Stresul - mecanisme fiziologice si psihologice 2
Categoria: Referat
Psihologie
Descriere:
" "Raspunsuri fizice si emotionale, vatamatoare, ce apar atunci când
solicitarile locului de munca nu corespund capacitatilor, resurselor,
trebuintelor persoanei, putând conduce la deteriorarea sau chiar
vatamarea starii de sanatate."15... |
|
|
1
STRESUL – MECANISME FIZIOLOGICE ŞI PSIHOLOGICE;
STUDIU DE CAZ ÎN MEDIU ORGANIZAŢIONAL
Psih.Eusebiu Tihan, Psih. Laura Ghiza
EDITURA INSTITUTUL DE ECOLOGIE SOCIALĂ ŞI PROTECŢIE UMANĂ
- FOCUS -
CAPITOLUL II
STRESUL ORGANIZAŢIONAL
Factori psihosociali ai stresului organizaţional
I
nteresul faţă de starea individului la locul de muncă şi relaţia cu
performanţele sale profesionale au generat o serie de cercetări în
domeniul psihologiei sociale industiale.
Din această categorie fac parte şi cercetările efectuate în SUA de
către Kahn şi colaboratorii săi.14 Aceştia au putut constata, în urma
cercetărilor efectuate, că 5 persoane din 6 se simt supuse unor
tensiuni la locul de muncă, tensiuni ce sunt suficient de intense
pentru a fi resimţite negativ atât de cei în cauză, cât şi de
organizaţie. De asemenea, s-a putut constata faptul că 88% dintre
subiecţii cercetării reclamă presiunile exercitate descendent (de către
conducere), iar restul de 12% au acuzat presiunile exercitate de
subalterni.
Ipoteza de la care au pornit în efectuarea studiului Kahn şi
colaboratorii săi, ipoteză confirmată de altfel ulterior de numeroase
cercetări, a fost aceea că în cadrul organizaţiilor se poate vorbi de
un stres specific, stresul organizaţional.
Stresul organizaţional poate fi definit ca fiind:
“Răspunsuri fizice şi emoţionale, vătămătoare, ce
apar atunci când solicitările locului de muncă nu corespund
capacităţilor, resurselor, trebuinţelor persoanei, putând conduce la
deteriorarea sau chiar vătămarea stării de sănătate.”15
“O reacţie emoţională, cognitivă, comportamentală
şi fiziologică la aspectele agresive şi nocive ale specificului muncii,
mediului de muncă şi a climatului organizaţional; este o stare
caracterizată de nivele ridicate de distres şi adesea prin sentimentul
de neputinţă în soluţionarea sarcinilor.”16
“Stresul reprezintă reacţia individului expus la o
presiune excesivă sau la alte tipuri de solicitări ale mediului său.”17
Organizaţia trebuie privită ca un sistem deschis, dinamic, ce se
caracterizează printr-un proces continuu de intrare, transformare şi
ieşire. Intrările sunt concretizate prin: resursele umane, materiale,
energetice şi financiare cu ajutorul cărora organizaţia furnizează
produse sau servicii care influenţează comportamentul membrilor săi, ce
duc la bun sfârşit sarcinile specifice ale societăţii.
Cu alte cuvinte, organizaţiile implică oameni, iar în final depind de
efortul oamenilor.
Esenţa fiecărei organizaţii o reprezintă efortul resurselor umane, iar
eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de
comportamentul membrilor organizaţiei.
Organizaţiile sunt implicate în viaţa noastră de zi cu zi, reprezentând
locul în care consumăm cea mai mare parte a timpului.
Comportamentul fiecărui membru al organizaţiei este influenţat de o
serie de factori, cum ar fi:
a) tipul organizaţiei din care face parte şi normele
sale generale;
b) relaţiile sale cu ceilalţi membrii ai
colectivului, relaţii ce pot fi formale sau informale;
c) relaţiile sale cu alte persoane din afara
organizaţiei (familie, prieteni).
Comportamentul fiecărui membru al organizaţiei este influenţat de
comportamentul colegilor săi de muncă, dar totodată comportamentul
acestei persoane poate influenţa, la rândul său, conduita celorlalţi
colegi.
Organizaţia se menţine, funcţionează şi se dezvoltă numai în măsura în
care persoanele care o compun sunt motivate în vederea îndeplinirii
sarcinilor ce le sunt alocate.
Cei doi agenţi centrali, de natură psihologică, care se află la baza
apariţiei stresului organizaţional sunt: conflictul de rol şi
ambiguitatea rolului.18
În cadrul unei organizaţii fiecare membru al acesteia joacă un rol, cu
alte cuvinte îndeplineşte o funcţie. Rolul reprezintă ansamblul
comportamentelor pe care ceilalţi le aşteaptă în mod legitim de la o
persoană. Altfel spus, termenul de rol utilizat în psihologia socială
industrială, reprezintă grupul de activităţi pe care o anumită persoană
îl efectuează conform postului pe care îl ocupă. Îndeplinind o funcţie
anume, persoana contribuie prin activitatea sa la îndeplinirea
scopurilor generale ale organizaţiei.
Conflictul de rol poate apare în situaţiile în care o persoană ce ocupă
o anumită funcţie în cadrul unei organizaţii este supusă unor
solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu, deseori incompatibile
între ele. Presiunile cărora poate fi supusă o persoană au o anumită
intensitate şi orientare, fie de facilitare, fie de împiedicare a
exercitării rolului.
În faţa acestor presiuni, persoana respectivă poate alege dacă să se
conformeze sau nu. În final, la nivelul persoanei în cauză, aceste
presiuni dau naştere unor forţe psihice motivaţionale sau de
rezistenţă. În majoritatea cazurilor, persoana care se confruntă cu
conflictul de rol se află la mijloc.
