Aparitia marketingului Categoria: Referat Marketing
Descriere: •organismele publice: au rolul să vegheze la desfăşurarea în condiÅ£ii
legale a activităţii întreprinderilor; au caracteristici care tin ÅŸi de
macromediu ÅŸi de micromediu, predominând elementele de micromediu;... |
|
||
|
|
|||
|
1 Apariţia şi dezvoltarea marketingului Marketingul este o ştiinţă tânără. A apărut la începutul secolului XX, deşi anumite tehnici de marketing se regăsesc în istoria omenirii (exemplu: afişele). În primii 30 de ani accentul cădea pe produs („un produs bun se vindea de la sine”). În anii 40 şi 50 marketingul se baza pe vânzări, ceea ce a dus la dezvoltarea tehnicilor de vânzări, numindu-se astfel marketing de vânzare. La sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial pe piaţa americană a apărut următoarea situaţie: economia de război s-a reconstituit spre bunuri de consum (aşa cum în timpul războiului fabricile produceau avioane într-un timp record, la fel după terminarea acestuia produceau la fel de repede televizoare, de exemplu). S-a dezvoltat apoi orientarea spre consumator – un consumator mulţumit înseamnă un profit mai mare. Apare apoi orientarea pe relaţiile dintre vânzător şi consumator, aceasta a apărut în ultimii 10-15 ani. •piaţa organizaţională – este piaţa dintre firme, unde relaţiile sunt mult mai bine dezvoltate, de aceea vorbim despre marketing relaţional (relaţii pe termen lung) – proiectarea unui produs nou în funcţie de ce vrea consumatorul. Dezvoltarea marketingului a avut loc pe două căi: a.extensivă: a însemnat câştigarea de noi domenii (la început era numai pe piaţa bunurilor de consum), noi pieţe (ţări) •poate fi considerată aproape încheiată; •există chiar şi marketing religios. b.intensivă: vizează aspecte calitative şi presupune perfecţioanarea marketingului într-un domeniu în care el deja a pătruns •dezvoltarea marketingului serviciilor a fost intensivă; •marketingul serviciilor nu este asemănător cu cel al bunurilor; •latura intensivă se află într-o continuă perfecţionare, nu poate fi considerată ca fiind încheiată. Cele patru funcţii ale managemenului sunt: 1.Investigarea pieţei şi a nevoilor de consum (funcţie premisă): este necesară cunoaşterea mediului extern, care se realizează printr-un studiu de piaţă. 2.Funcţia mijloc (funcţie premisă): reprezintă conectarea dinamică a întreprinderii (organizaţiei, agentului economic, firmei) la mediul economico-social; * conectarea dinamică înseamnă de fapt adaptarea. 3.Maximizarea profitului (funcţie obiectivă) 4.Creşterea satisfacţiei consumatorului (funcţie obiectivă): raportul calitate- preţ; •pe termen scurt nu se poate realiza corelarea celor două funcţii obiective (adică realizarea de profit pe termen scurt), în schimb pe termen scurtşi mediu se poate prin intermediul profitului obţinut prin fidelitate (care înseamnă 3 cumpărări succesive) – aici sunt foarte importante natura produsului şi piaţa pe care se operează. SEMINAR 1 Tipuri de orientări: •orientare spre producţie: concentrarea eforturilor asupra anumitor standarde tehnice ale producţiei sau asupra obţinerii unor costuri foarte mici de producţie (care dau posibilitatea practicării unor preţuri mici) – aceasta înseamnă eficientizarea producţiei; •orientarea spre produs: adică accentul era pus pe creşterea calităţii produselor; este un tip de orientare unilaterală, numită şi „miopie de marketing”; •orientarea spre vânzări: maximizarea vânzărilor, accentul cade pe tehnicile de promovare şi preţ; •orientarea de marketing: urmăreşte creşterea satisfacţiei consumatorului în condiţiile obţinerii de profit; este un tip de orientare dinspre exterior spre interior; •orientarea spre marketing societal: urmăreşte atât satisfacerea