Terra
Categoria: Referat
Geografie
Descriere:
Evident că Pământul poate fi studiat fără ajutorul unei nave spaÅ£iale.
Cu toate acestea, până în secolul douăzeci nu au existat hărÅ£i complete
ale întregii planete. Fotografiile planetei luate din spaÅ£iu au o
importanţă considerabilă; de exemplu, ajută enorm la prezicerea vremii
şi mai ales la urmărirea şi prevederea uraganelor. Şi sunt extraordinar
de frumoase... |
|
|
1
Terra
Pământul este a treia planetă de la Soare şi a
cincea ca mărime:
orbita: 149,600,000 km de la Soare
diametrul: 12,756.3 km
Pământul (în engleză Earth) este singura planetă a
cărui nume nu deriva din mitologia greacă/romană. Cuvântul "Pământ"
provine din latinescul "pavimentum". "Earth" este o moştenire din
engleza veche şi alte limbi germanice. Există sute de denumiri diferite
în celelalte limbi. În mitologia romană, zeiţa Pământului era Tellus -
solul fertil (greacă: Gaia, - terra mater ).
Abia pe timpul lui Copernic (secolul al
şaisprezecelea) s-a înţeles că Pământul este o planetă ca toate
celelalte.
Evident că Pământul poate fi studiat fără
ajutorul unei nave spaţiale. Cu toate acestea, până în secolul douăzeci
nu au existat hărţi complete ale întregii planete. Fotografiile
planetei luate din spaţiu au o importanţă considerabilă; de exemplu,
ajută enorm la prezicerea vremii şi mai ales la urmărirea şi prevederea
uraganelor. Şi sunt extraordinar de frumoase.
Pământul este împărţit în câteva straturi care au
proprietăţi chimice şi seismice distincte(adâncimea în km):
0- 40 Scoarţa
40- 400 Mantaua superioară
400- 650 Regiunea de tranziţie
650-2700 Mantaua inferioară
2700-2890 Stratul D''
2890-5150 Miezul exterior
5150-6378 Miezul interior
Scoarţa variază considerabil în grosime, fiind mai subţire sub oceane
şi mai groasă sub continente. Miezul intern şi Scoarţa sunt solide.
Miezul extern şi mantalele sunt plastice sau semi-fluide. Diferitele
straturi sunt separate prin discontinuităţi care sunt evidente în
datele seismice; cea mai cunoscută este discontinuitatea Mohorovicic,
dintre scoarţa şi mantaua superioară.
Cea mai mare parte din masa Pământului se află în mantale, aproape tot
restul în miez; partea pe care trăim noi este o mică fracţiune din
întreg (cu valori de ordinul 1024 kilograme):
atmosfera =
0.0000051
oceanele =
0.0014
scoarţa
= 0.026
mantaua
= 4.043
miezul extern =
1.835
miezul
intern = 0.09675
Atmosfera Pământului este compusă din 77% azot, 21% oxigen, cu urme de
argon, dioxid de carbon şi apă. Probabil pe timpul formării Pământului
cantitatea de dioxid de carbon era mult mai mare, dar a fost apoi
aproape toata încorporată în roci carbonate iar o mai mică parte s-a
dizolvat în oceane şi a fost consumată de plante. Plăcile tectonice şi
procesele biologice intreţin un flux continuu de dioxid de carbon între
atmosferă şi aceste "rezervoare". Cantitatea redusă de dioxid de carbon
din atmosfera este extrem de importantă în menţinerea temperaturii
suprafeţei Pământului, prin efectul de seră. Efectul de seră ridică
temperatura medie a suprafeţei cu aproape 35 de grade C (de la un
îngheţat -21 C la un confortabil +14 C); fără aceasta oceanele ar
îngheţa şi viaţa aşa cum o ştim ar deveni imposibilă.