Situaţiile conflictuale pot căpăta forme diferite. Un exemplu în acest
sens îl poate constitui cazul în care diferiţi şefi emit dispoziţii
contradictorii. Alteori conflictul poate apare între solicitările
impuse rolului din cadrul organizaţiei şi cele determinate de situaţia
individului ca membru al familiei sau de influenţele prietenilor. O
altă situaţie poate fi reprezentată de conflictul generat de
supraîncărcarea cu sarcini. În acest caz persoana este incapabilă să
reacţioneze şi să ierarhizeze sarcinile pe care trebuie să le
îndeplinească şi cele pe care trebuie să le amâne. Persoana nu refuză
sarcinile ce îi sunt impuse din dorinţa sau din teama de a nu fi
etichetat ca fiind incapabil, iar în final se dovedeşte că nu poate
realiza toate aceste sarcini din cauza varietăţii lor şi a tipului
limitat pe care îl are la dispoziţie.
Toate aceste presiuni la care este supusă o persoană, ce exercită un
anumit rol, tind să modifice comportamentul acesteia.
Un alt factor psihosocial al stresului organizaţional îl constituie
ambiguitatea rolului.
Kahn şi colaboratorii săi, referindu-se la acest factor generator de
stres, compară ambiguitatea cu condiţia atmosferică. Astfel,
ambiguitatea “obiectivă” este asemuită cu condiţia atmosferică
nefavorabilă (ceaţă, vizibilitate redusă etc.), iar în cazul în care
atmosfera este clară, persoana nu poate face bine distincţiile, dar de
această dată din cauze subiective (fiziologice sau psihologice).19
Ambiguitatea rolului desemnează lipsa sau insuficienţa informaţiilor
clare şi oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor.
Persoana care se confruntă cu ambiguitatea rolului nu cunoaşte cu
exactitate obiectivele şi sarcinile ce îi revin, performanţele
aşteptate de organizaţie, precum şi criteriile de control, evaluare şi
motivare.
Lipsa de informaţie, în cadrul unei organizaţii sau a unui compartiment
dintr-o organizaţie, poate fi efectul a numeroase cauze. În unele
situaţii informaţia pur şi simplu nu există, iar în alte situaţii,
informaţia, chiar dacă există ea nu este pusă la dispoziţia celor care
au nevoie de ea.
Ambiguitatea trăită de membrii unei organizaţii, derivă din
ambiguitatea obiectivă, fiind diferită şi marcată de trăsăturile
proprii de personalitate. Intensitatea stresului generat de
ambiguitatea rolului este în strânsă legătură cu capacitatea de a
tolera, în general, ambiguitatea, capacitate diferită de la un individ
la altul. Cu cât ambiguitatea trăită este mai mare, cu atât cresc
tensiunea nervoasă şi anxietatea.
Cauzele apariţiei şi menţinerii stresului organizaţional
În urma cercetărilor efectuate în SUA s-a putut constata faptul că
majoritatea oamenilor apreciază pozitiv rolul muncii şi al apartenenţei
la o organizaţie. Din populaţia investigată, 4 persoane din 5 afirmă că
munca este aceea care le îmbogăţeşte conţinutul vieţii, că fără muncă
sau fără oamenii cu care cooperează ar fi pierduţi şi prin urmare ar
continua să muncească chiar dacă nu ar avea nici o nevoie financiară.
Dar cu toate acestea majoritatea persoanelor doresc “să lucreze în altă
parte”. Prin urmare nu munca este stresantă, ci condiţiile, ambianţa
socială în care se desfăşoară.20
Atât conflictul cât şi ambiguitatea rolului se manifestă în diferite
forme în cadrul unei organizaţii şi sunt percepute cu intensităţi
diferite de membrii care o compun. Diferenţele de percepţie sunt
datorate nu numai caracteristicilor individuale, ci şi poziţiei pe care
persoana respectivă o ocupă în cadrul organizaţiei.
Cercetările de psihologie socială au scos în evidenţă faptul că
managerii sunt mult mai expuşi efectelor conflictului de rol, în
comparaţie cu executanţii.21 De exemplu, un director de departament
trebuie să urmărească îndeplinirea sarcinilor, a obiectivelor
departamentului pe care îl conduce, iar pe de altă parte trebuie să se
preocupe de bunăstarea subalternilor săi. Presiunile la care este supus
acest director vin, conform cercetărilor, mai mult din partea
superiorilor, dar şi din partea subalternilor.
În urma analizei cauzelor generatoare de stres organizaţional se poate
face distincţia între cele care acţionează exclusiv la nivelul
managerilor şi cele ce se regăsesc în rândul executanţilor, precum şi
existenţa unor cauze comune, şi anume22:
a) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul
managerilor:
Complexitatea, diversitatea şi caracterul de
noutate frecventă a sarcinilor cu care se confruntă managerul.
Solicitările contradictorii provind din gradul ridicat de dificultate
şi urgenţă al sarcinilor şi lipsa de timp şi/sau de cunoştinţe
profesionale actualizate cerute de rezolvarea sarcinilor.
Responsabilităţile ridicate pe care le presupun
funcţiile de management, caz în care presiunile pot apare din dorinţa
de a împăca interesele organizaţiei cu cele ale diferitelor categorii
de persoane, precum: acţionari, angajaţi, clienţi, furnizori etc. De
multe ori un manager este pus să aleagă şi să sacrifice unele interese
în favoarea altora. Toate aceste responsabilităţi fiind întotdeauna
însoţite de emoţii şi sentimente puternice.
Preocuparea pentru viitorul organizaţiei. În
majoritatea timpului său, managerul trebuie să rezolve într-un timp
scurt o serie de probleme complexe şi foarte importante. Se poate
observa cu uşurinţă faptul că unii manageri au tendinţa de a se lăsa
copleşiţi de o serie de probleme cotidiene urgente, dar care nu au o
foarte mare importanţă şi care pentru a fi rezolvate consumă foarte
mult timp în dauna preocupărilor pentru problemele de perspectivă.
Presiunea exercitată de schimbările frecvente din
mediu conduc la tot mai multe situaţii în care luarea deciziilor se
face în ritm alert. Starea de stres poate apare, în acest caz, prin
conştientizarea posibilelor efecte ale unei decizii insuficient
elaborate.
