untitled
Ameliorarea
animalelor si progresul genetic
Cresterea productiei animaliere globale se
realizeaza prin
sporirea efectivelor si marirea productiei pe cap de animal. Marirea
productiei
globale prin cresterea efectivelor nu este totdeauna cea mai economica,
întrucât
presupune cheltuieli în plus pentru adapostirea, hranirea si îngrijirea
animalelor. De dorit este sa se realizeze productii mari prin marirea
productiei pe cap de animal prin îmbunatatirea potentialului genetic.
Plecând
de la efectivele existente se formeaza o generatie noua cu potential
genetic
superior, care sa dea productii superioare generatiei anterioare.
Aceasta
modificare reprezinta "ameliorarea", având ca unitate de lucru
populatia.
Ameliorarea animalelor este procesul de
modificare dirijata
a potentialului productiv, a caracterelor ereditare, a genofondului
populatiilor de animale domestice în directia dorita de om - determina
modificari în structura genetica a populatiei, în potentialul de
productie,
deci, indirect, influenteaza productia.
Omul intervine în procesul de reproductie,
modificând
structurile genetice ale populatiilor (populatia este unitatea
de lucru
a ameliorarii).
Deci, ameliorarea dirijeaza evolutia
populatiilor.
Factorii care influenteaza
productia animala globala
Cresterea
productiei zootehnice globale se
realizeaza prin:
cresterea
numarului de animale (nu este totdeauna economica);
cresterea
productiei medii pe cap de animal (actionând simultan prin ameliorarea
genetica si îmbunatatirea conditiilor de exploatare).
Ritmul
de ameliorare genetica,
în ultima vreme, a crescut prin optimizarea programelor de ameliorare,
lucru
îmbucurator având în vedere scopul final - cresterea productiei.
Factorii
ameliorarii
Factorii
care modifica frecventa genelor si a
genotipurilor dintr-o populatie sunt:
mutatia
(sursa primara de variatie genetica);
migratia;
selectia
(procesul de discriminare reproductiva);
deriva
genetica (modificare într-o directie neprevazuta, dar cantitativ
cunoscuta);
consangvinizarea
(împerecherea indivizilor mai apropiat înruditi).
Principalele
mijloace folosite
în ameliorare sunt selectia si dirijarea împerecherilor (încrucisare si
consangvinizare)
Caracterele principale ce fac obiectul
ameliorarii
În
ameliorare se tine seama de
urmatoarele caractere: productia; reproductia; viabilitatea si
rezistenta la
îmbolnavire; exteriorul; originea si rudele colaterale (pedigreul).
Deoarece
tehnologia de ameliorare este
dependenta de particularitatile genetice ale unui caracter, de la
fiecare este
necesar sa se cunoasca heritabilitatea (h2) ,
repetabilitatea,
corelatia cu alte caractere,
ponderea variatiei neaditive si de
mediu special, limitarea, influenta sau înlantuirea cu sexul.
Heritabilitatea
este proprietatea fiecarui
caracter, a fiecarei populatii, a fiecarei generatii si a conditiilor
de mediu
în care evolueaza populatia respectiva. Heritabilitatea variaza între 0 si 1;
daca valoarea
depaseste 0,5 influenta genotipului este mare si invers.
Valoarea
ridicata a
heritabilitatii mareste sansa transmiterii caracterului la descendenti.
Daca
heritabilitatea este redusa transmiterea caracterului este slaba si
uneori
evidentiaza un mediu optim de crestere si exploatare.
În
principiu, gruparea caracterelor dupa
heritabilitate este urmatoarea :
heritabilitate
inferioara (<0,2) au caracterele: viabilitatea, fecunditatea,
natalitatea, prolificitatea, ritmul de reproductie, longevitatea
productiva, rezistenta la boli etc.;
heritabilitate
medie (0,2-0,4) au caracterele: durata lactatiei, cantitatea de lapte,
greutatea corporala, tipul de conformatie, talia, sporul în greutate,
indicele de conversie a hranei, finetea lânii, productia de oua etc.;
heritabilitate
ridicata (>0,4) au caracterele: durata gestatiei, % de grasime, %
SU, % de lactoza, % de proteina, randamentul la taiere, grosimea
stratului de grasime, lungimea fibrei de lâna, precocitatea ouatului,
greutatea oului, lungimea mameloanelor etc.
Cunoscând
gradul de determinare genetica a
caracterelor, crescatorul opteaza pentru folosirea factorilor de
obtinere a
rezultatelor favorabile în exploatare si, de asemenea, pentru alegerea
formei
si metodei de selectie.
Daca
caracterul are heritabilitate mare selectia
se face numai dupa fenotip (acesta prezinta certitudine în
transmitere); daca heritabilitatea
este scazuta, în selectie se folosesc criteriile genotipice.
Caractere de productie
Fiecare productie este rezultanta unui ansamblu
de
caractere complexe care, la rândul lor, sunt ansamblul caracterelor
simple.
Productia de lapte
include
caracterele: cantitatea; % de grasime; % de proteina.
Cantitatea de lapte este caracter limitat de sex,
cu
heritabilitate mica (h2 = 0,2 - 0,42); se coreleaza negativ
cu % de
grasime si slab pozitiv cu unele caractere de dezvoltare si conformatie
Cantitatea de lapte este influentata de
interactiuni
genetice neaditive (dominanta), de factorii de mediu intern (vârsta la
prima
fatare, rangul lactatiei, luna de lactatie....), precum si de factorii
externi
(hranirea, igiena corporala, numarul de mulsori pe zi...).