Miezul este compus probabil în majoritate din fier (sau fier/nichel),
fiind posibilă şi prezenţa altor elemente mai uşoare. Temperaturile în
centrul miezului pot ajunge la 7500 K, mai fierbinte decât suprafaţa
Soarelui. Mantaua inferioară e compusă mai mult din siliciu, magneziu
şi oxigen, cu ceva fier, calciu şi aluminiu. Mantaua superioară e
alcătuită din olivină şi piroxen (silicaţi de magneziu şi de fier),
calciu şi aluminiu. Cunoaştem toate acestea doar din tehnicile
seismice, mostre din mantaua superioară ajungând la suprafaţă sub formă
de lavă din vulcani, însă majoritatea Pământului este inaccesibilă.
Scoarţa este compusă în principal din cuarţ (dioxid de siliciu) şi alţi
silicaţi, de exemplu feldspaţ. Luat ca un întreg, Pământul are
următoarea compoziţie (în funcţie de masă):
34.6% fier
29.5% oxigen
15.2% siliciu
12.7% magneziu
2.4% nichel
1.9% sulf
0.05% titan
Pământul este cel mai dens corp major din
sistemul solar.
Celelalte planete terestre au probabil structuri şi compoziţii
similare, cu unele diferenţe: Luna are cel mult un miez mic; Mercur are
un miez foarte mare (relativ la diametrul său); mantaua lui Marte
şi a Lunii sunt mult mai groase; Luna şi Mercur se pare ca nu au o
scoarţă distinctă din punct de vedere chimic; Pământul s-ar putea să
fie singurul cu miez extern şi intern distinct. Oricum, cunostinţele
noastre despre interiorul planetelor sunt aproape doar teoretice, chiar
şi cu privire la Pământ.
1
Spre deosebire de celelalte planete terestre, scoarţa Pământului este
împărţită în câteva plăci separate, care plutesc independent pe mantaua
fierbinte de dedesubt. Teoria care descrie aceasta se numeşte
tectonica. Se caracterizează prin două procese principale: extindere şi
încălecare. Extinderea are loc atunci când două plăci se îndepărtează
una de cealaltă şi se creează porţiuni noi de scoarţă din magma de
dedesubt ieşită la suprafaţă. Încălecarea plăcilor tectonice are loc
când două plăci se ciocnesc şi marginea uneia se scufundă sub cealaltă,
topindu-se apoi în interiorul mantalei. Mai au loc şi mişcări
transversale la marginile unor plăci (de exemplu falia San Andreas în
California) şi coliziuni între platourile continentale (de exemplu
India/Eurasia). În prezent sunt opt plăci principale:
• Platoul nord-american - America de Nord, Atlanticul
de nord-vest şi Groenlanda
• Platoul sud-american - America de Sud şi Atlanticul
de sud-vest
• Platoul antarctic - Antarctica şi "Oceanul sudic"
• Platoul eurasian - Atlanticul de nod-est, Europa şi
Asia cu excepţia Indiei
• Platoul african - Africa, Atlanticul de sud-est şi
partea de vest a Oceanului Indian
• Platoul indo-australian - India, Australia, Noua
Zeelanda şi mare parte din Oceanul Indian
• Platoul Nazca - estul Oceanului Pacific adiacent
Americii de Sud
• Platoul Pacific - mare parte din Oceanul Pacific
(şi coasta de sud a Californiei!)
Există şi alte plăci, mai mici, ca: platoul arab, platoul Cocos,
platoul filipinez. Cutremurele de Pământ sunt mai frecvente la
marginile platoului. Prin înregistrarea locaţiilor lor se
evidenţiază
mai uşor limitele platourilor (dreapta).
Suprafaţa Pământului este foarte nouă. În perioada relativ scurtă (după
standardele astronomice) de 500,000,000 de ani eroziunea şi procesele
tectonice au distrus şi recreat cea mai mare parte din suprafaţa
Pământului şi prin urmare au distrus aproape toate urmele lăsate de
fenomenele geologice mai recente. Astfel, s-a pierdut istoria cea mai
recentă a Pământului. Vârsta Pământului este de 4.5 - 4.6 miliarde de
ani, dar cele mai vechi roci cunoscute au vechime de 4 miliarde de ani,
şi rocile de 3 miliarde de ani sunt rare. Cele mai vechi fosile de
organisme vii au mai puţin de 3.9 miliarde de ani. Nu s-a găsit nici o
urmă a perioadei când a apărut viaţa.
