Drept Civil - fituici

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Dreptul familiei e ramura de drept care reglementeaza raporturile personale si patrimoniale ce izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, in scopul ocrotirii familiei.Daca ambele ramuri au ca obiect de reglementare atat raporturi patrimoniale, cat si nepatrimoniale, raportul dintre ele este invers : pe cand in dreptul civil sunt dominante cele patrimoniale, in dreptul familiei cele mai multe sunt nepatrimoniale...

1. Definitia si rolul dreptului civil.

Dreptul civil este acea ramura de drept ce apartine sistemului de drept unitar al Romaniei care reglementeaza raporturi patrimoniale si personal nepatrimoniale, la care participa persoane fizice si persoane juridice care se afla intre ele pe pozitie de egalitatea juridica.

Functia dreptului civil e aceea de a fi „drept comun” si se exprima in ideea ca, atunci cand o alta ramura de drept nu contine norme proprii care sa reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic,se apeleaza la norma corespunzatoare din dreptul civil.Se poate spune ca dreptul civil imprumuta normele sale altor ramuri de drept,cand acestea nu au norme proprii pentru un caz ori aspect,ori invers,alte ramuri de drept imprumuta norme de la dreptul civil.

2. Obiectul de reglementare.

Obiectul de reglementare reprezinta o categorie omogena, unitara de relatii sociale care sunt reglementate de un manunchi de norme juridice care, la randul lor, sunt unitare, uniforme.Obiectul de reglementare este criteriul determinant, hotarator, in constituirea si delimitarea ramurilor de drept.

3. Metoda de reglementare.

Este criteriul de delimitare si consta in modalitatea de influentare a raporturilor sociale de catre societate care edicteaza normele de drept.Specifica si generala este metoda egalitatii juridice a partilor; in raportul juridic civil, o parte nu este subordonata celeilalte, ci ele sunt pe picior de egalitate.

4. Principiile care guverneaza dreptul civil ca ramura de drept

In toate  timpurile, dreptul de proprietate a fost socotit ca principalul drept al omului. Acest principiu este consacrat in Constitutie si dezvoltat in normele dreptului civil.Dreptul de proprietate are ca titular fie persoana fizica, cand se vorbeste de proprietate particulara ori privata, fie persoana juridica, in care se incadreaza proprietatea de stat, proprietate cooperatista, proprietatea altor persoane juridice, precum si a regiilor autonome, societatilor comerciale, uniunilor, asociatiilor, etc.

5. Principiul egalitatii in fata legii civile

Acest principiu e consacrat pentru persoanele fizice, in art 4 din Decretul 31/1954 privitor

la persoanele fizice si persoanele juridice, astfel :” Sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nicio inraurire asupra capacitatii”

6. Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale

Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale trebuie observat in toate raporturile civile. El este consacrat atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice.In art 1 din Decretul nr 31/1954 se dispune ca „drepturile civile ale persoanelor fizice sunt

recunoscute in scopul de a  satisface interesele personale materiale si culturale in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire”.

7. Principiul ocrotirii drepturilor subiective civil

Potrivit art 26 din Pact : „Toate persoanele sunt egale in fata legii si au, fara discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. In aceasta privinta, legea trebuie sa interzica orice discriminare si sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala si eficace contra oricarei discriminari, in special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau intemeiata pe orice alta imprejurare.” Garantarea drepturilor subiective civile este prevazuta si de Conventia pentru aparare drepturilor omului si a libertatilor fundamentale..

8. Delimitarea dreptului civil de dreptul constitutional

Dreptul constitutional este ramura de drept care contine norme fundamentale pentru existenta si dainuirea statului de drept roman, din care se inspira celelalte ramuri de drept, deci si dreptul civil.

Desi, la prima vedere, legatura dreptului constitutional cu dreptul civil nu se evidentiaza, totusi, aceasta legatura se manifesta pe mai multe planuri:

Constitutia contine norme care consacra principii ale dreptului civil (cum ar fi principiul proprietatii si principiul egalitatii in fata legii), principalele drepturi si libertati ale omului, care sunt si drepturi subiective civile ale cetateanului, sunt consacrate in legea fundamentala, organele de stat, reglementate de legea fundamentala, sunt, din punctul de vedere al dreptului civil, persoane juridice si garantiile juridice ale drepturilor subiective civile sunt stabilite de Constitutie.

9. Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ

Dreptul administrativ e ramura de drept care reglementeaza raporturile sociale nascute

in cadrul administratiei publice si care contine normele care reglementeaza conditiile realizarii puterii executive in statul nostru.Intre dreptul civil si dreptul administrativ exista multe asemanari, dar mai multe deosebiri.In dreptul civil predomina raporturile patrimoniale, in timp ce, in dreptul administrativ sunt majoritare raporturile nepatrimoniale, in dreptul civil partile se afla pe pozitie de egalitate juridica, iar in raporturile de drept administrativ subiectele se afla pe pozitie de subordonare.

