institutia are si un reflex procesual, care se repercuteaza direct asupra posibilitatii exercitarii actiunii penale si deci implicit asupra tragerii la raspundere penala...

PROCEDURA PLANGERII PREALABILE

Capitolul  1

Consideratii generale privind plangerea prealabila

Intr-un stat de drept, ordinea juridica se stabileste si se mentine cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevad reguli de conduita, pe care trebuie sa le respecte membrii colectivitatii, precum si sanctiunile ce vor fi aplicate in cazul incalcarii lor.

Regulile de drept – in majoritatea lor – sunt exprimate intr-o anume forma: legea .

Stabilirea prin lege a faptelor care constituie infractiuni, precum si a cadrului de sanctiuni penale, are un dublu rol: in primul rand sa arate membrilor societatii care sunt faptele interzise de legea penala si, totodata, sa-i avertizeze cu privire la consecintele savarsirii unor astfel de fapte, indeplinind astfel functia de prevenire generala, iar in al doilea rand sa asigure corecta incadrare a faptelor prin care ar fi incalcata legea penala, si o justa sanctionare a celor care au savarsit asemenea fapte, deci functia de prevenire speciala.

In articolul 2 din Codul penal, legea prevede care sunt faptele ce constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte.

Savarsirea infractiunii, chiar atunci cand este descoperita si dovedita prin administrarea probelor, retinuta in sarcina unui faptuitor, nu impune aplicarea automata a pedepsei. Pentru a se ajunge la sanctionarea infractorului este nevoie de interventia justitiei penale, in sensul condamnarii acestuia de catre instanta competenta pe baza unei judecati.

Necesitatea restabilirii ordinii de drept incalcate prin savarsirea infractiunilor a condus la instituirea regulei potrivit careia declansarea si desfasurarea procesului penal se fac din oficiu (principiul oficialitatii procesului penal). In cazul infractiunilor de o gravitate redusa sau al acelora care privesc relatiile dintre persoane ori viata personala a acestora, Codul penal si alte legi cu dispozitii penale prevad ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau exercitata decat in cazul in care persoana vatamata si-a exprimat vointa de tragere la raspundere penala a faptuitorului prin introducerea unei plangeri prealabile la autoritatile judiciare.

Plangerea prealabila constituie o institutie de drept penal, lipsa ei reprezentand o cauza de inlaturare a raspunderii penale (art.131 Cod penal).

Institutia are si un reflex procesual, care se repercuteaza direct asupra posibilitatii exercitarii actiunii penale si deci implicit asupra tragerii la raspundere penala.

Din punctul de vedere al dreptului penal plangerea prealabila constituie o conditie de pedepsibilitate, iar sub aspectul dreptului procesual penal o conditie de procedibilitate .

Asa cum subliniam, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede necesitatea plangerii prealabile a partii vatamate, actiunea penala nu se poate exercita in lipsa acestei plangeri, art. 279 Cod de procedura penala . Plangerea prealabila nu constituie numai o modalitate de sesizare a organului judiciar, ci reprezinta o conditie indispensabila pentru punerea in miscare a actiunii penale. Dispozitiile art. 279 se coroboreaza si cu cele prevazute de art. 10 Cod de procedura penala unde se prevede ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar daca a fost pusa in miscare, nu mai poate fi exercitata daca lipseste plangerea prealabila ( lit. f) sau aceasta a fost retrasa (lit. h).

Legea penala determina cazurile cand pentru exercitarea actiunii penale este necesara o plangere prealabila pornind de la imprejurarea ca infractiunile respective sunt dintre acelea care prin natura lor privesc relatiile sociale limitate indeosebi la interesele personale ale partilor.

        Codul penal prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila in cazul unor infractiuni privind: lovirea sau alte violente (art.180), vatamarea corporala din culpa ( art. 181), violarea de domiciliu (art. 192), amenintarea ( art. 193), violarea secretului corespondentei ( art.195), divulgarea secretului profesional (art.196), violul (art. 197 alin.1), furtul pedepsit la plangere prealabila ( art.210), abuzul de incredere ( art. 213), distrugerea ( art.217), abandonul de familie (art.305), nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului (art. 307), tulburarea folosintei locuintei (art. 320) s.a.  Articolele 205, 206 din Codul penal privind insulta si calomnia au fost abrogate prin art.I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 privind modificarea si completarea  Codului penal . Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 62/2007 (M.Of. nr.104/12.02.2007) a constatat ca dispozitiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 si 207 din Codul penal, sunt neconstitutionale.