71 Procente din suprafaţa Pământului este acoperită de apă. Pământul
este singura planetă pe care apa poate exista în stare lichidă (deşi
s-ar putea să existe etan şi metan lichid pe suprafaţa lui Titan şi apă
în stare lichidă în "subsolul" satelitului Europa). Apa lichidă este,
evident, indispensabilă vieţii, cel puţin aşa cum o cunoaştem noi.
Capacitatea de încălzire a oceanelor are şi ea un rol foarte important
în menţinerea unei temperaturi relativ stabile a Pământului. Apa
lichidă este responsabilă şi pentru procesele de eroziune şi alte
transformări meteorologice ale continentelor, un proces unic în
sistemul solar, în prezent (e posibil să fi avut loc şi pe Marte, în
trecut).
Atmosfera Pământului este compusă din 77% azot, 21% oxigen, cu urme de
argon, dioxid de carbon şi apă. Probabil pe timpul formării Pământului
cantitatea de dioxid de carbon era mult mai mare, dar a fost apoi
aproape toata încorporată în roci carbonate iar o mai mică parte s-a
dizolvat în oceane şi a fost consumată de plante. Plăcile tectonice şi
procesele biologice întreţin un flux continuu de dioxid de carbon între
atmosferă şi aceste "rezervoare". Cantitatea redusă de dioxid de carbon
din atmosfera este extrem de importantă în menţinerea temperaturii
suprafeţei Pământului, prin efectul de seră. Efectul de seră ridică
temperatura medie a suprafeţei cu aproape 35 de grade C (de la un
îngheţat -21 C la un confortabil +14 C); fără aceasta oceanele ar
îngheţa şi viaţa aşa cum o ştim ar deveni imposibilă.
Prezenţa oxigenului liber este remarcabilă din punct de vedere chimic.
Oxigenul este un gaz foarte reactiv şi în circumstanţe "normale" s-ar
combina rapid cu alte elemente. Însă oxigenul din atmosfera Pământului
este produs şi menţinut de procesele biologice. Fără viaţă nu ar exista
nici oxigen.
Interacţiunea dintre Pământ şi Lună încetineşte rotaţia Pământului cu
aproximativ 2 milisecunde pe secol. Cercetări recente au demonstrat că
acum 900 de milioane de ani erau 481 de zile şi 18 ore într-un an.
Pământul are un câmp magnetic modest, produs de curenţi electrici din
nucleul extern. La interacţiunea cu vântul solar, câmpul magnetic al
Pământului şi atmosfera superioară produc aurorele (vezi şi
Mediul
interplanetar). Neregularităţile acestor factori provoacă mişcarea
polilor magnetici şi chiar inversarea relativ la suprafaţă; polul nord
geomagnetic se află în prezent în nordul Canadei.("Polul nord
geomagnetic" este plasat pe suprafaţa Pământului exact deasupra polului
sud al câmpului magnetic; vezi această diagramă.)
Câmpul magnetic al Pământului şi interacţiunea sa cu vântul solar
produc şi centura de radiaţii Van Allen, o pereche de inele în forma de
tor, din gaze ionizate sau plasmă, captate într-o orbită în jurul
Pământului. Centura exterioară se întinde de la 19,000 km în altitudine
până la 41,000 km; centura interioară se află între 13,000 km şi 7,600
km în altitudine.
Satelitul Pământului
Pământul are doar un satelit natural, Luna.
Mii de sateliţi artificiali mici au fost de asemenea plasaţi pe orbită
în jurul Pământului.
Distanţa
Raza Masa
Satelitul (000
km) (km)
(kg)
---------
--------
------ -------
Luna
384
1738 7.35e22
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|