Stilul de management neadecvat, fapt ce reflectă
conflictul existent între tipul de manager care utilizează un anumit
stil de conducere şi caracteristicile diferite fie ale activităţii, fie
ale grupului pe care îl conduce.
Centralizarea excesivă a autorităţii. Stresul este
generat de conflictul dintre dorinţa de a dirija şi controla cât mai
multe activităţi şi capacităţile fizice, psihice, intelectuale şi
resursele de timp limitate.
Existenţa unor subordonaţi slab pregătiţi din punct
de vedere profesional. În această situaţie stresul se datorează
conflictului dintre dorinţa de realizare a obiectivelor grupului şi
lipsa autorităţii necesare selecţiei sau concedierii suborodnaţilor.
Prelungirea programului de lucru datorită apariţiei
unor situaţii de genul: termene scadente, schimbări frecvente în
priorităţile organizaţiei etc.
b) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul
subordonaţilor:
Incompatibilitatea cu tipul de manager. Stresul
este generat ca urmare a conflictului dintre dorinţa subordonatului de
a-şi menţine postul şi tendinţa de a riposta faţă de anumite atitudini,
comportamente sau gesturi ale managementului percepute ca fiind
neadecvate.
Delegarea în exces practiactă de unii manageri.
Presiunile contradictorii pot apare între dorinţa de afirmare şi
promovare şi efortul necesar rezolvării atât a propriilor sarcini, cât
şi a numeroaselor şi dificilelor sarcini primite din partea managerului.
Teama de pierdere a postului, caz în care stresul
este generat de concedieri, nesiguranţa privind posibilitatea găsirii
unui alt loc de muncă. Deşi această cauză afectează în mod deosebit
subordonaţii, cu toate acestea în unele condiţii poate afecta şi
persoanele ce ocupă funcţii de conducere.
c) cauze comune generatoare de stres:
Presiunea termenelor limită manifestată ca
discordanţă între obligaţia de a rezolva sarcini complexe, dificile şi
timpul alocat rezolvării acestora.
Conflictul dintre aşteptările unei persoane ca
urmare a rezultatelor obţinute şi percepţia, aprecierea diferită a
acestora de către superiori reflectă motivaţia nesatisfăcătoare a
persoanei respective, motivaţie ce poate genera stres.
Dispoziţiile inaplicabile primite din partea
superiorilor pot provoca apariţia stresului datorită presiunii dintre
autoritatea, respectiv ameninţatea posibilei sancţiuni şi realitatea
situaţiei ce nu permite aplicarea dispoziţiei în forma primită.
Încercarea unei persoane de a explica superiorului situaţia inadecvată
ar putea fi interpretată de către acesta ca un reproş faţă de
incompetenţa sau gradul redus de informare a acestuia. Pe de altă
parte, a nu aplica dispoziţia primită înseamnă nerespectarea
procedurilor şi a obligaţiilor subordonatului.
În situaţiile în care selecţia şi promovarea
personalului se face după alte criterii decât cele legate de competenţa
profesională, stresul poate fi provocat de lipsa aptitudinilor sau a
pregătirii corespunzătoare postului. Conflictul intervine, pe de o
parte între dorinţa de putere şi cea de satisfacere a trebuinţelor
primare, iar pe de altă parte neliniştea datorată posibilei constatări
a performanţelor profesionale scăzute.
Altă cauză a stresului resimţită de orice persoană
ale cărei dorinţe, nevoi, aspiraţii depăşesc puterea şi/sau veniturile
financiare oferite de postul deţinut o reprezintă aspiraţia spre
funcţii superioare. De data aceasta nevoile pot intra în conflict cu
perspectivele reduse de avansare oferite de organizaţie, cu criteriile
de selecţie sau promovare cărora persoana nu le poate face faţă, cu
standarde de performanţă inaccesibile.
Tensiunile familiale pot genera, la rândul lor,
stres ca urmare a timpului mare alocat rezolvării problemelor
profesionale, precum şi a interesului alocat acestora în detrimentul
problemelor familiale.
Deficienţele în proiectarea postului. Nesiguranţa,
insatisfacţia în muncă, frustrarea pot fi cauzate de exprimarea
defectuoasă a obiectivelor sau chiar de lipsa precizării acestora în
fişa postului, sarcinile nedelimitate care dau naştere unor lucrări
repetate sau paralele la nivelul altor posturi sau compartimente.
Sistemul informal puternic, capabil să pună în
circulaţie informaţii neoficiale aflate în evident dezacord cu
informaţiile furnizate prin canalele oficiale.
Sistemul informaţional inefieicent, prin furnizarea
de informaţii incomplete, inoportune, nerelevante, poate constitui, de
asemenea o cauză generatoare de stres.
Factori ce afectează rezistenţa la stres
Cu toţii suntem afectaţi într-un moment sau altul de stres, mai ales în
condiţiile fenomenului economiei româneşti, specifice perioadei de
tranziţie. Deşi stresul nu este nici pe departe un fenomen nou, totuşi,
acesta capătă tot mai mult caracter globalizat şi afectează atât toate
ţările, toate categoriile socio-profesionale, cât şi familia şi
societatea în general.
Factorii ce afectează vulnerabilitatea la stres pot fi: personalitatea,
vârsta, sexul, nivelul de dezvoltare economică etc.
M.Friedman şi R.H.Rosenman, cardiologi americani, în urma cercetărilor
efectuate, au arătat că există o strânsă legătură între stres,
frecvenţa bolilor cardio-vasculare şi tipul de personalitate,
identificând totodată două tipuri majore de personalitate A şi B şi un
tip intermediar, AB.23
Personalitatea afectează în mod frecvent modul în care individul va
răspunde la stres şi de asemenea, modifică impactul stresului asupra
organismului. Pentru unii oameni stresul face parte din viaţa lor.
Oricine a văzut astfel de persoane care îşi privesc tot timpul ceasul
în mod nervos sau care, pe şosea, claxonează cu disperare din
autoturism.