Reglementari ale plangerii prealabile se gasesc si in unele legi speciale dintre care amintim: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe ( M.Of. nr. 60/1996), Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat modificata si completata prin O.U.G. nr. 190/2005(M.Of . nr. 1179/2005) precum si altele.

Pentru faptele penale savarsite in afara teritoriului tarii de straini sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii si carora li se aplica principiul universalitatii legii penale ( art.6 Cod penal), trebuie avute in vedere si dispozitiile legale straine cu privire la plangerea prealabila. Astfel, potrivit exceptiei inscrise in art. 6 alin. 3 Cod penal, faptuitorul nu poate fi actionat in tara noastra daca, potrivit legii statului in care a savarsit infractiunea este necesara plangerea prealabila si aceasta nu s-a produs.

In asemenea cazuri, se considera ca cei vatamati sunt in masura sa aprecieze daca este cazul sa declanseze un proces penal, punerea in miscare a actiunii penale fiind conditionata de manifestarea unui drept exclusiv al partii vatamate . Impotriva vointei celui vatamat procesul penal nu se poate desfasura.

Intrucat suportul sau juridic – actiunea penala – se caracterizeaza in acest caz prin disponibilitate, organele judiciare nu pot exercita atributiunile lor din oficiu.

Conditiile de forma si de fond pe care trebuie sa le indeplineasca plangerea prealabila pentru a-si produce efectele se refera, printre altele, la titularul plangerii prealabile , deci, cine poate introduce plangerea prealabila, termenul in care se introduce, ce elemente trebuie sa cuprinda plangerea prealabila, acestea fiind   prevazute de art. 283 Cod de procedura penala.                       

Referitor la continutul plangerii prealabile, sunt situatii in care nerespectarea unor conditii generale duc la nulitatea plangerii, printre acestea amintim descrierea faptei, aratarea faptuitorului, a probelor pe care considera ca sustin cele afirmate, indicarea partii responsabile civilmente, precum pentru a capata caracterul unei plangerii prealabile se cere si manifestarea de vointa ca faptuitorului sa fie tras la raspundere penala.

Deoarece conditiile social-politice au determinat schimbari in mai multe domenii importante, avand in vedere  aderarea si integrarea  tarii noastre la Uniunea Europeana, legislatia trebuie sa fie compatibila cu cea din celelalte state membre . Asa fiind, s-a modificat legislatia in privinta modului de adresare a plangerii, de administrare si solutionare a cauzelor, reforma in domeniul justitiei avand scop principal o mai buna administrare a justitiei.

Capitolul  2

Plangerea prealabila,  institutie a dreptului penal si a dreptului procesual penal

2.1.Natura juridica a plangerii prealabile

Savarsirea de infractiuni da dreptul statului sa traga la raspundere penala pe infractor, activitate ce se realizeaza intr-un proces penal. In acelasi timp, art.1  prevede ca “scopul procesului penal este constatarea la timp si in mod complet a faptelor penale”. Rezulta ca organele judiciare au dreptul, dar, in acelasi timp si obligatia de a desfasura activitatea procesuala ori de cate ori s-a savarsit o infractiune.

Opereaza in acest caz, principiul oficialitatii reglementat de art. 2 Cod de procedura penala, care prevede ca actele necesare, desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand, prin lege, se dispune altfel.

De la acest principiu sunt prevazute, prin lege, unele exceptii, atribuind si altor persoane dreptul de a efectua unele acte procesuale . O asemenea exceptie priveste conditionarea punerii in miscare a actiunii penale pentru anumite fapte de manifestarea de vointa a persoanei vatamate ca aceasta actiune sa fie pusa in miscare, exprimata prin introducerea unei plangeri prealabile la organele judiciare competente a dispune inceperea procesului penal (art. 221 alin. 2, art. 279 alin. 1 Cod de procedura penala).

Ratiunea exceptiei consta fie in gradul mai redus de pericol social abstract al acestor fapte, fie in imprejurarea ca aducerea acestora in fata instantei, cu publicitatea pe care o implica procesul, ar putea fi sursa unor neplaceri sau suferinte psihice pentru persoana vatamata sau ar da nastere la diferite conflicte intre persoane care fac parte din aceeasi familie sau din acelasi mediu social .

