Lucian Blaga
S-a nascut la 5 mai, 1895, în satul Lancrãm, Alba; fiul preotului Isidor Blaga.
Studiile:
Scoala primarã la Sebes, gimnaziul si liceul la Brasov (liceul Andrei Saguna) si la Sibiu Seminariul Teologic. Din 1917 studiazã filozofie la Viena, unde-si ia si doctoratul. Revenind în tarã intrã-n publicisticã , fiind redactor la Cultura din Cluj, si la Banatul la Lugoj.
Din 1926 intrã în diplomatie, fãcând parte din corpul diplomatic românesc din Varsovia, Viena, Praga, Lisabona si Berna. Paralel elaboreazã o valoroasã operã politicã si filozoficã, recunoscutã prin intrarea în Academie în 1937. Cu acest prilej rosteste discursul de receptie Laudã satului românesc. În 1938 este numit profesor universitar la catedra de filozofie a universitãtii din Cluj. Dupã instalarea regimului comunist, considerat idealist si refuzând sã falsifice filozofia prin prisma materialismului dialectic, refuzând sã-si renege conceptia, Blaga este înlãturat de la catedra universitarã, devenind simplu bibliotecar la Biblioteca din Cluj.
Opera:
Poet si filozof, Blaga este creatorul unui sistem filozofic propriu, original.
I. Poezia
Poemele luminii (1919)
Pasii profetului (1921)
În marea trecere (1924)
Lauda somnului (1929)
La cumpãna apelor (1933)
La curtile dorului (1938)
Nebãnuitele trepte (1943)
Postum: Poezii (1964) - grupeazã creatiile din ultima perioadã a vietii
II. Filozofie:
Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor, Trilogia cosmologicã
III. Dramaturgia:
Zamolxe, Mesterul Manole, Tulburarea apelor, Cruciada copiilor, Anton Pann, etc.
IV. Aforizme, cugetãri, mãrturisiri:
Pietre pentru templul meu, Viscobolul, Elanul insulei
Universul poetic blagian
Poezia lui Blaga reprezintã un moment de elevatie a lirismului românesc. Fatã de marele sãu înaintas, Eminescu, pasionat de filozofie, care a nuantat si a versificat idei filozofice, Blaga este primul poet filozof, autor al unui sistem de filozofie propriu, original.
Legãtura dintre poezie si filozofie este indisolubilã. Astfel poezia nu poate fi înteleasã fãrã o necesarã raportare la aspecte ale sistemului sãu filozofic. Conceptia filozoficã la rândul ei este exprimatã într-o formã poeticã metaforicã.
Aparitia lui Blaga în climatul literar interbelic i-a contrariat pe contemporani, care nu stiau unde sã-l plaseze: printre traditionalisti sau printre modernisti. Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi în acelasi timp modern si de a pãstra legãtura cu fondul arhaic, mitic, ancestral. Poetul însusi s-a încadrat alãturi de Brâncusi într-un traditionalist metafizic.
Lucian Blaga e mut ca o lebãdã.
În patria sa
zãpada fãpturii tine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în cãutare
în mutã, secularã cãutare
de totdeauna,
si pânã la cele din urmã hotare.
El cautã apa din care bea curcubeul.
El cautã apa,
din care curcubeul
îsi bea frumusetea si nefiinta.
În formatia spiritualã a lui Blaga au jucat un rol important urmãtoarele factori:
a). Un contact timpuriu cu lumea satului si cu spiritualitatea popularã: eu cred cã vesnicia s-a nãscut la sat:
Sat al meu, ce porti în nume
sunetele lacrimei,
la chemãri adânci de nume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume si potecã patimei.
Spre tine cine m-a-ndrumat
din stãfund de veac,
în tine cine m-a chiemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fãrã leac.
b). Un factor important la devenirea viitorului poet l-a reprezentat contactul cu filozofia indianã. De aici a retinut teme, motive, idei: tema timpului infinit, tema trupului ca închisoare a sufletului, somnul si tãcerea, ca modalitãti de atingere a absolutului.
c). Contactul cu filozofia germanã, si mai ales cu expresionismul german. Multe elemente expresioniste pãtrund în opera lui Blaga (mai ales în dramaturgie): oroarea de oras, fatã de binefacerile civilizatiei moderne, regresiunea spre vegetal, betia vitalistã, cultul primitivului, al miticului si al arhaicului.
Poezia lui Blaga se constituie mai ales pe metaforã, care închide de cele mai multe ori o problematicã existentialã. Primul poet român, care impune definitiv în lirica româneascã versul liber.
