1
Nu, nu este.
A devenit familiara urarea "Bine ati venit la bord. Va rugam sa
inchideti
orice echipament electronic pe care-l aveti cu dumneavoastra", atunci
cand
calatoriti cu un avion de pasageri.
De fapt,
prima structura militara care a platit extrem de dureros o lectie
primita in
acest domeniu a fost Marina militara americana. Aceasta s-a intamplat
in anul
1967, in largul coastelor Vietnamului, pe cand portavionul Forrestal
pregatea
un atac aerian impotriva unor obiective vietnameze. Unul dintre
avioanele de pe
punte, inarmat cu rachete aer-sol de tip Zuni, a fost accidental
"iluminat" de un radar al navei. Una dintre rachetele avionului a
avut capacul de siguranta incomplet inchis din cauza unei defectiuni.
Semnalul
radar a patruns in racheta si a declansat lansarea. Racheta a pornit
de-a lungul
puntii, a lovit un avion A-4, caruia i-au luat foc si i-au explodat
rezervoarele exterioare de carburant. Pana cand incendiul a putut fi
oprit -
dupa aproape o zi - USS Forestal pierduse 134 de oameni, 26 de avioane,
iar la
un moment dat intreaga nava a fost in pericol de a fi distrusa.
Pot
microundele de putere sa cauzeze defectiuni sistemelor de armament?
Urmariti
filmul "Situatie critica" care descrie evenimentul de pe USS Forestal
si nu veti mai avea dubii.
Un
studiu recent al Agentiei suedeze de
cercetari in domeniul apararii cuprinde o lista de potentiale
generatoare de
microunde cu inalta energie. Se mentioneaza ca si bine cunoscutele si
accesibilele dispozitive, precum clistroanele si magnetroanele
(utilizate in
instalatiile radar) pot fi transformate, dupa mici modificari, in arme
cu
energie dirijata. Studiul releva si existenta unei piete negre in Rusia
pentru
astfel de generatoare de microunde cu inalta energie. De asemenea, este
amintit
un dispozitiv ieftin, de dimensiunile unui geamantan, generatorul de
impuls
electromagnetic nenuclear (NNEMP). Studiul pune la dispozitie numeroase
date
experimentale privind nivelurile de putere necesare, in functie de
distanta,
pentru a scoate din uz obiective mobile terestre si aeriene.
Aceeasi moderatoare TV, Diane Sawyer, despre care vorbeam mai inainte,
a
prezentat un interviu cu un fost inginer - cercetator la Centrul de
armament
naval din China Lake -, in care acesta a prezentat unele teste
executate cu un
"tun cu unde electromagnetice" ieftin, construit in casa. El a
iradiat cu arma sa o serie de obiective, cum ar fi automobile,
computere si
echipament medical. Efectele devastatoare asupra acestora au putut fi
observate
in direct la TV.
Arme laser
Fortele
aeriene americane au preluat cercetarile desfasurate timp de mai multi
ani de
Laboratorul de cercetari al Marinei militare (Naval Research
Laboratory) si
le-au continuat in cadrul programului ABL (Airborne Laser - laser
aeropurtat).
Acest proiect se pare ca s-a dezvoltat ca o alternativa la varianta de
aparare
antibalistica, care era bazata pe utilizarea armelor cu energie
cinetica in
faza finala a traiectoriei rachetelor (care a avut o serie de
experimente
lipsite de succes). Sistemul urma a fi folosit pentru a ataca rachetele
balistice imediat dupa lansare, cand acestea pot fi descoperite mai
usor cu
mijloace de detectie in infrarosu, au viteze mai mici, iar structura
lor fizica
este mai vulnerabila, capetele multiple nefiind inca separate, iar
rachetele
lovite, purtatoare, de obicei, de arme de nimicire in masa, ar cadea pe
sol in
apropierea zonei de lansare.
Sigur, ar ramane de discutat cum vor putea fi amplasate sistemele ABL
in zonele
dorite, pentru o utilizare eficienta.
Impulsul electromagnetic al exploziei
nucleare
In octombrie
1999, insistentul congresmen american Curt Weldon a initiat o serie de
audieri
publice cu o echipa a administratiei de la Washington, in legatura cu
capacitatea SUA de a rezista unui eventual atac cu un impuls
electromagnetic de
natura nucleara. Ideile vehiculate in cadrul audierilor, care s-au
desfasurat
in cadrul House Armed Services Subcommittee, n-au fost deloc
linistitoare
pentru americani.
Explozia unei
bombe cu hidrogen de o megatona, la 300 km deasupra zonei centrale a
SUA, va
induce la suprafata solului, pe zone intinse, campuri electrice cu
tensiuni de
ordinul a 2 MV si curenti de peste 10 000 A. Astfel de valori vor
produce
avarii catastrofale sistemelor electronice si ar putea distruge
intreaga retea
continentala de telecomunicatii.
Sigur, se
pune problema cine ar putea pune in aplicare un asemenea act ostil,
astazi, la
atatia ani de la incheierea razboiului rece. Raspunsul este greu de
dat, atat
timp cat inca traim intr-o lume nesigura, cand Libia achizitioneaza
rachete
Scud, Iranul testeaza rachete in Marea Rosie, Coreea de Nord produce
arme
nucleare, apar zvonuri ca in Rusia lipsesc din inventar capete
nucleare, iar
unele convorbiri particulare, purtate de membrii Comitetului de
dezarmare de la
Viena, au reliefat punctul de vedere rusesc, conform caruia ei vor
putea utiliza
impulsul electromagnetic al exploziei nucleare cand si unde vor
considera
necesar.
