1
Vechimea sistemului planetar al Soarelui
Referatul Nr.1
-din ciclul Realismul Ştiinţific
şi Religios
Referatul Nr.1 Vechimea Sistemului
Planetar al Soarelui
Referatul
Nr2 Creatia şi Evolutia regnului animal şi
vegetal pe Pămînt
Referatul
Nr.3 Viaţa şi Genotipul
Biofizic al Modelului Om
Referatul
Nr.4 Bazele Extraterestrilor pe Terra
Referatul
Nr.5 Pioneratul şi Tehnica Pioneratului Omenirii
Referatul
Nr.6 Potopul de apă şi Lumea Antică
Referatul
Nr.7 Calendarul Biblic şi Omul Prezentului
Referatul Nr.8 Apocalipsa biblică şi
Omul viitorului
A.Convenţii
Pentru
a putea ridica valul patimas aruncat peste cunoastere de curentele
filozofice ale vremurilor si pentru a putea patrunde
in paralelismele dintre Creatie, concept adoptat de
filozofia
Idealista cu restrangere mai mult dogmatica in zilele noastre si Evolutie,
concept adoptat de Filozofia Materialistă cu extindere mai mult
ştiinţifică
astăzi, ambele concepte descriind în fond aceleaşi evenimente petrecute
pe
Terra, avem nevoie de adaptarea unui limbaj conventional
necesar echivalării evenimentelor prezentate din punct de vedere
dogmatic cu aceleaşi evenimente prezentate
din punct de vedere ştiinţific, limbaj care să ofere o corespondenţă ad-hoc între termenii biblici
şi termenii fizici, limbaj care să ofere
“cheile” de descifrare si
înţelegere fără polemică, a informatiilor
cuprinse în textul biblic simplu sau cu trimiteri pe de o parte şi
informaţiile cuprinse în textele
ştiinţelor exacte pe de altă parte cu referire la aceleaşi informaţii.
Echivalenţe:
1) Cuvinte
EL
şi CUVÎNTUL din dogmă
vor avea echivalentul de ENTROPIE
UNIVERSALĂ în sistemul fizic
TU
şi DUMNEZEU din
dogmă, vor avea echivalentul de CÂMP UNIVERSAL în
sistemul
fizic
SPIRIT
sau DUH din dogmă devine FORTĂ în sistemul
fizic
2) Expresii.
“DUMNEZEU
A ZIS: “Să...” din dogmă, devine în sistemul fizic “evolutia sistemului X de la starea A la starea
B”,
“DUMNEZEU
A FĂCUT”,
din dogmă, devine în sistemul fizic echivalentul unor acumulări
cantitative
“DUMNEZEU
A NUMIT”,
din dogmă semnifică în sistemul fizic sfîrsitul
unei evolutii
“DUMNEZEU
A VĂZUT”,
din dogmă, confirmă în sistemul fizic un salt
calitativ
Creaţia
împarte timpul Pamîntului în şapte
intervale de timp denumite dogmatic “zile” corespunzăzoare în Evoluţie unor lungi perioade de
frământări geologice numite ere geologice,
ultima “zi” a acestui timp aparţine istoriei Omului. Pentru
simplificarea convertirii informaţiei vechi cuprinse în
textului biblic în
informaţii ştiinţifice noi, voi reda întâi textul
biblic - Creaţie, interpretarea
textului biblic prin similitudine
cu termeni cunoscuţi
ai ştiinţelor actuale şi apoi încadrarea evenimentelor asrfel interpretate în timpul
geologic - Evoluţie.