10. Delimitarea dreptului civil de dreptul comercial

Dreptul comercial e acea ramura de drept care reglementeaza raporturile ce se stabilesc in activitatea comerciala interna realizata de catre comercianti. Intre dreptul civil si dreptul comercial exista, neindoielnic, numeroase asemanari, ceea ce face destul de dificila delimitarea lor. In ambele ramuri exista atat subiecte individuale, cat si colective; pentru dreptul comercial este necesarr ca macar una din partile raportului sa fie comerciant.

11. Delimitarea dreptului civil de dreptul familiei.

Dreptul familiei e ramura de drept care reglementeaza raporturile personale si patrimoniale ce izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, in scopul ocrotirii familiei.Daca ambele ramuri au ca obiect de reglementare atat raporturi patrimoniale, cat si nepatrimoniale, raportul dintre ele este invers : pe cand in dreptul civil sunt dominante cele patrimoniale, in dreptul familiei cele mai multe sunt nepatrimoniale

12. Izvoarele dreptului civil.

Expresia „izvor de drept” este primitoare de doua sensuri ori intelesuri, intr-un prim sens, sens material, prin izvor de drept civil intelegem conditiile materiale de existenta ce genereaza normele acestei ramuri, iar in cel de-al doilea sens, formal, juridica, expresia de izvor de drept civil desemneaza forma de exprimare specifica normelor de drept civil.Parlamentlul  in conformitate cu art. 61 din Constitutie, este organul reprezentativ suprem al poporului roman si singura putere legiuitoare. Actele emise de Parlament sunt legi, hotarari, motiuni. Legile sunt : constitutionale (de revizuire a Constitutiei), organice si ordinare.Guvernul este autoritatea publica a puterii executive care emite hotarari si ordonante. Hotararile se emit pentru organizarea executarii legilor, iar ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si conditiile oferite de aceasta.Tot caracter de izvor de drept civil are si actul normativ adoptat de un ministru ori seful unui alt organ al administratiei de stat.In categoria izvoarelor de drept trebuie incadrate si reglementarile internationale, cu conditia ca Romania sa fie parte la ele si numai daca acestea privesc relatii sociale ce intra in obiectul dreptului civil roman.Constitutia e un izvor important de drept civil, deoarece stabileste drepturile fundamentale ale cetatenilor, drepturi care sunt in acelasi timp si drepturi subiective civile.

13. Aplicarea legii civile in timp

Ca orice lege, si legea civila actioneaza concomitent, simultan sub trei aspecte: o anumita perioada de timp, pe un anumit teritoriu  si pentru destinatarii legii.

      In practica, cele mai multe probleme de aplicare a legii civile se pun in legatura cu aplicarea sa in timp, in caz de succesiune a legii civile.Principiul neretroactivitatii legii civile este regula potrivit careia o lege civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc in practica dupa adoptarea ei, iar nu situatiilor anterioare, trecute. Retroactivitatea legii civile noi inseamna aplicarea legii civile noi la situatii juridice anterioare adoptarii ei si isi poate gasi aplicarea numai daca este consacrat expres in noua lege.Ultraactivitatea legii civile vechi inseamna aplicarea, inca un timp oarecare a legii vechi, desi a intrat in vigoare legea noua,  la unele situatii determinate, precizate in legea noua.

14. Aplicarea legii civile in spatiu

In precizarea regulilor si exceptiilor privind aplicarea legii civile in spatiu, trebuie sa tinem seama ca exista doua aaspecte ale problemei: unul intern, care vizeaza situatia raporturilor civile stabilite intre subiecte de drept civil de cetatenie sau nationalitate romana, pe teritoriul Romaniei;unul international care vizeaza ipoteza raporturilor civile cu un element de extraneitate (cetatenie, nationalitate, locul incheierii si executarii contractului, etc.).Aspectul intern al aplicarii legii civile in spatiu se rezolva simplu: actele normative civile care emana de la organele centrale de stat se aplica pe intregul teritoriu al tarii, iar reglementarile civile ce emana de la un organ de stat local, se aplica doar pe teritoriul respectivei unitati administrativ-teritoriale.

15. Aplicarea legii civile asupra persoanelor

Ca si in alte ramuri de drept, legile civile au ca destinatari oamenii, fie priviti individual, ca persoane fizice, fie luati in colective organizate, ca persoane juridice.Legile civile pot fi impartite in trei categorii, din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplica, legile cu vocatie generala de aplicare, daca cele aplicabile atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice, C. civ., decretul nr 31/1995 privitor la persoanele fizice si juridice.Legile civile cu vocatiea aplicarii numai persoanelor fizice, din aceasta categorie fac parte, codul familiei O.G. nr 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice. Si legile civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice, in aceasta categorie includem Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome.In concluzie, corecta aplicare a legii civile presupune respectarea principiilor care carmuiesc actiunea acesteia sub trei aspecte, timp, spatiu, persoane.

