Politica externa a Romaniei in perioada neutralitatii - septembrie 1939 - iunie 1940
Categoria: Referat
Istorie
Descriere:
Printre refugiati aflanduse si membrii fostului guvern, inclusiv
presedintele Poloniei Ignacy Mosciocki, comandantul suprem al armatei
poloneze, maresalul Edward Ridz-Smigly si ministrul de externe Iosef
Beck, fiind gazduiti de tara noastra peste trei luni... |
|
|
1
In perioada
dinaintea izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, Romania, a
ramas fidela aliantelor coordonate de anglo-francezi, initiand actiuni
multiple menite sa preintampine, pe plan general dar mai ales pe plan
local, extinderea agresiunii. In aceasta privinta sunt cunoscute
tentativele intreprinse pentru fortificarea Micii Intelegeri si a
Intelegerii Balcanice, de altfel si pentru sprijinirea eforturilor
franco-britanice in perioada martie-august 1939; demersurile lui Viorel
Virgil Tilea, in martie 1939, la Londra, care au deschis calea
negocierilor anglo-franco-sovietice si care, daca nu ar fi esuat
in august 1939, cu siguranta ar fi oprit atacul Germaniei asupra
Poloniei din 1 septembrie 1939 si implicit, declansarea marii
conflagratii. Din nefericire dupa esuarea acestor evenimente,
posibilitatile de actiune a Romaniei sa redus brusc, considerabil.
Romania nu a
fost implicata in nici un fel in evolutia evenimentelor din vara anului
1939 spre declansarea ostilitatilor, dimpotriva, intrevazand pericolele
viitoare, guvernul Armand Calinescu, a optat pentru o conduita care sa
preintampine complicatiile eventuale. Astfel in preajma lui 1
septembrie 1939 Bucurestii au ofertat Ungariei semnarea unui pact de
neagresiune, iar la 27 august ministrul roman de externe, Grigore
Gafencu, a informat pe ministrul german in Romania, Wilhelm Fabricius,
ca in conflictul iminent dintre Germania si Polonia, tara noastra isi
va pastra neutralitatea.
Dupa atacarea
Poloniei si intervenirea starii de razboi intre Reichul nazist si
puterile occidentale, la 3 septembrie 1939 guvernul de la Bucuresti a
decis adoptarea unei atitudini pasnice fata de toate statele.
Astfel la 6
septembrie 1939, Consiliul de Coroana, prezidat de Regele Carol al
II-lea, intrunit la Palatul Cotroceni din Bucuresti, a hotarat, in
unanimitate, „actiunea diplomatica si masurile militare pentru apararea
fruntariilor”, deasemenea „observarea stricta a regulilor neutralitatii
stabilite prin conventiile internationale fata de beligerantii din
actualul conflict”. Unii ditre participantii acelei intruniri au optat
pentru o neutralitate absoluta, insa majoritatea au opiniat pentru o
abtinere de la ostilitati, cu gandul ca, la momentul potrivit, Romania
oricum va fi implicata in conflict dar obligatoriu de partea aliatilor
si impotriva statelor fasciste.
Chiar din
primele zile ale conflagratiei mondiale, politica Romaniei s-a remarcat
prin atitudinea adoptata fata de Polonia. Preocupat de o posibila
transgresare a granitei polono-romane de catre Wehrmachtul nazist, la
11 septembrie 1939, Statul Major roman a mobilizat in partea de nord a
tarii „Gruparea de armate Est” a generalului C. Motas. Guvernul roman a
facut tot posibilul, in luna septembrie 1939, pentru a inlesni
operatiunile de rezistenta ale statului aliat si vecin de la nord.
Neutralitatea
Romaniei sa dovedit a fi favorabila aliatilor anglo-francezi si
victimelor agresiunii fasciste, guvernul de la Bucuresti dandusi
acordul de principiu pentru tranzitul de materiale de razboi, destinate
Poloniei, pe teritoriul Romaniei; acordul nu a fost materializat, pe de
o parte din cauza blitz-kriegului practicat acum, pentru prima oara, de
Wehrmacht; pe de alta parte, din cauza intrarii trupelor sovietice in
jumatatea de rasarit a Poloniei, la 18 septembrie 1939. In schimb
Romania si-a deschis granita pentru a primi un numar de 49.547
refugiati din care 23.638 fiind militari. Printre refugiati aflanduse
si membrii fostului guvern, inclusiv presedintele Poloniei Ignacy
Mosciocki, comandantul suprem al armatei poloneze, maresalul Edward
Ridz-Smigly si ministrul de externe Iosef Beck, fiind gazduiti de tara
noastra peste trei luni. De asemenea guvernul roman a facilitat
tranzitul spre Anglia, prin portul Constanta, a tezaurului statului
polonez, continand 82,4 tone de aur in 1.261 de lazi, iar alte 51
casete cu aur si valori au fost pastrate la Banca Nationala a Romaniei.