3) Sisteme de
referinţă neconvenţionale
În sistemele
neconvenţionale de referinţă pe
care vi le propuneme sau în scările
ipotetice de raportare, parametrii
dimensionali ai modelelor materiale
osciliează între anumite limite specifice.
a. Sistemul de referinţă fundamental sau Scara
Fundamentală (SF)
Este scara care
caracterizeaza
natura ondulatorie şi starea de camp a materiei, evenimentele din
această scara
stau la baza organizarii realitatii în modele fundamentale
ondulatorii. Câmpurile din această scară sînt definite de funcţii
de serii cotangenţiale şi au lungimi de undă ca mărime de sub un Ängstrong,
mai mici decît raza atomului de hidrogen. Frecvenţelor de ordinul de
mărime N.1020
Hz, le vom da numele de frecvenţe de modele fundamentale, sau frecvenţe
fundamentale. Similar, lungimile de undă corespunzătoare acestor
frecvenţe
le vom numi unde fundamentale. Frecvenţele modelelor fundamentale reprezintă "scheletul
electromagnetic" al modelelor reale din celelalte scări, forma
nepipăibilă a unui spaţiu cu cel puţin 5 dimensiuni, al unui fagure
universal cu "găuri"
de ordinul de mărime a sub un Änstrong, care se
umplu după anumite legi cu corpusculi şi constituanţi elementari ai
materiei. Temperatura specifică acestei scări osciliează în
jurul valori de zero grade absolut, adică de -273,15oC. Ca o
caracteristică de bază a Scării Fundamentale este Inteligenţa
Materiei.
Nu avem cum să operăm cu aceste câmpuri, dar este bine să cunoaştem că ele există şi formează scheletul
electromagnetic al tuturor realităţilor din Galaxia Noastră.
b. Sistemul de refirinţă a microcosmosului sau Scara
infiniţilor mici
(Sim).
Admitem că
această scară cuprinde dimensiunile informaţionale referitoare la
structura
corpusculară şi elementară a materiei, regăsită sub o anumită formă de
organizare. Admitem că în Sim evenimentele care au
loc respectă anumite legi specifice
structurii intime a materiei, legi de legătură între constituanţi
elementari organizaţi după modele
specifice şi anumite forme cantitative
sub care sînt reunite aceste modele; câmpurile proprii sînt definite de
frecvenţe
de ordinul Terahertzilor, iar lungimele de undă ale acestor câmpuri
sânt de
ordinul micronilor. Temperaturile specifice
acestei scări înregistrează diferenţe mari, aproximativ între -272.1oC,
punctul de topire al Heliului şi +3500oC, temperatura de
topire a
diamantului. Funcţiile specifice acestor
cîmpuri sînt funcţii de serii cosinusoidale. Ca o caracteristică de
bază a
acestei scări este Materia. În această scară putem interveni
dar nu
putem încă stăpînii modele în interiorul cărora vitezele de compunere
sau de
descompunere specifice depăşesc anumite
valori.
c. Sistemul de referinţă biologic sau Scara OMULUI (S0) este un caz particular al Scării infiniţilor mici şi
se referă la realitatea lumii în care trăim pusă în evidenţă prin
simţurile
noastre.
În scara Biologică
sau scara
OMULUI materia se organizează sub dimensiunea vectorială numită VIAŢA.
Cîmpurile proprii scării SO au frecvenţe de ordinul
kilohertzilor, iar
lungimile de undă de ordinul sutelor de mii de metri. Aceste cîmpuri
sînt definite
de serii de funcţii sinusoidale. Temperatura optimă a acestei scări,
referindu-ne la realitatea biologică al modelul de viaţă OM, o
vom
considera oscilantă uşor în jurul valorii de +36oC.
Caracteristica
de bază a acestei scări este Viaţa cu cazul particular al
modelului OM
de care ne vom ocupa în continuare.
d. Sistemul de referinţă a macrocosmosului sau Scara
Infiniţilor Mari
(SIM) Dimensiunile cuprinse în SIM aparţin
manifestării materiei în imensitatea ei,
aparţin comparării Universului. Lungimile de undă
corespunzatoare
acestor cîmpuri sînt de ordinul de
mărime Nx1024 adică a unui număr N ori 10 la
puterea +24 de metri, iar frecvenţele de ordinul unitar sau
subunitar al
Hertzilor. Temperaturile acestei scări încep de pe la +3500oC
şi
ajung până la valori de milioane de grade Celsius. Caracteristice
acestei
scări, sînt seriile de funcţii tangenţiale. Caracteristica de bază a
acestei
scări este Timpul. Nu putem opera cu aceste dimensiuni, dar
trăim
liniştiţi în ele.
