Presedintele Romaniei

Categoria: Referat Drept

Descriere:

PreÅŸedintele S.U.A.”. PreÅŸedintele american este o figură proeminentă a întregii vieÅ£i politice americane.Ales odată la patru ani prin votul electorilor,el nu poate avea mai mult de două mandate(în conformitate cu prevederile Amendamentului XXII din 1951,nimeni nu poate fi ales preÅŸedinte mai mult de două mandate;Franklin Delano Roosevelt ales preÅŸedinte de 4 ori a constituit singura excepÅ£ie în viaÅ£a politic? americană...

Preşedintele României

Rolul Preşedintelui României,potrivit prevederilor art.80 din Constituţia României adoptată în anul 1991,este acela de:

-a)şef al statului;

-b)şef al executivului(alături de Guvern);

-c)garant al Constituţiei si mediator între puterile statului.

Dacă pe plan normativ textul Constituţiei pare a privilegia Guvernul în relaţia cu administraţia[potrivit art.102 alin.(1),„Guvernul(…) exercita conducerea generala a administraţiei publice”],este incontestabil ca practica conduce spre o putere însemnata a Preşedintelui României,care poate impulsiona activitatea executivului în acest domeniu.De altfel,în doctrinǎ, executivul românesc actual este caracterizat ca un bicefal.

În calitate de şef al statului,Preşedintele Romaniei îndeplineşte funcţia de reprezentare a statului român,atât în interiorul ţarii,cât şi în exteriorul acesteia,având ca atribuţii:

-încheierea tratatelor internaţionale,în numele României[art.91,alin.(1) din Constituţie];

-acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomaţiei ai României, aprobarea înfiinţǎrii,desfiinţǎrii sau schimbǎrii rangului misiunilor diplomatice[art.91 alin.(2) din Constituţie];

-acrediteazǎ reprezentanţii diplomatici ai altor state în România [art.91.alin.(3) din Constituţie].

Pe plan intern,funcţia de şef de stat presupune:dreptul de a conferi decoraţii şi titluri de onoare;de a acorda gradele militare de mareşal,general şi amiral,de a numi în funcţii publice,în condiţiile prevǎzute de lege,de acordare a graţierii individuale(art.94 din Constituţie).

Ca şef al executivului,Preşedintele României:

-vegheazǎ la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritǎţilor publice[art.80 alin.(2) din Constituţie]

-desemneazǎ candidatul pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament[art.85 alin(1) din Constituţie]

-în caz de remaniere guvenamentalǎ sau de vacantǎ a postului,Preşedintele revocǎ şi numeşte,la propunerea prim-ministrului,pe unii menbrii ai Guvernului[art.85 alin( 2) din Constituţie];

-poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externǎ,apǎrarea ţǎrii,asigurarea ordinii publice

şi,la cererea prim-ministrului,în alte situaţii,prezidând şedinţele Guvernului la care participǎ(art.87 din Constituţie);

-este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apǎrare a Ţǎrii[art.92 alin.(1) din Constituţie]

-numeşte în funcţii publice,în condiţiile prevǎzute de lege[art.94 lit.(c) din Constituţie],reprezentând şi statul totodatǎ.

În exercitarea atribuţiilor sale(inclusiv politice),Preşedintele României emite decrete,ca acte juridice cu caracter individual.

Decretele Preşedintelui României sunt supuse contrasemnǎrii de către primul-ministru,precum şi publicitǎţii prin Monitorul Oficial al României.

Nepublicarea atrage sancţiunea inexistenţei decretului[art.100 alin.(1) din Constituţia României,republicatǎ].

Sunt exceptate de la regula contrasemnării decretele referitoare la:

-numire Guvern,revocare şi numire miniştrii;

-desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru;

-dizolvarea Parlamentului;

-numirea în funcţii publice;

-acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state;

-promulgarea legilor.

Decretele Preşedintelui României sunt acte juridice cu caracter administrativ,care pot fi supuse controlului de legalitate pe calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ,în condiţiile Legii nr.554/2004.

Contrasemnarea unora dintre decrete de cǎtre prim-ministru instituie posibilitatea exercitării unui control al şefului Guvernului,precum şi asumarea rǎspunderii acestuia pentru consecinţele juridice ale decretelor Preşedintelui.

