Sistemul de operare MS-DOS
Categoria: Referat
Informatica
Descriere:
Acest sistem de operare a apărut ca o necesitate de a înlocui
obositoarele benzi magnetice, care erau folosite pentru stocarea ÅŸi
căutarea informaţiei. MS-DOS reprezintă prescurtarea de la MicroSoft
Disk Operating System, adică Sistem de operare cu disc... |
|
|
1
Manual scris şi conceput
de
Vornicescu Silviu
Sistemul de operare MS-DOS
Acest sistem de operare a apărut ca o necesitate de a înlocui
obositoarele benzi magnetice, care erau folosite pentru stocarea şi
căutarea informaţiei. MS-DOS reprezintă prescurtarea de la MicroSoft
Disk Operating System, adică Sistem de operare cu disc.
MS-DOS este o interfaţă în mod text, între calculator şi utilizator,
care permite “dialogul” adică introducerea de informaţie de la
tastatură şi citirea comenzilor şi a răspunsurilor, pe ecran.
Deşi la ora actuală este foarte puţin folosit, atunci cînd calculatorul
nu mai porneşte, singura posibilitate, este să avem o dischetă de
pornire şi să ne folosim de comenzile acestui sistem de operare.
În sistemele de operare actuale, adică în Windows 95 şi 98 se află
“ascuns” în subdirectorul WINDOWS\COMMAND ,sistemul de operare MS-DOS.
Pentru a intra în MS-DOS se parcurg următorii paşi :
1. Se execută clic stînga pe butonul “Start” din bara
de sistem sau apăsăm combinaţia de taste Ctrl + Esc şi ne deplasăm cu
săgeată în sus şi apoi se alege opţiunea “Shut Down”.
2. Selectăm butonul radio cu
opţiunea “Restart in MS-DOS mode” şi apăsăm OK.
3. Acum ne aflăm în catalogul (directorul) C:\Windows
şi putem executa comenzi şi programe specifice MS-DOS.
Pentru revenire în sistemul de operare Window, se scrie la tastatură
cuvîntul “EXIT”.
Autoexec.Bat este un fişier de tip batch, adică un fişier de comenzi
indirecte, care se execută automat şi secvenţial, atunci cînd se
porneşte calculatorul. Faţă de comenzile incluse în Autoexec.Bat de
către programul de instalare, se pot introduce comenzi noi pentru a fi
executate. De exemplu se poate introduce în Autoexec.Bat o comandă care
să pornească automat un alt program.
Config.Sys este utilizat pentru a configura sistemul de operare DOS, în
funcţie de cerinţele utilizatorului şi este creat de programul de
instalare, a sistemului de operare.
Numele de fişiere pot avea maxim opt caractere formate din litere şi
cifre. Majoritatea au şi o extensie formată din trei litere, care ajută
la identificarea tipului fişierului.
N U M
E L E
.
E X T
Maxim 8 caractere Punct 3 caractere
Un caracter poate fi orice literă de la A la Z, orice cifră de la 0
(zero) la 9 (nouă) şi oricare dintre următoarele caractere speciale
: ! @ # $ % ^
& ( ) { } ‘ _ ~
Literele mari sau mici, sînt interpretate la fel. De exemplu :
FISIER.DOC este acelaşi cu fisier.doc. Nu se admit spaţii, virgule sau
backslash-uri (\). Punctul se foloseşte numai pentru a separa numele de
extensie şi nu poate fi folosit ca parte a unui nume de fişier.
Exemple de extensii de fişiere :
.Bat – Fişier batch, cu comenzi indirecte
.Bmp – Înseamnă bitmap, adică o hartă de puncte. Este un fişier grafic.
.Com – Fişier direct executabil
.Exe – Fişier direct executabil
.Gif – Fişier grafic
.Jpg – Jpeg. Fişier grafic
Fişierele sînt ţinute în cataloage (directoare) şi în subcataloage
(subdirectoare). Un director (catalog) deosebit este directorul
rădăcină, care se reprezintă printr-un backslash (\), deci directorul
rădăcină al unităţii C este C:\
Prin ramificare din directorul rădăcină, ca un arbore, se pot creea
alte cataloage, numite subcataloage (subdirectoare). Se pot creea
subdirectoare, pentru fiecare program sau grup de fişiere în parte.