Sistemele ipotetice de referinţă pe care vi le propunem
se
caracterizează prin aceia că au
originile comune în orice punct din spaţiu la care ne referim, astfel
că după
această ipoteză nu mai privim Universul ca pe
un volum avînd un Centru şi o Margine ci ca un volum indefinit
cu
originile comune în orice punct din spaţiu în care centrul unui element
de
volum se intersectează cu marginea elementului de volum vecin..
. În scările de referinţă se vor regăsii totalitatea legilor ce
definesc la un moment dat un eveniment dintr-o anumită scară şi în
legătură
directă cu celelalte scări vecine. Aceptăm evenimentul, ca fiind o
sumă de
transformări prin care trece un anumit model, de la o anumită formă de
organizare a materiei la alta.
Similitudine:
- dacă ar fi să dăm
viaţă unui "raţional"
pe un electron al unui atom în Sim; mărimea acestui raţional faţă de
electron
să fie proporţională cu aceia a omului
faţă de Pămînt, atunci:
*
raţionalul din Sim priveşte electronul ca pe planeta lui, la
fel cum,
prin similitudine, omul priveşte Pămîntul în SO.
*
referitor la timp, un an pentru om înseamnă durata cît Pămîntul se
învârte în
jurul Soarelui; un an pentru raţionalul de pe electron înseamnă
durata în care un electron de pe o anume orbită, se învîrte o dată în
jurul
nucleului.
*
referitor la spaţiu, pentru raţionalul de pe electron distanţele
interelectronice, internucleare, interatomice, intermoleculare, sînt
prin
similitudine, la fel de mari cum sînt pentru om distantele
interplanetare,
interstelare, sau intergalactice, etc.
B.
Diagrama Materie – Timp – Temperatură (vezi
Fig.1, de la început)
Facerea Lumii
Creaţie
Sursa: BIBLIA (cu 2 citate),
Geneza – citat 1
Cap.1.1
La început,
Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul
Evanghelia
după Ioan – citat 2
1.1
La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu,
si
cuvîntul era Dumnezeu
1.2 El era la început cu Dumnezeu
Interpretare
Textul
biblic admite că la ÍNCEPUT, în elementul de volum din Univers, în care
se află
sistemul Solar cu Pământul, a existat
Entropia unui Câmp Galactic, cu gradientul de temperatură
crescător, cu centre în care au apărut
primele aglomerari de materie. Cantitatea de materie
care se aduna, se genera şi suprapunea, a dus la nasterea
Cerurilor si a Pămîntului. Au fost emise diverse
ipoteze mai actuale sau mai vechi despre naşterea Sistemului Solar, dar
admiţând aglomerarea de materie atestată de textul biblic, vom lua în
considerare ipoteza unor “explozii” ca fenomen de “spargere” a
aglomerarii
uriaşe de materie , în cazul nostru cu prima planetă desprinsă Venus,
desprindere care a dat naştere la o
mişcare de rotaţie în
jurul axei proprii a întregii aglomerări cu Soarele rămas în
centru, după care au urmat alte explozii care au dus la desprinderea şi
împrăştierea
în spatiu, în sens invers faţă de mişcarea
planetei Venus, ale celorlalte planete, cam pe orbitele cunoscute
astăzi.
Evoluţie –
pentru perioada corespunzătoare anilor de la “început”,
ştiinţa are numai ipoteze, motiv pentru care vom elabora
şi noi o ipoteză de lucru.sub forma unei diagrame materie - timp –
temperatură,
mtt ca în figura alăturată:
În
ipoteza Micu vechimea elementului de
volum din Galaxia Noastră în care se găseşte sistemul
nostru planetar
, adică din vremea când aparţinea unei găuri
negre care se întindea pe o axă ce leagă
steaua Nordului de steaua Sudului, este de aproximativ 17
miliarde de
ani.
