Descartes

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Metafizica este cunostinta primelor principii. Pentru a cladi o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie sa fie absolut certe. Descartes isi da perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune in indoiala toate cunostintele pe care le-a primit pana acum. Scopul era de a gasi elemente absolut sigure, neindoielnice, pe care sa poata cladi tot restul. Descartes va constata, deci, ca simturile îl insala, va pune in indoiala chiar faptul ca are corp...

Descartes

Opere:
1637: “Discurs asupra metodei” corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care este sătul de logica şi de ştiinţa aristotelică.
1641: “Meditaţiile metafizice” în latină; concepţia metafizică a lui Descartes.
Metafizica este cunoştinţa primelor principii. Pentru a clădi o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie să fie absolut certe. Descartes îşi dă perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune în îndoială toate cunoştinţele pe care le-a primit până acum. Scopul era de a găsi elemente absolut sigure, neîndoielnice, pe care să poată clădi tot restul. Descartes va constata, deci, că simţurile îl înşală, va pune în îndoială chiar faptul că are corp.
Deşi toate lucrurile, cele care ne par mai sigure au fost puse în îndoială, rămâne totuşi ceva sigur şi anume faptul că eu gândesc, că mă îndoiesc. Dacă mă gândesc şi mă îndoiesc, este sigur că exist. Formula sa va fi “Cogito, ergo sum”. Aceasta înseamnă însă că conştiinţa gândirii, deci a sufletului este mai sigură decât conştiinţa pe care o avem despre lumea exterioară. Credinţa obişnuită că nu cunoaştem nimica mai sigur decât această lume a simţurilor pe care o atingem, a vedem, este astfel răsturnată.
Corpurile nu ne sunt deci cunoscute prin simţuri cu certitudine. Singura certitudine absolută este a existenţei noastre, noi care gândim şi ne îndoim. Dar aceasta înseamnă că conştiinţa sufletului este mai sigură decât aceea a corpurilor. Substanţa este gândirea, iar substanţa corpurilor este întinderea. Prin gândire Descartes înţelege nu numai gândirea în sens restrâns, ci şi percepţia, voinţa.
În ceea ce priveşte natura corpurilor, ea fiind întinderea, ea este în ultimă analiză de natură geometrică, mecanică. Fenomenele corpurilor sunt provocate de mişcare. Prima lege a naturii este că fiecare corp continuă să rămână în starea în care se află (inerţie) şi că el nu se mişcă decât când este mişcat de un alt corp. Totul se petrece după legi determinate, necesare. Lumea este o mecanică universală.
Lumea corpurilor şi lumea spiritelor formează astfel pentru Descartes două lumi cu totul diferite, două substanţe diferite. Fiinţa umană uneşte şi ea amândouă substanţele prin relaţia care există între suflet şi corp.
Despre natura spiritului uman şi că el este mult mai uşor de cunoscut decât corpul:
“Prin corp înţeleg că tot ce este terminat printr-o figură, ce poate fi cuprins într-un loc sau umple un spaţiu în aşa fel încât să fie exclus orice alt corp care poate fi simţit sau prin atingere, sau prin vedere, sau prin auz, prin gust sau prin miros, care poate fi mişcat în mai multe feluri, nu prin el însuşi într-adevăr, dar printr-un lucru, străin, care-l atinge şi de la care primeşte un şoc. Căci nu credeam că aparţine naturii corpurilor de a avea puterea de a se mişca singure, ca şi aceea de a simţi sau de a gândi…”
Caracteristicile sufletului:
“Primele sunt că mă hrănesc şi că merg. Dar dacă este adevărat că n-am un corp, atunci este adevărat că nu pot nici merge, nici să mă hrănesc. Un altul este faptul că simt. Dar nu poţi simţi fără corp, în afară de faptul că am crezut câteodată că simt unele lucruri în timpul somnului pe care, la deşteptarea mea, am recunoscut că nu le simţisem. Un alt atribut este că gândesc şi găsesc aici că gândirea este un atribut care-mi aparţine; ea singură nu poate fi desfăcută de mine. Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci poate s-ar putea întâmpla că dacă aş înceta de a gândi, să încetez în acelaşi timp de a fi.”