Primul volum: Poemele luminii - 1919
Metafora centralã a volumului este lumina. Tânãrul poet oscileazã între instinct si idee, trãire si meditatie. Predominã elanul vital, betia vitalistã, care tinde sã depãseascã limitele conditiei umane pentru a se contopi cu cosmosul Lumina are mai multe semnificatii; astfel ea înseamnã originea vietii:
Lumina ce-o simt nãvãlindu-mi
în piept minunato
e poate cã ultimul strop din
lumina creatã în ziua dintâi
În poezia Vreau sã joc poetul exprimã un elan vital dezlãntuit:
O vreau sã joc, cum niciodatã n-am jucat !
Sã nu se simtã Dumnezeu
în mine
un rob în temnitã-încãtusat.
În alte creatii lumina apare alãturi de întuneric, semnificând coexistenta binelui cu rãul, ca în Lumina raiului:
De unde are raiul-
lumina ? - Stiu: îl lumineazã iadul
cu flacãrile lui !
Aceeasi combinatie de luminã si întuneric de bine si rãu, defineste natura umanã în poezia Pax magna.
În poezia Dati-mi un trup voi muntilor poetul exprimã dorinta fierbinte a sufletului sãu, care-si cautã în învelis pe mãsura elanurilor sale dezlãntuite:
Dati-mi un trup
voi muntilor,
mãrilor,
dati-mi alt trup sã-mi descarc nebunia
în plin !
Pãmântule larg fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei nãprasnice inimi,
prefã-te-n lãcasul furtunilor, cari mã strivesc,
fii amfora eului meu îndãrãtnic !
În alte poezii ca Frumoase mâini, Gorunul poetul exprimã presimtirea mortii. Alte poezii, ca Pãmântul, Eva prezintã iubirea ca pe un mod de a comunica cu universul.
Pasii profetului - 1921
Cu toate cã si volumul urmãtor mai pãstreazã încã un elan vital dezlãntuit (Dati-mi un trup, voi muntilor), Pasii profetului marcheazã o schimbare de atitudine, preeminenta (predominarea) cugetãrii, a reflexivitãtii asupra instinctului, asupra trãirii.
Semnificativ în acest sens este Moartea lui Anton Pann. Bãtrân si orb, zeul naturii, al instinctelor, îsi presimte moartea si înlocuirea lui cu un profet crestin care va îndepãrta omul de naturã, de trãirea imediatã prin introducerea notiunii pãcat:
Pan rupe faguri
în umbra unor nuci.
E trist:
se înmultesc prin codri mânãstirile,
si-l supãrã sclipirea unei cruci.
Subt clopot de vecerne Pan e trist
Pe-o cãrãruie trece umbra
de culoarea lumii
a lui Crist.
(Moartea lui Pan - III: Umbra)
În marea trecere - 1924
Începând cu volumul În marea trecere (= viata), reflexivitatea, frãmântarea, nelinistea metafizicã devin dominante. Poetul se simte tot mai înstrãinat, mai singur în univers. Natur-si pierde frumusetea paradisiacã, iar elanurile vitaliste sunt înlocuite de marile întrebãri ale vietii. Se accentueazã tot mai mult ruptura dintre eul poetic si lume.
Poezia lui Blaga dobândeste o problematicã filozoficã. În poezia Scrisoare poetul regretã aparitia sa pe lume, din moment ce nu poate descifra marile taine ale universului:
Sunt mai bãtrân decât tine, Mamã,
ci tot asa cum mã stii:
adus putin din umeri
si aplecat peste întrebãrile lumii.
Nu stiu nici azi pentru ce m-ai trimis în luminã.
Numai ca sã umblu printre lucruri
si sã le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevãrat si care-i mai frumos ?
Mâna mi se opreste: e prea putin.
Glasul se stinge: e prea putin.
De ce m-ai trimis în luminã, Mamã,
de ce m-ai trimis ?
În fata atâtor întrebãri nedezlegate ale vietii, poetul trãieste sentimentul regretului profund al copilãriei si al inocentei acelei perioade. Regresiunea spre aceastã lume a copilãriei este exprimatã în poezia În marea trecere:
Numai sângele meu strigã prin pãduri
dupã îndepãrtata-i copilãrie
Altãturi de copilãrie satul reprezintã pentru Blaga un univers mitic, etern, o posibilitate, o sansã de regenerare sufleteascã. Poetul treãieste profund sentimentul vinovatiei de a se fi îndepãrtat de aceastã lume si de a-si fi pus întrebãri pe care aceastã colectivitate umanã a satului nu si le-a pus de-a lungul generatiilor. Semnificativã în acest sens este Am înteles pãcatul ce apasã peste casa mea:
Am înteles pãcatul ce apasã peste casa mea
Ca un muschi strãmosesc.