1
Organizarea materiei după o
componentă vectorială - viaţa pe Terra -
a apărut recent, cu circa 3
miliarde de ani în urmă.
Cu 17 miliarde de ani în
urmă, în
elementul de volum luat în
considerare şi în care a aluat naştere Sistemul
Solar din Galaxiea Noastră, era pe sfârşite starea energetică a
unei găuri
negre uriaşe, de formă sferoidală, caracterizată de parametrii Scării
Fundamentale. O dată cu sfârşitul
energetic al acestei găuri negre începe modelarea materiei
şi se schimbă sensul gradientului de temperatură al entropiei elementului de volum care devine
crescător, începând de la –273,150C. Datorită energiei
degajate de ciocnirile dintre “particolele prafului cuantic” care a existat în gaura
neagră ca urmare a “spargerii materiei” la zero grade
absolut, temperatrile locale sânt în
creştere atingând unele valori critice
ale temperaturii în anumite zone, uşor peste zero grade absolut.
Energia
rezultată în urma ciocnirilor numită de noi Energie
Fundamentală Iniţială, se transformă parţial în “scântei
electrice” care dau pe ansamblu câmpul electromagnetic
propriu al elementului de volum caracterizat
de parametrii Scării Fundamentale şi care electrizează “praful
cuantic”. Energia
Fundamentală Iniţială pe de altă parte
se transformă şi în energie termică, dând sens crescător
gradientului de
temperatură al entropiei elementului de volum.
Eneregia Fundamentală Iniţială
stă la baza naşterii primelor particule
materiale dând o formă formă “ceţoasă” elementului
de volum la temperatură mai joasă decît temperatura de lichefiere a
heliului, particule care de altfel vor devenii constituanţii elementari
ai
realităţilor materiale viitoare. Câmpurile electromagnetice vecine elementului de volum considerat, intră
în interferenţă cu noul câmp electromagnetic propriu
elementului
de volum. O dată cu interferenţa
electromagnetică a elementului de volum cu câmpurile electromagnetice
vecine,
apare fenomenul de absorbţie electromagnetică a particulelor materiale
elementare ionizate pierdute din alte lumi materiale. Particulele
penetrază
prin “ceaţa cuantică” a elementului de
volum şi se ciocnesc cu
particulele elementare existente deja aici. Rezultatul
ciocnirilor în timp de cam 2
miliarde de ani a dus la apariţia unor
aglomerări materiale şi energetice noi, iar după alte 8 miliarde de ani
se
naşte posibilitatea apariţiei
aglomerărilor de mase cereşti. Presiunea internă a acestor mase
cereşti,
dimensiunile lor materiale precum şi separarea lor ulterioară este
discutabilă
şi totuşi, faptul că planeta Venus are o miscare de revoluţie mai
curioasă în jurul Soarelor decât celelalte planete
demonstrează că centrul de aglomerare a
materiei pentru sistemul nostru planetar a fost Soarele şi prima
planetă
desprinsă în momentul exploziei masei cereşti a fost Venus. Forţa de
reacţie a
acestei desprinderi a dat o mişcare de rotaţie masei cereşti rămase în sens invers, născându-se tot o dată şi o nouă
forţă, forţa centrifugă. Datorită acestei forţe noi cât şi a
exploziilor care
au urmat au fost aruncate în spaţiu şi alte planete care au luat
traiectorii
apropiate de realitatea actuală de pe cer.
Câmpurile
electromagnetice
din Galaxia Noastră s-au interferat cu
câmpul electromagnetic nou creat al elementului
de volum şi au dat naştere unor modele
electromagnetice noi (urmează în Referatul
Nr.2 Teoria Modelării), cu o
frecvenţă de repetiţie egală cu Nx1020 Hz şi "paşi" de
înaintare de ordinul miliAngstromilor pe secundă, sub influienţa cărora
s-a
generat tot ce noi cunoaştem şi nu cunoaştem
astăzi. Ţinând seama de existenţa acestor modele
electromagnetice în diagrama mtt din Fig.1, distingem 5
etape mari în care modelele au luat
forme materiale diverse, cu timpul propriu de evoluţie foarte diferit.