16. Interpretarea legii civile.

Intelegem operatiunea logico-rationala de lamurire, explicare a continutului si sensului normelor de drept civil, in scopul justei lor aplicari,  prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata practica in ipotezele ce le contin.Din aceasta definitie rezulta ca “interpretarea legii civile” este o notiune ce contine trei elemente definitorii, si anume, interpretarea legii este o etapa a procesului aplicarii legii civile; aceasta aplicare nu presupune, intotdeauna, interventia unui organ de jurisdictie civila ( de regula, o instanta judecatoreasca), continutul interpretarii este tocmai lamurirea sau explicarea sensului vointei legiuitorului exprimata intr-o anumita norma de drept civil si scopul interpretarii este corecta incadrare a diferitelor situatii din circuitul civil, in ipoteza normei de drept civil, ceea ce asigura justa aplicare a legii civile

17. Rezultatul interpretarii

Este literala interpretarea impusa de concluzia ca intre formularea textului legal interpretat si cazurile din practica ce se incdreaza in ipoteza sa  exista concordanta, nefiind motive, prin urmare nici de a extinde si nici de a restrange aplicatiunea dispozitiei in cauza.Este “extensiva” interpretarea impusa de concluzia ca, intre formularea textului legal interpretat si cazurile din practica la care se aplica acel text nu exista concordanta, in sensul ca textul trebuie extins si asupra unor cazuri care nu se incadreaza in litera (formularea) textului; deci, interpretarea extensiva este ceruta de formularea prea restrictiva a unui text legal, fata de intentia reala a legiuitorului, pe care o contine acel text legal.Este restrictiva interpretarea impusa de concluzia ca, intre formularea unui text legal si cazurile de aplicare practica, exista neconcordanta, in sensul ca formularea este prea larga fata de ipotezele care se pot incadra in text;dupa cum se observa aceasta este interpretarea diametral opusa celei extensive.

18. Interpretarea legii civile dupa metoda de interpretare

Prin “interpretarea legii civile” intelegem operatiunea logico-rationala de lamurire, explicare a continutului si sensului normelor de drept civil, in scopul justei lor aplicari,  prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata practica in ipotezele ce le contin. Interpretarea gramaticala este lamurirea intelesului unei dispozitii legale civile pe baza regulilor gramaticii, adica tinand seama de sintaxa si morfologia propozitiei ori frazei, de semantica termenilor utilizati in textul interpretat, ca si de semnele de punctuatie.Interpretarea sistematica consta in lamurirea intelesului unei dispozitii legale tinandu-se seama de legaturile sale cu alte dispozitii din acelasi act normativ ori din alt act normativ.Interpretarea istorico-teleologica inseamna stabilirea sensului unei dispozitii legale, tinandu-se seama de finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face partea acea dispozitie, intr-un context istoric dat.

19. Reguli de interpretare logica

In practica aplicarii legii civile, de mare importanta, este interpretarea logica, adica lamurirea sensului ei pe baza legilor logicii formale, a rationamentelor logice, inductive si deductiveInterpretarea logica a normelor juridice a fost utilizata din cele mai vechi timpuri, dobandind o inflorire aparte in dreptul roman, ceea ce a dus la formarea unor reguli si argumente de interpretare logica, adesea exprimate in adagii. In doctrina si practica se retin, in general, trei reguli de interpretare logica:

      Exceptia este de strica interpretare si aplicare: exceptio est strictis-simae interpretationis. In interpretarea sistematica a legii civile se tine seama de raportul dintre legea generala (regula) si legea speciala (exceptia), raport exprimat in adagiile : generalia secialibus non derogant si  specialia generalibus derogant.

20. Argumente de interpretare logica

Argumentul per a contrario. Acest argument valorifica regula logicii potrivit careia, atunci cand se afirma ceva, se neaga contrariul: qui dicit de uno negat de altero.Valoarea practica a acestui argument de interpretare logica este, totusi, relativa, el trbuind sa fie utilizat cu o oarecare circumspectie (caci nu tot ce nu e interzis expres, este permis intotdeauna).Argumentul a fortiori (cu atat mai mult). In baza acestui argument se ajunge la extinderea aplicarii unei norme, edicatata pentru o anumita situatie, la un caz neregulamentar expres, deoarece ratiunile care au fost avute in vedere la adoptarea acelei norme se regasesc, si mai evident in cazul dat. Pe acest argument se bazeaza si maxima : qui potest plus, potest minus (cine poate mai mult poate si mai putin).Argumentul de analogie: ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.Acest argument are in vedere faptul ca, unde exista aceleasi ratiuni, trebuie aplicata aceeasi lege, aceeasi solutie. Acest argument este folosit in mod deosebit, pentru rezolvarea “lacunelor legii”, ceea ce se realizeaza prin aplicarea “prin analogie” a normelor de drept civil edictate pentru cazuri asemanatoare.In practica noastra judiciara sunt dese cazurile de aplicare a argumentului de analogie, bazat pe identitatea de ratiune ori motive.Argumentul reducerii la absurd : reductio ad absurdum. Pe baza acestui argument se invederaza ca numai o anumita solutie este admisibila, rational, solutia contrara fiind o absurditate, ce nu poate fi, deci , acceptata.Acest argument este folosit frecvent in literatura de specialitate, in probleme controversate, pentru combaterea altor argumente ce pot fi invocate in sprijinul opiniei contrare.

