Eugen Cristescu Categoria: Referat Istorie
Descriere: Eugen Cristescu s-a straduit sa satisfaca exigentele în domeniul
informatiilor impuse de necesitatile de razboi. A reorganizat Serviciul
Secret, luând ca model structurile serviciilor similare ale timpului, de
la care a adaptat, la mentalitatile, conditiile si posibilitatile
românesti, tot ce s-a putut... |
|
||
|
|
|||
|
1 Eugen Cristescu Personalitatea lui adevar contra minciuna Daca Serviciul Secret de Informatii al Armatei române a fost creatia exclusiva a lui Mihail Moruzov, Serviciul Special de Informatii reorganizat în toamna anului 1940 a purtat din toate punctele de vedere (structural, conceptional, tehnico-metodologic) amprenta personalitatii lui Eugen Cristescu. Iata de ce personalitatea lui trebuie cunoscuta, în primul rând de cei tineri, care au nevoie de puncte de reper si modele pentru o eventuala cariera în arta informatiilor. „Omul de taina al maresalului” Ion Antonescu, adica cel care a îndeplinit una dintre cele mai controversate, misterioase si deloc invidiate functii din administratia statului, aceea de director general al Serviciului Special de Informatii , a vazut lumina zilei la 3 aprilie 1895, în comuna Grozavesti, judetul Bacau. Copilul Eugen Cristescu a urmat cursurile scolii primare din comuna Târgu Ocna, dovedind sârguinta la învatatura si bucurându-se de rezultate dintre cele mai bune. În 1916 a absolvit Seminarul Teologic „Veniamin Costache” din Iasi. Atras de stiintele juridice, s-a înscris la Facultatea de Drept din capitala Moldovei, dar ca urmare a razboiului, studentul Eugen Cristescu s-a înrolat ca sergent (cu termen redus) în serviciul sanitar si a participat cu tot aplombul la campaniile Armatei române, în primul Razboi Mondial, pâna la încheierea pacii. Dupa terminarea razboiului si crearea fruntariilor nationale ale României Mari, tânarul Eugen Cristescu îsi reia studiile universitare, iar la 6 ani dupa absolvire obtine doctoratul în stiintele juridice la Universitatea ieseana. În orientarea sa profesionala trebuie sa avem în vedere si contextul situatiei României în perioada imediat postbelica, atunci când tara avea nevoie, mai mult ca oricând, de o infuzie de tineret în functiile administratiei de stat. Politia de Siguranta a constituit pentru el o atractie deosebita, nu numai ca-i oferea sansa unei situatii materiale sigure, dar si prin faptul ca, în calitate de functionar public, avea sansa sa-si puna la încercare ambitiile si profesionalismul în lupta împotriva a tot ceea ce se profila ca amenintari la adresa edificiului national, realizat cu atâtea jertfe în anii razboiului. La 1 octombrie 1920, a fost încadrat în functia de subsef birou clasa I în Serviciul Special de Siguranta. Prin calitati si pasiunea depusa în activitatea profesionala a reusit sa avanseze cu usurinta treptele ierarhiei: sef de serviciu clasa I (de la 1 martie 1921), director clasa a III-a (la 1 ianuarie 1927) si director clasa I (la 1 octombrie 1929). Printre preocuparile de capatâi în domeniul apararii sigurantei statului a stat combaterea activitatii organizatiilor politice extremiste (de dreapta si de stânga), a caror eficienta i-a facut mai târziu pe unii cunoscatori ai domeniului sa afirme cu admiratie ca, prin straduintele sale în calitate de director al Sigurantei si apoi de sef al SSI, bolsevizarea si fascizarea tarii nu s-au putut produce. Nu este o afirmatie gratuita, întrucât documentele demonstreaza din plin acest aspect. Daca în opinia fruntasilor miscarilor extremiste (legionari si comunisti la unison) Eugen Cristescu era conceput ca o figura „odioasa”, în cercurile politice consecvent democratice, din tara si strainatate, se bucura de aprecieri favorabile si mult mai. Toate acestea faceau referire la profesionalismul sau în materie de aparare a sigurantei statului. Numai asa ne explicam cum a putut deveni membru al Comisiei Internationale de Politie, ce se întrunea periodic la Haga. Multe documente de arhiva pastrate, dar si o serie de lucrari