Etapa 1
Timp de cca. 3
miliarde de ani în elementul de volum
care abia ieşise din starea energetică a unei găuri negre, la
temperatura de
zero grade absolut, existau câmpuri electromagnetice care ajungeau din
vecinătăţile galactice precum şi "praful
cuantic" rezultat în urma “dezintegrării” materiei cuprinsă în
volumul
gării negre, la temperatura de zero grade absolut.
Vânturile electromagnetice
antrenau
particolele acestui "praf
cuantic" şi pe cele ce se
pierdeau din alte părţi ale Galaxiei, făcându-le să se ciocnească şi să
se
contopească local. Evenimentele care se petrec
în această perioadă în elementul de volum
considerat sânt caracterizate de parametrii Scării Fundamentale. Spre
sfârşitul
celor 3 miliarde de ani, apar deja în elementul
de volum anumite “stări ceţoase”
formate din aglomerări de particole electrizate şi mişcate de câmpurile
electromagnetice, apare o anume formă de
densitate critică a particolelor materiale care va favoriza ridicarea
temperaturii foarte uşor peste zero absolut. O dată cu ridicarea
temperaturii
întregul element de volum trece într-o altă formă de existenţă
energetică.
Etapa 2
Continuă existenţa fenomenelor specifice SF.
Ciocnirile repetate duc la naşterea unor "scântei"
şi la realizarea unor temperaturi uşor
peste zero grade când “starea ceţoasă” devine o “stare
helioasă” care conţine şi particole de heliu lichid
în interior. Creşterea uşoară a temperaturii
o dată cu creşterea densităţii critice a “stării
helioase” în anumite puncte din elementul
de volum în care particulele se "lipeau" electrostatic, duce la
apariţia primelor elemente specifice stării materiei cunoscută astăzi,
adică
apariţia moleculelor de heliu şi hidrogen sub formă de precipitat
spaţial în
care se amestecă totul, stare caracterizată în Scara infiniţilor mici,
Sim. Această
etapă durează cca alte 3 miliarde de ani.
Etapa 3
Continuă existenţa fenomenelor specifice SF.
Continuă existenţa fenomenelor specifice Sim.
Apar elementele de volum şi masă măsurabile specifice
dimensiunilor din
SO. Transformările energetice duc la
aglomerări materiale locale şi la naşterea unor noduri materiale sub
formă
lichidă formate din precipitatul “stării helioase”. Aceste noduri
materiale
spaţiale sub formă lichidă exercită o anume forţă de atracţie proprie
asupra
formelor materiale vecine pe care le capturează prin ciocnire şi
scufundare.
Nodurile materiale spaţiale astfel formate dobândesc o “crustă”
exterioară care
transmite în spaţiul vecin temperatura proprie nodului egală
aproximativ cu
temperatura de lichefiere a heliului ( uşor peste zero grade absolut)
prin
radiaţie, accelerând astfel fenomenul de aglomerare specific Sim care
duce la
apariţia realităţilor materiale
dimensiunale caracterizate în SO. Trecerea de la apariţie
formelor
dimensionale SO până la apariţia fenomenelor SIM s-a făcut relativ
repede, în
cca 1 miliard de ani. Apare de acum o altă caracteristică nouă şi anume
mărirea
vitezei de transformare a materiei.
Etapa 4
Continuă fenomenele specifice SF.
Continuă fenomenele specifice Sim.
Continuă elementele specifice SO.
După o perioadă de cca. 7
miliarde de ani, întregul elment de volum este de nerecunoscut, este
plin cu aglomerări materiale şi energetice
noi
care se atrag şi se ciocnesc, toate aceste fenomene ducând la
aglomerarea
materiei în anumite centre cosmice, cum
a fost în cazul nostru Soarele. Apariţia centrelor cosmice de
aglomerare duce
la naştere primelor elemente specifice Scării Infiniţilor Mari.
