1
Energia electrica
Energia electrica reprezinta
capacitatea de actiune a unui sistem fizico-chimic.
Energia electrica prezinta o serie
de avantaje in comparatie cu alte forme de energie, si anume:
- producerea
energiei
electrice in centrale electrice are loc in conditii economice
avantajoase;
- energia
electrica poate fi transmisa la distante mari prin intermediul
campului electromagnetic, fie direct prin mediul inconjurator, fie
dirijat prin
linii electrice;
- la
locul de consum, energia electrica poate fi transformata in conditii
economice in alte forme de energie;
- energia
electrica poate fi divizata si utilizata in parti oricat de mici,
dupa necesitati;
Dezavantajul pe care il
prezinta energia electrica in comparatie cu alte forme ale energiei
consta in
aceea ca nu poate fi inmagazinata. Energia electrica trebuie produsa in
momentul cand este ceruta de consumatori.
Producerea energiei
electrice se realizeaza prin transformarea altor forme de energie:
-
transformarea energiei chimice a combustibililor in turbine cu aer,
gaz,
motoare cu ardere interna;
-
transformarea energiei potentiale sau cinetice a apelor;
-
transformarea energiei atomice;
-
transformarea altor forme de energie: maree, solara, eoliana;
Producerea energiei
electrice prin transformarea energiei chimice a combustibililor se
realizeaza
in centrale electrice de termoficare sau centrale termoelectrice.
Producerea energiei
electrice prin transformarea energiei potentiale sau cinetice a apelor
se
realizeaza in centrale hidroelectrice care produc energie electrica pe
cale
hidrautica. Aceasta sursa de nergie este economica si inepuizabila.
Energia electrica este
transportata la distanta printr-un sistem de retele electrice, la
diverse
tensiuni: 110 kV, 220 kV, 400 kV si chiar peste 800 kV. Transportul
energiei
electrice se face fie prin linii aeriene, fie prin cabluri subterane.
La tensiunea de 110 kV,
stalpii de sustinere au peste 25 m inaltime, fiind plasati la intervale
de
circa 300 m; la 220 kV ei au inaltimea de peste 35 m, intervalul fiind
circa
350m; la 400 kV, inaltimea poate ajunge la 50 m, distanta intre ei
fiind de
peste 350 m. In anumite situatii, cum sunt de exemplu trecerile peste
ape, ei
pot atinge inaltimi mai mari.
Cablurile subterane sunt
folosite in localitatile urbane si acolo unde costul suplimentar este
justificat de alte consideratii, cum ar fi cel estetic de pilda. Un
cablu
subteran de inalta tensiune necesita instalatii de racire si instalatii
suplimentare pentru evitarea pierderilor in pamant. Din acest motiv el
este
mult mai scump decat o linie aeriana.
1
Liniile aeriene sunt
confectionate din conductoare de cupru, aluminiu cu miez de otel si
cadmiu-cupru. Conductoarele din cupru sunt folosite la toate
tensiunile; pentru
deschideri mari se utilizeaza cele din cadmiu-cupru care au o mare
rezistenta
mecanica. Conductoarele din aluminiu cu miez de otel
sunt
folosite in special in cazul tensiunilor inalte. Exista tendinta ca aluminiul sa
inlocuiasca cuprul, datorita costului sau mai scazut.
Conductibilitatea
electrica variaza cu temperatura pentru cele mai multe
dintre materiale. In general pentru conductoare ea descreste la
cresterea
temperaturii. Exceptie fac carbunele si electrolitii, pentru care, la
fel ca la
majoritatea nemetalelor, conductibilitatea creste la ridicarea
temperaturii.
In cazul
cablurilor subterane sunt necesare straturi de izolatie si
protectie. Dintre ma
terialele
izolatoare remarcam: hartia impregnata cu ulei, cauciucul natural si
sintetic,
materialele plastice cum sunt policlorura de vinil sau polietilena
(utilizata
de obicei in locul cauciucului). Cablurile izolate cu hartie pot fi
utilizate
pana la 400 kV, in timp ce cablurile izolate cu cauciuc sau materiale
plastice,
numai pana la 11 kV.
Protectia unui cablu cu
izolatie de hartie impregnata este mai intai realizata cu un strat de
plumb sau
aluminiu pentru evitarea umezelii si apoi cu un strat de bitum armat
sau fara
armatura metalica, pentru evitarea coroziunii si a distrugerii
mecanice. Pentru
cablurile izolate cu cauciuc sau materiale plastice protectia este
determinata
de necesitatile de serviciu.
In mod
obisnuit, trebuie sa stim daca izolatorul ales corespunde
temperaturii la care va lucra. Se definesc in acest scop urmatoarele
clase de
izolatie:
- clasa Y
de izolatie, satisfacatoare pana la 90 grade C. Hartia, bumbacul
si matasea netratate fac parte din aceasta clasa;
- clasa A
de izolatie, utilizata pana la 105 grade C. Aici sunt incluse
hartia, bumbacul si matasea impregnate;
- clasa E
de izolatie corespunde temperaturilor pana la 120 grade C. Hartia
si tesaturile impregnate fac parte din ea;
- clasa B
de izolatie, utilizata pana la 130 grade C. Ea corespunde
materialelor folosite in transformatoare si motoare electrice si din ea
fac
parte asbestul, mica si portelanul;
- clasa F
de izolatie corespunde temperaturilor pana la 155 grade C, clasa
H celor pana la 180 grade C, iar clasa C temperaturilor mai mari de 180
grade
C. In toate aceste clase sunt incluse diverse varietati de sticla, mica
si
portelan.
Un semiconductor difera
de alte materiale electrice conductoare prin faptul ca factorii
aditionali pot
influenta trecerea curentului prin el. Conductibilitatea sa electrica
se
situeaza intre cea a unui conductor si cea a unui izolator si creste la
ridicarea temperaturii.
Proprietatile
sale electrice sunt rezultatul structurii sale cristaline si
a prezentei impuritatilor. Majoritatea semiconductoarelor, in stare
pura, sunt
izolatoare, dar introducerea impuritatilor creeaza un surplus de
electroni sau
o lipsa de elctroni, fiecare din aceste stari permitand trecerea
curentului
electric. Semiconductoarele utilizate in mod obisnuit sunt germaniul,
siliciul,
seleniul, oxidul de cupru, sulfura de plumb, arseniura de galiu,
fosfura de
galiu si carbura de siliciu.
|