Persoanele care se comportă astfel sunt reprezentanţi ai tipului A de
personalitate, o structură caracterizată prin nelinişte, agitaţie şi un
stil de lucru contra-cronometru. Spre deosebire de aceştia, o persoană
care manifestă tipul B de comportament este în general lent,
contemplativ şi relaxat.
Persoanele ce aprţin tipului A se concentrează spre realizări
superioare, sunt foarte competitivi, intoleranţi şi, chiar, agresivi
când întâmpină dificultăţi. Totuşi, în exces, tipul A - denotă nivele
ridicate de stres, conducând astfel la probleme legate de sănătate. În
unele studii realizate pe femei, cele cu tip A de comportament au
fost găsite cu o rată de 4 ori mai ridicată decât cele din tipul B, în
ceea ce priveşte bolile cardiace.
Nu toţi specialiştii din domeniul stresului agreează ideea că cele două
tipuri în această manieră pot fi conexate cu sau fără prezenţa
problemelor de sănătate. Unii experţi au identificat o trăsătură de
personalitate, numită - serie de caracter ce poate atenua
efectele stresului. Indivizii puternici manifestă trei trăsături
fundamentale ale personalităţii, ei tind să devină puternic implicaţi
în ceea ce fac, acţionează de obicei cu convingerea că prin munca lor
vor face ceva diferit şi percep majoritatea schimbărilor din viaţă ca
fiind benefice şi normale pentru dezvoltarea personală.
Datorită sentimentului lor puternic de eficienţă de sine, indivizii cu
personalitate puternică sunt capabili să reziste la stres. Unii
specialişti consideră că tăria de caracter acţionează ca un tampon
împotriva bolii. Caracterul puternic, ca trăsătură de personalitate se
corelează cu o tensiune arterială scăzută, nivel scăzut de acizi graşi
în sânge, tensiune psihologică redusă şi o stare de fericire accentuată.
Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei
caracteristici ale caracterelor tari:
Acordul. Sunt devotaţi muncii lor, familiei, cât şi
altor valori importante.
Controlul. Au un sentiment de control propriu
asupra vieţii lor.
Provocarea. Abordează modificările vieţii ca ocazii
de autotestare.
Vârsta. Din cercetările efectuate pe un eşantion de manageri cu vârste
cuprinse între 30–60 ani a reieşit faptul că aceştia resimt în familie
influenţele stresului organizaţional, în proporţii variabile şi
dependente de grupele de vârstă26:
58% din cei cuprinşi în grupa de vârstă 30–40 ani;
46% din cei aflaţi între 41–50 ani;
38% cei peste 50 ani.
Cu alte cuvinte, presiunile din partea familiei vin tocmai în perioada,
la vârsta la care persoana respectivă se află pe curba ascendentă a
aspiraţiilor profesionale şi a potenţialului de muncă.
S-a demonstrat faptul că, în general, vârstele tinere (până în 40 de
ani) datorită capacităţii sporite de rezistenţă a organismului
acţionează ca un amortizor al stresului.
Agenţii stresori specifici organizaţiei generează o tensiune nervoasă
ce afectează personalul angajat indiferent de sex. Totuşi o diferenţă
există, şi anume în modul de reacţie. În stare de stres, femeia poate
deveni pasivă, dezorientată, marcată de un puternic sentiment de
vinovăţie, manifestând tendinţa de subapreciere şi retragere. Răspunsul
la stres al bărbatului este diferit, acesta reacţionând prin
agresivitate, nervozitate, desconsiderarea normelor şi valorilor
sociale, manifestând tendinţa evidentă de defulare şi de a se descărca
nervos.
În cazul în care femeia deţine o funcţie de conducere, s-a putut
observa existenţa unor situaţii specifice ce se pot transforma cu
uşurinţă în agenţi stresori, şi anume27:
• conflictul de rol profesional şi familial generat
de dorinţa de a rezolva sarcini multe şi foarte diferite;
• absenţa susţinerii atât din partea familiei, cât şi
din partea colegilor sau a persoanelor de sex feminin subordonate;
• posibilităţile reduse de relaxare după o zi de
muncă, comparativ cu cele ale bărbaţilor, fapt ce provoacă oboseală
fizică etc.
Dacă în urmă cu câţiva ani categoriile profesionale considerate prin
definiţie stresante erau: piloţii de încercare, controlorii de trafic
aerian, cosmonauţii, lucrătorii de la căile ferate şi medicii, mai ales
chirurgii; astăzi, lista s-a mărit adăugându-se printre altele:
managerii şi economiştii. În cadrul organizaţiilor, angajaţii din
compartimentele de contabilitate, desfacere şi aprovizionare sunt mult
mai expuşi stresului organizaţional decât cei din alte compartimente.
Referitor la nivelul de calificare se poate spune că spre deosebire de
muncitorii necalificaţi, persoanele cu studii superioare sunt supuse
frecvent conflictelor de rol, tolerând cu greu ambiguitatea rolului.
Un studiu interesant a fost efectuat de către compania Gallup vizând
relaţia dintre stres şi dimensiunea organizaţiei.28 Studiul s-a derulat
pe un eşantion de 845 manageri americani grupaţi după dimensiunea
organizaţiei, rezultatul acestuia indicând faptul că relaţia dintre
nivelul stresului managerial şi mărimea organizaţiei este invers
proporţională.
Efectele stresului
În condiţii de normalitate, oamenii trebuie să-şi găsească echilibrul
şi răspunsuri noi faţă de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un
fenomen negativ şi, de aceea poate constitui o greşeală concentrarea
doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate
fi chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument în
dobândirea unei adaptări dinamice la noi situaţii.
Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o
parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacţiune cu
alţi indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic.
De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal şi necesar, atât
la serviciu cât şi în afara lui. În cazul în care stresul este intens,
continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce
poate conduce la îmbolnăvire fizică şi tulburări psihologice. În
contextul organizaţional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate
la situaţii.
Din timpuri străvechi, fiinţele umane au dezvoltat genetic o reacţie la
ameninţări şi presiuni, ca obiectiv primordial în pregătirea lor pentru
activităţi fizice intense, de tipul “luptă sau fugi”.