Grasimea si proteina din lapte sunt corelate
pozitiv între
ele; au heritabilitate mare (h2 = 0,5-- 0,6).
Productia de carne
(bovine,
suine, ovine, caprine, pasari, iepuri) depinde de: sporul mediul zilnic
sau
greutatea la o anumita vârsta (h2 = 0,35); consumul specific
(h2
= 0,3-0,6); compozitia si conformatia carcasei.
Consumul specific este puternic corelat pozitiv
cu sporul
în greutate si este influentat, ca si sporul, de factori de ordin
intern
(vârsta, sex, gestatie), de influenta materna (vârsta, produsii la o
fatare,
productia de lapte...) si factorii interni (alimentatie, adapost, mediu
etologic...).
Productia de lâna
prezinta
un aspect cantitativ (h2 = 0,4-0,5) si un complex de
caractere
determinate pentru calitate (h2 = 0,5) .
Productia de oua
este un
caracter limitat de sex si cuprinde numarul de oua (h2 =
0,2-0,3),
greutatea oului (h2=0,5-0,7), forma oului etc. Numarul de
oua este
corelat negativ cu greutatea vie si este influentat de mai multi
factori.
Caractere de reproductie
Importanta acestora pentru ameliorare rezida din
faptul ca
sunt utile din punct de vedere economic si pot influenta indirect
eficienta
selectiei (creste numarul de candidati, creste intensitatea selectiei).
Fertilitatea, prolificitatea si
natalitatea, desi au mare importanta pentru exploatare, prin
heritabilitatea
mica (h2 = 0,10-0,15), intra rar în obiectivul selectiei.
Ameliorarea lor se realizeaza
prin încrucisari industriale, care vizeaza interactiunile genetice
neaditive
(heterozis).
Caractere de
viabilitate si rezistenta la îmbolnaviri
Desi importanta acestora pentru productie este
mare,
amelioratorii nu includ aceste caractere ca obiective ale selectiei.
Referindu-ne la acestea, putem vorbi despre
anomalii.
Anomaliile ereditare pot fi uneori utile: gena
nanismului
"dwarf" (la gaini) produce gaini pitice, mame de broiler, cu
importanta în reducerea consumului propriu de furaje pe ou, deci
reducerea
pretului de productie.
Anomaliile produse de mediu
(stari patologice determinate de temperatura, radiatia solara,
alimentatie,
aglomeratie) se pot restrânge prin obtinerea de hibrizi, ce au
rezistenta mai
mare decât rasele pure.
Anomaliile produse de factorii
patogeni sunt considerate boli adevarate. Desi au fost executate experiente de selectie (pe
gaini - Draganescu C., 1979) pentru rezistente la diferite boli, nu
s-au putut
forma linii absolut rezistente sau receptive.
Este mai sigur si mai ieftin a se
dobândi rezistenta prin imunizare decât prin selectie .
Caractere
de exterior
În prezent, sunt luate în
considerare numai caracterele corelate cu productia (dezvoltarea
corporala,
conformatia corporala, constitutia, conditia, roba) si acestea în
corelatie
genetica cu alte caractere.
Selectia
Selectia este procesul de alegere a animalelor pentru
reproductie sau procesul de discriminare reproductiva neîntâmplatoare a
genotipurilor.
Selectia actioneaza la toate nivelurile de organizare a
materiei vii si poate fi observata prin numarul de descendenti produsi
si retinuti de la fiecare individ
.
Discriminarea reproductiva are urmatoarele cauze:
întâmplarea
(un individ, indiferent de valoarea lui, poate avea mai multi sau mai
putini descendenti);
selectia naturala (mediul de viata favorizeaza
reproductia celor mai adaptati);
selectia artificiala (omul actioneaza în directia dorita).
Selectia
artificiala se face pe baza cunoasterii
performantelor (productii: lapte, lâna, greutate...), alegându-se
parintii
(potentiali si apoi efectivi); din indivizii efectivului matca se aleg
parintii
generatiei urmatoare (selectia pe ascendenti cu nucleu de prasila).
Etapele
selectiei artificiale sunt .
predictia
valorii de ameliorare a candidatilor la selectie;
clasarea
candidatilor dupa valoarea de ameliorare;
retinerea
la reproductie;
folosirea
diferentiata la reproductie si obtinerea efectiva de descendenti
(nivelul realizat al selectiei).
Efectul
genetic al selectiei se materializeaza
prin modificarea performantelor populatiei, promovând o parte din
indivizi.
În
functie de sursa de
informatie fenotipica, selectia se face dupa performanta proprie (pe
performante proprii, intrafamilial) si performantele rudelor
(interfamilial, pe
ascendenti, pe descendenti si pe rude colaterale).
Dupa
numarul caracterelor
luate în obiectivul selectiei, aceasta se face pentru un caracter dupa
metodele
susmentionate, iar dupa mai multe caractere prin metodele în tandem, pe
nivele
independente si pe indici de selectie.
Metodele
de selectie se mai
clasifica si dupa valoarea de ameliorare (generala sau speciala) felul
în care
este vizata modificarea caracterelor (directa sau indirecta) si
directia de
modificare a populatiei (directionala, stabilizatoare, disruptiva).