Directoarele trebuiesc privite ca nişte încăperi, iar subdirectoarele
trebuiesc privite ca pe nişte sertate în care sînt depozitate
informaţii. Subdirectoarele şi fişierele sînt separate între ele
printr-un backslash (\). Exemplu : C:\Documente\
O comandă DOS este formată din trei părţi :
1. Comanda propriu-zisă
2. Parametrii opţionali, care comunică sistemului de
operare DOS, care sînt fişierele şi cataloagele cu care să lucreze
3. Comutatorii logici, care sînt nişte opţiuni care
se pot folosi împreună cu o comandă şi sînt precedaţi întotdeauna de un
slash (/).
Pentru a opri o comandă în curs de desfăşurare, se apasă tasta Space
sau se foloseşte combinaţia Ctrl + C. Cînd se ţine apăsată tasta Ctrl,
pe ecran apare semnul ^ (caret – semn de omisiune). Dacă apăsăm
combinaţia Ctrl + C, pe ecran apare ^C .
Comenzile sînt de două tipuri : interne şi externe. Comenzile interne
sînt încărcate în memorie la pornire, în programul Command.Com care
este interpretorul de comenzi. Comenzile externe, sînt de fapt programe
care se găsesc în catalogul DOS sau mai nou se găsesc în
Windows\Command\. Pentru a lucra cu o comandă externă, trebuie mai
întîi să ne mutăm în catalogul DOS şi sistemul va recunoaşte comenzile
cînd le introducem de la tastatură. Dacă nu dorim să ne “deplasăm” în
catalogul DOS, putem să adăugăm comenzii o cale de acces, ca în
exemplul următor :
C:\DOS\FORMAT A:
Pentru ca sistemul de operare DOS să aibe acces permanent la toate
comenzile, interne sau externe, indiferent care este catalogul curent,
trebuie creată o cale de acces permanentă.
Pentru ca DOS să aibe acces la toate comenzile interne şî externe,
indiferent care este catalogul curent, trebuie creată o cale de acces
permanentă. Pentru aceasta trebuie introdusă în fişierul Autoexec.Bat
următoarea comandă :
PATH=C:\DOS
Comanda PATH cere sistemului de operare DOS, să-şi caute comenzile
externe în catalogul (Directorul) \DOS şi atunci nu mai este nevoie să
se ţină cont de catalog, cînd se introduce o comandă. Datorită comanzii
PATH introdusă în Autoexec.Bat, sistemul înţelege cînd se tastează de
exemplu :
FORMAT A:
Se pot introduce şi alte cataloage în comanda PATH, astfel încît să se
poată rula programele din orice catalog. Comanda PATH identifică numai
fişierele direct executabile, nu şi fişierele de date. Numele şi calea
spre cataloage, se separă prin semnul punct şi virgulă (;). De exemplu
o cale de acces poate arăta astfel :
PATH=C:\DOS;C:\WINDOWS;C:\WORD
Calea de acces la un fişier, constă în următoarele :
Unitatea de disc. Este desemnată cu ajutorul unei
litere, urmată de semnul două puncte (:), ceea ce arată căte vorba de o
unitate de disc. Dacă un fişier se află pe unitatea C, atunci C:
reprezintă prima componentă a căii fişierului.
Calea de căutare a catalogului. Aceasta este
formată dintr-un backslash (\) urmat de numele catalogului, urmat de un
alt backslash. Se poate indica un subcatalog, cu ajutorul numelui
acestuia, urmat de un alt backslash. De exemplu, dacă avem un fişier
aflat într-un catalog numit DOCUMENTE, care este un subcatalog al
catalogului WORD, atunci calea de căutare a catalogului, este
următoarea :
C:\WORD\DOCUMENTE
Numele de fişier. Se tastează numele fişierului, de
exemplu :
BUGET.DOC
Pentru a suplini mai multe caractere consecutive, se foloseşte semnul
asterisc (*), iar pentru a suplini un singur caracter, se foloseşte
semnul întrebării (?).
Exemple :
*.*
= orice fişier, cu orice extensie
*.DOC = orice fişier,
cu extensia DOC
BUGET*.* = toate fişierele care încep cu BUGET, cum ar fi :
BUGET97,
BUGET98, BUGET99
CAP?.DOC = marchează toate fişierele, de la CAP1.DOC la CAP9.DOC
dar nu şi CAP10 sau alte fişiere.
