Burebista-Traian-Decebal
Categoria: Referat
Istorie
Descriere:
Centrul din Transilvania va fi condus după moartea lui Burebista de
marele preot Deceneu. Moartea lui Burebista a avut drept efect
destrămarea regatului său, ale cărui limite fuseseră: în Nord: CarpaÅ£ii
PăduroÅŸi, în Est: Pontul Euxin, în Sud: munÅ£ii Haemus, în Vest:
confluenÅ£a râului Morava cu Dunărea Mijlocie... |
|
|
1
Burebista
Statuia lui Burebista în Parcul Municipal Călăraşi
Burebista, rege al geto-dacilor (82 î.Hr. - 44 î.Hr.), întemeietorul
statului dac.
Întemeierea statului dac
Dacia
Dacia în timpul lui Burebista În prima jumătate a anului 100 î.Hr.
dezvoltarea societăţii dacice, întărirea aristocraţiei tribale militare
şi transformarea ei în clasă politică au determinat trecerea la
organizarea de tip statal. Burebista, care îşi începe domnia în anul 82
î.Hr. Conform istoricului Iordanes, Burebista a moştenit o puternică
uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea
treptată a tuturor triburilor şi uniunilor de triburi geto-dace către
autoritatea centrală. La acest proces de unificare nu au contribuit
numai factori interni (aristocraţia tribală şi masa războinică, puterea
şi iscusinţa lui Burebista), ci şi cei externi (creşterea ameninţărilor
celţilor şi romanilor). Unificarea triburilor geto-dace s-a realizat pe
2 căi: pe cale paşnică, când şefii de trib acceptă supunerea faţă de
Burebista de bună voie, şi pe cale războinică, când se doreşte
păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea
Tyras a fost arsă din temelii). Desigur, creşterea puterii militare a
lui Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni
tribale geto-dacice. Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu,
geto-dacii "s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască
fără vin". Unificarea triburilor geto-dacice se termină pe la 60
î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe campania împotriva celţilor. În
munţii Orăştiei va fi centrul statului dac format de Burebista. Aici el
formează cetăţi de piatră, cele mai importante fiind: Costeşti,
Blidaru, Capalna si Sarmisegetuza, ultima transformată, până la urmă,
chiar în capitală a regatului.
Luptele cu celţii
Pericolul cel mai apropiat de centrul statului lui Burebista era
reprezentat de celţi. În anul 60 î.Hr. sau 59 î.Hr. porneşte o campanie
fulgerătoare împotriva boilor, tauriscilor şi anarţilor, pe care-i
distruge. Rezultatul a fost o masivă migraţie a celţilor spre vest. În
teritoriile cucerite au apărut aşezări geto-dace. În aceeaşi campanie
au fost zdrobiţi probabil şi scordiscii de la gura Tisei. Hotarele
Daciei s-au extins astfel până la confluenţa râului Morava cu Dunărea
Mijlocie.
Cucerirea litoralului Mării Negre
După campania împotriva celţilor, Burebista a acordat mare atenţie
zonei istro-pontice, unde primejdia romană era în creştere. În anii 73
î.Hr.-72 î.Hr. cetăţile greceşti pontice sunt cucerite de generalul
roman Terentius Varro Lucullus. Cetăţile se răscoală împotriva
guvernatorului Antonius Hybrida. Hybrida a organizat o expediţie, dar a
fost înfrânt de greci, aliaţi cu bastarnii şi geţii. Burebista
hotărăşte apoi să supuna cetăţile de pe litoralul Pontului Euxin (Marea
Neagră). În 55 î.Hr. cucereşte oraşul grecesc Olbia de la gurile
Bugului, apoi Tyras. Au urmat apoi Histria, Tomis, Mesembria. Întregul
litoral pontic şi teritoriul până la munţii Haemus (Balcani) se afla
sub stăpânirea lui Burebista. De aici, Burebista a organizat expediţii
până în Macedonia şi Illiria. Devine astfel "cel dintâi şi cel mai mare
dintre regii din Tracia", cum îl numeşte o inscripţie greacă
contemporană.
Relaţiile cu Roma
Cuceririle istro-pontice ale lui Burebista au pus statul dac în
conflict cu Roma. Aceasta n-a intervenit însă imediat din cauza
situaţiei interne, care culminase cu războiul civil dintre Cezar şi
Pompei (49 î.Hr.). În primăvara anului 48 î.Hr, când luptele dintre
Cezar şi Pompei se dădeau în peninsula Balcanică, Burebista l-a trimis
pe Acornion ca delegat cu o misiune pe lângă Pompei. În schimbul
ajutorului militar, Pompei recunoştea vastele hotare ale Daciei. Acesta
este însă înfrânt la Pharsalos şi se refugiază în Egipt, unde este
ucis. După această victorie Cezar plănuia o campanie împotriva Daciei.