Aglomerările
materiale şi energetice în anumite centre cosmice duc la rândul lor la
apariţia
unor fenomene noi:
- creşterea relativ rapidă a
temperaturii de la zero
grade absolut în vecinătăţile cosmice la milioane de grade Celsius în
centrul
aglomerărilor, favorizând apariţia exploziilor.
- naşterea unor
variante stelare nematurizate cu
densităţi şi temperaturi proprii foarte variate şi al altor variante
stelare maturizate care au dus la apariţia unor
sisteme planetare cu o stea în mijloc în jurul căreia gravitează, inclusiv apariţia Soarelui şi a
sistemului planetar al Soarelui.
Etapa 5
Continuă
elementele specifice celorlalte 4 etape cu specificul că aglomerările
materiale
cunoscute încetează, aproape întreaga materie din elementul de volum
fiind
aglomerată în corpurile cereşti în variantă nematurizată
sau maturizată. În ipoteza noastră, elemntul
de volum considerat a avut o
formă sferoidală aşezată pe axa care leagă
Steaua Sudului şi Steaua Nordului, situate la polii
elementului
de volum. Caracteristica generală a celei de a cincea etape la
sfârşitul căreia
trăim noi astăzi, este sensul
gradientului
de temperatură al Entropiei proprii,
care a devenit descrescător, fenomen apărut acum cca 6 miliarde de ani.
Sensul
descrescător al gradientului de temperatură apărut în cea de a cincea
etapă
este dat pe de o parte de încetarea
ciocnirilor şi aglomerărilor specifice primelor 4 etape, iar pe de altă
parte
datorită transformării energiei termice în energie electrică absorbită
de
starea electrostatică a materiei dobândită pe parcursul primelor patru
etape. O parte a elementului
de volum considerat devine Sistemul
Solar în care gradientul de
temperatură al Entropiei are pe
ansamblu sensul descrescător.
Ciclu de
generare a materiei
sub o curbă ascendentă a gradientului de temperatură specific Entropiei
din
fosta gaură neagră, care conţinea şi elementul de volum considerat de noi, a
fost de 11 miliarde de ani, timp în care s-a născut Sistemul Solar,
după care
sensul gradientului de temperatură a devenit descrescător. Aşadar,
Sistemul
Solar care a luat naştere în elementul de
volum considerat are acum sensul descrescător al gradientul de
temperatură
specific Entropiei proprii şi îndreptat în direcţia stării energetice a
unei
viitoare găuri negre, timp din care a străbătut deja cca. 6 miliarde de
ani.
Ciclul complet de generare – degenerare, gaură
neagră – Sistem Stelar – gaură neagră, este prin simetrie de cca. 22
miliarde de ani tereştri.
În Fig.1
este redat numai ciclul complect de generare a materiei din
elementul de volum al fostei "găuri
negre galactice" cu durata de
cca.11 miliarde de ani tereştrii în care Entropia
avea caracteristica ascendentă a
gradientului de temperatură şi primii 6 miliarde de ani de degenerare
la
sfârşitul căruia ne găsim noi astăzi, în care Entropia are caracteristica
descendentă a temperaturii, înspre zero
absolut.
Dacă în primele 4
etape materia
se organiza şi respecta legi specifice spaţiului tridimensional şi al creşterii temperaturii pe ansamblu, în
cea de a cincea etapă temperatura urmează o curbă descendentă şi apar
primele
elemente ale celei de a patra dimensiune a spaţiului şi anume
organizarea
materiei după un sens vectorial,
adică apariţia vieţii.
Răcirea
galactică la nivelul scoarţei corpurilor care au luat naştere va
continua după
o curbă descendentă, simetrică probabil curbei de creştere a
temperaturii ca în
Fig.1, până când întreaga masă de materie cosmică din elementul de
volum luat
în considerare va ajunge la temperatura de zero grade absolut cînd
dispar
practic fortele interne de legătură şi se va prăbuşi treptat, planetă
după
planetă şi stea după stea, într-o imensă
gaură neagră situată pe axa Steaua Nordului – Steaua Sudului.
|