nevoilor consumatorilor, cât şi menţinerea intereselor generale ale societăţii. CURS 2 Mediul extern al întreprinderii Există două categorii de factori care afectează activitatea întreprinderii: a.factori de macromediu: aceştia influenţează activitatea întreprinderii, dar nu pot fi influenţaţi de aceasta, fiind o relaţie într-un singur sens; •principalele componente ale macromediului sunt: mediul demografic, mediul economic, mediul instituţional (legislativ), mediul politic, mediul social, mediul cultural, mediul natural; •sunt foarte importante obieceiurile de consum; •informaţiile legate de macromediu se pot obţine destul de uşor şi cu costuri reduse, dar deşi necesare desfăşurării activităţii întreprinderii ele nu aduc vreu avantaj major. b.factori de micromediu: aceştia influenţează activitatea întreprinderii şi la rândul lor pot fi influenţaţi de aceasta (de activitatea ei), fiind o relaţie în sens dublu; •principalele componente sunt: clienţii, furnizorii (de forţă de muncă, de servicii, de bunuri materiale), concurenţa, organisme publice (garda financiară, pompierii, mass-media); •deseori lupta pentru furnizori este foarte importantă; •organismele publice: au rolul să vegheze la desfăşurarea în condiţii legale a activităţii întreprinderilor; au caracteristici care tin şi de macromediu şi de micromediu, predominând elementele de micromediu; Piaţa: este locul de întâlnire a cererii cu oferta. Pot exista atât legi scrise, cât şi nescrise (reguli de conduită). Dimensiuni care trebuie luate de către orice organizaţie, după stabilirea obiectului de activitate (piramida lui Maslo): 1.Capacitatea pieţei - poate fi măsurată prin mai mulţi indicatori: a.volumul cererii; b.volumul ofertei (internă şi externă – din import); c.volumul vânzărilor : cât s-a vândut în anul precedent; d.cota de piaţă (mai rar) 2.Aria (localizarea) pieţei - cum migrează cererea ? cererea migrează din localităţile mici, în general, spre localităţile mari; •gravitaţie comercială: fenomenul migraţiei cererii din licalităţile mici spre localităţile mari; Pa – populaţia localităţii mai mari (Bucureşti) = 2.000.000 locuitori Pb – populaţia localităţii mai mici (Ploieşti) = 250.000 locuitori da – distanţa de la A la M = 40 km db – distanţa de la M la B = 20 km Ca – cererea care migrează din M către A Cb – cererea care migrează din M în B ceea ce înseamnă că de unde rezultă că şi deci din consumatori merg spre localitatea A, în timp ce numai merg spre localitatea B •acolo unde cererea este mai mare şi concurenţa este mai mare; SEMINAR 2 •publicaţii AMA: Journal of Marketing, Journal of Marketing Research, Marketing Management. •alte organizaţii din domeniul marketingului la nivel mondial: ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research – sediul la Amsterdam), World Marketing Association, Academy of Marketing Science, Marketing Research Association. •organizaţii din domeniul marketingului din România: ASOMAR (Asociaţia Română de Marketing), SORMA (Societatea Română de Marketing – înfiinţată în 2002 şi specializată în cercetări de marketing), GFK România (organizaţie originară din Germania), Mercury Research, Daedalus Consulting (acestea două au rezultate la multe studii), IMAS, IRSOP, CESOP, MIA Marketing, Gallup. Codul de etică al AMA este un set de reguli, care se referă la: •promovează onestitatea la nivelul operatorilor de arketing (comunicaţiile despre produs şi serviciile oferite să nu fie înşelătoare, etc.) •responsabilitatea în domeniile mixului de marketing: 1.al produsului: dezvăluirea tuturor riscurilor asociate cu folosirea produsului; identificarea costurilor suplimentare 2.al promovării: evitarea publicităţii false sau înşelătoare; respingerea unor tactici de