memorialistice, ni-l prezinta ca pe un politist bine informat, cu întinse legaturi si relatii de specialitate cu sefii serviciilor de siguranta din multe state europene cu traditie democratica. A fost trimis în interes de serviciu si pentru specializare în cultura tehnica-politieneasca la: Viena Varsovia, Cracovia, Praga, Berlin, Haga, Bruxelles, Paris, Roma, Napoli, Genoa si alte orase europene. Întrucât Nicolae Titulescu îl aprecia foarte mult, acesta a intervenit pentru ca Eugen Cristescu sa fie admis sa studieze la Scotland Yard, la Londra, asupra problemelor internationale de politie. În urma acestor stagii în strainatate, Cristescu a acumulat o impresionanta biblioteca cu volume de specialitate în domeniul „politiei stiintifice”. Toate acestea i-au servit ulterior la pregatirea Legii de organizare a Politiei române din 1929, una dintre cele mai bune legi din Europa, la acea data, si la elaborarea careia si-a adus o contributie importanta. Cu toate acestea, pozitia sa a fost puternic zdruncinata la începutul anului 1934, ca urmare a transferului din functia de director general al Sigurantei într-o functie de conducere în Administratia Ministerului de Interne. Motivul acestei „promovari” se pare ca l-a constituit refuzul de a se preta la amestecul în combinatiile politice ale partidelor, actiune sugerata de cercurile Palatului Regal. În aceasta situatie, doar cunoasterea exacta a menirii sale de justitiar si necesitatea de a se situa permanent deasupra oricaror intrigi politice l-au determinat sa ia o astfel de pozitie. Cristescu si-a dat „demisia de onoare” din functia de director general al Politiei de Siguranta, luând asupra sa „lipsa de vigilenta a organelor Sigurantei” ca urmare a asasinatului realizat de legionari asupra primului ministru I.G. Duca. Marginalizarea generalului Ion Antonescu, survenita în perioada martie 1938 – august 1940, a fost deza-vuata de Eugen Cristescu, întrucât si el se simtea într-un fel în aceeasi postura, fara sa existe motive întemeiate, care sa tina strict de resortul competentelor profesionale. Prin relatiile create în armata nu i-a fost greu sa înteleaga faptul ca în spatele acestor marginalizari se aflau masinatiile lui Mihail Moruzov, seful Serviciului Secret, si ale politicienilor din anturajul Regelui Carol al II-lea pornite în primul rând din invidie. Devenit conducator al statului si neavând rezultate concrete în domeniul informatiilor, dupa doua luni de guvernare, generalul Ion Antonescu si-a adus aminte de Eugen Cristescu Se cunoscusera în decembrie 1933, atunci când generalul Ion Antonescu, în calitate de sef al Statului Major, Eugen Cristescu, director al Sigurantei si Nicolae Titulescu, ministru de externe, au analizat împreuna pericolul extremismului legionar. La 15 noiembrie 1940 , la propunerea presedintelui Consiliului de Ministri, prin Înalt Decret Regal, Eugen Cristescu a fost numit director general al Serviciului Special de Informatii. Doua conditii fundamentale a pus Eugen Cristescu generalului Ion Antonescu pentru a accepta aceasta functie. Prima : „Fara legionari în SSI”, desi România era stat national-legionar, începând cu 14 septembrie 1940, prin Înalt Decret Regal, ceea ce în limbajul teoretic de astazi se numeste „echidistanta politica”. A doua: „Activitatea SSI sa se desfasoare pe baza unei legi organice”. Este o premiera în istoria serviciilor de informatii când o astfel de institutie accepta sa-si desfasoare activitatea pe baza unei legi publicate în „Monitorul Oficial”. 