Dupa o dezarmare si internare proforma, trupele militare poloneze au
parasit Romania pentru a forma in Anglia noi unitati de lupta.
Autoritatile de
la Berlin si Moscova si-au exprimat, nu doar o singura data in
septembrie 1939, nemultumirea lor fata de atitudinea oficialitatilor
romanesti in sustinerea cauzei Poloniei luptatoare. Nemultumiri s-au
manifestat si pe plan intern, legionarii, condusi de Horia Sima, ajuns,
in conditii dubioase, succesorul lui Corneliu Zelea Codreanu, au fost
incurajati de succesele Reichului in Polonia. Legionarii, din prigoniti
ai guvernelor desemnate de Carol al II-le, au devenit prigonitori,
situatie in care adversarii lor politici au devenit tinte ale
razbunarilor, inclusiv prin asasinate. La 21 septembrie 1939 in centrul
Bucurestilor, a fost asasinat Armand Calinescu, ca urmare a implicarii
acestuia, fie ca ministru de interne ori ca premier, in toate actiunile
impotriva Miscarii Legionare.
Dupa un guvern
interimar prezidat de Gheorghe Argeseanu (21-28 septembrie 1939), se
formeaza un cabinet condus de Constantin Argetoianu (28 septembrie - 23
noiembrie1939) cu aproape aceiasi titulari ca in guvernul Armand
Calinescu. Regele Carol al II-lea numeste apoi prim ministru pe
Gheorghe Tatarescu, socotit mai potrivit a pune in practica hotararile
suveranului si politica externa orientata spre Franta si Anglia.
La fel ca in
perioada neutralitatii (1914-1916) din cursul precedentului razboi
mondial, Romania a dus o politica activa si a initiat multiple actiuni
politico-diplomatice pentru mentinerea statu-quo-ului teritorial,
pentru restabilirea pacii europene, pentru evitarea extinderii
agresiunii in sud-estul Europei si in caz de nevoie pentru respingerea
in comun de catre statele din aceasta zona, a actelor de agresiune.
In acest
context, guvernele de la Bucuresti au tins in perioada 1939-1940 spre
imbunatatirea raporturilor cu tarile vecine, fie pe calea incheierii
unor pacte de neagresiune cu (U.R.S.S., Ungaria), fie in cadrul unei
aliante defensive mai largi precum Blocul neutrilor, conceput ca o
superintarire a Intelegerii Balcanice.
Odata cu
declansarea ostilitatilor, la 1 septembrie 1939, a fost cauzata
avansarea proiectului Blocului Neutrilor. Primele actiuni concrete a
Bucurestilor spre faurirea Blocului Neutrilor s-au produs la data de 5
septembrie, cand Grigore Gafencu i-a instruit pe ambasadorii Romaniei
de la Ankara, Belgrad, Atena, sa dea informatii despre pozitia adoptata
de Romania si despre demersurile ce se vor face pentru infaptuirea
Blocului Neutrilor. In ultima decada a lunii septembrie 1939,
demersurile diplomatiei romane pentru precizarea unei atitudini comune
a statelor Intelegerii Balcanice s-au intrerupt. In acest timp la
Ministerul Afacerilor Straine roman s-a eleborat proiectul de
constituire a Blocului Neutrilor, fiind finalizat la 28 septembrie 1939.
Propunerea
romana din 28 septembrie 1939 cuprindea sase prevederi detaliate in
documentul original:
1.Neutralitatea
desavarsita in cadrul actualului conflict.
2.Neagresiune
intre statele membre ale blocului. Obligatiunile de asistenta mutuala
stipulate intre unele state facand parte din bloc ramanand in vigoare
si intra in vigoare in caz de agresiune.
3.In cazul unei
agresiuni impotriva unuia dintre statele facand parte din Blocul
Neutrilor, celelalte vor pastra cel putin o neutralitate binevoitoare
fata de statul atacat.
4.Deciziunile
luate de acord in vederea normalizarii masurilor militare luate la
frontierele comune.
5.Stabilirea
unui contact direct intre ministrii Afacerilor Straine ai statelor
facand parte din Blocul Neutrilor. Schimb de informatii politice si
economice intre guverne.
