Vointa si caracter
Categoria: Referat
Psihologie
Descriere:
Capacitatea de a duce actul de voinţă până la realizare, de a înfrunta
orice piedici ÅŸi greutăţi ivite în calea scopului propus, se numeÅŸte
perseverenţă. Calitatea de a fi stăruitor, consecvent în acÅ£iuni este
susţinută de claritatea şi forţa scopului propus, de impulsionarea
afectiv-motivaţională... |
|
|
1
Voinţă şi caracter
Menirea sistemului personalitate
este realizarea unei adaptări optime la mediu, obţinerea unei
echilibrări favorabile existenţei sale biologice şi sociale.
Personalitatea, ca sistem dinamic deschis dialogului cu lumea, implica
ideea de autodeterminare, autoconducere, autodefinire a drumului în
viaţă.
Personalitatea este un complex de
structuri cognitive, afectiv-motivaţionale şi volitive, nu pur şi
simplu alăturate, ci inter conexate, legate între ele prin nenumărate
relaţii biunivoce.
Caracterul este considerat ca o
totalitate de trăsături esenţiale şi stabile, deviate din orientarea
şi voinţa omului. Din punct de vedere genetic,
caracterul se explică prin interiorizarea relaţiilor externe, ca urmare
a integrării treptate într-un sistem de relaţii sociale. Plecând de la
sensul etimologic al cuvântului caracter, care în limba elenă însemnă
pecete, tipar, vom înţelege însuşirile de voinţă ale caracterului ca
particularităţi psihice, specifice fiecărui om şi care se exprima în
conduita sa voluntară. Aceste însuşiri au o semnificaţie morală,
evidenţiază esenţa socială a omului, raporturile sale cu ceilalţi
membri ai societăţii.
Nu orice manifestare sporadică,
întâmplătoare poate fi numită însuşire de voinţă a caracterului. Pentru
a putea fi interpretată astfel, ea trebuie să fie o însuşire stabilă,
să se manifeste ori de câte ori împrejurările respective o solicită. De
asemenea, nu orice eforturi neînsemnate, orice tendinţe palide de
învingere a obstacolelor pot căpăta atributul de însuşire voluntară de
caracter. Numai dacă se exprimă cu pregnanţă, dacă devin dominante în
comportament, aceste manifestări pot fi considerate ca atare.
Viaţa şi împrejurările impun
luarea unor hotărâri neîntârziate care să fie în acelaşi timp bine
gândite şi stabile. Despre omul deprins să procedeze astfel, se spune
că are spirit de hotărâre. El nu ezită, nu oscilează fără rost între
mai multe căi, nu acţionează pripit, înainte de a se fi gândit
suficient, nici nu amâna trecerea la îndeplinirea hotărârii luate.
Strâns legată de spiritul de hotărâre este iniţiativa, capacitatea de a
începe o acţiune nouă şi de a o realiza. Ea presupune gândire
suficientă, proiectarea rezultatelor la care urmăreşti să ajungi,
cunoaşterea posibilităţilor de care dispui, pentru că numai astfel
iniţiativa poate deveni realitate.
Capacitatea de a duce actul de
voinţă până la realizare, de a înfrunta orice piedici şi greutăţi ivite
în calea scopului propus, se numeşte perseverenţă. Calitatea de a fi
stăruitor, consecvent în acţiuni este susţinută de claritatea şi forţa
scopului propus, de impulsionarea afectiv-motivaţională. Într-adevăr,
interesul pentru acţiunea desfăşurată, satisfacţia trăită în aşteptarea
victoriei, speranţa înfăptuirii sunt însemnaţi factori dinamizatori.
"Dacă nu reuşiţi de la început în stradaniile voastre, dublaţi
stăruinţa şi nădăjduiţi", afirma istoricul Plutarh.
Uneori, perseverenţa poate
acţiona în situaţii limită. Este cunoscută fapta eroului antic care a
străbătut distanţa de 42 km Între satul Maraton şi Atena pentru a
anunţa victoria asupra perşilor, după care a căzut mort.
La antipodul perseverenţei stă
cedarea cu uşurinţă în faţa dificultăţilor, delăsarea. Unii oameni
renunţă la lupta de la primul impediment. Alţii, deşi au la început
tăria să înainteze, nu rezistă greutăţilor până la capăt şi cedează pe
parcurs. Alţii, cedează aproape de momentul când să atingă piscul.
Independentă, ca trăsătură de
voinţă, exprimă capacitatea omului de a se conduce potrivit cu
prevederile proprii, în funcţie de convingerile şi aprecierile sale.
Omul independent nu întoarce spatele părerilor sau sfaturilor
celorlalţi, ci le primeşte, dar numai după ce le-a judecat critic şi
le-a găsit bune.
Reversul spiritului independent,
este sugestibilitatea, acea însuşire negativă, care îl caracterizează
pe omul de acord cu toţi şi toate, care nu are o opinie proprie; el se
lasă condus de părerile celorlalţi.
Un alt aspect negativ al
independenţei este respingerea negândită a oricărei sugestii, oricărei
păreri, tendinţa de a contrazice fără temei, de a se opune de dragul
opoziţiei, ceea ce numim de obicei negativism.
Stăpânirea de sine este
capacitatea de a-şi controla faptele, acţiunile, vorbele, de a-şi
înfrunta pornirile dăunătoare, instinctele, dorinţele. Omul cu
stăpânire de sine îşi domina sentimentele, îşi păstrează sângele rece
în orice situaţii, suporta neplăcerile sau nemulţumirile mai mici, sau
mai mari.
Lipsa de stăpânire de sine se
exprima de obicei prin termeni ca impulsivitatea, irascibilitatea,
agresivitatea.
Curajul este trăsătura de
caracter a omului, care merge neşovăitor către atingerea scopului
propus, înfruntând primejdiile, biruindu-şi frica. Curajul întruneşte
în el hotărârea, perseverenta, stăpânirea de sine, încrederea în
forţele proprii. Adevăratul curaj nu se confunda cu orice acţiune
îndrăzneaţă.
Curajoşi sunt cei care au
înfruntat necunoscutele ştiinţei, ale tehnicii, care au acoperit petele
albe ale cosmosului, cei care se avânta în lupta pentru libertate.
Curajoşi sunt ostaşii care
înfruntă primejdiile, îşi dăruie la nevoie viaţa pentru apărarea
patriei.
La polul opus curajului sta
frica, laşitatea. Laşitatea este frica mascata, care acţionează
subversiv, fiind asociata cu minciuna, făţărnicia, linguşirea, fuga de
răspundere. Atitudinea fata de societate, fata de propria persoana:
colaborarea şi ajutorul reciproc, cinstea, sinceritatea, echitatea,
buna-cuviinţă, modestia, sunt supuse controlului conştient voluntar,
orientării superioare caracteriale.
După cum egoismul, necinstea,
îngâmfarea, sunt semnul slăbiciunii voinţei.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|