Unele comenzi au opţiuni suplimentare, numite comutatori logici, care
se introduc după numele comenzii, cu ajutorul semnului slash (/). Se
pot folosi mai mulţi comutatori, într-o singură comandă.
Mutarea dintr-un catalog în altul
Fiecare program sau grup de fişiere, are propriul catalog şi de aceea
pentru a avea acces la informaţii, trebuie să putem trece de la un
catalog la altul.
Un program este un set de instrucţiuni scrise într-un limbaj de
programare, pe care PC-ul îl înţelege şi îl execută. Programe sînt
pentru prelucrare de imagine, de sunet, de informaţii economice
(contabilitate), baze de date, jocuri şi altele.
Pentru a trece dintr-un catalog în altul se foloseşte comanda CD, care
este prescurtarea de la “change directory”. Pentru a ne muta în
catalogul DOS se tastează astfel :
CD C:\DOS
Dacă dorim să ne mutăm în catalogul NC, se tastează astfel :
CD C:\NC
Trebuie să fim atenţi să tastăm backslash (\) şi nu slash (/).
Listarea fişierelor dintr-un catalog
1
Pentru a lista pe ecran, numele fişierelor dintr-un director se
foloseşte comanda Dir. Folosirea acestei comenzi, este la fel cu
afişarea cuprinsului unei cărţi şi este folosită pentru a afla
conţinutul unei dischete, al unui hard disc sau al unui compact disc.
Exemple :
Dir
= afişează conţinutul directorului curent
Dir
/P
= comutatorul P cere calculatorului să oprească listarea
ce a umplut un ecran
Dir
/?
= afişează ajutorul pentru această comandă
Dir
A:
= afişează conţinutul dischetei introduse în unitatea A:
Dir /P
/W
= afişează conţinutul directorului curent, pe cinci coloane
cu oprirea listării. Cînd apare mesajul :
Press any key to continue . . . se apasă o tastă, pentru
a continua listarea
Dir /P
/A
= afişează conţinutul directorului curent, împreună cu alte
Informaţii, cum sînt : DIR dacă este un Director (Catalog)
sau un număr ce reprezintă mărimea fişierului. Este afişată
data şi ora ultimei modificări, dimensiunea totală a fişierelor
listate şi numărul de octeţi liberi pe unitatea de disc.
Dir \111
/P
= afişează fişierele din catalogul 111, indiferent în ce
catalog ne aflăm.
Dir /O
/P
= afişează conţinutul directoarelor în ordine alfabetică
Dir
A*.DOC
= afişează orice fişier care începe cu litera A şi are
extensia DOC
Dir
A?A.DOC
= afişează orice fişier care începe cu litera A, urmat de
un caracter oarecare, apoi iar litera A.
Dir C:\ *.TXT /S =
caută orice fişier cu extensia TXT, pe discul C:
Dir A: /W>PRN
= listează la imprimantă, conţinutul dischetei. Semnul >
este simbolul redirecţionării. PRN este numele DOS
pentru imprimantă.
Dir>LISTA.TXT
= creează un fişier care conţine lista fişierelor din
catalogul curent
Copierea, mutarea şi redenumirea fişierelor
Copierea este operaţia prin care se obţine un alt fişier
în locul destinaţie, pe lîngă fişierul original, care rămîne în locul
sursă, deci acum informaţia este prezentă în două locuri. Pentru
copiere se foloseşte comanda COPY.
Mutarea este operaţia prin care se transferă un fişier
din locul sursă în locul destinaţie, deci informaţia rămîne prezentă
doar într-un singur loc. Pentru mutare se foloseşte comanda MOVE.
COPY BUGET.DOC
C:\111
= copie fişierul BUGET.DOC în C:\111
COPY A:\*.*
C:\111
= copie orice fişier cu orice extensie
De pe discul A pe discul C
COPY BUGET.DOC BUGET.000 = copie fişierul
BUGET cu o altă
extensie, pentru a crea o copie de
siguranţă
COPY *.DOC
A:
= copie orice fişier cu extensia DOC
pe discheta din unitatea A:
COPY A:\*.*
A:
= copie orice fişier cu orice extensie
de pe o dischetă pe alta, folosind o
singură unitate de disc
Pentru mutare, se foloseşte aceiaşi sintaxă, doar că în loc de comanda
COPY se foloseşte comanda MOVE.