În activitatea sa,Preşedintele României emite nu numai acte juridice, politice,ci efectuează şi operaţiuni administrative sau fapte materiale: semneazǎ decrete,tratate internaţionale,pune sigiliul ş.a.

Pentru executarea de cǎtre Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţie şi prin alte legi,se organizează şi funcţionează Administraţia Prezidenţialǎ care cuprinde serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.

Pentru faptele sǎvârşite în exercitarea funcţiei,Preşedintele României are atât o rǎspundere politică,cât şi una juridicǎ.

În temeiul art.84 alin..(2) raportat la art.72alin..(1) din Constituţia României,Preşedintele republicii se bucură de imunitate.

Acesta nu poate fi tras la rǎspundere pentru voturile(în CSAT,de exemplu) şi pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Rǎspunderea juridicǎ a Preşedintelui poate fi atrasǎ în condiţiile art.95 şi 96 din Constituţia României,republicat,pe baza procedurii constituţionale.

Pentru faptele care nu au legatură cu prerogativele funcţiei de preşedinte,persoana care exercitǎ funcţia urmeazǎ a răspunde potrivit dreptului comun,ca orice cetaţean.

              Dizolvarea Parlamentului de către Preşedintele României

Potrivit art.89  din Constituţia României,printre prerogativele Preşedintelui României se numărǎ şi dizolvarea Parlamentului.Preşedintele poate dizolva organul legislativ doar în anumite condiţii.Alin.(1) al art.89 din Constituţie prevede faptul că Preşedintele României poate dizolva Parlamentul numai dacǎ acesta nu a aprobat formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare,şi numai după refuzarea a cel putin 2 solicitǎri de investitură.

In alin (2) al art.89 din Constituţie este precizat faptul că în decursul unui an organul legislativ poate fi dizolvat o singură dată.

Ultimul alineat al art.89 din Constituţie menţioneazǎ faptul că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare,de război,de asediu sau de urgenţă.  

             Preşedintele Statelor Unite ale Americii

Constituţia S.U.A. prevede în art.2 cǎ „puterea executivă va fi exercitatǎ de Preşedintele S.U.A.”.[1]Preşedintele american este o figură proeminentă a întregii vieţi politice americane.Ales odată la patru ani prin votul electorilor,el nu poate avea mai mult de două  mandate(în conformitate cu prevederile Amendamentului XXII din 1951,nimeni nu poate fi ales preşedinte mai mult de două mandate;Franklin Delano Roosevelt ales preşedinte de 4 ori a constituit singura excepţie în viaţa politicǎ americană.)

Preşedintele S.U.A. dispune prin tradiţie  de importante prerogative .  Anumite puteri ale Preşedintelui sunt consacrate de Constituţie,altele au rezultat din interpretarea Constituţiei dincolo de dispoziţiile sale constituţionale.Practic,interpretarea dispoziţiilor constituţionale poartă numele de cutume constituţionale.

Sunt considerate funcţii tradiţionale ale Preşedintelui:

a)şef al statului;

b)şef al puterii executive(al Guvernului);

c)comandant suprem al forţelor armate;

d)şef al diplomaţiei;

e)şef al partidului care l-a propus candidat la presedinţie.Aceastǎ prerogativă nu înseamnǎ că Preşedintele ar ocupa o anumită ierarhie în partid,ci este o obligaţie moralǎ a acestuia de a susţine partidul şi de a contribui la sporirea prestigiului şi numărului de simpatizanţi al acestuia.

Alǎturi de aceste prerogative tradiţionale,Preşedintele şi-a asumat în timp şi altele,printre care enumerăm:

1.coordonator al politicii economice;

2.apǎrător al politicii sociale;

3.suport al sistemului federal de guvernământ;

4.moderator al soluţiilor de dezamorsare a unor crize interne si externe;

5.nu răspunde în faţa Congresului(Parlamentul american format din Camera Reprezentanţilor şi Senat) şi nu poate fi obligat sǎ demisioneze dacă are un sprijin minoritar în Camere;

6.nu are dreptul sǎ dizolve Congresul şi sǎ procedeze la organizarea unor noi alegeri.