21. Raportul juridic civil

“Raportul juridic-civil” este o specie de “raport juridic”.Deci, in definirea raportului juridic civil trebuie pornit de la ceea ce inseamna raport juridic, in general. Se admite, in doctrina, ca raportul juridic inseamna o relatie sociala reglementata de norma si de drept.Doua idei esentiale sunt de retinut in legatura cu aceasta definitie. Intai, conditia sine qua non a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra in continutul dreptului civil. Prin urmare, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, intai si intai, nu orice relatie sociala, prin ea insasi, este raport juridic civil; pentru a avea aceasta calitate este absolut necesar ca sa “imbrace haina juridica”, ceea ce se realizeaza prin reglementarea ei de catre norma de drept civil.Raportul juridic civil are caracter social

Continutul acestui caracter rezida in doua aspecte: pe de o parte , prin reglementarea sa de catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu-si pierde trasatura sa de a fi relatie sociala si, pe de alta parte, norma de drept civil(ca orice norma juridica de altfel) nu se poate adresa decat conduitei oamenilor, in calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune.

Raportul juridic civil are caracter volitional

Acest prim aspect al caracterului volitional al raportului juridic civil este comun tuturor raporturilor juridice. Exista, insa, si un al doilea aspect – specific – pentru raporturile juridice civile care izvorasc din actele juridice civile.

22. Elementele raportului juridic civil

Trei sunt elementele constitutive ale raportului juridic civil, partile, continutul si obiectul.Partile sau subiectele raportului juridic sunr persoanele fizice si persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile, continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile.Obiectul raportului juridic civil consta in actiunile ori inactiunile la care sunt indrituite partile ori pe care acestea sunt tinute sa le respecte, in alti termeni, obiectul raportului juridic civil consta in conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile.

23 Pluralitatea subiectelor raportului juridic in cazut raporturilor reale

Cazurile majoritare din circuitul civil sunt cele in care raportul juridic civil se stabileste intre o persoana, ca subiect activ si  o alta persoana, ca subiect pasiv. Un asemenea rapot este simplu, sub aspectul subiectelor sale.Exista, insa, si cazuri in care raportul juridic civil este stabilit intre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive.Pe categorii de raporturi de drept civil, pluralitatea de subiecte se infatiseaza astfel, in raporturile reale, avand in continut dreptul de proprietate, subiectul pasiv este constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, in afara de titularul dreptului de proprietate, subiectul activ, poate fi o persoana, ori sa fie alcatuit din mai multe persoane, determinate, in cazul proprietatii comune; deci pluralitatea activa exista, in cazul raporturilor reale pe care le avem in vedere, sub forma mai multor titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri; proprietatea comuna exista, de lege lata, in una din unrmatoarele trei forme.

24. Pluralitatea subiectelor raportului juridic in cazul raportului personal nepatrimoniale.

Cazurile majoritare din circuitul civil sunt cele in care raportul juridic civil se stabileste intre o persoana, ca subiect activ si  o alta persoana, ca subiect pasiv. Un asemenea rapot este simplu, sub aspectul subiectelor sale. Exista, insa, si cazuri in care raportul juridic civil este stabilit intre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive.Pe categorii de raporturi de drept civil, pluralitatea de subiecte se infatiseaza astfel, in raporturile neopatrimoniale, decurgand din creatia intelectuala (opera si inventie), pluralitatea activa se infatiseaza drept coautorat; “opera comuna” a fost creata de mai multe persoane, cu contributia fiecareia determinata (opera comuna divizibila) ori nedeterminata (opera comuna indivizibila).

25. Pluralitatea subiectelor raportului juridic in cazul raporturilor obligationale.

Cazurile majoritare din circuitul civil sunt cele in care raportul juridic civil se stabileste intre o persoana, ca subiect activ si  o alta persoana, ca subiect pasiv. Un asemenea rapot este simplu, sub aspectul subiectelor sale. Exista, insa, si cazuri in care raportul juridic civil este stabilit intre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive.

     Pe categorii de raporturi de drept civil, pluralitatea de subiecte se infatiseaza astfel, in raporturile obligationale (de creanta) pluralitatea poate fi,activa, cand exista mai multi creditori, pasiva, cand exista mai multi debitori si mixta, cand exista mai multi creditori si mai multi debitori. Regula si exceptiile in caz de pluralitate, in domeniul raporturilor obligationale. Regula o reprezinta divizibilitatea, spunandu-se ca, in principiu, obligatiile civile sunt conjuncte, care inseamna.1) in caz de pluralitate activa: fiecare dintre creditori nu poate pretinde de la debitor decat partea sa;

2) in caz de pluralitate pasiva: fiecare codebitor nu este tinut decat pentru partea sa din datoria comuna. Exceptiile de la divizibilitate sunt: solidaritatea si indivizibilitatea. Solidaritatea poate fi atat activa, oricare dintre creditori este in drept sa pretinda intreaga datorie de la debitor; debitorul platitor se libereaza fata de toti creditorii solidari.In caz de solidaritate pasiva, oricare dintre debitori poate fi obligat la plata intregii datorii; daca unul dintre debitori plateste, creanta se stinge fata de creditor, incetand si solidaritatea, ramanandu-i, insa, dreptul de regres contra celorlalti codebitori.

26.Schimbarea subiectelor raportului juridic- civil in cazul raporturilor reale.

