Eclipsele de luna

Categoria: Referat Astronomie

Descriere:

Se înÅ£elege prin eclipsă fenomenul prin care un astru fără lumină, intrînd în conul de umbră al unei planete , este lipsit de lumina Soarelui . De exemplu , Luna sau sateliÅ£ii unei planete pot fi eclipsaÅ£i. Aici avem o lipsire reală de lumină , vizibilă din orice punct al globului terestru unde aceste astre sînt deasupra orizontului.

Eclipsele de lună au prezentat , în trecut , un imens ÅŸtiinÅ£ific major.  Ele au permis evaluarea dimensiunilor satelitului nostru natural , ca ÅŸi a distanÅ£ei Pămînt-Lună .

Eclipsa poate fi:                                                                         

ü      Totală , dacă Luna intră complet în conul de umbră al Pămîntului ;

ü      ParÅ£ială , dacă numai o porÅ£iune a suprafeÅ£ei lunare pătrunde în umbra Pămîntului ;

ü      Prin penumbră , dacă Luna traversează numai penumbra Pămîntului.

Umbra Pămîntului fiind opusă Soarelui, o eclipsă de Lună nu se poate produce decît atunci cînd Luna traversează această regiune, cu alte cuvinte , la Lună Plină .

Luna avansează, acoperind totalitatea discului lunar, care se colorează  într-o nuanţă .Durata totalităţii , în funcÅ£ie de drumul de traversare a conului de umbră ÅŸi poate dura  între cîteva secunde  ÅŸi cel mult 1h 45 min. Culoarea sa, diferă de la o eclipsă la alta, variază în  gama roÅŸiatică datorată  refracÅ£iei razelor solare prin atmosfera  terestră după absorbÅ£ia lungimilor  din domeniu albastru  ÅŸi transmiterea celor din domeniu roÅŸu. ColoraÅ£ia   depinde de gradul  de transparenţă  a atmosferei  terestre (prezenÅ£a aerosolilor de  origine vulcanică),de activitatea  solară ÅŸi de distanÅ£a   Pămîntului   în  momentul eclipsei.

Daca Luna  se află la apogeu,poziÅ£ia sa este atunci la mai mare apropiere de vîrful conului de umbră, iar suprafaÅ£a sa prezintă,prin comparaÅ£ie cu

SituaÅ£ia unei eclipse care se derulează  în momentul perigeului, cînd Luna pătrunde mai aproape se baza conului se umbră. RefracÅ£ia  solară este considerată neglijabilă la altitudini de peste 75 km. Pentru razele care trec foarte aproape de solul terestru, deviaÅ£ia este maximă.                                                                                                                                                                                             Aflîndu-se mereu  dincolo de această distanţă,la cel puÅ£in 356400km,ea nu va fi,deci, niciodată total eclipsată.                                                                            SuprafaÅ£a lunară va fi întodeauna luminată de razele reflectate de atmosfera terestră.

 Pentru a identifica aceste variaÅ£ii de culoare,astronomul francez Andre Danjon a stabilit o scară de măsurare a luminozităţii eclipselor totale de Lună. Această măsurare trebuie făcută la mijlocul perioadei de totalitate, cînd Luna se află cel mai aproape de centrul unghiului de umbră,cu ochiul liber sau cu  ajutorul unui instrument cu grosisment mic.La scara de 0  are loc eclipsă foarte întunecată,Luna este greu  de observat.La scara de 1 eclipsă întunecată, cenuÅŸie sau brună, detaliile lunare sunt greu perceptibile.La scara 2 eclipsă întunecată sau ruginiecentrul umbrei este foarte întunecat, cu o zonă periferică puÅ£in mai luminoasă.La scara 3 eclipsă roÅŸu-cîrîmizie,mărimea umbrei capătă o tentă gri-gălbuie.

În timpul eclipsei  din 19 martie 1848,Luna a rămas atît de luminoasă încît observatorii se întrebau dacă eclipsa avea loc. Dimpotrivă, pe 18 mai 1761 ÅŸi pe 10 iunie 1816,Luna  a fost invizibilă cu ochiul liber în momentul totalităţii.

Datorită  acestei scări ÅŸi după  analiza acestor măsurători, Andre  Danjon a demonstrat o relaÅ£ie între luminozitatea umbrei ÅŸi ciclul activităţii solare, de 11 ani: suprafaÅ£a lunară prezintă nuanÅ£e mai strălucitoare  în timpul maximelor de activitate solară.

Datorită eclipselor de Lună, mai exact urmărind forma umbrei proiectate  de Pămînt pe suprafaÅ£a lunară, se poate deduce  că Pămîntul este sferic.

În secolul al 17-lea,so0luÅ£ia parÅ£ială a angoasantei probleme a longitudinilor din cartografie îÅŸi caută răspunsul în eclipsele de Lună, fenomene observabile  simultan din numeroase locuri. În 1634,graÅ£ie acestor măsurători, Marea Mediterană ÅŸi-a văzut lungimea redusă cu 1000 km în raport cu primele estimări. Studiul luminii care  ajunge la Lună în timpul eclipselor le-a permis lui Daniel Barbier ÅŸi  lui Daniel Chalonge de la Institutul de Astrofizică din Paris să arate că o parte a stratului de ozon al atmosferei terestre ,în atît de mare  măsură  vital pentru  fiinÅ£ele de pe Pămînt, este concentrat într-un strat cuprins între 50 ÅŸi 80 km.