Sub
aspectul costului, selectia
pe performante proprii (individuala sau masala) este cea mai
convenabila si
are doua variante:
cu
individualizare (nu impune controlul montei si fatarilor si
înregistrarea originii; se recomanda pentru ameliorarea cantitatii de
lâna a oilor si greutatii vii la porci, oi, gaini, curci);
masala
(se grupeaza fatarile pentru obtinerea de loturi mari de contemporani,
formarea grupelor, controlul caracterului la o anumita vârsta si
clasarea în momentul luarii deciziei de selectie
În
cadrul populatiilor mici, unde este pericolul
împerecherilor înrudite, se recomanda selectia intrafamiliala, care se
aplica
pentru aceleasi caractere ca si precedenta (caracterele nu sunt
limitate de sex
si nu impun sacrificarea pentru masurare) -
Paralel
cu selectia artificiala actioneaza
si selectia naturala; chiar daca înceteaza selectia artificiala,
selectia
naturala continua, supravietuind numai animalele adaptate; dupa câteva
generatii constatam ca productiile acestora sunt scazute, motiv pentru
care
selectia artificiala trebuie sa existe continuu.
În
vederea selectiei,
animalele trebuie individualizate, trebuie sa li se tina evidenta
productiei,
sa li se determine greutatea, sa fie masurate, sa se cunoasca sporul
mediu zilnic
la tineret, genealogia etc., dar li se face si un riguros control
sanitar
veterinar.
În
urma clasarii, într-o ferma elita, animalele
se împart în 3 categorii:
nucleul
de prasila (efectivul-matca) = cele mai bune exemplare (din clasele
"record" si "elita" - tabelul6.2.) de la care se opresc
descendentii pentru înlocuirea reformatelor, deci asigura dezvoltarea
crescatoriei;
nucleul
de productie = animale destinate exploatarii sau livrarii altor ferme;
animale
reformate = animale care nu mai sunt rentabile în exploatare (se vor
sacrifica).
Aprecierea
reproducatorilor se face prin
bonitare
Efectul selectiei
Urmarile
excluderii de la reproductie ale
genotipului populatiei se soldeaza cu modificari ale acestuia la
generatia
urmatoare, care apar în sânul populatiei si poarta denumirea de efectul
selectiei sau câstig genetic (D g) (Georgescu Gh.si Zavoi
I., 1991).
Efectul se urmareste la toate caracterele.
Întrucât
majoritatea caracterelor care
intereseaza din punct de vedere economic sunt cantitative, efectul
selectiei
reprezinta deplasarea mediei genetice a acestora în populatia supusa
selectiei.
Exprimarea
efectului selectiei
se face prin deplasarea mediei genetice de la o generatie la alta (D g
= h2
x i) sau prin raportarea mediei genetice la intervalul dintre generatii:
Efectul
selectiei
depinde de urmatorii factori:
diferenta
de selectie, i;
heritabilitatea
caracterelor, h2 (vezi mai sus);
intervalul
dintre generatii, y (în cazul calcularii efectului anual).
Diferenta de selectie reprezinta diferenta dintre media
caracterului
la indivizii alesi pentru prasila în urma selectiei si media
caracterului la
populatia din care provin. Se exprima în valori absolute ale
caracterului
analizat si în unitati ale deviatiei standard (s) sau ale variatiei (s2).
Marimea
diferentei de selectie depinde de
varianta genotopica a efectului selectiei si intensitatea selectiei (R).
Varianta
genotipica mare
permite realizarea
diferentei accentuate, deci creste efectul selectiei si invers (cazul
liniilor
consangvinizate).
Intensitatea
selectiei (procentul
de animale
retinute pentru prasila din fiecare generatie) este raportul dintre
numarul
masculilor din fiecare generatie si numarul masculilor retinuti pentru
prasila
(% mic de retinere, intensitate mare).
În
directia productiei de
lapte, vârsta primei fatari reprezinta o însusire individuala
importanta, cu
implicatii atât în reducerea duratei "vietii reproductive", cât si în
realizarea productiei maxime într-o lactatie cât mai timpurie, ambele
însusiri
având, la rândul lor, corespondenta în accelerarea ritmului de selectie
(tabelul 6.3.), în tehnologia de
exploatare adoptata si economicitatea productiva.
Daca
se mentine
neschimbat numarul animalelor din efectiv,
,
în
care: E - % anual de
înlocuire a femelelor sau masculilor din efectiv:
,
unde:
V1 - vârsta
medie a primei fatari, ani;
V2
- vârsta medie a reformarii, ani;
F
- numarul mediu de
femele sau masculi obtinuti anual de la o femela.
De
exemplu: într-un efectiv de
taurine avem V1 = 2 ani si 3 luni, V2 = 8 ani si
3 luni
si F = 0,4. Sa se calculeze E si R.
(procentul
de vitele retinute pentru prasila din cele nascute)
Dar,
în practica, având în vedere eliminarile
care se fac, trebuie retinut un efectiv dublu de vitele.
Intervalul
dintre generatii
reprezinta timpul scurs de la
data nasterii parintilor si data medie a nasterii descendentilor
Problema
intervalului dintre generatii este
acuta la speciile mari, deoarece pentru obtinerea efectului selectiei
dorite
este nevoie de timp îndelungat.
De
exemplu, la taurine trebuie sa se acorde
atentie deosebita la alegerea reproducatorilor masculi (testarea dupa
descendenti).
Potrivirea
perechilor la
animalele domestice
Operatiunea
de împerechere într-un anumit fel a
cuplurilor în scopul obtinerii de produsi cu baza ereditara dorita
poarta
denumirea de potrivirea perechilor; urmareste obtinerea unei
descendente
prin combinarea sexelor opuse, cladeste baza ereditara si determina
ameliorarea
prin modificarea frecventei genotipurilor.
Darwin spunea ca "împiedicarea
împerecherilor
libere si alegerea judicioasa a indivizilor pentru împerechere sunt
pietre
unghiulare în arta cresterii animalelor".
