Acest mare între
împäraÅ£i, fericitul ÅŸi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui
Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot
de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui
Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de
DiocleÅ£ian ÅŸi de MaxenÅ£iu Erculiu ca să fie părtaÅŸ al împărăţiei lor, când
Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire
asupra tuturor creÅŸtinilor, el singur întrebuinÅ£ând blândeÅ£ea ÅŸi mila, mai
vârtos pe cei ce se luptau pentru credinÅ£a lui Hristos îi întrebuinÅ£a sfetnici
ÅŸi părtaÅŸi ai slujbelor împărăteÅŸti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin
fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creÅŸtinilor,
l-a lăsat moÅŸtenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce
Constantin a fost înÅŸtiinÅ£at de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare
ÅŸi proaste, pe care le făcea în Roma, MaxenÅ£iu, fiul lui Erculiu, ÅŸi îndemnat de
dumnezeiasca râvnă ÅŸi chemând pe Hristos împreună oÅŸtilor, a pogorât împotriva
lui MaxenÅ£iu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai
întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu
stele: , l-a arătat lui ÅŸi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul
cinstitei Cruci ÅŸi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, ÅŸi pe
însuÅŸi pierzătorul MaxenÅ£iu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul
Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele
Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor ÅŸi mergând pe cale voia să
zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul
Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înÅŸtiinÅ£are ÅŸi i s-a
poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în BizanÅ£ să-ÅŸi zidească cetatea. Deci,
urmând voii celei dumnezeieÅŸti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe
numele său, pe care a ÅŸi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinÅ£ei sale. Åži
deoarece căuta scumpătatea credinÅ£ei celei din vremea noastră, a adunat în
Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă,
ÅŸi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie ÅŸi cei împreună cu el au
fost daÅ£i anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă ÅŸi pe maica sa Elena
la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul
Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părÅ£i de lemn sfânt au fost mutate,
adică o parte a fost aÅŸezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în
împărăteasca cetate.
Împărăteasa Elena,
după ce a ajuns la Constantinopol, ÅŸi-a săvârÅŸit viaÅ£a; iar marele Constantin,
împodobind cetatea cu înnoiri ÅŸi cu prăznuiri, ÅŸi puÅ£in ceva trecând peste
patruzeci ÅŸi doi de ani ai împărăţiei sale, ÅŸi începând războiul cu perÅŸii, ÅŸi
în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, ÅŸi a fost adus
în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie ÅŸi cu prea încuviinÅ£ate
întâmpinări, a fost aÅŸezat în biserica sfinÅ£ilor apostoli. Åži a împărăţit în
Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar
de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci ÅŸi
ÅŸapte, fiind al treizeci ÅŸi doilea împărat de la August.
Åži se săvârÅŸeÅŸte
pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinÅ£ii apostoli, ÅŸi
în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând
patriarhul împreună cu împăratul ÅŸi cu suita
sa cu litanfe, săvârÅŸesc aducerea dumnezeieÅŸtilor Taine.
|