Îşi concentrase în anul 44 î.Hr. o mare armată pe malul de est al Mării
Adriaticei. Este însă asasinat în acelaşi an.
Moartea lui Burebista şi destrămarea statului dac
Burebista este înlăturat şi ucis de aristocraţia nemulţumită de
creşterea puterii acestuia. Moartea lui Burebista a provocat mari
transformări şi tulburări. Regatul dac se destramă în 4, mai apoi în 5
state. Centrul din Transilvania va fi condus după moartea lui Burebista
de marele preot Deceneu. Moartea lui Burebista a avut drept efect
destrămarea regatului său, ale cărui limite fuseseră: în Nord: Carpaţii
Păduroşi, în Est: Pontul Euxin, în Sud: munţii Haemus, în Vest:
confluenţa râului Morava cu Dunărea Mijlocie. După moartea lui
Burebista continuitatea vieţii politice se menţine în Sud-Vestul
Transilvaniei, în zona fortificată a Sarmisegetuzei. Puterea în stat a
fost preluată de Deceneu. Acesta era rege, mare preot şi judecător
suprem. Sub Deceneu, statul dac are un caracter teocratic (religios).
Traian
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53 Italica Santiponce,
d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între (98 - 117) a fost
al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman
şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale,
imperiul ajunge la întinderea teritorială maximă.
Împăratul Traian
Origine
Traian a fost fiul lui M. Ulpius Traianus, un proeminent senator şi
general dintr-o familie romană faimoasă. Familia s-a stabilit în
provincia Baetica, în Spania de azi, cândva spre sfârşitul celui de-al
Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din familia Ulpii,
care a continuat şi după moartea sa.
S-a născut pe 18 septembrie, 53 în oraşul Italica. Tânăr fiind, a urcat
în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a
Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la războaiele lui
Domiţian împotriva germanilor şi era unul dintre cei mai mari
comandanţi militari ai imperiului când Domiţian a fost ucis în 96.
Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domiţian, Nerva,
care era nepopular în cadrul armatei şi avea nevoie de ceva ca să le
obţină sprijinul. A obţinut asta prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv
al său şi succesor în toamna lui 97 (27 octombrie). Viitor împărat
Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre adopţie, obţinând astfel
bunăvoinţa lui Traian pentru restul vieţii sale. La moartea lui Nerva
pe 27 ianuarie 98, Traian i-a succedat fără nici un incident, fiind
respectat de supuşi. Astfel primul roman ne-italian devine împărat.
Traian Optimus
Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare entuziasm, pe
care el l-a justificat prin guvernarea paşnică şi fără vărsare de
sânge, spre deosebire de domnia lui Domiţian. A eliberat oamenii care
au fost închişi pe nedrept de Domiţian şi a returnat proprietăţi
confiscate. Istoricul Dio Cassius susţine că îi plăceau vinul şi
băieţii, dar că pederastia lui nu a făcut rău nimănui. Popularitatea sa
a ajuns la asemenea nivel încât Senatul Roman i-a dat lui Traian titlul
de optimus, adică cel mai bun.
Traian - Dacicus Maximus
Dar Traian a fost cunoscut în istorie pentru luptele sale. În 101, a
lansat o expediţie în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre şi l-a
forţat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian
a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma
încununat cu succes şi a primit titlul de Dacicus Maximus.
Totuşi, la scurt timp, Decebal a adus iarăşi probleme Imperiului Roman,
încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture.
Traian se hotărăşte să atace din nou, inginerii săi construind un imens
pod peste Dunăre, şi reuşesc să cucerească Dacia în 106, capitala
dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă, Decebal se sinucide, iar în
locul capitalei, Traian construieşte un oraş numit Colonia Ulpia
Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu
romani şi a anexat-o ca o provincie romană.
Pe urmele lui Alexandru cel Mare
Cam în acelaşi timp, regele Nabateei a murit. El a lăsat moştenire
regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era cucerită, iar imperiul a
câştigat astfel ceea ce va deveni provincia Arabia Petrea (sudul
Iordaniei de azi şi o mică parte din Arabia Saudită).
Pentru următorii şapte ani, Traian a domnit ca un împărat civil. În
acest timp a corespondat cu Pliniu pe tema creştinilor, spunându-i în
principiu că îi va lăsa în pace atât timp cât nu-şi vor practica
religia în public. A construit câteva noi clădiri, monumente şi drumuri
în Italia şi Iberia natală. Magnificul forum, ce include şi Columna lui
Traian, care au fost ridicate pentru a comemora victoriile din Dacia,
se menţin încă în Roma, aşa cum se menţine şi arcul de triumf din
Mérida.