Stabilirea
cuplurilor masculi
x femele are ca scop fixarea în baza ereditara a particularitatilor
selectionate la animalele de prasila si intensificarea lor la
generatiile
urmatoare.
În
cazul împerecherilor
întâmplatoare - nedirijat - efectivele de animale prezinta omogenitate;
de
exemplu rasele naturale.
În
cazul împerecherilor
dirijate - partenerii au aceleasi însusiri - în descendenta însusirile
parintilor vor fi evidente si produsii rezultati constituie punctul de
plecare
pentru formarea liniilor si familiilor.
Criterii de clasificare si sisteme de
împerecheri
Criteriile
dupa care sunt clasificate sistemele
de împerechere sunt:
felul
reproductiei: consangvina si normala;
repartizarea
cuplurilor: individuala sau de clasa;
asemanarea
sau neasemanarea fenotipica (heterogene sau omogene) si genotipica
(neînrudite sau înrudite).
Împerecherea
consangvina se
realizeaza între animale
înrudite, cu unul sau mai multi ascendenti comuni (vezi punctul 6.7.).
Împerecherea
normala se realizeaza
între animale
din aceeasi rasa, fara legatura de rudenie, în scopul combinarii ideale
a celor
mai importante caractere ale partenerilor (productie, dezvoltare,
conformatie).
Se obtin astfel cirezi omogene cu efecte ameliorative lente, dar sigure.
Împerecherea
individuala este
operatia de repartizare
a femelelor pentru fiecare mascul. Prin aceasta metoda se obtin
rezultate
rapide si certe.
Împerecherea
de clasa reprezinta
operatia de
stabilire a categoriei sau clasei de femele ce se repartizeaza
masculilor.
Împerecherea heterogena
(heterogamia) se
foloseste în urmatoarele situatii:
împerecherea
femelelor dintr-o clasa inferioara cu masculi dintr-una superioara în
vederea ameliorarii;
împerecherea
indivizilor din linii diferite pentru obtinerea de linii noi, care sa
însumeze calitatile celorlalte.
De
exemplu, se pot împerechea
linii de taurine cu productii mari de lapte si % mic de grasime, cu
linii de la
care se obtin productii medii de lapte si % mare de
grasime,urmarindu-se fie
formarea unei linii caracterizata prin valori ridicate ambelor
caractere, fie
infuzia unei linii în calitatea celeilalte. Astfel de împerecheri au
aplicabilitate la toate speciile.
Împerecherea
omogena are ca scop
întarirea
însusirilor ereditare la descendenti - homogamie - împerecherea
facându-se între animale cu însusiri morfo-productive si chiar
ereditare
asemanatoare.
Acest
sistem se
foloseste în vederea obtinerii animalelor de prasila. Masculii rezultati din aceste
împerecheri sunt valorosi datorita marii puteri de transmitere a
caracterelor
ereditare.
Împerecherea
neînrudita se practica
între indivizi al
caror pedigreu nu prezinta stramosi comuni. Se recomanda a fi folosita
în
fermele de productie, dar si în cele de selectie, produsii obtinuti
fiind
normal dezvoltati si cu vitalitate sporita.
Dezavantajul
este ca, din
lipsa stramosilor comuni valorosi ai partenerilor, posibilitatile de
consolidare a însusirilor valoroase în generatiile urmatoare sunt
reduse.
Încrucisarea
Încrucisarea
este
împerecherea între indivizii unei populatii sau din populatii diferite.
Efectele
încrucisarii sunt:
se
schimba frecventa genelor, deci si performanta populatiei;
influenteaza
varietatea populatiei;
se
produce fenomenul heterozis.
Metodele
de încrucisare sunt
determinate de: gradul înrudirii si scopul urmarit.
Dupa
gradul înrudirii:
a.
împerecherea animalelor din specii
diferite:
hibrizii
genului Bos: taurine x Zeb => Santa Gertruda, Charbrai, Brangus;
taurine x Yac;
hibrizii
subfamiliei Equinae: magar x iapa = catâr;
armasarxmagarita=bardou;
cabaline
x zebre =
zebroizi;
hibrizii
genului Ovis: Merinos x Muflon => Merinos de munte (în Caucaz);
la
pasari: gâsca comuna x gâsca carunculata;
gaina
x fazan;
rata
comuna x rata Leseasca;
b.
împerecherea animalelor din rase diferite
=> metisi;
c.
împerecherea animalelor din linii diferite
=> hibrizi.
Dupa
scopul urmarit:
a.
încrucisari de ameliorare:
untitled
încrucisarea
de absorbtie (se practica pentru înlocuirea raselor slab productive -
de exemplu: sura de stepa înlocuita cu Simmenthal sau Bruna; Tigaia si
Turcana cu Merinos)
încrucisarea
de infuzie (pentru a corecta unele defecte si pentru evitarea
consangvinizarii) -.;
încrucisarea
pentru formarea de rase noi de sinteza (se prefera combinari de rase cu
tip productiv diferit);
b.