În calitatea sa de şef al executivului,Preşedintele este şi şef al Cabinetului, compus din secretari care au calitatea de miniştri cu atribuţii de a conduce departamentele administraţiei federale în numǎr de 15,cu un număr de 2.600.000 de agenţi.

Secretarii sunt numiţi de preşedinte la libera sa alegere,deseori din sectorul privat,din cadrul administraţiei sau dintre guvernatorii statelor.În mod normal aceştia nu sunt membrii ai Congresului,deşi nu este o regulǎ absolută, Preşedintele Carter numind,spre exemplu,în anul 1976 doi membrii ai Camerei Reprezentanţilor în fruntea departamentelor agriculturii şi transporturilor.

[1] Constituţia Statelor Unite ale Americii, Traducere şi note de Elena Simina Tănăsescu şi Nicolae Pavel, Editura All Beck, Bucureşti, 2007, pagina 17

Însă secretarii departamentelor nu participǎ la dezbaterile Congresului.

Pentru că în sistemul constituţional american nu există un organism colegial de conducere a administraţiei federale sub forma Guvernului sau Cabinetului,care sǎ ia decizii în comun,adoptarea hotărârilor revine Preşedintelui.

În acest sens,doctrina constituţională americanǎ citează o cunoscută exprimare a lui Abraham Lincoln,care după o consultare a secretarilor săi,a rostit celebra formulă:„şapte –da,un nu al Preşedintelui,prin urmare hotǎrârea este nu”.

Datorită faptului cǎ nu există un organ guvernamental colegial,nu se pune problema demisiei Guvernului sau Cabinetului,dar secretarii pot demisiona în mod individual sau pot fi revocaţi de Preşedinte.

Anturajul Preşedintelui cuprinde,de asemenea,consilieri personali,care constituie brain-trustul(capetele luminate).Aceştia nu conduc un anumit departament sau organismele administrative,dar pot fi numiţi în funcţii departamentale(de,exemplu,pe durata mandatului Preşedintelui H.Kissinger).

Puterea Preşedintelui asupra departamentelor permite o reînnoire a administraţiei când un partid succede celuilalt.

                 Dizolvarea Congresului

După cum am mai precizat atunci când am enumerat prerogativele Preşedintelui S.U.A.,acesta nu poate dizolva Congresul şi nici nu poate proceda la organizarea de noi alegeri.În Constituţia S.U.A. nu este prevǎzută expres dizolvarea Congresului de către Preşedinte,deşi art.II din Constituţie este alocat în întregime pentru delimitarea prerogativelor Preşedintelui .Din interpretarea dispoziţiilor constituţionale(cutumele constituţionale) rezultǎ faptul că Preşedintele S.U.A. nu are dreptul sǎ dizolve Congresul.

În schimb,el poate sǎ suspende Congresul până la data pe care o apreciazǎ corespunzătoare, dacǎ,în urma convocǎrii acestuia în situaţii extraordinare,Camerele sunt în dezacord între ele cu privire la data suspendǎrii sesiunii.Aceastǎ prerogativǎ este prevazutǎ în art.II,Secţiunea 3 din Constituţia S.U.A.,citez:„Din când în când,Preşedintele va informa Congresul asupra stării Uniunii şi îi va recomanda spre considerare măsurile pe care el le apreciază necesare şi oportune;el poate,în cazuri extraordinare,să convoace ambele Camere sau una dintre ele şi,în caz de dezacord între ele cu privire la data suspendării sesiunii,el le poate suspenda până la data pe care o apreciază corespunzătoare;[...]”.[1]

De asemenea Preşedintele dispune de posibilitatea de a se opune legilor adoptate exercitând dreptul de veto.Dreptul de veto poate fi însǎ înlăturat în situaţia în  care fiecare dintre cele două Camere ale Congresului voteazǎ din nou proiectul în cauză cu o majoritate de două treimi.Aceasta prerogativă a Preşedintelui este prevazută în art.1,Secţiunea 7 alin.3 din Constituţia S.U.A,citez:„Orice fel de ordin,rezoluţie,sau vot pentru care poate fi necesarǎ aprobarea Senatului şi Camerei Reprezentanţilor(cu excepţia problemei suspendǎrii sesiunii) va fi înaintat Preşedintelui Statelor Unite;şi,înainte de intrarea sa în vigoare,va fi aprobat de acesta sau,dacă a fost respins de acesta,va fi reaprobat de 2/3 din membrii Senatului şi Camerei Reprezentanţilor,în conformitate cu reglementǎrile şi limitările prevǎzute în cazul unui proiect de lege.”.[2]