1 Este vorba despre Legea din 15 noiembrie 1940 privind organizarea si functionarea SSI. Deci, echidistanta politica si legalitatea reprezinta doua principii fundamentale care directioneaza si astazi, în regimurile democratice, activitatea de intelligence. Daca la acestea mai adaugam si Oficiul pentru Centralizarea Informatiilor structura creata de acelasi Eugen Cristescu, din care faceau parte câte doi reprezentanti ai fiecarui serviciu de informatii (Sectia a II-a a Armatei, Siguranta, Jandarmerie, Prefectura Politiei Capitalei) avem mai bine conturat ceea ce traditia ne îndeamna fata de rolul unei Comunitati Nationale de Informatii. Eugen Cristescu s-a straduit sa satisfaca exigentele în domeniul informatiilor impuse de necesitatile de razboi. A reorganizat Serviciul Secret, luând ca model structurile serviciilor similare ale timpului, de la care a adaptat, la mentalitatile, conditiile si posibilitatile românesti, tot ce s-a putut. Dintre realizarile mai importante ale Serviciului pe care l-a condus timp de patru ani, orice analiza obiectiva nu poate omite urmatoarele aspecte: sprijinul substantial acordat generalului Ion Antonescu în combaterea legionarismului mai ales în rafuiala din timpul rebeliunii; asigurarea unui flux zilnic de informatii, în care ponderea o detineau informatiile de valoare operativa pentru fundamentarea politicii si strategiei militare românesti; neutralizarea unor retele de spionaj ce actionau pe teritoriul tarii si în defavoarea intereselor românesti; asigurarea protectiei oamenilor politici români cu alte orientari decât cele ale conducatorului statului, reusind sa faca fata presiunii exercitate de germani, care cereau insistent internarea lor în lagare; implicarea directa în tratativele cu Aliatii (sovieto-anglo-americani) in vederea obtinerii unor conditii cât mai rationale de armistitiu pentru România. Dar, pe lânga toate acestea, trebuie sa recunoastem ca a ratat tocmai sfârsitul, caci, în ciuda faptului ca dispunea de informatii suficiente despre actiunea concreta din ziua de 23 august 1944, acest eveniment l-a luat prin surprindere ceea ce în cazul unui sef de serviciu de informatii poate fi cu greu înteles, chiar daca regele, camarila de la palat si colaboratorii ocazionali s-au „precipitat” în fata presiunii momentului asa cum a ramas convins Eugen Cristescu pâna la sfârsitul vietii. De altfel, Cristescu îl informase din timp pe conducatorul statului, despre intentiile unui grup de generali în combinatie cu Palatul Regal si câtiva fr untasi politici ai „opozitiei democratice” de a prelua puterea, dar maresalul Antonescu, prea încrezator în prestigiul sau si în onoarea de ofiter al Armatei române n-a vrut sa creada ca „e ceva serios”. Îi considera pe toti niste „pisicute cu clopotei care nu sunt în stare sa prinda soareci”. Chiar si Hitler, cu ocazia ultimei întrevederi cu Antonescu, i-a atras atentia „sa nu se duca singur la Palat”. Dar maresalul Antonescu ramasese convins ca „poate dormi cu capul pe genunchii generalilor sai”. Înca din aprilie 1943, maresalul Antonescu îsi daduse seama ca Germania va pierde razboiul si i-a spus lui Cristescu ca „important e ca noi sa nu-l pierdem pe al nostru”. Pornea de la ideea ca prestigiul lui câstigat în cele doua razboaie mondiale când s-a batut pentru idealurile fundamentale ale natiunii române: întregirea si reîntregirea national-statala, precum si confruntarea cu doua regimuri comuniste, i-ar putea îndupleca pe reprezentantii democratiilor occidentale în sensul de a avea o atitudine mai blânda fata de România. Paradoxal, a scapat din vedere ca istoria, si mai ales istoria razboaielor, îsi are legile ei. Întotdeauna învingatorul l-a judecat pe cel învins, a dictat pacea si a scris istoria. Fixismul maresalului Antonescu îl putem consemna ca pe cel mai mare esec al sefului statului romanesc. Eugen Cristescu s-a casatorit la 48 de ani cu Maria Teodora, vaduva generalului Golici si nepoata a savantului Henri Coanda, femeie de o rara frumusete si suficient de bogata. Dar nu s-a putut bucura prea mult de aceasta casatorie. La 24 septembrie 1944 a fost arestat, iar la mijlocul lunii octombrie noile autoritati ale statului român l-au predat Armatei sovietice, care l-a dus la Moscova pentru ancheta. A fost internat la Liubianca, unde a stat în celula cu generalul japonez Ianaghita, aflat si acesta în ancheta temutilor investigatori ai SMERS (unitate de elita a serviciilor secrete sovietice). Fara îndoiala ca, pentru anchetatorii SMERS, Eugen Cristescu reprezenta