Acest fapt implică o accelerare a ritmului cardiac, cât şi a
respiraţiei şi irigarea accentuată a musculaturii. Eliberarea
adrenalinei şi noradrenalinei ridică nivelele de glucoză şi de acizi
graşi liberi în fluxul sanguin, pentru a asigura mai multă energie.
Nivelul ridicat de stres, vătămător, conduce la o varietate de
tulburări şi boli. Acestea includ o plajă largă de consecinţe
patologice, ce se întind de la oboseală cronică la depresie, şi includ:
insomnia, anxietatea, migrene, accese emoţionale, alergii, abuz de
alcool şi tutun.
Pe termen lung, stresul poate contribui la declanşarea hipertensiunii
şi, ca o consecinţă la dezvoltarea bolilor de inimă şi
cerebro-vasculare, cât şi la ulcer peptic, boli inflamatorii ale
vezicii şi probleme musculo-scheletale. De asemenea, poate altera
funcţiile sistemului imunitar care, în cele din urmă, pot facilita
dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolaltă, aceste tulburări sunt
responsabile pentru o mare parte de boli, decese, infirmităţi şi
spitalizări.
Oamenii cred că ei sunt suficient de bine adaptaţi la stres, dar în
lupta de rezistenţă sau de realizare a adaptării la agentul stres, ei
sunt adesea inconştienţi de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu
conştientizează stresul generat de situaţii de genul a ajunge prea
târziu la o întâlnire importantă sau a presta o muncă fizică dificilă
la temperatură ridicată. Ei consideră că se pot obişnui la o
luminozitate scăzută, gălăgie, vizibilitate redusă şi la conflicte
continue în familie sau la locul de muncă.
Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra
comportamentului unei persoane, având ca rezultat incapacitatea de a
acţiona în modurile de promovare a unei stări de sănătate.
Pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios o perioadă deja
vulnerabilă la boală şi îmbolnăvire.
Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic
energizant. Aceste persoane dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin
antrenament rezistenţa la stres şi pot fi remarcate după următoarele
trăsături: siguranţa de sine în diferite situaţii; schimbarea este
considerată nu ca o ameninţare, ci ca o provocare la competiţie;
capacitatea de a-şi asuma riscuri; implicarea profundă în viaţa
profesioanlă şi personală; flexibilitatea în opinii şi în acţiuni;
conştientizarea faptului că nu pot schimba situaţiile stresante, dar le
pot accepta şi depăşi etc.
1
Efectele potenţiale ale stresului pot fi grupate în cinci mari
categorii, şi anume29:
efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie,
plictiseală,
oboseală, indispoziţie, scăderea încrederii în sine, nervozitate,
sentimentul de singurătate;
efecte comportamentale: predispoziţie spre
accidente, alcoolism,
abuz de cafea, tendinţa de a mânca şi/sau de a fuma excesiv,
comportament impulsiv;
efecte cognitive: scăderea abilităţii de a adopta
decizii
raţionale, concentrare slabă, scăderea atenţiei, hipersensibilitate la
critică, blocaje mentale;
efecte fiziologice: creşterea glicemiei, a
pulsului, a tensiunii
arteriale, uscăciunea gurii, transpiraţii reci, dilatarea pupilelor;
efecte organizaţionale: absenteism, productivitate
scăzută,
izolare, insatisfacţie în muncă, reducerea responsabilităţii, reducerea
loialităţii faţă de organizaţie, demisii.
Stresul şi comportamentul. Impactul stresului asupra unei persoane se
poate manifesta într-o varietate de forme. După cum am menţionat
anterior, stresul poate afecta modul în care individul abordează boala
şi răspunde la starea de disconfort. De asemenea, stresul face ca o
persoană să devină iritabilă, retrasă, precaută, energică, optimistă,
aceasta depinzând de natura stresului, dacă este negativ sau pozitiv.
În timp ce eustresul poate avea efecte benefice, distresul poate
conduce la comportamente cum ar fi: abuzul de drog şi abordarea unor
conduite ce pot duce la vătămări. Aceste comportamente, cât şi altele
asemănătoare reprezintă modalităţi negative de soluţionare a stresului.
Pentru a se elibera de stres, mulţi oameni recurg la droguri, tutun,
alcool etc. Totuşi, stresul nu trebuie să conducă neapărat la abuz.
Consumul de băutură este considerat o reacţie la/sau mijloc de
soluţionare a evenimentelor de stres major, tipice unei grupe de
vârstă, cum ar fi: pensionarea sau decesul partenerului de viaţă.
Totuşi, observaţii atente realizate asupra persoanelor sugerează că
acelea care au reuşit în general în controlul stresului, nu recurg la
astfel de strategii.
Stresul poate afecta şi comportamentul alimentar al persoanei. Unele
persoane tind să mănânce mai puţin, atunci când se simt stresate, în
timp ce altele recurg la mese supradimensionate. Pentru o perioadă de
timp aceasta nu constituie o problemă, dar stresul cronic poate
contribui la problemele de greutate cât şi la problemele asociate unei
diete şi alimentaţii sărace. Observaţiile au arătat că unele alimente
activează producţia de endorfine în creier ceea ce diminuează stresul
şi disconfortul. Cercetările30 au sesizat că, cu cât o persoană se
situează mai mult timp sub acţiunea stresului, cu atât mai ridicat va
fi nivelul de endorfine în sânge. Natura acestor conexiuni este încă
neclară, dar ele sugerează posibile legături între endorfine şi pofta
pentru anumite alimente.
Stresul poate afecta comportamentul şi prin creşterea riscului la
accidente. De exemplu, capacitatea de şofat a unei persoane se poate
deteriora dacă persoana se situează sub un stres sever. În mod similar,
lipsa de concentrare poate fi periculoasă în sensul că aceasta cauzează
persoanei neglijarea factorilor de risc în mediul său.
Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Ştirile cotidiene
ne semnalează că majoritatea suicidelor în rândul tinerilor sunt
precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor cu
legea, întreruperea unei prietenii şi probleme acasă sau la şcoală.