In analiza acestei probleme se cere a fi facuta distinctia intre raporturile nepatrimoniale si cele patrimoniale.In prima categorie de raporturi civile, nepatrimoniale, nu se pune problema schimbarii, nici a subiectului activ, care este titularul dreptului, intrucat drepturile nepatrimoniale si inalienabile si nici a subiectului pasiv, care este nedeterminat.Pentru a doua categorie de raporturi civile, cele patrimoniale este necesara dinstinctia intre raporturile reale si obligationale.In cazul raporturilor reale poate interveni o schimbare a subiectului activ printr-un mod legal de transmitere a bunului ce formeaza obiectul dreptului real(spre exemplu:propietarul A  isi vinde bunul cumparatorului B,care devine proprietar).Nu intervine o asemenea schimbare in cazul bunurilor scoase din circuitul civil.

27.Schimbrea subiectelor raportului juridic- civil in cazul raporturilor obligationale.

In analiza acestei probleme se cere a fi facuta distinctia intre raporturile nepatrimoniale si cele patrimoniale.

In prima categorie de raporturi civile, nepatrimoniale, nu se pune problema schimbarii, nici a subiectului activ, care este titularul dreptului, intrucat drepturile nepatrimoniale si inalienabile si nici a subiectului pasiv, care este nedeterminat.

      Pentru a doua categorie de raporturi civile, cele patrimoniale este necesara dinstinctia intre raporturile reale si obligationale.In cazul raporturilor obligationale poate intervene o schimbare atat a subiectului active(creditorul),cat si a subiectului pasiv(debitorul).

Subiectul activ poate fi schimbat prin :cesiunea de creanta,subrogatia personala,novatia prin schimbare de creditor.Subiectul pasiv poate fi schimbat prin:stipulatia pentru altul,novatia prin  altul,novatia prin schimbare de debitor,delegatia (perfecta si imperfecta) si proprire.

In unele raporturi obligationale , subiectul activ este in acelasi timp si pasiv (ex: situatia contractelor bilaterale sau sinolognatice).

28.Capacitatea de folosinta a persoanei fizice.

Inceputul si sfarsitul acestei capacitatii sunt stabilite de art.7 din Decretul  nr.31/1954,astfel: “ Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza o data cu moartea acesteia.Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune,insa numai daca el se naste viu”.Continutul acestei capacitatii este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile si obligatiile civile,cu exceptia celor oprite de lege.

29. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice.

Aceasta este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile,prin incheierea  de acte juridice civile(art. 5 alin.3 din Decretul nr.  31/1954).

Potrivit art.11: “Nu au capacitate de exercitiu:

-minorul care nu a indeplinit varsta de 14 ani

-persoana pusa sub interdictie.

Pentru cei ce nu au capacitate de exercitiu,actele juridice se fac de reprezentantii lor legali”-s.n.

In art 9 se prevede: “Minorul  care a implinit varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa.Actele juridice ale minorului cu capacitate restransa se incheie de catre acesta,cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui”.

30.Capacitatea de folosinta a persoanei juridice.

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civil.Potrivit art.33 din Decretul nr. 31/1954,acaeasta capacitate se dobandeste de la data inregistrarii sau de la o alta data (dupa distinctiile prevazute in acest articol).Art.34 alin. 1 dispune : “Persoana juridica nu poate avea decat drepturi care corespund scopului ei,stabilit prin lege,actul de infiintare sau statut” ;acest text consacra principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.

31.Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice.

Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este aptitudinea sa de a exercita  drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile,prin incheierea de acte juridice,de catre organele de sale de conducere.

Dispozitiile de principiu, privind capacitatea de exercitiu a persoanei juridice se gasesc in art. 35 alin. 1 si 2 si art.36 din Decretul nr. 31/1954.Potrivit acestuia : “Persoana juridical isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale.Actele juridice facute de organele persoaneli juridice,in limitele  puterilor ce le-au fost conferite,sunt actele persoanei juridice insasi” , iar potrivit art. 36:”Raporturile dintre persoana juridical si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse ,prin asemanare,regulilor mandatului,daca nu s-a prevazut astfel prin lege, actul de infiintare ori statut”.

32.Dreptul subiectiv civil – partea continutului raportului juridic civil. Notiune. Clasificare dupa natura continutului lor.

Oricarui drept subiectiv civil ii corespunde o anumita obligatie civila: este un adevar care nu cere o demonstratie speciala.Dreptul subiectiv civil si obligatia civila constituie prin urmare,elementele  continutului raportului juridic civil.Precizam ca dreptul  subiectiv nu are o definitie legala ci in general exista definitzii pentru anumite drepturi subiective civile(ex:art.480 Cod civil defineste dreptul de proprietate).Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului active-persoana fizica sau persoana juridical – in virtutea careia aceasta poate,in limitele dreptului si moralei ,sa aibe o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare – sa dea, sa faca  ori san u faca ceva- de la subiectu pasiv , sis a ceara concursul fortei  coercitive,statului , in caz de nevoie.