manipulare a consumatorului (publicitatea subliminală); evitarea acţiunilor de promovare a vânzărilor care folosesc înşelătoria şi manipularea 3.al distribuţiei: să nu fie manipulată disponibilitatea produsului în vederea axploatării; să nu se folosească coerciţia pentru stabilirea nivelului preţului 4.al preţului: să nu se implice în realizarea unor consorţii pentru a impune preţuri de monopol; să nu ducă la ruinare (sub costuri) 5.al cercetărilor de marketing: este interzisă vânzarea sau strângerea de fonduri în scopul realizării cercetării; să se menţină integritatea cercetării, evitându-se interpretarea greşită a rezultatului cercetării CURS 3 Aria comercială de atracţie a unei localităţi: = cererea care migrează dinspre N spre M = cererea care rămâne în interiorul localităţii N de aici rezultă : , şi ţinând cont că rezultă că: şi Coeficientul de concentrare: Filiale Milioane euro Ponderea ( ) 1 5 0,5 2 3 0,3 3 1 0,1 4 1 0,1 TOTAL 10 1 unde: n = numărul de filiale = ponderea fiecărei filiale în totalul cifrei de afaceri aparţine intervalului •dacă aparţine intervalului atunci este scăzut; •dacă aparţine intervalului atunci este mediu; •dacă este mai mare de 0,7 atunci concentrarea este ridicată. 3.Structura (calitatea) pieţei: •segment de piaţă nu este acelaşi lucru cu tip de piaţă. •Se stabileşte în funcţie de: -criterii socio-demografice: vârsta, ocupaţia, nivelul de pregătire, veniturile, domiciliul, sexul; -criterii comportamentale: motivul, tipul produsului. a.segmente de consumatori: grupuri omogene de consumatori din punct de vedere al unor criterii socie-demografice b.tipuri de consumatori: grupuri neomogene din punct de vedere al caracteristicilor socio-demografice, dar care au un comportament comun. •practic se lucrează cu tipuri. CURS 4 Piaţa •propoziţia: piaţa efectivă + nonconsumatorii absoluţi = piaţa potenţială este falsă •piaţa se împarte în două: -piaţa întreprinderii -piaţa produsului •piaţa efectivă reprezintă numărului de consumatori (volumul vânzărilor) la momentul prezent •piaţa efectivă (consumatorii) împreună cu nonconsumatorii relativi formează piaţa potenţială •cei care nu consumă un anumit produs din motive subiective sunt nonconsumatori relativi •relaţiile de piaţă se stabilesc între întreprindere şi clienţii ei, furnizori, etc •relaţiile de concurenţă se stabilesc între întreprindere şi concurenţă. Practici de concurenţă neloială: 1.concurenţa ilicită: reprezintă obţinerea de avantaje prin neplata taxelor, impozitelor, a taxelor vamale, întreprinderea având astfel resurse ilicite, care aduc un avantaj şi pot duce la ruinarea concurenţei; 2.concurenţă prin utilizarea preţurilor de dumping (a vinde sub costuri): aceasta este foarte greu de dovedit; 3.concurenţă parazitară: utilizarea însemnelor unui concurent fără acordul acestuia -identic – plagiat; -foarte asemănător – diferă doar o literă; 4.denigrarea concurenţei: publicitatea comparativă. Cercetări de marketing Rolul cercetării de marketing este acela de a obţine informaţiile necesare deciziei de marketing. Sfera cercetării de marketing (zona de obţinere a informaţiilor) este alcătuită din: 1.întreprinderea însăşi; 2.mediul extern. Clasificări ale cercetării de marketing: •în funcţie de obiective (ce ne propunem): 1.Cercetări exploratorii: înseamnă o descriere generală (în linii mari, de suprafaţă) a fenomenului; studierea unor indicatori generali, principali; se definesc nişte elemente generale în funcţie de care se poate decide dacă se studiază problema mai profund. 2.Cercetări instrumentale (ea este prezentată la urmă ! ): o cercetare care permite verificarea instrumentarului cercetării (se verifică chestionarul, avându-se în vedere şi timpul în care acesta poate fi completat); exemplu: - ancheta pilot: verifică o cercetare cantitativă (participă între 20 şi 50 de persoane). 