6.Adoptarea unor
masuri de ordin economic in baza comunitatii de interese.
Astfel la 30 octombrie 1939, proiectul unui asemenea Bloc, intocmit de
Grigore Gafencu si guvernul de la Bucuresti, a fost difuzat tarilor
membre ale Intelegerii, vizand, intr-o prima faza, precizarea unei
atitudini comune a Romaniei, Iugoslaviei, Greciei si Turciei, succedata
de o posibila colaborare a Ungariei, Bulgariei si Italiei. Pentru
inceput proiectul a fost sustinut de catre statele Intelegerii
Balcanice chiar si de Marea Britanie si Franta dar planul constituirii
Blocului neutrilor va sfarsi prin a esua.
Prin enumerarea
propunerilor, pe care guvernul roman intelegea sa stea la baza Blocului
Neutrilor, se intelege ca alianta proiectata avea un caracter defensiv,
principala ei menire era de a face fata unei agresiuni externe,
situatie in care statele membre nici nu erau macar obligate sa
intervina, ci sa pastreze o neutralitate binevoitoare. De asemenea,
propunerea romana, viza intarirea relatiilor de ordin economic si
militar intre statele aliate, accentul punandu-se pe intensificarea
contactelor politice.
1
Faptele care au dus la prabusirea proiectului Blocului Neutrilor sunt
urmatoarele:
1.Abandonarea
Blocului Neutrilor s-a produs ca urmare a
rivalitatii si disputelor teritoriale dintre statele din sud-estul
europei.
2.Esecul
Blocului a survenit ca urmare a politicii de revizuire a frontierelor.
3.Refuzul
Bulgariei si indeosebi al Ungariei, de a consimti
la o apropiere cu unele dintre statele membre ale Intelegerii Balcanice.
4.Opozitia
Italiei si Germaniei, a Marilor Puteri europene, fata de proiectul
Blocului.
Opozitia Marilor
Puteri europene fata de proiectul Blocului
Neutrilor a fost decisiva pentru nereusita initiativei Romaniei de la
sfarsitul anului 1939.
Dupa esecul
Blocului Neutrilor, Romania, sfatuita de Puterile
Occidentale, a fost determinata sa se orienteze catre intarirea
Aliantei Balcanice. Intre 2 si 4 februarie 1940, Romania si partenerii
din Intelegerea Balcanica s-au intrunit, la Belgrad, in a VIII-a
sesiune extraordinara, fapt ce a dus la aprofundarea raporturilor
dintre statele Intelegerii Balcanice, hotarate sa-si apere dreptul la
libertate la unitate si la teritoriul national.
Desfasurarea
razboiului din 1939-1945, in comparatie cu cel
din 1914-1918, au depins mai mult de factorul petrol. Evoluitia
operatiunilor militare si demersurile politico-diplomatice, politica
economica a statelor beligerante,grija deosebita a statelor pentru
pastrarea, exploatarea si cucerirea principalelor resurse petroliere, a
fost categorica. Rolul Romaniei ca tara posesoare de petrol, ca
subiect, dar si ca obiect a fost indiscutabil. In acea perioada Romania
detinea 2,2 % din productia mondiala de titei brut, clasanduse pe locul
al VI-lea in lume dupa S.U.A, U.R.S.S, Venezuela, Iran-Bahrein si
Indiile Olandeze si pe locul al II-lea din Europa. Problema petrolului
romanesc, in marile decizii militare si politico-diplomatice ale
taberelor care s-au infruntat pe campurile de lupta, a avut un rol
important.
Izbucnirea
razboiului, in septembrie 1939, a deschis problema
petrolului atat in randul beligerantilor cat si a nebeligerantilor.
Industria petrolului devenise un element vital pentru mijloacele
folosite de razboiul modern
Inca din primul
an al conflictului, Germania, in afara de
resursele proprii de titei si ale tarilor ocupate, s-a orientat catre
Romania. Pentru Marea Britanie si Franta chestiunea petrolului a
imbratisat coordonate diferite, acestea adoptand planuri de
preintampinare a aprovizionarii Germaniei cu resurse din U.R.S.S. S sau
din Romania.
In primele luni
ale razboiului War Cabinetul-ul din Londra, a
avut in speciala atentie problema petrolului romanesc, care a fost
abordata si solutionata in conexiune cu blocada economica, in scopul
sufocarii Reichului nazist.