Rezulta ca elementele  definitorii ale dreptului subiectiv civil sunt:-dreptul subiectiv civil este o posibilitate recunoscuta de legea civila subiectului active,persoana fizica ori persoana juridica;-subiectul activ: 1)poate avea,el insusi, o anumita conduita, cum este cazul dreptului absolute real. 2)poate pretinde o conduita corespunzatoare subiectului pasiv(sad ea,sa faca sau sa nu faca ceva,dupa caz,cum e cazul tipului de creanta,care este un drept relativ)3)poate apela la concursul fortei de constrangere a statului,in caz de nevoie(adica atunci cand dreptul sau este nesocotit , incalcat sau nerespectat).CLASIFICARE:

In functie de opozabilitatea lor,drepturile  subiective civile sunt absolute si relative.In functie de natura continutului lor,drepturile subiective civile se impart in patrimoniale si nepatrimoniale.Fiecare avand subdiviziuni.Dupa corelatia dintre ele,drepturile subiective civile sunt principale si accesorii.

In functie de gradul de certitudine conferit titularilor , drepturile subiective civile sunt pure si simple,si drepturi afectate de modalitati.

33.Drept subiectiv civil absolut . Notiune. (Definitie). Caracteristici.

Dreptul subiectiv absolut este acel drept in virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza.

Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale. Caracteristici:

-are cunoscut nuami titularul sau;titularul obligatiei corelative este necunoscut,fiin format din toate celelalte subiecte de drept civil,in afara de titularul dreptului absolut;-ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingerea;-este opozabil tuturor-erga omnes-in sensul ca tuturor subiectelor de drept civil le revine obligatia de a nu-l incalca.

34. Drept subiectiv relativ. Notiune. Caracteristici.

Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept in virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinanta,fara care dreptul nu se poate realiza. Sunt tiptic,relative, drepturile de creanta.

Caracteristici:-are cunoscut titularul sau, dar este cunoscut si subiectul pasiv;-ii corespunde o  obligatie ce are ca obiect:  a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face in lipsa obligatiei pe care o are un subiect pasiv determinant);-este opozabil numai subiectului pasiv determinat.

35.Comparatie intre drept real si drept de creanta.

Dreptul real - ius in re- este acel drept patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva.Dreptul de creanta – ius ad personam – (numit si „drept personal”.pentru a-l deosebi de cel „real”) este acel drept patrimonial in temeiul caruia subiectul activ - numit creditor – poate pretinde subiectului pasiv – numit debitor – sa dea,sa faca sau sa nu faca ceva.

Comparatie intre dreptul real si dreptul de creanta :

Asemanari:- ambele sunt patrimoniale;- ambele au cunoscuti titularii lor,ca subiecte active.

Deosebiri:- sub aspectul subiectului pasiv : pe cand in cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv , fiind nedeterminat,in cazul dreptului de creanta este cunoscut titularul  obligatiei  corelative , care este debitorul;- sub aspectul continutului obligatiei corelative : daca dreptului real ii corespunde o obligatie generala si negativa, de  non facere , adica de abtinere a tuturor de a  aduce atingerea dreptului real , dreptului de creanta ii corespunde o obligatie al carei obiect poate consta , dupa caz, in : a da(aut dare), a face (aut facere) ori a nu face (aut non facere) ; dar „a nu face” ceva inseamna , de data aceasta , obligatia debitorului de a se abtine de la ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat la abstentiune;-ca numar : pe cand drepturile reale sunt limitate,cele de creanta sunt nelimitate;

-numai dreptul real este insotit de prerogativa urmaririi si de cea a  preferintei,iar nu si dreptul de creanta.In acest sens , in jurisprudenta s-a decis ca „neavand un drept de urmarire, care este de esenta dreptului real , inseamna ca dreptul mostenitorilor de a pretinde raportul este un drept personal(adica de creanta – n.n) , nascut din lege si din vointa preupusa a donatorului defunct”.-prerogativa urmarii consta in posibilitatea titularului dreptului real (ex: creditorul ipotecar)de a urmari bunul in mainile oricui s-ar gasi ,  iar prerogativa preferintei consta in posibilitatea titularului dreptului real de a-si realiza dreptul sau cu intaietate ori preferinta ( ex:din pretul imobilului ipotecat , scos la vanzare silita , prin licitatie, intai isi satisface creanta sa creditorului ipotecar  ca titular al dreptului de ipoteca , si numai daca mai ramane ceva , se va da simplilor creditori chirografari ai debitorului urmarit).

36. Dreptul subiectiv civil

Posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului active de a avea el insusi o anumita conduita si de a pretinde subiectului pasiv sa aibe o conduita coresunzatoare acestui drept respectiv sad ea, sa faca sau sa nu faca ceva putand apela in caz de nevoie la forta coercitiva a statului.In functie de gradul de certitudine conferit titulariolor, drepturile subiective civile se impart in pure si simple si drepturi afectate de modalitati.Este pur si simplu acel drept subiectiv civil care confera maxima certitudine titularului sau, intrucat nici existenta si nici exercitarea lui nu depend de vreo imprejurare viitoare: un asemenea drept poate fi exercitat de indata dupa nasterea lui, neconditionat.Este un asemenea drept, de exemplu, dreptul de proprietate dobandit de donator, printr-un dar manual.Este afectat de modalitati acel drept subiectiv civil a carui existenta ori exercitare depinde de o imprejurare viitoare, certa ori incerta.Cum “modalitatile actului juridic civil” sunt termenul, conditia si sarcina, inseamna ca este afectat de modalitate acel drept subiectiv care este insotit de o imprejurare viitoare care se subsumeaza acestor “modalitati”.