3.Cercetări descriptive: descrie fenomenul cercetat (o radiografie, o poză a fenomenului); se studiază concurenţa. 4.Cercetări explicative (cauzale): se caută motivaţia, se explică de ce un fenomen este aşa cum este. 5.Cercetări predictive: înseamnă să poţi să faci o previziune în timp a fenomenului respectiv (vine în completarea unei cercetări explicative). SEMINAR 3 Cota de piaţă. Cota relativă de piaţă. Căile de extindere a pieţei -Probleme – 1.Pe piaţa produselor cosmetice din ţara A s-au înregistrat în 1998 vânzări totale de produse cosmetice de 360 milioane de euro, cifra include şi importurile care se ridică la 120 milioane de euro. O firmă străină K a exportat pe piaţa ţării A un volum de produse cosmetice de 5 milioane de euro. În 1999 volumul total al tranzacţiilor a crescut, cei trei indicatori au reprezentat: vânzările totale 378 milioane de euro, volumul importurilor 150 milioane de euro şi volumul vânzărilor firmei K 5,5 milioane euro. Care a fost cota de piaţă a firmei K în cei doi ani? Cota de piaţă: unde: cota de piaţă a firmei X volumul vânzărilot firmei X volumul total al vânzărilor pe piaţă Rezolvare: În 1998: 360 milioane euro = 120 milioane euro = 5 milioane euro firma K deţine 1,39% din vânzările de produse cosmetice în ţara A firma K deţine 4,17% din importurile în ţara A În 1999: 378 milioane euro = 150 milioane euro = 5,5 milioane euro firma K deţine 1,46% din vânzările de produse cosmetice în ţara A firma K deţine 3,67% din importurile în ţara A a crescut cota de piaţă per total, dar a scăzut ponderea firmei K în totalul importurilor, deoarece ritmul de creştere al importurilor a fost de 25%, în timp ce vânzările firmei K în ţara A au crescut cu numai 10%. 2.În în totalul vânzărilor unui produs pe piaţa Bucureştiului firma A deţine o cotă de piaţă de 9%, iar firma B de 15%. În vânzările firmei A cresc cu 12% faţă de , iar cele ale firmei B cu numai 5%. Dacă vânzările totale ale produsului respectiv în Bucureşti sunt în cu 10% mai mari ca în , la ce nivel se situează cotele de piaţă ale celor două firme? Cota relativă de piaţă: reprezintă raportul neprocentual dintre cota sa de piaţă şi cea a celui mai puternic concurent. 3.Potrivit revistei „Marketing News” primele cinci locuri în ierarhia monodială a firmelor de cercetare de marketing în 1999 erau: Firma CA (milioane de dolari) I. A.C.Nielson 1524 II. A.M.S. Health 1276 III. Kantar Group 774 IV. T.N. Sofres 601 V. Information Resources 546 Să se calculeze cota relativă de piaţă a acestor firme, dacă volumul total al încasărilor din cercetări de marketing în 1999 a fost de 14643 milioane de dolari. Cu cât cota relativă de piaţă este mai apropiată de 1 cu atât firma are o poziţie mai bună pe piaţă. Căile de extindere a pieţei: există două moduri -atragerea de noi consumatori -creşterea vânzărilot la nivelul consumatorilor existenţi. piaţa efectivă (volumul efectiv al pieţei) piaţa potenţială (volumul potenţial) creşterea potenţială. 4.Produsul X a fost consumat în 2003 de 10 milioane de persoane, înregistrându-se un consum mediu anual de 0,5 kg/persoană. În 2003 se estimează o creştere a numărului de consumatori la 12 milioane şi a consumului mediul la 0,75 kg/ persoană. Să se determine piaţa efectivă şi cea potenţială, precum şi contribuţia absolută şi relativă a celor trei căi de creştere şa modificarea mărimii pieţei. Pe (piaţa efectivă) = 10 milioane persoane * 0,5 kg/ persoană = 5 milioane de kg Pp (piaţa potenţială) = 12 milioane persoane * 0,75 kg/persoană = 9 milioane de kg P (creşterea potenţială) = 4 milioane de kg Ce (creşterea extensivă) = (12 - 10) milioane persoane * 0,5 kg/ persoană = 1 milion de kg Ce Ci (creşterea intensivă) = 10 milioane persoane * (0,75-0,5) kg/persoană = 2,5 milioane de kg Ci Cm (creşterea mixtă) = (12 - 10) milioane persoane * (0,75-0,5) kg/persoană = 0,5 milioane de kg Cm 1 CURS 5 Clasificări ale cercetării de marketing (continuare): •în funcţie de locul desfăşurării cercetării: 1.cercetare de birou 2.cercetări de teren (mai costisitoare): un exemplu este reuniunea de grup (tehnică de teren) -întenţii de cumpărare (magazin) şi de consum (acasă) •în funcţie de modul de desfăşurare în timp: 1.cercetări permanente (mai eficiente) 2.cercetări ocazionale •în funcţie de tipul (instrumentele) cercetării: 1.cercetări calitative: descriere, ipoteze, interviuri în profunzime, focus grup 2.cercetări cantitative: eşantion reprezentativ, apoi generalizat la nivelul întregii colectivităţi -excepăţie: prin cercetare calitativă pe piaţa organizaţională se poate cunoaşte fenomenul în profunzime fără a fi necesară o cercetare cantitativă Principalele metode de obţinere a informaţiilor: I.Studierea surselor de date statistice: datele provin din interiorul firmei, fie din exterior, la nivel naţional (I.N.S); în România sursele sunt ieftine, dar vechi şi generale II.Experimentul de marketing: presupune testarea în condiţii de „laborator” pentru promovare (în România se utilizează mai rar, un exepmlu ar fi BILA care face experimente de marketing – metoda „pătrate latine sau greco-latine”) III.Simularea de marketing: realizarea unui sistem artificial , necesar pentru testarea unui sistem natural , dar şi pentru testarea, pregătirea şi antrenarea personalului IV.Cercetarea directă: un purtător al informaţiei (individ/familie/gospodărie) -după modul de obţinere a informaţiilor există două metode de cercetare directă: •observare: obţinerea informaţiilor de la purtător fără antrenarea lui într-o discuţie (fără ştirea lui); •ancheta: obţinerea informaţiilor de la subiectul cercetat cu ştirea şi acordul lui; ea relevă comportamentul declarat şi nu cel efectiv (dar există uneori diferenţe de 10-15%); anchetele pot fi de două feluri: a.totale: obţinerea de informaţii de la toţi purtătorii ei (exemplu: recensământul); b.selective: recoltarea de informaţii de la un eşantion Formula pentru eşantion: SEMINAR 4 1.Să se determine forţa de atracţie comercială a două localităţi: A cu 150000 de locuitori şi B cu 75000 de locuitori, asupra unei localităţi T situată la 60 de kilometrii de A şi 20 de kilometrii faţă de B. şi Punct de interferenţă: delimitează aria de atracţie a lui A, faţă de cea a lui B -acest punct corespunde : Distanţa de la A la punctul de interferenţă: Cercetări de marketing – Scalele – Scala: încearcă să reprezinte măsura în care un produs are anumite caracteristici. Există patru tipuri de scale: 1.Scala nominală: permite clasificarea variantelor unei variabile 2.Scala ordinală: permite ordonarea variantelor în funcţie de o anumită caracteristică sau proprietate (se folosesc expresii cum ar fi: primul, al doilea); •nu permite măsurarea distanţelor dintre variante; 3.Scala interval: operează cu intervale egale, iar originea (punctul de reper) este stabilit convenţional de către cercetător (exemplu: Celsius, Farenheight); •se pot măsura distanţele dintre variante; 4.Scala proporţională: are aceleaşi caracteristici ca şi scala interval, dar are origine unică (0 - unic). A.Diferenţiala semantică •întâi se determină nivelele extreme, apoi cele intermediare; •subiectului intervievat i se cere să bifeze nivelul cu care este de acord; •se atribuie fiecărui nivel câte o valoare (se atribuie convenţional) 5 4 3 2 1 Foarte favorabil Favorabil Nici-nici Nefavorabil Foarte nefavorabil 150 250 350 200 50 părerea celor