Potrivit art. 279 Cod de procedura penala in cazul infractiunilor pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, actiunea penala nu se poate pune in miscare si exercita in lipsa acestei plangeri. Deci, plangerea prealabila nu reprezinta numai o modalitate de sesizare a organului judiciar, ci si o conditie indispensabila pentru punerea in miscare a actiunii penale.

Institutia plangerii prealabile isi are sediul materiei in Partea speciala a Codului de procedura penala din anul 1968, republicat 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, in cadrul  Titlului I - Urmarirea penala - Capitolul VIII. art. 279 - 286.

Putem defini plangerea prealabila, ca fiind actul procesual prin care persoana vatamata printr-o infractiune isi manifesta vointa de a fi tras la raspundere penala cel ce a   savarsit-o, act fara de care nu poate interveni raspunderea penala si, ca urmare, nu poate incepe si nici continua procesul penal. 

Dupa o opinie unanim admisa astazi in literatura de specialitate , plangerea prealabila constituie o institutie a dreptului penal dar si a dreptului procesual penal, fiind reglementata, pe de o parte, de Codul penal si alte legi penale, iar pe de alta parte  de Codul de procedura penala.

Lipsa plangerii prealabile sau retragerea ei impiedica exercitarea actiunii penale atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii.

 Plangerea prealabila cuprinde o dubla manifestare de vointa a persoanei vatamate. In primul rand, constituie o incunostiintare a organelor judiciare cu privire la savarsirea unei infractiuni si in al doilea rand, plangerea prealabila da expresie vointei persoanei vatamate ca acea infractiunea sa fie urmarita sau judecata, ridicand astfel impedimentul ce s-ar opune activitatii procesual penale. In urma acestei manifestari de vointa, organul de urmarire penala sau, dupa caz instanta de judecata poate dispune declansarea procesului penal si punerea in miscare a actiunii penale.

Din punct de vedere procesual, plangerea prealabila scrisa este un act de sesizare a organului competent sa o primeasca, iar nu un act de punere in miscare a actiunii penale. Acest act de sesizare constituie o conditie pentru ca organul judiciar competent sa poata proceda la punerea in miscare a actiunii penale.

 Plangerea prealabila nu este prin urmare un act ce contine punerea in miscare a actiunii penale, ci este un act in temeiul caruia organele in drept pun in miscare actiunea penala.

 Textele din Codul penal si din Codul de procedura penala prevad ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila si nu prin  plangerea prealabila (art. 131, art. 193 alin. 2 Cod penal si art. 279 Cod de procedura penala).

Si in cazul in care legea cere plangerea prealabila, titular al actiunii penale, deci al dreptului de a o pune in miscare ca si de a dispune de ea, este, prin urmare, tot statul, prin organele judiciare, si nu persoana vatamata. Persoana vatamata care nu introduce sau care isi retrage plangerea prealabila nu dispune de actiunea penala, ci face doar sa fie indeplinita conditia sub care statul a facut declaratia anticipata de renuntare la actiunea penala.

Plangerea prealabila, ca act de sesizare, se deosebeste de celelalte acte de sesizare  obisnuita a organelor de urmarire penala (denunt, plangere, sesizare din oficiu) prin caracterul ei necesar si indispensabil, de conditie pentru pornirea procesului penal, ca si prin caracterul exclusiv, plangerea prealabila fiind singurul mod de sesizare  valabila pentru pornirea procesului penal pentru anumite infractiuni, aceasta neputand avea loc daca s-a produs o sesizare obisnuita.

         Deosebirile dintre plangerea prealabila si  institutia plangerii prevazute de art. 222 Cod de procedura penala sunt urmatoarele :

•          plangerea reprezinta numai un act de sesizare a organelor judiciare prevazut de art. 222 Cod de procedura penala, cata vreme plangerea prealabila, pe langa faptul ca este o modalitate speciala de sesizare a organelor judiciare, este in acelasi timp, si o conditie de pedepsibilitate si de procedibilitate;

•          plangerea nu reprezinta singurul mod de sesizare a organelor judiciare, art.221 Cod de procedura penala, reglementand si denuntul ca mod de sesizare sau sesizarea din oficiu, cata vreme, plangerea prealabila reprezinta singurul act de sesizare pentru unele infractiuni prevazute in mod special;

•          plangerea, odata depusa la organul judiciar, nu mai poate fi retrasa, operand in acest caz principiul oficialitatii, pe cand, in situatia plangerii prealabile, principiul oficialitatii nu-si are aplicabilitate, iar persoana vatamata are posibilitatea de a opera cu cele doua institutii, de a-si  retrage  plangerea  prealabila sau de a realiza  impacarea cu invinuitul sau inculpatul.

