Poluarea solului

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Formarea stratului de humus reprezintã un proces foarte lent ÅŸi de duratã care presupune mai multe etape. Humusul este un component important al solului reprezentat de resturile vegetale ÅŸi animale putrezite sintetizat de bacterii ÅŸi ciuperci...

POLUAREA SOLULUI

                 Interesul pentru poluarea mediului a crescut foarte mult pentru întreaga populaţie a globului, a instituţiilor şi a organizaţiilor  diverse, unele polivalente, altele cu caracter specializat, orientate exclusiv pe problemele poluãrii. Fãrã sol nu existã viaţã. Solul format de-a lungul milioanelor de ani poate fi distrus de eroziune în câteva zile. O treime din solul planetei este serios deteriorat, fapt ce are consecinţe fatale asupra naturii. Poluarea este evidentã şi în cazul solului care este cel de-al treilea factor important de mediu, ce trebuie protejat la fel ca şi apa şi aerul. Reziduurile de tot felul care n-au fost evacuate în ape şi aer acoperã uscatul, ambianţa imediatã de viaţã a oamenilor, tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pãtrat este intens şi multiplu solicitat, degradeazã terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâţesc natura acolo unde este mai cãutatã pentru frumuseţea ei.

Roca ce acoperã pãmântul a fost transformatã de vânt, ploaie şi gheaţã în particule minuscule, ce pe baza dimensiunilor şi calitãţii sunt denumite nisip, argilã sau mâl.             

Solul este locul de întalnire a poluanţilor: pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferã se întorc în sol. Apele de infiltraţie impregneazã solul cu poluanţi antrenându-l spre adâncime, râurile poluate infecteazã suprafeţele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la întamplare pe sol.

De la mucul de ţigarã sau biletul de tramvai pânã la automobilul abandonat, la picãtura de ulei scursã din tractorul care circula pe câmp, toate sunt poluãri directe ale solului.                                                                                                                                                            

Solul reprezintã stratul superficial cu grosimea de 20-30  cm de la suprafaţa scoarţei terestre (stratul fertil) care împreuna cu atmosfera învecinata, constituie mediul de viaţã al  plantelor.

Importanţa ecologicã a solului rezultã din faptul cã:

·         Se aflã în strânsã legaturã cu clima unei regiuni prin configuraţia, structura şi natura lui;

·         Influenţeazã calitatea surselor de apã subteranã şi de suprafaţã;

·         Rãspunde direct de creşterea şi dezvoltarea vegetaţiei aferente şi indirect de poluarea alimentaţiei omului;

·         Este un factor important în dezvoltarea socio-economicã a aşezãrilor umane  ;

Un  kilogram de sol conţine: * ~ 0,78 kg de substanţe minerale;

                                                * ~ 0,04 kg aer;

                                                 * ~ 0,18 kg apã (substanţe dizolvate);

Substanţele  minerale din sol conţin: * ~ 1 % piatrã;

                                                  *   ~ 99 % pãmânt mãcinat ( humã, argilã  cu nisip fin), nisip( cuarţ, micã, feldspat, carbonaţi, oxizi de fier);

Substanţele organice din sol conţin: * ~ 81%humus;

                                                          * ~ 10% rãdãcini din plante;

                                                           * ~ 9% flora şi fauna  caracteristicile pãmântului;

Formarea stratului  de humus reprezintã un proces foarte lent şi de duratã care presupune mai multe etape. Humusul este un component important al solului reprezentat de resturile vegetale şi animale putrezite sintetizat de bacterii şi ciuperci.

Degradarea  solului reprezintã îndepartarea stratului de humus  sau/şi

modificarea acestuia.

Datoritã caldurii şi ploilor abundente, la tropice roca este rapid descompusã şi astfel poate forma o bazã cu grosimea  de chiar şi 50 de metri. În regiunile moderate solul fertil este rar mai adânc de un metru. Excepţie sunt malurile Fluviului Mississippi, unde depunerile pot atinge şi adâncimea de 30 de metri. Indiferent de adâncime, la majoritatea solurilor stratul cel mai apropiat de suprafaţã este cel mai fertil, acesta fiind cel mai afectat de eroziune.

Exemplu : “ Gândacii necrofagi îngroapã resturile animale şi astfel aprovizioneazã solul cu materii prime.”

                  “ Gândacii afâneazã solul şi astfel îl alimenteazã cu oxigen, cârtiţele scurmã pãmântul şi îl aerisesc.”

