Recoacerea si calirea sticlei

Categoria: Referat Chimie

Descriere:

Prin temperatura mică a recoacerii se subînÅ£elege temperatura răspîndită la tenacitatea sticlei 10 la a 15 ng. La această temperatură tensiunile se micÅŸorează de 10 ori în timp de 100 ori mai mare decît la temperatura de mai sus a recoacerii în 500 min. Recoacerea poate merge ÅŸi mai jos de această temperatură, răspunzînd la tenacitatea sticlei la 10 la 16 ng...

TEMA: Recoacerea şi călirea sticlei

     La răcirea sticlei încălzite straturile externe se răcesc mai repede decît cele interne. Diferenţa temperaturii se lămureşte mai întîi de toate prin conductibilitatea termică rea a sticlei. În materiale care conduce bine căldura, de exemplu în metale, straturile externe şi interne se răcesc aproape odată, de aceea diferenţa temperaturii dintre ele este nulă (neimportantă).

În rezultatul răcirii neuniforme a straturilor externe şi interne în sticlă apare tensiunea de compresiune şi întinderea. Cînd procesul de răcire se termină definitiv şi temperatura diferitor straturi ale sticlei se îndreaptă, tensiunile apărute în momentul răcirii, ori rămîn, ori dispar.

Cunoştem două tipuri de tensiune: a) reziduale; b) temporale.

Tensiunile reziduale apar în sticlă în procesul trecerii lui din starea plastică în starea fină, atunci cînd bucăţelele de sticlă treptat îşi pierd mobilitatea.

Tensiunile temporale apar în procesul răcirii îndepărtate a sticlei fine cînd mobilitatea bucăţelelor meseo de sticlă practic e egală cu zero.

În practică confecţionării sticlei tensiunile temporale rar sînt pricina distrugerii fabricatelor aşa că cu înlăturarea gradientului de temperatură ele dispar.

În condiţiile fabricării prin recoacere se subţinţelege întreg procesul de răcire a fabricatului reformat pînă la temperatura normală, pentru care se micşorează tensiunile reziduale şi se preîntîmpină originea tensiunilor temporale distruse.

Recoacerea se consideră calitativă în prezenţa în sticlă a tensiunii în calitate de maximum 5% de tensiuni distruse.

Pentru instalarea regimului recoacerii al fabricat din sticlă stabilesc mai întîi intervalul de temperatură în care pot să apară sau să dispară tensiunile reziduale.

Prin temperatura mare a recoacerii se subînţelege temperatura răspîndită la tenacitatea sticlei 10 la a 13 nz. La această temperatură tensiunile în sticlă se micşorează de 10 ori în timp de 5 min.

Prin temperatura mică a recoacerii se subînţelege temperatura răspîndită la tenacitatea sticlei 10 la a 15 ng. La această temperatură tensiunile se micşorează de 10 ori în timp de 100 ori mai mare decît la temperatura de mai sus a recoacerii în 500 min. Recoacerea poate merge şi mai jos de această temperatură, răspunzînd la tenacitatea sticlei la 10 la 16 ng, doar foarte încet. La această temperatură tensiunile se micşorează de 10 ori în timp de 1000 ore mai mare decît la temperatura de mai sus. Procesul recoacerii la majoritatea fabricatelor din sticlă îl efectuează în 4 etape.

Etapa preîncălzirii sau răcirii – fabricatele trebuie să fie duse pînă la temperatura dată mare a recoacerii.

Etapa temperaturii permanente – prefabricatele se menţin la temperatura înaltă a recoacerii în decursul timpului destul pentru tensiunea micşorată dată.

Etapa temperaturii constante – fabricatele se menţin la temperatura mare a recoacerii într-atît timp ca să fie deajuns pentru micşorarea tensiunii.

Etapa răcirii lentr – fabricatele se răcesc cu o viteză mică în deajuns care nu permite apariţia tensiunilor date pentru această etapă.

Călirea

Procesul prelucrării termice a sticlei (încălzirea şi răcirea rapidă) aducătoare la studierea împărţirii egale a tensiunilor reziduale comprimarea straturilor externe şi lungimea celor externe se numeşte călirea.

Tăria ridicată a plăcii se numeşte călirea se poate lămuri astfel: cum se vede din diafragma sarcinilor în sticlă călită, nesimţind sarcina de încovoiere externă stratul de deasupra a sticlei dovedeşte a fi comprimată, totuşi în măsura îndepărtării de la suprafaţă tensiunile de compresiune se micşorează şi la o anumită distanţă de la ea în aşa numitul strat neutru, ele dispar cu totul.

Mai departe sînt aranjate straturile sticlei care se lungesc, treptat crese pe măsura aproprierii de mijlocul plăcii de sticlă, unde ea ajunge la maximum. Tensiunile în a doua jumătate a plăcii sînt situate simetrie în comparaţie cu prima. Rezistenţa mecanică şi stabilitatea termică a sticlei călite depind de starea călirii care se determină cantitatea tensiunii în sticlă.

Cu cît e mai sus stadia călirii cu atît e mai sus rezistenţa mecanică şi cantitatea termică a sticlei.

Pentru călire o deosebită importanţă au regimurile încălzirii şi răcirii. Mai întîi de toate fabricatul e nevoie de încălzit egal pînă la aşa numita temperatură călirii. Temperatura călirii depinde de alcătuirea chimică a sticlei şi tot timpul e mai mare decît temperatura sticlei.

Dacă sticlele sînt încălzite mai jos de această temperatură, atunci gradul călirii cade, în fond chemînd deformaţiile spontane a sticlei în procesul răcirii.

Sticla călită se deosebeşte de cea obişnuită printr-o rezistenţă mai mare la loviri şi îndoiri. Sticla călită curbată şi cea netedă se folosesc pentru automobile, se fabrică totodată şi ţevi călite, sticlă de şahtă, izolatoare şi alte fabricate.