o captura importanta. Acestia nu puteau rata ocazia de a-l stoarce de informatii. Si au facut-o cu profesionalism, asa cum rezulta din documentele de la Moscova. Analistii serviciilor secrete sovietice obisnuiau sa întocmesca note speciale, pe baza declaratiilor fostului sef al SSI, pentru a informa conducerea statului sovietic. Readus în tara la începutul lunii aprilie 1946, a fost supus unui necrutator interogatoriu în cadrul procesului de trista amintire, al asa-zisei „mari tradari nationale”. Era acuzat, fara sa se poata dovedi prin probe concludente, pentru „crime de razboi si dezastrul tarii”. Completul de judecata, din care lipseau magistratii de cariera, a refuzat cu obstinatie audierea martorilor propusi de aparare si consultarea documentelor din arhiva SSI care-i demonstrau nevinovatia. Eugen Cristescu si-a dat seama ca se afla în fata unei judecati politice, fapt pentru care nu-i mai ramasese altceva de facut decât sa joace cartea supravietuirii. Tot din interese politice, camuflate sub acoperirea unor „ratiuni de stat”, i s-a comutat pedeapsa, care initial fusese condamnare la moarte, în detentie grea pe viata. Anii de penitenta si i-a petrecut în închisorile Aiud, Dumbraveni si Vacaresti. Începând cu 1949, a fost pus la dispozitia organelor de ancheta ale Securitatii pentru a fi exploatat ca baza de date. Este perioada când elaboreaza, în conditii de detentie, lucrarea „Organizarea si activitatea Serviciului Special de Informatii”, ce poate fi apreciata pe drept cuvânt prima lucrare despre istoria serviciilor secrete românesti. La ea se mai adauga alte numeroase marturii si declaratii în care descrie cu lux de amanunte multe din intimitatile vietii de stat românesti. Dupa aproximativ 15 zile de greva a foamei, uitat si parasit pare-se de toti, cu exceptia subofiterului care-i supraveghea permanent celula , Eugen Cristescu a sucombat la 12 iunie 1950 în penitenciarul de la Vacaresti. În ciuda tuturor calomniilor care s-au spus despre activitatea sa, personal nu s-a considerat niciodata mai mult decât un simplu functionar public, care si-a dedicat întreaga viata, slujind cu credinta interesele nationale. Cu toate neîmplinirile si unele inabilitati conjuncturale specifice de altfel riscurilor meseriei, Eugen Cristescu a reusit sa smulga chiar si adversarilor (anglo-americani) aprecierea de „maestru al combinatiilor de culise” si „un excelent ofiter de contrainformatii În ceea ce priveste afirmatiile facute de un fost lider al PNT, Ioan Hudita, potrivit carora „Eugen Cristescu era «total incompetent » îl inducea în eroare pe maresalul Ion Antonescu si ca, prin urmare, nu-si merita locul pe care-l ocupa”, reprezinta o mostra de politicianism ieftin si total neproductiv pentru interesele statului. Din ne f e r i c i r e, a c e s t g en de politicianism se manifesta si astazi, sub o forma sau alta, ceea ce deformeza grav imaginea intelligence-ului românesc aflat în plin proces de transformare sau mai bine zis la cumpana dintre traditie si postmodernitatea globalizatoare. Întrebarea fundamentala este de ce Eugen Cristescu nu are parte acum, în regimul democratic, de o judecata dreapta? Prin urmare, de ce nu este reabilitat? Si alaturi de el, toti ceilalati sefi de directii centrale din SSI, cum ar fi colonelul Ion Lisievici, colonelul Traian Borcescu, Gheorghe Cristescu si multii altii? Intelligence-ul românesc are nevoie de modele reale, bazate pe adevar si nicidecum pe minciuni. Cui mai foloseste astazi marea nedreptate savârsita de asa-zisul „tribunal al poporului”, în realitate o instanta comunista care a judecat sub presiunea consilierilor Armatei sovietice de ocupatie? Sau abuzurile regimului comunist care a tinut în detentie pâna în 1964 pe toti functionarii SSI, sub acuzatia de „activitate contra clasei muncitoare”?! În niciun caz României si traditiilor intelligence-ului românesc. |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat Word
Free Download Referat PDF |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