                   “ În Kenya eroziunea solului este agravatã de defrişãri, iar elefanţii distrug regiunile cu arbuşti.”

                 “ În Mato Grosso, Brazilia adâncimea albiei trãdeazã, pentru cã datoritã defrişãrilor, apa se poate deplasa fãrã obstacole.”

  Haldele de reziduuri industriale blocheazã mari suprafeţe de teren care devin inutilizabile. Amplasarea este uneori atât de neraţionalã încat produce accidente dezastruoase.

Exemplu : -  “aşa s-a întamplat  cu alunecãrile de steril din Anglia care au îngropat case şi oameni.”

În cazul unor asemenea volume, nu se mai poate vorbi nici de vegetaţie, nici de posibilitãţi de regenerare a naturii.

Procesul de degradare este rezultatul a douã fenomene principale:

# creşterea suprafeţei agricole şi a suprafeţei pentru construcţii;

# despãdurirea, datoritã creşterii continue a suprafeţei arabile, precum şi a cererii de lemn de foc, de construcţii( mobilã), pentru industria celulozei;

Eroziunea solului are loc datoritã acţiunii vântului şi a apei. O picãturã de ploaie cãzutã pe sol poate împrãştia pãmântul în toate direcţiile. Ca rezultat al acestui fenomen, în caz de ploi abundente, solul este împins spre vãi. Vântul produce mai rar eroziune  şi chiar şi atunci numai în regiunile uscate. Efectul acestuia este însa mult mai îngrijorãtor, deoarece într-o singurã orã vântul poate deplasa o cantitate de pãmânt ce ar putea fi mişcatã de apã numai în câţiva ani.

În ultima erã glacialã, datoritã vântului, solul din America de Nord şi Asia a fost distrus. Mai multe milioane de tone de pãmânt au fost deplasate de vânturi. Chiar şi astãzi, un strat mai înalt de 150 de metri de pãmânt este purtat de vânturi. La tropice solul este deplasat de ploi asemãnãtoare potopului, fapt ce poate perturba considerabil echilibrul ecologic. Dacã arborii pãdurilor tropicale din regiunile montane sunt defrişaţi, ploile vor spãla stratul superior de pãmânt aflat de-a lungul vãilor şi astfel vor fi inundate pãşunile, satele şi drumurile.

Canalele de irigaţii înfiinţate în ţãrile în curs de dezvoltare se umplu rapid cu mâl şi devin de neutilizat.

Exemplu : “ În Arizona vântul şi ploaia au sãpat cavitãţi adânci, pantele s-au format din malul spãlat de pe vârfurile stâncoase.”

Sursa principalã  de poluare a solului o constituie reziduurile.

Dupa  provenienta: 

·         Reziduurile industriale – materii prime, reziduurile solide sau semisolide rezultate din industria de prelucrare a petrolului, industria cauciucului, a îngrãşãmintelor sintetice, reziduurile chimice;

·         Reziduuri menajere  - rezultatul activitãţii zilnice a omului în locuinţe, locuri publice şi pieţe alimentare;

·         Reziduuri agrozootehnice –substanţe organice putrescibile, substanţe chimice, biostimulatori, insecticide, erbicide, fungicide;

·         Reziduuri radioactive – diverşi izotopi radioactivi utilizaţi în industrie, agriculturã, zootehnie, medicinã, cercetare ştiinţificã;

De la o fabricã de acid sulfuric de 100 000 t/an capacitate, rezultã simultan 2-300 000 t/an cenuşi negre pentru a cãror depozitare sunt necesare 2-3 ha de teren.

Rãspândirea petrolului pe sol în zonele de extracţie şi prelucrare constituie o poluare la a cãrei extindere contribuie mult apele pluviale. Haldele de cenuşi din industria metalelor neferoase conţin urme de metale grele toxice (Cu, Zn, Cd, Pb), bioxid de sulf şi arsen. Din alte procese chimice rezultã deşeuri masive de var, oxid de fier, sulfat de calciu, care ocupã zeci de hectare de teren.