37. Obligatia civila.

Obligatia civila este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita, coresunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva statului.In functie de obiectul lor, se fac 3 subclasificari:

Obligatia de a da(aut dare),care este obligatia de a contribui sau transmite un drept real ( ex: obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate a bunului vandut), de a face (aut facere), este obligatia de a efectua o anumita prestatie, de a preda un bun ( ex: obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului bunul vandut) si de a nu face (non facere), este obligatia care si-o asuma debitorul de a nu face ceva din ceea ce ar fi putut sa faca daca nu s-ar fi obligat.

38. Bunuri imobile.

Prin bun se intelege o valoare economic ace este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibilade apropiere sub forma dreptului patrimonial.In functie de natural lor si de calificarea data de lege, bunurile se impart in mobile si imobile.Bunurile imobile prin obiectul la care se aplica; potrivit art. 471 Cod civil “Sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutiile , actiunile care tind a revendica un imobil”.Bunurile imobile prin destinatie, acestea sunt enumerate in art. 468-470 din Codul civil; astfel art.468 prevede „Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie”.

39. Bunurile mobile

Prin bun se intelege o valoare economic ace este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibilade apropiere sub forma dreptului patrimonial.In functie de natural lor si de calificarea data de lege, bunurile se impart in mobile si imobile.Bunurile mobile prin natura lor, in definirea legala continuta de art. 473 C. Civ. „ sunt mobile prin natura lor, coruprile care se pot transpune dintr`un loc in altul, atat cele care se misca de sine precum sunt animalele,precum si cele care nu se pot stramuta din loc decat printr-o putere straina, precum sunt lucrurile neinsufletite”

40. Bunurile

Prin bun se intelege o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibilade apropiere sub forma dreptului patrimonial.Deci pentru a fi in prezenta unui bun in sensul dreptului civil este necesar sa fie intrunite, cumulativ, conditiile:

      Valoarea economica trebuie sa fie apta de a satisface o trebuinta de ordin material ori spiritual a omului si sa fie susceptibila de apropriatiune (insusire) sau forma drepturilor patrimoniale.

      Sunt bunuri in circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice, in alti termeni, bunurile care pot fi dobandite ori instrainate prin act juridic fac parte din bunurile ce se afla in circuitul civil.

41.Bunurile. Notiune. Clasificare dupa modul de determinare.

Prin bun se intelege o valoare economic ace este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibilade apropiere sub forma dreptului patrimonial.Dupa modul in care sunt determinate, deosebim intre bunuri individual determinate ( res certa) si bunuri determinate generic (res genera).Sunt individual determinate acele bunuri care potrivit naturii lor sau vointei exprimate in actul juridice,se individualizeaza prin insusiri proprii speciale.Prin excelenta, sunt individual determinate acele bunuri ce sunt unicate.Sunt determinate generic acele bunuri care se individualizeaza prin insusirile speciei ori categoriei din care fac parte.Individualizarea se face prin cantarire, masurare, numarare, etc.Aceasta clasificare a bunurilor prezinta imoprtanta juridica in ceea ce priveste.Momentul transmiterii dreptului real, in actele translative de drepturi reale; In principiu, cand obiectul actului  il formeaza res certa, dreptul real se transmite in momentul relaizarii acordului de vointa, chiar daca nu s-a predat bunul (art.971 si 1265 Cod civil) pe cand in cazul in care obiectul actului il constituie res genera, dreptul real se transmite in momentul individualizarii ori predarii.Suportarea riscului contracului daca obiectul actului este res certa , iar bunul piere fortuit inainte de predarea lui, debitorul este liberat de obligatia predarii; daca obiectul actului res genera, care piere fortuit inainte de predare, debitorul nu este liberat de obligatia de predare, el trebuind sa procure alte bunuri de gen, caci genera non pereunt.

42. Bunurile fungibile si nefungibile

Este fungibil acel bun care in executarea unei obligatii poate fi inlocuit cu altul fara sa afecte valabiliatatea platii.Legea nr 357/2005 privind bursele de marfuri defineste bunurile fungibile ca fiind „ bunuri determinate generic care pot fi inlocuite unele cu altele in executarea unei obligatii contractuale” [ art. 3 lit d.].

Este nefungibil acel bun care nu poate fi inlocuit cu altul in executarea unei obligatii, astfel ca debitorul nu este liberat decat prin predarea bunului datorat.

Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atat de natura bunului cat si prin vointa partilor unui act juridic civil.Ca regula bunurile individual determinate, sunt nefungibile, iar cele determinate generic sunt fungibile.Dupa cum rezulta din definirea lor, impartirea aceasta a bunurilor are semnificatie juridica practica in aprecierea valabiliattii platii.