Dupa declansarea
celui de-al II-lea rzboi mondial, Bucurestii
s-au vazut asaltati pe cele mai diverse cai pe teme problemei
petrolului. La 11-12 septembrie 1939 primul ministru Armand Calinescu
s-a intalnit cu reprezentantii oficiali ai Angliei si Frantei. La 18
septembrie 1939, Calinescu l-a primit pe Wilhelm Fabricius, ministrul
german la Bucuresti. Dupa assasinarea primului ministru, discutiile cu
reprezentantii Marilor Puteri au continuat, la 3 noiembrie 1939,
Grigore Gafencu a abordat cu ministrii aliati chestiunea distrugerii
industriei petroliere. Pe de alta parte, Berlinul a intervenit adesea
la Bucuresti, solicitand asigurarea livrarilor de petrol catre Reich in
functie de necesitatile razboiului.
Sfarsitul anului
a marcat pentru Germania importante succese
in legatura cu asigurarea prin intelegeri a importului petrolier din
Romania, concretizate in acordul economic incheiat cu Germania in 29
septembrie 1939, interpretate de Berlin ca o noua dezvoltare a
intelegerii din 23 martie 1939.
Marea Britanie
si Franta au intervenit spre a limita sau
chiar stopa , livrarile de produse petroliere catre Germania. Ofensiva
aliatilor a avut in cele din urma rezultate pozitive, inregistrandu-se
scaderi ale furnizarii de petrol catre Reich, fapt care a dus la
alarmarea Ministerului Economiei din Berlin.
Experienta
primului razboi mondial a determinat guvernele de
la Bucuresti sa fie prevazatoare in privinta propunerilor
anglo-franceze de a distruge zona petrolifera, de cealalta parte,
Germania era interesata sa previna un astfel de deznodamant, pentru
aceasta, planificand chiar ocuparea tarii noastre.
La 27 mai 1940
s-a semnat la Bucuresti un acord petrolier
definitiv, cunoscut si sub numele de Pactul armament-petrol, prin care
exporturile de titei erau destinate cu priorotate catre cel de-al
III-lea Reich in schimbul armamentului si echipamentului de razboi. A
doua zi premierul Gheorghe Tatarescu avea sa comunice lui Wilhelm
Fabricius, ca Romania isi propunea sa largeasca pe viitor colaborarea
„prieteneasca” cu Reichul nazist. Astfel la 28 mai 1940, in cadrul unei
audiente largite acordate de Carol al II-lea principalilor membri ai
Consiliului de Ministri, s-a discutat si s-a recomandat abandonarea
orientarii externe de pana atunci a Romaniei si promovarea, in
continuare, a unei politici de „adaptare a realitatii”, adica de
orientare spre Germania in primul rand.
Discutiile de la
28 mai 1940 au dus, in mod practic, la abandonarea neutralitatii
Romaniei.
Dupa renuntarea
la neutralitate Romania a promovat o politica
de apropiere fata de Germania, si care vazavi de ostilitatile in plina
evolutie pe continentul european, s-a tradus de jure si de facto
intr-un statut de nonbeligeranta, inaugurat la 28 mai 1940 si prelungit
pana al 22 iunie 1941.
La 21 iunie
1940, in ajunul capitularii Frantei, ministrul
Fabricius a primit din partea guvernului Tatarescu textul unei
declaratii ce reconfirma asigurarile din mai 1940, si anume ca
Bucurestii erau „sa intareasca si sa largeasca colaborarea” cu
Berlinul, colaborare impusa de „conditiile geopolitice ale Romaniei” si
de „noua ordine europeana”.
Neutralitatea
Romaniei a fost in esenta pro-aliata iar
nonbeligeranta s-a accentuat treptat prin nuantele sale
pro-axiste,
consumandu-se, la 22 iunie 1941, prin intrarea Romaniei in cel de-al
doilea razboi mondial de partea statelor Axei.
Bibliografie
Stefan Lache, Romania in relatiile internationale 1939-2006, Editura
Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.
Gheorghe Buzatu, Romania si Marile Puteri 1939-1947, Editura
Enciclopedica, Bucuresti, 2003.
Dinu C. Giurescu, Romania in al doilea razboi mondial (1939-1945),
Editura All, Bucuresti, 1999.
Gheorghe Buzatu, Romania si razboiul mondial din 1939-1945, Centrul de
Istorie si Civilizatie Europeana, Iasi, 1995.
Gheorghe Buzatu, Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi
mondial, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988.
Istoria Romanilor vol. VIII, Romania Intregita (1918-1940), Editura
Enciclopedica, Bucuresti,
2003.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|