încrucisari industriale = au ca
obiectiv producerea hibrizilor de exploatare; hibrizii nu se
împerecheaza între
ei:
simpla
(încrucisarea între doua populatii pentru obtinerea F1 de
comercializare). Se aplica la pasari (cocosi Leghorn x gaini Rhode
Island = gaini oua), la vaci cu lapte (Charolaise pentru tineret de
carne), la oi (pentru obtinerea mieilor de carne). Dezavantajul este ca efectul
heterozis matern nu foloseste (mielutele, scrofitele, vitelele din F1
se sacrifica);
dubla
de întoarcere (Back-cross -.). Se aplica mai ales în ameliorarea
porcinelor de exploatare;
tripla
- pentru producerea porcinelor si ovinelor de carne si a pasarilor
pentru oua. La noi în tara se aplica la pasari: la rasa Leghorn,
hibridul Albo 70 a rezultat din încrucisarea a trei linii [(D x F) x
L]. Ouale cu coaja colorata se obtin de la hibrizii Roso 70 [(I x M) x
H] din rasa Rhode-Island;
cvadrupla
- se foloseste în ameliorarea industriala a gainilor pentru carne;
rotativa
- este simpla ca aplicare si se obisnuieste la ameliorarea porcinelor,
ovinelor si taurinelor;
heterogamia
- actioneaza invers homogamiei, mentinând heterozigotia.
Consangvinizarea
(endogamia)
Consangvinizarea
este împerecherea unor animale
mai înrudite decât media înrudirii din populatie. Orice reproducere "în
sine" a unei populatii duce la consangvinizare, gradul ei depinzând de
marimea populatiei, selectie si dirijarea împerecherilor. Toti
indivizii din
"populatii închise" sunt, dupa un anumit numar de generatii, înruditi
între ei; cu cât populatia este mai mica, înrudirea este mai mare.
Gradul
de înrudire se stabileste cu ajutorul
coeficientului de consangvinitate - F - ce se poate estima pe pedigreu :
în
care:
F(x)
- coeficientul de
consangvinizare a individului x;
n1
si n2
- numarul schimbarilor de generatie între stramosul comun si mama sau
tata;
F(a)
- coeficientul
de consangvinizare al stramosului comun;
ĺ
- se
însumeaza toate posibilitatile de consangvinizare pe diferiti stramosi
comuni.
Calculul
presupune trasarea
pedigreului structural al unui individ, care sa arate legatura cu
stramosii
comuni.
Coeficientul
de
consangvinizare este diferit, astfel: parinte x descendent = 25%; între
frati =
25%; de jumatate frati = 12,5%; de veri primari = 6,25 %; de jumatate
veri
primari = 3,125 %.
Deci,
coeficientul de
consangvinizare este 1/2 din coeficientul de înrudire.
În
functie de cresterea medie
a consangvinizarii pe generatie se deosebesc mai multe tipuri de
consangvinizare:
incestuoasa
(D F
= 12 - 25%);
apropiata
(D F
= 6 - 12%);
moderata
(D F
= 1 - 6%);
îndepartata
(D F
< 1%).
6.7.1. Efectele consangvinizarii
Împerecherea
înrudita
are urmatoarele efecte pozitive:
fixeaza
si intensifica unele calitati dorite;
mareste
puterea de transmitere ereditara a caracterelor la reproducatori;
reface
conservatismul ereditar, daca acesta a fost "zdruncinat"; este util în
cazul formarii de rase noi.
Efectele
negative mai
frecvent întâlnite sunt:
scaderea
fecunditatii si prolificitatii;
micsorarea
taliei si a greutatii corporale a descendentilor;
scaderea
vitalitatii si a productiei;
scaderea
puterii de folosire a hranei;
aparitia
monstruozitatilor.
În
este prezentata
manifestarea depresiunii de consangvinizare la câteva însusiri ale
animalelor
domestice. Productia de lapte scade cu 3,2%, numarul de purcei cu 4,6%,
numarul
de oua cu 6,2% la cresterea coeficientului de consangvinizare cu 10%.
Depresiunea de consangvinizare se manifesta diferit, afectând mai ales
caracterele cu heritabilitate mica, cele implicate în adaptarea la
mediu.
Frecventa
si intensitatea cu care apar efectele
imperecherilor înrudite depind de:
specia:
efectele se resimt repede si pregnant la animalele cu ciclu de
reproductie scurt si la cele politocice (iepuri, suine, pasari);
gradul
si modul de înrudire: efectele sunt mai puternice la animalele cu grad
mai apropiat de înrudire;
durata
practicarii consangvinizarii: efectele sunt mai evidente daca se
practica îndelungat;
conditia
fiziologica si însusirile de exterior ale indivizilor supusi
împerecherii: efectele sunt mai putin evidente la animalele cu conditie
fiziologica buna si celelalte însusiri bune;
conditiile
de mediu în care au fost crescuti parintii: efectele negative ale
consangvinizarii dispar daca animalele înrudite au fost tinute în
conditii diferite de mediu - regiuni geografice diferite, hranire
diferita;
ontogeneza:
daca produsii sunt crescuti în mediu corespunzator vor resimti mai usor
efectele negative ale împerecherilor înrudite.
În
practica zootehnica consangvinizarea este
folosita în lucrarile curente de ameliorare. Se obtin astfel linii si
familii
în cadrul raselor, dar si rase noi. Din "încrucisarea" liniilor
consangvinizate se obtine fenomenul de heterozis la hibrizii
consangvini.
Linia
consangvinizata
reprezinta un grup de
indivizi (mai mult sau mai putin asemanatori genetic) ce a rezultat din
împerecheri între indivizi înruditi timp de mai multe generatii.
Împerecherile
sunt de tipul:
parinti x descendenti; frate x sora; semifrati x semisurori; veri
primari .
Liniile
consangvine exprima un
grad de înrudire mediu superior fata de populatia din care provine
(Dinu I. si
colab., 1982).