Stresul şi boala. Dacă o persoană are deja o boală, cum ar fi o boală
de cord sau o formă de diabet, atunci accentuarea tensiunii musculare
şi creşterea nivelului de zahăr din sânge, generate de stres, pot
agrava aceste suferinţe. Studiile au arătat că stresul prelungit este
corelat cu debutul unei boli sau maladii. Gradul în care stresul
contribuie la dezvoltarea bolii este încă neclară. Aceste probleme
rămân încă în studiu.
Dacă cercetările au demonstrat o puternică corelaţie între stres şi
anumite răspunsuri fizice şi fiziologice, totuşi, nu s-a dovedit o
relaţie directă de cauză - efect. Aşa că nu se poate concluziona că
stresul însăşi generează de fapt oricare dintre bolile specifice.
Există dovezi consistente că stresul poate elimina capacitatea
sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca în cazul infecţiilor
virale, a maladiilor în care sistemul imunitar nu funcţionează la
parametri şi astfel sunt atacate ţesuturile (maladii de autoimunizare
şi unele forme de cancer). Mai mult decât atât, se cunoaşte că stresul
poate afecta modul în care indivizii abordează boala, cum ar fi modul
lent sau rapid în recunoaşterea faptului că ceva nu este în regulă sau
alterarea modului în care reacţionează la disconfort.
Plecând de la aceste consideraţiuni se pot face unele conexiuni dintre
stres şi diferite maladii.
Hipertensiunea. Deoarece tensiunea arterială a unor indivizi se ridică
uneori în reacţiile la un stresor, cercetătorii au suspectat o posibilă
legătură între stres şi hipertensiune. Hipertensiunea cronică - stare
anormală susţinută prin tensiune arterială înaltă ce poate conduce la
boală cardiovasculară - este apreciată ca fiind legată de stres.
Studiile au dezvăluit că indivizii ce au lucrat sub mare presiune
psihologică (de exemplu, piloţii de aeronave) şi acei care sunt expuşi
la stresul susţinut al mediului (persoanele care lucrează în locuri cu
nivele ridicate de zgomot) tind să dezvolte o tensiune arterială mai
ridicată decât acele persoane care trăiesc şi muncesc într-o atmosferă
mai puţin încărcată de tensiune.
Bolile de inimă. Se consideră că stresul este un factor ce contribuie
la instaurarea bolii de inimă. S-a identificat prin observaţii
sistematice că există legături ce pot fi explicate între boala de inimă
şi anumite comportamente de tip A, ce deja au fost asociate cu nivele
ridicate de stres. Astfel s-ar putea spune că personalitatea predispusă
la boală coronariană este una care suspectează motivele altora, se
simte în mod frecvent furioasă şi îşi exprimă ostilitatea neţinând cont
de sentimentele acestora.
Unii cercetători nu sunt convinşi că nu există o legătură între
comportamentul de tip A şi boala de cord. Astfel, studiile31 acestora
sugerează că factorii de risc pentru boala de cord nu ar avea legătură
cu tipul A şi cu agresiunea, ci cu problemele emoţionale cum ar fi:
incapacitatea de a percepe şi verbaliza emoţiile negative (de exemplu,
exprimarea furiei) şi de a le soluţiona în mod eficient.
Se pare că, deşi stresul poate fi un factor secundar în incidenţa bolii
de inimă, el totuşi nu trebuie subestimat.
Cancerul. Rolul stresului în dezvoltarea cancerului este foarte mult
dezbătut. Există informaţii că tensiunea psihică poate juca un rol în
debutul cancerului la anumite persoane ce pot fi predispuse să dezvolte
această maladie. Deşi unii cercetători nu sunt încă convinşi că anumite
emoţii sau trăsături de personalitate pot accentua riscul persoanelor
pentru cancer, totuşi posibilitatea unei astfel de relaţii este încă în
studiu. Alţi cercetători, de la Centrul de Oncologie din New York, au
concluzionat că stările şi trăsăturile psihologice pot afecta
transformarea celulelor normale în celule canceroase. Ei au identificat
trei tipuri de factori de risc: stresul, trăsăturile de personalitate
(sau stilurile de soluţionare) şi obiceiurile personale, de exemplu:
fumatul.
Este cu totul acceptat că odată ce individul este diagnosticat ca având
cancer, starea emoţională a acestuia se va constitui într-unul din
factorii ce determină reuşita tratamentului. Registrele medicale32
conţin nenumărate rapoarte ale pacienţilor care consideră că o vor lua
de la început sau au descoperit ceva pentru care să trăiască şi au
ajuns în remisie (stare în care simptomatologia dispare) ori s-au
refăcut complet. În alte cazuri, la acei pacienţi care erau în remisie,
traumele emoţionale severe au fost asociate cu reapariţia cancerului.
Bolile infecţioase şi sistemul imunitar. Prin alterarea sistemului
nervos şi a celui hormonal, stresul persistent creează într-un fel
climatul fertil pentru maladie. Nu se cunoaşte mecanismul exact.
Stresul poate avea un efect direct asupra sistemului imunitar - grup de
mecanisme din organism ce lucrează laolaltă pentru a lupta cu infecţia
- prin reducerea capacităţii sale de funcţionare eficientă.
De asemenea, stresul poate acţiona în manieră indirectă asupra
rezistenţei organismului la infecţie. Dacă persoana are o alimentaţie
săracă îşi neglijează întreţinerea fizică, nu doarme, fumează sau bea
prea mult sau manifestă o conduită prin care îşi poate periclita
sănătatea.
Persoanele care au înregistrat stres psihologic pe termen lung ca
rezultat al evenimentelor stresante în viaţă, tind să manifeste
modificări imunologice ce pot conduce la infecţii cât şi la maladii
maligne. Chiar dacă cineva s-a îmbolnăvit, evoluţia bolii depinde
totuşi de agenţii vătămători la care persoana a fost expusă şi de
starea de sănătate a persoanei înainte de evenimentul de viaţă stresor.