1
ARMELE CU ENERGIE DIRIJATA
De la
fantezia lui Jules Verne din "20 000 leghe sub mari" - submarinul
Nautilus - pana la lansarea la apa a primului submarin nuclear, cu
acelasi
nume, al Marinei militare americane au trecut peste o suta de ani. In
timpurile
actuale, tranzitia de la fazerul din Star Trek - arma cu energie
dirijata a
capitanului Jean Luc Picard de pe nava stelara Enterprise - la
realitate s-a
scurtat dramatic.
Astazi, intr-o forma sau
alta, armele
cu energie dirijata, chiar daca sunt inca controversate, au devenit o
realitate. Desigur, performantele pe care aceste arme le-au atins sunt
tinute
in secret, dar, din cand in cand, unele informatii apar in mass-media.
In acest
sens, prezinta interes dezvaluirile aparute intr-o emisiune TV din 10
februarie
1999, din reteaua ABC, gazduita de moderatoarea Diane Sawyer, cu tema
"Noi
arme cu energie dirijata" in care s-a afirmat ca incendiul de la
ambasada
SUA de la Moscova din anii '80 n-a fost un accident, ci opera KGB.
Conform lui
Victor Saimov, fost informatician-sef in KGB si ulterior refugiat in
Occident,
sovieticii au indreptat atunci, asupra ambasadei americane, un fascicul
de
microunde de mare putere, pana cand cladirea a luat foc. Imediat au
sarit in
ajutor pompierii sovietici, de fapt agenti KGB, care au avut sarcina de
a
implanta aparatura de ascultare in cladirea ambasadei americane. Iata
un
exemplu clar privind eficienta acestui tip de arma.
Despre secretomanie
Fara a nega
necesitatea protectiei realizarilor tehnologice proprii prin asigurarea
secretului,
nivelul acestui secret trebuie dramuit cu deosebita responsabilitate
pentru a
nu se transforma intr-o frana in atingerea nivelului adecvat de
intelegere a
unor realizari tehnologice chiar in propria tabara. Noile arme nu apar
din
senin. Ele sunt rezultatul schimbarii paradigmei, a filozofiei politice
si a
tehnologiei. Si chiar daca lipsesc informatiile certe, este intelept sa
se
considere ca si partea adversa a atins macar acelasi nivel tehnologic
in
domeniul noilor arme, ca si fortele proprii, de unde rezulta
necesitatea
existentei unui nivel adecvat de transparenta, suficient pentru
pregatirea
corespunzatoare a propriului personal pentru a face fata noilor
amenintari.
Armele cu energie dirijata sunt o certitudine in prezent. Oricine poate
gasi pe
Internet peste 70 de carti si peste 600 de articole cu acest subiect.
Despre
aprecierea gresita a nivelului necesar de asigurare a secretului se
poate vorbi
si in legatura cu alte noi tehnologii dezvoltate ca arme. Drept exemple
in
acest sens ar putea fi date "razboiul informatic" si "operatiile
informatice".
Referindu-se
la operatiile informatice, desfasurate in timpul campaniei din Kosovo,
amiralul
american James O. Ellis, comandantul Fortei operative "Nobel Anvil" a
Marinei militare americane din zona, a declarat: "...au fost cel mai
mare
succes si probabil si cel mai mare esec al campaniei (...),
neexecutarea
adecvata a acestora a dus la dublarea duratei campaniei si cu toate ca
operatiile informatice au un potential incredibil (...) ele nu sunt
inca intelese
de personalul militar pentru ca precautiile privind asigurarea
secretului l-au
privat pe acesta de datele necesare pregatirii".
Stadiul
actual
In prezent
s-au atins puteri ale generatoarelor de microunde la care cu greu se
puteau
gandi specialistii doar cu cativa ani in urma. Si aceste realizari s-au
obtinut
cu costuri rezonabile si la dimensiuni fizice acceptabile.
In acelasi
timp, tehnologiile electronice si informatice au patruns in toate
tipurile de
tehnica militara. Vechile tranzistoare si circuite integrate din prima
generatie erau esential mai mari ca dimensiuni, lucrau cu valori mai
mari ale
semnalelor electrice si, in consecinta, erau mai rezistente la efectele
nedorite ale semnalelor exterioare din domeniul microundelor, avand in
vedere si
nivelurile de putere atinse de generatoarele din acea vreme. Intre
timp, la
circuitele integrate, densitatea de dispozitive per cip a crescut
exponential,
ajungand in prezent la sute de milioane. Aceasta crestere fenomenala a
fost
insotita de o reducere corespunzatoare a puterii semnalelor cu care
acestea
lucreaza si, in consecinta, a intensitatii semnalelor care ar putea
distruge
aceste circuite, ceea ce a usurat cu mult sarcina proiectantilor de
arme cu
microunde.
Astazi, cand
a devenit aproape de neconceput un sistem de armament fara computer
(poate cu
exceptia baionetei), aceasta grija privind cresterea sensibilitatii
armamentului la semnale exterioare, din domeniul microundelor, nu este
cumva o
marota?
|