43. Bunurile consumptibile si neconsumptibile.

Este consumptibil acel bun acre nu poate fi folosit fara ca prima lui intrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori instrainarea lui.Este neconsumptibil bunul car epoate fi folosit repetat fara ca prin aceasta sa fie necesara consumarea substantei ori instrainarea lui.Ca bunuri consumptibile sunt de mentionat banii, combustibilii, alimentele,etc iar ca bunuri neconsumptibile pot fi indicate constructiile, terenurile, masinile.Aceasta clasificare este utila in materie de uzufruct si de imprumut.Cand obiectul uzufructului este un bun consumptibil, uzufructuarlu trebuie sa restituie nodului proprietar chiar acel bun, el avand obligatia conservarii substantei lui, salva substantia rei, pe cand in situatia in care e vorba de vreun bun consumptibil e vorba de un cvasiuzufruct la care se refera art. 526 C. Civ.

44. Bunurile frugifere si nefrugifere

Este frugifer acel bun care poate produce periodic fara consumarea substantei sale alte bunuri ori produse, numite fructe.Este nefrugifer bunul care nu are insusirea de a da nastere periodic la produse fara consumarea substantei sale.Art. 483 din C. Civ. Distinge 3 categorii de fructe, potrivit art. 522-523 C. Civ. „ fructele sunt acelea ce pamantul produce de la sine; productia si prasila ( sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale alu unui fond sunt acelea ce se dobandesc prin cultura”, iar potrivit art.523 „fructele civile sunt chiriile caselor, dobanzile sumelor extingibile, venitl rentelor; arendele intra in clasa fructelor civile.Productele sunt foloase trase dintr`un bun cu consumarea substantei sale, este product, spre exemplu, piatra dintr`o cariera ori nisipul dintr`o albie a unui rau.Distinctia intre fructe si producte, este importanta in materie de uzufruct si de posesie mobiliara.Uzufructul are dreptul doar la fructe, nu si la producte, care se cuvin nudului porprietar;posesia de buna-credinta conduce numai la dobandirea proprietatii fructelor, nu si a productelor.

45. Bunuri divizibile si indivizibile.

Este divizibil acel bun care poate fi impartit, fara sa-si schimbe, prin aceasta, destinatia sa economica.Este indivizibil acel bun care nu poate fi impartit fara a nu-si schimba, prin aceasta, destinatia sa economica.Spre exemplu, o bucata de stofa poate fi impartita, fiind bun divizibil, pe cand un autoturism nu poate fi impartit.Aceasta impartire a bunurilor prezinta utilitate juridica in materie de partaj si de obligatii.Partajul se aplica in caz de proprietate comuna: coproprietate, indiviziune si devalmasie.Daca bunul este indivizibil, fie se atribuie unuia din proprietari cu obligatia lui la o suta catre ceilalti, fie este scos in vanzare prin licitatie si se imparte pretul.Bunul indivizibil, care formeaza obiectul unei obligatii cu mai multe subiecte ( pluralitate pasiva), determina o indivizibilitate naturala.

46. Izvoarele raportului juridic concret

Prin izvor al raportului juridic civil concret se intelege o imprejurare – act sau fapt – de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret.

Sunt necesare doua precizari in legatura cu notiunea de izvor al raportului juridic civil concret:

Este vorba de faptul ca un act sau fapt din societate nu are, prin el insusi, valoare de izvor al unor efectede drept civil; pentru a dobandi o asemenea valoare juridica, este necesar ca norma de drept civil sa i-o confere, actul sau fapta care este izvor al raportului juridic civil concret este si izvorul drepturilor si obligatiilor civile care formeaza continutul acelui raport..Dupa legatura lor cu vointa umana, izvoarele raporturilor juridice civile concrete se impart in actiuni omenesti si fapte naturale.

47. Izvoarele rap juridic concret.Notiune.Clasificare.

Pentru existenta unui raport juridic civil concret sunt necesare cele doua premise,subiectele si norma de drept civil plus una:o imprejurare(act juridic civil concret) de cale legea civila sa conditioneze,sa lege nasterea unui astfel de raport.Izvorul raportului juridic civil concret particularizeaza raportul juridic abstract;genereaza o situatie juridica determinata,concreta,intre anumite subiecte de drept civil.Prin izvor al raportului juridic civil concret se intelege o impregurare act sau fapt de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret.Dupa legatura lor cu vointa umana,izvoarele raporturilor juridice civile,concrete se impart in actiuni omenesti si fapte naturale(evenimente)primele depind de vointa omului,iar secundele sunt independente de vointa umana.Dupa sfera lor,distingem intre fapte juridic lato sensu,si fapt juridic stricto sensu.

47. Actul juridic civil. Notiune.Clasificare dupa nr. Partilor.

In doctrina,practica si chiar legislatie,expresia act juridic civil se intrebuinteaza cu doua sensuri.In prim sens se desemneaza tocmai manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile.Pt al2lea inteles se foloseste formula instumentum probationis sau termenul instrumentum.Dupa nr partilor exista acte juridice civile unilaterale,bilaterale si multilaterale.Dupa scopul urmarit la incheierea lor actele juridice civile se impart in:cu titlu oneros si cu titlu gratuit.Cele cu titlu oneros se impart in comutative si aleatorii;cele cu titlu gratuit,de asemenea se impart in:liberalitati si acte dezinteresate.Dupa efectul lor se impart in constitutive,translative si declarative.