2.2.Plangerea prealabila, institutie a dreptului penal substantial si a dreptului procesual penal

          Codul penal si alte legi cu dispozitii penale prevad, in cazul anumitor infractiuni, ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau exercitata decat in cazul in care persoana vatamata si-a exprimat vointa de tragere la raspundere penala a faptuitorului prin introducerea unei plangeri prealabile la autoritatile judiciare.

         Ca urmare, lipsa plangerii prealabile a fost inclusa intre cauzele care inlatura raspunderea penala (art. 131 Cod penal). Acelasi efect de a inlatura raspunderea penala il are si retragerea plangerii prealabile atunci cand legea prevede necesitatea unei plangeri prealabile.

         Din punctul de vedere al legii penale, plangerea  prealabila apare ca o conditie de pedepsibilitate , de punitate sau, in alti termeni, de aplicare a sanctiunilor prevazute de legea penala.

         Lipsa plangerii prealabile sau neintroducerea ei in conditiile prevazute de lege (titular, termen) atrage inlaturarea raspunderii penale, ca neindeplinita conditia de aplicare a sanctiunii prevazute de legea penala.

Conditionarea tragerii la raspundere penala, pentru unele infractiuni, de existenta plangerii prealabile a partii vatamate isi are temeiul in anumite consideratiuni social-politice si de politica penala. S-a considerat, in primul rand, ca din punctul de vedere al realizarii scopului legii penale si al restabilirii ordinii de drept si a linistei sociale recurgerea, din oficiu, la constrangerea juridica  prin mijloace de drept penal este calea cea mai potrivita.

Sunt totusi fapte incriminate de legea penala care prezinta un grad redus de pericol social, prin aceea ca ele nu au aceea rezonanta sociala care sa impuna neaparat aplicarea de sanctiuni penale. Apoi, sunt alte fapte care se petrec, de regula, in cercul mai restrans al anumitor grupuri sociale, cu o rezonanta mai mult individuala decat sociala. In astfel de situatii, daca cei individual lezati nu cred ca e cazul sa sesizeze organele penale, e mai potrivit ca societatea sa renunte la tragerea din oficiu la raspundere penala a faptuitorilor.

In sfarsit, in cazul altor  infractiuni, punerea in miscare a procesului penal sau dezbaterile din proces ar putea  uneori arunca o lumina defavorabila asupra partii vatamate, in special infractiunile care se refera la viata personala a acesteia (violarea secretului corespondentei sau a secretului profesional). Intr-o atare situatie procesul penal nu este favorabil partii vatamate.

 In cazul altor  infractiuni, care prezinta un pericol social redus si care in genere privesc relatii dintre persoane apartinand fie aceleiasi familii, fie aceluiasi mediu social, persoana vatamata apreciaza ca recurgerea la  justitie  nu ar fi mijlocul cel mai indicat pentru obtinerea unei satisfactii si evitarea altor conflicte. Aceste consideratii au determinat admiterea institutiilor plangerii prealabile si a impacarii partilor, potrivit carora  tragerea la raspundere penala si continuarea procesului penal sunt lasate la aprecierea persoanei vatamate. Aceasta persoana va decide, in cazurile prevazute de lege, daca este  cazul ca infractorul sa fie sau nu tras la raspundere penala, si in caz afirmativ, sa faca plangere prealabila. In caz negativ, lipsa plangerii prealabile duce la inlaturarea raspunderii penale. Cu alte cuvinte, lipsa plangerii prealabile devine o cauza de inlaturare a raspunderii penale, acelasi lucru in caz de retragere a plangerii prealabile sau in caz de impacare a partilor.