O, de ce am tãlmãcit vremea si zodiile
altfel decât baba ce-si topeste cânepa în baltã ?
De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului
ce scapãrã scântei în margine de drum ?
Laudã somnului - 1929
Aduce o modificare profundã în lirismul blagian. Întregul univers este cufundat într-o stare hipnoticã, de destrãmare. Poetul cultivã aici un lirism magic, universul stând sub semnul haosului, al negãrii totale:
Pretutindeni e o tristete. E o negare.E un sfârsit.
Somnul, ca metaforã centralã a acestui volum, are o dublã functie. În unele poezii prin somn se realizeazã trecerea într-o lume magicã, atemporalã; în alte creatii este o modalitate de a intra în moarte.
Poezia Somn defineste somnul ca o posibilitate de a iesi din timp.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în pãrinti
Începând cu volumul urmãtor La cumpãna apelor (1933), urmat de La curtile dorului (1938) se accentueazã inspiratia folcloricã. Paralel se constatã o temperare a frãmântãrilor metafizice datoritã contactului cu spiritualitatea folcloricã. Totusi si în tiparul popular, Blaga introduce reflexivitatea, marile întrebãri, care îl frãmântã pe om si pe filozof.
Semnificative în acest sens sunt: Stã în codru fãrã slavã si Belsug:
Stã în codru fãrã slavã
mare pasãre bolnavã.
Se tot uitã-n sus bolnavã
la cea stea peste dumbravã.
Începând cu Nebãnuitele trepte (1943) se constatã o împãcare a poetului cu lumea. În locul mãrilor frãmântãri metafizice, poeziile exprimã încrederea si speranta.
Semnificativã: Schimbarea Zodiei
Si azi, dintr-o datã, neasteptat, acest rãsãrit.
Ce cântec nemãsurat !
Ca unui orb vindecat
lumea-n luminã mi s-a lãrgit.
Creatiile dupã 1944 ne dezvãluie un poet nou. Desi trece printr-o periodã dificilã, poeziile sale exprimã împãcarea cu viata si cu semenii. Descoperind un Blaga mai apropiat pe linia omenescului, marele nelinisti, frãmântãri sunt înlocuite prin poezia iubirii si a germinatiei. Versurile din aceastã perioadã sunt grupate în ciclurile: Vârsta de fier, Varã de noiembrie, Ce aude unicornul, Corãbii cu cenusã, Mirabila semintã.
În poezia Varã de noiembrie sau Cântecul focului poetul cântã o iubire târzie doar cu atât mai profundã cu cât este atinsã de trecerea timpului si de presimtirea sfârsitului.
În poezia Catrenele fetei frumoase poetul foloseste un limbaj metaforic, rafinat:
O fatã frumoasã e
o fereastrã deschisã spre paradis.
Mai verosimil decât adevãrul
e câteodatã un vis.
În poezia de maturitate moartea nu este privitã ca neliniste ci ca un eveniment firesc al vietii.
Poezia Mirabila sãmântã este un elogiu al capacitãtii de regenerare sufleteascã si de renastere al naturii:
Laudã semintelor, celor de fatã si-n veci tuturor !
Un gând de puternicã varã, un cer de înaltã luminã,
s-ascunde în fiestecare din ele, când dorm.
Palpitã în visul semintelor
un fosnet de câmp si amiezi de grãdinã,
un veac pãduret,
popoare de frunze
si-un murmur de neam cântãret.
O temã nouã este aceea a necuvântului. Astfel în Ulisse personajul mitologic refuzã sã-si mai povesteascã aventurile pentru cã prin cuvinte ar ucide farmecul, misterul acestora.
Concluzie:
Creatia lui Blaga a parcurs succesiv mai multe etape fãrã ca între acestea sã existe demarcatii ferme, exacte. Astfel primul volum, Poemele luminii, se caracterizeazã printr-un vitalism pronuntat. Volumul urmãtor, Pasii profetului, se defineste printr-un limbaj meditativ, reflexiv. Volumele urmãtoare, La cumpãna apelor, La curtile dorului se definesc printr-un lirism folclorizant.
Ultimele volume, Nebãnuitele trepte, etc., se caracterizeazã printr-o împãcare cu viata si cu semenii.
În întreaga liricã blagianã se pot identifica douã constante: reflexivitatea si metafora.
Din punct de vedere formal, poetul a impus definitiv versul liber.
|
Varianta Printabila 
Free Download Referat Word
Free Download Referat PDF