Pentru redenumire, se foloseşte comanda REN.
REN BUGET01.DOC BUGET02.DOC
Cînd redenumim un fişîer, este bine să se păstreze aceiaşi extensie,
pentru că altfel programul care îl foloseşte, nu mai ştie să îl
folosească.
Ştergerea fişierelor
Operaţia de ştergere a fişierelor se face atunci cînd nu
vrem să le mai folosim şi se face cu comanda DEL. Sintaxa comenzii DEL
este foarte simplă :
DEL numefişier
De exemplu, dacă se doreşte ştergerea fişierului BUGET.DOC care se află
în catalogul (directorul) \ALMEUDOC, atunci se folosesc comenzile :
CD C:\ALMEUDOC
DEL BUGET.DOC
Dacă se doreşte, se poate efectua operaţia de ştergere, scriind o
singură linie de comandă, ca în exemplul de mai jos :
DEL C:\ALMEUDOC\BUGET.DOC
Dacă se primeşte mesajul de eroare Acces Denied (Acces interzis) la
utilizarea comenzii DEL asta înseamnă că fişierul este protejat. Pentru
a-l deproteja, trebuie utilizată comanda ATTRIB, dar trebuie să avem în
vedere că fişierul a fost protejat dintr-un anumit motiv.
Ştergerea unor fişier selectate
După cum am învăţat, MS-DOS utilizează două caractere de înlocuire, şi
anume : asteriscul (*) pentru a înlocui mai multe caractere, ca în
exemplul : *.DOC şi semnul întrebării (?) pentru a înlocui un singur
caracter,ca în exemplul :
BUG??.DOC .
De exemplu, dacă se doreşte să se şteargă toate fişierele din catalogul
ALMEUDOC se scrie următoarea linie de comandă :
DEL *.*
Dacă dorim să ni se ceară confirmarea, înainte de a şterge un fişier,
atunci se adugă comutatorul /P (de la invitaţie), la sfîrşitul
comenzii DEL .
DEL *.* /P
Sistemul de operare MS-DOS ne întreabă înainte de a şterge fiecare
fişier. Se apasă Y pentru a şterge fişierul sau N pentru a sări peste
acel fişier, fără a-l şterge.
Crearea unui director (catalog)
Pentru a crea un catalog se foloseşte comanda MD (Make Directory –
creează catalog). Catalogul care se creează se află în catalogul
curent. Dacă ne aflăm în catalogul rădăcină el se numeşte Catalog
(Director) iar dacă ne aflăm într-un catalog, atunci el se
numeşte
Subcatalog (SubDirector).
De exemplu, pentru a crea catalogul Proiecte, se tastează comanda :
MD Proiecte
Se pot crea cataloage şi într-un alt catalog decît în cel curent,
adăugînd calea :
MD C:\Proiecte
Formatarea
Formatarea este operaţia prin care o unitate de disc, este împărţită în
piste şi sectoare. Pistele sînt nişte cercuri concentrice, care pornesc
cu numerotarea de la exterior către interior. Sectoarele seamănă cu
feliile de portocale, atunci cînd portocala este tăiată transversal de
la jumătate.
Prin operaţia de formatare, unităţile de disc sînt pregătite să
înregistreze informaţie. Este necesară o singură formatare la început.
Dacă avem deja date, prin operaţia de formatare se pierd toate datele
de pe acea unitate de disc. Operaţia se practică cînd nu se poate
distruge un virus.
Pentru a formata o dischetă, se tastează comanda :
Format A:
Iar pentru a formata harddiscul se tastează comanda :
Format C:
La ora actuală, datorită capacităţii mari de stocare a harddiscurilor
moderne, ele sînt partiţionate, adică împărţite în mai multe discuri
logice. Astfel că pentru un HDD nu mai este alocată numai litera C ci
se alocă mai multe litere, conform cu cîte partiţii există. Pentru
formatare se scrie litera corespunzătoare unităţii logice.
Eticheta de volum sau Volume Label este numele dat unui disc, nume ce
se înregistrează electronic pe discul propriu-zis, în timpul procedurii
de formatare. Acesta apare pe ecran, atunci cînd se foloseşte comanda
DIR.