intervievaţi este uşor favorabilă (se interpretează sensul în acest caz mege spre partea favorabilă) B.Scala lui Likert •în prima etapă se elaborează un set de propoziţii, care reprezintă afirmaţii cu caracter favorabil şi nefavorabil cu privire la un anumit stimul (exemple: produs, magazin); •subiecţilor li se solicită să-şi exprime acordul sau dezacordul asupra afirmaţiei din fiecare propoziţie, marcând un nivel de pe o scală; •fiecărui nivel i se acordă o valoare numerică, pozitiv pentru nivelurile favorabile şi negative pentru cele nefavorabile; •se calculează un scor Exemplu: Presupunem următoarea propoziţie „Produsele din magazinul X dunt de foarte bună calitate” +2 +1 0 -1 -2 Acord total Acord Indiferent Dezacord Dezacord total 150 350 200 150 150 subiecţii inclină uşor să fie de acord cu propoziţia. CURS 6 Formula pentru eşantion: unde: n = mărimea eşantionului t = coeficientul Student corespunzător probabilităţii de garantare a rezultatelor p = probabilitatea de apariţie a fenomenului = eroarea limită admisă Exemplu: t = 2, = , p nu se cunoaşte. Să se afle n. atunci când nu se cunoaşte p se ia p = 0,5 Instrumentele folosite în cercetările de marketing sunt scalele. Construirea unei scale se numeşte scalare. Tipuri de scale: 1.Scala nominală: permite doar clasificări 2.Scala ordinară: permite atât clasificări, cât şi ordonări 1+2 sun scale neparametrice (nemetrice) 3.Scala interval: pe lângă cele permise de scala ordinară , aceasta permite împărţirea în intervale egale, ce permit operaţiuni de multiplicare, adunare şi scădere; scala are un punct de origine, care este arbitrar aleasă (exemplu: măsurarea temprraturii) 4.Scala proporţională: împărţirea pe intervale egale şi proporţionale, originea este absolută, unică (exemplu: scala metrică). Strategia de marketing Politica de marketing: orientarea pe care o firmă o are pe piaţă. Misiune: scopul pentru care firma există pe piaţă. Politica de marketing: formată din strategii şi tactici de marketing. Care este A: legate de relaţiile de mai sus. Elementele pe care firma le ia în calcul pentru stabilirea politicii: •poziţionarea firmei pe piaţă: -dinamica pieţei respective -structura pieţei -ritmul schimbărilor produse pe piaţă -nivelul exigenţei consumatorilor – ce calitate? -nivelul concurenţei pe piaţă. CURS 7 Strategia de piaţă: Poziţia firmei faţă de: Dinamica pieţei Structura pieţei Ritmul schimbărilor pe piaţă Exigenţele pieţei Nivelul concurenţei pe piaţă 1. Creşterea CA 1.Nediferenţiată 1.Anticipativă 1.Exigenţe ridicate 1.Ofensivă a creştere a cotei de piaţă 2.Menţinerea CA 2.Concentrată 2.Activă 2.Medii 2.Defensivă 2.1.menţinerea cotei de piaţă 2.2.reducerea cotei de piaţă 3.Reducerea CA 3.Diferenţiată 3.Adaptivă 3.Scăzute Structura pieţei: -strategia nediferenţiată (strategie de creştere): priveşte piaţa nesegmentată; oferă un singur produs; contrar opticii de marketing, dar există. -strategia concentrată şi diferenţiată: ia în calcul piaţa segmentată; pentru fiecare segment o categorie de produs -strategia concentrată: cea mai realistă, des întâlnită; oferă un singur produs unui singur segment de consumatori Ritmul schimbărilor: 1.Strategie anticipată: să fii primul care oferă un produs nou; să anticipezi preferinţele consumatorilor, dar şi concurenţa; ca dezavantaj – pericolul de faliment. 2.Strategie adaptivă: adaptare lentă; pe termen lung – NU Politica de produs: •cea mai importantă a mixului de marketing, care reprezintă ansamblul politicilor de produs, preţ, distribuţie şi vânzări •cele patru componente ale produsului: 1.corporale 2.acorporale: intangibile – preţ, marca. 3.informaţii referitoare la produs 4.