Asa cum am mai precizat lipsa plangerii prealabile, ca si retragerea plangerii  constituie cauze de inlaturare a raspunderii penale, care pentru a putea produce efecte juridice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie vorba de infractiuni pentru care legea prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila. Aceasta conditie delimiteaza sfera infractiunilor pentru care tragerea la raspundere penala este subordonata plangerii prealabile, iar lipsa acestei plangeri prealabile atrage inlaturarea acestei raspunderi.

b) plangerea prealabila trebuie  sa fie facuta de persoana vatamata, potrivit dispozitiei din alin. 1 art. 131 Cod penal. Rezulta deci ca persoana vatamata este titularul dreptului de a provoca punerea in miscare a procesului penal prin introducerea plangerii prealabile.

c) plangerea prealabila trebuie facuta in conditii legale, adica in conditii care privesc forma, locul si termenul introducerii plangerii prealabile.

•          d) plangerea prealabila se adreseaza, organelor judiciare.

    Potrivit dispozitiei din alin. 2, art. 131 Cod penal, retragerea plangerii prealabile constituie, la fel cu lipsa plangerii prealabile, o cauza de inlaturare a raspunderii penale. Retragerea plangerii prealabile este un act de vointa unilateral, manifestat de persoana vatamata, care a facut plangere prealabila si care apoi revine retragand plangerea facuta, si care trebuie sa fie reala  si nederminata de dol sau violenta .

        De exemplu, retragerea plangerii prealabile s-a considerat a fi obtinuta prin dol atata vreme cat in cazul unui abuz de incredere inculpatul a promis restituirea bunurilor detinute si ulterior nu a respectat promisiunea.  Aceasta manifestare de vointa a partii vatamate trebuie sa fie explicita (declarata formal). Este totusi considerata ca o retragere implicita lipsa nejustificata a partii vatamate de la doua termene consecutive in fata instantei de judecata.

Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie totala si neconditionata, adica sa priveasca atat latura penala, cat si cea civila a procesului. 

Cu alte cuvinte, partea vatamata nu poate renunta numai la actiunea penala si nu poate conditiona retragerea plangerii prealabile de acordarea despagubirilor civile.

Retragerea plangerii prealabile trebuie sa se faca intr-un anumit interval de timp care se situeaza intre momentul depunerii sale si pana la intervenirea hotararii definitive de judecata. Potrivit dispozitiilor din Codul penal, retragerea  plangerii prealabile are efect juridic inlaturarea raspunderii penale.  O alta institutie care actioneaza alaturi de retragerea plangerii prealabile o reprezinta impacarea partilor, care inlatura raspunderea penala in anumite cazuri expres prevazute de lege.

In principiu, impacarea partilor trebuie sa se realizeze in fata organului judiciar si pana la ramanerea definitiva a hotararii, cu toate acestea, exista posibilitatea ca impacarea sa fie consemnata intr-un act autentic, pe care partile sau numai una din ele il prezinta instantei de judecata.

Conditiile pe care trebuie sa fie indeplinite ca aceasta institutie sa produca efecte juridice sunt urmatoarele:

-impacarea intervine intre persoana vatamata si inculpat;

-impacarea partilor reprezinta un act bilateral ce intervine intre doua parti pentru a stinge actiunea penala si civila, care trebuie exprimat printr-o declaratie de vointa clara, neechivoca a celor doua parti . Acordul de vointa trebuie sa fie neviciat, sa nu fi fost dat sub influenta violentei, a dolului sau erorii .

-impacarea este personala in sensul ca produce efecte numai fata de persoana sau persoanele cu care partea vatamata s-a impacat, produce efecte in personam ;

spre deosebire de lipsa plangerii prealabile care produce efecte in rem;

-impacarea partilor trebuie sa fie totala, atat sub aspectul laturii penale cat si a celei civile;

-impacarea partilor trebuie sa fie neconditionata;

-impacarea partilor trebuie sa fie definitiva, adica sa nu mai existe o cale de revenire asupra ei ;

-impacarea partilor poate interveni oricand dar nu mai tarziu de a se pronunta hotararea definitiva de condamnare ( atat in cursul urmaririi penale, a judecatii in prima instanta, in apel sau recurs).

Conform art.132 alin.1 Cod penal, impacarea partilor in cazurile prevazute de lege, inlatura raspunderea penala si stinge si actiunea civila.

Legea penala prevede cazurile cand, pentru exercitarea actiunii penale, este necesara plangerea prealabila, evidentiindu-se faptul ca infractiunile vizate privesc relatiile sociale limitate in special la interesele personale ale partilor.