Formele de diabet şi ulcerul (digestiv). Atât diabetul cât şi ulcerul
au conexiuni directe cu stresul. În cazul formelor de diabet, atunci
când stresul generează creşterea nivelului de glucoză în sânge,
celulele pancreatice reacţionează, producând insulină, un hormon ce
ajută la reglarea nivelului de glucoză în sânge. Stresul cronic poate
distruge aceste celule, care nu pot fi înlocuite, eliminând sever
capacitatea pancreasului de a elabora insulina necesară pentru a
controla nivelul glucozei în sânge. Acest fapt are ca rezultat un risc
crescut pentru declanşarea diabetului în special la acei indivizi care
au predispoziţie genetică la boală.
Ulcerul digestiv este o inflamare în “căptuşeala” stomacului, cauzată
prin secreţia excesivă de acid gastric, producând în mod frecvent
durere severă şi putând genera sângerări dacă peretele stomacului se
perforează. Chiar dacă încă nu se cunoaşte cauza ulcerelor digestive,
se acceptă în general că stresul poate agrava această stare.
Astmul şi alergiile. Deoarece stresul afectează răspunsul imunologic al
organismului, acesta a afost asociat cu astmul şi alte alergii, cum ar
fi febra fânului. Aceste stări rezultă adesea din reacţia sistemului
imunitar al organismului la un agent de invadare. Organismul invadat
produce lanţuri de evenimente prin care organismul produce substanţe
denumite anticorpi, care, la rândul lor stimulează eliberarea
substanţelor chimice ce vor genera modificarea fiziologică, multe fiind
poate mult mai iritante şi vătămătoare decât agentul de invadare
original.
Dereglări ale pielii. Se consideră că stresul agravează câteva aspecte
ale pielii, cea mai severă fiind eczema. Această stare de inflamare33
este caracterizată prin înroşire, mâncărime şi leziuni create de
transpiraţie ce devine crustă sau întărită. Eczema poate dispare sau
persista câteva luni sau chiar ani. Medicii au observat că, atunci când
nivelul de stres este ridicat, eczema sau alte tulburări ale pielii se
extind.
Tulburări mentale. Stresul generează frământări emoţionale, care pot
agrava dereglările emoţionale existente. Totuşi este dificil de
stabilit rolul stresului în producerea tulburărilor emoţionale şi
mentale.
În zilele noastre există numeroase teorii despre posibilele relaţii
dintre stres şi disfuncţia mentală. Observaţiile au evidenţiat o
incidenţă ridicată a evenimentelor de stres major din viaţă cu puţin
timp înainte de debutul schizofreniei, depresiei şi tulburărilor
non-psihotice. Unele teorii presupun că unii indivizi se nasc cu
predispoziţie la tulburările mentale, care pot transpare sub acţiunea
unui stres neobişnuit.
Stresul şi depresia
În societatea modernă depresia majoră constituie una din cele mai
întâlnite tulburări de natură psihiatrică. Nu numai că depresia are
efecte devastatoare asupra planului afectiv al individului dar,
tulburarea însăşi reprezintă o provocare majoră pentru sistemul de
sănătate publică. De aceea, s-au dezvoltat o mulţime de studii pentru
identificarea factorilor de risc ale depresiei majore. Aceste studii au
evidenţiat puternica contribuţie a factorilor constitutivi în
dezvoltarea depresiei majore, inclusiv baza genetică, sexul şi
trăsăturile de personalitate.
Ideea unei determinări genetice a depresiei este sprijinită puternic de
descoperirile realizate asupra gemenilor şi adopţiilor cât şi din
observaţiile asupra persoanelor cu depresie în istoricul familiei, fapt
care ar conduce la dezvoltarea depresiei. De asemenea, s-a arătat că
femeia manifestă de două ori mai multe şanse faţă de bărbat să dezvolte
depresie majoră iar trăsăturile de personalitate ale nevrotismului
predispune la depresie.
Pe lângă dovezile referitoare la predispoziţia constituţională în
dezvoltarea depresiei majore, a fost emis şi rolul predominant al
factorilor de mediu în ceea ce priveşte patogeneza tulburării .
Numeroase studii au investigat relaţia dintre stresul psihosocial şi
dezvoltarea depresiei majore. Multe dintre acestea au conceptualizat
stresul psihosocial din prisma evenimentelor majore ale vieţii într-un
cadru de timp dat. Evenimentele majore ale vieţii pot fi definite ca
“momente de cumpănă”care induc modificări în cursul vieţii şi care
implică adaptarea individului. Astfel, evenimentele majore ale vieţii
sunt fapte distincte de frecuşurile zilnice minore cât şi de formele
cronice ale stresului psihosocial. Utilizând scale de evaluare a
evenimentelor majore din viaţă, numeroase studii au evidenţiat o
asociaţie între expunerea la evenimentele de viaţă, stresante, şi
instaurarea episoadelor de depresie majoră. Pe lângă descoperirile
reliefate din cercetarea evenimentelor vieţii, anumite studii au
înregistrat asociaţii între stresul cronic, cum ar fi stresul
organizaţional şi dificultăţile conjugale şi, instaurarea depresiei.
(Notă: CRF= Factor de eliberare a corticotropinei
Fig.1 Reprezentare
schematică a rolului stresului în dezvoltarea depresiei. Expunerea la
stres pe parcursul vieţii alterează reglarea genetică conducând la
modificări biologice aducând astfel anumite categorii de indivizi în
starea de “vulnerabilitate”. În absenţa unei intervenţii adecvate,
expunerea ulterioară în viaţă la factori stesori poate induce depresia
la aceşti indivizi.
Săgeţile reprezintă cursul normal al evenimentelor vieţii.
Costul stresului
Pe lângă efectele potenţiale ale stresului asupra stării de sănătate şi
bună dispoziţie a indivizilor, stresul manifestă şi un impact economic
şi social. Stresul poate diminua performanţele şi productivitatea la
locul de muncă, afectând astfel evoluţia afacerii şi în cele din urmă,
economia ca întreg. De asemenea, poate contribui la susţinerea
tensiunilor societăţii care se manifestă prin frustrări îndreptate
împotriva liderilor şi a altor autorităţi, cât şi prin intoleranţa şi
nerăbdarea îndreptată faţă de ceilalţi parteneri.