„imaginea ” produsului CURS 8 Politica de produs Gama de produse (a organizaţiei): totalitatea produselor comercializate de o întreprindere la un moment dat. Gama sortimentală: pentru magazinele en-detail. În cadrul gamei există mai multe linii de produse – un grup omogen de produse din punct de vedere al unor caracteristici şi/sau întrebuinţări (exemplu: parfumurile în cadrul gamei de produse cosmetice). Presupunem o fabrică de produse cosmetice deţine următoarele linii de produse: •parfumuri (10 sortimente); •rujuri (8 sortimente); •creme (20 sortimente). Dimensiunile analizate ale unei game: 1.Lungimea gamei de produse: numărul total de produse cadrul gamei – 38 sortimente. 2.Lăţimea (lărgimea) gamei de produse: numărul de linii din cadrul gamei – 3 sortimente. 3.Profunzimea gamei de produse: numărul de produse distincte din cadrul fiecărei linii – 10, 8, 20. Ciclul de viaţă al produsului: perioada de timp scursă între momentul apariţiei şi cel al dispariţiei de pe piaţă al produsului. Vârsta produsului: este etapa din ciclul de viaţă la care se află acesta la un moment dat. Rata fidelităţii: dacă scade atunci semnal de alarmă. Sfârşitul ciclului de viaţă al produsului: două căi – se renunţă la el sau acesta este înlocuit. Profitul trebuie să fie destul de mare pentru a acoprii pierderea. O firmă când lansează un produs trebuie: •testarea tehnică a prodului (scump, obligatorie) •testarea de acceptibilitate (nu este obligatorie, dar este indicată). Factori care influenţează durata de viaţă a ciclului: A.Factori generali: 1.Produsul tehnico-ştiinţific – câte odată scurtează ciclul de viaţă al produselor 2.Nivelul veniturilor (reale) populaţiei – cu cât sunt mai mulţi bani se doresc venituri mai bune; deci dacă veniturile sunt mai mici durata ciclului de viaţă este mai lungă. B.Factori specifici 1.Natura produsului (la o maşină este de 7-8 ani, la un detergent aproximativ 2 ani, îmbrăcăminte 3 luni) 2.Gradul de noutate al produsului la momentul lansării – dacă alţii oferă deja produsul atunci durata de viaţă este mai scurtă 3.Mărimea gamei de sortimentale din care face parte produsul – cu cât gama este mai mare cu atât durata ciclului de viaţă este mai mică 4.Posibilitatea produsului de a primi noi utilizări (medicamente care au devenit vitamine) Număr cosumatori CURS 9 Tipuri de consumatori: în funcţie de cum acceptă produsele noi I – inovatori: aceasta este o grupă nu foarte importantă, reprezentată de persoane cu foarte mulţi bani, care vor să iasă în evidenţă, cumpără produsul doar pentru că este nou (2%) II – acceptanţi timpurii (lideri): aceasta este cea mai importantă grupă, ei validează produsul pe piaţă, în acest caz produsul va avea o şansă de reuşită, ei sunt cei care validează produsul pe piaţă (13-14%) •lideri anonimi: prescriptori (farmacişti, medici, electricieni, instalatori) III – majoritatea timpurie: sunt cei care caută cel mai bun raport calitate-preţ IV – majoritatea întârziată (conservatoare): sunt cei care caută cel mai bun raport calitate-preţ, sunt în general oameni mai conservatori V – acceptanţi întârziaţi: caută chilipiruri. Strategii de produs În ceea ce priveşte mărimea gamei de produse există 3 strategii: 1.Diversificare sortimentală: creşterea gamei de produse •se realizează pe trei direcţii: -diversificare orizontală: presupune extinderea gamei de produse în domeniul activităţii de bază; -diversificare verticală: presupune prelungirea „în amonte” şi/sau „în aval” a unei linii de produse existente; -diversificare laterală: presupune extinderea gamei de produse într-un alt domeniu decât activitatea de bază. •gradul de noutate al gamei de produse depinde de: -strategia asimilării de noi produse; -strategia perfecţionării gamei de produse; -strategia menţinerii gradului de noutate •nivelul calitativ al gamei de produse depinde de (se realizează prin): -strategia creşterii calitative; -strategia menţinerii nivelului calităţii; -strategia de diferenţiere sortimentală calitativă: sintgura strategie de supravieţuire pe o piaţă puternic concurenţială. 