Codul penal prevede necesitatea plangerii prealabile a persoanei vatamate in cazul mai multor infractiuni: lovirea sau alte violente (art. 180), vatamarea corporala (art.181), vatamarea din culpa (art. 184 alin 1si 3), violarea de domiciliu (art.192 alin.1), violarea secretului corespondentei (art. 195), divulgarea secretului profesional (art.196), violul (art. 197 alin.1), furtul pedepsit la plangerea prealabila (art. 210), inclusiv cel calificat, abuzul de incredere  (art.  213 alin. 2), gestiunea frauduloasa   ( art. 214 alin. 3), distrugerea (art. 217 alin.1), abandonul de familie (art. 305), nerespectarea masurilor privind incredintarea minorilor (art. 307), tulburarea folosintei locuintei (art. 320).

Intre celelalte infractiuni din Codul penal in vigoare si Noul Cod penal (Legea nr.301/2004 Codul penal, a carei data de intrare in vigoare a fost prorogata pana la data de 1 septembrie 2008, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006.) exista urmatoarele corespondente: art. 180 = art. 185; art. 181 = 196; art. 184 = art. 189; art.192 = art. 208; art. 195 =212; art. 196 = 214; art. 197 = 217; art. 206 = 225; art. 210 = 251; art. 213 = art. 256; art. 214 = art. 258; art. 217 = art. 263; art. 305 = 228; art. 307 = art. 230 si art. 320 = art. 364.

      Referitor la art. 220 Cod penal, tulburarea de posesie, deoarece prin modificarile aduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei precum si unele masuri adiacente, deoarece nu mai este prevazut ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, se considera ca acest articol nu mai face parte din categoria infractiunilor urmarite la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Sesizarea organului de urmarire penala urmand sa fie facuta prin modalitatile prevazute de art. 222 Codul de procedura penala, iar actiunea penala sa fie pusa in miscare din oficiu. Aceste aspecte au fost deja clarificate urmare adoptarii Legii nr. 356/2006 pentru modificarea Codului de procedura penala.

In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, care printr-un recurs in interesul legii (Decizia nr. XX/12.06.2006 publicata in Monitorul Oficial nr.7/05.01.2007), prin care s-a statuat ca pentru infractiunea de tulburare de posesie, sesizarea instantei se face din oficiu, prin rechizitoriu.

Unele infractiuni sunt prevazute si in legi  speciale cu dispozitii penale, cum sunt, de exemplu, Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat (art. 33 alin. 2 si 4) cu modificarile si completarile ulterioare, iar in unele legi cu dispozitii penale se prevede ca, pentru anumite infractiuni, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate dar si la sesizarea unui anumit organ sau unei anumite persoane. In aceste cazuri, exista un caz de impiedicare alternativ, daca nu s-a produs sesizarea organului competent, se poate face, in termenul legal, plangerea prealabila de catre persoana vatamata si invers. Cat timp nu s-a actionat prin nici unul din aceste moduri speciale de sesizare, nu poate interveni raspunderea penala. Daca sesizarea nu poate fi retrasa, retragerea plangerii prealabile este posibila, iar actiunea penala se stinge.

In cazul infractiunii de concurenta neloiala, actiunea penala se pune in miscare la plangerea partii vatamate ori la sesizarea camerei de comert si industrie teritoriala sau a altei organizatii profesionale (art. 8 Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale), dar nefiind precizat ca plangerea este prealabila, inseamna ca retragerea ei nu stinge actiunea penala.

Dupa cum rezulta din exemplificarea infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, se poate trage concluzia ca statul a inteles sa renunte la dreptul sau exclusiv de exercitiu a actiunii penale in favoarea persoanei vatamate pentru unele infractiuni care au un grad mai redus de pericol social si privesc interese cu implicatii individuale sau de familie, care ar putea fi afectate mai mult daca s-ar declansa actiunea penala fara acordul lor. Politica judiciara penala poate fi realizata cu o mai mare eficienta sociala daca, pentru astfel de infractiuni, se tine seama de vointa persoanelor vatamate decat daca s-ar trece peste aceasta vointa .

In aceasta conceptie, legea penala a recunoscut persoanei vatamate un drept absolut  si exclusiv in aplicarea legii penale, prin reglementarea plangerii prealabile. Dreptul este absolut, caci exercitarea actiunii penale depinde numai de vointa persoanei vatamate prin infractiune, neintroducerea sau retragerea plangerii prealabile fiind o cauza de impiedicare la punerea in miscare si la exercitarea actiunii penale.