Turismul este o cãutare de locuri frumoase şi curate, un prilej de reconfortare fizicã şi psihicã în mijlocul naturii, dar în incinta campingurilor, ca şi în afara acestora, se produc abateri de la igienã şi educaţie.  Straturile superficiale, chiar primii milimetrii ai solului au o mare capacitate de mineralizare a substanţelor organice şi o energicã acţiune de distrugere a germenilor patogeni. Apa este locul de dizolvare şi de antrenare. Microorganismele furnizeazã plantelor substanţe nutritive degradând poluanţii organici. Solul, spre deosebire de atmosferã şi ape, nu are putere de dispersare, degradarea lui producându-se imediat  şi ireversibil.  

Orice suprafaţã compromisã trebuie sã ne reaminteascã faptul cã pentru a se forma trei centimetrii de sol pe cale naturalã sunt necesari  300-1000 ani de desfaãşurare a proceselor fizico-chimice şi biologice, iar un strat arabil de 20 cm se formeazã în 7000 ani.

Avertismentul este şi mai sever pentru acţiunile de modificare a suprafeţei planetei, care duc la degradarea solului prin eroziune.

Volumele uriaşe de aluviuni ajung  în râuri şi fluvii înrãutãţindu-le calitatea. Dacã solul este supus agresiunii unui poluant, întotdeauna va fi investigat şi stratul acvifer subteran, care riscã sã fie contaminat prin transferul poluantului de la suprafaţa solului spre adâncime. Însã şi contaminarea unui acvifer cu o substanţã toxicã, care pãtrunde în profunzime poate produce contaminarea solului prin vaporizarea şi ascensiunea capilarã a apei poluate.                                                                                                                                                                  

  La  nivelul solului, hidrocarburile sufocã vegetaţia, polueazã atmosfera prin vaporizare şi prezintã un potentţial risc de explozie şi incendiu.  Dupã principiile tehnice generale, pentru depoluarea solului se disting:

Metode fizice  :-bazate pe imobilizarea fizicã a poluanţilor în mediul contaminat, fie prin izolare(etanşare, blocare hidraulicã), stabilizare;

-          bazate prin extracţia fizicã  a poluanţilor din mediul contaminat, prin excavare, pompare, spãlare, flotaţie, injecţie cu aer sub presiune, etc;

Metode chimice   : -se aplicã pentru separarea, distrugerea sau transformarea poluanţilor în forme mai puţin nocive ( extracţia chimicã, oxidarea, reducerea, declorurarea şi precipitarea);

Metode termice   : -distrug, extrag sau imobilizeazã poluanţii prin supunerea materialului contaminat la temperaturi ridicate (incinerarea, desorbţia termicã şi vitrificarea);

Metode biologice  : -constã în biodegradarea poluanţilor sub acţiunea microorganismelor(bioreactorul, biodegradarea în vrac, biodegradarea în situ, bioventring-ul, biosparging-ul), metode de biolixiviere şi bioacumulare a poluanţilor;

 Privim solul ca pe un “cadou al naturii”, deşi aceasta valoare inestimabilã dispare cu o vitezã alarmantã. Acest fenomen poartã numele de eroziune a solului. Şi animalele pot eroda solul deplasând solul fãrã intenţie şi astfel îşi ameninţa propriul habitat. În trecut, pe Insulele Farne trãia o populaţie de foci şi una de alce (Alca torda), pãsãrile au smuls iarba pentru a-şi construi cuiburi, iar focile se rostogoleau în mâl şi astfel au distrus stratul superior al solului. Focile au fost alungate în mod voit şi astfel s-a reuşit alungarea lor de pe insula şi salvarea coloniei de pãsãri. Şi animalele erbivore contribuie la eroziunea solului, în special în regiunile în care sunt ţinute pe pãşuni mici, îngrãdite. Caprele pot produce pagube însemnate în regiunile deluroase. În câteva ţãri au fost introduse legi în scopul limitãrii creşterii caprelor, pentru a proteja vegetaţia. Formarea stepelor infertile din zona Mãrii Mediterane, poate fi explicatã în special prin creşterea caprelor într-o proporţie mult mai mare decât posibilitãţile zonei.

Exemple:   “ În preeria nord-americanã agricultura a condus la furtuni de praf şi eroziune.”

                “În lipsa gardurilor vii, în urma ploilor abundente au loc frecvent alunecãri de teren.”

Acolo unde natura a rãmas neatinsã, mare parte a solului este protejatã de plante, iar când pãmântul va fi cultivat, solul va ajunge în pericol.

Anual în toatã lumea se pierd 26 de miliarde de tone de sol, în special în Africa, China, India, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Astfel mai multe mii de kilometri pãtrati de sol devine infertil. Acest lucru produce conflicte sociale şi obligã oamenii sã defrişeze suprafeţe tot mai întinse de pãduri neatinse.