1
Monedă romana de bronz (sesterţ) cu efigia lui Traian
În 113, s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat fiind de decizia
Partei de a pune un rege pe tronul Armeniei, un regat asupra căruia
cele două mari imperii au împărţit hegemonia încă de pe timpul lui
Nero. Traian a ajuns primul în Armenia, l-a detronat pe regele existent
şi a anexat regatul la Imperiul roman. Apoi şi îndreptat atenţia către
sud, către Parthia, cucerind Babylonul, Seleucia şi în final Ctesiphon,
capitala în 116. A continuat să meargă către sud, către Golful Persic,
a declarat Mesopotamia ca o nouă provincie a imperiului şi s-a plâns că
e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel Mare.
Imperiul Roman în timpul lui Traian
Şi totuşi nu s-a oprit aici. Mai târziu în 116, a trecut munţii
Khuzestan în Persia şi a cucerit Susa, marele oraş. L-a detronat pe
regele Partei Chrosoes şi şi-a urcat pe tron propria marionetă, pe
Parthamaspates. Imperiul roman nu va mai înainta niciodată atât de mult
spre est.
La acest moment, sorţii războilui precum şi propria-i sănătate, l-au
trădat. Oraşul-fortăreaţă Hatra, de pe Tigru, în spatele său, a
continuat să reziste atacurilor romane. Evreii s-a răsculat, la fel şi
populaţia Mesopotamiei. Traian a fost astfel forţat să-şi retragă
armatele pentru a înnăbuşi revoltele. Traian vedea acest lucru ca pe un
amănunt minor, dar nu a mai apucat să condcă o armată pe câmpul de
bătălie.
Decesul si Renumele
Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Clicia şi plănuia încă
un război împotriva Partei, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a
înrăutăţit în primăvara şi vara lui 117, până când pe 9 august a murit.
Pe patul de moarte, l-a numit ca succesor pe Hadrian. Acesta, devenind
conducător, a returnat Mesopotamia Partei. Toate celelalte teritorii
cucerite de Traian au fost păstrate.
Pentru următoarea perioadă, oricărui împărat nou, chiar şi a celui a
Imperiului Bizantin, i se ura în Senat să fie felicitor Augusto, melior
Traiano, adică "mai norocos ca Augustus şi mai bun ca Traian". Spre
deosbire de alţi conducători ai istoriei, reputaţia lui Traian a rămas
nepătată timp de mai mult de 1900 de ani.
Unii văd în Traian un exemplu a acceptării din partea Romei a
idealurilor de pe cuprinsul imperiului, în timp ce alţii consideră
ascensiunea unui spaniol la tronul Romei ca fiind începutul sfârşitului
adevăratei societăţi romane de aptitudine în ceea ce priveşte
desprinderea de la viaţa socială
Decebal
Decebal - pe Columna lui Traian
Decebal (iniţial purta numele Diurpaneus), rege dac (87-106).
Statul dac
Statul centralizat dac s-a aflat în apogeul puterii sale sub regele
Decebal. Deşi mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit
de regele Burebista (82-44 î.Hr) - cuprinzând Transilvania, Banatul,
Oltenia, centrul şi sudul Moldovei, noul stat era mai puternic şi mai
bine organizat. Limitele statului dac in timpul lui Burebista (82-44
i.Hr.) au fost:in Nord: Carpaţii Păduroşi, în Est: Pontul Euxin, în
Sud: munţii Haemus(Balcani), în Vest: Dunărea Mijlocie. Progresele
înregistrate în acest timp de societatea dacică erau multiple şi
importante: o populaţie numeroasă şi grupată în jurul multor "dave" în
care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea
greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.
Personalitate
Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor
recunoaşte deosebitele însuşiri militare şi politice. La începutul
secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal,
istoricul roman Dio Cassius îi făcea următorul portret elogios: "Era
foarte priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă
prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a
intinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibacie de o
victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el
a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor".
Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi
textul: "DECEBALUSPERSCORILO". Unele interpretări îl consideră în limba
dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scoryllo altele în
latină ceea ce ar conduce la traducerea Decebal prin Scoryllo..
Începutul domniei
Încă din primul an de domnie, din anul 87, este confruntat cu o
situaţie dificilă. Roma organizează prima campanie în inima Daciei.