Dreptul este exclusiv cu unele exceptii in sensul ca nicio alta persoana - cum ar fi substituitii procesuali - nu beneficiaza de acest drept in locul persoanei vatamate avand exercitiul deplin al drepturilor sale.

In legatura cu reglementarea penala a plangerii prealabile trebuie subliniat caracterul indivizibil al acesteia, care produce o extindere a plangerii prealabile peste vointa persoanei vatamate. Astfel, in cazul in care o fapta a produs vatamari mai multor persoane, raspunderea penala a faptuitorului este antrenata chiar daca plangerea prealabila provine numai de la una din persoanele vatamate, ceea ce inseamna o indivizibilitate activa a plangerii prealabile.

Este asa numita indivizibilitatea activa a raspunderii penale, in sensul ca atunci cand in acelasi raport juridic penal sunt mai multe persoane vatamate, adica mai multi subiecti pasivi, atitudinea activa a uneia dintre aceste persoane produce efect ca si cum toate persoanele vatamate ar actiona . De asemenea, se mai prevede ca tragerea la raspunderea penala isi produce efectul chiar daca, in cazul in care desi s-au facut plangeri prealabile de catre mai multe persoane vatamate, numai una dintre acestea  isi mentine pangerea prealabila introdusa sau mentinuta numai impotriva unuia.

Daca la savarsirea aceleiasi infractiuni au participat mai multi faptuitori, plangerea prealabila introdusa sau mentinuta numai impotriva unuia dintre ei atrage raspunderea penala pentru toti participantii la infractiune - indivizibilitate pasiva. In acest caz, potrivit alin. 4 art. 131 Cod penal, tragerea la raspundere penala a tuturor faptuitorilor va avea loc, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai fata de unul sau unii dintre acestia. Aceasta reglementare isi gaseste justificarea in indivizibilitatea infractiunii, care constituie o unitate juridica independent de numarul celor care au savarsit-o. Persoanei vatamate i s-a acordat dreptul daca trebuie sau nu sa introduca plangere prealabila si deci daca apreciaza ca fapta savarsita trebuie sau nu adusa in fata organelor judiciare. Or, din moment ce persoana vatamata prin plangerea facuta impotriva vreunuia dintre faptuitori a adus inaintea organelor judiciare infractiunea savarsita, aceasta trebuie sa fie urmarita si judecata indivizibil in raport cu toti cei care au contribuit la savarsirea  ei. Asadar, intre participanti exista o indivizibilitate pasiva , in sensul ca tragerea la raspundere penala a unuia dintre ei se rasfrange asupra tuturor, adica plangerea facuta fata de unul dintre infractori antreneaza tragerea la raspunderea penala a tuturor celor care au savarsit fapta. In consecinta, lipsa plangerii prealabile fata de unii participanti nu constituie pentru acestia o cauza de inlaturare a raspunderii penale. De asemenea, retragerea plangerii numai in privinta unora dintre participanti nu inlatura raspunderea penala a acestora.

In fine, in art. 131 alin. ultim Cod penal se prevede ca atunci cand cel vatamat

este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu. Legea penala a scos, astfel, de sub incidenta necesitatii plangerii prealabile a persoanei vatamate cazurile in care se justifica o protectie speciala din partea autoritatilor judiciare. Daca persoanele indreptatite sa reprezinte persoanele lipsite de capacitate de exercitiu nu au actionat in interesul acestora atunci cand au fost victime ale unei infractiuni sau in cazul celor cu capacitate de exercitiu restransa nu li s-a dat incuviintarea necesara, atunci actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.

In intrepretarea data de plenul Tribunalului Suprem prin decizia de indrumare nr. 9/1973, legea nu conditioneaza inceperea urmaririi penale din oficiu de neintroducerea in termenul legal de 2 luni a plangerii prealabile de catre cel indreptatit a reclama si nici chiar de  declaratia expresa facuta de acesta, inauntrul termenului mentionat, ca nu intelege sa introduca plangere prealabila. De asemenea, retragerea plangerii prealabile se poate face cand actiunea penala a fost pusa in miscare printr-o astfel de plangere prealabila, nu si atunci cand organul de urmarire penala s-a sesizat din oficiu.