Pentru
obtinerea liniilor
consangvinizate se parcurg mai multe etape:
alegerea
intemeietorului liniei dintr-o familie valoroasa genetic, urmarindu-se
capacitatea lui de a-si transmite însusirile;
formarea
si consolidarea însusirilor prin alegerea femelelor cu caractere
valoroase asemanatoare, înrudite cu întemeietorul;
mentinerea
si perfectionarea însusirilor prin selectia riguroasa a masculului si
femelelor.
Dupa
scoaterea întemeietorului
de la reproductie se alege un continuator din descendentii cu cele mai
valoroase însusiri, pentru a pastra sau intensifica chiar însusirile
valoroase
ale liniei.
La
animalele domestice,
producerea si combinarea liniilor consangvinizate s-au realizat la porc
(anul
1940 - debut), gaini, ovine, taurine ,cabaline etc.
Experimentul
producerii liniilor consangvinizate,
dupa Draganescu C. (1979) releva urmatoarele aspecte:
fixarea
genotipurilor valoroase necesita cuprinderea întregii populatii de
origine, rezultând un numar mare de linii;
consangvinizarea
strânsa, fara selectie, este cea mai eficienta împerechere;
sub
raport economic, formarea liniilor consangvinizate este costisitoare;
cresterea
liniilor valoroase este foarte costisitoare.
Fenomenul de heterozis si selectia
pentru heterozis
Buffon
si Darwin,
în secolul XVIII si, respectiv XIX, au sesizat ca produsii de
încrucisare -
hibrizii - sunt mai vigurosi decât indivizii puri. Prin heterozis
(termen propus de Schull în 1914) se întelege superioritatea
performantei medii
a hibrizilor reciproci, fata de media performantelor populatiei
parentale, în
aceleasi conditii de mediu:
în
care:
HAB
- procentul de heterozis, %;
PAB
- media descendentei F1
a hibridului;
PA
- performanta medie a liniei A;
PB
- performanta
medie a liniei B.
Heterozisul
este opus
(complementar) depresiunii de consangvinizare. Prin împerecheri
înrudite are
loc un proces invers, de crestere a homozigotiei, deci de manifestare a
efectului genelor nefavorabile si de scadere a performantei indivizilor
consangvinizati fata de performanta medie a indivizilor
neconsangvinizati.
Împerecherea
liniilor
consangvinizate între ele fara a se face selectie duce la egalarea
fenomenului
heterozis cu depresiunea de consangvinizare; în cazul selectarii lor
dupa
aptitudinea combinata si apoi împerecherea lor, efectul heterozis
depaseste
depresiunea de consangvinizare si reprezinta baza producerii hibrizilor
industriali - mai ales la plante.
Datorita
importantei
fenomenului pentru marea productie, animalele ce manifesta efect
heterozis sunt
produse pe cale industriala, prin încrucisarea unor populatii
selectionate cu
acest scop.
Selectia
populatiilor
destinate hibridarii are loc dupa cum este înfatisata în si (Iuliana
Neagu,
1998).
Genetica
si ingineria genetica în zootehnie
Genotipul
animalelor
Genotipul reprezinta totalitatea
materialului genetic continut în fiecare celula care alcatuieste
organismul.
Individul
este produs prin
fuziunea celulelor sexuale provenite de la parinti (celulele somatice
ale
descendentului contin 1/2 cromozomi ai tatalui si 1/2 cromozomi ai
mamei).
Fiecare
specie are un numar
specific de cromozomi, de dimensiune si forma determinata
Cromozomii
sunt constituiti din gene, care
determina caracterele si, practic, pot exista urmatoarele situatii:
o gena
determina un caracter, iar altele mai multe. De exemplu, gena H
determina absenta coarnelor (la bovine si caprine); gena O determina
pozitia aplecata a urechilor la porc;
o gena
determina mai multe caractere (mai rar): gena C (gena de albilism)
determina absenta culorii parului, pielea alba, ochii sensibili la
lumina, fragilitate mare la mai multe specii de animale;
mai
multe gene determina un caracter (frecvent): aptitudinile economice ale
animalelor (productii, spor de crestere, talie, culoare...) sunt
influentate de numeroase gene.
În
functie de asemanarea
genelor, animalele pot fi homozigote (perechea de cromozomi au aceeasi
gena) si
heterozigote (perechea de cromozomi poarta o gena diferita).
Genele
pot actiona dupa cum urmeaza:
o
gena nu permite ca alta sa se exteriorizeze = dominanta. De exemplu,
gena H împiedica formarea coarnelor, deci este dominanta, fata de gena h
care este recesiva;
genele
actioneaza cu aceeasi forta = ereditate intermediara. De exemplu,
genele Rr actioneaza deopotriva si dau culoarea murga la cal;
cromozomii
heterozigoti sunt superiori celor homozigoti = superdominanta; se
manifesta în cazul prolificitatii, fecunditatii, capacitatii de
adaptare...
Transmiterea
caracterelor de la o generatie la
alta are la baza legile ereditatii (Gregor Mendel):
uniformitatea
indivizilor din prima generatie (F1), care au baza ereditara
homozigota, din combinarea lor rezultând produsi cu acelasi genotip;
disjuntia
caracterelor în F2. Raporturile genotipurilor sunt: 1
homozigot dominant, 2 heterozigoti si 1 homozigot recesiv, iar la
fenotipuri 3:1 în cazul transmiterii dominante. La transmiterile
intermediara si superdominanta raporturile dintre fenotipuri sunt 1:2:1;
transmiterea
independenta a caracterelor (prezenta coarnelor si culoarea se transmit
independent).
La
animale, o problema interesanta a biologiei
moderne, cu implicatii economice semnificative, o constituie determinarea
sexului.