Costul economic
Stresul economic reprezintă în România una din racilele majore. Printre
cauzele acestuia identificăm slaba implicare în luarea deciziilor,
execuţia unui volum mare sau prea mic de muncă, obiective de muncă
neclare şi confruntarea cu solicitările conflictuale, toate pe fondul
unei economii distruse.
Pentru România nu există statistici asupra costurilor stresului
ocupaţional. Referindu-ne la ţări dezvoltate (S.U.A.), costul stresului
economic la nivelul anului 1999 era de 150 miliarde $. În S.U.A. orice
zi de muncă înregistrează 1 milion de muncitori absenţi de la locul de
muncă datorită tulburărilor legate de stres, şi anume: dureri de cap,
dureri de spate, ulcere, insomnie, anxietate, depresie, probleme de
cord, hipertensiune şi probleme gastrointestinale.
Uniunea Europeană estimează că stresul afectezaă cel puţin 40 milioane
de muncitori din spaţiul celor 15 state membre, iar costurile Uniunii
se ridică la cel puţin 20 de miliarde dolari anual.34
“…Este îngrijorător să constatăm că 26% din populaţia activă care a
înregistrat vătămări, stări de indispoziţie, boală, au suferit din
cauza stresului în ultimele 12 luni şi că acest procent se accentuează
simţitor în anumite sectoare (de exemplu, 47% din mediul financiar şi
al asigurărilor şi 44% din domeniul educaţiei).”35
(Sursa: Stress at Work, National Institutute for Occupational Safety
and Health (NIOSH), USA)
Problema specifică actuală la locul de muncă este oboseala cronică,
sindrom caracterizat prin epuizare fiziologică şi emoţională şi adesea
generat prin frustrare la nivel cronic, de locul de muncă cuplat cu
volumul prea mare sau prea mic de muncă.
Simptomele includ:
Creşterea consumului de alcool, cafea şi chiar
droguri;
Depresie, respectul de sine scăzut, pesimism şi
singurătate;
Creşterea absentismului, a întârzierilor;
Oboseală, iritabilitate, tensiune musculară şi
probleme stomacale;
Pierderea simţului umorului şi accentuarea
sentimentului de vinovăţie.
Stresul corespunzător locului de muncă nu trebuie considerat neapărat
rău. Dacă tensiunea şi stresul asociat unui post sunt direcţionate
constructiv, afacerile şi persoanele implicate pot obţine beneficii.
Într-o anume măsură, stresul caracteristic unui post poate stimula
gândirea creativă, poate facilita performanţa şi creşterea
productivităţii muncii.
Costul social
Stresul nu înregistrează doar un cost economic, ci şi un cost social.
Societatea românească aflată în plin proces de stratificare conţine o
diversitate de indivizi şi grupuri de oameni a căror trebuinţe şi
dorinţe, atitudini, convingeri şi moduri de viaţă diferă (din ce în ce
mai mult) şi uneori se confruntă. Stabilitatea unei societăţi depinde
şi de menţinerea unui echilibru acceptabil între aceste grupuri.
Totuşi, stresul poate distorsiona acest echilibru.
Dacă stresul devine cronic, efectele sale pot afecta mecanismele
societăţii, ducând la tensiuni crescute între oameni şi la accentuarea
frustrării faţă de autorităţile şi instituţiile statului de drept.
Deoarece stresul este atât de răspândit, acesta determină un cost
ridicat pentru indivizi, companii, organizaţii, cât şi pentru societate
în ansamblu.
Pentru individ, pe lângă impactul devastator al deteriorărilor severe
ale stării de sănătate la care ne-am referit, poate conduce la scăderea
eficienţei în muncă, cum ar fi pierderea oportunităţilor carierei, cât
şi a calităţii de angajat. Acest fapt accentuează încordarea din
relaţia familială şi cea cu prietenii, iar în cele din urmă generează
depresie, deces sau suicid.
Pentru organizaţie, costurile legate de stres îmbracă multe forme.
Acestea includ absenteismul, costuri medicale ridicate şi dereglarea
fluxului de producţie, asociat cu alte costuri pentru recrutarea şi
pregătirea de noi angajaţi. S-a observat, de asemenea, că stresul
a
devenit o mare problemă în ceea ce priveşte productivitatea şi
eficienţa.
În vest, nenumărate companii au implementat în mediul organizaţional
programe şi măsuri pentru a ajuta angajaţii în vederea soluţionării
stresului.
Un procent crescător de experţi în domeniul combaterii stresului
declară că se poate obţine un succes în controlul stresului doar dacă
se acţionează atât la nivelul individului, cât şi la nivelul
organizaţiei. Acest fapt implică acţiunea la trei nivele distincte:
la nivel primar, acţiunea se impune pentru
identificarea agenţilor
stresori de la nivelul organizaţiei, în sensul prevenirii stresului;
la nivel secundar, prin tehnici de intervenţie care
să ajute
angajaţii sau grupurile organizaţionale să poată dezvolta prin educaţie
şi pregătire, strategii de soluţionare şi de creştere a rezistenţei la
stres;
la nivel terţiar, asistenţa de specialitate poate
asigura angajaţilor suportul necesar vindecării simptomelor stresului.
Dacă o organizaţie nu a întreprins acţiuni de identificare a stresului,
aceasta demonstrează o lipsă de înţelegere a costurilor reale, cât şi a
beneficiilor ce pot fi obţinute din prevenire. Unul din primii paşi în
dezvoltarea unui program de prevenire a stresului îl constituie
evaluarea sau diagnoza incidenţei stresului, efectele şi costurile
acestuia.36
Orice acţiune de evaluare a stresului trebuie adaptată cu precauţie la
situaţia organizaţiei, la structurile şi departamentele sale.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|