Prin înfiintarea terenurilor terasate putem stopa eroziunea solului, astfel apa nu se va scurge, ci va fi absorbitã de pãmânt. Cea mai sigurã protecţie împotriva eroziunii solului este covorul vegetal compact.

Exemplu : “ În Nepal pãmânturile terasate au stopat eroziunea solului de cãtre apã.”

Fiecare locuitor din oraşele europene “produce” cam 1 kg de gunoi pe zi. In S.U.A. cantitatea este de trei ori mai mare şi creşte cu 2,5% pe an. Menţinerea curãţeniei urbane este o sarcinã pe cât de elementarã pe atât de dificilã de rezolvat, în mare mãsurã din cauza unei mentalitãţi destul de neglijente; gestul spontan de rãspândire a gunoiului.

Ordinul 756/1997 introduce noţiunile:

1.      Prag de alertã- concentraţia de poluant având rolul de a avertiza asupra unui impact potenţial de mediu şi care determinã declanşarea unei monitorizãri suplimentare şi/sau necesitatea reducerii concentraţiei de poluanţi.

2.      Prag de intervenţie- concentraţia de poluant la care va dispune executarea unui studiu de evaluare a riscului şi reducerea concentraţiei de poluanţi.

Sunt propuse valori de referinţã pentru elemente chimice în sol : 

                                - compuşi anorganici;

                                - hidrocarburi aromatice  şi poliaromatice, hidrocarburi din petrol;

                                - compuşi organici organoclorurati;

                                - pesticide organoclorurate şi triazinice;

Realizarea protecţiei juridice a terenurilor cu destinaţie agricolã este orientatã în trei direcţii : 1. Obligativitatea explorãrii terenurilor agricole.

     2. Protejarea solului şi creşterea potenţialului productiv al acestuia.

              3. Folosirea terenurilor agricole în alte scopuri decât producţia agricolã.

Pentru relizarea protecţiei juridice se impun :

* creşterea cointeresãrii economice a producãtorilor agricoli;

* protejarea  cu prioritate a terenurilor agricole de calitate superioarã;            

               * calificarea şi justificarea preluãrii de cãtre stat a unor terenuri agricole;                       

     * condiţionarea scoaterii unor terenuri din circuitul agricol de aprobarea din partea organelor puterii administrative;

     * perfecţionarea sistemului de sancţiuni;

În combaterea poluãrii este important aspectul organizatoric. În acest sens sunt de preferat soluţii de ansamblu edilitare în problema salubritãţii urbane sau tehnologice în cazul reziduurilor  industriale. Sistematizarea şi coordonarea adecvatã a unor  acţiuni de detaliu poate preveni situaţii grave, economisând totodatã mijloace importante. Un exemplu îl prezintã poluarea din exploatãrile petroliere care prin dispozitive simple şi mãsuri locale consecvent aplicate, se poate practic înlãtura, realizându-se astfel şi protecţia calitãţii apelor. Şi cea mai micã creştere a temperaturii planetei noastre poate conduce la extreme meteorologice mai grave, decât ne putem imagina noi astãzi, caz în care datoritã topirii maselor polare de gheaţã pot determina inundaţii severe. Ar trebui  sã înţelegem cã tot ce “aruncãm” nu dispare pur şi simplu, fie cã e vorba despre gunoiul dispersat în mare sau despre gazele emise în atmosferã. Consecinţele schimbãrilor întreprinse în mediul nostru trebuie suportate şi de plante şi de animale pe care le predispunem la inevitabila dispariţie.

Dacã vrem sã ne oprim din acest drum spre pierzanie, trebuie sã ne schimbãm radical atitudinea faţã de mediul înconjurãtor şi faţã de ceilalţi oameni.

BIBLIOGRAFIE :  Dorin Stãnicã-Ezeanu, “Protecţia Mediului”, Editura U.P.G. , Ploieşti, 2005.

                               “ Minunata lume a animalelor”-Grupa 11 ‘ Ocrotirea naturii şi a speciilor ’, Editura Reader’s Digest, Bucureşti, 2006(Internationals Masters Publishers SRL);

                               Matei Barnea şi Corneliu Papadopol,  “ Poluarea şi protecţia mediului”, Editura Ştiinţificã şi Enciclopedicã, Bucureşti, 1975;