În
"echipamentul
cromozomic al animalelor" exista cromozomi obisnuiti (autosomi) si
cromozomi determinanti ai sexului (heterocromozomi).
De
exemplu, un taur are 29
cromozomi dispusi în pereche plus cromozomii XY, total 60 cromozomi;
vaca are
29 cromozomi dispusi în pereche si de doua ori cromozomii X, în total
60
cromozomi.
Mecanismul
determinarii
sexului se prezinta în figura 6.13.La mamifere sexul mascul este
heterogam (XY), iar femela este homozigota (XX). La pasari cariotipul
se
prezinta invers: masculii au cromozomii XX si femelele XY.
Gerber
si Morel (1983) au
aratat ca este posibila separarea spermatozoizilor cu cromozomi X de
cei cu
cromozomi Y pentru alegerea sexului descendentilor din regnul animal,
reprezentând chiar o "revolutie" în cresterea animalelor. Astfel s-ar putea obtine:
cresterea
numerica a masculilor destinati îngrasarii;
cresterea
intensitatii selectiei, folosindu-se numai masculii valorosi;
utilizarea
pe scara larga a încrucisarilor industriale, intensificându-se efectul
heterozisului (cresterea cu 2-5% a randamentului de sacrificare,
cresterea cu aproximativ 15% a progresului genetic) .
În
ereditatea sexului sunt si anomalii,
provocate de dereglarea mecanismului genetic.
a)
Hermafroditismul poate fi provocat de
fenomenul crossingover (în faza de meioza), non-disjunctia perechilor
de
cromozomi sexuali (în meioza), pierderea unui cromozom X la prima
diviziune a
ovulului fecundat....
Astfel
ca, la un individ sunt prezente ambele
sexe opuse. Se întâlnesc hermofroditism lateral (1/2 din corp este
femel si 1/2
mascul), hermafroditism fata-spate (fata exprima un sex, spatele pe
celalalt)
si hermafroditism mozaicat (un sex are caracterele diseminate pe
caracterele
celuilalt sex).
b)
Intersexualitatea (schimbarea sexului
în ontogenie) se întâlneste la porci si capre (majoritatea
intersecsilor sunt
cariotipic de sex femel, chiar daca au gonade mascule) si poarta
denumirea de
"sindromul Klinefeler".
Ingineria genetica
"Complexul
de procese folosit de om pentru
a interveni si influenta mecanismele de transmitere a caracterelor de
la o
generatie la alta, precum si mecanismele naturale care asigura
formarea,
dezvoltarea si evolutia organismelor" poarta denumirea de inginerie
genetica (Popescu V.St., 1978). Ea deschide perspectivele
intensificarii
ameliorarii animalelor.
În
prezent, metodele biotehnologice ce se
utilizeaza pentru sporirea ritmului de ameliorare a animalelor
domestice sunt:
însamântarea artificiala, transplantul de embrioni, controlul sexului,
fecundarea in vitro, clonarea si transgeneza.
Transplantul de embrioni
Acest
procedeu reprezinta prelevarea de embrioni
din aparatul genital femel (donator) în vederea transferului la femele
din
aceeasi specie (receptor) pentru a asigura gestatia.
Aceasta
metoda biotehnologica de ameliorare
eficienta a animalelor este folosita în S.U.A., Franta, Cehoslovacia,
Germania,
Canada, Danemarca, Anglia, Olanda etc.; în România a debutat în 1965,
primii
produsi obtinuti fiind la ovine si suine.
Transplantul
de embrioni include urmatoarele
operatii: descoperirea femelelor în calduri; alegerea donatoarelor si
receptoarelor; producerea si recoltarea embrionilor; transplantul
embrionilor;
diagnosticarea gestatiei.
Dupa
depistarea donatoarelor în calduri
(observarea atenta de doua ori pe zi) în ziua 8-13 de la debutul
caldurilor li
se executa injectii hormonale pentru stimularea functiei ovarului. Fecundarea are loc prin monta
naturala sau însamântare artificiala repetate, la 12 si 24 ore dupa
intrarea în
calduri. Recoltarea embrionilor din uter se face cu o sonda plasata în
colul
uterin .Donatoarea se pregateste apoi pentru o noua însamântare.
În
privinta receptoarelor,
acestea trebuie sa apartina cirezii de origina, sa nu se neglijeze
fenotipul,
sa fie bine întretinuta si sa nu prezinte afectiuni ale aparatului
genital. Se
aleg vitele de 18 luni ce au realizat 2/3 din greutatea adultului, iar
pregatirea ca receptoare consta în sincronizarea ciclurilor sexuale
(receptoare-donatoare). Receptoarele utilizate pot fi în calduri
naturale sau
induse prin tratament, iar înainte si dupa transferul de embrioni se
evita
stresul.
Embrionii
se colecteaza în
solutie de sulfat de sodiu + saruri minerale, glucoza si proteine, cu
ajutorul
instrumentarului steril; se examineaza si se spala, apoi se conserva
(in vitro,
la 200C; prin refrigerare, la -40C; pe lunga
durata cu
lichid azotic - congelare treptata, la -1960C).
Transferul
lor (donatoare-receptoare) se face
chirurgical sau cervical, embrionul fiind depus în colul uterin cu un
pistolet
de transplant; "transferul chirurgical determina un procent mai mare de
gestatii fata de cel cervical (70/60%)".
Aplicându-se
tratament de superovulatie
donatoarelor (taurine), se pot obtine 3,5 si chiar mai multi vitei pe
an.