Împăratul [[Domiţian], pentru a-l pedepsi pe Decebal, trimite o armată
comandată de prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, să
traverseze Dunărea. Într-un defileu Decebal surprinde într-o capcană
forţele romane. Comandantul roman cade în luptă iar Decebal duce în
Munţii Orăştiei prada de război: prizonieri, trofee şi stindardul
legiunii a V-a. Marea batalie are loc la Tapae.
La un an de la această victorie, în anul 88, o armată romană condusă de
Tettius Iulianus atacă din nou pătrunzând în Dacia prin Banat. Decebal
aşteaptă în defilelul de la Tapae. Confruntarea se încheie cu victoria
romană. Deşi înfrânt de către romani, datorită dificultăţilor
întâmpinate de armatele imperiale în Pannonia în lupta cu quazii şi
marcomanii, care-l sprijiniseră pe regele dac, Decebal încheie o pace
avantajoasă cu împăratul Domiţian în anul 89. Decebal era numit client
al Romei iar regatul sau regat clienteral, primea mesteri faurari,
instructori militari, etc.
Ani de pace
În schimbul unor subsidii în bani şi ingineri, Decebal se recunoaşte
rege clientelar al Romei şi continuă, în următorii 12 ani de pace să-şi
consolideze puterea şi statul. Procesul de centralizare a statului dac
este accelerat, armata este echipată şi instruită. Se iniţiază un vast
program de construcţii civile şi militare, îndeosebi în regiunea
Munţilor Orăştie. Încearcă să stabilească relaţii cu popoare şi state
inamice Romei.
Primul război dacic
Confruntările dintre daci şi romani au reînceput în timpul împăratului
Traian. La începutul anului 101, armata romană, condusă chiar de
împărat, după ambele pregătiri de aproape 3 ani, a atacat Dacia cu
13-14 legiuni şi alte unităţi auxiliare (în total c. 150.000 de
soldaţi). La 25 martie 101 împăratul părăseşte Roma, traversează
Dunărea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orşova)
pătrunzând în Dacia prin Banat. Dio Cassius menţionează episodul în
care burii germanici cu aliaţii lor îi trimit lui Traian o ciupercă
uriaşă pe care era scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiţi
pentru binele lor să se întoarcă la Roma. Are loc bătălia de la Tapae,
în vara anului 101 iar Decebal încearcă să oprească înaintarea romană.
Bătălia se încheie însă cu victoria romană.
În iarna şi primăvara anului 102, Decebal este înfrânt la Nicopolis ad
Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi. În toamna anului 102, Decebal este
silit să încheie o pace zdrobitoare pentru Dacia: regele dac trebuia să
dărâme zidurile cetăţilor, să cedeze o serie de teritorii şi să renunţe
la orice independenţă în politica externă.
Al doilea război dacic
Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al
epocii, înalţă, între Drobeta şi Pontes, în anii 103-105, un durabil
pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105,
iniţiind cel de-al doilea război dacic. Abandonat de aliaţi, atacat
prin Banat, Valea Oltului şi Moldova, constrâns continuu la defensivă,
Decebal se retrage în citadela din Munţii Orăştie. După cucerirea
puternicelor cetăţi care păzeau accesul spre capitală: Blidaru,
Costeşti, Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna, Tilişca, legiunile romane
încep asediul Sarmizegetusei.
În ciuda rezistenţei dace, cetatea este cucerită şi distrusă din
temelii. Decebal, împreună cu câteva căpetenii, reuşeşte să părăsească
cetatea încercând să continue rezistenţa împotriva romanilor în
interiorul ţării. Este urmărit de cavaleria romană şi, în urma unei
trădări, pentru a nu cădea viu în mâinile duşmanului, se sinucide.
Urmări
O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul şi
Oltenia) a fost transformată în vara anului 106 în provincie romană
numita Dacia Felix, avand capitala situata la 40 de km de vechea
capitala, incendiata in urma razboiului dac din 105-106, purtand numele
de Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetusa. Muntenia şi Sudul
Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. După
înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o mare şi costisitoare
festivitate, care a durat 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost duşi
în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia pentru
a evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele şi sângeroase au
fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune
comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian construită în
Roma de Apolodor din Damasc(în 113) precum şi monumentul triumfal de la
Adamclisi, din Dobrogea.
Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac şi cu aurul extras
din minele de aur de la Roşia Montana, Imperiul Roman se va redresa
financiar. Astfel, deşi capitala coloniei este Ulpia Traiana
Sarmisegetusa, cel mai important oraş din teritoriu este Apullum (Alba
Iulia), oraş prin care trece aproape întreaga cantitate de aur ce ia
drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni
alcătuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colţuri ale Europei.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|