                            Relaţia dintre Preşedintele S.U.A. şi Congres

În ceea ce priveşte relaţia dintre Preşedinte şi Congres,se citeazǎ fluctuaţia practicilor prezentǎrii mesajelor de cǎtre Preşedintele american în  faţa Congresului.Lordul Bryce scria într-un articol,în 1908:„Dorinţele Preşedintelui,exprimate într-un mesaj,nu au mai mult efect asupra Congresului decât un articol dintr-un ziar proeminent”.[3]În schimb,Woodrow Wilson,care a reabilitat importanţa programului prezidenţial,avea sǎ spunǎ cǎ „ Preşedintele trebuie sǎ aparǎ în faţa naţiunii ca şef al partidului sau şi în calitate de şef executiv.El trebuie să fie preocupat de conducerea legislativǎ şi de punerea în aplicare a legii,ca exponent al naţiunii în toate domeniile,inclusiv în cele mai delicate şi importante afaceri externe”.[4]

Cu toate acestea,relaţiile dintre Preşedinte şi Congres nu au fost uşoare,în unele cazuri preşedinţii americani înregistrând eşecuri datoritǎ opoziţiei manifestată de Congres.Cel mai rǎsunător a fost refuzul Senatului de a ratifica Tratatul de la  Versailles,ceea ce a determinat de atunci preşedinţii americani să recurgă tot mai frecvent la practica unor „acorduri executive”(executive agreements).

În dinamica relaţiilor dintre Preşedinte şi Congres un rol important îl îndeplinesc şi relaţiile cu Speaker-ul (Preşedintele Camerei Reprezentanţilor).Se aminteşte,astfel,că „al 35-lea Speaker”,Joseph Cannon,a refuzat o invitaţie la dineu făcută de Preşedintele Theodore Roosevelt,deoarece aflase că va fi „ tratat ca egal în rang cu ministrul justiţiei”.[5]Ca preşedinte al Camerei Reprezentanţilor,democratul Carl Albert şi-a inaugurat activitatea arătând că funcţia sa este „a treia ca importanţă în stat” şi că  Speaker-ul este pivotul întregului Congres.

                                                 Concluzii

Spre deosebire de Preşedintele României ,care deţine în anumite condiţii dreptul de a dizolva Parlamentul,Preşedintele S.U.A. nu deţine acest drept. El nu poate dizolva Congresul  şi nici nu poate proceda la organizarea unor noi alegeri.

Totuşi,din toate cele arătate mai sus rezultă că Preşedintele S.U.A. dispune de foarte multe prerogative şi atribuţii,atât de ordin politic,cât şi pe plan statal,evident mai multe şi mai importante decât cele deţinute de Preşedintele României.Funcţia sa este,evident,prima ca importanţă în sistemul politic american,dar nu ar trebui,în nici un caz,să se estimeze că ea este cu totul lipsită de dificultăţi şi ar putea permite Preşedintelui,în pofida puterilor sale,să instaureze un regim autoritar.După cum remarca,pe bună dreptate ,Franklin Delano Roosevelt,„Preşedinţia nu este numai un serviciu administrativ;ea este ultimul dintre acestea.Ea este mai mult decât o funcţie de inginerie,eficientă sau ineficientă.Ea este în mod proeminent un loc de conducere morală.Toţi marii noştri preşedinţi au fost lideri ai gândirii în vremuri când anumite idei istorice trebuiau să fie clarificate în viaţa naţiunii.”.[6]

[1] Opera citată, pagina 65

[2] Idem pagina 58

[3] Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Drept constituţional comparat - tratat,

ed. A IV-a, vol. I, Editura Luminalex, Bucureşti, 2007 - pagina 137

[4] Opera citată, pagina 137

[5] Idem, loc. cit.

[6] Opera citată loc.cit.