Avantajele
acestei biotehnologicii sunt:
reproductia
rapida a femelelor cu performante exceptionale;
posibilitatea
determinarii sexului embrionilor;
maximizarea
progresului genetic pe an si generatie;
obtinerea
de gemeni identici (de mare importanta în lucrarile de ameliorare);
permite
formarea de nuclee "superelita" în cadrul raselor si multiplicarea
rapida a genotipurilor superioare provenite din import;
permite
importul si exportul de embrioni valorosi si formarea "bancilor de
embrioni";
are ca
efect îmbunatatirea starii de sanatate a septelului.
În
cadrul acestei metode, la 6-8
zile (vârsta la care se face transplantul embrionului) este posibila
determinarea sexului, dar prin detectarea
cromozomului mascul Y.
Controlul sexului
Aceasta
metoda vizeaza caracterele economice
utile ce se manifesta fenotipic la unul din sexe. Metoda se bazeaza pe
separarea spermatozoizilor cu cromozomi X de cei cu cromozomi Y prin
centrifugare, sedimentare, electroforeza, cromatografiere, câmp
magnetic etc .
În
urma cercetarilor s-au obtinut unele
rezultate pozitive:
în
Rusia, la iepuri;
în
Suedia, la taurine.
Metoda
dirijarii sexului
este moderna si de perspectiva pentru dezvoltarea zootehnica.
Fecundatia in vitro
Aceasta
tehnica a reproductiei are loc în afara
organismului si cuprinde urmatoarele faze:
penetrarea
si fixarea spermatozoidului în zona pelucida;
fuziunea
membranelor plasmice ale celor doi gameti;
încorporarea
spermatozoidului în ooplasma;
activarea
ovocitului si singamia.
Fecundatia
in vitro are perspective de aplicare
datorita implicatiilor sale asupra reproductiei, dar si a ameliorarii.
Rolul în
ameliorare consta din obtinerea, la un cost redus, a ovocitelor
utilizate ca
receptoare de nuclei de embrioni proveniti de la vaci cu potential
genetic
sporit, în cursul clonarii.
Clonarea embrionara
Clonarea
este operatia de producere a numeroase
animale dintr-un singur embrion; animalele sunt genetic-identice.
Metoda
aceasta a aparut în 1939, obtinându-se
pâna în prezent clone la amfibieni, miei, vitei, iepuri.
Etapele
clonarii sunt:
obtinerea
de ovocite anucleate destinate primirii nucleelor;
izolarea
nucleelor de embrioni donatori;
reconstituirea
embrionilor;
cultivarea
embrionilor reconstituiti in vitro.
Clonarea
prezinta interes
stiintific, genetic, zootehnic si comercial. Astfel se obtin animale cu
potential genetic ridicat (ex.: la taurine); la acestea se poate face
cu
precizie evaluarea reproducatorilor si a influentei mediului asupra
performantelor.
Prin
clonare se pot obtine
copii transgenetice de animale rare, deci contribuie la conservarea
rezervelor
genetice valoroase.
Transgeneza
Prin
transgeneza orice gena se
poate izola, transfera si reintroduce într-o celula (sau un organism
întreg) în
scopul schimbarii caracterelor genetice.
Primele
observatii au fost
facute în 1981 pe soareci si mai târziu la iepure, vaca, oaie, capra.
Cercetatori
din S.U.A., Anglia
si Ungaria au reusit sa realizeze, prin transfer de gene, hibrizi
celulari
între plante si animale, hibrizi celulari între globulele rosii de la
gaina si
protoplastele de drojdia de bere etc.
La
vaca, oaie si capra, prin
aceasta metoda, dupa superovulatie s-au obtinut 4-5 embrioni si o rata
a
gestatiei de 20-40%.
Transgeneza
are perspective de dezvoltare pe
masura sporirii numarului de embrioni prin clonare.
Sisteme
si metode de
ameliorare
Ameliorarea
se realizeaza pe baza unor programe;
un grup de programe de ameliorare asemanatoare constituie o metoda de
ameliorare, iar un grup de metode asemanatoare constituie un sistem de
ameliorare.
Sistemele
de ameliorare si
metodele fiecarui sistem sunt:
a - ameliorarea prin endogamie:
ameliorarea
raselor perfetionate,
ameliorarea
raselor locale,
ameliorarea
raselor de tranzitie,
ameliorarea
raselor neconsangvinizate,
ameliorarea
liniilor moderat consangvinizate,
ameliorarea
liniilor consangvinizate;
b
- ameliorarea prin
încrucisare (industriala sau comerciala):
ameliorarea
prin încrucisare simpla,
ameliorarea
prin încrucisare dubla,
ameliorarea
prin încrucisare rotativa.
În
prezent se prefera în exploatare hibrizii;
populatiile endogene (crescute în rasa pura) sunt mijloc de productie
pentru
hibrizi, iar ameliorarea prin endogamie este anexa ameliorarii
industriale.
Comparativ
cu ameliorarea în
populatii endogene, ameliorarea industriala prezinta avantajele:
determina
efect heterozis mai mare pentru caracterele cu heritabilitate mica
(viabilitate, performante de reproductie);
beneficiaza
de complementaritate între performantele diferitelor populatii.
Eficienta
maxima în aplicarea ameliorarii
industriale o reprezinta buna coordonare a activitatii fermelor de
selectie, de
multiplicare, încrucisare si productie. La acestea se adauga cunoasterea celei
mai eficiente
metode de încrucisare, cum se amelioreaza populatiile destinate
încrucisarii
si, însasi, organizarea încrucisarii industriale.
|