2.Stabilitate sortimentală: menţinerea gamei de produse 3.Selecţia sortimentală: restrângerea gamei de produse. SEMINAR 5 Modelul Boston Consulting Group de analiză a portofoliului de activităţi a unei întreprinderi Ritmul de creştere al pieţei (cash cows) Pietre de moară (puncte moarte - dogs) Cota relativă de piaţă •faza I a ciclului de viaţă al produselor, cea de lansare corespunde căsuţei de dileme; •faza II a ciclului de viaţă al produselor, cea de creştere, corespunde căsuţei stele; •faza III a ciclului de viaţă al produselor, cea de maturitate, corespunde căsuţei vaci de lapte; •faza IV a ciclului de viaţă al produselor, cea de declin, corespunde căsuţei pietre de moară. Problemă Situaţia portofoliului de activităţi al unei firme producătoare de bunuri electronice de folosinţă îndelungată este: Produs CA a firmei (mld. lei) CA a celui mai puternic concurent (mld. lei) Ritmul de creştere (%) Cota de piaţă Ponderea în totalul CA TV color 50 40 5 1,25 41,6% Aparat radio 15 18 2 0,83 12,5% Casetofon 25 30 4 0,83 20,8% Video player 20 60 13 0,33 16,7% Antene satelit 10 70 19 0,14 8,3% Total CA : 120 mliliarde lei CURS 10 Politica de preţ Politica de preţ reprezintă cea mai mobilă componentă a mixului de marketing. Nivelul preţului: este primul luat în calcul de consumator; nivelul final al preţurilor poate fi stabilit: •pe bază de costuri; •pe bază de concurenţă •pe bază de cerere: luăm în calcul cât ar fi dispusă cererea să plătească pentru acel produs. Strategii la nivelul firmei: (pot fi aplicate şi toate trei împreună) a.preţurile mari (înalte): preţurile de prestigiu (marcă), preţurile de smântânire (preţuri la produsele noi lansate pe piaţă, care îi fac pe cumpărători să plătească mai mult), preţul umbrelă (preţ de protecţie a concurenţei) b. preţuri moderate: •preţuri diferenţiate: preţuri care iau în calcul cantitatea de produse cumpărate, locul, timpul •preţuri discrimanatorii: reducere bilet spectacol pentru studenţi •preţuri psihologice: preţul magic (se determină în 09 - septembrie), preţuri momeală – au în vedere orientarea consumatorului spre un anumit produs, nu e promoţie. c.preţuri joase (de descurajare) La nivel de strategii se mai urmăreşte mobilitatea preţurilor şi diversitatea preţurilor. Politica de distribuţie •vizează distribuţia la nivelul întreprinderii; •distribuţie: traseul parcurs de mărfuri da la producător la consumatorul final; •are două etape: -traseu economic: canale de sistribuţie -traseu fizic: distribuţie fizică sau logistica mărfurilor. Un canal de distribuţie are două elemente: producător şi consumator final. -canal direct de distribuţie: canalul care nu are intermediar între producător şi consumatorul final; -canal scurt de distribuţie: are un intermediar; -canal lung de distribuţie: are doi sau mai mulţi intermediari. Intermediarii: angrosişti, detailişti, micgrosişti. Dimensiunile canalului de distribuţie: a.lungimea :este dată de numărul de verigi intermediare dintre producător şi consumator final; 2 verigi – en-gros, en-detail. b.lăţime: are în vedere numărul de unităţi independente prin care se distribuie un produs la nivelul unei verigi; pentru en-gros – 10 şi pentru en-detail – 5000. c.adâncime: măsoară apropierea producătorului de consumatorul final; un canal de distribuţie pentru producătorul X: 10 angrosişti şi 5000 detailişti. |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat Word
Free Download Referat PDF |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