Dacă în timpul formatării se descoperă sectoare defecte, ele sînt
marcate pentru ca sistemul de operare să nu le folosească.
O dischetă care încă se mai foloseşte la ora actuală (Ianuarie 2000)
este cea de 3,5 inc. Prin formatare ea are 80 de piste, cu cîte 18
sectoare pe pistă şi foloseşte ambele feţe, fără a fi întoarsă.
Copierea dichetelor
Pentru copierea dischetelor se foloseşte comanda Diskcopy. De obicei se
foloseşte o singură unitate de disc şi de aceea comanda are forma :
Diskcopy A: A:
Prima unitate este discul sursă (A:) iar a doua discul destinaţie, care
în cazul nostru este tot A: . Există calculatoare cu a doua unitate de
disc la fel şi atunci se scrie B: .
La copierea dischetelor cu comanda Diskcopy trebuie să avem ambele
unităţi de disc cu aceiaşi densitate, deci nu putem copia cu această
comandă de pe dischete de 5,25 inch (cine mai are aşa ceva ?) pe
dischete de 3,5 inch.
Verificarea unităţilor de disc
Pentru a verifica starea unei unităţi de disc şi pentru a încerca să
facem remedieri, se utilizează comanda Scandisk.
Scandisk C:
D:
Scanează unităţile de disc C: şi D:
Scandisk
/ALL
Scanează toate unităţile de disc
Scandisk C: /Autofix Scanează Discul C: şi
înştiinţează utilizatorul
cînd întîlneşte defecte şi oferă posibilitatea de a
alege cum să procedăm.
Despre memorie
Memoria convenţională – Reprezintă primii 640 Ko de RAM. Aceasta este
cea mai importantă parte de memorie.
Memoria superioară –
Reprezintă memoria dintre 640 Ko şi 1
Mo. În mod normal, această zonă este rezervată pentru sistemul de
operare.
Memoria
extinsă
– Este memoria peste 1 Mo. Aceasta nu
poate fi folosită pentru a rula programe, ci doar pentru stocarea
temporară a datelor. Numai anumite programe speciale, cum ar fi Windows
3.1 sau 3.11 sau AutoCAD-ul pot folosi această zonă de memorie. Aceste
programe au acces la memoria extinsă, nu prin intermediul sistemului de
operare DOS, ci printr-un manager al memoriei extinse cum ar fi
EMM386.EXE .
Memoria suplimentară – (High memory). Reprezintă primii 64 Ko de
memorie extinsă. Cu ajutorul unui manager de memorie cum ar fi
HIMEM.SYS , sistemul de operare DOS poate avea acces direct la această
parte a memoriei extinse. În memoria înaltă sînt stocate programele
pentru dispozitivele periferice, programele rezidente în memorie sau
chiar sistemul DOS.
Memoria expandată – Este o memorie
specială care este cuplată cu DOS-ul printr-o fereastră din memoria
superioară.
Pentru a vedea cîtă memorie are sistemul de calcul şi de care tip se
scrie comanda : MEM şi se apasă Enter.
Pentru a afişa o listă de programe încărcate curent în memorie, se
foloseşte comanda MEM împreună cu comutatorul logic /C şi cu
comutatorul logic /P pentru a se afişa informaţiile ecran cu ecran.
Comanda se scrie astfel :
MEM /C /P
Editarea unui fişier cu editorul DOS
Pentru a porni acest editor, se tastează în linia de comandă Edit şi pe
ecran ne apare fereastra programului.
Imaginea nr. 1 : Editorul DOS
Este un editor simplu care poate crea fişiere noi, le poate deschide,
le putem salva pe disc, le putem tipări, se pot face căutări. Este bun
pentru editarea fişierelor Autoexec.bat şi Config.sys .
Fişierul Autoexec.bat
Iată cîteva din cele mai obişnuite comenzi dintr-un fişier Autoexec.Bat
:
PATH (Cale). Indică sistemului de operare DOS o
listă de cataloage
în care să caute fişierele program ce nu se găsesc în catalogul curent.
PATH C:\DOS
SMARTDRV.EXE . Această comandă introdusă în
Autoexec.bat
Vornicescu Silviu
vornicescus@yahoo.com
0741.145.430
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|